Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2ra-1909/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2015
Părțile
Chirica Alexandra vs Ministerul Justitie
Pe scurt
Repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil

2ra-1909/15 — Constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei civile

prima instanţă: A.Danilov dosarul nr. 2ra-1909/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A.Gavriliţa, L.Popova DECIZIE 25 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Liliana Catan, Iurie Bejenaru, examinînd cererile de recurs declarate de către Chirica Alexandra şi Ministerul Justiţiei al RM, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva Ministerului Justiţiei privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile, constatarea încălcării dreptul la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral şi material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Chirica Alexandra, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 11 decembrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă La data de 24 aprilie 2014, reclamanta Chirica Alexandra a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile, constatarea încălcării dreptul la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral şi material. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la data de 27.02.2008 a înaintat o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău împotriva lui Chirica Lilian privind partajul averii devălmaşe, care a fost recepţionată la 28.02.2008.

Menţionează reclamanta că, timp de un an şi opt luni nu a primit nici o citaţie de la Judecătoria Buiucani. Astfel în perioada iulie 2008-decembrie 2009 a depus mai multe demersuri pe adresa Judecătoriei Buiucani să-i fie comunicat numărul dosarului civil şi cine este judecătorul care examinează cauza civilă respectivă. În urma citării pentru data 06.10.2009 a aflat că la data 07.04.2008 şi 11.04.2008, prin încheierile Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău a fost dispusă suspendarea procesului intentat şi conexarea proceselor. Încheierile însă au fost contestate cu recurs. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2010 a fost admis recursul declarat de Chirica Alexandra parţial cu casarea încheierii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 07.04.2008, prin care s-a dispus suspendarea procesului. În perioada 30.03.-07.05.2010 în dosarul civil nr.2-31/10 au avut loc 3 şedinţe de judecată, la care intervenientul principal Gorobeţ A. şi reprezentantul intervenientului principal Jolea Galina nu s-au prezentat, deşi au fost citaţi legal, din care considerente Chirica A. a solicitat scoaterea cererii de pe rol în baza art. 267 lit. f) CPC, dar instanţa a refuzat. Respingerea demersului a servit temei pentru înaintarera recuzării judecătorului Lazări S. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani din 28.05.2010 a fost admisă cererea de recuzare a judecătorului S. Lazări pe dosarul civil nr.2-31/10. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 15.09.2010 a fost admisă parţial acţiunea reclamantei Chirica Alexandra către Chirica Lilian. S-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei Chirica Alexandra asupra casei de locuit din s. Ghidighici, str. Radiul Cazacului 31 şi asupra apartamentului nr.39 din str. A.Mateevici 8, s.Ghidighici. S-a recunoscut dreptul de proprietate al pîrîtului Chirica Lilian asupra automobilului de model BMW X5 cu n/î CKR 407 şi automobilului de model Toyota RAV 4 cu n/î CLH 090. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31.03.2011 a fost admis apelul declarat de Jolea Galina, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 15.09.2010, iar pricina civilă a fost remisă la rejudecare în aceiaşi instanţă, în alt complet de judecată.

După restituirea dosarului de către Curtea de Apel Chişinău, în Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău au avut loc 12 şedinţe, majoritatea din care au fost amînate din diferite motive. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04.07.2012 cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva lui Chirica Lilian cu privire la partajul averii devălmaşe şi recunoaşterea dreptului de proprietate şi cererile intervenienţilor Jolea G., Sakharova A. şi Volociughina N. privind stabilirea cotelor-părţi din averea devălmaşă şi partajarea bunurilor, a fost admisă parţial. La data de 10 iulie 2012, Chirica Alexandra a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04.07 2012. Afirmă reclamanta, că în perioada octombrie 2012- decembrie 2013 în Curtea de Apel Chişinău au avut loc nouă şedinţe.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2013 s-a dispus efectuarea expertizei juridice la CNEJ pe lingă MJ al RM, iar procesul a fost suspendat. La 08.07.2013 Chirica Alexandra a depus cerere cu privire la corectarera 2 încheierii cu privire la numirea expertizei . La 23.07.2013, CNEJ a informat Curtea de Apel că a numit expert judiciar pe Postanciuc Vasilie şi că termenul acordat pentru recepţionarea acordului de atragere a expertului desemnat, precum şi pentru achitarea taxei pentru serviciile de efectuare a expertizei este pînă la data de 01 august 2013. Menţionează reclamanta că, informaţia CNEJ din 23.07.2013 nu i-a fost adusă la cunoştinţă, iar în şedinţa din 17.12.2013 instanţa din nou a ordonat efectuarea expertizei judiciare pe cauza civilă nr. 2a-3045/2013.

La moment CNEJ continuă să efectueze expertiza bunurilor partajabile. Consideră reclamanta că, dreptul său la examinarea în termen rezonabil a cauzei a fost încălcat, pornind de la faptul că cererea de chemare în judecată privind partajul averii a fost depusă la 27.02.2008 şi pînă în prezent nu a fost soluţionată definitiv de către instanţa de judecată. Cauza examinată în esenţa sa nu este una complexă, iar reclamanta prin comportamentul său nu a determinat amînarea examinării cauzei. Remarcă că, esenţa litigiului examinat în faţa instanţelor de judecată naţionale este de o importanţă majoră pentru reclamantă, deoarece asupra cele două automobile din averea comună a fost aplicat sechestru la 04.09.2006.

Din februarie 2008 automobile au devenit obiectul unei acţiuni civile, păstrarea acestora la Centrul tehnic şi Transport al DGLAD a MAI se face pe contul persoanelor interesate, automobilele respective se deţin în condiţii inadecvate şi se uzează, se diminuează preţul acestora, totodată se majorează cheltuielile legate de păstrarea acestora, fapt care prejudiciază persoanele interesate şi statul. Din cauza instanţelor judecătoreşti care au amînat nemotivat judecarea pricinii, emiterii actelor judecătoreşti cu încălcarea drepturilor procedurale, precum şi erori care a impus contestarea acestora în instanţa ierarhic superioară, litigiul nu este soluţionat în fond şi se află pînă în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti timp de 6 ani şi 2 luni.

Mai mult ca atît, prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 decembrie 2012, în vigoare din 09.01.2013 s-a hotărît încasarea de la Chirica Lilian a pensiei de întreţinere în mărime fixă pentru copilul minor. Astfel, că tergiversarea cauzei civile privind partajul averii şi stabilirea cotelor părţi din averea devălmaşă, tergiversează şi executarea hotărîrii judecătoreşti privind încasarea pensei de întreţinere din cota parte a averii lui Chirica Lilian pentru copilul minor. Mai indică că, pînă în prezent au avut loc aproximativ 35 de şedinţe pe cauza partajării averii devălmaşe, la mai mult de jumătate din ele reclamanta a absentat de la serviciu. Astfel a suportat reducerea salariului în condiţiile cînd acesta este unica sursa de venit şi de întreţinere a copilului minor care are şi unele probleme de sănătate.

Tergiversarea cauzei civile a pus în situaţia să achite impozite pe bunurile imobiliare aflate în litigiu de 6 ani şi 2 luni. Solicită reclamanta constatarea faptului încălcării dreptului său la examinarea 3 cauzei privind partajul averii în termen rezonabil şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti privind încasarea pensei de întreţinere pentru copilul minor, repararea prejudiciului material cauzat de deprecierea valorii automobilelor în sumă de 301 967 lei şi a restanţei la pensia de întreţinere a copilului minor în sumă de 131026 lei, încasarea prejudiciului moral în valoare de 40 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 decembrie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015 s-a admis apelul declarat de către Chirica Alexandra fiind casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 11 decembrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii. S-a constatat încălcarea dreptului reclamantei Chirica Alexandra la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile cu privire la partajul averii. S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Chirica Alexandra suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciul moral. În rest pretenţiile reclamantei privind repararea prejudiciului material şi moral s-au respins. La 12 iunie 2015 Chirica Alexandra a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea parţială a acesteia, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului s-a mai indicat că, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21.04.2011 se stabileşte că în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material precum şi a costurilor şi cheltuielilor de judecată. Respectiv, compensarea prejudiciului material care este în legătură directă cu încălcarea dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, ba chiar este o consecinţă inerentă a acestei încălcări continue, care încă nu a luat sfîrşit, este prevăzută de norma specială, astfel încît pretenţia este întemeiată şi legală.

Şi atît timp cît a fost constatată încălcarea dreptului recurentei la examinarea în termen rezonabil a cauzei privind partajul averii, instanţa urma să dispună şi compensarea prejudiciului material cauzat de această încălcare, în speţă manifestat prin deprecierea valorii bunurilor de care recurenta nu se poate utiliza nici pînă în prezent. La 17 iunie 2015 Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii. În motivarea recursului s-a mai indicat că, intimata Chirica Alexandra nu a 4 manifestat un comportament activ la examinarea cauzei, şedinţele de judecată fiind amînate de 11 ori, fie la cererea sa, fie din cauza acesteia, prin depunerea cererilor de modificare a temeiurilor acţiunii, concretizare a acţiunii, reluării examinării cauzei, audierii martorilor, ordonării efectuării expertizei.

Se mai invocă în recurs, că în cazul expertizei dispuse de Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 13 iunie 2013 intimata Chirica Alexandra nu achitat serviciile de expertiză. Ulterior a înaintat un demers prin care a solicitat emiterea unei încheieri suplimentare la încheierea din 13 iunie 2013. Mai mult, instanţele judecătoreşti pe parcursul examinării cauzei date a ţinut cont şi de principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale, fapt ce a creat condiţii egale părţilor pentru exercitarea drepturilor lor. De asemenea, şedinţele de judecată au fost stabilte la un interval nu prea mare. Invocă Ministerul Justiţiei al RM că, avînd în vedere cele expuse şi în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, faptul că examinarea cauzei date durează 6 ani şi 2 luni nu constituie o încălcare a prevederilor art. 6 CEDO.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei din 01 aprilie 2015 a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 14 aprilie 2015 (f.d.167), însă din actele cauzei nu se reflectă data recepţionării deciziei de către ultimii. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră neîntemeiate recursurile declarate de Chirica Alexandra şi Ministerul Justiţiei al RM şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei instanţei de apel, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. Potrivit cu art. 192 alin.(1) CPC, pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea pricinii, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, importanţa procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, pe care a respins-o, fiind constatat faptul, că Chirica Alexandra pe parcursul examinării cauzei nu a depus nici o cerere de accelerare a procedurii de examinare a pricinii şi nu a invocat pericolul de încălcare 5 a termenului rezonabil de soluţionare a litigiului în conformitate cu art.192 alin.(1) CPC. Prin urmare, prima instanţă a concluzionat că nu a încălcat termenul rezonabil de examinare a pricinii civile menţionate de către instanţele de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, s-a admis apelul declarat de către Chirica Alexandra fiind casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 11 decembrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii. S-a constatat încălcarea dreptului reclamantei Chirica Alexandra la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile cu privire la partajul averii. S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Chirica Alexandra suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciul moral. În rest pretenţiile reclamantei privind repararea prejudiciului material şi moral s-au respins. La emiterea deciziei instanţa de apel a reţinut drept greşită concluzia instanţei de fond vizavi de netemeinicia pretenţiilor înaintate de reclamanta Chirica Alexandra, deoarece această concluzie rezultă din aprecierea incorectă a probelor administrate şi aplicarea eronată a normelor de drept material care guvernează raportul juridic litigios.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că instanţa de apel întemeiat a ajuns la concluzia admiterii parţiale a acţiunii. Înaintînd la 24 aprilie 2014 acţiunea în judecată, împotriva Ministerului Justiţiei al R. Moldova, reclamanta Chirica Alexandra a solicitat constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile, constatarea încălcării dreptul la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral şi material. Instanţa de recurs ţine să menţioneze că conform materialului probator, s-a constatat cu certitudine că la 27 februarie 2008 Chirica Alexandra s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Chirica Lilian, solicitînd partajarea averii comune în devălmăşie.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15.09.2010 a fost admisă acţiunea integral. Nefiind de acord cu hotărîrea dată, intervenientul principal Josan Galina a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31.03.2011 a fost admis apelul declarat de către Josan Galina, casată hotărîrea din 15.09.2010 cu restituirea pricinii spre rejudecare. Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04.07.2012 acţiunea a fost admisă parţial. Nefiind de acord cu hotărîrea dată, Chirica Alexandra a contestat-o cu apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13.06.2013, s-a dispus efectuarea expertizei judiciare cu suspendarea procesului. Astfel, procesul civil de partajarea averii iniţiat la 24.02.2008 nu este finalizat.

6 Prin urmare, a fost încălcat termenul rezonabil de judecare a pricinii civile.

Conform art. 2 alin. (6) a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești „Mărimea reparației prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești se stabilește de instanța de judecată în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretențiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanței de judecată şi a autorităților relevante, de durata încălcării şi de importanța procesului pentru reclamant.” Cu referire la suma acordată cu titlu de prejudiciu moral de către instanța de apel, în mărime de 10 000 lei, Colegiul reține că aceasta este justificată și suficientă, având în vedere faptul că cauza civilă respectivă nefiind dificilă din punct de vedere factologic sau juridic, nefiind finisată nici pînă la moment.

La fel actele cauzei denotă că, prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.12.2012, care a devenit irevocabilă la data de 09.01.2013, s-a dispus încasarea de la Chirica Lilian în folosul Alexandrei Chirica pensie de întreţinere pentru copilul minor Chirica Livia , a.n. 17.07.1998 în mărime fixă de 5 000 lei lunar. Titlu executoriu a fost pus în executate de către creditorul urmăritor la data de 17.05.2013. Prin urmare, executorul judecătoresc Iacob Miron prin încheierea nr. 010p/a- 10/13 din 17.05.2013 a dispus intentarea procedurii de executare. Prin încheierea din 11.09.2014 la cererea creditorului a fost calculată restanţa la plata pensiei de întretinere, pentru perioda 06.07.2012-11.09.2014, în sumă totală de 131 026 lei (f.d.

19,76). Colegiul reţine, că conform art. 70 alin. (1) şi (2) Cod de executare (adoptat la 24.12.2004, în vigoare de la 01.07.2005, cu modificările ulterioare), documentul executoriu va fi executat în termenul indicat în el sau, în cazul în care nu este indicat, într-un termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea procedurii de executare, comportamentul părţilor în procedura de executare, interesul creditorului şi conduita executorului judecătoresc. Executorul judecătoresc urmează să întreprindă imediat toate acţiunile necesare în vederea executării hotărârii judecătoreşti.

În astfel de circumstanţe, instanţa de recurs apreciază critic argumentul recurentei Chirica Alexandra, precum că potrivit art. 5 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21.04.2011 se stabileşte că în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de 7 la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material precum şi a costurilor şi cheltuielilor de judecată, deoarece termenul în care documentul executoriu se află în procedura de executare este unul rezonabil. Mai mult ca atît, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a concluzionat că pretenţia reclamantei-recurentei Chirica Alexandra privind repararea prejudiciului material cauzat de deprecierea valorii automobilelor în sumă de 301 967 lei, nu are suport legal şi probatoriu.

Cu atît mai mult, automobilele constituie obiect al unui litigiu între Chirica Alexandra şi Chirica Lilian. În ce priveşte argumentele recurentului Ministerului Justiţiei al R. Moldova precum că fiind în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, examinarea cauzei date durează 6 ani şi 2 luni nu constituie o încălcare a prevederilor art. 6 CEDO, este unul neîntemeiat. Instanţa de recurs menţionează că, organul care reprezintă statul în instanţa de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul Justiţiei. În urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată.

Reieşind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral în cauzele împotriva Republicii Moldova variază între 1000 şi 2500 euro pentru 5 sau 10 ani. Cea mai mică sumă s-a acordat în cauza „Deservire SRL vs. Moldova” - 600 euro pentru 6 ani şi cea mai mare în cauza „Cravcenco vs. Moldova” - 3000 euro pentru 10 ani de examinare a unui litigiu de muncă.

În concluzie, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ţinînd cont de caracterul litigiului supus judecăţii şi miza rezultatului acestuia pentru recurentă, consideră că instanţa de apel constatînd încălcarea dreptului reclamantei Chirica Alexandra la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile cu privire la partajul averii, corect a dispus repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei, care este în măsură de a atenua suferinţele psihice şi fizice cauzate, fiind echitabilă şi suficientă pentru prejudiciul suferit, iar suma solicitată de recurenta Chirica Alexandra în cuantum de 40 000 lei în vederea recuperării prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei este exagerată, încalcă principiul general al echităţii şi ar constitui un venit nejustificat.

Faţă de cele ce preced, Colegiu civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că soluţia instanţei de apel este întemeiată şi legală, fiind adoptată în limitele competenţei sale, cu aplicarea corectă 8 a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios. Astfel, se ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către Chirica Alexandra şi Ministerul Justiţiei al RM şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se resping recursurile declarate de către Chirica Alexandra şi Ministerul Justiţiei al RM.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chirica Alexandra împotriva Ministerului Justiţiei privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile, constatarea încălcării dreptul la executare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral şi material. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu Valentina Clevadî Oleg Sternioală Liliana Catan Iurie Bejenaru 9

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.