2ra-802/16 — Încasarea valorii produsului, penalității și cheltuielilor de judecată

prima instanţă: L. Brînză dosarul nr.2ra-802/16 instanţa de apel: D. Manole, B. Bîrca, E. Clim DECIZIE 08 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Mariana Pitic Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Manole Dumitru, reprezentat de avocatul Frecauțan Marina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Manole Dumitru împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bahor-Lux” cu privire la încasarea contravalorii produsului, penalității și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Bahor-Lux” casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 18 iunie 2014 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea fost respinsă, c o n s t a t ă : La 04 februarie 2014, Manole Dumitru, reprezentat de avocatul Frecauțan Marina a depus cererea de chemare în judecată împotriva SRL „Bahor-Lux” cu privire la încasarea contravalorii produsului, penalității și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în urma tranzacției de vînzare- cumpărare din 09 martie 2012 a procurat de la SRL „Bahor-Lux” cabina de duş de model TS8009-lm, cu dimensiunile 1700x850x(450) 2100 mm la preţul de 12 259,55 lei.

Susţine că reclamantul că în momentul instalării cabinei de duş, a depistat un şir de neajunsuri, iar în consecință a constatat că bunul procurat nu corespundea cerințelor indicate în instrucţia de însoţire, fapt care denotă nerespectarea de către vînzător al prevederilor art.8 al Legii privind protecţia consumatorilor nr.105 din data de 13 martie 2003, în conformitate cu care vînzătorul este obligat să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt inofensive şi corespund cerinţelor prescrise sau declarate. Astfel, menționează că la 11 mai 2012, 04 octombrie 2013 şi 21 noiembrie 2013 s-a adresat către SRL „Bahor-Lux”, cu reclamaţii solicitînd restituirea valorii produsului, însă careva măsuri în acest sens nu au fost întreprinse.

În drept își întemeiază cerințele în baza art. art. 5, 18, 32 alin. (1) al Legii privind protecția consumatorilor. Solicită încasarea din contul SRL „Bahor-Lux” în beneficiul său a contravalorii produsului în sumă de 12 259,55 lei, penalității în sumă de 110 335,95 lei și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 iunie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat din contul SRL „Bahor-Lux” în beneficiul lui Dumitru Manole contravaloarea produsului în sumă de 12 259,55 lei și penalitatea în mărime de 110 335,95 lei, în rest cerințele au fost respinse ca neîntemeiate. Totodată a fost încasat din contul SRL „Bahor-Lux” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 3 677,86 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2015, a fost admis apelul declarat de către SRL „Bahor-Lux” reprezentat de avocatul Nogai Veaceslav, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 04 ianuarie 2016, Manole Dumitru, reprezentat de avocatul Frecauțan Marina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinînd în acest sens că concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii și rezultă din aplicarea eronată a prevederilor legale.

Astfel, cu referire la hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării legislației în ceea ce priveşte protecția consumatorilor la judecarea cauzelor civil nr. 7 din 09 octombrie 2006, indică că instanța de apel neîntemeiat a reținut drept temei de casare a hotărîrii primei instanțe și respingerea acțiunii lipsa acordării termenului de garanție pentru produsul, or, lipsa garanției urmează să fie interpretată în favoarea consumatorului, cu atît mai mult că SRL „Bahor-Lux” intenționat nu a acordat garanție produsului procurat, cunoscînd că acesta este defectuos. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 04 ianuarie 2016, împotriva deciziei din 04 noiembrie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu motivele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine faptul că la 09 martie 2012, Manole Dumitru a procurat de la SRL „Bahor-Lux” o cabină de duş de model TS8009-1m, cu dimensiunile 1700x850x(450) 2100 mm, la preţul de 12 259,55 lei. Tot actele cauzei atestă că după depistarea unui şir de neajunsuri, la data de 11 mai 2012 Manole Dumitru s-a adresat către SRL „Bahor-Lux” cu o reclamaţie, solicitînd remedierea defectelor depistate la cabină de duş menţionată. Ulterior, la data de 04 octombrie 2013 şi 21 noiembrie 2013, Manole Dumitru s-a adresat repetat către SRL „Bahor-Lux”, cu reclamaţii solicitînd remedierea defectelor, iar în continuare invocînd faptul că problemele depistate nu au fost înlăturate, Manole Dumitru a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Bahor-Lux”, solicitînd încasarea contravalorii produsului în sumă de 12 259,55 lei, penalității în sumă de 110 335,95 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, dispunînd încasarea din contul SRL „Bahor-Lux” în beneficiul lui Dumitru Manole contravaloarea produsului în sumă de 12 259,55 lei și penalitatea în mărime de 110 335,95 lei, în rest respingînd pretenţiile din acţiune ca fiind neîntemeiate. Judecând apelul declarat de către SRL „Bahor-Lux” instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi adoptând o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea soluţiei date instanţa de apel a reţinut faptul că intimatul Manole Dumitru a depăşit termenul de adresare de 12 luni prevăzut de Legea privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003 şi Hotărîrea Guvernului 1465 din 08 decembrie 2003 şi nu a demonstrat cu probe concludente şi pertinente că în termenul stabilit de legislaţie, el s-ar fi adresat către SRL „Bahor-Lux” cu o reclamaţie, iar acesta i-ar fi refuzat în satisfacerea pretenţiilor.

Suplimentar, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 148 alin.(1) CPC, care reglementează dispunerea efectuării expertizei, a reţinut că la materialele cauzei nu au fost anexate careva probe care ar confirma existenţa cărorva defecţiuni, iar faptul că mânerile de la uşi nu corespund modelului cabinei de duş de model TS8009-1m, clamele care fixează cutia şi cauciucurile ce nu permit trecerea apei lipsesc şi nu funcţionează scurgerea apei, nu au fost confirmate prin careva probe concludente şi pertinente. A observat, totodată, faptul că unele defecţiuni, cum ar fi nefuncţionarea scurgerii apei, nu poate fi pusă pe seama SRL „Bahor-Luâx”, dat fiind faptul că nu a fost demonstrat precum că acest defect se datorează anume calităţii produsului vîndut.

De asemenea, instanţa de apel a menţionat că potrivit art. 10 alin.(5) a Legii privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003, consumatorul după expirarea termenului de garanţie, poate pretinde vînzătorului, prestatorului remedierea sau înlocuirea gratuită ori restituirea contravalorii produsului, serviciului care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost vîndute, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata de funcţionare a acestora. În această ordine de idei instanţa a statuat că nu poate fi luată în consideraţie nici faptul că mînerile de la uşi nu corespund modelului cabinei de duş TS8009-1m, clamele care fixează cutia şi cauciucurile ce nu permit trecerea apei lipsesc, or, la procurarea cabinei de duş, Manole Dumitru nu a înaintat careva pretenţii de acest gen, respectiv ni poate fi invocată prezenţa cărorva vicii ascunse.

Instanţa de recurs constată, însă, că interpretarea dată de instanţa de apel este una greşită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, inclusiv în limitele temeiurilor şi pretenţiilor care au generat apariţia unui astfel de litigiu, precum normele de drept ce reglementează acest aspect. În conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

Verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză.

În situaţia dată, reieşind din specificul acţiunii, instanţa de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe, cât şi obiectului litigiului atât în baza argumentelor invocate de părţi ai procesului, cât şi conform cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării. În acest sens, se va remarca că unul din argumentele, asupra cărui a insistat Manole Dumitru pe parcursul judecării cauzei în instanţele ierarhic inferioare este faptul că lipsa acordării termenului de garanţie pentru produsul înstrăinat, contrar susţinerilor apelantului, nu constituie temei pentru respingerea acţiunii, deoarece circumstanţa menţionată urmează a fi interpretată în favoarea consumatorului, dacă deficienţele produsului au apărut pe parcursul a 2 ani de la data procurării lui.

Instanţa de apel, însă, fără a intra în esenţa acestui argument şi fără a supune verificării argumentul dat în raport cu prevederile legale sub imperiul căror urmează a fi judecat prezentul litigiu, a reţinut că reclamaţiile cu privire la soluţionarea defectelor depistate la produsul procurat - cabina de duş de model TS8009-1m, au fost înaintate de către Manole Dumitru peste termenul de 12 luni de garanţie a produsului, referindu-se în acest sens la prevederile Legii privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 126-131 din 27 iunie 2003, pe cînd, în acest caz, cu privire la raportul juridic dedus judecăţii urma a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor aceleiaşi Legi cu modificările şi completările introduse prin Legea nr. 140 din 28 iulie 2011, republicată în monitorul Oficial nr.176-181/513 din 21 octombrie 2011. În aceste condiţii, situaţia de fapt din cauză ar fi trebuit cercetată de către instanţa de apel prin prisma Legii privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003, în forma în care aceasta era în vigoare la data soluţionării reclamaţiilor, respectiv în forma avută şi la data judecării acţiunii în prima instanţă şi în faza apelului.

Astfel, reieşind din specificul acţiunii deduse judecării, precum şi în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor, alături de cele constatate, era indispensabil, de a verifica cerinţele formulate prin prisma particularităţilor instituite de Legii privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003 cu modificările şi completările ulterioare, scopul cărei este apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor. Or, din reglementările cuprinse în art. 17 alin.(4) şi (5) al Legii privind protecţia consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003 cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că în cazul în care producătorul nu a stabilit un termen de garanţie pentru produsele de folosinţă îndelungată, consumatorul beneficiază de drepturile prevăzute la art.18 alin.(1) dacă deficienţele produsului au apărut pe parcursul a 2 ani de la data procurării lui.

Iar art. 18 alin.(1) şi (2) din aceiaşi Lege indică că, remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, serviciu, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, deficienţe care nu sînt imputabile consumatorului, se face necondiţionat de către vînzător, prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin contract. Dacă vînzătorul, prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului conform prevederilor alin.(1), ei sînt obligaţi să dovedească vina consumatorului în ceea ce priveşte deficienţele apărute la produsul vîndut, serviciul prestat prin expertiza tehnică efectuată de o terţă parte competentă în domeniu, abilitată în conformitate cu legislaţia, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator.

În caz contrar, ei sînt obligaţi să îndeplinească cerinţele prevăzute la alin.(1). În acest context instanţa de recurs ţine să menţioneze că la materialele cauzei nu există probe care ar confirma efectuarea expertizei prin care s-ar fi dovedit vina consumatorului sau nevinovăţia vînzătorului în ceea ce priveşte deficienţele apărute la produsul vîndut, din care considerente instanţa de recurs este în imposibilitate de a se pronunţa asupra temeiniciei refuzului vînzătorului în satisfacerea reclamaţiei consumatorului şi de a verifica legalitatea deciziei supuse recursului.

Drept urmare, instanţa de recurs constată că şi concluzia instanţei de apel precum că unele defecţiuni depistate la bunul procurat de către Manole Dumitru nu pot fi puse pe seama SRL „Bahor-Lux”, dat fiind că nu a fost demonstrat că aceste defecte se datorează anume calităţii produsului vîndut, nu este una corectă, deoarece această afirmaţie este una incertă şi declarativă, neavând suport justificativ. Această concluzie a fost fundamentată şi pe faptul că, în cauză, nu s-a dovedit existenţa cărorva defecţiuni la produsul procurat de către Manole Dumitru, iar faptul că mânerile de la uşi nu corespund modelului cabinei de duş de model TS8009-1m, clamele care fixează cutia şi cauciucurile ce nu permit trecerea apei lipsesc şi nu funcţionează scurgerea apei, nu au fost confirmat prin careva probe concludente şi pertinente.

Acest aspecte indică în plus la examinarea superficială de către instanţa de apel a pricinii cu care a fost investită, or dispoziţiile art. 118 alin. (5) CPC, acordă instanţei judecătoreşti (judecătorului) dreptul de a propune părţilor şi altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor, fapt însă care a fost neglijat de instanţă. Într-o altă ordine de idei, pentru verificarea argumentelor invocate în cererea de chemare în judecată, cît şi pentru soluţionarea legală şi justă a litigiului instant urma să ţină seama de prevederile art. 148 CPC, care stipulează că, pentru elucidarea unor aspecte care cer cunoştinţe speciale, judecătorul sau instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu şi să dispună numirea unei expertize tehnice.

Mai mult că la caz a fost stabilit cu certitudine că prima reclamaţie a fost înaintată de către Manole Dumitru imediat după procurarea duş-cabinei la 11 mai 2012, iar intimatul SRL „Bahor-Lux” la data de 19 mai 2012 a remediat deficienţele apărute la produsul procurat şi anume, la cabina de duş, aspect ce atestă că la bunul procurat de către Manole Dumitru au existat deficienţe. Împrejurările menţionate au fost lăsate, însă, fără apreciere de instanţa de apel, pe când urmau a fi analizate în cumul cu alte probe materiale, întru judecarea justă a raportului juridic apărut în speţă.

Astfel, la caz se constată că deşi instanţa de apel a admis formal apelul, aceasta nu a pătruns în esenţa criticilor susţinute de către apelant aduse împotriva hotărârii primei instanţe, fapt ce indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale, ce guvernează raportul juridic în litigiu. În speţă, prezintă relevanţă şi faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt şi de drept, care, este diferită de la caz la caz.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu- şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. Distinct de cele arătate mai sus, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Manole Dumitru, reprezentat de avocatul Frecauţan Marina.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Manole Dumitru împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bahor-Lux” cu privire la încasarea contravalorii produsului, penalității și a cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, de un alt complet de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Mariana Pitic Tamara Chişca-Doneva