Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-103/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 iunie 2016
Părțile
Plenis Natalia, Tipa Fiodor vs CECE Cosnita
Pe scurt
Temeiurile declararii revizuirii

3r-103/16 — Confirmarea legalității rezultatelor alegerilor și validarea mandatului pentru funcția de primar

prima instanţă: A. Cazacliu 3r-103/16 instanţa de recurs: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac DECIZIE 08 iunie 2016 mun.

Chişinău Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul - Tamara Chişca-Doneva Judecătorii - Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Tipa Fiodor, în pricina civilă privind confirmarea legalităţii rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului pentru funcţia de primar în satul Coşerniţa r-l Criuleni şi contestaţiile concurentului electoral Cibotar Alexei şi a reprezentantului acestuia Plenes Natalia, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 aprilie 2016, prin care cererea de revizuire depusă de către Fiodor Tipa a fost respinsă ca inadmisibilă CONSTATĂ : La 29 iunie 2015 Consiliul electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r- l Criuleni nr. 12/7 a depus în instanţa de judecată materialele privind totalizarea rezultatelor alegerilor locale la funcţia de primar din s. Coşerniţa r-l Criuleni şi validarea mandatului primarului în cadrul turului II al scrutinului electoral din 28 iunie 2015. Drept temei pentru examinare au servit: - Raportul Consiliului electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r-l Criuleni nr. 12/7 „Cu privire la desfăşurarea alegerilor locale din 28 iunie 2015”; - Formularul de numărare a voturilor;

- Procesul-verbal al Consiliului electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r-l Criuleni nr. 12/7 „Privind rezultatele numărării voturilor la alegerea primarului în s. Coşerniţa r-l Criuleni”; - Procesul-verbal al Consiliului electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r-l Criuleni nr. 12/7 „Privind totalizarea rezultatelor votării la alegerea primarului în s. Coşerniţa r-l Criuleni”. La 29 iunie 2015 concurentul electoral Cibotar Alexei şi reprezentantul acestuia - Pleneş Natalia din partea PDM au depus contestaţii, prin care au cerut dispunerea renumărării voturilor, invocînd prezenţa buletinelor de vot nevalabile.

Or, 40-50 din buletinele de vot au fost declarate valabile, în timp ce acestea urmau a fi declarate nevalabile, iar renumărarea voturilor va determina alt rezultat al alegerilor din cadrul scrutinului electoral din 28 iunie 2015. Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 03 iulie 2015, au fost conexate într- un singur proces contestaţia Nataliei Plenes împotriva procesului-verbal al Consiliului electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r-l Criuleni nr. 12/7 din 28 iunie 2015, cu dispunerea renumărării voturilor şi pricina civilă privind confirmarea legalităţii rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului pentru funcţia de primar în satul Coşerniţa r-l Criuleni în cadrul turului II de scrutin electoral din 28 iunie 2015. Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 03 august 2015, a fost dispusă renumărarea voturilor exprimate pentru funcţia de primar al s. Coşerniţa r-l Criuleni în cadrul alegerilor locale generale turul II din 28 iunie 2015. Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 12 august 2015, a fost respinsă contestaţia concurentului electoral din partea PDM – Cibotar Alexei şi a reprezentantului acestuia – Plenes Natalia;

au fost anulate prevederile din procesul- verbal privind totalizarea rezultatelor votării la alegerea primarului din data de 28 iunie 2015 în partea ce se referă la numărul buletinelor de vot declarate nevalabile – 4 şi numărul de voturi valabil exprimate pentru concurentul electoral Tipa Fiodor de 325 voturi şi pentru concurentul electoral Cibotar Alexei de 325 voturi şi se constată în această parte că: - numărul buletinelor de vot declarate nevalabile este de 7, numărul de voturi valabil exprimate pentru concurentul electoral din partea PSRM Tipa Fiodor este de 324 voturi valabil exprimate, numărul de voturi valabil exprimate pentru concurentul electoral din partea PDM Cibotar Alexei este de 323 voturi valabil exprimate; au fost confirmate rezultatele alegerilor pentru funcţia de primar în s. Coşerniţa r-l Criuleni în cadrul turului II al scrutinului local din 28 iunie 2015; s-a constatat că concurentul electoral din partea PSRM - Tipa Fiodor este ales în funcţia de primar în s. Coşerniţa r-l Criuleni care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate; a fost validată alegerea lui Tipa Fiodor în funcţia de primar în s. Coşerniţa r-l Criuleni.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2015, a fost admis recursul declarat de Cibotar Alexei, candidat la funcţia de primar din partea PDM şi Lilian Deliu, reprezentant al PDM, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 12 august 2015, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care a fost confirmată legalitatea alegerilor locale generale în Circumscripţia electorală Coşerniţa nr. 12/7 în baza procesului-verbal de renumărare a buletinelor de vot, care a avut loc la 07 august 2015, desfăşurat de Consiliul electoral al circumscripţiei electorale Coşerniţa r-l Criuleni nr. 12/7, prin care a fost declarat ales candidatul la funcţia de primar din partea PDM Cibotar Alexei; a fost validat mandatul la funcţia de primar al s. Coşerniţa r-l Criuleni din partea PDM – Cibotar Alexei.

La 22 februarie 2016 Tipa Fiodor a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, invocînd drept temei de revizuire lit. b) art. 449 CPC, precum că la alegerea primarului din s. Coşerniţa r-l Criuleni au participat nişte cetăţeni care nu domiciliază permanent în unitatea administrativ-teritorială respectivă, ci doar temporar, respectiv nu aveau dreptul de vot. Însă, revizuientul este în imposibilitate de a prezenta probe în acest sens, deoarece operatorul de date ÎS „CRIS Registru” este unica instituţie care duce evidenţa şi deţine informaţia în cauză. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 aprilie 2016, cererea de revizuire depusă de către Fiodor Tipa a fost respinsă ca inadmisibilă.

La 26 aprilie 2016 Tipa Fiodor a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 aprilie 2016, prin care a cerut admiterea recursului, casarea încheierii judecătoreşti şi a deciziei instanţei de recurs. În motivarea recursului a indicat că, Tipa Fiodor la înaintarea cererii de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC, în special sesizarea depusă la Procuratura r-lui Criuleni din 16 şi 24 septembrie 2015 prin care acesta a solicitat pornirea urmăririi penale pe faptul fraudării şi falsificării alegerilor locale din 14-28 iunie 2015 de către preşedintele CEC Coşerniţa, Gudima Valentina, conform art. 182 al.

(1) CP, în urma investigaţiilor efectuate de OUP a IP Criuleni şi în urma cărora s-a constatat cu certitudine că la alegerile locale din 28 iunie 2015 din s. Coşerniţa r-l Criuleni au participat ilegal 18 persoane, cu loc permanent de trai şi cu viză permanentă de domiciliu în alte localităţi din Republica Moldova, fără a avea drept de vot în localitatea în cauză, iar participarea lor la votare a influenţat asupra rezultatelor votării în favoarea lui Cibotar Alexei. Gudima Valentina prin abuz de serviciu a permis şi a transportat cu automobilul de serviciu la secţia de votare din s. Coşerniţa r-l Criuleni din alte localităţi pentru a vota în favoarea candidatului PDM – Cibotar Alexei. Or, cele 18 persoane au participat la votare contrar art. 123 al.

(1) Codul electoral care expres prevede că, la alegerile consiliului local şi a primarului nu participă alegătorii care nu domiciliază în unitatea administrativ- teritorială respectivă, iar conform art. 1 din Cod electoral, sub definiţia de domiciliu se consideră locul de trai permanent al unei persoane confirmat prin buletinul de identitate. În final, aceste 18 persoane au fost incluse ilegal în listele de bază ale alegătorilor din s. Coşerniţa r-l Criuleni contrar prevederilor art. 39 şi 40 Cod electoral, deoarece listele electorale se întocmesc şi se transmit autorităţilor administraţiei publice locale de către CEC în termen de 20 zile înainte de ziua alegerilor.

Or, viza de domiciliere temporară a persoanelor date a fost perfectată la 03-06 iunie 2015, pe cînd listele au fost transmise către Primăria s. Coşerniţa deja la 24 mai 2015. Deşi iniţial a fost respinsă cererea lui Tipa Fiodor privind anularea ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale pe faptul falsificării alegerilor locale din s. Coşerniţa r-l Criuleni, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 aprilie 2016 a fost remisă cauza penală pentru înlăturarea neajunsurilor invocate de recurent. La adoptarea deciziei din 22 august 2015, Curtea de Apel Chişinău a depăşit atribuţiile, în cazul în care norma electorală expres instituie că confirmarea legalităţii alegerilor locale şi validarea mandatului ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti de sector, în cazul dat de competenţa Judecătoriei Criuleni, dar nu şi de competenţa instanţei ierarhic superioare.

Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 453 al. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, Curtea de Apel Chişinău just a concluzionat că cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 CPC şi nu poate servi drept temei pentru redeschiderea procesului.

Cu toate că revizuientul a indicat în cererea de revizuire art. 449 lit. b) CPC, care prevede că revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, argumentele cererii de revizuire nu pot fi raportate la temeiurile stabilite prin norma dată. În cazul în care se invocă temeiul prevăzut de art.449 lit. b) CPC, este important ca circumstanţele sau faptele date existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente şi pertinente, să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanţei de judecată, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă.

Revizuientul însă nu a prezentat probe concludente şi pertinente în confirmarea temeiului invocat, iar înscrisurile la care a făcut referire şi anume extrasele din Registrul de stat al populaţiei în privinţa mai multor persoane, nu prezintă prin sine circumstanţe nou-descoperite şi elemente de fapt ce au o importanţă esenţială pentru soluţionarea justă a cauzei civile şi nici nu au puterea decisivă asupra concluziei instanţei de judecată. Ba mai mult, după cum a concluzionat corect instanţa, revizuientul, la acea etapă, nu a demonstrat instanţei că a fost lipsit de posibilitatea de a cunoaşte datele cuprinse în aceste înscrisuri anterior examinării pricinii şi că acestea au fost descoperite după ce hotărîrea judecătorească a devenit irevocabilă.

Şi nici nu a demonstrat că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele vizate în timpul judecării anterioare a pricinii. Or, înscrisurile date au existat pînă la momentul pronunţării hotărîrii, fiind reflectate în fişele de însoţire a buletinelor de identitate a fiecărui alegător. Respectiv, în cazul în care fiecare candidat la funcţia de primar a avut observatori la birourile electorale, aceştia nu au fost lipsiţi de posibilitatea de a examina fişele de însoţire pentru a confirma veridicitatea lor. Mai mult ca atît, Tipa Fiodor a sesizat încă la 01 octombrie 2015 organele de urmărire penală pe faptul pretinselor falsificări a alegerilor locale. În circumstanţele date, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 12 aprilie 2016 corect a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a lui Tipa Fiodor, în cazul în care a fost declarată în afara temeiurilor prevăzute de art. 449 CPC.

Din considerentele menţionate, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de către Tipa Fiodor. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 aprilie 2016, în pricina civilă privind confirmarea legalităţii rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului pentru funcţia de primar în satul Coşerniţa r-l Criuleni şi contestaţiile concurentului electoral Cibotar Alexei şi a reprezentantului acestuia Plenes Natalia.

Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Dumitru Mardari Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.