1ra-1713/2022 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-1713/2022 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-1713/2022

1-20148832-01-1ra-21122022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 noiembrie 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Daguța Sergiu, Talpă Boris, Eremciuc Ghenadie, Parfeni Oxana,

a judecat fără citarea părților, recursul declarat de către avocatul Josan Dumitru, în

numele inculpatei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 octombrie 2022, în cauza penală în privința lui

Barbărasă Elena xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 25.11.2020 – 11.02.2022;

Instanța de apel: 25.03.2022 – 05.10.2022;

Instanța de recurs: 21.12.2022 – 21.11.2023.

Asupra recursului menționat, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

c o n s t a t ă:

Barbărasă Elena a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.190 alin.(1) Cod penal,

la amendă în mărime de 600 unități convenționale, ce constituie 30 000 lei.

Barbărasă Elena, acționând în scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

comportament dolosiv, a convins-o pe Sîli Elena să-i procure în credit, din numele ei, un

telefon mobil, după care, în aceeași zi, aproximativ la ora 11:00, au mers împreună la

magazinul „Darwin”, situat pe xxxxxxx xxx, xxxxxxx , unde asigurând-o pe Sîli Elena că

Barbărasă Elena personal va achita creditul de la Organizația de creditare nebancară „Iute

Credit” SRL timp de 24 de luni, cu rata lunară stabilită în contractul de împrumut, a convins-

o pe Sîli Elena să întocmească din numele său contractul de procurare în rate a telefonului

mobil de model „Iphone X” 64 GB (Silver), nr.IMEI35461094880397, cu valoarea totală de

21.009 lei, însă Barbărasă Elena, odată intrată în posesia telefonului, l-a însușit, fără să achite

prețul acestuia, prin ce i-a cauzat părții vătămate Sîli Elena o daună în proporții considerabile.

Acțiunile inculpatei au fost încadrate în baza art.190 alin.(1) Cod penal, conform

1

semnelor calificative: ,,Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, pârților, ori dacă încheierea

acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean, prin care acțiuni a cauzat

victimei daune considerabile."

apel sentința, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care ultima să

fie achitată.

În motivarea apelului susține că prima instanță nu a apreciat la justa valoare probele

administrate, inclusiv depozițiile inculpatei și ale părții vătămate, care au stat la baza

învinuirii și pronunțării sentinței. Or, declarațiile inculpatei în întregime coroborează cu

depozițiile părții vătămate Sâli Elena.

A susținut că, Barbărasă Elena în interiorul termenului de achitare a contractului a

întâlnit dificultăți în plata ratelor, în acest timp s-a înrăutățit starea sănătății sale și a fost

internată în spital la tratament pe toată luna ianuarie 2020. După externare s-a tratat

ambulatoriu, apoi a fost internată în spitalul din orașul Brescia, Italia, unde se afla la evidență.

Astfel, a fost în imposibilitate de a achita ratele bancare, iar cu începerea pandemiei, au fost

sistate activitățile de muncă, inclusiv ale mamei sale Barbărasă Tatiana, care i-a promis că o

va susține în achitarea ratelor creditare.

Totodată, Barbărasă Elena, la momentul încheierii contractului, pe 26.04.2019 a

achitat rata de 1800 lei; apoi pe 29.05.2019 - de 1180 lei; pe 04.06.2019 - 1167 lei; pe

16.08.2019 - 1200 lei, efectuând plăți până în luna noiembrie inclusiv, în primele 8 luni,

achitând mai mult de 1/3 din contract, depășind graficul de achitare.

La sfârșitul anului 2020, mama inculpatei Barbărasă Tatiana i-a transmis suma

necesară pentru achitarea ratele de credit și penalității. Iar în perioada în care nu a achitat

ratele creditare, inculpata a ținut legătura telefonică cu partea vătămată, asigurând-o că va

achita în întregime ratele față de bancă.

Reieșind din depozițiile inculpatei, susținute în întregime de partea vătămată Sîli

Elena, cât și din alte probe, între părți s-au format relații civile. Părțile au încheiat între ele o

tranzacție prin care Sîli Elena s-a obligat, cu buletinul său de identitate, să obțină de la

Organizația de creditare nebancară „Iute Credit” SRL suma de 21.000 lei și să cumpere în

rate un telefon mobil pentru Barbărasă Elena, iar ultima s-a obligat să achite ratele bancare

până la stingerea completă a creditului. Consideră că, se exclud semnele excrocheriei din

acțiunile inculpatei.

apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel, reieșind din probele administrate,

inclusiv declarațiile inculpatei și ale părții vătămate, a considerat ca fiind întemeiată

concluzia primei instanțe privind vinovăția inculpatei și încadrarea acțiunilor acesteia în baza

art.190 alin.(1) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților, ori dacă

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean, prin care

2

acțiuni a cauzat victimei daune considerabile.

Astfel, fiind apreciate acțiunile inculpatei în raport cu elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate, a fost demonstrat cu certitudine că aceasta, manifestând un

comportament dolosiv, acționând în scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, a

indus în eroare partea vătămată Sîli Elena și a convins-o să-i procure în credit, din numele ei,

un telefon mobil, în valoare de 21 009 lei, iar după ce a intrat în posesia telefonului, l-a

însușit, fără să achite prețul acestuia, cauzându-i astfel o daună în proporții considerabile

părții vătămate, acțiunile inculpatei fiind săvârșite cu intenție directă.

Instanța de apel a susținut poziția primei instanțe referitor la faptul că nu pot fi puse

la baza sentinței declarațiile inculpatei, care nu au fost depuse sub jurământ, precum și

versiunea apărării că nu a dobândit bunul ilicit, nu intenționa să se eschiveze de la achitarea

ratelor creditare și a fost în imposibilitate de a efectua plățile deoarece a fost internată în

spital, or, în susținerea poziției sale, apărarea nu a prezentat careva probe.

Totodată, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiate argumentele apărării că

vinovăția inculpatei nu a fost demonstrată, fiind bazată doar pe declarațiile părții vătămate și

ale martorilor, cu multiple încălcări de procedură, motivându-se că aceste declarații în

coroborare cu alte probe cercetate în ședința de judecată nu dovedesc vinovăția inculpatei în

comiterea infracțiunii imputate. Or, prin declarațiile neprobate ale inculpatei se urmărește

scopul eschivării acesteia de la răspunderea penală pentru fapta incriminată.

În același timp, concluzia primei instanțe la capitolul numirii pedepsei inculpatei

corespunde stării de drept, fiind întemeiată pe principiile și criteriile stabilirii pedepsei

penale.

Astfel, la stabilirea pedepsei, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor

art.art.61, 75 Cod penal, precum și a ținut cont de gradul și caracterul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, de posibilitatea executării pedepsei de către inculpată.

La fel, prima instanță a luat în considerație și prevederile art.6 CEDO, care stipulează

că judecarea cauzei se va face de o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care

va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva unei persoane.

alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, contestă cu recurs ordinar hotărârile adoptate și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpata să fie achitată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente similare celor

menționate în cererea de apel (pct.3 din prezenta decizie), suplimentar indicând că instanța

de apel nu s-a pronunțat argumentat asupra motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Consideră că, decizia instanței de apel nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept care

au dus la respingerea apelului precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, susține că declarațiile inculpatei coroborează cu cele ale părții vătămate

și au fost confirmate prin circumstanțele cauzei din care rezultă că Barbărasă Elena, după

3

pierderea telefonului său mobil în luna aprilie 2019, a apelat la Sâli Elena să o ajute să

cumpere un telefon în credit, creditul urmând să fie întocmit pe numele lui Sâli Elena,

deoarece Barbărasă Elena avea deja un credit și nu putea primi împrumut de la bancă. La

rândul său, Barbărasă Elena, după obținerea telefonului în posesie, urma să achite ratele

prevăzute în contract.

Menționează că, această înțelegere a fost materializată la data de 26 aprilie 2019, când

Sâli Elena a semnat contractul de credit și a primit în proprietate telefonul pe care l-a transmis

lui Barbărasă Elena.

Astfel, din materialele cauzei nu rezultă nici un indiciu că Barbărasă Elena la obținerea

în proprietate a telefonului a acționat dolosiv, a indus-o în eroare sau a înșelat-o pe Sâli Elena,

deoarece din momentul obținerii telefonului, pentru lunile aprilie-decembrie 2019, Barbărasă

Elena a achitat ratele lunare calculate, iar începând cu anul 2020, din motiv că inculpata a

fost grav bolnavă, a fost internată în spital, apoi peste hotare, inclusiv a început pandemia

COVID-19, aceasta a fost imposibilitate de a achita la timp ratele de credit și nu s-a eschivat

de la efectuarea plăților.

Mai mult, la ameliorarea sănătății și apariția posibilității de a achita costul telefonului,

în toamna anului 2020, inculpata i-a transmis lui Sâli Elena suma de 1 700 euro, costul total

al telefonului și penalitățile, circumstanțe în care acțiunile lipsesc semnele calificative ale

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(1) Cod penal lipsesc.

Conchide că, în împrejurările constatate, între inculpată și partea vătămată s-au format

relații civile.

Potrivit jurisprudenței naționale, primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui

angajament poate fi considerată drept escrocherie numai în cazul când infractorul încă la

momentul intrării în posesie a acestor bunuri avea scopul însușirii și nu avea de gând să

îndeplinească angajamentul asumat.

Inclusiv, Curtea Constituțională în decizia nr.126 din 15.11.2018 privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi ale art.190 Cod penal, a constatat că neexecutarea

obligațiilor care derivă dintr-un contract încheiat nu poate fi calificată ca infracțiune de

escrocherie dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere frauduloase față de creditor până la

și pentru încheierea contractului.

pentru admiterea acestuia, pe motiv că instanța de apel vag s-a expus asupra argumentelor

invocate în apel, nefiind apreciate probele prezentate de apărare, iar decizia adoptată a fost

motivată prin fraze de ordin general, fiind contrară legii.

invocate, completul de judecată concluzionează că acesta urmează a fi admis din următoarele

considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei

de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, în vigoare la data judecării cauzei în instanța

de apel, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

4

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța

de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări sa comis,

dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și

aplicată just; dacă normele de drept procesual penal au fost corect aplicate și hotărârea

adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

În corespundere cu art.384 alin.(3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Din sensul art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art.417 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Reieșind din conținutul recursului declarat, instanța de recurs reține că recurentul își

exprimă dezacordul cu decizia instanței de apel sub aspectul temeiurilor de casare prevăzute

la art.427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, potrivit căror că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

În esență, criticele recurentului se axează pe ideea că instanțele de fond nu au intrat pe

deplin în esența acțiunilor inculpatei, acestea fiind apreciate greșit, eronat dispunând

condamnarea acesteia în baza art.190 alin.(1) Cod penal.

Analizând textul deciziei contestate, completul de judecată conchide că, instanța de

apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în acest context ține să menționeze

următoarele.

Astfel, completul de judecată constată că, instanța de apel nu a reacționat în modul

prevăzut de lege asupra erorilor comise de prima instanță, repetându-le întocmai, fiind pripită

concluzia de respingere a apelului și susținere a poziției primei instanțe ce ține de aprecierea

probelor, deoarece instanța de apel urma să verifice minuțios și obiectiv fiecare probă separat

sub toate aspectele, prin prisma pertinenței, concludenții și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete și

esențiale, de fapt și de drept indicate în învinuire, în decizia adoptată lipsind o apreciere a

faptului că inculpata, din momentul obținerii telefonului, a achitat ratele lunare calculate,

pentru lunile aprilie-noiembrie 2019.

5

Cu referire la latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(1) Cod penal,

instanța de recurs reține că pentru a încadra acțiunile inculpatei în baza art.190 Cod penal,

instanța de apel urma să argumenteze și să evidențieze care probe confirmă faptul că aceasta

încă de la momentul intrării în posesie a telefonului a urmărit scopul de a-l însuși, fără să

achite prețul acestuia. Or, primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate

fi calificată conform art.190 Cod penal doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul

intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția

să-și onoreze angajamentul asumat. De asemenea, latura subiectivă a escrocheriei se

caracterizează prin intenție directă și prin scop de profit.

În aceste împrejurări, instanța de apel nu a dat apreciere declarațiilor inculpatei că a

achitat parțial ratele lunare pentru telefonul procurat și nu s-a eschivat de la efectuarea

plăților, imposibilitatea de a achita la timp ratele de credit fiind condiționată de faptul că a

fost internată în spital, circumstanțe în care urmează a fi verificate cu exactitate prezența

intenției directe și a scopului de profit, la momentul intrării în stăpânire asupra acestui bun.

Mai mult, instanța de apel constatând că „prin declarațiile neprobate ale inculpatei, ...

că s-a aflat internată în spital și a fost bolnavă, se urmărește scopul eschivării acesteia de la

răspunderea penală ...” nu apreciat probele prezentate de apărare în acest sens, și anume,

extrasul medical din 07.02.2020 ( f.d.144, 145 vol. I) și actele medicale eliberate de

autoritățile din Republica Italia pe numele lui Barbărasă Elena din 16.02.2021 (f.d.19-22,

25-30 vol. II), contrar prevederilor art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, aceste probe

nefiind verificate în instanța de apel și neconsemnate în procesul-verbal.

Or, aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză

minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute. Analiza probelor

presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte, pentru a se înlătura tot ce nu are

legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul operației de sinteză, probele sunt

examinate în ansamblul lor, confirmându-se unele pe altele și ducând la o concluzie univocă,

ce trebuie să fie reflectată în soluția dată cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât

raționamentele ce au stat la baza aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar.

Astfel, concluziile instanțelor de fond formulate în hotărâri, poartă un caracter generic

asupra operațiunii de cercetare și verificare a probelor, însă, așa cum examinarea probelor

constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte și legale, lăsarea fără apreciere

și aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea unei hotărâri incomplete, neîntemeiate

și cu o doză sporită de incertitudine asupra calității efectuării actului de justiție.

Pe lângă aceasta, concluziile sumare ale instanței de apel că „...nu pot fi reținute și puse

la baza sentinței declarațiile inculpatei ... și versiunea că ea nu a avut intenție să nu achite și

că nu a dobândit ilicit acest bun, dar a fost internată în spital, din care motiv nu a reușit să

achite ratele pentru telefonul mobil procurat, or de către partea apărării nu a fost prezentată

în instanță nici o probă în susținerea versiunii inculpatei..., precum și că „...prin declarațiile

neprobate ale inculpatei, ...., se urmărește scopul eschivării acesteia de la răspunderea

penală pentru fapta imputată...” contravin prescripțiilor din art.8 alin.(2) Cod de procedură

penală, potrivit căror nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa.

Totodată, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

repetate în recurs în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate, expunându-se

6

asupra acestora în mod superficial, concluzia de respingere a argumentelor apărării menționate

în susținerea poziției de achitare a inculpatei ca neîntemeiate fiind motivată prin fraze de ordin

general și neconcretizate. Inclusiv, instanța de apel nu a făcut o claritatea asupra argumentelor

invocate de către apărare în partea ce ține de existența relațiilor civile între inculpată și partea

vătămată.

Așadar, instanța de apel urmează să dea răspunsuri argumentate în hotărâre asupra

motivelor decisive invocate de apelant, prin prisma criticilor menționate, care în viziunea

apărării ar putea afecta legalitatea soluției adoptate la caz.

Tot în acest context, instanța de recurs menționează că, motivarea hotărârii

judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe de o parte, este

indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară, iar pe de

altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție împotriva arbitrariului, furnizându-le

dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent oricărui act

jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză

științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale incidente și probelor administrate

în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raționament logic-juridic care se reflectă

în motivarea acesteia.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al Convenției, o

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal, oferă

posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și posibilitatea

persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs (Suominen c. Finlandei (2003)

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în asigurarea

transparentei justiției și existența unui control social asupra acesteia (Hirvisaari c. Finlandei,

(2001) § 30).

Din circumstanțele expuse, completul de judecată conchide că, instanța de apel deficitar

și-a motivat soluția, încălcând prevederile art.art.414, 417-418 Cod de procedură penală, fiind

adoptată o hotărâre care nu cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, prin ce s-au

comis erorile de drept prevăzute de art.427 alin.(1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, ceea

ce duce la casarea deciziei menționate, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile menționate, să

țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu

respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia

sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor administrate în cauză și, în dependență

de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă

prevederilor art.417 Cod de procedură penală, precum și să cerceteze minuțios aspectele

învinuirii înaintate, argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de

motivele expuse în pct.7 al prezentei decizii.

completul de judecată

7

d e c i d e:

Admite recursul declarat de către avocatul Josan Dumitru, în numele inculpatei, casează

integral decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2022, în cauza

penală în privința inculpatei Barbărasă Elena xxxxxxxxx, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Daguța Sergiu

Talpă Boris

Eremciuc Ghenadie

Parfeni Oxana

8