1ra-1440/2022 — art. 188 alin. 2 lit. f, 187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-1440/2022 — art. 188 alin. 2 lit. f, 187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-1440/2022

1-16009467-01-1ra-21092022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 iulie 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Aliona Miron,

Judecători Sergiu Daguța, Ghenadie Eremciuc, Boris Talpă, Viorica Puica,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare

împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul,

declarate de avocata Angela Istrate și de inculpatul

Zadîr Piotr

condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Basarabeasca din 26.04.2017

în baza art. 27, 171 alin. (2) lit. c), 166 alin. (2) lit. d), 84

Cod penal la 8 ani închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 17.10.2016 - 25.10.2017,

instanța de apel: 28.11.2017 - 19.06.2018,

instanța de recurs: 10.09.2018 - 26.03.2019,

instanța de apel: 25.06.2019 - 17.12.2019,

instanța de recurs: 25.05.2020 - 21.07.2020.

instanța de apel: 08.10.2020 - 07.06.2022,

instanța de recurs: 21.09.2022 - 11.07.2023.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal la 6 ani și 6 luni închisoare,

și art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 84 Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost

stabilită pedeapsă de 7 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

începând din 25.10.2017, cu includerea perioadei arestării preventivă și la domiciliu

din 06.06.2016 până la 17.06.2016 și de la 28.07.2017 până la 25.10.2017.

1

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Budco Roman, a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

Corpul delict – telefonul de model „Nokia C3-01”, care aparține și se află la

partea vătămată Forposov Iuri, a fost lăsat în posesia și folosința acestuia.

inculpatul Zadîr Piotr, având scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane,

înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, intenționat, aflându-se pe str.

Gării din or. Basarabeasca, în apropierea Societății Orbilor, l-a atacat pe Forposov

Iuri, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii în regiunea capului, cauzându-i vătămări

corporale neînsemnate, manifestând astfel violență nepericuloasă pentru viața și

sănătatea persoanei și, în mod deschis, i-a sustras din buzunarul scurtei telefonul

mobil de model „Nokia C3-01”, cu prețul de 3000 lei, cauzându-i părții vătămate o

pagubă materială considerabilă.

Tot el, la 16 decembrie 2011, în jurul orelor 21.35, având scopul însușirii

ilegale a bunurilor altei persoane, înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

intenționat, l-a urmărit pe Budco Roman de pe str. Gării până pe str. Victoriei din or.

Basarabeasca, unde l-a atacat, aplicându-i o lovitură cu pumnul în regiunea feței, în

legătură cu ce Budco Roman a căzut la pământ. După, aplicându-i multiple lovituri cu

pumnii în regiunea hemitoracelui, i-a cauzat vătămări corporale medii sub formă de

fractură închisă a coastelor 6, 7, 8, 9 din dreapta pe linia axilară posterioară cu

deplasare a fragmentelor și, în mod deschis, i-a sustras din buzunarul scurtei 135.000

ruble rusești, echivalentul a 50.193 lei, 200 dolari SUA, echivalentul a 2370,80 lei și

300 lei, cauzându-i părții vătămate o pagubă materială considerabilă, în sumă totală

de 52.863,80 lei.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că,

apropiindu-se de magazin, a auzit gălăgie și a văzut că Bogdanov C. îl scotea din șanț

pe Budco Roman, iar Natașa l-a rugat să lumineze cu lanterna pentru a încuia

magazinul. În acest timp, Bogdanov C. îi îndrepta ochelarii lui Budco Roman și i-a

spus să plece acasă. Budco Roman a pornit spre casă și s-a lovit de un stâlp, iar ei au

început să râdă. Ulterior, pe Budco Roman nu l-a văzut. Totodată, fiind în magazin,

Forposov Iuri a spus că cineva i-a luat telefonul și toți i-au arătat buzunarele, apoi au

sunat pe numărul de telefon dictat de Forposov Iuri, însă nu se auzea telefonul prin

apropiere. Forposov Iuri personal a spus că a pierdut telefonul, iar el nu-și amintește

ce s-a întâmplat în acea seară.

Partea vătămată Budco Roman a relatat că în bar s-a aflat aproximativ 2 ore,

unde au consumat alcool împreună cu inculpatul și alte persoane. Nu a arătat banii,

însă când a achitat, probabil cineva a văzut că are bani. După ce magazinul s-a închis

el s-a îndreptat spre casă. A auzit pași în spate și a simțit o lovitură de la care a căzut

jos, apoi a mai fost lovit de trei ori în piept și o persoană i-a sustras din buzunarul

stâng, din interiorul scurtei, banii. Nu poate spune de cine a fost atacat, persoana avea

o glugă pe cap și după siluetă semăna cu inculpatul.

Deoarece, procurorul nu a asigurat prezența părții vătămate Forposov Iuri în

instanța de judecată pentru a fi audiat, în conformitate cu prevederile art. 371 și 389

Cod de procedură penală, nu pot fi puse la baza sentinței declarațiile acestuia date în

2

cadrul urmăririi penale, ori, între partea vătămată și bănuit n-a avut loc confruntarea,

iar partea vătămată nu a fost audiată în condițiile art. 109 și 110 Cod de procedură

penală.

Totodată, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188

alin. (2) lit. f) și art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal este dovedită inclusiv prin

materialele cauzei penale, și anume, procesul-verbal de ridicare a telefonului sustras,

procesul-verbal de examinare a telefonului mobil și fototabelul, ordonanța de

recunoaștere și anexare a corpurilor delicte la cauza penală, precum și de alte

materiale anexate la cauza penală.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. f) Cod

penal, ca tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii

bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru viață și sănătatea persoanei agresate,

cu cauzarea de daune în proporții considerabile și art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșit cu

aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

În același timp, instanța a statuat că acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Budco Roman, în sumă de aproximativ 4000 euro, conform prevederilor art. 387 Cod

de procedură penală, pentru stabilirea exactă a sumei despăgubirilor, necesită a fi

admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se

pronunțe instanța civilă.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a indicat că sentința instanței de fond este absolut neîntemeiată, în

aceasta lipsind chiar și încercarea de a face o analiză a probelor administrate.

Or, în sentință nu este indicat că partea vătămată Budco Roman a declarat că

numele Zadîr Piotr l-a auzit de la colaboratorul poliției, care l-a convins să dea

declarații împotriva inculpatului, cu toate că a insistat că nu cunoaște cine a săvârșit

infracțiunea și nu are pretenții față de Zadîr Piotr.

Instanța de fond a reținut din context doar acea parte a declarațiilor părții

vătămate Budco Roman din care rezultă concluzia privind vinovăția inculpatului,

lăsând fără cercetare restul declarațiilor.

Pe lângă aceasta, raportul de expertiză medico-legală în privința lui Forposov

Iuri datează cu 04.01.2012, nefiind clar indicat când și unde acesta a primit

vătămările corporale ușoare, nepericuloase pentru viață și dacă aceste vătămări

corporale corespund anume circumstanțelor cauzei sau i-au fost cauzate părții

vătămate în alte împrejurări.

Mai mult, inculpatul a părăsit țara la 17.12.2011, iar telefonul a fost găsit la

30.01.2012 în șanțul de lângă școală. În această perioadă, inculpatul nu se afla pe

teritoriul țării, deci, cineva a aruncat telefonul în stare funcțională, ce demonstrează

că inculpatul nu are nicio legătură cu telefonul sustras.

În astfel de circumstanțe, este evident că vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunilor incriminate nu și-a găsit confirmarea, iar sentința urmează a fi casată ca

fiind ilegală, cu achitarea acestuia.

3

3.1. A declarat apel și avocata Angela Istrate, solicitând repunerea în termen a

apelului, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie

achitat.

Apelanta a invocat că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului

pentru comiterea jafului asupra părții vătămate Forposov Iuri fără a acorda

posibilitate apărării de a-l audia pe acesta în cadrul procesului judiciar, prin ce

i-a lezat dreptul la apărare, inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a pune

întrebări referitor la circumstanțele cauzei. Mai mult, cauza penală a fost pornită în

baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal la cererea părții vătămate.

Deci, în cazul în care procurorul în cadrul cercetării judecătorești a renunțat la

proba dată, instanța de fond urma să dispună achitarea inculpatului pe acest capăt de

învinuire pe motivul lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii de jaf.

Or, în cadrul examinării episodului de jaf, instanța de fond a reținut doar probe

indirecte, iar la pronunțarea sentinței de condamnare pe acest capăt de acuzare, nu a

supus analizei juridice circumstanțe importante întru stabilirea vinovăției sau

nevinovăției inculpatului.

Totodată, pe episodul de tâlhărie comis în privința lui Budco Roman instanța

de fond nu a supus verificării și aprecierii sub toate aspectele, complet și obiectiv a

probelor administrate, nu a analizat circumstanțele cauzei, nu a coroborat probele

între ele și nu le-a analizat din punct de vedere al pertinenței.

Astfel, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor. Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită

pentru instanța de judecată.

Potrivit declarațiilor date de partea vătămată Budco Roman în ședința de

judecată, acesta cunoștea inculpatul până la incident, iar din probele administrate

rezultă cu certitudine că persoana care l-a atacat este una necunoscută pentru partea

vătămată, fapt confirmat prin declarațiile lui Budco Roman.

Prin urmare, versiunea atacului săvârșit asupra părții vătămate de către o altă

persoana decât inculpatul nu a fost înlăturată, iar probele reținute de prima instanță nu

confirmă cu certitudine comiterea infracțiunii de către acesta.

La fel, instanța de fond nu a indicat motivele din care a reținut declarațiile

contradictorii ale martorului Budco G. date în ședința de judecată, care inițial a

afirmat că soțul i-a comunicat că inculpatul l-a atacat, ulterior indicând că soțul i-a

spus că a fost atacat de o persoana înaltă, îmbrăcată în scurtă cu glugă și, după

descriere, era inculpatul. Or, aceste declarații contradictorii urmau a fi analizate în

raport cu cele depuse de către martor la etapa inițială a urmăririi penale, în care indică

că soțul său a fost atacat de persoane necunoscute.

Conform declarațiilor părții vătămate Budco Roman, pretenții materiale față de

inculpat nu are și doar presupune că a fost atacat de acesta, tot el susținând că nu a

indicat niciodată concret că persoana care l-a atacat este inculpatul. Deci, prima

instanța nu a coroborat probele indicate în vederea înlăturării divergențelor.

În același timp, identificarea inculpatului, ca fiind autorul atacului tâlhăresc,

făcută doar după criteriul de statură și haina purtată este una insuficientă, deoarece în

instanța de judecată nu au fost audiați martori care să indice că acesta în ziua

4

incidentului a fost îmbrăcat în haină cu glugă, la domiciliul acestuia nu au fost

efectuate careva acțiuni procesuale cum ar fi percheziția în vederea depistării hainelor

și a altor obiecte care au servit la comiterea presupusei infracțiuni. Deci,

caracteristicele reținute de instanță pentru identificarea făptuitorului crimei, înălțimea

și haina nu sunt aparențe caracteristice în exclusivitate lui.

Totodată, a făcut cunoștință cu sentința la 15.01.2018 și, pe motiv de boală, a

fost în imposibilitate să depună apelul în termenul prevăzut, împrejurări în care

solicită repunerea în termen a apelului declarat.

admise, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Zadîr Piotr a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la

art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, pe motiv că inculpatul nu a săvârșit fapta.

Procesul penal în privința lui Zadîr Piotr în baza art. 188 alin. (2) lit. f) Cod

penal a fost încetat, în legătură cu existența unor circumstanțe care exclud tragerea lui

la răspundere penală.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Budco Roman a fost respinsă.

Corpul delict – telefonul de model „Nokia C3-01”, care aparține și se află la

partea vătămată Forposov Iuri, a fost lăsat proprietarului.

Instanța de apel a considerat că declarațiile inculpatului, că el nu i-a aplicat

careva lovituri lui Forposov Iuri și nu i-a sustras telefonul mobil, sunt adevărate, fiind

confirmate și prin faptul că la acesta nu a fost găsit telefonul mobil al părții vătămate.

Conform procesul-verbal din 20.01.2012, de la Buzina G. a fost ridicat

telefonul mobil de model „Nokia C-3-01”, cod IMEI xxxx, care aparține părții

vătămate Forposov Iuri.

Astfel, apreciind declarațiile inculpatului date în cadrul urmăririi penale și în

ședințele de judecată, în ansamblu cu declarațiile părții vătămate Forposov Iuri, ale

martorilor Dubovoi E., Osipov V., procesul-verbal de ridicare din 20.01.2012,

extrasul din baza de date privind apelurile telefonice pentru perioada 12.12.2011-

09.01.2012, se atestă că aceste declarații sunt consecutive, în coroborare cu

materialele cauzei și nu dovedesc vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei

infracțiuni.

Totodată, prin ordonanța privind reținerea bănuitului Zadîr Piotr în săvârșirea

infracțiunii din 07.02.2012, organul de urmărire penală l-a recunoscut în calitate de

bănuit, deci, termenul de atribuire a statutului de bănuit urmează a fi calculat

începând din 07.02.2012, adică de la data emiterii ordonanței privind reținerea

persoanei care se bănuiește în săvârșirea infracțiunii.

Or, Zadîr Piotr, fiind recunoscut în calitate de bănuit la 07.02.2012, statutul lui

în calitate de bănuit a expirat de drept la 07.05.2012.

Însă, prin ordonanța procurorului din 28.06.2012, Zadîr Piotr a fost recunoscut

în calitate de învinuit.

Prin urmare, la 07.05.2012 organul de urmărire penală trebuia în mod

obligatoriu și fără îndoială să-i înainteze învinuirea lui Zadîr Piotr sau să-l scoată de

sub urmărire penală, cu încetarea procesului în cauză.

În aceste circumstanțe, înaintarea învinuirii de către procuror a fost efectuată cu

expirarea termenului legal or, statutul de bănuit a expirat în drept la 07.05.2012, iar el

5

a fost recunoscut în calitate de învinuit și i-a fost înaintată învinuirea doar la

28.06.2012, prin ce organul de urmărire penală a admis ingerința în garanțiile

prevăzute de art. 22 Cod de procedură penală.

Deci, ordonanța procurorului din 28.06.2012, prin care Zadîr Piotr a fost

recunoscut în calitate învinuit este nulă, fiind nule și actele organului de urmărire

penală săvârșite după expirarea termenului de deținere a persoanei în calitate de

bănuit.

declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal a fost dovedită integral prin probele

administrate.

Totodată, instanța de apel a cercetat probele unilateral, fără a analiza și a

aprecia în mod corespunzător declarațiile martorilor Dubovoi E., Varava O. și

Forposov P.

Conform art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură, organul de urmărire penală

nu este în drept să mențină în calitate de bănuit persoana în privința căreia a fost dată

o ordonanță de recunoaștere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul

Procurorului General și al adjuncților săi - mai mult de 6 luni.

Or, în cadrul urmăririi penale, în privința lui Zadîr Piotr nu a fost dispus careva

act procesual din rândul celor menționate în art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală,

în virtutea căruia acesta ar fi obținut calitatea de bănuit în cauza penală, iar termenele

prevăzute la art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură nu sunt aplicabile în speță.

de Justiție, recursul a fost admis, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel urma să analizeze minuțios

aspectele învinuirii aduse inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal,

prin prisma conținutului probelor administrate, inclusiv declarațiile martorilor audiați

pe acest capăt de învinuire, ceea ce nu a fost efectuat cu suficientă plenitudine.

Astfel, din argumentele expuse de instanța de apel, la baza adoptării soluției de

achitare a inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de jaf asupra părții

vătămate Forposov Iuri, fără a fi combătută temeinic versiunea acestuia, inclusiv

probele menționate de acuzare care confirmă învinuirea imputată, se atestă că

concluziile privind nevinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, sunt unele preconcepute și fără o analiză coroborată

a probelor administrate, inclusiv cu cele ale acuzării.

Instanța de apel a considerat că procesul penal în privința inculpatului pe

episodul învinuirii comiterii infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate Budco

Roman urmează a fi încetat, deoarece organul de urmărire penală nu a ținut cont de

prevederile art. 63 Cod de procedură penală, încălcând termenul de 3 luni pentru

înaintarea învinuirii, întrucât acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit la

07.02.2012, iar calitatea de bănuit i-a expirat la 07.05.2012, însă prin ordonanța

procurorului, abia la 28.06.2012, ultimul a fost recunoscut în calitate de învinuit,

6

omisiune ce duce, conform art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală, la nulitatea

actelor procesuale întocmite după expirarea termenelor de procedură.

Potrivit art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală, persoanei îi poate fi

recunoscută calitatea de bănuit doar dacă în privința acesteia a fost emis unul dintre

următoarele acte procedurale: 1) procesul-verbal de reținere; 2) ordonanța sau

încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate; 3) ordonanța

de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit. Totodată, alin. (2) pct. 3) al aceluiași

articol prescrie că organul de urmărire penală nu este în drept să mențină în calitate

de bănuit mai mult de 3 luni sau mai mult de 6 luni doar persoana în privința căreia a

fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate.

Astfel, în raport cu concluzia instanței de apel că Zadîr Piotr a fost recunoscut

în calitate de bănuit prin ordonanța din 07.02.2012, se atestă că acest act procesual

este de fapt o ordonanță cu privire la reținerea bănuitului în comiterea infracțiunii și

nu se încadrează ca act procesual în una din cele trei variante strict stipulate în art.

63 alin. (1) Cod de procedură penală, iar această ordonanță a fost emisă pe motiv că

nu era cunoscut locul aflării persoanei care a comis infracțiunea imputată și pentru a

fi petrecute măsuri operative de investigație îndreptate spre stabilirea locului aflării

persoanei bănuite, având scopul de reținere a acesteia în cazul depistării.

Totodată, modalitățile de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit,

reglementate de art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală se referă la prima

componentă a conceptului de „acuzație în materie penală” în sensul Convenției

Europene, și anume, la „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind

suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”.

Prin urmare, dispoziția legală prevăzută de art. 63 alin. (11) Cod de procedură

penală reprezintă o excepție de la alin. (1) din același articol și corespunde celui de-a

doilea element al noțiunii de „acuzație în materie penală” în sensul Convenției, care

se manifestă prin existența unor „repercusiuni importante asupra situației

(persoanei)”. Excepția menționată constă în faptul că, în cazul în care față de o

persoană există anumite bănuieli rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și

în raport cu aceasta sunt efectuate anumite acțiuni procedurale, care creează

repercusiuni importante asupra situației persoanei, organele de urmărire penală au

obligația de a recunoaște această persoană în calitate de bănuit în decurs de 5 zile din

momentul începerii primei acțiuni procedurale.

Aprecierea existenței sau absenței unor „repercusiuni importante pentru situația

(persoanei)” reprezintă un factor determinat în procesul de calificare a ordonanței din

07.02.2012 sub aspectul unei „acuzații în materie penală”, în sensul art. 6§1 din

CEDO, cât și sub aspectul dispozițiilor art. 63 alin. (11) Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel, în cazul în care a calificat ordonanța din 07.02.2012 ca

una incidentă unei „acuzații în materie penală”, urma să-și dezvolte raționamentele

prin prisma existenței și identificării concrete a repercusiunilor importante pentru

situația lui Zadîr Piotr, ceea ce nu a fost efectuat de către această instanță, iar, până la

emiterea ordonanței de punere sub învinuire a acestuia din 28.06.2012, nu au fost

efectuate careva acțiuni procesuale ce ar viza persoana inculpatului, cu excepția

emiterii ordonanței de prelungire a termenului urmăririi penale pe cauza penală

7

intentată pe faptul comiterii atacului asupra lui Budco Roman de către o persoană

necunoscută.

Or, decizia instanței de apel în cauza dată, este afectată de insuficiență în partea

motivării soluției adoptate.

apărării au fost admise, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința lui Zadîr Piotr în baza art. 188 alin. (2) lit. f) Cod

penal a fost încetat, în legătură cu existența unor circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală.

Zadîr Piotr a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal la 3

ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

17.12.2019, cu includerea perioadei arestării preventive și la domiciliu din

06.06.2016 până la 17.06.2016 și de la 28.07.2017 până la 19.06.2018.

Corpul delict – telefonul de model „Nokia C3-01”, a fost lăsat în posesia

proprietarului Forposov Iuri.

Asupra acțiunii civile înaintate de partea vătămată Budco Roman instanța de

apel nu s-a expus.

Instanța a reținut că motivarea sentinței primei instanțe nu este întemeiată pe

argumente obiective, care să conțină analiza circumstanțelor de fapt și drept ale

cauzei, aprecierea probelor administrate în cadrul cercetării judecătorești, conform

criteriilor prevăzute în art. 101 Cod de procedură penală, precum și nu conține

răspuns la argumentele invocate de apărare, deci, sentința nu întrunește cerințele

stabilite de art. 384 Cod de procedură penală, la adoptarea căreia nu au fost

soluționate chestiunile în consecutivitatea prevăzută de art. 385 Cod de procedură

penală.

Astfel, instanța de apel a constatat că la 12 decembrie 2011, aproximativ ora

21.35, Zadîr Piotr, având scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, înțelegând

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, intenționat, aflându-se pe str. Gării, or.

Basarabeasca, în apropierea Societății Orbilor, l-a atacat pe Forposov Iuri, aplicându-

i multiple lovituri cu pumnii în regiunea capului, cauzându-i vătămări corporale

neînsemnate, manifestând astfel o violență nepericuloasă pentru viața și sănătatea

persoanei și, în mod deschis, i-a sustras din buzunarul scurtei, telefonul mobil de

model „Nokia C3-01”, cu prețul de 3000 lei, cauzând părții vătămate o pagubă

materială considerabilă.

Tot el, conform rechizitoriului este învinuit că la 16 decembrie 2011, orele

21.35, având scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, înțelegând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, intenționat, l-a urmărit pe Budco Roman de pe str.

Gării până pe str. Victoriei, or. Basarabeasca, unde l-a atacat, aplicându-i o lovitură

cu pumnul în regiunea feței, în legătură cu ce Budco Roman a căzut la pământ. După,

aplicându-i multiple lovituri cu pumnii în regiunea hemitoracelui, i-a cauzat vătămări

corporale medii sub formă de fractură închisă a coastelor 6, 7, 8, 9 din dreapta pe

linia axilară posterioară cu deplasare a fragmentelor, și în mod deschis, a sustras din

buzunarul scurtei lui Budco Roman suma de 135.000 ruble rusești, echivalentul a

50.193 lei, 200 dolari SUA, echivalentul a 2370,80 lei și 300 lei, cauzând părții

vătămate o pagubă materială considerabilă, în sumă totală de 52.863,80 lei.

8

Instanța de apel a reținut că, prin ordonanța din 07.02.2012, s-a dispus

reținerea bănuitului Zadîr Piotr în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2)

lit. f) Cod penal, iar prin ordonanța din 28.06.2012, Zadîr Piotr a fost pus sub

învinuire în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal.

Ori, dispunând reținerea lui Zadîr Piotr prin ordonanța din 07.02.2012, bănuit

în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal, rezultă că,

odată cu inițierea procedurii de reținere a acestuia, organul de urmărire penală i-a

atribuit calitatea procesuală de bănuit, fiind indicată concret fapta considerată ca fiind

infracțiune, încadrarea juridică a infracțiunii și faptul că de săvârșirea acestei

infracțiuni este bănuit Zadîr Piotr.

Conform art. 63 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, bănuit este persoana

fizică față de care există anumite probe că a săvârșit o infracțiune până la punerea ei

sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din

următoarele acte procedurale, după caz: ordonanța de recunoaștere a persoanei în

calitate de bănuit.

Deci, ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit, în sensul dispoziției art.

63 alin. (1) Cod de procedură penală, este considerată acea ordonanță în care organul

de urmărire penală pentru prima dată de la pornirea urmăririi penale expune fapta

penală ca pe o faptă deja constatată și săvârșită de o persoană concretă, în speță

această persoană fiind Zadîr Piotr, însoțită de calificarea juridico-penală a faptei.

Astfel, organul de urmărire penală oficializează suspiciunile existente privind

săvârșirea unei infracțiuni concrete de către o persoană determinată deja, iar în

continuare, toate acțiunile organului sunt îndreptate spre acumularea de probe întru

confirmarea vinovăției acesteia, și a oricărei alte persoane. Conținutul ordonanței din

07.02.2012 este expus într-o manieră care exclude apariția suspiciunilor față de alte

persoane, decât Zadîr Piotr

Totodată, art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală reglementează termenele în

care persoana poate avea calitatea de bănuit. Aceste termene variază de la 72 ore - în

cazul reținerii persoanei, 10 zile - în cazul aplicării măsurii preventive neprivative de

libertate, până la 3 luni sau, cu acordul Procurorului General sau al adjuncților săi, 6

luni - în cazul emiterii unei ordonanțe.

Art. 63 alin. (3) Cod de procedură penală reglementează acțiunile pe care

trebuie să le întreprindă în mod obligatoriu organul de urmărire penală, la momentul

expirării termenului deținerii persoanei în calitate de bănuit, și anume, să elibereze

bănuitul ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privința

lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. Potrivit art.

63 alin. (5) Cod de procedură penală, calitatea de bănuit încetează din momentul

eliberării reținutului, revocării măsurii preventive aplicate în privința lui ori, după

caz, anulării ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit și scoaterii lui de sub

urmărire, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanței

de punere sub învinuire. Punerea persoanei sub învinuire permite organelor de

urmărire penală, pe de o parte, să efectueze acțiunile necesare urmăririi penale, iar pe

de altă parte, să facă previzibilă situația persoanei fără a leza drepturile fundamentale

ale acesteia. Procedura scoaterii bănuitului de sub urmărire penală este reglementată

de art. 284 Cod de procedură penală.

9

Deci, calitatea de bănuit lui Zadîr Piotr i-a fost atribuită din momentul emiterii

ordonanței de reținere din 07.02.2012 - dată la care organul de urmărire penală i-a

stabilit acestuia statutul de bănuit și care a expirat de drept la 07.05.2012, când

organul de urmărire penală urma, în mod obligatoriu și necondiționat, să-i înainteze

învinuirea lui sau să-l scoată de sub urmărirea penală.

Astfel, înaintarea învinuirii la 28.06.2012 a fost efectuată cu depășirea

termenului legal or, calitatea de bănuit în privința lui Zadîr Piotr a expirat de drept la

07.05.2012, iar, prin înaintarea învinuirii, organul de urmărire penală a admis o

ingerință în garanțiile prevăzute de art. 22 Cod de procedură penală, de a nu fi urmărit

de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Prin urmare, odată încetată de drept, calitatea de bănuit în privința lui Zadîr

Piotr în baza art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal, ca urmare a expirării termenelor

prescrise de art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală, o asemenea situație cu

certitudine impune finisarea procedurilor penale în privința acestuia.

Reluarea urmăririi penale contrar cerințelor stipulate în art. 22 alin. (2) Cod de

procedură penală, precum și celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la CEDO, urmează a

fi considerată ca o încălcare a prevederilor legale referitoare la sesizarea instanței

prevăzute în art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală. Nulitatea reluării urmăririi

penale, în cazul dat, poate fi invocată la orice etapă a procesului penal de către părți și

se ia în considerație de instanță inclusiv din oficiu.

Conform art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în care pe

parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 275

pct. 5)-9), 285 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 5), precum și în cazurile prevăzute în art. 53-60

Cod penal, instanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza

respectivă.

Art. 275 pct. 9) Cod de procedură penală prevede că urmărirea penală nu poate

fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în

care există alte circumstanțe prevăzute de lege care condiționează excluderea sau,

după caz, exclud urmărirea penală.

Potrivit art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, sentința de încetare a

procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Ori, fiind constatate circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală a

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal,

se impune încetarea procesului penal.

În același timp, este dovedită, în afara oricărui dubiu rezonabil, vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal.

Astfel, la 21.12.2011 Forposov Iuri a depus cererea în adresa CPR

Basarabeasca, prin care solicită să fie atras la răspundere Zadîr Piotr, care la data

de 11 spre 12 decembrie 2011, l-a bătut și i-a sustras telefonul mobil de model

„Nokia C3-01” din buzunarul intern al scurtei, cauzându-i un prejudiciu material în

sumă de 3000 lei, care este unul considerabil.

Fiind audiat, partea vătămată Forposov Iuri a confirmat că prejudiciul material

în sumă de 3000 lei este unul considerabil pentru el.

10

Totodată, afirmațiile apărării că instanța de judecată urma să dispună achitarea

inculpatului în cazul în care procurorul a refuzat la proba cu declarațiile părții

vătămate Forposov Iuri, sunt irelevante, în condițiile în care probele cercetate

demonstrează vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de jaf.

Argumentele avocatului că Forposov Iuri în plângerea adresată organului de

poliție nu a indicat că a fost maltratat de Zadîr Piotr și că a declarat acest fapt doar în

cadrul audierii din 23.12.2011, contravin însăși conținutului plângerii înregistrate la

21.12.2011 de către Forposov Iuri

Sunt neîntemeiate și alegațiile apărării că martorii audiați în ședința de judecată

indică că Zadîr Piotr, în văzul tuturor persoanelor, a arătat buzunarele goale și a

confirmat că el nu a sustras telefonul, deoarece partea vătămată, în plângerea depusă,

direct indică la Zadîr Piotr ca fiind persoana care i-a sustras telefonul, iar faptul că

telefonul nu se afla în buzunarele inculpatului, nu denotă lipsa sustragerii. Faptul că

telefonul părții vătămate a fost găsit în stradă de alte persoane, dar nu a fost ridicat de

la inculpat, nu probează nevinovăția acestuia.

Conform procesului-verbal de ridicare din 20.01.2012, telefonul părții

vătămate Forposov Iuri a fost ridicat de la Buzina G., care l-a predat organului de

poliție.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și menținerea sentinței

instanței de fond.

Recurentul a invocat că concluzia instanței de apel, precum că calitatea de

bănuit lui Zadîr Piotr i-a fost atribuită din momentul emiterii ordonanței de reținere a

acestuia la 07.02.2012 - dată la care organul de urmărire penală i-a stabilit statutul de

bănuit și care a expirat de drept la 07.05.2012, când organul de urmărire penală urma,

în mod obligatoriu și necondiționat, să-i înainteze învinuirea sau să-l scoată de sub

urmărirea penală, este neîntemeiată. Or, de la momentul începerii urmăririi penale

până la punerea sub învinuire, lui Zadîr Piotr nu i-a fost atribuită careva calitate

procesuală, cu participarea lui nu au fost efectuate careva acțiuni de urmărire penală

și în privința acestuia nu au fost dispuse și efectuate careva măsuri speciale de

investigații. Astfel, prin emiterea ordonanței de reținere a lui Zadîr Piotr nu au fost

create repercusiuni importante asupra situației persoanei inculpatului, iar în raport cu

acesta nu au fost efectuate anumite acțiuni procedurale ce ar crea repercusiuni

importante pentru situația persoanei, deci, nu este întemeiată concluzia că de la

momentul emiterii ordonanței de reținere a lui Zadîr Piotr, i-a fost atribuită calitatea

de bănuit. Mai mult, examinând apelul, instanța de apel nici nu s-a expus asupra

acestui argument.

Or, motivul privind calitatea de bănuit, ce a constituit unul din temeiurile de

casare a sentinței nu a fost invocat de apărare, ci a fost stabilit de instanța de apel din

oficiu și, respectiv, urma să fie pus în discuția părților, ceea ce nu a avut loc în

instanța de apel, prin ce a fost încălcat principiul contradictorialității.

Astfel, instanța de apel eronat a concluzionat că ordonanța procurorului din

28.06.2012 prin care Zadîr Piotr a fost recunoscut în calitate de învinuit în săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal, este lovită de nulitate

absolută, în virtutea faptului că actele și acțiunile organului de urmărire penală au fost

11

efectuate după expirarea termenului legal de ținere a persoanei în calitate de bănuit,

deoarece, nici la înaintarea învinuirii și nici la luarea de cunoștință cu materialele

cauzei penale și în instanță, inculpatul și apărătorii lui nu au contestat legalitatea

ordonanței de punere sub învinuire.

Mai mult, instanța de apel a ignorat dispoziția art. 63 alin. (1) Cod de

procedură penală, care stabilește că persoanei îi poate fi recunoscută calitatea de

bănuit doar dacă în privința acesteia a fost emis unul dintre următoarele acte

procedurale: 1) procesul-verbal de reținere; 2) ordonanța sau încheierea de aplicare a

unei măsuri preventive neprivative de libertate: 3) ordonanța de recunoaștere a

persoanei în calitate de bănuit. Potrivit alin. (2) pct. 3) al aceluiași articol, organul de

urmărire penala nu este în drept să mențină în calitate de bănuit mai mult de 3 luni

sau mai mult de 6 luni, doar persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de

recunoaștere în această calitate.

Totodată, conform art. 65 alin. (1) Cod de procedură penală, învinuitul este

persoană fizică față de care s-a emis, în conformitate cu prevederile prezentului cod,

o ordonanță dc punere sub învinuire, deci, calitatea de învinuit o poate avea persoana

în privința căreia a fost emisă ordonanța de punere sub învinuire fără a fi obligatoriu

ca această persoană să preceadă mai întâi calitatea de bănuit.

Noțiunea de acuzație în materie penală trebuie înțeleasă în sensul art. 6§1 din

CEDO și urmează a fi definită ca drept o notificare oficială, venită din partea

autorităților competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte

penale, definiție care depinde de existența sau lipsa unor repercusiuni importante

pentru situația persoanei (Ibrahim și alții v. Regatul Unit, |MC|, hotărârea din 13 septembrie

Deci, trebuie de reținut faptul că modalitățile de recunoaștere a persoanei în

calitate de bănuit reglementate de art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală presupun

în sensul Convenției notificarea oficială din partea autorităților competente, privind

suspiciunile referitoare la comiterea faptei penale.

Prin urmare, instanța de apel greșit a apreciat ordonanța de reținere emisă de

organul de urmărire penală la 07.02.2012 - drept un act care presupune „o notificare

oficială, venită din partea autorităților competente”, or, nu au urmat careva

repercusiuni importante.

Mai mult, instanța de apel eronat a interpretat prevederile legislației procedural

penale privind reluarea urmăririi penale și greșit a conchis că reluarea urmăririi

penale a avut loc contrar prevederilor art. 22 alin. (2) Cod de procedură penală și

celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la CEDO și urmează a fi considerată ca o

încălcare a prevederilor legale referitoare la sesizarea instanței prevăzute în art. 251

alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece Zadîr Piotr nu întrunește nici una din

acele trei condiții de aplicare a dreptului de a nu fi urmărit penal, judecat sau pedepsit

de două ori pentru aceeași faptă, or, acesta pentru fapta imputată nu a fost anterior

condamnat ori achitat printr-o hotărâre irevocabilă, sau a fost scos de sub urmărire

penală prin ordonanța procurorului care are calitatea de lucru judecat.

Astfel, soluția instanței de apel privind încetarea procesului penal în privința

inculpatului este una pripită, lipsită de argumentare juridică, cauza fiind examinată

superficial, fără a ține cont de circumstanțele de fapt și de drept stabilite, iar eroarea

12

admisă de instanța inferioară nu poate fi corectată de instanța de recurs ordinar, motiv

din care urmează a fi dispusă rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Normele de drept prevăzute la art. 63, 251 Cod de procedură penală, legate de

circumstanțele de încetare a procesului penal, au fost interpretate în decizia instanței

de recurs din 26.02.2019, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei în instanța de apel,

în care a fost indicat:

Ținând cont de prevederile legate specificate mai sus, în raport cu cele reținute

de către instanța de apel în hotărârea adoptată, precum că Zadîr Piotr a fost

recunoscut in calitate de bănuit prin ordonanța din 07.02.2012, se atestă că acest act

procesual este de fapt o ordonanță denumită ca una cu privire la reținerea bănuitului

în comiterea infracțiunii și nu se încadrează ca act procesual în una din cele trei

variante strict stipulate în alin. (1) al art. 63 Cod de procedură penală, iar ordonanța

dată a fost emisă, pe motiv că nu era cunoscut locul aflării persoanei care a comis

infracțiunea imputată și pentru a fi petrecute măsuri operative de investigație

îndreptate spre stabilirea locului aflării persoanei bănuite, având scopul de reținere a

acesteia în cazul depistării.

Ori, prin decizia instanței de recurs din 26.03.2019 au fost interpretate normele

de drept aplicate cu referire la art. 63 Cod de procedură penală, circumstanțe care au

fost ignorate de instanța de apel la adoptarea deciziei.

Conform art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de

fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului.

Totodată, avocatul Harlampii Cîrboba a declarat apel în termen, la 03.11.2017,

ulterior, în cadrul examinării cauzei penale în instanța de apel, la 01.02.2018 avocata

Angela Istrate a declarat apel cu prezentarea motivelor adăugătoare.

Însă, de la data încheierii contractului de asistență juridică între avocata Angela

Istrate și inculpat și data când a luat cunoștință avocata Angela Istrate cu apelul

declarat de către avocatul Harlampii Cîrboba și data depunerii apelului de către

avocata Angela Istrate a trecut termenul de apel de 15 zile.

Potrivit art. 402 alin. (5) Cod de procedură penală, dacă inculpatul declară apel

în termen și își înlocuiește apărătorul, noul apărător, în termen de 15 zile de la data

primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar

pentru inculpat, în care poate invoca motive adăugătoare de apel.

Deci, apelul avocatei Angela Istrate a fost introdus tardiv, iar careva argumente

cu probe care confirmă declararea apelului în termen sau necesitatea repunerii apelul

în termen nu au fost prezentate, ceea ce constituie temei de recurs ordinar, potrivit art.

427 alin. (1) pct. 7) Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct 6), 7), 16)

Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, apelul a fost introdus tardiv, norma de drept aplicată în hotărârea

atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către

Curtea Supremă de Justiție.

8.1. A declarat recurs ordinar și avocata Angela Istrate, în care solicită casarea

parțială a deciziei menționate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să

13

fie achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. e)

Cod penal, din motivul absenței elementelor constitutive ale infracțiunii.

Recurenta a indicat că instanța de apel nu a judecat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptând o soluție nemotivata privind condamnarea inculpatului

în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, deoarece probele administrate denotă

lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de jaf în acțiunile acestuia, precum și

încălcarea dreptului la un proces echitabil și la apărare.

Concluziile instanței de apel au fost formulate în lipsa unei analize esențiale a

probelor care, în opinia apărării, confirmă nevinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii, fiind încălcată obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești,

care face parte din setul garanțiilor subsecvente procesului echitabil.

Ori, probele administrate, procedura formală de cercetare a acestora, precum și

lipsa unei analize complete și nepărtinitoare a probelor, fără o desfășurare și o sinteză

a acestora în cumul, lipsa argumentelor suficiente fiind acordată prioritate versiunii

înaintate acuzare, denotă stabilirea eronată a prezenței elementelor constitutive ale

infracțiunii de jaf în acțiunile inculpatului.

Astfel, în cazul în care partea vătămată nu a fost interogată în instanța de

judecată asupra cererii depuse, asupra mărimii prejudiciului cauzat, asupra

circumstanțelor în care a fost perfectată cererea înaintată, apărarea a fost lipsită de

dreptul la un proces echitabil, care incorporează dreptul de a participa nemijlocit la

administrarea probelor, efectiv înaintând întrebări și contribuind la constatarea

circumstanțelor importante pentru soluționarea legală a pricinii. Iar, lipsa părții

vătămate denotă lipsa laturii obiective a infracțiunii de jaf, care include obiectul

material al infracțiunii și victima. Renunțarea procurorului la proba principală - partea

vătămată, admisă de instanța de fond, lipsește cauza de victima infracțiunii, respectiv,

denotă lipsa laturii obiective a infracțiunii de jaf.

Mai mult, la condamnarea inculpatului, instanțele de fond și cea de apel au

reținut doar probe indirecte.

Instanța nu a apreciat și nu a argumentat ipoteza apărării că organul de urmărire

penală a indicat asupra persoanei lui Zadîr Piotr ca făptaș al infracțiunii, acest

argument fiind confirmat prin circumstanțele ignorate de instanța de apel, și anume,

procesul examinării medico-legale din 13.12.2011, în care Forposov Iuri a indicat că

la 12.12.2011, a fost lovit cu pumnii la față de o persoana necunoscută care i-a furat

și telefonul, iar, până la comunicare cu organul de urmărire penală nu a indicat

niciodată numele inculpatului. Apoi, în cererea adresată organului de urmărire penală

la 21.12.2011, Forposov Iuri indică deja că telefonul a fost luat de către Zadîr Piotr,

însă nu indică că a fost maltratat de acesta. Ulterior, în cadrul urmăririi penale, și

anume, în procesul de audiere în calitate de parte vătămată la 23.12.2011, Forposov

Iuri indică deja că a fost maltratat de către Zadîr Piotr

Astfel, la pronunțarea sentinței de condamnare pe acest capăt de acuzare nu au

fost supuse analizei juridice circumstanțe importante pentru stabilirea vinovăției sau

nevinovăției inculpatului. Or, martorii audiați în ședința de judecată indică cert că la

momentul conflictului între Forposov Iuri și Zadîr Piotr, ultimul, în prezența tuturor

persoanelor, a arătat buzunarele goale și a confirmat că el nu a luat telefonul, ulterior,

telefonul fiind găsit în stradă de către alte persoane. Mai mult, conform descifrărilor

14

convorbirilor telefonice de pe numărul de telefon care aparține lui Forposov Iuri,

inculpatul nu a efectuat careva apeluri telefonice, împrejurări ce confirmă încă o dată

veridicitatea declarațiilor inculpatului că el nu i-a aplicat lovituri părții vătămate și nu

i-a luat telefonul, care a fost găsit ulterior în stradă.

Nu a fost înlăturată nici versiunea privind lipsa telefonului mobil la partea

vătămată la momentul jafului, deoarece martorul Dubovoi E. a indicat că, aflându-se

în barul „Versaille”, a văzut telefonul la Forposov Iuri și, deoarece era permanent

apelat, acesta a deconectat telefonul, iar martorul Forposov P., tatăl părții vătămate, a

indicat că a fost telefonat seara de către fiul său, deși, din informația privind apelurile

de intrare-ieșire, la 12.12.2011 au fost efectuat două apeluri, ultimul fiind înregistrat

la ora 12:46:55. Însă, fără lichidarea divergențelor, instanța de apel constată cu

certitudine că în seara de 12.12.2011, Forposov Iuri deținea telefonul mobil de model

„Nokia C-3-01”, iar declarațiile inculpatului că partea vătămată ar fi pierdut telefonul

în altă parte, or, a avut un conflict cu o altă persoană în alt bar, sunt respinse, deși au

fost confirmate prin declarațiile martorilor Varava O., Dubovoi E. și Osipov V. care

au confirmat conflictul petrecut în acea zi între Forposov Iuri cu o persoană în barul

„Versaille”.

Totodată, prețul telefonului sustras nu este unul real evaluat de către o

expertiză, costul acestuia fiind apreciat la suma de 2850 lei printr-un certificat

eliberat de SRL „Chehlebar” care a stabilit prețul telefonului mobil de marca „Nokia

C-3-01”.

În același timp, instanța de apel nu și-a argumentat poziția privind cauzarea

leziunilor corporale părții vătămate de către inculpat, or, în procesul de examinare

medico-legală din 13.12.2011, Forposov Iuri indică că la 12.12.2011, a fost lovit cu

pumnii la fața de o persoana necunoscută care i-a furat și telefonul. În fața expertului

Forposov Iuri s-a prezentat până la depunerea cererii la organele de urmărire penală,

iar până la comunicare cu organul de urmărire penală nu a indicat niciodată numele

inculpatului. Însă, în cererea adresată organului de urmărire penala la 21.12.2011,

Forposov Iuri indică deja că telefonul a fost luat de către Zadîr Piotr însă nu indică că

a fost maltratat de către acesta. Ulterior, fiind audiat în calitate de parte vătămată la

23.12.2011, Forposov Iuri declară deja că a fost maltratat de către Zadîr Piotr,

divergențele date nefiind înlăturate în cadrul examinării cauzei în instanțele de fond și

de apel.

Conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile

în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se

interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Prin urmare, la condamnarea inculpatului pe acest capăt de acuzare nu au fost

supuse analizei juridice circumstanțe importante întru stabilirea vinovăției sau

nevinovăției inculpatului, nefiind înlăturate divergențele între declarațiile martorilor

audiați în ședința de judecată.

Totodată, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 06.09.2017,

instanța de judecată nu a supus cercetării materialele cauzei, făcând referire doar la

lipsa întrebărilor la filele dosarului din partea participanților la proces. Or, se atestă

necercetarea materialelor cauzei de către instanța de fond și punerea la baza sentinței

15

de condamnare a unor probe nedezbătute în cadrul cercetării judiciare, prin ce s-a

admis încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum limitarea apărării de dreptul

de a dezbate probatorul reținut de către instanță.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală.

Justiție, recursurile au fost admise, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei

de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de fond nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

circumstanțele de fapt și de drept concrete invocate în rechizitoriu, neindicând

motivele pentru care a respins probele și versiunile apărării. Astfel, prima instanță nu

a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile legii și a adoptat o hotărâre care nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Totodată, instanța de apel, dispunând rejudecarea cauzei, neîntemeiat a dispus

încetarea procesului penal privind învinuirea inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit.

f) Cod penal, în legătură cu existența unor circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală, confundând momentul de la care persoana poate căpăta statut de

bănuit cu cel de la care curge termenul ținerii ei în această calitate. Mai mult, nu au

fost respectate indicațiile obligatorii ale instanței de recurs, prescrise la art. 436 alin.

(2) Cod de procedură penală.

La baza soluției de condamnare a inculpatului pe art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal a fost pusă și: „...cererea în adresa CPR Basarabeasca din 21.12.2011, potrivit

căreia, Forposov Iuri solicită să fie atras la răspundere Zadîr Piotr, care la data de

11 spre 12 decembrie 2011, l-a bătut și i-a sustras telefonul mobil de model „Nokia

C3-01” din buzunarul intern al scurtei, cauzându-i un prejudiciu material în sumă de

3000 lei, care este unul considerabil..., declarațiile părții vătămate Forposov Iuri,

că prejudiciul material în sumă de 3000 lei este unul considerabil pentru el...”, fără a

le aprecia prin prisma prevederilor din art. 371, 389 Cod de procedură penală, că

declarațiile părții vătămate absente în ședința de judecată, depuse în timpul urmăririi

penale, pot fi puse la baza sentinței de condamnare numai cu condiția că, la urmărirea

penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul.

La fel, instanța de apel nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

concrete invocate în rechizitoriu, precum și nu s-a expus asupra motivelor invocate în

apelurile apărării.

Pe lângă aceasta, nu a fost soluționată solicitarea privind repunerea în termen a

apelului declarat de avocatul Angela Istrate.

termen apelul avocatului Angela Istrate, ambele apeluri au fost admise, casată parțial

sentința, în latura penală, în partea stabilirii pedepsei definitive, și pronunțată o nouă

hotărâre.

16

Lui Zadîr Piotr, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute art. 187

alin. (2) lit. e), f) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, fără

amendă și art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal - 6 ani închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a

fost stabilită pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei aplicată

prin sentința Judecătoriei Cimișlia din 26.04.2017, i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând

din 07.06.2022, cu includerea perioadei arestării la domiciliu de la 06.06.2016 până la

17.06.2016 și arestării preventive de la 17.06.2016 până la 06.07.2016; de la

28.07.2017 până la 19.06.2018; de la 26.03.2019 până la 07.06.2022.

Potrivit art. 84 alin. (4) Cod penal, în termenul pedepsei a fost inclusă durata

pedepsei executate, complet, conform sentinței Judecătoriei Cimișlia din 26.04.2017,

prin care Zadîr Piotr a fost condamnat în baza art. 27, 171 alin. (2) lit. c) și art. 166

alin. (2) lit. d) Cod penal.

Conform art. 4734 alin.(4) Cod de procedură penală, pedeapsa i-a fost redusă

condamnatului Zadîr Piotr cu 116 zile, pentru 579 zile de detenție în condiții

inumane, stabilite prin încheierea Judecătoriei Cahul din 20.09 2021, calculându-se 2

zile de reduceri pentru 10 zile de detenție.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a considerat că avocatul Angela Istrate întemeiat a omis

termenul de depunere a apelului prevăzut de lege, acesta urmând a fi repus în termen.

Potrivit art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, apelul declarat după

expirarea termenului prevăzut de lege, este considerat ca fiind făcut în termen, dacă

instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar

apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau

încasării despăgubirilor materiale.

Astfel, sentința a fost pronunțată la din 25.10.2017, iar potrivit mandatului

anexat la materialele dosarului, contractul de asistență juridică a fost încheiat la

15.01.2018.

La 16.01.2018, avocatul Angela Istrate, prin cerere, a solicitat permisiunea de

a face cunoștință cu materialele cauzei penale, iar în cadrul ședinței de judecată din

01.02.2018, a depus apel, solicitând și repunerea în termenul de declarare a apelului,

justificând imposibilitatea declarării în termen a apelului prin trimiterea-extras din

29.01.2018, eliberat de IMSP AMT „CENTRU” CMF 7, din motive de sănătate.

Contrar faptului că inculpatul nu a recunoscut vina, instanța de apel a reținut că

vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor incriminate a fost dovedită pe deplin

prin probele administrate, nerecunoașterea vinei fiind apreciată ca o metodă de

apărare și un drept de a nu se auto incrimina, garantat de art. 66 Cod de procedură

penală și art. 6 CEDO, or persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea

procesuală de inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor false sau

refuzul de a face declarații și nu poate fi calificate ca circumstanță agravantă la

stabilirea pedepsei penale.

Or, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și întemeiat a

constatat vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin.

17

(2) lit. f) Cod penal, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, fapta săvârșită

fiind încadrată juridic corespunzător probelor administrate.

Prima instanța just și-a întemeiat sentința pe declarațiile părții vătămate, ale

martorilor și probele scrise cercetate în ședința de judecată, din analiza cărora rezultă

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. f)

Cod penal, acuzațiile fiind bine justificate standardului de dovadă „în afara dubiilor

rezonabile”, concluzia instanței de apel, în acest sens, fiind fondată pe analiza

probelor pertinente și concludente, utile, administrate în ședința de judecată care nu

au fost combătute de către partea apărării în modul prevăzut de lege.

Totodată, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 187

alin. (2) lit. f) Cod penal a fost dovedită inclusiv prin ... cererea depusă de Forposov

Iuri la 21 decembrie 2011 în adresa CPR Basarabeasca, prin care solicită să fie

atras la răspundere cet. Zadîr Piotr, care la data de 11 spre 12 decembrie 2011 l-a

bătut și i-a sustras telefonul mobil „Nokia C3-01” din buzunarul intern al scurtei,

cauzându-i un prejudiciu material în sumă de 3000 lei, care este unul considerabil

(f.d. 4) și procesul-verbal de audiere a părții vătămate Forposov Iuri (f.d. 10-11).

Totodată, afirmația avocatului Angela Istrate că Forposov Iuri, în plângerea

adresată organului de poliție nu a indicat că a fost maltratat anume de Zadîr Piotr,

indicând numele acestuia doar în cadrul audierii sale din 23.12.2011, este contrară

însăși conținutului plângerii înaintate la 21.12.2011 de către Forposov Iuri, în care

ultimul solicită organelor de poliție a-l trage la răspundere penală pe Zadîr Piotr.

Urmează a fi respinse și argumentele apărării că martorii audiați în ședința de

judecată indică că Zadîr Piotr în văzut tuturor persoanelor a arătat buzunarele goale și

a confirmat că nu el a sustras telefonul, deoarece partea vătămată Forposov Iuri, în

plângerea depusă, direct indică la Zadîr Piotr, ca fiind persoana care i-a sustras

telefonul, iar faptul că la verificarea buzunarelor inculpatului telefonul nu a fost găsit,

nu denotă lipsa sustragerii. Faptul că telefonul părții vătămate a fost găsit în stradă de

alte persoane, dar nu a fost ridicat de la inculpat, nu probează nevinovăția ultimului.

La fel, este nefondată poziția apărării că prin neaudierea părții vătămate

Forposov Iuri în ședința de judecată i-a fost încălcat dreptul inculpatului la apărare,

acesta fiind lipsit de posibilitatea de a acorda întrebări referitoare la circumstanțele

cauzei imputate, în condițiile în care circumstanțele indicate de Forposov Iuri în

cererea depusă la CPR Basarabeasca, în care acesta direct indică la Zadîr Piotr ca

fiind persoana care i-a aplicat lovituri în regiunea capului și i-a sustras în mod deschis

telefonul mobil „Nokia C-3-01” sunt confirmate prin declarațiile martorilor și probele

materiale anexate la dosar, care au fost direct și nemijlocit cercetate în instanța de

judecată, cu participarea inculpatului și a avocatului acestuia.

Sunt neîntemeiate și argumentele apărării că instanța de judecată urma să

dispună achitarea inculpatului în cazul în care procurorul a refuzat la proba cu

declarațiile părții vătămate Forposov Iuri, în condițiile în care 37 de probe cercetate

în ședința de judecată demonstrează vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de

jaf.

Astfel, instanța de fond, ținând cont de prevederile art. 99-101 Cod de

procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele prezentate de către părți, a dat

citirii declarațiile părții vătămate și a audiat martorii, a cercetat probele administrate

18

la dosar, dând citire proceselor-verbale și altor documente, verificându-le și

apreciindu-le just prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar

în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și corect a stabilit starea de fapt,

încadrarea în drept și vinovăția inculpatului.

Însă, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond nu a aplicat

corespunzător prevederile art. 6, 7, 61, 75 - 78 Cod penal, împrejurări în care

apelurile apărării urmează a fi admise în această parte.

Deci, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prescripțiile art. 7,

61, 75 Cod penal, și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și de scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Totodată, fiind constatat că inculpatul a comis un concurs de infracțiuni, iar

anterior a fost condamnat, pedeapsa urmează a-i fi stabilită în condițiile aplicării

dispozițiilor art. 84 alin. (1), (4) Cod penal, or, prin sentința Judecătoriei Cimișlia din

26.04.2017 a fost condamnat la 8 ani închisoare.

Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 20.09.2021 a fost constatată deținerea

lui Zadîr Piotr în condiții contrare art. 3 CEDO, în total pentru 579 zile și cu aplicarea

prevederilor art. 4734 alin. (4) Cod de procedură penală, pentru 579 zile de detenție în

condiții inumane, calculându-se 2 zile de reduceri pentru 10 zile de detenție, pedeapsa

condamnatului i-a fost redusă cu 116 zile.

hotărârilor pronunțate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat, din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor incriminate.

Recurenta a invocat că faptele reținute de instanțele de fond și de apel în

argumentarea condamnării inculpatului nu au fost obținute cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material, nefiind verificate circumstanțele care au

intervenit pe parcursul urmăririi penale și exclud/condiționează tragerea la răspundere

penală a acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f)

Cod penal.

Astfel, procesul penal în privința inculpatului pe episodul învinuirii comiterii

infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate Budco Roman urmează a fi încetat,

deoarece organul de urmărire penală nu a ținut cont de prevederile art. 63 Cod de

procedură penală, încălcând termenul de 3 luni pentru înaintarea învinuirii. Or,

calitatea de bănuit lui Zadîr Piotr i-a fost atribuită din momentul emiterii ordonanței

de reținere a acestuia, adică 07.02.2012, dată la care organul de urmărire penală i-a

stabilit statutul de bănuit și care a expirat de drept la 07.05.2012, când organul de

urmărire penală urma în mod obligatoriu și necondiționat să-i înainteze învinuirea sau

să-l scoată de sub urmărire penală.

Deci, învinuirea înaintată la 28.06.2012 a fost efectuată cu depășirea

termenului legal și, în corespundere cu art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală,

duce nulitatea actelor procesuale întocmite după expirarea termenelor de procedură.

Totodată, concluziile instanței de apel nu conțin analiza esențială a probelor,

care confirmă nevinovăția inculpatului în comiterea infracțiuni, fiind încălcată

obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești, care face parte din setul

19

garanțiilor subsecvente procesului echitabil, fapt prin care s-a admis eroarea de drept

prescrisă de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Hotărârea de condamnare pe epizodul de jaf nu cuprinde motive suficiente în

vederea constatării existenței elementelor constitutive ale infracțiunii și nu există

suficiente raționamente în vederea răsturnării versiunii apărării, la examinarea cauzei

fiind admise greșeli procedurale.

Instanțele de fond și de apel nu au rezolvat problemele de drept apărute în

cadrul judecării cauzei, nu lichidat și exclus contradicțiile și incertitudinilor înaintate

de apărare, circumstanțele reținute nu au fost confirmate prin probe pertinente și

concludente, iar lipsa unei motivări corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești

afectează grav echitatea procedurii.

Condamnarea inculpatului pe art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal nu conține

motive în vederea constatării existenței elementelor infracțiunii, lipsesc probe care

demonstrează comiterea faptei și prejudiciul cauzat, nefiind dovedită legătura cauzală

dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Or, cererea părții vătămate Forposov Iuri din 21.12.2011 prin care a solicitat

atragerea la răspundere a lui Zadîr Piotr a fost reținută ca probă și pusă la baza

condamnării cu toate că acuzarea a renunțat la această probă în instanța de fond, iar

partea vătămată nu a fost audiată asupra cererii, mărimii prejudiciului cauzat și

circumstanțelor întocmirii cererii, fiind încălcat dreptul inculpatului la un proces

echitabil, garantat de art. 6 CEDO, care încorporează dreptul de a participa nemijlocit

la administrarea probelor, prin înaintarea întrebărilor și contribuirea la constatarea

circumstanțelor importante la soluționarea cauzei.

Lipsa părții vătămate denotă lipsa laturii obiective a infracțiunii de jaf, care

include obiectul material al infracțiunii și victima, iar renunțarea procurorului la

proba principală – partea vătămată, lipsește cauza de victima infracțiunii și, în

consecință denotă lipsa laturii obiective a infracțiunii de jaf.

La baza condamnării au fost puse probe indirecte - declarațiile martorilor

Varava O., Dubovoi E. și nu au fost înlăturate divergențele ce rezultă din declarațiile

acestora.

Nu au fost combătută ipoteza apărării că partea vătămată Forposov Iuri nu a

indicat inițial numele lui Zadîr Piotr, până la depunerea cererii la organele de

urmărire penală, împrejurări ce se confirmă prin procesul de examinare medico-legală

din 13.122011, în care Forposov Iuri a indicat expertului că la 12.12.2011 a fost lovit

cu pumnii la față de o persoana necunoscută care i-a furat și telefonul. Or, numele lui

Zadîr Piotr apare în cererea adresată organului de urmărire penală la 21.12.2011, în

care Forposov Iuri indică că telefonul a fost luat de inculpat, însă nu indică că a fost

lovit de acesta.

Totodată, veridicitatea declarațiilor inculpatului că nu i-a aplicat careva lovituri

și nu a luat telefonul de la Forposov Iuri se confirmă prin declarațiile martorilor

audiați, din care rezultă că la momentul presupusului conflict între Forposov Iuri și

Zadîr Piotr, ultimul în prezența acestora a arătat buzunarele goale, demonstrând că nu

a luat telefonul, telefonul nu a fost găsit și ridicat de la inculpat, fiind găsit în strada

de către alte persoane.

20

Mai mult, nu a fost înlăturată versiunea apărării privind lipsa telefonului la

partea vătămată în momentul presupusului jaf, iar declarațiile inculpatului că partea

vătămată ar fi pierdut telefonul în altă parte, având un conflict cu altă persoană, în alt

bar, au fost apreciate critic neargumentat, deși au fost susținute prin declarațiile

martorilor Varava O., Dubovoi E. și Osipov V.

Deși instanța de apel a notat că procesul de apreciere a probelor

s-a conturat standardul „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, care presupune că

pentru a putea fi pronunțată o soluție de condamnare, acuzația trebuie dovedită

dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu a respectat acest principiu.

Existența unor probe dincolo de orice îndoială rezonabilă constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil și instituie în sarcina acuzării

obligația de a proba toate elementele vinovăției într-o manieră aptă să înlăture dubiul

(hotărârea CEDO Bragadireanu v. România, din 6 decembrie 2006; totărârea

CEDO Orhan v. Turcia din 18 iunie 2002; hotărârea CEDO Irlanda v. Regatul Unit

din 18 ianuarie 1978).

Instanța de apel nu a argumentat afirmația privind cauzarea de leziuni corporale

lui Forposov Iuri de către inculpat, nefiind înlăturate divergențele dintre probele

invocate în susținerea acestei concluzii.

Referitor la infracțiunea prevăzută la art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal, se atestă

că pe lângă existența circumstanțelor care denotă necesitatea încetării urmăririi

penale, nu a fost demonstrată nici vina inculpatului, or, în acțiunile acestuia lipsesc

elementele constitutive ale incriminate.

Soluția de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

nu a fost motivată prin probe pertinente, concludente, directe, sentința fiind bazată pe

presupuneri și deduceri.

Astfel, nu a fost înlăturată versiunea tâlhăriei săvârșite de către altă persoană,

deoarece din probele administrate nu rezultă că inculpatul a comis fapta, iar

divergențele din declarațiile martorului Budco G. nu au fost înlăturate.

Nu a fost motivată respingerea declarațiilor părții vătămate Budco Roman date

în instanța de judecată că nu poate indica cu certitudine persoana care l-a atacat, că a

fost atacat de o persoană necunoscută, care după siluetă seamănă cu inculpatul și că a

indicat în procesul-verbal numele lui Zadîr Piotr fiind informat de polițist asupra

acestei circumstanțe.

La fel, nu a fost stabilită mărimea prejudiciul cauzat prin infracțiune. Partea

vătămată nu a probat existența sumei care pretinde că i-a fost sustrasă, or, careva bani

la acesta, în seara de 16.12.2011 nu au fost văzuți de către martori, iar declarațiile

părții vătămate privitor la bani și suma acestora se contrazic cu declarațiile soției sale

Budco G., divergențele constatate nefiind înlăturate în hotărârea de condamnare.

Este nefondată aprecierea instanței privind respingerea versiunii inculpatului

prin care neagă total implicarea sa în comitere infracțiunilor imputate și, care se

confirmă prin materialele cauzei și declarațiile martorilor.

Identificarea lui Zadîr Piotr, ca fiind autorul atacului tâlhăresc, făcută doar

după criteriul de statură și haina purtată este una insuficientă, nefiind administrate

probe în acest sens.

21

Totodată, nu a fost stabilit că acțiunile inculpatului întrunesc elementele

infracțiunii prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) Cod penal, or, nu a fost demonstrată

existența obiectului material al infracțiunii - banii, inclusiv latura obiectivă a tâlhăriei

- sustragerea, deoarece la inculpat nu au fost depistați banii. Nu a fost probată nici

acțiunea adiacentă - atacul săvârșit asupra unei persoane, însoțit de violență

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate.. La fel, nu a fost

demonstrată latura subiectivă, motivul și intenția lui Zadîr Piotr de a comite atacul

tâlhăresc imputat.

Pe lângă acesta, în cazul condamnării inculpatului, la stabilirea pedepsei nu a

fost aplicat art. 70 alin. (31) Cod penal, or la momentul comiterii faptelor acesta nu

avea vârsta de 21 ani, inclusiv, în privința lui nu au fost aplicate actele de amnistie

care au intervenit în această perioadă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu

au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi

mai blânde, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

11.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, în care solicită casarea acestei

decizii și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Recurentul a indicat că instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor

apărării că la baza condamnării a fost pusă cererea părții vătămate Forposov Iuri, la

care procurorul a renunțat ca probă, nefiind respectate indicațiile instanței de recurs,

expuse în decizia din 21.07.2020, prin care cauza a fost trimisă la rejudecare.

La fel, instanța de apel nu s-a expus asupra faptului că lipsesc probe care

confirmă prezența elementelor infracțiunii prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, iar concluzia din pct. 5.63 din decizie că există 37 probe cercetate în ședința de

judecată care demonstrează vinovăția lui este declarativă și contravine prevederilor

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală.

Nu a fost soluționată nici cererea prin care a solicitat să fie demonstrat că

partea vătămată Forposov Iuri deținea telefonul, iar prețul acestuia nu a fost stabilit

printr-un raport de evaluare.

Nu a fost probată existența obiectului infracțiunii prevăzută la art. 188 alin. (2)

lit. f) Cod penal, lipsind probe care să confirme declarațiile părții vătămate Budco

Roman referitor la suma de bani pe care o deținea.

Instanța de apel nu s-a expus asupra cererii privind respingerea declarațiilor

părții vătămate Budco Roman că a văzut silueta, asemănătoare cu a inculpatului, ce a

dus la încălcarea art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală.

Consideră că nu au fost întrunite elementele infracțiunii prevăzută la art. 188

alin. (2) lit. f) Cod penal, și anume obiectul și latura obiectivă, or, nu a fost prezentată

nicio probă care să confirme declarațiile părții vătămate Budco Roman.

22

Or, prin nesoluționarea cererilor înaintate, i-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, fiind încălcat inclusiv principiul privind

legalitatea armelor și principiul contradictorialității procesului.

Totodată, în cazul constatării vinovăției în săvârșirea infracțiunilor incriminate,

la stabilirea pedepsei urmau a fi aplicate prevederile art. 10, 70 alin. (31) Cod penal,

deoarece la momentul comiterii faptelor nu avea împlinită vârsta de 21 ani.

Pe lângă aceasta, remiterea cauzei la rejudecare a dus la tergiversarea

examinării acesteia, urmând a fi constatat faptul încălcării dreptului la judecarea

cauzei în termen rezonabil, prevăzut la art. 6 din CEDO,

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 15)

Cod de procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței, precum și în cazul în care nu au fost întrunite elementele

infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă

decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde. Conform art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza

temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

Potrivit art. 384 alin. (3) și (4) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Instanța își întemeiază sentința

numai pe probele care au fost cercetate în ședința de judecată. Conform art. 101 alin.

(1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată

să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces

toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Conform art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod

de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă

probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru care

instanța a respins alte probe. 17 Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să

corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de

procedură penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să

23

decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte. (

Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

).

3.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța de

fond ( ): a) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al

pct. 2. din decizie

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

concrete invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării.

Mai mult, constatarea neclară că: „vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. f) și art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod

penal este dovedită ..., precum și de alte materiale anexate la cauza penală”, nu

corespunde exigențelor prescrise în art. 101 Cod de procedură penală, privind

evaluarea și aprecierea probelor administrate în cadrul cauzei penale. Ori, aprecierea

completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuțioasă a

materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute.

Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte,

pentru a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul

operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul lor, confirmânduse unele pe

altele și ducând la o concluzie univocă, ce trebuie să fie reflectată în soluția dată

cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât raționamentele ce au stat la baza

aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar;

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

Potrivit art. 414 alin. (1) și (5) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel. În corespundere cu art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. În corespundere cu

art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii. Potrivit art. 389 alin. (2), (3) Cod de procedură

penală, sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod

exclusiv ori în principal, pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale

și citite în instanța de judecată în absența lor. Declarațiile martorilor depuse în timpul

urmăririi penale pot fi puse la baza sentinței de condamnare numai în ansamblu cu

alte probe suficiente de învinuire și cu condiția că, la urmărirea penală, a avut loc

confruntarea cu bănuitul, învinuitul. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile de drept

pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește

24

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, corect dispunând casarea parțială a sentinței și

rejudecarea cauzei potrivit regulilor generale, nu a respectat prescripțiile de drept

nominalizate, deoarece, conform descriptivului deciziei atacate ( ):

pct. 10. din decizie

a) nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete în fapt și în drept,

imputate inculpatului.

Totodată, potrivit art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii ( ).

pct. 9., 10. din decizie

b) a pus la baza soluției de condamnare a inculpatului în baza art. 187 alin. (2)

lit. e), f) Cod penal și: „...cererea în adresa CPR Basarabeasca din 21.12.2011,

potrivit căreia, Forposov I. solicită să fie atras la răspundere Zadîr P., care la data de

11 spre 12 decembrie 2011, l-a bătut și i-a sustras telefonul mobil de model „Nokia

C3-01” din buzunarul intern al scurtei, cauzându-i un prejudiciu material în sumă de

3000 lei, care este unul considerabil..., declarațiile părții vătămate Forposov I., care a

confirmat că prejudiciul material în sumă de 3000 lei este unul considerabil pentru

el...”, fără a le aprecia prin prisma prevederilor din art. 371, 389 Cod de procedură

penală, că declarațiile părții vătămate absente în ședința de judecată, depuse în timpul

urmăririi penale, pot fi puse la baza sentinței de condamnare numai cu condiția că, la

urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul;

c) neîntemeiat nu a verificat incidența prevederilor art. 84 Cod penal față de

inculpat, dar raportată la circumstanțele enunțate supra;

d) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept concrete

invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a admis unele probe și a

respins altele;

e) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelurile de pe rol și repetate

în recursul ordinar al apărării, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1. și 8.1.,

cât și în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate.

f) a omis prevederile art. 436 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, conform

căror pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii (pct.

Nu poate fi lăsată fără atenție și eroarea admisă de către instanța de apel la

pronunțarea deciziei contestate (din 07.06.2022), ori instanța de apel a dispus

admiterea apelurilor apărătorilor inculpatului Zadîr Piotr, casarea parțială a

sentinței, ”în latura penală, în partea stabilirii pedepsei definitive, cu pronunțarea în

această parte unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță”, însă a

aplicat inculpatului pedepse pentru fiecare infracțiune în parte, într-o altă mărime

decât au fost aplicate de către instanța de fond ( micșorând fiecare cu 6 luni), după

care în temeiul art.84 alin.(1) CP, pentru concurs de infracțiuni a stabilit pedeapsa cu

închisoare 6 ani 6 luni, iar aplicând prevederile art.84 alin.(4) Cod penal, a stabilit

25

inculpatului pedeapsa definitivă cu închisoare pe un termen de 8 ani, care este mai

gravă decât pedeapsa definitivă stabilită de către instanța de fond, ceea ce se

echivalează cu agravarea situației inculpatului în propriul apel.

Împrejurările expuse mai sus atestă în mod lucid că instanțele de fond și de

apel nu au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, a agravat situația inculpatului în

propriul apel, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursurilor declarate, casării totale a deciziei contestate și

dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Cahul, deoarece în Curtea de

Apel Comrat nu mai poate fi format un complet nou din 3 judecători, aici activând

doar 5 judecători, iar 2 din ei au participat deja la judecarea aceleiași cauze pe cale

ordinară de atac, fiind incompatibili conform prevederilor art. 33 alin. (3) Cod de

procedură penală.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocata Angela Istrate și de

inculpatul Zadîr Piotr XXXX, casează total decizia din 07 iunie 2022 a Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul și dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel

Comrat, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 21

septembrie 2023.

Președinte Aliona Miron

Judecători Sergiu Daguța

Ghenadie Eremciuc

Boris Talpă

Viorica Puica

26