1cs-460/2023 — art. 46-49 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 46-49 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-460/2023 — art. 46-49 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-460/2023
4-20137669-01-1cs-07092023
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
Î N C H E I E R E
12 septembrie 2023 mun. Chișinău
Curtea Supremă de Justiție
în componența completului de judecată:
Președinte – Anatolie Țurcan,
Judecători – Sergiu Daguța, Ghenadie Eremciuc,
soluționând cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Mironov
Andrei, cu privire la strămutare a examinării cauzei la plângerea înaintată de
condamnatul Acriș Ivan cu privire la contestarea deciziei privind aplicarea sancțiunii
disciplinare din 23.10.2020, de la Curtea de Apel Comrat la o altă instanță egală în
grad,
C O N S T A T Ă :
Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Mironov Andrei a înaintat
cerere de strămutare a examinării cauzei la plângerea înaintată de condamnatul Acriș
Ivan cu privire la contestarea deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare din
23.10.2020, de la Curtea de Apel Comrat la o altă instanță egală în grad.
În susținerea cererii a invocat că în cadrul Curții de Apel Comrat nu este posibil
de a forma un nou complet de judecată pentru examinarea prezentei cauze, deoarece
judecătorii Curții de Apel Comrat – Colev Grigori, Starciuc Ștefan și Fujenco Dmitrii
anterior au fost în componența completului de judecată care au examinat în ordine de
recurs cauza nominalizată, fapt ce se confirmă prin deciziile din 09 august 2021 și din
03 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat (f.d. 65-68, 119-121) și în prezent nu pot
participa la examinarea prezentei cauze, motiv din care a apărut necesitatea strămutării
judecării prezentei cauze la o altă instanță egală în grad.
Soluționând cererea de strămutare, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție ajunge la concluzie că, aceasta urmează a fi admisă din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de
Justiție soluționează cererile de strămutare.
Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție
strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală
în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă,
rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
În conformitate cu art. 46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei
poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.
1
Din materialele cauzei rezultă că, pe rolul Curții de Apel Comrat este pendinte
plângerea condamnatului Acriș Ivan cu privire la contestarea deciziei privind aplicarea
sancțiunii disciplinare din 23.10.2020.
În cadrul Curții de Apel Comrat activează doar patru judecători, dintre care trei
judecători Colev Grigori, Starciuc Ștefan și Fujenco Dmitrii anterior au participat la
judecarea prezentei cauze în ordine de recurs, fapt ce se confirmă prin deciziile din 09
august 2021 și din 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat (f.d. 65-68, 119-121),
iar conform art. 33 alin. (3) Cod de procedură penală, participarea acestor judecători la
rejudecarea aceleași cauze este imposibilă.
Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în cadrul
Curții de Apel Comrat este imposibilă formarea unui complet de judecată din trei
judecători compatibili pentru a examina cauza dată, din care motiv se ajunge la
concluzia de a strămuta judecarea acesteia la o altă instanță egală în grad pentru a
asigura desfășurarea normală a plângerii.
Din aceste considerente, precum și luând în considerare amplasarea teritorială a
Curții de Apel Comrat, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră
oportună strămutare a examinării cauzei la plângerea înaintată de condamnatul Acriș
Ivan cu privire la contestarea deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare din
23.10.2020, de la Curtea de Apel Comrat la Curtea de Apel Cahul.
În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție,
D I S P U N E :
Cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Mironov Andrei,
privind strămutarea examinării cauzei, se admite.
Judecarea cauzei la plângerea înaintată de condamnatul Acriș Ivan cu privire la
contestarea deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare din 23.10.2020, se
strămută de la Curtea de Apel Comrat la Curtea de Apel Cahul.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 12 septembrie 2023.
Președinte Anatolie Țurcan
Judecători Sergiu Daguța
Ghenadie Eremciuc
2