1ra-1365/2022 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f CP

1ra-1365/2022 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1365/2022

1-21178360-01-1ra-02092022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 15

aprilie 2022 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie

2022, declarat de avocata Aliona Jucican, în numele inculpatului

Bălțatu Andrei XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.12.2021 - 15.04.2022,

instanța de apel: 20.04.2022 - 22.06.2022,

instanța de recurs: 02.09.2022 - 23.11.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Bălțatu

Andrei a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal la 4 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

inculpatul Bălțatu Andrei, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor altei

persoane și acționând după o înțelegere prealabilă cu Mangîr Mihail, în timp ce se

aflau pe XXXXXX XXX, mun. Chișinău, i-au aplicat lui Leșan Irina o lovitură în

regiunea feței și, în mod deschis, i-au sustras o geantă de dame la prețul de 350 lei,

iar din geanta menționată - telefonul mobil de model „Samsung J5” în valoare de

2500 lei, după ce au fugit de la locul comiterii infracțiunii, astfel, cauzând părții

vătămate un prejudiciu material considerabil.

1

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei

în procedură simplificată, și i-a încadrat acțiunile în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e),

f) Cod penal, ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită

de două persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea

persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, anterior a fost judecat, este celibatar

și nu are persoane la întreținere, nu este angajat în câmpul muncii, nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, că nu au fost stabilite circumstanțe

agravante, cea atenuantă fiind - căința sinceră, concluzionând că în privința acestuia

este echitabilă stabilirea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 4 ani, fără

amendă, acesta beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă cu

închisoare, în temeiul art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Pedeapsa aplicată inculpatului este proporțională faptei comise, pedeapsa

pecuniară față de acesta fiind inoportună în speță, deoarece el nu este angajat în

câmpul muncii, nu are o sursă legală stabilă de venit.

Or, anume această sancțiune va fi în măsură să atingă scopul pedepsei și

aceasta ar avea efectul scontat asupra conduitei viitoare a inculpatului și a

consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Totodată, aplicarea pedepsei maxime, ar putea genera apariția unor sentimente

de nedreptate și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare

scopului urmărit.

instanță de judecată, Cornel Casian, a declarat apel, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 4

ani și 7 luni închisoare, cu amendă în mărime de 500 unități convenționale.

Apelantul a invocat că instanța de fond a ignorat faptul că potrivit art. 61 Cod

penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de

corectare și reeducare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

3.1. A declarat apel și avocatul Ion Căpățînă, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă.

Apelantul a indicat că instanța de fond nu a motivat din care considerente nu

a fost posibilă aplicarea pedepsei cu închisoarea inculpatului reieșind din limitele

minime ale pedepsei prevăzută la art. 187 alin. (2) Cod penal, cu reducerea

termenului cu 1/3, conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, adică cu 1

an și 8 luni, urmând a-i fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 3 ani

și 2 luni.

3.2. Inculpatul, la fel, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Apelantul a indicat că nu au fost administrate probe care i-ar dovedi vinovăția,

dar a recunoscut-o la indicația avocatului, pentru a nu-i fi aplicată pedeapsa maximă.

2022, apelurile au fost respinse, ca nefondate.

2

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a analizat obiectiv probele prin

prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu, dovedesc fără echivoc

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b),

e), f) Cod penal, ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,

săvârșită de două persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau

sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța de fond corect a considerat ca fiind stabilită vinovăția inculpatului și

a emis o sentință de condamnare în privința acestuia, probele fiind administrate legal,

nefiind depistate careva încălcări de procedură sau încălcări ale drepturilor și

intereselor inculpatului.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art.

7, 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, și anume, că pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Astfel, a fost constatat că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se

pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de 850 la

1350 unități convenționale, conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

noile limite ale pedepsei cu închisoare fiind de la 3 ani și 4 luni la 4 ani și 8 luni, cu

(sau fără) amendă în mărime de la 500 la 750 unități convenționale, ca circumstanță

atenuantă a fost reținută căința sinceră și activă, iar circumstanțe agravante nu au

fost stabilite, că acesta este celibatar, nu are persoane la întreținere, nu este angajat

în câmpul muncii, nu se află la evidența medicului psiholog și narcolog, anterior a

fost judecat, fiind corectă pedeapsa cu 4 închisoare fără amendă, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, aplicată de instanța de fond.

Or, soluția adoptată de prima instanță își va atinge scopul de corectare și

reeducare a inculpatului, iar pedeapsa de 4 ani închisoare va duce la conștientizarea

de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor concluzii corecte ce țin de

comportamentul său și relațiile sociale.

Totodată, solicitarea acuzării privind aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse privative de libertate pe un termen de 4 ani și 7 luni, cu aplicarea amenzii

în mărime de 500 unități convenționale, este nefondată, or a fost stabilit că acesta s-

a căit sincer de cele comise și a recunoscut integral vina în cele comise.

Nu este justificată nici cererea apărării privind stabilirea unei pedepse mai

blânde inculpatului, cu reducerea pedepsei aplicate de la 4 ani închisoare la 3 ani și

2 luni închisoare, deoarece nu se va realiza scopul pedepsei, or, pedeapsa penală

reprezintă un remediu echitabil atunci când este capabilă de a contribui la realizarea

altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane. În

același timp, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează

dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

3

Mai mult, instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la

stabilirea categoriei, duratei și cuantumului pedepsei. Chestiunea de individualizare

a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise

faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute

de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul

și, prin urmare, instanța de fond corect a concluzionat că scopul educativ și preventiv

al pedepsei poate fi atins doar cu izolarea inculpatului de societate, concluzia

instanței de fond în acest sens fiind legală și întemeiată.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, cu suspendarea condiționată a executării ei.

Recurenta invocă că instanțele nu au argumentat posibilitatea aplicării

pedepsei, reieșind din limitele minime ale articolului incriminat, cu reducerea

termenului cu o treime, reieșind din prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, or, acesta a recunoscut vina.

Instanțele de fond și de apel eronat au interpretat legea, la stabilirea pedepsei

urmând să țină cont de principiul umanismului, precum și de sancțiunea art. 187 alin.

(2) lit. b), e), f) Cod penal, în coroborare cu art. 3641 Cod de procedură penală și să-

i aplice pedeapsa minimă.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penal.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat

4

și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i

se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile

legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia..

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat

că în cazul în care inculpatul a recunoscut vina, s-a căit și a solicitat examinarea

cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, dar a comis o

infracțiune gravă, care se pedepsește în exclusivitate cu închisoare de la 5 la 7 ani,

cu (sau fără) amendă în mărime de 850 la 1350 unități convenționale, anterior a mai

fost condamnat, însă nu s-a corectat și a continuat comiterea faptelor infracționale,

iar pedepsele ce i-au fost aplicate s-au dovedit a fi ineficiente, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante invocate de recurent, aplicarea unei pedepse mai blânde

decât cea stabilită de instanțe, ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală

inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

5

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Aliona Jucican,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2022, în

privința inculpatului Bălțatu Andrei XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 28 decembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

6