1cs-354/22 — art. 264-1 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 264-1 alin. 1 CP
- Temei legal
- 46-49 CPP
1cs-354/22 — art. 264-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1cs-354/2022 1-21008426-01-1cs-01-01112022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Plămădeală Ghenadie, Cobzac Elena Examinând cererea inculpatului Cebotari Ion, privind strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Cebotari Ion XXXXX, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, de la Curtea de Apel Chișinău, către altă instanță de același grad, A C O N S T A T A T : 1. În procedura Curții de Apel Chișinău, se află în examinare în ordine de recurs cauza penală nr. 21r-682/2022 (nr. electronic 1- 21008426-02-1r- 10122021), de învinuire a lui Cebotari Ion XXXXX, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal.
2. La 27 octombrie 2022, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit cererea inculpatului Cebotari Ion, privind strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Chișinău în altă instanță de judecată de același nivel, invocând următoarele motive: Sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, a fost atacată cu recurs de către partea apărării la Curtea de Apel Chișinău, cauza fiind repartizată completului de judecată format din judecătorii: - Cecan Silvia, Gîrbu Silvia și Daguța Sergiu. La 25 octombrie 2022, în cadrul ședinței de judecată apărarea a înaintat o cerere privind sesizarea Curții Constituționale, cu privire la examinarea controlului constituționalității a prevederilor art. art. 2641 alin. (1); 55 alin. (1), și art. 60 alin. (1) Cod penal, însă Colegiul fără a se expune asupra cererii a fixat o altă ședință de judecată pentru 27.10.2022, ora 09:30, pentru a se expune pe marginea sesizării înaintate.
Astfel, consideră că judecătorii Curții de Apel se substituie însuși cu Curtea Constituțională, circumstanță ce îi lasă de înțeles că soluția instanței de apel este de a condamna pe inculpatul Cebotari Ion. Din aceste considerente susține că la Curtea de apel Chișinău este imposibil de a fi examinată în continuare cauza penală mai sus nominalizată, invocând că din efectul colegialității în cazul înaintării unei cereri de recuzare, ceilalți judecători vor avea aceiași soluție determinată deja de completul de judecată. 3. Soluționând cererea de strămutare în raport cu prevederile Legii Colegiul penal notează următoarele. Conform art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare.
Potrivit art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. 1 Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Potrivit art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare, trebuie să fie motivată, și se adresează Curții Supreme de Justiție cu cel puțin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătorești. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sunt deținute de partea care cere strămutarea.
Potrivit art. 244 alin. (1) Cod procedură penală, cererile în procesul penal constituie solicitările adresate, în scris sau oral, de către părțile în proces sau alte persoane interesate organului de urmărire penală sau instanței în legătură cu desfășurarea procesului, constatarea circumstanțelor ce au importanță pentru cauză, precum și cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei. Conform art. 246 alin. (1) Cod procedură penală, cererile, vor fi examinate și soluționate imediat după depunerea lor. Dacă organul căruia îi este adresată cererea sau demersul nu le poate soluționa imediat, acestea urmează să fie soluționate nu mai târziu de 15 zile de la data primirii lor.
Analizând cererea de strămutare și motivele acesteia în raport cu materialele cauzei și prevederile menționate mai sus, Colegiul penal constată că cererea inculpatului Cebotari Ion, nu conține motive care potrivit Legii ar constitui temei de strămutare a dosarului nominalizat, deoarece circumstanțele indicate în cerere nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei, având un caracter declarativ și lipsit de o susținere probantă în sensul prevederilor art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală. Alegațiile inculpatului Cebotari Ion, privind criteriile de imparțialitate a magistraților Curții de Apel Chișinău, denotă o altă procedură prevăzută și stipulată în dispozițiile art. art. 33-35 Cod de procedură penală.
Colegiul penal reamintește că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai Legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (art. 26 Cod de procedură penală). În acest context, Colegiul penal concluzionează că, cererea de strămutare înaintată de către inculpatul Cebotari Ion, este neîntemeiată și respectiv urmează a fi respinsă. 4. În conformitate cu art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal D I S P U N E : Se respinge cererea inculpatului Cebotari Ion, privind strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Cebotari Ion XXXXX, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, de la Curtea de Apel Chișinău, în altă instanță de același grad.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 09 noiembrie 2022. Președinte Timofti Vladimir Judecători Plămădeală Ghenadie Cobzac Elena 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.