1ra-171/22 — art.190 al.5 CP

1ra-171/22 — art.190 al.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-171/2022

1-19086736-01-1ra-04022022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Plămădeală Ghenadie, Toma Nadejda,

Țurcan Anatolie, Cobzac Elena

Judecând fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către avocatul Bacalîm Anatolie în numele inculpatului

Kilicaslan Ali și de către partea vătămată Geleri Zeyneddin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2021, în cauza

penală de învinuire a lui

Kilicaslan Ali xxxxx născut la xxxxx, originar din

xxxxx

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Termenii de examinare:

prima instanță: 09.04.2019 – 18.05.2020;

instanța de apel: 13.01.2021 – 11.10.2021;

instanța de recurs: 04.02.2022 – 07.06.2022.

Kilicaslan Ali a fost achitat de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

Potrivit ordonanței de punere sub învinuire și rechizitoriului, Kilicaslan Ali

se învinuiește în faptul că, la 23 septembrie 2015 aflându-se în incinta oficiului

Societății Comerciale „Mega Group” SRL, amplasat pe str. xxxxx din mun.

Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor cetățeanului Turciei pe

nume Geleri Zeyneddin, născut la xxxx, abuzând de relațiile de încredere

existente, prin inducerea în eroare a victimei și prin prezentarea ca adevărată a

faptelor mincinoase, în privința naturii ale obiectului, din intenție directă,

conducându-se de scopul de profit, sub pretextul necesității investirii mijloacelor

bănești în dezvoltarea propriei afaceri în domeniul comercializării fructelor, a

însușit de la Geleri Zeyneddin, bani în sumă de 125 000 (una sută douăzeci și

cinci mii) dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii Naționale a

Moldovei la 23.09.2015 constituie 2 490 075 (două milioane patru sute nouăzeci

mii șaptezeci și cinci) lei RM.

În așa mod, victimei Galeri Zeyneddin, i-a fost cauzat un prejudiciu

material în proporții deosebit de mari în valoare de 2 490 075 (două milioane

patru sute nouăzeci mii șaptezeci și cinci) lei RM.

Astfel, Kilicaslan Ali a fost învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, conform indicilor calificativi - „dobândirea ilicită a

1

bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei persoane, prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în privința naturii

actului juridic nul, săvârșite în proporții deosebit de mari”.

2.1. În susținerea soluției emise, prima instanță a menționat că nu a fost

demonstrată legătura de cauzalitate dintre acțiunea inducerii în eroare și

paguba produsă victimei, or, sa constatat din declarațiile părții vătămate Geleri

Zeyneddin, cât și din declarațiile martorilor audiați, că inculpatul Kilicaslan Ali a

avut intenția de a dobândi ilicit (însuși) de la Geleri Zeyneddin suma de 125000

dolari SUA, care constituiau 2 490 075 lei, și de a nu-și onora obligațiunile

asumate față de acesta, adică de a nu-i restitui suma împrumutată.

Careva probe care ar confirma că inculpatul Kilicaslan Ali, la momentul

primirii banilor de la partea vătămată Geleri Zeyneddin, l-ar fi indus în eroare

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, instanței de judecată nu

i-au fost prezentate.

În susținerea învinuirii formulate, de către acuzatorul de stat au fost

prezentate în calitate de probe declarațiile părții vătămate Geleri Zeyneddin, a

martorilor Vidrașcu Corneliu și Rojco Oxana, precum și recipisele eliberate de

către inculpat, care însă nu demonstrează altceva decât faptul că între

Kilicaslan Ali Xxxxx și Geleri Zeyneddin au avut loc relații civile, astfel, în

respectivul caz, lipsește atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, de altfel, în

vederea realizării înțelegerii cu partea vătămată, inculpatul, din banii primiți de

la partea vătămată, a procurat prune pe care le-a depozitat la depozitul lui

Omarov Zaurbec situat în satul Paladia, r-ul Ocnița, însă acestea s-au alterat,

deoarece a fost imposibilă realizarea lor.

3.1.Procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Corneliu Popescu, prin care a solicitat casarea

sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care:

Kilicaslan Ali să fie recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal și stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare

pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a exercita activități de administrare a mijloacelor bănești pe un

termen de 5 ani.

Acțiunea civilă să fie admisă integral și a dispune încasarea de la

Kilicaslan Ali în folosul lui Galeri Zeyneddin suma prejudiciului cauzat de

125 000 dolari SUA conform cursului oficial BNM.

În motivarea apelului, procurorul a menționat că:

- declarațiile martorilor apărării nu au putut oferi careva informații

privitor la transmiterea – primirea mijloacelor bănești între părțile pe caz și sunt

irelevante cazului cercetat;

- infracțiunea de escrocherie din speță are la bază anumite relații de

prietenie sau încredere între victimă și infractor, de multe ori pare a fi o relație

civilă între aceste părți. Astfel, în multe cazuri faptul că, obținerea unor

importante mijloace bănești nu a avut loc prin violență, prin șantaj, prin furt,

etc., duce la o falsă interpretare a evenimentelor și anume că dacă un om a

transmis benevol altui om mijloacele sale bănești, el interpretându-le ca un

împrumut, sau o investiție, iar ulterior aceste mijloace nu au fost rambursate -

acest fapt urmează să fie tratat ca niște relații civile între părți și nicidecum ca

faptul existenței unei infracțiuni, însă, de multe ori, nu se atrage atenție la

premisele care au determinat victima să transmită mijloacele bănești și în ce

mod au fost prezentate faptele de către infractor, pentru a induce în eroare și a

primi banii victimei, aparent legal;

- din declarațiile inculpatului reiese faptul că, partea vătămată i-ar fi

2

transmis anumite mijloace bănești pentru a face afaceri comune. Astfel că el

recunoaște faptul că s-a prezentat în oficiul victimei și l-a convins și determinat,

fiind cunoscuți de mulți ani, fiind de aceiași naționalitate într-o țară străină,

deci urmând să se ajute, cunoscând că victima este un investitor și dorește să

înmulțească investițiile sale, să-i transmită o anumită sumă de bani;

- astfel că din însuși declarațiile inculpatului, se determină o parte din

învinuire, și anume – „relații de încredere existente, prin inducerea în eroare a

victimei și prin prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase, în privința naturii

obiectului, din intenție directă, conducându-se de scopul de profit, sub pretextul

necesității investirii mijloacelor bănești în dezvoltarea propriei afaceri în domeniul

comercializării fructelor, a primit…”;

- însă, dacă ar fi vorba de o colaborare între 2 persoane, fizice sau juridice,

ar fi urmat să existe un oarecare acord de colaborare, un acord de investiții,

etc... orice formă de contract de lucru în comun, însă un astfel de act nu a fost

semnat și prezentat nici la urmărirea penală și nici în instanță. Din contra,

inculpatul declară că a primit 50 000 dolari SUA și a semnat o recipisă că a

primit, „ca împrumut” și se obligă să întoarcă 125 000 dolari SUA. Cine ar fi

semnat o astfel de recipisă, și încă pentru așa sume fabuloare de bani pentru

Republica Moldova?, doar o persoana care cu orice scop dorea să primească

banii victimei, înțelegând că dacă nu îi primește atunci, poate să nu primească

deloc. Acest fapt încă o dată demonstrează intenția directă a inculpatului la

sustragerea banilor părții vătămate;

- la materialele cauzei penale și conform cazierului juridic al inculpatului

se constată că, acesta nu este la prima sa investiție de acest gen, fiind anterior

acuzat și condamnat pentru alte infracțiuni, ceea ce încă o dată trimite a aprecia

declarațiile inculpatului ca nefiind sincere și tind să ducă instanța în eroare;

- în ședință de judecată în nici un mod nu s-a demonstrat ce ar fi făcut

inculpatul măcar și cu 50 000 dolari SUA ca investiție, nefiind prezentat nici un

act și nici o mărturie că el ar fi fost achiziționat careva prune, le-ar fi pus la

uscat, le-ar fi realizat undeva, decât declarații verbale ale inculpatului, care ar

face orice ca să scape de răspundere penală;

- sunt declarațiile părții vătămate care declară că dorind să-și ajute

compatriotul, i-a transmis acestuia 125 000 dolari SUA, din care nu a văzut

nimic până în prezent. Deși partea vătămată califică acest fapt ca un împrumut,

acest lucru nu ar fi determinant pentru instanță ca să aprecieze aceste declarații

ca relații civile între părți, deoarece nici inculpatul și nici partea vătămată nu au

pretins la studii juridice și nu pot da apreciere juridică evenimentului ce a avut

loc, aparent civil între două persoane, care însă, într-o studiere minuțioasă și

multiaspectuală, este evident penal, îmbrăcând forma infracțiunii de

escrocherie.

3.2. Partea vătămată Geleri Zeyneddin, prin care a solicitat casarea

sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul Kilicaslan Ali să

fie recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal și stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de

15 ani. Acțiunea civilă să fie admisă integral și a dispune încasarea de la

Kilicaslan Ali în folosul lui Galeri Zeyneddin suma prejudiciului cauzat de 125

000 dolari SUA.

În motivarea apelului, partea vătămată a menționat că:

- vinovăția inculpatului a fost demonstrată prin probele administrate și

prin declarațiile martorilor;

- inculpatul a dobândit ilicit bunurile părții vătămate, prin înșelăciune, cu

intenție directă având scop de profit.

3

11 octombrie 2021, apelurile declarate de către procuror și de către partea

vătămată, au fost admise, sentința casată total și pronunțată o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Kilicaslan Ali a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă

de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani și 6 (șase) luni, cu executare în

penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de a exercita activitate de

întreprinzător și a ocupa funcții de gestionare a mijloacelor financiare pe termen

de 4 (patru) ani.

Termenul de executare a pedepsei cu închisoare urmând a fi calculat din

momentul reținerii.

A fost dispusă încasarea de la Kilicaslan Ali în beneficiul lui

Geleri Zeyneddin, suma de 125 000 (una sută douăzeci și cinci mii) dolari SUA,

cu titlu de prejudiciu material, convertiți în lei moldovenești la data executării

prestației.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

4.1. În motivarea soluției emise, instanța de apel a menționat că, prima

instanță a pronunțat o sentință de achitare în privința inculpatului Kilicaslan Ali

pe motiv că, fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, însă

instanța de apel cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată

prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și veridicității

raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate,

stabilește ca acțiunile inculpatului Kilicaslan Ali cuprind toate elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Astfel, instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1),

pct. 1)-4) Cod de procedură penală, a constatat că:

Kilicaslan Ali, la 23 septembrie 2015, aflându-se în incinta oficiului

Societății Comerciale „Mega Group” SRL, amplasat pe str. Tighina 49/3 din

mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor cetățeanului

Turciei pe nume Geleri Zeyneddin, născut la 13.10.1976, abuzând de relațiile de

încredere existente, prin inducerea în eroare a victimei și prin prezentarea ca

adevărată a faptelor mincinoase, în privința naturii ale obiectului, din intenție

directă, conducându-se de scopul de profit, sub pretextul necesității investirii

mijloacelor bănești în dezvoltarea propriei afaceri în domeniul comercializării

fructelor, a însușit de la Geleri Zeyneddin, bani în sumă de 125 000 (una sută

douăzeci și cinci mii) dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii

Naționale a Moldovei la 23.09.2015 constituie 2 490 075 (două milioane patru

sute nouăzeci mii șaptezeci și cinci) lei RM.

În așa mod, victimei Galeri Zeyneddin, i-a fost cauzat un prejudiciu

material în proporții deosebit de mari în valoare de 2 490 075 (două milioane

patru sute nouăzeci mii șaptezeci și cinci) lei RM.

Astfel, instanța de apel a constatat că prin acțiunile sale intenționate,

Kilicaslan Ali a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal,

după indicii calificativi -: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase în privința naturii actului juridic nul, săvârșite în

proporții deosebit de mari”.

În continuare, instanța de apel a reținut declarațiile inculpatului

Kilicaslan Ali din cadrul ședinței de judecată în instanța de fond (f. d.13-15, vol.

III), care în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel a susținut declarațiile

date la faza urmăririi penale și în instanța de fond.

Deși inculpatul Kilicaslan Ali, fiind audiat în cadrul ședinței de judecată

4

vina în comiterea infracțiunii incriminate nu a recunoscut-o, însă în opinia

instanței de apel vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită prin probele

prezentate de către partea acuzării și anume:

- declarațiile părții vătămate Geleri Zeyneddin (f. d. 164, vol. II), care în

cadrul ședinței de judecată în instanța de apel a susținut declarațiile date la faza

urmăririi penale și în instanța de fond. A indicat că, pe inculpatul Kilicaslan Ali

Xxxxx îl cunoaște din 2010, nu au avut careva afaceri comune. I-a oferit acești

bani, pentru că el i-a cerut pe un termen de 3 luni și i-a propus un câștig, el i-a

spus că va face 250 000 dolari SUA, mai târziu înțelegând că este dus în eroare

de ultimul. Inculpatul nu i-a restituit careva sume de bani până în prezent;

- declarațiile martorului Vidrașco Corneliu (f. d. 182-183, vol. II) care în

cadrul ședinței de judecată în instanța de apel a susținut declarațiile date la faza

urmăririi penale și în instanța de fond. A indicat că, pe Kilicaslan Ali Xxxxx îl

cunoaște de la partenerul de afaceri Geleri Zeyneddin, cu care se cunoaște mai

bine de 10 ani. În luna septembrie 2015 s-a prezentat la biroul de pe str.

Tighina 43, of. 47 inculpatul Kilicaslan Ali Xxxxx, care a vorbit cu Geleri

Zeyneddin, după care Geleri Zeyneddin i-a împrumutat lui Kilicaslan Ali Xxxxx

suma de 125 000 dolari SUA. La final, inculpatul Kilicaslan Ali Xxxxx a scris o

recipisă și l-a indicat pe el personal ca martor. A discutat cu partea vătămată,

care i-a comunicat că inculpatul nu i-a restituit banii. Nu cunoaște pentru ce au

fost transmiși această sumă de bani;

- declarațiile martorului Rojco Oxana (f. d. 184-185, vol. II), care în cadrul

ședinței de judecată în instanța de apel a susținut declarațiile date la faza

urmăririi penale și în instanța de fond. A indicat că, fără cunoștința sa nu era

posibil de depozitat marfă în valoare de 125 000 dolari SUA. În perioada anului

2015 era administrator și fondator al SRL „Elmirada”, genul de activitate era

procesarea fructelor și legumelor. Activitățile ei cu inculpatul Kilicaslan Ali

Xxxxx nu s-au intersectat. Nu a avut personal cu Kilicaslan Ali Xxxxx careva

relații comerciale sau economice. Dânsa răspundea de activitatea depozitului.

Depozitul îl vizita rar, avea șef de depozit, care însă nu i-a raportat că a venit

marfă străină, din partea lui Kilicaslan Ali;

- declarațiile martorului Jaloba Valeriu (f. d. 208, vol. II);

- declarațiile martorul Ciumașu Nicolae (f. d. 216, vol. II);

- declarațiile martorului Omarov Zaurbec (f.d. 232-233, vol. II);

- procesul-verbal de confruntare din 19.03.2019, dintre partea-vătămată

Geleri Zeyneddin și învinuitul Kilicaslan Ali xxxx (f. d. 77-80, vol. II);

- procesul-verbal de examinare a documentelor din 30.10.2017 prin care

se atestă că, fiind examinată recipisa ridicată de la partea vătămată Geleri

Zeyneddin, inculpatul Kilicaslan Ali xxxxxa confirmat faptul că, a împrumutat

suma de 125 000 dolari SUA de la Geleri Zeyned din, obligându-se să restituie

suma indicată până la 25.11.2015 (f. d. 51-52, vol. I);

- procesul-verbal de examinare a documentelor din 30.10.2017 prin care

se atestă că, a fost examinat textul protocolului adițional, tradus, potrivit căruia

Kilicaslan Ali xxxx confirmă că, a împrumutat suma de 125 000 dolari SUA de la

Geleri Zeyneddin, obligându-se să restituie suma respectivă până la 28.02.2016,

în caz contrar se va calcula penalitate de 10% (f. d. 56-57, vol. I);

- procesul-verbal de examinare a documentelor din 03.11.2017, prin care

se atestă că, fiind examinate dosarele persoanelor juridice a cărui administrator

și fondator a fost Kilicaslan Ali xxxx, s-a stabilit că SRL „Masterfield” nu

desfășoară activitate ce are legătură cu fructele și legumele, dar SRL „Yenka-

Construction” și SRL „Grand Premier Group”, desfășoară așa gen de activitate,

însă, prima a fost lichidată, iar a doua este administrată de Kilicaslan Ali Xxxxx

din 20.01.2016 (f. d. 132-133, vol. I);

5

- procesul-verbal de examinare a documentelor din 18.06.2018, prin care

se atestă că, fiind examinată informația parvenită de la băncile din Republica

Moldova, s-a stabilit că sume echivalente cu 125000 dolari SUA, la balanța

conturilor persoanelor juridice administrate de Kilicaslan Ali Xxxxx, nu au fost

identificate (f.d.185-186, vol. I).

Astfel, instanța de apel a apreciat că obiectul material al infracțiunii

specificate la art. 190 Cod penal îl reprezintă bunurile care au o existență

materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost

determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

La caz, instanță de apel a reținut că, obiect al infracțiunii în speță

constituie suma de bani în mărime de 125 000 dolari SUA, care conform

cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la 23.09.2015 constituie 2 490

075 lei, care a fost dobândită ilegal, prin inducerea în eroare a victimei și prin

prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase, în privința naturii ale

obiectului, de către inculpatul Kilicaslan Ali Xxxxx, cauzând astfel părții

vătămate Geleri Zeyneddin un prejudiciu deosebit de mari în valoare de 2 490

075 lei.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod Penal are

următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni

(inacțiuni): a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod

alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile sub

forma prejudiciului patrimonial efectiv al cărui mărime are un caracter

considerabil; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile.

Latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin fapta

prejudiciabilă care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare a unei sau mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,

care a cauzat urmări prejudiciabile sub formă de prejudiciu material

considerabil.

Instanța de apel a apreciat ca fiind pertinente și concludente declarațiile

părții vătămate Geleri Zeyneddin prin care se confirmă că, i-a transmis

inculpatului Kilicaslan Ali suma cerută de 125 000 dolari, iar ultimul i-a promis

că va întoarce banii în maxim 3 luni, dublu.

Instanța de apel a apreciat că declarațiile părții vătămate Geleri Zeyneddin

coroborează cu declarațiile martorului Vidrașco Corneliu, prin care se confirmă

faptul că, într-o zi din vara anului 2015, aflându-se la oficiul situat pe str.

Tighina 49/3 a fost invitat de domnul Zeyneddin în biroul său, care este în

nemijlocita apropiere și i-a comunicat că oferă cu împrumut suma de 125 000

dolari domnului Ali. Astfel, a fost prezent când Kilicaslan Ali a scris recipisa în

limba rusă despre faptul primirii banilor, iar el a semnat în calitate de martor în

limba română. În continuare domnul Ali a primit și a numărat banii de câteva

ori, care, din câte își amintește, erau dolari în bancnote de 100.

La fel, instanța de apel a apreciat că declarațiile părții vătămate

Geleri Zeyneddin în coroborare cu procesul-verbal de examinare a documentelor

din 30.10.2017 prin care se atestă că, fiind examinată recipisa ridicată de la

partea vătămată Geleri Zeyneddin, inculpatul Kilicaslan Ali a confirmat faptul

că, a împrumutat suma de 125 000 dolari SUA de la Geleri Zeyneddin,

obligându-se să restituie suma indicată până la 25.11.2015.

Totodată, din conținutul procesului-verbal de examinare a documentelor

din 30.10.2017 se atestă că, a fost examinat textul protocolului adițional,

tradus, potrivit căruia Kilicaslan Ali Xxxxx confirmă că, a împrumutat suma de

6

125 000 dolari SUA de la Geleri Zeyned din, obligându-se să restituie suma

respectivă până la 28.02.2016, în caz contrar se va calcula penalitate de 10%.

Subsecvent a fost notat că, sub incidența legii penale trebuie să intre doar

acele încălcări care demonstrează rea-voința, frauda, malversațiune din partea

făptuitorului. Nu încape îndoială că, atunci când făptuitorul folosește

documente false, încheie tranzacții în numele unei persoane juridice inexistente,

își arogă funcții și calități pe care în realitatea nu le are își demonstrează reaua-

voință în raport cu victima.

Imixtiunea penalului în sfera privată, sferă bazată pe principiul egalității

părților, trebuie privită ca o ultimă măsură. Dacă ambele părți – debitorul și

creditorul obțin profituri de pe urma parteneriatului lor, rămânând proprietari

asupra bunurilor sale (sau una dintre părți suferă prejudicii sub forma venitului

ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate), atunci raporturile dintre cele

două părți trebuie să rămână în continuare pe tărâmul dreptului civil.

Astfel, instanța de apel a constatat în speță intenția directă a inculpatului

Kilicaslan Ali la data de 23.09.2015 de a dobândi ilicit bunurile părții vătămate,

abuzând de relațiile de încredere existente, prin inducerea în eroare a victimei și

prin prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase în privința naturii

obiectului, sub pretextul necesității investirii mijloacelor bănești în dezvoltarea

propriei afaceri în domeniul comercializării fructelor a sumei de 125 000 dolari

SUA, or, inculpatul încă de la momentul dobândirii mijloacelor bănești nu avea

intenția de a onora angajamentul de a restituit suma împrumutată la data de

23.09.2015, fapt ce rezultă din situația financiară a inculpatului, care și-a

asumat angajamentul de a restitui suma de bani în maxim 3 luni de zile, însă

după cum rezultă din procesul-verbal de examinare a documentelor din

03.11.2017 - SRL „Masterfield” nu desfășoara activitate ce are legătură cu

fructele și legumele, dar SRL „Yenka-Construction” și SRL „Grand Premier

Group”, desfășoară așa gen de activitate, însă, prima a fost lichidată, iar a doua

este administrată de Kilicaslan Ali din 20.01.2016, totodată, din conținutul

procesului-verbal de examinare a documentelor din 18.06.2018, rezultă că, fiind

examinată informația parvenită de la băncile din Republica Moldova, s-a stabilit

că sume echivalente cu 125000 dolari SUA, la balanța conturilor persoanelor

juridice administrate de Kilicaslan Ali, nu au fost identificate.

În cadrul cercetării judecătorești, apreciind materialele probatorii

administrate la dosar, instanța de apel a constatat că inculpatul Kilicaslan Ali a

exploatat raporturile de încredere formate între aceasta și partea vătămată,

având în vedere faptul că, partea vătămată îl cunoștea pe inculpat de

aproximativ 6-7 ani, or, din declarațiile părții vătămate Geleri Zeyneddin rezultă

că, inculpatul i-a comunicat că, procură nuci cu 13 lei, pentru un 1 kg, și

ulterior, le realizează cu 1,8 dolari, urmând ca în trei luni să-i restituie dublul

sumei pe care a cerut-o, însă după ce și-a sfârșit perioada de recoltare și

colectare a mărfii indicată de inculpat, acesta a încetat să-i mai răspundă la

telefon.

Astfel, instanța de apel a reținut că, inculpatul Kilicaslan Ali a indus în

eroare partea vătămată, prin prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase, în

privința naturii obiectului, creând părții vătămate Geleri Zeyneddin impresia

falsă că ultimul va restitui suma de bani în decurs de 3 luni, deși din

înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus, rezultă că inculpatul nu

desfășoară activitate ce are legătură cu fructele și legumele, SRL „Yenka-

Construction”, cu toate că desfășoară așa gen de activitate, a fost lichidată, iar

pe contul persoanei juridice SRL „Grand Premier Group”, ce este administrată

de Kilicaslan Ali din 20.01.2016 sume echivalente cu 125000 dolari SUA nu au

fost identificate.

7

La caz, prima instanță eronat a apreciat mijloacele de probă administrate

la dosar, concluzionând eronat asupra faptului că, la caz, sunt prezente relații

civile dintre inculpatul Kilicaslan Ali și partea vătămată Geleri Zeyneddin,

deoarece inculpatul a acționat prin abuz de încredere, ce s-a materializat prin

exploatarea cu rea-credință a raporturilor de încredere dintre aceasta și partea

vătămată formată în baza relațiilor de prietenie dintre aceștia Inculpatul

exercitând o influență psihică asupra conștiinței și voinței acestuia, prin

inducerea în eroare a victimei și prin prezentarea ca adevărată a faptelor

mincinoase, în privința naturii ale obiectului, din intenție directă, conducându-

se de scopul de profit, sub pretextul necesității investirii mijloacelor bănești în

dezvoltarea propriei afaceri în domeniul comercializării fructelor, a însușit de la

Geleri Zeyneddin, bani în sumă de 125 000 (una sută douăzeci și cinci mii)

dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la

23.09.2015 constituie 2 490 075 (două milioane patru sute nouăzeci mii

șaptezeci și cinci) lei.

Așadar, instanța de apel a constatat că raporturile dintre inculpatul

Kilicaslan Ali și partea vătămată Geleri Zeyneddin poartă un caracter exclusiv

penal, astfel încât banii au fost transmiși de către partea vătămată și dobândiți

de inculpatul Kilicaslan Ali, care ulterior nu i-a restituit în conformitate cu

obligațiunile asumate.

Totodată, probele administrate la dosar confirmă intenția directă, cu scop

de cupiditate a inculpatului Kilicaslan Ali, prin ce a fost realizată latura

subiectivă a infracțiunii de escrocherie.

Instanța de apel notează că deși la baza raporturilor dintre partea

vătămată și inculpatul Kilicaslan Ali a stat un act civil – recipisă, totuși, în

cadrul cercetării judecătorești, prin prisma probelor administrate la dosar și care

au fost apreciate supra prin criteriile stabilite la art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, rezultă că, inculpatul Kilicaslan Ali, prin acțiunile sale

intenționate a depășit de la bun început limitele cadrului civil. În acest sens,

instanța de apel reiterând mai sus că inculpatul Kilicaslan Ali de la momentul

dobândirii ilicite a acestor mijloace bănești nu a avut intenția de a restitui suma

împrumutată și nici nu avea posibilitatea financiară să-și execute obligațiile

asumate și fiind conștient de acest fapt, anume de situația sa financiară,

abuzând de relațiile de încredere existente, prin inducerea în eroare a victimei și

prin prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase în privința naturii

obiectului, a determinat partea vătămată Geleri Zeyneddin să-i acorde această

sumă de bani, fiind convins în urma reprezentării a unei situații false de către

inculpat, că dânsul în urma comercializării fructelor va avea posibilitate să

returneze în decurs de trei luni suma împrumutată, situație ce înglobează pe

deplin elementele constitutive ale componenței de escrocherie.

Instanța de apel a considerat că, prima instanță incorect a statuat că între

inculpat și partea vătămată există raporturi juridice civile, fapt care atrage în

mod incontestabil achitarea inculpatului, așa cum prevede art. 390 alin. (1) pct.

3) Cod de procedură penală, deoarece s-a dovedit cu certitudine că între părți nu

pot fi reținute existența relațiilor civile, or inculpatul a acționat cu intenție

directă, abuzând de relațiile de încredere existente, prin inducerea în eroare a

victimei și prin prezentarea ca adevărată a faptelor mincinoase, în privința

naturii ale obiectului, din intenție directă, conducându-se de scopul de profit,

sub pretextul necesității investirii mijloacelor bănești în sumă de 125 000 (una

sută douăzeci și cinci mii) dolari SUA în dezvoltarea propriei afaceri în domeniul

comercializării fructelor, astfel fiind dovedită latura obiectivă și subiectivă a

infracțiunii de escrocherie.

8

În speță, instanța de apel a reținut existența indicilor care exced limitele

încălcării normelor dreptului civil și justificarea intervenției legii penale.

În contextul circumstanțelor menționate mai sus, instanța de apel a

constatat că, vinovăția inculpatului Kilicaslan Ali în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal a fost pe deplin dovedită prin probele

administrate la cauza penală, care au fost cercetate în instanța de fond și

cercetate și verificate în instanța de apel, iar careva temeiuri de a menține

sentința de achitare pronunțată de către instanța de fond, nu au fost stabilite.

Cu referire la individualizarea pedepsei penale, instanța de apel a reținut

prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal, a notat că după caracterul și gradul

prejudiciabil al faptei, infracțiunea reglementată la art. 190 alin. (5) Cod penal

se califică ca infracțiune „deosebit de gravă”, pentru care legea penală prevede

sancțiunea sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de

până la 5 ani. Astfel, luând în considerație că în conformitate cu art. art. 76, 77

Cod penal în privința inculpatului Kilicaslan Ali careva circumstanțe atenuante

sau agravante nu au fost stabilite, iar potrivit referinței (Forma 246), rezultă că,

inculpatul Kilicaslan Ali anterior a fost tras la răspundere penală în baza art.

248 alin. (5) Cod penal, procesul penal fiind încetat prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 13.12.2018, considera necesară aplicarea pedepsei de 8 (opt) ani și

6 (șase) luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis și cu privarea

de dreptul de a exercita activitate de întreprinzător și a ocupa funcții de

gestionare a mijloacelor financiare pe termen de 4 (patru) ani.

În continuare, instanța de apel reiterând conținutul prevederilor art. 385

alin. (1), pct. 11) Cod procedură penală, a constatat că prin infracțiunea comisă,

inculpatul Kilicaslan Ali a cauzat părții vătămate Geleri Zeyneddin o pagubă

materială în sumă de 125 000 dolari SUA, care conform cursului oficial al

Băncii Naționale a Moldovei la 23.09.2015, constituia suma de 2 490 075 lei,

mărimea pagubei materiale a fost stabilită cert reieșind din declarațiile părții

vătămate Geleri Zeyneddin, declarațiile martorilor Vidrașco Corneliu, Rojco

Oxana, precum și prin procesul-verbal de examinare a documentelor din

30.10.2017 prin care se atestă că, fiind examinată recipisa ridicată de la partea

vătămată Geleri Zeyneddin, inculpatul Kilicaslan Ali a confirmat faptul că, a

împrumutat suma de 125 000 dolari SUA de la Geleri Zeyneddin, obligându-se

să restituie suma indicată până la 25.11.2015 și prin procesul-verbal de

examinare a documentelor din 30.10.2017 prin care se atestă că, a fost

examinat textul protocolului adițional, tradus, potrivit căruia Kilicaslan Ali

confirmă că, a împrumutat suma de 125 000 dolari SUA de la Geleri Zeyneddin,

obligându-se să restituie suma respectivă până la 28.02.2016, în caz contrar se

va calcula penalitate de 10%.

Reieșind din aceste circumstanțe, dat fiind faptul că, cuantumul

prejudiciului material cauzat prin infracțiune este stabilit cu certitudine,

instanța de apel a conchis că această pagubă materială urmează a fi reparată

din contul inculpatului Kilicaslan Ali.

5.1. Partea vătămată Geleri Zeyneddin prin care, invocând prevederile art.

427 alin. (1), pct. 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei

instanței de apel cu pronunțarea unei noi hotărâri de aplicare inculpatului

Kilicaslan Ali, a pedepsei cu închisoare pe termen de 15 ani.

În motivarea recursului, partea vătămată a menționat că,

- pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare este prea blândă, iar instanța nu a

invocat motive și nu a argumentat limita minimă a pedepsei aplicate

inculpatului, precum nu a motivat de ce în privința inculpatului nu a fost

9

posibilă aplicarea pedepsei cu închisoarea de 15 ani, solicitată de partea

acuzării, or, a fost stabilit că în speță lipsesc circumstanțe care atenuează

răspunderea inculpatului;

- inculpatul nu a recunoscut vina, nu a restituit prejudiciul, prin urmare,

la aplicarea pedepsei penale nu s-a dat apreciere corectă caracterului și

gradului prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat,

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea penală.

5.2. Avocatul Bacalîm Anatolie în numele inculpatului, prin care invocând

prevederile art. 427 alin. (1), pct. 5), 6), 8), 16) Cod de procedură penală, a

solicitat casarea deciziei instanței de apel cu menținerea sentinței de achitare.

În motivarea recursului, avocatul inculpatului a menționat că:

- învinuirea este neîntemeiată, atât în cadrul efectuării urmăririi penale,

cât și în cadrul cercetării judecătorești nu au fost prezentate probe, care ar

dovedi vina lui Kilicaslan Ali, astfel încât la baza deciziei stau circumstanțe

neprobate cu aplicarea eronată a normelor de drept;

- încălcările comise de către ofițerul urmăririi penale OUP și abaterile

procurorului de la exercitarea cu diligență a obligațiunilor de serviciu au dus la

punerea sub învinuire a persoanei nevinovate, pentru ne comiterea infracțiunii.

Acuzatorul de stat s-a asumat competența instanței civile, atribuindu-le

relațiilor comerciale aspect infracțional. În baza explicațiilor părții vătămate și a

declarațiilor martorului-prieten Vidrașco Cornel, acuzatorul totuși a înaintat

învinuirea, alte acțiuni operative al organului de urmărire penală de investigare

a cauzei date nu s-au mai întreprins;

- instanța de apel nu a luat în considerare nici circumstanțele de fapt și

nici motivele invocate de apărare, pe care le-a respins ca nefondate, apreciindu-

le critic. Probele administrate și examinate în cadrul cercetării judecătorești, nu

indică direct la vinovăția inculpatului Kilicaslan Aii. Consideră apărarea că nu

au fost acumulate suficiente probe de-a demonstra vinovăția inculpatului;

- prezenta cauză penală a fost înregistrată pe rol în prima instanța la

09.04.2019 și examinată în fond cu pronunțarea sentinței la 18.05.2020. Astfel,

pe parcursul la 1 an instanța de fond multilateral și obiectiv a examinat cauza

dată, a întrat în esența acuzării, fiind elucidate toate circumstanțele importante

pentru soluționarea justă a cauzei;

- instanța de fond corect a constatat că acțiunile inculpatului nu se

încadrează în prevederile art. 190 alin.(5) Cod penal, conform indicilor

calificativi, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului depuse pe parcursul

urmăriri penale și în instanțele de judecată, cât și ale martorilor. În același timp,

instanța de fond a ținut cont în deplină măsură de art. 101 Cod de procedură

penală. Presupusa parte vătămată, cet. Galeri Zeyneddin nu a probat nici într-

un fel precum că a încercat soluționarea litigiului apărut pe cale amiabilă ori în

cadrul unei instanțe civile, fapt ce denotă comportamentul dolosiv a lui și

folosirea OUP ca o sperietoare în atingerea scopului meschin de al înjosi pe

inculpat și al impune la anumite acțiuni. Materialele cauzei penale acumulate și

prezentate instanței de judecată nu sunt suficiente pentru a convinge un

observator obiectiv precum că Kilicaslan Aii a comis infracțiunea imputată de

escrocherie în lipsa elementelor constitutive;

- în susținerea învinuirii acuzatorul de stat a prezentat cererea și

explicațiile părții vătămate care confirmă faptul că cet. Galeri Zeyneddin a

introdus mijloacele financiare într-o afacere pentru a primi un profit dublu. Tot

cet. Galeri Zeyneddin, declară (f. d. 164 vol. II) că până a iniția afacerea cu

învinuitul Kilicaslan Ali, a întreprins măsuri prin care l-a verificat pe ultimul, a

verificat depozitele, producția și piața de desfacere. Numai după aceste acțiuni a

transmis banii pentru activitate. În procesul-verbal de audiere a martorului din

10

19.07.2017, Vidrașco Corneliu a declarat că partenerul de afaceri, Galeri Z.

dorește să pornească o afacere cu un compatriot de al său. Acest fapt a fost

confirmat de către martorul acuzării Vidrașco Corneliu (f. d. 182 vol. II) în

ședința din 17.05.2019, care a relatat că relațiile financiare dintre Galeri

Zeyneddin și Kilicaslan Ali erau bazate pe relații de afaceri și anume procurarea

și exportarea fructelor, și cu acest scop a fost asociat un capital comun, cu

stabilirea cotelor de venit fiecărui. Declarații susținute și în apel în ședința din

17 mai 2021;

- tot martorul acuzatorului de stat, Roico Qxana cât în fond (f. d 184 vol.

II), atât și în instanța de apel a anunțat că soțul ei îl ajuta pe inculpat Kilicaslan

Ali să prelucreze pruna, procurată și apoi s-o expedieze. Martorul Omarov

Zaurbec (f.d.232 vol. II) a declarat că, cunoștea faptul că cet. Galeri Zeyneddin

este asociat în această afacere cu inculpatul și ei împreună se ocupau de

realizarea producției finale. Martorul Ciumașu Nicolae (f.d.216 vol. II) a declarat

precum că, partea vătămată Zeyneddin Galeri împreună cu Kilicaslan Ali au

vizitat fabrica și au discutat condiții de conlucrare. Toate aceste circumstanțe ne

confirmă faptul că cet. Galeri Zeynedin și inculpatul Kilicaslan Ali au inițiat o

afacere pentru ce pretinsul ca parte vătămată a introdus cota s-a parte. În

aceste condiții nu putem vorbi de existența unei infracțiuni și anume a

escrocheriei. De aici concluzionează că, acțiunile inculpatului nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de escrocherie, prevăzute de art.190

alin.(5) Cod penal.

Prin urmare, Kilicaslan Ali confecționând contractul de împrumut, nu a

avut scopul de a sustrage sumele de bani, dar de a le introduce în afacere, a le

înmulți și în conformitate cu înțelegerea avută cu asociatul urma să împartă

beneficiul;

- probele administrate de către organul de urmărire penală și susținute de

acuzatorul de stat, puse la dispoziție instanței, nu dau temei de stabilire sigură

a vinovăției a lui Kilicaslan Ali în săvârșirea cu intenție a infracțiunii

incriminate. După achitarea reclamantului dispusă de prima instanță, după

audierea mai multor martori, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare, având în vedere aceleași mijloace de probă (cauza

Destrehem contra Franței, hotărârea din 18.05.2004). Astfel, instanța de apel a

pus la baza deciziei de condamnare declarațiile martorilor Jaloba Valeriu,

Ciumasu Nicolae, Omarov Zaurbec care nu a fost prezent nici la o ședință în

instanța de apel și nici nu au fost citite.

Astfel, judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, contrar

prevederilor art. 415 alin.(21) Cod de procedură penală, ne fiind audiați martorii,

ne fiind cercetate materialele dosarului, ne fiind constatate circumstanțele

importante definitorii unei infracțiuni, pronunță o soluție de condamnare.

Prin urmare, ținând cont de probele acumulate consideră că instanța de

apel eronat a aplicat normele procesuale și materiale de drept pronunțând o

sentință de condamnare în privința lui Kilicaslan Ali, unica probă fiind

declarațiile părții vătămate, care cu orice preț a dorit dispunerea încasării a

sumei de 125 000 dolari SUA, deoarece în ordine civilă nu s-a adresat și omis

termenul de prescripție;

- în cadrul examinării cauzei penale în ordine de apel nu au fost

prezentate probe întru confirmarea săvârșirii de către inculpat a componenței de

infracțiune incriminată, și anume nu a fost dovedită latura obiectivă și latura

obiectivă;

- hotărârea adoptată de instanța de apel este nefondată și ilegală,

deoarece acesta a fost bazată pe declarațiile depuse de pretinsa parte vătămată

și de către companionul său de afaceri Vidrașcu Corneliu în calitate de martor,

11

care nu pot fi interpretate ca probe de bază, din motiv, că aceștia sunt persoane

care activează în comun, și declarațiile lor sunt depuse în interese personale;

- instanța de apel a comis erori de drept și anume decizia contestată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, erori care pot fi corectate numai prin desființarea deciziei

și menținerea sentinței de achitare.

procedură penală, procurorul Pavel Guțan a depus referință asupra recursurilor,

menționând că judecând cauza, instanța de apel, just a constatat

circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și, corespunzător, corect a

constatat vinovăția, a calificat acțiunile și la condamnat pe inculpatul Kalicaslan

Ali Xxxxx în baza art. 190 alin.(5) Cod penal.

Instanța de apel, în strictă conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, a verificat, s-a pronunțat și a apreciat fiecare probă din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu-din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, este de punctat că, instanța de apel a examinat cauza în

conformitate cu prevederile art.415 alin.(21) Cod de procedură penală.

Cu referire la ingerințele invocate în baza art.427 alin.(1), pct.5) și 16) Cod

de procedură penală, este de reținut, că recurentul Bacalâm Anatolie nu și-a

motivat recursul ordinar declarat, în sensul dat.

Cât privește temeiul invocat în recursul ordinar declarat de către partea

vătămată Geleri Zeyneddin în baza art.427 alin.(1), pct.10) Cod de procedură

penală, consideră că, instanța de apel și-a motivat soluția în acest sens în

conformitate cu prevederile art. art. 7, 61, 75-77 Cod penal, stabilind o

pedeapsă echitabilă.

În atare situație a considerat că recursurile sunt vădit neîntemeiate și

lipsite de temeiuri legale.

lărgit constată că recursul declarat de către partea vătămată urmează a fi

respins, iar recursul declarat de către avocatul inculpatului urmează a fi admis,

cu casarea totală a deciziei instanței de apel și menținerea sentinței, pentru

următoarele considerente de fapt și de drept.

În speță se constată, că recurenții s-au conformat prevederilor art. 422

Cod de procedură penală, recursurile ordinare fiind declarate în termen.

7.1. În sensul admiterii recursului declarat de către avocatul inculpatului,

Colegiul penal lărgit notează că potrivit art. 435 alin. (1), pct. 2) lit. a) Cod de

procedură penală - judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită

recursul, să caseze total hotărârea atacată și să mențină hotărârea primei

instanțe, când apelul a fost greșit admis.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală - instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Conform prevederilor din art. art. 414 alin. (1), 417 alin. (1), pct. 8), 419

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că, efectuând o continuare a

12

judecării cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept,

întrucât o dată exercitat, produce un efect devolutiv complet în sensul că

provoacă un control integral atât în fapt, cât și în drept, în privința persoanei

care l-a declarat.

În susținerea acestei poziții - „în sensul cerințelor art.414 Cod de procedură

penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat, ori trebuia să se pronunțe

prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele:

dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost

comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă; în ce constă

participația, contribuția materială a fiecărui participant; dacă există circumstanțe

atenuante și agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate, în

ansamblu, au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, în conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de

apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă

infracțiunea a fost corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și

aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au

fost corect aplicate”.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărârea judecătorească urmează a fi desființată.

Reieșind din conținutul recursului declarat de către avocatul inculpatului,

Colegiul penal lărgit atestă semnalarea temeiurilor prevăzute de art. 427 alin.

(1), pct. 5), 6), 8), 16) Cod de procedură penală, sub aspectul că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazurile când: 5) cauza a fost judecată

în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată,

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate; 6) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluție

instanței; 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii; 16) norma de drept

aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași

norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma acestor temeiuri,

Colegiul penal lărgit a stabilit aplicabilitatea de art. 427 alin. (1), pct. 6) și 8) Cod

de procedură penală și anume că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția și că nu au fost întrunite elementele infracțiunii, în rest

temeiurile invocate fiind declarative, fără o motivare corespunzătoare, examinată

în lipsa audierii tuturor martorilor cu acordul părții acuzării.

Analizând decizia atacată prin prisma argumentelor recursului, în raport

cu circumstanțele cauzei, Colegiul penal lărgit conchide că, sunt greșite

concluziile instanței de apel de admitere a cererilor de apel declarate de către

procuror și partea vătămată, fapt ce a reieșit din analizarea superficială a

materialelor cauzei, întrucât instanța de apel nu a examinat cauza sub toate

aspectele, complet și obiectiv, cu respectarea prevederilor art. art. 414, 417

alin.(1), pct. 7) și 8) Cod de procedură penală, nu a făcut o analiză amplă

probelor prezentate cu expunerea argumentărilor sale, iar probele administrate

în cauză, nu au fost verificate și apreciate în conformitate cu art.101 Cod de

procedură penală din punct de vedere al pertinenței, concludenții și utilității lor,

iar în ansamblu în sensul coroborării lor.

La caz, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel, ajungând la

concluzia admiterii apelurilor, a preluat prematur argumentele acuzării aduse în

susținerea învinuirii lui Kilikaslan Ali în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

13

art.190 alin.(5) Cod penal, limitându-se în conținutul deciziei la enumerarea

superficială a probelor aduse de către învinuire, însă nu a efectuat o apreciere

proprie în procedura prestabilită de către legislația procesual-penală și nu a

indicat motivele pentru care a ajuns la concluzia fermă cu privire la vinovăția lui

Kilikaslan Ali.

Contrar constatărilor expuse de instanța de apel, Colegiul penal lărgit

apreciază ca fiind corectă de fapt și de drept soluția primei instanțe, potrivit

căreia s-a constatat că, în acțiunile inculpatului Kilicaslan Ali lipsesc elementele

constitutive a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, și anume sa

identificat lipsa laturilor obiective și subiective.

Concluziile instanței de apel, privind existența elementelor infracțiuni de

escrocherie în acțiunile lui Kilikaslan Ali, reieșind probele prezentate de către

partea acuzării și administrate la caz, au fost formulate în urma unei analize

deductive greșite, reprezentând astfel o eroare gravă de fapt care determină

casarea deciziei prin prisma temeiului prevăzut de art. 427 alin. (1), pct. 6) Cod

de procedură penală.

Astfel, se constată că instanța de apel nu a dat o apreciere justă

circumstanțelor cauzei și fără a analiza nemijlocit probele administrate în cauza

penală, a emis decizia de condamnare a lui Kilikaslan Ali, fără a ține cont de

prevederile art.415 alin.(21) Cod de procedură penală, care stipulează imperativ

că - judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu

este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului

prezent, precum și a martorilor acuzării solicitați de părți. Instanța de apel nu este

în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul

din prima instanță, care conține depozițiile martorilor și declarațiile inculpatului,

același dosar în temeiul căruia a fost achitat în prima instanță. Martorii se

audiază din nou în cazul în care declarațiile lor constituie mărturii acuzatorii,

susceptibile să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului.

La caz, instanța de apel, rejudecând cauza după o sentință de achitare,

fără audierea nemijlocită a martorilor Jaloba Valeriu (f. d. 208, vol. II); Ciumașu

Nicolae (f. d. 216, vol. II); Omarov Zaurbec (f. d. 232-233, vol. II), reținând

declarațiile acestora în decizia sa ca fiind acuzatorii, a pronunțat o hotărâre de

condamnare, soluție care conține o eroare de drept, deoarece temeiul unei

asemenea soluții trebuie să rezulte și dintr-o administrare legală a probelor, în

special atunci când se pronunță o nouă hotărâre, după regulile pentru

judecarea în primă instanță.

Prin urmare, sub aspectul cercetării probelor, Colegiul penal lărgit a

constatat încălcări de procedură admise de către instanța de apel, întrucât în

susținerea concluziei privind constatarea vinovăției inculpatului, în decizia

emisă instanța operează cu următoarele concluzii: „deși inculpatul Kilicaslan Ali,

fiind audiat în cadrul ședinței de judecată vina în comiterea infracțiunii incriminate

nu a recunoscut-o, însă în opinia instanței de apel vinovăția acestuia a fost pe

deplin dovedită prin probele prezentate de către partea acuzării și anume:

declarațiile martorilor: Jaloba Valeriu, Ciumașu Nicolae; Omarov Zaurbec

Abdulmuslimovici”, (f.d.205-206, vol. III), însă din analizarea procesului verbal al

ședinței de judecată reiese că, partea acuzării nu a făcut referire la aceste probe

și respectiv instanța de apel nu a cercetat în ședința de judecată respectivele

probe (f.d.178, 190, vol. III).

Mai mult ca atât, acești martori nu au fost nominalizați nici în rechizitoriu

(f.d.122 vol. II), în esență fiind martorii prezentați de către partea apărării, însă

instanța de apel rejudecând cauza, a pus la baza constatării vinovăției lui

Kilikaslan Ali în săvârșirea infracțiunii de escrocherie, declarațiile martorilor:

14

Jaloba Valeriu, Ciumașu Nicolae; Omarov Zaurbec, fapt prin care a încălcat atât

prevederile art.415 alin.(21) Cod de procedură penală, cât și art. 101 alin. (1) și

(4) Cod de procedură penală, întrucât în speță se stabilește o discrepanță vădită

între conținutul real al depozițiilor acestor martori și aprecierile instanței de

apel.

În acest context, Colegiul penal lărgit evidențiază stipulările prevăzute de

art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, conform cărora toate probele

administrate în cauză trebuie să fie verificate sub toate aspectele, complet și

obiectiv, iar ulterior, analizate în coroborarea lor din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității informației ce o conțin.

Totodată, cu referire la soluționarea prejudiciului material cauzat prin

infracțiune, instanța de apel iarăși a operat cu constatări precum că: „pagubă

materială în sumă de 125 000 dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii

Naționale a Moldovei la 23.09.2015, constituia suma de 2 490 075 lei, a fost

stabilită cert reieșind din declarațiile părții vătămate Geleri Zeyneddin, declarațiile

martorilor Vidrașco Corneliu, Rojco Oxana, precum și prin procesul-verbal de

examinare a documentelor …”, însă din analiza conținutului depozițiilor

martorului Rojco Oxana pe tot parcursul procesului penal, nu au fost stabilite

careva expuneri asupra sumei de 125 000 dolari SUA.

Prin urmare, atestându-se iarăși o discrepanță vădită între conținutul real

al respectivei probe și constatările instanței de apel.

În sensul respectiv, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel deși

era obligată, nu a aplicat corect prevederile art. art.24 alin.(3), 101 alin.(1), (4),

314, 315, 336 alin.(3), pct.6), 384 alin.(3), (4), 419 Cod de procedură penală,

potrivit cărora - rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, procesul-

verbal al ședinței de judecată trebuie să cuprindă consemnarea tuturor acțiunilor

instanței în ordinea în care ele s-au desfășurat, documentele și alte probe care au

fost cercetate în ședința de judecată; instanța de judecată este obligată, în cursul

judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele administrate;

părțile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea

procesuală penală cu posibilități egale pentru susținerea pozițiilor lor, instanța de

judecată pune la baza sentinței numai acele probe la cercetarea cărora părțile au

avut acces în egală măsură; sentința instanței de judecată trebuie să fie legală;

instanța își întemeiază sentința numai pe probele care au fost cercetate în ședința

de judecată; fiecare probă urmează să fie apreciată din punctul de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din

punctul de vedere al coroborării lor.

La acest capitol, Colegiul penal lărgit notează și practica relevată a CtEDO,

care în hotărârea din 18.05.2004, în cauza Destrehem contra Franței, Curtea a

reținut că: „după achitarea reclamantului dispusă de prima instanță după

audierea mai multor martori, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare, având în vedere aceleași mijloace de probă, această

ultimă instanță neavând la dispoziție date noi ca, ulterior să-și întemeieze

hotărârea de condamnare”.

Mai mult ca atât, în decizia emisă instanța de apel a reținut circumstanțe

inexistențe la materialele cauzei și anume faptul că: „împotriva sentinței

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 mai 2020 a declarat apel inculpatul

Kilicaslan Ali Xxxxx prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței”

(f.d.201, vol. III), însă potrivit materialelor cauzei se constată cu certitudine

faptul că, sentința a fost atacată doar de către procuror și partea vătămată, iar

inculpatul nu a atacat sentința de achitare și nu a solicitat propria condamnare,

așa cum a reținut instanța de apel.

15

În concluzie, Colegiul penal lărgit atestă că decizia instanței de apel este

afectată de erori care determină necesitatea casării deciziei emise, în primul rând

prin prisma temeiurilor prevăzute de art. 427 alin. (1), pct. 6) Cod de procedură

penală, argumentele expuse în recurs de către partea apărării fiind întemeiate.

În al doilea rând, Colegiul penal lărgit relevă că concluziile instanței de

apel, privind existența în acțiunile lui Kilikaslan Ali a elementelor infracțiunii de

escrocherie, au fost formate în urma unei analize greșite a învinuirii înaintate în

raport cu probelor administrate, fapt care a rezultat cu emiterea unei soluții de

condamnare, eronate.

Astfel, analizând decizia instanței de apel și prin prisma temeiului de

casare prevăzut de art.427 alin.(1), pct.8) Cod de procedură penală, Colegiul

penal lărgit a identificat erori admise de către instanța de apel, care au dus la

condamnarea neîntemeiată a lui Kalikaslan Ali în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, evidențiind în acest sens următoarele raționamente.

Potrivit art. art. 52, 113 alin. (1) și (2) Cod penal - se consideră

componență a infracțiunii totalitatea semnelor obiective și subiective, stabilite de

legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă.

Componența infracțiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracțiunii

potrivit unui articol concret din prezentul cod. Se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală. Calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii

penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală și de către

judecători.

Colegiul penal lărgit remarcă faptul că, pentru ca acțiunile inculpatului

Kilikaslan Ali să fie pasibile încadrării în componența de infracțiune prevăzută

de art.190 alin. (5) Cod penal, în acțiunile acestuia urma a fi dovedită prezența

tuturor elementelor constitutive și în special reieșind din specificul cauzei sub

aspectul prezenței actului juridic încheiat între părți, pentru o delimitare clară

între componența infracțiunii de escrocherie și un raport juridic civil, partea

acuzării urma să demonstreze prezența laturii obiective și subiective a

infracțiunii, circumstanțe ce corect au fost clarificate de către prima instanță.

Reieșind din conținutul actului de învinuire, în sarcina lui Kilikaslan Alin,

sub aspectul laturii obiective și subiective, la descrierea faptei au fost

incriminate următoarele acțiuni: „…Kilicaslan Ali…urmărind scopul dobândirii

ilicite a bunurilor….prin inducerea în eroare a victimei și prin prezentarea ca

adevărată a faptelor mincinoase, în privința naturii obiectului,… din intenție

directă, …conducându-se de scopul de profit…a însușit de la …bani în sumă

de…”.

Tot din conținutul rechizitoriului se atestă că Kilicaslan Ali, la încadrarea

juridică, a fost învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal, conform indicilor calificativi - „dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată

a unei fapte mincinoase, în privința naturii actului juridic nul, săvârșite în

proporții deosebit de mari”.

Astfel, o dată ce instanța de apel a ajuns la concluzia condamnării lui

Kilicaslan Ali conform învinuirii înaintate, urma să identifice prezența exactă în

acțiunile incriminate lui Kilikaslan Ali, a indicilor calificativi incriminați de către

procuror prin prisma prevederilor art. 190 alin. (5) Cod penal, însă instanța de

apel a omis totalmente abordarea acestor aspecte decisive.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit conchide că instanța de apel nu a oferit

deplină eficiență prevederilor art. art. 281 alin. (2), 296 alin. (2), 325 alin. (1)

16

Cod de procedură penală, care printre altele, stipulează imperativ că:

„Ordonanța de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: … formularea învinuirii

cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvîrșire a infracțiunii și

consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor calificative pentru

încadrarea juridică a faptei, … mențiunea despre punerea persoanei

respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului,

alineatului și literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru

infracțiunea comisă. Rechizitoriul se compune din două părți: expunerea și

dispozitivul. Expunerea cuprinde informații despre fapta și persoana în privința

căreia s-a efectuat urmărirea penală… Dispozitivul cuprinde date cu privire la

persoana învinuitului și formularea învinuirii care i se incriminează cu

încadrarea juridică a acțiunilor lui și mențiunea despre trimiterea dosarului

în instanța judecătorească competentă. Judecarea cauzei în primă instanță se

efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu”.

Astfel, Colegiul penal lărgit notează că, atât actul de înaintare a învinuirii,

cât și hotărârea judecătorească de condamnare, trebuie să fie clare și accesibile

în primul rând pentru persoana inculpată, deoarece prin condamnare anume

inculpatul este acela, drepturile și interesele căruia sunt limitate prin hotărârea

de condamnare. Respectiv, inculpatul are dreptul de a cunoaște exact

încadrarea juridică a faptelor sale, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat.

Prin informarea acuzatului în mod amănunțit asupra naturii și cauzei

acuzației aduse împotriva sa, se înțelege aducerea la cunoștința acestuia a

faptelor materiale ce i se reproșează și a calificării juridice ce li se dau (hotărârea

Bricmont v. Belgia nr. 10959/1989 din 16.03.1989).

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că,

dispozițiile textului redat de art. 6 § 3 lit. a) din Convenție, stipulează cert că,

autoritățile naționale urmează să depună o maximă diligență cu privire la modul

în care se face notificarea acuzației către cel interesat, deoarece actul de acuzare

are un rol determinant în procesul penal. Totodată, art. 6 § 3 lit. a) din

Convenție, garantează acuzatului dreptul la informare detalită asupra acuzației

aduse (hotărârea Husain v. Italia din 26.09.2006).

În consecință, Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel a eșuat să

examineze minuțios aspectele învinuirii înaintate lui Kilicaslan Ali, întrucât pe

de o parte instanța de apel a reținut în fapt că, inculpatul a comis infracțiunea

de escrocherie prin acțiunea de prezentare ca adevărată a faptelor mincinoase,

în privința naturii obiectului, iar la încadrarea acțiunilor conform prevederilor

art. 190 alin. (5) Cod penal, a reținut prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase, în privința naturii actului juridic nul, astfel ignorând atât

stipulările art. art. 281 alin. (2), 296 alin. (2), 325 alin. (1) Cod de procedură

penală, cât și exigențele art. 6 § 3 lit. a) din Convenție, care garantează

acuzatului dreptul la informare detalită asupra acuzației aduse.

Respectivele circumstanțe denotă în mod concludent că, instanța de apel

nu a pătruns în esența învinuirii înaintate lui Kilikaslan Ali, nu a stabilit cert

prin care acțiuni concrete sa manifestat latura obiectivă adică modalitățile

normative de realizare a laturii obiective, și anume prin prezentarea ca

adevărată a faptelor mincinoase, în privința naturii obiectului sau în privința

naturii actului juridic nul, dar în linii generale a statuat că în acțiunile lui

Kilicaslan Ali se întrunesc elementele constitutive a infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (5) Cod penal.

Astfel, atestâdu-se faptul că instanța de apel nu a manifestat o maximă

diligență cu privire la modul în care a fost efectuată notificarea acuzației,

reieșind din rolul determinant al actului de acuzare în procesul penal.

17

Omisiunea instanței de apel de a efectua o analiză amplă asupra tuturor

circumstanțelor cauzei și de a se expune argumentat atât asupra învinuirii

înaintate, cât și a cercetării și aprecierii legale a fiecărei probe, este cu

certitudine o lacună admisă de către instanța de apel, apelurile declarate fiind

greșit admise, însă aceasta poate fi corectată de către instanța de recurs la

această etapă a procedurilor fără a remitere cauza la rejudecare, cu menținerea

sentinței de achitare, întrucât prima instanță corect a elucidat respectivele

aspecte și a constatat întemeiat că, Kilicaslan Ali urmează a fi achitat de sub

învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, la acest capitol

evidențiindu-se următoarele raționamente.

Potrivit art. 435 alin. (1), pct. 2), lit. a) Cod de procedură penală -

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul, să caseze

total hotărârea atacată și să mențină hotărârea primei instanțe, când apelul a fost

greșit admis.

Revenind la elementele componenței infracțiunii de escrocherie, după

adoptarea și punerea în aplicare a Legii nr. 179 din 26.07.2018 privind

modificarea dispoziției art. 190 alin. (1) Cod penal, Colegiul penal lărgit notează

că, în speță învinuirea a fost înaintată conform noului concept a infracțiunii de

escrocherie, pe când fapta incriminată a avut loc la 23.09.2015 (redacția Legii

vechi).

Obiectul juridic special al infracțiunii reprezintă relațiile sociale cu privire

la încrederea și buna-credință de care părțile trebuie să dea dovadă la încheierea

actului juridic, dar nu și la executarea acestuia.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal are

următoarea structură: fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni):

a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ,

în inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile;

urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv al cărui

mărime are un caracter considerabil; legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Prin „dobândire ilicită” a bunurilor se prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru

altul) transmiterea voită în proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a

altor valori străine sau dreptului asupra acestora.

Prin „inducere în eroare” se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în

eroare, de a minți proprietarul bunului prin prezentarea ca adevărate a unor

fapte, evenimente sau prezentarea ca mincinoase a unor fapte, evenimente, dar

care corespund adevărului sau prin tăinuirea (necomunicarea) unor împrejurări

care făptuitorul era obligat să le comunice.

Astfel, latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, analizată din

perspectiva elementului material, denotă clar că acțiunea de inducere în eroare,

prin care are loc vicierea consimțământului la încheierea actului juridic, poate fi

comisă doar cu prilejul încheierii unui contract, dar nu și cu ocazia executării

contractului.

În context, este de remarcat că inducerea în eroare implică nu doar

profitarea de eroarea victimei. Această condiție este necesară, dar nu și

18

suficientă. O altă condiție, care conferă suficiență conceptului de inducere în

eroare, este ca făptuitorul însuși să provoace eroarea victimei.

Consecvent, Colegiul penal lărgit notează și jurisprudența relevantă a

Curții Constituționale a Republicii Moldova, unde instanța de contencios

constituțional, având competența de a se pronunța asupra constituționalității

unor prevederi din art. 190 alin. (1) Cod penal în decizia nr. 126 din 15

noiembrie 2018, a constatat următoarele: „…prin noua redacție a articolului 190

alin. (1) din Codul penal a fost detaliată latura obiectivă a infracțiunii de

escrocherie, legislatorul urmărind scopul eliminării acestei interpretări extensive

defavorabile. Textul „inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei

fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților

(în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului

juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este

determinată de comportamentul dolosiv sau viclean” conduce la ideea că

consimțământul victimei este viciat la momentul încheierii actului juridic prin

manopere frauduloase comise cu intenție de către autorul infracțiunii. Autorul îi

creează victimei o reprezentare falsă a realității… …neexecutarea obligațiilor care

derivă dintr-un contract încheiat nu poate fi calificată ca infracțiune de escrocherie

dacă nu s-a stabilit că sau folosit manopere frauduloase față de creditorul

obligației până la și pentru încheierea contractului… …condițiile în baza cărora

poate fi imputată infracțiunea de escrocherie sunt similare cu cazurile de nulitate

a contractului viciat de eroare și a contractului încheiat prin dol, prevăzute la

articolele 227 și 228 din Codul civil. Totuși între aceste instituții există deosebiri.

Eroarea ca viciu de consimțământ poate fi invocată și în cazul în care ambele părți

au avut o falsă reprezentare a împrejurărilor la încheierea unui act juridic, precum

și în cazul în care o parte co-contractantă s-a aflat în eroare din cauze obiective, nu

neapărat din cauza inducerii sale în eroare. Însă, în cazul escrocheriei, elementul

subiectiv al acestei infracțiuni constă în intenția directă. Autorul este conștient că

induce în eroare și că prin acest fapt produce o pagubă, în vederea realizării unui

folos material injust (intenție calificată prin scop)… Totuși, escrocheria, așa cum

este reglementată în articolul 190 alin. (1), prezintă similitudini cu instituția

dolului civil, care presupune, de asemenea, o inducere în eroare. Diferența constă

în faptul că, în cazul escrocheriei, autorul urmărește obținerea unui profit în dauna

patrimoniului altei persoane, iar nu simpla viciere a consimțământului pentru a

determina o persoană să încheie un act juridic. De altfel, potrivit articolului 228

alin. (1) Cod civil, instituția dolului civil operează și în cazul în care autorul dolului

estimează că încheierea actului juridic este avantajoasă pentru cealaltă parte...

…sarcina de a constata dacă fapta imputată persoanei constituie un „dol penal” îi

revine, în ultimă instanță, judecătorului care judecă cauza penală.

De asemenea, având în vedere că în astfel de cazuri este înaintată, de

regulă, și o acțiune civilă, judecătorul care judecă cauza penală poate anula actul

juridic încheiat prin dol și poate restabili situația anterioară încheierii contractului.

Cu alte cuvinte, nu este necesară constatarea de către o instanță civilă a nulității

actului juridic încheiat prin dol pentru a putea pune în mișcare o cauză penală…”.

Cat privește latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod

penal, Colegiul penal lărgit notează că aceasta se caracterizează prin vinovăție

sub formă de intenție directă.

De asemenea, la calificarea faptei este obligatoriu stabilirea scopului

special, cel de profit, cupiditate.

Limita între un raport civil, care are la bază un act juridic civil (contract) și

un raport penal, care are la bază componența de infracțiune a escrocheriei este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-

19

credință a părților, iar în cazul infracțiunii de escrocherie este caracterizată prin

rea-credință din partea inculpatului, adică prin înșelăciune față de partea

vătămată.

Astfel, delimitarea escrocheriei de normele de drept civil trebuie făcută

luându-se în considerație două aspecte de maximă importanță: 1) atitudinea

făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor; 2) prezența

disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa angajamentele.

Aceste două aspecte sunt puse la baza circumstanțelor care trebuie

cercetate în vederea constatării lipsei sau prezenței scopului de cupiditate.

Sub incidența legii penale pot intra acele raporturi în care sa demonstrat

cu certitudine rea-voința, frauda din partea făptuitorului încă până la existența

acestor raporturi, atunci când făptuitorul folosește documente false, încheie

tranzacții în numele unei persoane juridice inexistente, își arogă funcții și

calități pe care în realitate nu le are.

La fel, pot fi supuse cercetării și alte circumstanțe, nu mai puțin

importante: 1) maniera de comportament pe care făptuitorul a manifestat-o

după ce i-au fost transmise bunurile (de exemplu, cheltuie imediat banii

prevăzuți pentru procurarea unor bunuri destinate victimei); 2) făptuitorul

acceptă să-i fie transmise bunurile pe care cu bunăștiință nu le va putea

valorifica; 3) făptuitorul săvârșește acțiuni care demonstrează ne dorința lui de

a-și executa angajamentele; 4) făptuitorul își asumă obligații pe care ulterior

afirmă că nu este în stare să le îndeplinească.

Dacă ambele părți (debitorul și creditorul) obțin profituri de pe urma

parteneriatului lor, rămânând proprietari asupra bunurilor sale (sau una dintre

părți suferă prejudicii sub forma venitului ratat, fără a pierde însă dreptul de

proprietate), atunci raporturile dintre cele două părți trebuie să rămână în

continuare în jurisdicția dreptului civil, însă dacă una dintre părți, asumându-și

angajamente, nu are posibilitate și nici dorință să le execute, atunci apare

necesitatea intervenției legii penale.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi

calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul

intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage și

nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

Prin urmare, temeiul aplicării răspunderii potrivit art.190 Cod penal,

apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin mijloacele

justiției civile.

Atunci când este vorba de două subiecte ale unui raport juridic, trebuie

verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi și numai dacă există

indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică

intervenția legii penale.

Normele de drept civil se aplică în cazul concurenței lor cu normele de

drept penal, dacă: 1) există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracțiune

pe calea acțiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea

acțiunii civile; 2) fapta a fost săvârșită în condițiile unui risc întemeiat (de exemplu,

când prejudiciul este urmarea unei decizii economice nereușite ori când s-a mizat

pe obținerea prea rapidă a unor beneficii etc.).

Reieșind din cele menționate mai sus, precum și din analiza componenței

de infracțiune prevăzută la art. 190 Cod penal, în raport cu materialele

respectivei cauze penale, Colegiul penal lărgit conchide asupra faptului că,

prima instanță corect a stabilit că partea acuzării nu a demonstrat că inculpatul

Kilikaslan Ali a fost conștient și intenționat a indus în eroare partea vătămată

Geleri Zeyneddin, în vederea realizării unui folos material injust și că prin acest

fapt va produce o pagubă părții vătămate, or, ambele părți au perceput real că

20

mijloacelor bănești urmau a fi investite în dezvoltarea afacerii lui Kilikaslan Ali,

în domeniul comercializării fructelor, angajamentele asumate de către inculpat.

Mai mult ca atât, prima instanță corect a reținut declarațiile părții

vătămate care printre altele a menționat că: „după ce a contactat câteva

persoane cunoscute care activau în acest domeniu și s-a asigurat că posibilitățile

de obține un venit despre care îi spunea inculpatul Kilicaslan Ali, sunt reale și

veridice, a fost de acord și i-a dat cu împrumut acestuia suma cerută de 125 mii

dolari… l-a sunat pe inculpat care îi promitea că-i va întoarce banii în scurt timp,

ulterior au semnat o altă recipisă în acest sens”(f. d. 164 vol. II).

Potrivit recipisei din 23.09.2015, anexată la materialele cauzei penale în

original (f. d. 50 vol. I), inculpatul Kilicaslan Ali a confirmat faptul că, a

împrumutat de la Geleri Zeyneddin suma de 125 000 dolari SUA, obligându-se

să restituie banii până la 25.11.2015, iar conform procesului-verbal adițional,

întocmit în limba turcă la 11.01.2016, tradus în limba română și anexat în

original la materialele cauzei penale (f. d. 54 - 55 vol. I), Kilicaslan Ali Xxxxx

confirmă că a împrumutat de la Geleri Zeyneddin suma de 125 000 dolari SUA,

obligându-se să restituie 30 000 dolari SUA până la 25.01.2016, 20 000 dolari

SUA până la 12.02.2016, iar restul sumei de 75 000 dolari SUA până la

28.02.2016, totodată menționându-se că, în caz că nu va restitui datoria

integral în această perioadă, se obligă să restituie suma datoriei cu penalitate de

10% pentru fiecare lună de întârziere.

Astfel, prima instanță corect a constatat că, din declarațiile părții vătămate

Geleri Zeyneddin, cât și din declarațiile martorilor audiați, nu se probează faptul

că inculpatul Kilicaslan Ali din start a avut intenția de a dobândi ilicit (însuși) de

la Geleri Zeyneddin suma de 125 000 dolari SUA, iar mai concret prima instanță

corect a reținut implicarea părții vătămate în activitatea inculpatului, anume din

declarațiile martorului Omarov Zaurbec: „…la depozit a venit Zeyneddin

împreună cu Ali și au analizat prunele uscate și depozitate anterior, care erau în

saci. Zeyneddin i-a zis lui Ali să pregătească vreo 10 kilograme pentru a le

prezenta ca mostre unui client din Romînia. Tot Zeyneddin i-a promis că, dacă

afacerea cu Ali v-a merge bine, îl va ajuta și pe el în realizarea mărfii. Din prunele

depozitate la el, Ali a luat, peste o perioadă, un camion de prune pe care l-a

realizat în Federația Rusă. Colaborarea cu clienții din Romînia nu a reușit. A-l

doilea camion de prune, a fost luat de la depozit prin lunile februarie sau martie,

când prunele deja începeau să se altereze.

Peste o perioadă a plecat în Federația Rusă, și a lipsit aproximativ doi ani și

jumătate, timp în care a ținut legătura telefonică cu Ali, pe care îl considera

prietenul său. La 25 noiembrie 2017, Zeyneddin i-a trimis o poză cu recipisa care

data cu 23 septembrie 2015, prin care Ali îi este dator cu suma de 125 mii dolari,

propunîndu-i să-l ajute să-și recupereze acești bani, în schimbul unei recompense

de 25 mii dolari. Discutînd cu Ali, acesta i-a comunicat că recipisa a scris-o fiind

amenințat. Cunoaște că Ali a împrumutat de la Zeyneddin bani în sumă de 48 mii

dolari, și i-a propus lui Ali să-i întoarcă jumătate din sumă, adică 24 mii dolari,

deoarece afacerea comună a eșuat”(f. d. 232-233 vol. II).

Colegiul penal lărgit consideră că, în speță nu a fost demonstrat faptul că

Kilikaslan Ali a urmărit din start obținerea unui profit și prejudicierea

patrimoniului părții vătămate Geleri Zeyneddin, prin vicierea consimțământului

pentru a-l determina să încheie un act juridic, în esență atestându-se prezența

erorii ca viciu de consimțământ în privința ambelor părți ce au avut o falsă

reprezentare a împrejurărilor la încheierea actului juridic, și nu exclusiv din

cauza inducerii în eroare a părții vătămate, de către inculpat.

Conform dispoziției art. art. 51 alin. (1), 52 alin. (1) Cod penal, temeiul real

al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârșită, iar componența

21

infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii

penale. Se consideră componență a infracțiunii totalitatea semnelor obiective și

subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept

infracțiune concretă.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit consideră că prima instanță corect a

stabilit că în respectivul caz, lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii de

escrocherie, cât și cea subiectivă, de altfel, în vederea realizării înțelegerii cu

partea vătămată, inculpatul, din banii primiți de la partea vătămată, a procurat

prune pe care le-a depozitat la depozitul lui Omarov Zaurbec situat în satul

Paladia, r-ul Ocnița, însă acestea s-au alterat fiind imposibilă realizarea lor.

În susținerea poziției expuse, Colegiul penal lărgit consideră relevant de a

reține și jurisprudența CtEDO, care în cauza Constantin Florea vs. României

(Cererea nr. 21534/05, 19 iunie 2012) a specificat că „prezumția de nevinovăție

consacrată la art. 6 §2 face parte din elementele noțiunii de proces echitabil în

materie penală, prevăzut la §1 (Deweer vs. Belgiei, 27 februarie 1980, pct. 56,

seria A nr. 35) și trebuie interpretată având în vedere jurisprudența Curții în

domeniu. Totodată, potrivit art. 11 din Pactul Internațional cu privire la drepturile

civile și politice din 16.12.1966 ratificat de Republica Moldova prin hotărârea

Parlamentului cu nr. 217-XII din 28.07.1990 se menționează că, nimeni nu poate

fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație

contractuală”.

Mențiunile din sentința primei instanțe despre neclaritatea și ambiguitatea

învinuirii nu contravin și nu pun la îndoială concluzia despre lipsa în acțiunile

inculpatului a laturilor obiective și subiective.

La fel, se invocă și prin art. 1 de la Protocolul nr. 4 al Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi

privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o

obligație contractuală.

În baza celor expuse mai sus, Colegiul penal lărgit conchide că s-a

confirmat temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1), pct. 8) Cod de

procedură penală, sub aspectul că în acțiunile inculpatului nu au fost întrunite

elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, motiv din care

recursul părții apărării, urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei instanței

de apel și menținerea sentinței de achitare, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

7.2. Cât privește recursul ordinar declarat de către partea vătămată Geleri

Zeyneddin, prin prisma temeiului de casare prevăzut de art.427 alin.(1), pct.10)

Cod de procedură penală, sub aspectul blândeții pedepsei aplicate inculpatului,

Colegiul penal lărgit odată ce a statuat asupra menținerii sentinței de achitare

expunând motivarea corespunzătoare la pct. 7.1. al prezentei decizii, consideră

irelevantă expunerea asupra individualizării pedepsei aplicate de către instanța

de apel.

Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia menținerii sentinței, inclusiv

reieșind și din faptul că, omisiunile părții acuzării nu pot fi puse în seama

inculpatului și nu poate fi dispusă rejudecarea cauzei, atunci când de fapt este

corectă și întemeiată doar soluția de achitare.

În acest context, generalizând cele expuse, se impune soluția de

respingere a recursului declarat de către partea vătămată Geleri Zeyneddin, ca

fiind inadmisibil și admiterea recursului ordinar declarat de către avocatul

Bacalîm Anatolie în numele inculpatului Kilicaslan Ali, casată total decizia

instanței de apel, deoarece apelurile greșit au fost admise, cu menținerea

sentinței.

22

procedură penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către partea

vătămată Geleri Zeyneddin.

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bacalîm Anatolie în

numele inculpatului Kilicaslan Ali.

Se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

11 octombrie 2021, cu menținerea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 18 mai 2020, în cauza penală în privința lui Kilicaslan Ali Xxxxx.

Kilicaslan Ali Xxxxx urmează a fi eliberat din instituția penitenciară în

care se deține, dacă nu execută pedeapsa cu închisoare sau în privința acestuia

nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, în baza altor

hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 07 iulie 2022.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Plămădeală Ghenadie

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

23

Dosarul nr. 1ra-171/22

1-19086736-01-1ra-04022022

07 iunie 2022 mun. Chișinău

O P I N I E S E P A R A T Ă

în conformitate cu prevederile art. 339 alin (7), 340 alin. (3) Cod de

procedură penală (în cauza penală în privința lui Kilicaslan Ali Xxxxx)

Kilicaslan Ali a fost achitat de sub învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

11 octombrie 2021, au fost admise apelurile depuse de procuror și de către

partea vătămată Geleri Zeyneddin, casată total sentința, cu rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Kilicaslan Ali a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, la 8 (opt) ani 6 (șase) luni închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de

întreprinzător și a ocupa funcții de gestionare a mijloacelor financiare pe un

termen de 4 (patru) ani.

A fost dispusă încasarea din contul lui Kilicaslan Ali în beneficiul lui

Geleri Zeyneddin suma de 125 000 (o sută douăzeci și cinci mii) dolari SUA, cu

titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune, convertiți în lei moldovenești

la data executării prestației.

07 iunie 2022, a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către

partea vătămată Geleri Zeyneddin, admis recursul ordinar declarat de avocatul

Bacalîm Anatolie în numele inculpatului, casată total decizia instanței de apel,

cu menținerea sentinței primei instanțe.

considerăm, că în speță urma a fi adoptată o decizie de remitere a cauzei la

rejudecare, în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, din

considerentele ce urmează.

Din analiza materialelor cauzei, am stabilit că însăși sentința primei

instanțe este una contradictorie, și anume că motivarea soluției de achitare a

inculpatului Kilicaslan Ali contrazice dispozitivul hotărârii, astfel că nu poate fi

trecută cu vederea poziția contradictorie a primei instanțe.

Or, deși prima instanță conchide că inculpatul Kilicaslan Ali, urmează a fi

achitat de sub învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, totuși în

descriptivul sentinței instanța constată că „…învinuirea înaintată de către

acuzatorul de stat, poartă doar un caracter declarativ și se bazează doar pe

presupuneri”; „…toate probele pe care le-a invocat acuzatorul de stat în susținerea

și confirmarea faptei și a vinovăției inculpatului Kilicaslan Ali, nu demonstrează

vinovăția acestuia în săvârșirea faptei incriminate”; „…învinuirea adusă

inculpatului Kilicaslan Ali, nu este bazată pe probe directe și concrete ce ar

confirma vinovăția acestuia”.

Prin urmare, menționăm că sentința primei instanțe conține o motivare

divergentă în raport cu soluția de achitare a inculpatului de sub învinuirea

înaintată, deoarece prima instanță pe de o parte, din cercetarea probelor

24

administrate reține că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, și

anume că lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, precum și

cea subiectivă, temei de achitare ce se circumscrie prevederilor art. 390 alin. (1)

pct. 3) Cod de procedură penală, iar pe de altă parte că învinuirea poartă un

caracter declarativ și se bazează doar pe presupuneri, iar probele administrate

de partea acuzării, nu demonstrează vinovăția inculpatului, soluție care este

contradictorie și care nu poate fi menținută.

Astfel, subliniem că potrivit practicii judiciare, una din condițiile adoptării

unei sentințe legale este corespunderea părții descriptive a ei cu circumstanțele

constatate în ședința de judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie să

îndeplinească cerințele art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate

chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași

consecutivitate.

În opinia noastră, prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 384-

397 Cod de procedură penală, nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu

rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale

pe care se întemeiază soluția.

Mai mult, considerăm că la caz, fiind menținută soluția primei instanțe de

achitare a inculpatului Kilicaslan Ali, se încalcă principiul contradictorialității în

procesul penal, principiu unanim recunoscut și susținut de jurisprudența Curții

Europene pentru Drepturile Omului, în contextul în care instanța de apel a

ajuns la concluzia constatării vinovăției inculpatului și condamnării acestuia,

judecând apelurile depuse de către procuror și partea vătămată.

Or, în sensul art. 6 § 1 CEDO, pentru justa soluționare a cauzei urmează a

fi acordată o deosebită atenție tuturor garanțiilor în vederea respectării unui

proces echitabil.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în hotărârea Capean contra

Belgiei din 13 ianuarie 2005, a constatat că, după o hotărâre de achitare

pronunțată de prima instanță, acuzatorul de stat este obligat în instanța de apel

să solicite o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a martorilor acuzării,

declarațiile cărora sunt probe în acuzare, în măsură să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.

pe marginea judecării cauzei în ordine de recurs.

Judecători Toma Nadejda

Cobzac Elena

25