1ra-2245/2021 — art. 264-1 alin. 4 Cp

1ra-2245/2021 — art. 264-1 alin. 4 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-2245/2021

1-21000291-01-1ra-16122021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 ianuarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Djulieta Devder, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 18 martie 2021

și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2021, în

privința inculpatului

Vlas Pavel xxxx,

anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Telenești din 12.10.2015, în

baza art. 217 alin. (2) Cod penal la amendă în mărime de

300 unități convenționale;

2) sentința Judecătoriei Orhei din 29.06.2020, în baza

art. 2641 alin. (1) Cod penal la 150 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului

de a conduce mijloace de transport.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.01.2021 – 18.03.2021,

instanța de apel: 19.04.2021 – 05.10.2021,

instanța de recurs: 16.12.2021 – 26.01.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Vlas Pavel a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat,

pe un termen de probațiune de 1 an.

orele 18:30, fără a deține dreptul de a conduce mijloace de transport, drept care i-a fost

anulat prin sentința Judecătoriei Orhei din 29.06.2020, contrar cerințelor pct.14 lit. a)

1

din Regulamentul circulației rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din

13.05.2009 potrivit cărui „conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe

contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea

reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i

afecteze capacitatea de conducere”, intenționat, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, după ce a consumat băuturi alcoolice a urcat la volanul

automobilului ”Șkoda Fabia”, n/î XXX, parcat în fața blocului de locuit de pe str.

Alexandru cel Bun din or. Telenești și conducându-l, a comis un accident rutier, lovind

în automobilul de ”Volkswagen Transporter”, n/î XXX, ce era parcat în fața aceluiași

bloc de locuit.

La fața locului s-a deplasat angajatul Inspectoratului de poliție Telenești, Borș

Gheorghe, care a documentat cazul accidentului rutier și care l-a suspectat pe Vlas P.

de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Cu scopul de a se stabili cu certitudine, dacă conducătorul auto, Vlas P. a

consumat sau nu băuturi alcoolice, înainte de a se urca la volanul mijlocului de

transport, acesta a fost supus testării alcooloscopice cu alcooltesterul ”Drager 8510

RO”, stabilindu-se o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,68 mg/l,

ceea ce conform prevederilor alin. (3) art. 13412 Cod penal corespunde stării de

ebrietate alcoolice cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele incriminate și a

solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală.

Dat fiind că probele administrate confirmă în totalitate vinovăția inculpatului,

acțiunile lui urmează a fi încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică

cu grad avansat și care a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal

și de faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, anterior a mai fost condamnat,

însă antecedentele penale sunt stinse, conform cazierului contravențional a fost tras la

răspundere contravențională de 5 ori în perioada anilor 01.05.2009-27.11.2020, însă,

în niciun caz pentru săvârșirea contravențiilor în domeniul circulației rutiere, că nu au

fost stabilite circumstanțe agravante, cea atenuantă fiind căința sinceră, la locul de trai

se caracterizează pozitiv, este căsătorit și are doi copii minori la întreținere, nu este

angajat în câmpul muncii și la comisiile permanente ale consiliului orășenesc nu a fost

discutat, că beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege în cazul pedepsei cu închisoare conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă, rațională și

echitabilă fără izolare de societate, stabilindu-i o pedeapsă cu suspendarea condiționată

a executării ei, conform art. 90 Cod penal.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 4 luni închisoare, cu executare.

Apelanta a invocat că instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 61, 75 Cod penal și incorect a aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

2

La 29.06.2020, inculpatul a fost condamnat pentru conducerea mijlocului dc

transport în stare de ebrietate cu grad avansat, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport, însă nu s-a corijat și a săvârșit o nouă infracțiune.

Or, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut vina și sincer se

căiește, se caracterizează pozitiv și întreține doi copii minori, nu pot servi ca

circumstanțe pentru aplicarea art. 90 Cod penal, deoarece nu au legătură cu fapta

comisă și nici nu caracterizează inculpatul ca pe o persoană responsabilă pentru

acțiunile sale, iar poziția sinceră față de vinovăție, care atrage incidența procedurii

simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă prevăzută la art. 76

alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde

o dublă valență juridică.

În speță, aplicarea unei pedepse privative de libertate ar fi pedeapsa care ar

răspunde scopului de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod

penal, care va duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de

drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, va restabili echitatea socială

și va fi proporțională cu consecințele infracțiuni.

2021, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond, la stabilirea categoriei pedepsei,

corect a aplicat prevederile legale și în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal,

a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, precum și scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Ținând cont de circumstanțele comiterii infracțiunii, conducându-se de

principiile generale de stabilire a pedepsei consfințite de art. 61 alin. (2) Cod penal,

reieșind din caracterul infracțiunii, care potrivit prevederilor art. 16 Cod penal este una

ușoară, ținând cont de noile limite minime și maxime ale pedepsei cu închisoarea

prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, instanța de fond corect a statuat că în privința

inculpatului, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal,

este echitabilă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, stabilită prin

prisma art. 3641 alin. (8) din Cod de procedură penală, cu suspendarea executării ei pe

un termen de 1 an.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1), (2) și (6) Cod penal dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului.

Din aceste considerente, executarea pedepsei reală stabilită lui Vlas P. nu este

rațională, motiv pentru care, potrivit prevederilor art. 89 alin. (2) lit. a) și 90 alin. (1)

Cod penal, corect s-a dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea, pe o

perioadă de probațiune de 1 an, cu condiția că nu va săvârși alte infracțiuni și prin

comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

3

Deci, prima instanță corect, legal și întemeiat a aplicat în privința inculpatului o

pedeapsă cu suspendare, pedeapsă care este echitabilă în raport cu circumstanțele

cauzei.

Argumentele procurorului privind inadmisibilitatea aplicării în privința lui Vlas

P. a prevederilor art. 90 Cod penal și solicitarea aplicării pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de 4 luni închisoare în penitenciar tip semiînchis, nu pot fi

reținute, deoarece la stabilirea măsurii și mărimii pedepsei în privința inculpatului, în

vederea corectării, reeducării, precum și ca măsură de pedeapsă, ținându-se cont în

deplină măsură de motivul și gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea - este caracterizat pozitiv,

are doi copii minori la întreținere, căsătorit, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării, astfel, instanța de fond aplicându-i o pedeapsă legală,

întemeiată și echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, sub formă de închisoare cu

suspendare, fără aplicarea amenzii, or, instanța de fond a reținut că, aplicarea pedepsei

închisorii cu executare în cazul dat, în împrejurările ce caracterizează fapta comisă,

prezența a doi copii minori la întreținere, ar înrăutăți considerabil situația acestuia și ar

provoca consecințe capabile de a afecta și desconsidera factorul uman, făcând

inechitabilă pedeapsa penală.

Astfel, sunt neîntemeiate argumentele procurorului privind aplicarea unei

pedepse mai aspre, deoarece pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și

un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de

judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite

lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Astfel, sunt nefondate argumentele acuzatorului de stat cu privire la blândețea

pedepsei, or, pedeapsa stabilită și individualizată de către instanța inferioară,

corespunde atât principiului proporționalității, cât și scopului pedepsei penale prevăzut

în art. 61 alin. (2) Cod penal, iar stabilirea pedepsei cu închisoarea luând în considerație

gravitatea infracțiunii comise și urmările acesteia nu va asigura realizarea scopului

pedepsei penale și nu ar contracara săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului cât și altor persoane.

4

Subsecvent, la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunea săvârșită,

instanța a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, totodată ținând

cont și de gravitatea infracțiunii săvârșite și de condițiile de viață a celui vinovat.

declară recurs ordinar, solicitând casarea deciziei menționate în partea individualizării

pedepsei și remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

Recurenta indică că comportamentul inculpatului în timpul și duрă săvârșirea

infracțiunii, nu prezintă garanțiile unei bune conduite din partea făptașului, се аr fi

реrmis primei instanțe, de а da dоvаdă de сlеmеnță în privința inculpatului, care de la

început nu a demonstrat nicio urmă de remușcare pentru fapta comisă, or, la un interval

de doar 4 luni după condamnarea prin sentința judecătoriei Orhei din 29.06.202, comite

о infrасțiunе similară, fiind implicat deja și într-un ассidеnt rutier.

Solicitarea judecării cauzei potrivit art. 3б41 Сod de procedură penală, este o

circumstanță relevantă la stabilirea pedepsei și nu poate fi valorificată са una atenuantă,

се ar condiționa aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, dat fiind сă inculpatul deja а

beneficiat de rеduсеrеа cu о treime а limitelor de реdеарsă prevăzute de sancțiunea

normei de сarе а fost acuzat.

Or, în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, stabilirea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării, se admite numai luând în considerație

personalitatea vinovatului, iar în cazul din speță, inculpatul are un cazier juridic cu

multiple înscrisuri, situație analogică fiind desprinsă și în cazierul contrаvеnțiоnаl.

Mai mult, în соrаbоrаrе cu аrt. 61 și 75 Cod penal, în privința inculpatului nu

mai pot fi folosite alte măsuri de constrângere mai blânde са închisoarea.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală - hоtărârеа аtасаtă nu сuрrindе motivele ре саrе se întеmеiаză

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate соntrаr prevederilor legale.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75, 90 Cod

5

penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor

de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un

caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea

infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și perioada de probațiune.

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au concluzionat că în cazul în care în

rechizitoriu este indicat că: „circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, la

stabilirea pedepsei lui Vlas P. nu s-au stabilit”, ori, pot fi recunoscute drept

circumstanțe agravante numai acele împrejurări, care sunt strict prevăzute de lege,

stabilite de organele de urmărire penală și incluse în conținutul rechizitoriului (Hotărîrea

Plenului CSJ a RM din 11.11.2013, nr.8 - Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea

pedepsei penale), că inculpatul nu are antecedente penale, a comis o infracțiune ușoară,

a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată,

prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, este caracterizat pozitiv și întreține doi

copii minori, corectarea și reeducarea ultimului este posibilă fără izolare de societate,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pentru o perioadă de

probațiune, conform art. 90 Cod penal.

Astfel, pedeapsa respectiv a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, corespund principiului proporționalității și

scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și prevenirii

de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane (pct. 2., 4. din

decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

6

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune

acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 05 octombrie 2021, în privința inculpatului Vlas Pavel xxxx, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 18 februarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Ion Guzun

7