1ra-1152/2021 — art. 189 alin. 3, lit. e CP

1ra-1152/2021 — art. 189 alin. 3, lit. e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1152/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Boico Victor, Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Rîhlea Vasile în numele inculpatului,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 20

ianuarie 2021, în cauza penală în privința lui,

Ploșnița Profir xxx, născut la xxxxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul examinării cauzei:

Prima instanță: 22.08.2016 – 02.12.2019;

Instanța de apel: 21.01.2020 – 20.01.2021;

Instanța de recurs: 22.03.2021 – 29.11.2021.

A C O N S T A T A T :

2019, Ploșnița Profir a fost achitat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 189 alin.(3), lit. e) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de

către inculpat.

instanță a reținut că, Ploșnița Profir este învinuit de faptul că în perioada

lunilor august - septembrie 2015, prin înțelegere prealabilă cu încă o

persoană neidentificată de către organul de urmărire penală al

Inspectoratului de Poliție Rezina, din intenții de profit, în s. Peciște, raionul

Rezina, în fața gospodăriei cet. Belibov Leonid, sub pretextul că cet. Belibov

Leonid, locuitor al s. Peciște, raionul Rezina, a avut un comportament

nedemn față de alte persoane, amenințându-l cu violența fizică apoi cu

răpirea copilului minor al acestuia (Belibov Alexandru), au solicitat de la

cet. Belibov Leonid suma de 800 euro, în calitate de prejudiciu pentru

defăimarea onoarei și demnității persoanei, însă fiindcă ultimul nu

dispunea de așa sumă de bani, acesta le-a dat numai suma de 200 euro,

echivalentul a 4210 lei, concomitent fiind amenințat să nu declare la poliție

despre acest fapt.

Organul de urmărire penală i-a incriminat lui Ploșnița Profir

săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (3), lit. e) Cod penal,

individualizate prin „șantaj, adică cererea de a transmite bunurile

proprietarului, amenințând cu aplicarea violenței, răpirea rudelor

1

proprietarului, acțiuni urmate de dobândirea bunurilor cerute.”

Procuratura raionului Rezina, Bernaz Ion prin care a solicitat casarea

sentinței și pronunțarea unei hotărâri prin care a-l recunoaște pe Ploșnița

Profir culpabil de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin.(3), lit. e)

Cod penal și în corespundere cu prevederile acestui articol, să-i fie stabilită

o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis și amendă în mărime de 1850 unități convenționale, ceea ce

constituie suma de 37.000 lei. A admite integral acțiunea civilă formulată

de partea vătămată Belibov Leonid și a încasa de la inculpat, în beneficiul

părții vătămată, suma de 4210 lei, prejudiciul material cauzat și

nerecuperat.

3.1 În motivarea apelului, acuzatorul de stat a indicat că:

- vina lui Ploșnița Profir în comiterea infracțiunii în care a fost pus

sub învinuire, a fost probată prin probele acumulate legal în cadrul

urmăririi penale care au fost cercetate în cadrul ședinței de judecată, prin

depozițiile părții vătămate și a martorilor;

- deși sunt unele divergențe între declarațiile părții vătămate de la

urmărirea penală și cele date în ședința de judecată, a indicat că în instanță

partea vătămată a fost audiată după patru ani de la comiterea infracțiunii,

în ședința de judecată din 17.09.2019. Necătând la acest fapt, oricum partea

vătămată Belibov Leonid menționează că lui i s-a cerut bani - 800 euro, iar

suma de 200 euro a indicat-o Ploșnița Profir, bani - 200 euro pe care i-a

primit în mână inculpatul și pe care i-a transmis persoanei necunoscute;

- Ploșnița Profir a fost acel ce l-a preîntâmpinat să nu declare nimic la

poliție, de nu vor fi probleme mai mari. Partea vătămată s-a adresat așa

târziu la poliție fiindcă, după conflictul cu frații Ploșniță, fiind pornită o

cauză penală, el a menționat motivul conflictului - solicitarea de a-i fi

restituiți banii înapoi, după care a și depus plângere;

- martorii Belibov Andrei, și Belibov Ion, Catarău Natalia au

menționat în ședința de judecată că Belibov Leonid le-a spus de cazul dat și

că a transmis suma de 200 euro, iar ultima a văzut nemijlocit cum partea

vătămată a ieșit atunci ziua, din casă cu bani, pe care îi ținea în mână, și s-a

dus la persoanele ce-l așteptau la poartă. Necătând la faptul că sunt

divergențe, totuși consideră procurorul că vina inculpatului Ploșnița Profir

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin.(3), lit. e) Cod penal, a

fost probată, iar instanța eronat l-a achitat.

ianuarie 2021, a fost admis apelul procurorului în Procuratura raionului

Rezina, Bernaz Ion, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează:

2

Ploșnița Profir a fost recunoscut vinovat pe art. 189 alin.(3), lit. e) Cod

penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de 7 ani 6 luni închisoare, cu

amendă în mărime de 1850 unități convenționale, echivalentul a 37 000 lei,

cu ispășire în penitenciar de tip semiînchis. S-a încasat de la inculpatul

Ploșnița Profir în beneficiul părții vătămate Belibov Leonid Iustin 200 Euro

în lei MD, conform cursului stabilit de către BNM la data executării

deciziei.

4.1 Instanța de apel audiind părțile, verificând probele administrate

la urmărirea penală, care au fost verificate în prima instanță, a considerat

că la pronunțarea sentinței, prima instanță nu a ținut cont de prevederile

art.101 alin.(1), art.384 alin.(3), art. 385 alin.(1) Cod de procedură penală, și

nu a dat o apreciere cuvenită prevederilor legale ce guvernează speța

dedusă judecății, întrucât, instanța de apel a reținut din totalitatea de probe

administrate de organul de urmărire penală și verificate în apel, fiind

apreciate, cu respectarea prevederilor art. 27, 99-101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții și veridicități, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, astfel, că

în acțiunile inculpatului Ploșnița Profir sunt prezente elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate de organul de urmărire penală și

prevăzute de art. 189 alin. (3), lit. e) Cod penal, individualizată prin „șantaj,

adică cererea de a transmite bunurile proprietarului, amenințând cu

aplicarea violenței, răpirea rudelor proprietarului, acțiuni urmate de

dobândirea bunurilor cerute.”.

În continuare instanța e apel a notat că, întreaga sistemă de probe

examinate și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, coroborează între ele și demonstrează, incontestabil, faptul că,

inculpatul Ploșnița Profir, a comis fapta incriminată și că în acțiunile

inculpatului sunt prezente elementele infracțiunii de șantaj, și anume

latura obiectivă a infracțiunii incriminate, în acest context, au fost reținute

declarațiile părții vătămate Belibov Leonid, care în ședința primei instanțe,

a declarat că, cazul a avut loc în anul 2015, pe la sfârșitul lui august se afla

acasă, pe la ora 1500-1600 la poartă a venit Ploșnița Profir cu mai multe

persoane. Persoana străină a spus că pentru vorbele urâte despre Leonte

Valeriu spuse de el, trebuie să răspundă în fața lor, adică să plătească 800

de euro. El a dat 200 de euro lui Ploșnița Profir, iar el le-a transmis la

persoana ceia străină. Ploșnița Profir a spus ca să nu știe poliția ca să nu fie

probleme mai mari.

La fel, în ședința instanței de apel, partea vătămată Belibov Leonid a

susținut declarațiile date în instanța de fond, menționând că, la el, acasă au

venit persoane și au spus că s-au exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa

altor persoane. Dînsul a transmis 200 de euro lui Ploșnița Profir, care la

3

rândul său i-a transmis unui străin. Nu a refuzat să dea banii, deoarece i-a

fost frică. I-a fost frică că i-au spus că dacă nu o să dea bani, o să-l urce în

mașină și o să-și bată joc de el și copilul o să vadă asta. Deși, inculpatul

Ploșnița Profir, categoric a negat fapta incriminată, la caz, cele menționate

de partea vătămată Belibov Leonid, coroborează cu declarațiile martorului

Catarău Natalia, care fiind audiată în prima instanță, a relatat că, făcea

reparație la Belibov Leonid acasă, și a văzut că a venit o mașină. Nu s-a

uitat atent cîte persoane au venit, au intrat în ogradă, apoi a văzut că

Belibov Leonid a luat din casă bani, și a ieșit cu ei în drum, discuția a avut

loc în drum, nu a auzit despre ce au discutat. Cînd Belibov Leonid a venit

înapoi, a întrebat ce s-a întâmplat, el nu i-a spus nimic, s-a culcat pe un pat

că se simțea rău. Băiețelul a intrat în casă plângând, a întrebat ce s-a

întâmplat, tot nu i-a răspuns nimic și ea a făcut lucrul mai departe. La fel,

în ședința instanței de apel, martorul Catarău Natalia a menționat că, făcea

reparație în camera de la drum, a venit Ploșnița Profir cu o mașină și l-a

chemat pe Belibov Leonid în drum. Au discutat, peste un timp a venit

Leonid în casă, a văzut că a luat niște bani din casă. După ce a venit din

drum, Leonid a venit plângând.

Instanța de apel a reținut că prin declarațiile părții vătămate Belibov

Leonid și a martorului Catarău Natalia, se confirmă existența în acțiunile

inculpatului Ploșnița Profir a acțiunii principale a faptei prejudiciabile

prevăzute la art.189 Cod penal, care constă în cerere verbală de a se

transmite mijloace bănești ce aparțin părții vătămate.

Nu a ținut cont în speță de declarațiile martorilor Ploșnița Ion și Tacu

Nicolae, care au relatat precum că, de la Belibov Leonid nu s-a solicitat

niciodată careva mijloace bănești, dat fiind faptul că din cele relatate de

martorii în cauză, aceștia fac trimite mai mult la circumstanțele de fapt care

nu au tangența directă cu fapta incriminată inculpatului, or, martorii

respectivi, au relatat circumstanțele care au avut loc între Belibov Leonid și

Leonte Valeriu. Astfel, a ajuns la ferma convingere că la capitolul încadrării

juridice a acțiunilor inculpatului, careva încălcări nu au fost identificate, iar

în acest sens în urma aprecierii stării de fapt, just se conchide asupra

existenței în acțiunile lui Ploșnița Profir a elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 189 alin.(3), lit. e) Cod penal.

La individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului Ploșnița Profir instanța de apel ținând cont de prevederile art.

6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care

se atribuie la categoria infracțiunilor grave prin prisma prevederilor art. 16

Cod penal, de faptul că infracțiunea a fost săvârșită din intenție, de

personalitatea inculpatului care deși, anterior a fost condamnat,

antecedente penale sunt stinse, a considerat că în coraport cu fapta comisă,

4

urmările prejudiciabile ale faptei și personalitatea inculpatului, a constatat

că corijarea și reeducarea acestuia este posibilă prin numirea unei pedepse

sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani 6 luni, cu amendă în mărime

de 1850 unități convenționale, echivalentul a 37 000 lei, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis în conformitate cu prevederile art.72 alin.(3)

Cod penal.

Instanța de apel a considerat necesar de a dispune încasare din contul

inculpatului Ploșnița Profir în beneficiul părții vătămate Belibov Leonid, a

sumei de 200 euro sau echivalentul în lei moldovenești conform cursului

valutar al BNM la data executării hotărîrii, acesta fiind prejudiciul cauzat

prin infracțiune, fapt confirmat prin probe concludente și pertinente

cercetate în ședința instanței de apel.

avocatul Rîhlea Vasile în numele inculpatului prin care invocând incidența

pct. 8) și 12) a dispozițiilor alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a

solicitat casarea deciziei cu menținerea sentinței a Judecătoriei Orhei,

sediul Rezina din 02.12.2019.

5.1 În susținerea recursului avocatul Rîhlea Vasile în numele

inculpatului a invocat că:

- prima instanță corect a concluzionat, în privința inculpatului

Ploșnița Profir, că acuzarea n-a prezentat suficiente probe care ar induce

necesitatea condamnării lui în temeiul art. 189 alin.(3) lit. e) Cod penal;

- procurorul nu a întreprins măsuri întru verificarea calității probelor

și nu a asigurat verificarea unor alte circumstanțe ce ar fi dovedit că anume

inculpatul Ploșnița Profir a luat parte la săvârșirea șantajului;

- informația, precum, că Ploșnița Profir ar fi fost în ziua respectivă la

poarta lui Belibov Leonid și ar fi luat parte la infracțiune, reiese exclusiv

doar din declarațiile părții vătămate;

- declarațiile lui Belibov Leonid merită a apreciere deosebită,

deoarece conform declarațiilor lui Profir Ploșnița pătimitul urmărește

scopul de a se răzbuna pentru faptul, că Belibov Leonid împreună cu

feciorii Ion și Andrei au fost condamnați pentru acțiuni de huliganism

împotriva fraților Ploșnița, iar peste un timp, Belibov Leonid s-a adresat la

poliție cu plângere, cum că a fost șantajat de Profir Ploșnița;

- la materialele dosarului sunt anexate copiile sentinței, deciziilor

Curții de Apel Chișinău și a Curții Supreme de Justiție, conform cărora

Belibov Leonid feciorii Ion și Andrei au fost condamnați pentru acțiuni de

huliganism împotriva fraților Belibov;

- consideră, că prima instanță întemeiat a apreciat critic declarațiile

lui Belibov Leonid, deoarece declarațiile lui Belibov Leonid de la anchetă

diferă de declarațiile depuse în instanța de fond. Astfel, inițial Belibov

5

Leonid a declarat, că persoana străină ar fi cerut suma de bani, apoi

Ploșnița Profir a numit sume de bani 200 Euro, că Ploșnița Profir nu

l-a amenințat cu nimic, că a dat 200 Euro, bancnote de câte 100, iar în

instanță a declarat, că deja bancnotele erau de câte 50;

- nici un oarecare alt martor sau alt mijloc de probă nu dovedește că

Ploșnița inculpatul a fost la poarta părții vătămate în ziua când se invocă

săvârșirea șantajului;

- martorii acuzării Belibov Ion și Belibov Andrei, au declarat că

cunosc despre caz doar din auzite de la tatăl lor sau de la alte persoane, ei

n-au fost acasă în perioada când s- ar fi comis fapta;

- martorii Belibov Ion și Belibov Andrei n-au fost audiați în Curtea de

Apel Chișinău, pe motiv, că nu s-au prezentat și procurorul a refuzat de

necesitatea audierii lor;

- martorul Catarău Natalia la anchetă și în ședința primei Instanțe

a declarat, că în genere nu a cunoscut pe cineva din persoanele, care ar fi

fost la poarta părții vătămate și cu atât mai mult, nu a declarat, precum, că

inculpatul s-ar fi aflat printre aceștia;

- în ședința primei instanțe martorul Catarău Natalia, și-a schimbat

declarațiile și deja a cuminicat, că l-ar fi văzut pe Profir Ploșniță în

compania persoanelor, care erau la poarta lui Belibov;

- consideră, că declarațiile martorului Catarău Natalia nu corespund

realității și merită o apreciere critică, deoarece declarațiile din instanța de

Apel cardinal se deosebesc de declarațiile de la anchetă și instanța de fond;

- consideră, că metamorfoza declarațiilor Nataliei Catarău din

instanța de apel poate fi argumentată prin faptul, că Catarău Natalia, a

confirmat în ședința instanței de Apel, că deja în prezent este rudă de

afinitate cu Belibov Leonid;

- afirmația Nataliei Catarău precum, că la anchetă și în prima instanță

nimeni n-a întrebat-o despre Ploșnița Profir este o afirmație falsă și

urmează a apreciată respectiv;

- declarațiile Nataliei Catarău, precum, că l-ar fi văzut pe Profir

Ploșnița în drum, împreună cu alte persoane nu denotă faptul, că Profir

Ploșnița l-a șantajat și a primit bani de la Belibov Leonid;

- la anchetă și în ședința primei instanțe, Catarău Natalia a declarat,

că Belibov Leonid era în stare de ebrietate, s-a culcat și n-a reacționat la

întrebarea, ce s-a întâmplat;

- în legătură cu faptul, că în ședința instanței de apel, Catarău Natalia

a depus declarații, care substanțial diferă de declarațiile de la anchetă și din

prima instanță, a solicitat de a fi audiați martorii Profir Ion, Leonte

Valentin și Tăcu Nicolai, pentru a verifica circumstanțele importante în

aprecierea probelor însă instanța de apel a respins demersul pe motiv, că

6

sunt audiați doar martorii solicitați de procuror, în legătură cu pronunțarea

unei sentințe de achitare;

- consideră, că instanța de apel nelegitim a refuzat demersul cu

privire la audierea martorilor Profir Ion și Tăcu Nicolai, astfel, au fost

încălcate prevederile prevăzute de art. 6 CEDO, și consideră, că la

examinarea cauzei penale instanța a manifestat o atitudine părtinitoare,

astfel i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția

Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

fundamentale.

procurorul, a prezentat referință pe marginea recursului declarat, pledând

pentru netemeinicia recursului ca vădit neîntemeiat.

că acesta urmează a fi admis, cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de apel într-un alt complet de judecată, din următoarele

motive.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a

hotărârii atacate și să dispună rejudecarea cauzei de către aceeași instanță

în alt complet de judecată, dacă constată că eroarea judiciară nu poate fi

corectată de instanța de recurs.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, doar în cazurile stipulate în

articolul dat.

În conformitate cu art. 424 alin. (2), Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art.427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Potrivit art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel judecând

apelul verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Aceiași normă

prevede că în vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o

nouă apreciere probelor, pronunțându-se asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Conform cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de

drept, asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta

reținută ori imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă probele au fost

7

apreciate corect de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate

la dosar, în conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept

procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în

care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărârea

instanței de fond urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

Decizia instanței de apel, conform art.417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul

dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept

care au dus după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora

s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a

fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări a fost comisă, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art.101 Cod de

procedură penală.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza

deferită judecății instanța de apel nu a exercitat în deplină măsură aceste

atribuții legale reglementate exhaustiv de legislator.

Astfel, Colegiul penal lărgit constată că prima instanță a pronunțat o

sentință de achitare în privința inculpatului Ploșnița Profir, pe motiv că

fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.

Instanța de apel, rejudecând cauza, a admis apelul procurorului în

Procuratura raionului Rezina, Bernaz Ion, casată total sentința și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță

după cum urmează: Ploșnița Profir a fost recunoscut vinovat pe art. 189

alin.(3), lit. e) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de 7 ani 6

luni închisoare, cu amendă în mărime de 1850 unități convenționale,

echivalentul a 37 000 lei, cu ispășire în penitenciar de tip semiînchis. S-a

încasat de la inculpatul Ploșnița Profir în beneficiul părții vătămate Belibov

Leonid 200 Euro în lei MD, conform cursului stabilit de către BNM la data

executării deciziei.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că: ,,la

pronunțarea sentinței, prima instanță nu a ținut cont de prevederile art.384

alin.(3), art. 385 alin.(1) Cod de procedură penală, …. nu a dat o apreciere

cuvenită prevederilor legale ce guvernează speța dedusă judecății, or, instanța de

apel reține din totalitatea de probe administrate de organul de urmărire penală și

8

verificate în apel, fiind apreciate, cu respectarea prevederilor art. 27, 99-101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții și veridicități,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, astfel, că în

acțiunile inculpatului Ploșnița Profir xxxxxxxxx sunt prezente elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate de organul de urmărire penală.” (pct. 8,

f.d. 60-61, vol. II).

Conform art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de

către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod

corespunzător.

Potrivit art. 384 alin. (3) și (4) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Instanța

își întemeiază sentința numai pe probele care au fost cercetate în ședința de

judecată.

Conform art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală, în cazul în care

declarațiile persoanelor care au fost audiate în prima instanță se contestă

de către părți, la solicitarea acestora, persoanele care lea-u depus pot fi

audiate în instanța de apel conform regulilor generale pentru examinare

cauzelor în primă instanță.

În corespundere cu art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală,

judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel

nu este în drept să pronunțe o sentință de condamnare fără audierea

martorilor acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou

în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă

să întemeieze într-un mod substanțial condamnare inculaptului.

Potrivit jurisprudenței naționale și având în vedere depozițiile art. 6

din CEDO, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de

condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul

căruia inculpatul fusese deja achitat. Instanța de apel urmează să procedeze

la o nouă audiere a anumitor martori ai acuzării solicitați de părți (cauzele

Popovici vs Moldova din 27.11.2007, paragr. 72 și Dănăilă vs România din

08.03.2007, paragr. 62-61). În baza principiului contradictorialității în

procesul penal, principiu unanim recunoscut și susținut de jurisprudența

CEDO, sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în

instanța de apel îi revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este

pusă pe seama procurorului.

Astfel, în pofida normelor specificate, a principiului

contradictorialității în procesul penal și a jurisprudenței nominalizate,

Colegiul penal lărgit observă că, conform apelului declarat de către

procuror și procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel, în

cadrul rejudecării cauzei potrivit regulilor generale, după achitarea

9

inculpatului Ploșnița Profir, procurorul nu a făcut trimitere la probe

concrete în baza cărora s-a solicitat desființarea sentinței de achitare a

primei instanțe.

Totodată, instanța de apel a dat citire probelor, examinate de prima

instanță și cele cercetate nemijlocit în ședință, a căror conținut a fost

reprodus la pct. 10)-11) din decizia contestată, consemnându-le în procesul-

verbal al ședinței de judecată, omițând să consemneze în decizia

pronunțată motivele de fapt și de drept, în baza cărora au fost desființate

concluziile formulate de către prima instanță referitor la achitarea

inculpatului.

Instanța de apel formal enumeră și redă conținutul probelor fără a

indica cu suficientă precizie care anume aspecte au fost constatate ca fiind

determinante în raport cu concluzia expusă privitor la constatarea

vinovăției inculpatului Ploșnița Profir.

În continuare, Colegiul penal lărgit atrage atenția asupra faptului că

latura obiectivă a infracțiunii de șantaj se exprimă în fapta prejudiciabilă

alcătuită din două acțiuni: acțiunea principală și acțiunea adiacentă.

Acțiunea principală se înfățișează în oricare din următoarele trei modalități

normative ale sale: 1) cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale

posesorului sau ale deținătorului; 2) cererea de a se transmite dreptul

asupra bunurilor aparținând proprietarului, ale posesorului sau ale

deținătorului; 3) cererea de a săvârși acțiuni cu caracter patrimonial.

Acțiunea adiacentă se înfățișează în oricare din următoarele patru

modalități normative ale sale: 1) amenințarea cu violență adresată

persoanei, rudelor sau apropiaților acesteia; 2) amenințarea cu răspândirea

unor știri defăimătoare despre persoană, rudele sau apropiații acesteia; 3)

amenințarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului,

ale posesorului sau ale deținătorului; 4) amenințarea cu răpirea

proprietarului, a posesorului, a deținătorului, a rudelor sau a apropiaților

acestora.

Instanța de apel pronunțând o sentință de condamnare în privința

inculpatului Ploșnița Profir, nu a combătut nici unul dintre argumentele

indicate în sentința de achitare a primei instanțe, referitor la neclaritatea

învinuirii formulate în privința acestuia, și nici nu a indicat concret prin

care anume acțiuni de șantaj inculpatul a săvârșit infracțiunea.

Mai mult ca atât, declarațiile inculpatului Ploșnița Profir nu au fost

combătute în cadrul cercetării judecătorești prin probe certe și directe.

De asemenea, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel

pronunțând o sentință de condamnare în privința inculpatului Ploșnița

Profir a indicat că, “inculpatul Ploșnița Profir xxxxxxxx, categoric a negat fapta

incriminată, la caz, cele menționate de partea vătămată Belibov Leonid,

10

coroborează cu declarațiile martorului Catarău Natalia, care fiind audiată în

instanța de fond, a relatat că, făcea reparație la Belibov Leonid acasă, și a văzut că a

venit o mașină. Nu s-a uitat atent cîte persoane au venit, au intrat în ogradă, apoi

a văzut că Belibov Leonid a luat din casă bani, și a ieșit cu ei în drum, discuția a

avut loc în drum, nu a auzit despre ce au discutat. Cînd Belibov Leonid a venit

înapoi, a întrebat ce s-a întâmplat, el nu i-a spus nimic, s-a culcat pe un pat că se

simțea rău. Băiețelul a intrat în casă plângând, a întrebat ce s-a întâmplat, tot nu

i-a răspuns nimic și ea a făcut lucrul mai departe …, astfel a ajuns la concluzia

că, … prin declarațiile părții vătămate Belibov Leonid și a martorului Catarău

Natalia, se confirmă existența în acțiunile inculpatului Ploșnița Profir a acțiunii

principale a faptei prejudiciabile prevăzute la art.189 Cod penal, care constă în

cerere verbală de a se transmite mijloace bănești ce aparțin părții vătămate”.

Colegiul reține că, în prima instanță partea vătămată Belibov Leonid

a declarat: “… Au venit 5 persoane, au spus că a vorbit vorbe necenzurate în

adresa altor persoane. Copilul lui minor era prezent, era cu el în căruța. I-a fost

frică că i-au spus că dacă nu o să dea bani, o să-l urce în mașină și o să-și bată joc

de el și copilul o să vadă asta. Cel străin i-a spus asta. Ploșnița Profir nu a

intervenit când i-a fost spusă această amenințare. A văzut dna Natalia cînd a dat

banii, deoarece face reparații la el acasă. Din acele 5 persoane care au venit la el

acasă, i-a cunoscut pe Ploșnița Ion, Tăcu Nicolae și Călăraș Ion. I-a transmis lui,

banii deoarece îl cunoștea pe Ploșnița Profir….”

Astfel, ținând cont de concluziile instanței de apel în raport cu

declarațiile părții vătămate sus menționate, Colegiul penal lărgit conchide

că, instanța de apel pripit a concluzionat despre existența calificativului

,,cerere verbală de a se transmite mijloace bănești ce aparțin părții vătămate” în

acțiunile inculpatului Ploșnița Profir, or, aceasta nu este argumentată prin

constatarea unei coroborări între declarațiile părții vătămate și a martorului

Catarău Natalia, care nu vorbește despre careva acțiuni din partea lui

Ploșnița Profir caracteristice șantajului în privința părții vătămate Belibov

Leonid și aceasta în pofida faptului că declarațiile martorului Catarău

Natalia date în cadrul urmăririi penale diferă substanțial de cele făcute în

instanță.

De asemenea se constată că instanța de apel concluzionează și reține

voalat că, “Faptul amenințărilor cu violență în privința lui Belibov Leonid, se

confirmă și prin declarațiile martorului Belibov Andrei și Belibov Ion, care deși nu

sunt martori oculari, au relatat în ședința de judecată că de la tatăl său, Belibov

Leonid au aflat că acesta i-a dat lui Ploșnița Profir suma de 200 euro. Astfel, toți

trei au plecat la Ploșnița Profir acasă, pentru a-l întreba pentru ce au fost date

mijloace bănești, însă, în cele din urmă, s-a iscat o ceartă cu bătaie, Ploșnița Profir,

fiind servit, îl amenința cu feciorul său”, fără ca aceștia să fie audiați și în

instanța de apel și iarăși în coroborarea cu alte probe ce demonstrează cert

11

acțiunea de amenințare cu violență din partea inculpatului Ploșnița Profir

asupra părții vătămate Belibov Leonid.

Instanța de recurs a constată că, hotărârea instanței de apel conține o

motivarea defectuoasă, lipsind analiza temeiurile invocate de părți prin

prisma admiterii sau respingerii acestora, evitându-se expunerea motivată

și suficientă asupra circumstanțelor pe care instanța de apel le-a pus la baza

constatării vinovăției.

Astfel, deși instanța de apel a examinat cumulul de probe anexate la

materialele cauzei, prin citire, soluția emisă de către aceasta nu este bazată

pe cercetarea și analiza corelativă a probelor.

De altfel, Colegiul penal lărgit menționează și faptul, că în baza

principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile

Omului, sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în

instanța de apel îi revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este

pusă pe seama procurorului, inclusiv prezentarea și audierea martorilor,

această obligație îi revine „(…) celor care au responsabilitatea de a decide

vinovăția sau nevinovăția unui acuzat (…)” (cauza CtEDO Dan c.

Moldovei din 05.07.2011).

În contextul expus instanța de recurs ordinar mai constată că instanța

de apel nemotivat și contrar prevederilor art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală, a respins solicitarea părții apărării în ședința de judecată

din 20 ianuarie 2021(f.d.51, vol. II), privind audierea suplimentară a

martorilor Profir Ion și Tacu Nicolai, fiind asigurată și prezența acestora în

instanța de apel, or, potrivit acestor prevederi, instanța de apel nu este în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță,

care au stat nemijlocit la baza emiterii unei sentințe de achitare fără a

examina probe noi, precum și fără a face o analiză detaliată a declarațiilor

părților vătămate, martorilor, a inculpatului prin prisma coroborării,

veridicității acestora în raport cu probele apărării, având drept consecință

constatarea incontestabilă a demonstrării vinovăției inculpatului în

comiterea faptelor imputate.

Mai mult, instanța de apel, făcând trimitere la declarațiile părții

vătămate, martorilor precum și a inculpatului audiați în prima instanță, nu

a indicat concret ce anume denotă confirmarea faptelor imputate, or, aceste

declarații, după cum au fost luate în considerare de către instanța de apel și

ne fiind analizate prin coroborare, nu generează incontestabil, în afara

oricăror dubii, concluzia privind vinovăția inculpatului.

În contextul dat, Colegiul observă lipsa atât a aprecierii cât și lipsa

poziției instanței de apel referitor la acceptarea unor probe și respingerea

altor, astfel că la judecarea apelului instanța își bazează concluzia de

12

vinovăție a inculpatului pe declarații care nu relevă aspecte importante

pentru stabilirea adevărului la caz.

Astfel, Colegiul penal lărgit constată că, motivarea hotărârii instanței

de apel este una formală în care doar descrie fapta, probele administrate în

respectiva cauză penală, fără a face o analiză și a da un răspuns la toate

argumentele invocate în apelul declarat.

Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel contrar

prevederilor legale și-a întemeiat soluția pe aprecieri subiective, or, Curtea

de la Strasbourg statuează că, dreptul la un proces echitabil include

obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile lor, deoarece absența

motivării unei decizii judiciare poate impieta asupra acestui drept.

De asemenea, Curtea Europeană menționează că, judecătorii trebuie

să indice cu suficientă claritate motivele pe care-și întemeiază deciziile, căci

numai astfel, un acuzat poate exercita căile de atac prevăzute de legislația

națională. Instanța europeană a subliniat că „motivarea unei decizii judiciare

este strâns legată de preocupările privitoare la asigurarea desfășurării unui proces

echitabil, aceasta permițând respectarea dreptului la apărare. Motivarea este

indispensabilă însăși calității actului de justiție și constituie o pavăză împotriva

arbitrarului.” (cauza Fomin vs Moldova din 11 octombrie 2011, nr. 36755/06).

În acest context, Colegiul penal lărgit menționând prevederile art. 100

alin. (4) și art. 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând

doctrina juridică națională, remarcă faptul că, verificarea probelor este o

activitate a instanței privind constatarea veridicității probei sub aspectul

corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu realitatea

obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coroborarea lor cu

alte probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea

probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii

prevăzute de Codul de procedură penală și se efectuează la toate fazele

procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și

mijloacele de probă din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin

efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o

analiză logică a conținutului probei, a coroborării lor. Aprecierea probelor

este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire, instanțele

judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere

trebuie să se bazeze pe prevederile legale. Intima convingerea se

întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate

aspectele complet și obiectiv.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, fiind prezentă discrepanța între cele reținute

13

de instanță și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente,

ce au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și

nemotivate.

În concluzie, Colegiul penal lărgit ține să consemneze insuficiența

motivării deciziei adoptate de instanța de apel și consideră relevant de a

puncta că, o hotărâre motivată, în sensul legislației naționale pertinente,

precum și a jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților în raport cu analiza

probatoriului administrat în cauză. Totodată, urmează a se reține că

obligația instanței de a-și motiva hotărârea face parte din setul de garanții

stabilite pentru existența unui proces echitabil.

Or, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, expuse în cazurile

aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că o hotărâre motivată

demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

În esență, toate acestea au conturat convingerea fermă a instanței de

recurs că instanța de apel, rejudecând cauza, a admis eroarea de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, motiv

pentru care ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, din alte

motive decât cele invocate de recurent.

De asemenea, în hotărârea CtEDO în cauza Helle împotriva

Finlandei, 19 decembrie 1997, pct. 60, se reține că noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin

însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi

examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale.

În consecință, se atestă că instanța de apel a adoptat o decizie de

condamnare a inculpatului Ploșnița Profir în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 189 alin.(3) lit. e) Cod penal, printr-o motivare

superficială și contradictorie.

Prin urmare, Colegiul consideră că pronunțarea condamnării

inculpatului fără audierea martorilor, deși acesta fusese achitat, este

contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile sale de

condamnare pe probele cercetate de către prima instanță, care a dispus

achitarea.

Or, instanța de recurs evidențiază din contextul deciziei atacate că,

instanța de apel deși preia în text aspectele doctrinare cu privire la

elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, lasă fără apreciere

aplicabilitatea aspectului teoretic nemijlocit speței examinate. Implicit se

notează că făcând referire la varietățile de realizare a obiectului juridic

14

principal, precum și a laturii obiective a infracțiunii de șantaj, și indicând

aspectele teoretice a realizării lor, instanța de apel omite să analizeze

prezența acestora nemijlocit în faptele penale pe care i le impută

inculpatului, or, pentru condamnarea inculpatului nu este suficientă

existența unor probabilității cu privire la vinovăția acestuia, dar este

necesar ca probele administrate să creeze judecătorului convingerea despre

vinovăția acestuia de comiterea infracțiunii în speță fiind șantajul, adică

cererea de a transmite bunurile proprietarului, amenințând cu aplicarea violenței,

răpirea rudelor proprietarului, acțiuni urmate de dobândirea bunurilor cerute.

și înlăturate în instanța de recurs, urmând a admite recursul declarat, cu

casarea deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceiași

instanță de apel, iar la rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se

conducă de prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care

reglementează procedura de rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe

în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale asupra tuturor

circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de cele invocate în

prezenta decizie, și cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de procedură

penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate și a constatării clare a faptelor

săvârșite și întrunirea elementelor infracțiunii incriminate, precum și

calificării juridice corespunzătoare a faptelor săvârșite, să dea apreciere

probelor prin prisma art. 101 Cod de procedură penală și în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care

să corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Rîhlea Vasile în

numele inculpatului, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de

Apel Chișinău din 20 ianuarie 2021 în cauza penală în privința lui

Ploșnița Profir xxxx și dispune rejudecarea cauzei, de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Ploșnița Profir xxxxx se eliberează imediat din penitenciar dacă

acesta nu execută arest preventiv sau pedeapsa cu închisoare, în baza altor

hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 20 ianuarie 2022.

15

Președinte Toma Nadejda

Judecători Boico Victor

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

16