1ra-1629/21 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1629/21 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1629/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir

Judecătorii: Toma Nadejda și Cobzac Elena,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Căpățînă Ion în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 aprilie 2021, în cauza penală în

privința lui

Spînu Anatolie xxxxx, născut la xxxxx,

domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.02.2020 – 08.10.2020;

Instanța de apel: 29.10.2020 – 28.04.2021;

Instanța de recurs: 07.07.2021 – 17.11.2021.

A C O N S T A T A T

2020, pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Spînu Antolie a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 4 (patru) luni

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, lui

Spînu Anatolie i-a fost adăugată parțial la pedeapsa aplicată, partea neexecutată a

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din

20 februarie 2019, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 3 (trei) ani 7 (șapte)

luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Spînu Anatolie la 20 decembrie 2019, aproximativ ora 10:00, neavând permis de

conducere, ignorând prevederile pct. 14 lit. a) din Regulamentului Circulației

Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13 mai

2009, care indică că „conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul

în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate,

1

sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției” și

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 131 din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului

rutier, care prevede că, acționând intenționat, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale și prevăzând urmările ce pot surveni, aflându-se în

stare de ebrietate cu grad avansat, a urcat la volanul automobilului de marca

„Mercedes Benz” model „Vito” cu n/î xxxxx, și a condus în mun. Chișinău, până

când, pe str. Ismail, nr. 114/1, a fost stopat de către inspectorii de patrulare

Ciumac Eugen și Morari Gheorghe.

Potrivit procesului-verbal nr. 7194 din 20 decembrie 2019, al examinării

medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și

naturii ei, s-a stabilit că la 20 decembrie 2019, ora 10:15, în aerul expirat

Spînu Anatolie avea concentrația vaporilor de alcool de 0,35 mg/l, iar concentrația

de alcool în sânge de 0,74 g/l, respectiv în conformitate cu art. 13412 alin. (3)

Cod penal, se califică ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Astfel, acțiunile inculpatului Spînu Anatolie au fost încadrate în baza

art. 2641 alin. (4) Cod penal, conducerea mijlocului de transport de către o persoană

care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvârșită de către o

persoană care nu deține permis de conducere.

parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care să-i fie stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

În motivarea apelului a invocat, că prima instanță nu a acordat deplină

eficiență principiilor de aplicare a pedepsei, prevăzute de art. 61 Cod penal, astfel

că la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut vina și

s-a căit sincer de cele săvârșite, din care motiv consideră că urmează să-i fie

aplicată o pedeapsă mai blândă.

Prin urmare, a susținut că potrivit materialelor cauzei penale, se atestă că

inculpatul se caracterizează pozitiv de la locul de muncă, precum și de la locul de

trai, este divorțat și are la întreținere un copil minor.

De asemenea, a menționat că prima instanță nu a stabilit toate

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 76 Cod penal, și anume că inculpatul a

recunoscut vinovăția și s-a căit sincer, circumstanță pe care instanța a exclus-o și

nu a luat-o în considerație la stabilirea pedepsei, deoarece a apreciat-o ca fiind

parte a procedurii simplificate prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, a precizat că potrivit art. 16 Cod penal, fapta săvârșită de inculpat

face parte din categoria infracțiunilor ușoare, astfel că nu s-au cauzat careva

consecințe sau prejudicii.

În opinia inculpatului, prima instanță a ignorat principiul umanismului

prevăzut de art. 4 Cod penal, care prevede că legea penală nu urmărește scopul de

2

a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus

la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

În acest context, a mai indicat că prima instanță nu s-a expus asupra

solicitării privind aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 alin. (10),

(11) Cod penal.

Astfel, a mai precizat că la aplicarea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont

de faptul că Spînu Anatolie are la întreținere un copil minor și este divorțat, că este

unicul întreținător în familie, invocând totodată că pentru o dezvoltare

corespunzătoare, copilul are nevoie și de sprijinul material, care este o obligație a

părinților, or, aplicarea pedepsei privative de libertate va influența negativ asupra

dezvoltării eficiente a copilului.

Prin urmare, a conchis că pedeapsa aplicată este una prea aspră, care va

limita inculpatul în exercitarea obligațiilor sale părintești de întreținere a copilului,

fapt prin care totodată se lezează dreptul copilului de a beneficia de un nivel de

trai care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței primei instanțe.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin

prisma admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și veridicității, corect a

stabilit situația de fapt, încadrând corespunzător acțiunile incriminate inculpatului

Spînu Anatole în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, săvârșită de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Cu referire la învinuirea înaintată inculpatului Spînu Anatolie, instanța de

apel a constatat în baza probelor administrate, că acțiunile inculpatului întrunesc

elementele componente ale infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal,

iar sentința primei instanțe nu se contestă în această parte, fiind invocat

dezacordul în partea individualizării pedepsei penale.

Prin urmare, referitor la individualizarea pedepsei penale stabilite

inculpatului Spînu Anatolie, instanța de apel a stabilit că prima instanță a acordat

deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, respectiv, a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, instanța de apel a indicat că infracțiunea prevăzută de art. 2641

alin. (4) Cod penal, se califică ca infracțiune ușoară, pentru care legea penală

prevede sancțiunea sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la

200 la 240 ore sau cu închisoare de până la 1 an.

3

În acest context, instanța de apel a reținut că inculpatul Spînu Anatolie a

recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei

penale în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, iar în conformitate

cu prevederile art. 76, 77 Cod penal, nu au fost stabilite careva circumstanțe

atenuante sau agravante.

Totodată, cu referire la personalitatea inculpatului Spînu Anatolie, instanța

de apel a stabilit, că inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și/sau

psihiatru (f.d.86, 87); la momentul săvârșirii infracțiunii acesta nu era angajat în

câmpul muncii; nu este căsătorit și are un copil la întreținere, fapt care contravine

extrasului din Registrul de Stat al Populației, anexat la materialele cauzei penale

(f.d.45); precum și faptul că anterior inculpatul a fost tras la răspundere penală și

contravențională (f.d.46, 47).

Astfel, instanța de apel a menționat că prin sentința Judecătoriei Chișinău

(sediul Ciocana) din 20 februarie 2019, Spînu Anatolie a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 3 ani 6 luni închisoare, fără

amendă, iar potrivit art. 90 Cod penal, a fost dispusă executarea pedepsei cu

suspendare condiționată pe un termen de probațiune de 3 ani (f.d.110-114).

Prin urmare, instanța de apel precizat, că inculpatul Spînu Anatolie a săvârșit

prezenta infracțiune în perioada termenului de probațiune.

În ceea ce privește argumentele inculpatului Spînu Anatolie, precum că

prima instanță a exclus circumstanța atenuantă – recunoașterea vinovăției și

căința sinceră, și nu a luat-o în considerație, instanța de apel a menționat, că

recunoașterea vinovăției constituie o condiție care face aplicabile prevederile

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, potrivit cărora, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să

se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o

pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

De asemenea, instanța de apel a apreciat critic și argumentele inculpatului

Spînu Anatolie potrivit cărora susține că are la întreținere un copil minor, este

divorțat și este unicul întreținător al familiei, și stabilirea pedepsei privative de

libertate, va influența negativ asupra dezvoltării eficiente a copilului, deoarece

aceste alegații ale inculpatului contravin extrasului din Registrul de Stat al

Populației, anexat la materialele cauzei penale (f.d.45), din care rezultă că

inculpatul nu are careva persoane la întreținere.

Așadar, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată solicitarea

inculpatul cu privire la stabilirea unei o pedepse mai blânde, neprivativă de

libertate, concluzionând că această pedeapsă nu poate fi aplicată, întrucât, reieșind

din caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvârșite, precum și luând în

4

considerație personalitatea inculpatului, scopul pedepsei penale nu se va realiza.

Instanța de apel a conchis, că modalitatea de executare a pedepsei stabilită

inculpatului de către prima instanță, va contribui la reeducarea inculpatului

Spînu Anatolie și la exercitarea unui control din partea statului ce are scopul de a

preveni antrenarea în viitor a activităților de același gen.

Mai mult, instanța de apel a precizat și faptul că pedeapsa penală stabilită de

către prima instanță, inculpatului Spînu Anatolie, se întemeiază și pe considerentul

că, anterior inculpatul a fost tras la răspundere penală și contravențională, prin

sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 20 februarie 2019, fiindu-i

stabilită pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de probațiune de 3 ani, însă scopurile generale de stabilire a pedepsei,

consfințite de art. 61 alin. (2) Cod penal, nu au fost realizate, din care motiv

urmează a fi aplicată inculpatului o pedeapsă mai aspră.

Reținând prevederile art. 85 alin. (1), 90 alin. (10), (11) Cod penal, instanța

de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate și argumentele inculpatului potrivit cărora

prima instanță nu s-a expus asupra solicitării părții apărării privind aplicarea

prevederilor art. 90 alin. (10), (11) Cod penal, în privința inculpatului, or, prima

instanță întemeiat a stabilit că, la caz, sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (1)

Cod penal, dispunând adăugarea parțială la pedeapsa aplicată prin noua sentință,

partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Chișinău

(sediul Ciocana) din 20 februarie 2019, prin care lui Spînu Anatolie, recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, i-a fost stabilită

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani 6 luni, fără amendă, iar în

temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probațiune de 3 ani.

În acest context, instanța de apel a conchis, că la individualizarea pedepsei

stabilite inculpatului Spînu Anatolie, prima instanță a lua în considerație criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 75 Cod penal, și anume: gravitatea

infracțiunii săvârșite, motivul acesteia, persoana celui vinovat, circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și condițiile de viață ale familiei

acestuia, fiind respectate și limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, întrucât acestea au fost reduse prin

aplicarea alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală.

art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței

de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului menționează, că instanțele de fond nu au acordat

deplină eficiență principiilor de aplicare a pedepsei, prevăzute de art. 61

5

Cod penal, astfel că la stabilirea pedepsei, nu au ținut cont de faptul că inculpatul a

recunoscut vina și s-a căit sincer de cele săvârșite, din care motiv consideră că

urmează să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Prin urmare, susține că potrivit materialelor cauzei penale, se atestă că

inculpatul se caracterizează pozitiv de la locul de muncă, precum și de la locul de

trai, este divorțat și are la întreținere un copil minor.

De asemenea, menționează că instanțele de fond nu au stabilit toate

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 76 Cod penal, și anume că inculpatul a

recunoscut vinovăția și s-a căit sincer, circumstanță pe care instanța a exclus-o și

nu a luat-o în considerație la stabilirea pedepsei, deoarece a apreciat-o ca fiind

parte a procedurii simplificate prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, precizează că potrivit art. 16 Cod penal, fapta săvârșită de inculpat

face parte din categoria infracțiunilor ușoare, astfel că nu s-au cauzat careva

consecințe sau prejudicii.

În opinia apărării, nu a fost luat în considerașie principiul umanismului

prevăzut de art. 4 Cod penal, care statuează că legea penală nu urmărește scopul

de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi

supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Mai indică că instanțele de fond nu s-au expus asupra solicitării privind

aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 alin. (10), (11) Cod penal.

Astfel, precizează că la aplicarea pedepsei, instanțele de judecată nu au ținut

cont de faptul că Spînu Anatolie are la întreținere un copil minor și este divorțat, că

este unicul întreținător în familie, invocând totodată că pentru o dezvoltare

corespunzătoare, copilul are nevoie și de sprijinul material, care este o obligație a

părinților, or, aplicarea pedepsei privative de libertate va influența negativ asupra

dezvoltării eficiente a copilului.

Prin urmare, conchide apărarea că pedeapsa aplicată lui Spînu Anatolie este

una prea aspră, care va limita inculpatul în exercitarea obligațiilor sale părintești

de întreținere a copilului, fapt prin care totodată se lezează dreptul copilului de a

beneficia de un nivel de trai care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală,

spirituală, morală și socială.

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Indică în susținerea referinței, că instanța de apel nu a comis erori de drept

în raport cu motivele invocate în recurs, astfel că decizia contestată conține motive

clare pe care se întemeiază soluția.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

6

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Conform dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul menționează, că potrivit practicii judiciare constante, erorile de

drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică, dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului declarat, Colegiul penal constată că partea apărării

invocă temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, însă reieșind din esența argumentelor invocate se atestă că titularul cererii

de recurs invocă, de fapt, doar dezacordul cu modalitatea de individualizare a

pedepsei penale aplicate inculpatului, temei de recurs prevăzut de pct. 10) potrivit

căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal se va expune în privința temeiului de casare prevăzut la

art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, în partea ce ține de

corectitudinea individualizării pedepsei penale aplicate inculpatului

Spînu Anatolie, întrucât celălalt temei de casare nominalizat în recurs nu a fost

motivat de către apărare, iar în circumstanțele în care recursul nu este motivat sub

aspectul temeiului de casare invocat, instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Sub aspectul temeiului de casare invocat, Colegiul penal atestă că partea

apărării consideră că inculpatului Spînu Anatolie, i-a fost stabilită o pedeapsă prea

aspră, întrucât acesta a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele săvârșite și a

solicitat examinarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 3641 Cod de

procedură penală, însă analizând argumentele menționate în raport cu

circumstanțele cauzei, instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile

respingerii din următoarele motive.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată

la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

7

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Din actele cauzei rezultă că prin sentința primei instanțe, Spînu Anatolie a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 4 luni

închisoare, iar potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, la

pedeapsa aplicată lui Spînu Anatolie, a fost adăugată parțial partea neexecutată a

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din

20 februarie 2019, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 3 ani 7 luni închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, soluție care a fost

menținută și de către instanța de apel.

La examinarea cauzei, instanța de apel a conchis, că prima instanță a ținut

cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, la stabilirea pedepsei inculpatului

8

Spînu Anatolie, pedeapsa fiind aplicată în corespundere cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală, în limitele sancțiunii prevăzute de infracțiunea

incriminată.

Colegiul penal consideră că sunt neîntemeiate argumentele apărării potrivit

cărora la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului Spînu Anatolie, instanțele

de fond nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 Cod penal, precizând

că astfel inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă prea aspră, or, din conținutul

deciziei instanței de apel, rezultă clar motivele pentru care a fost menținută soluția

primei instanțe, prin care inculpatului Spînu Anatolie, recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită

pedeapsa închisorii pe un termen de 4 luni, iar potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal,

pentru cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată lui Spînu Anatolie, a fost adăugată

parțial partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Chișinău

(sediul Ciocana) din 20 februarie 2019, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de

3 ani 7 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Colegiul penal reține, că instanța de apel corect a conchis că la stabilirea

pedepsei, prima instanță a luat în considerație și faptul că anterior inculpatul

Spînu Anatolie a fost tras la răspundere penală, și astfel prin sentința Judecătoriei

Chișinău (sediul Ciocana) din 20 februarie 2019, a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la 3 ani 6 luni închisoare, fără

amendă, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probațiune de 3 ani, iar în acest sens, stabilind instanța de apel că scopurile

generale de stabilire a pedepsei, prevăzute de art. 61 alin. (2) Cod penal, nu au fost

realizate, din care motiv urmează a fi stabilită o pedeapsă mai aspră inculpatului.

De asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele părții apărării potrivit

cărora se invocă că instanțele de fond nu au luat în considerație faptul că

inculpatul are la întreținere un copil minor, în contextul în care instanța de apel a

constatat că faptul dat contravine extrasului din Registrul de Stat al Populației,

anexat la materialele cauzei penale (f.d.45).

Mai mult, Colegiul penal consideră neîntemeiate și argumentele recurentului

privind aplicarea prevederilor art. 90 alin. (10), (11) Cod penal, în privința

inculpatului, care stipulează că în cazul în care cel condamnat cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune sau, după

caz, termenul de probă o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi

stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85, dacă, după caz, nu sunt aplicabile

prevederile alin. (11) din prezentul articol.

În speță Colegiul penal atestă că instanța de apel corect a remarcat faptul că

potrivit prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, problema anulării sau menținerii

condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se soluționează de

către instanța de judecată, la propunerea organului care exercită supravegherea

9

asupra comportamentului celor condamnați cu suspendarea executării pedepsei, iar

o asemenea propunere în speță nu este prezentă.

Așadar, Colegiul penal reține, că instanțele de fond, individualizând

pedeapsa inculpatului, au ținut cont de prevederile legale expuse supra și au

motivat aplicarea față de inculpat a pedepsei închisorii, în baza tuturor

circumstanțelor constatate în speță, determinante pentru stabilirea pedepsei, și

prin urmare, Colegiul penal consideră că instanțele corect au concluzionat că o

pedeapsă privativă de libertate, va asigura scopul pedepsei, din care motiv nu pot

fi reținute argumentele părții apărării privind aplicarea unei pedepse mai blânde

inculpatului Spînu Anatolie.

În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal conchide, că pedeapsa

aplicată inculpatului este una corectă, deoarece la stabilirea acesteia au fost

respectate exigențele legii, iar argumentele recursului în acest sens sunt

neîntemeiate, impunându-se soluția inadmisibilității recursului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Căpățînă Ion

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 28 aprilie 2021, în cauza penală în privința lui Spînu Anatolie xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 17 decembrie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Cobzac Elena

10