1ra-914/21 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-914/21 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-914/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Nadejda Toma,

Judecători – Ion Guzun, Iurie Diaconu, Liliana Catan, Victor Boico,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție Chișinău Popov Oleg, prin care

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie

2020, în cauza penală în privința lui

Morari Dana XXXXX, născută la XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 30.05.2017 până la 22.10.2019;

Instanța de apel de la 07.11.2019 până la 17.11.2020;

Instanța de recurs de la 04.02.2021 până la 08.11.2021.

a c o n s t a t a t :

inculpata Morari Dana învinuită de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.

(2), lit. d) Cod penal a fost achitată, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

rechizitoriului, Morari Dana este învinuită de faptul că, la 12 martie 2016, în perioada

de timp cuprinsă de orele 01:30 și 11:30, având intenția sustragerii pe ascuns a

bunurilor ce aparțin altei persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prin acces liber, a pătruns în salonul Secției de terapie intensivă a

Spitalului Clinic de Urgență de pe str. Toma Ciorbă, 1, mun. Chișinău, de unde a

sustras din geanta bărbătească ce aparține lui Nastasiuc Vadim, ce se afla pe noptieră,

mijloace bănești în sumă de 1 000 Euro, care conform cursului BNM pentru acea

perioadă constituiau 22 104,2 lei, după care cu banii sustrași a părăsit locul comiterii

infracțiunii, cauzând părții vătămate Nastasiuc Vadim un prejudiciu material

considerabil.

1

Astfel, cet. Morari Dana i se impută că prin acțiunile sale intenționate a săvârșit

furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile, infracțiune prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care inculpata Morari Dana să fie recunoscut-o vinovată de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal și a-i stabilit pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale.

În motivarea cerințelor sale a invocat următoarele aspecte: -constatarea instanței

de fond s-a bazat doar pe declarațiile inculpatei, fără a fi luate în considerație

afirmațiile părții vătămate, dar și circumstanțele obiective (starea gravă în care se afla

Nastasiuc Vadim) prezente la momentul săvârșirii faptei. Astfel, partea vătămată

Nastasiuc Vadim a precizat că nu a transmis el personal geanta sa bărbătească,

concretizând că aceasta a fost luată de inculpată. Ultima la rândul său, în declarații a

menționat că geanta a fost luată de către ea la insistența personalului spitalului, fapt

invocat și de către partea apărării în pledoariile sale. Prin urmare, instanța de judecată

greșit a concluzionat că partea vătămată Nastasiuc Vadim ar fi transmis geanta către

inculpata Morari Dana, or, constatarea respectivă nu reiese din probele cercetate;

dezacordul cu aprecierea probelor; având în vedere cele indicate supra, acuzarea a

menționat că dispozitivul sentinței nu reflectă constatările instanței din cadrul părții

descriptive, or, în cazul în care judecătorul a conchis că nu a existat faptul infracțiunii,

nu este relevantă evidențierea declarațiilor părții vătămate asupra pierderii de către

acesta a cunoștinței în taxi și în spital.

2020, a fost respins ca fiind nefundat apelul declarat de către procuror, cu menținerea

sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și

concludenței, utilității și veridicității raportată la declarațiile părților date în ședința

de judecată și probele administrate, constată că prima instanță a conchis corect că

inculpata Morari Dana XXXXX urmează a fi achitată de învinuirea în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal - furtul, adică sustragerea pe

ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, din motiv

că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

La judecarea apelului declarat de acuzatorul de stat împotriva sentinței

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 22 octombrie 2019 prin care a fost

pronunțată o sentință de achitare în privința inculpatei Morari Dana, instanța de apel

2

în temeiul art. 415 alin. (21) Cod procedură penală și ținând cont de principiul

consacrat în jurisprudența națională și jurisprudența CtEDO, potrivit căreia „instanța

de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul

din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese achitat”, a purces la o nouă audiere

a inculpatei, a părții vătămate și a anumitor martori care au fost solicitați de a fi audiați

prin demersul formulat de acuzatorul de stat. La caz, în cadrul ședinței de judecată în

instanța de apel, a fost audiată inculpata Morari Dana, partea vătămată Nastasiuc

Vadim și martorii Josan Oleg, Marcov Iurii.

Astfel, instanța de apel reținând aprecierile instanței de fond cu referire la

ansamblul probelor administrate de acuzatorul de stat în vederea probării vinovăției

inculpatei Morari Dana în comiterea infracțiunii incriminate și apreciindu-le în

coraport cu lucrările instanței de apel efectuate în conformitate cu art. 415 alin. (21)

Cod de procedură penală, a conchis că acuzatorul de stat nu a prezentat instanței de

apel probe pertinente, concludente, utile și veridice care apreciate din punct de vedere

al coroborării lor să demonstreze faptul că, concluziile instanței de fond despre

achitarea inculpatei Morari Dana de învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2), lit. d) Cod penal sunt eronate și care urmează a fi desființate, prin

pronunțarea unei sentințe de condamnare. Or, prin probele administrate de

acuzatorul de stat, în instanța de apel, Colegiul Penal a stabilit că acestea prezintă

aceiași semnificație probatorie care a fost constatată și de către instanța de fond,

respectiv, instanța de apel nu a stabilit nici un temei de a reține o altă apreciere a

probelor administrate în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, deoarece

acuzatorul de stat, nici la judecarea apelului nu a demonstrat vinovăția inculpatei în

comiterea faptei prejudiciabile.

Cu referire la componența de infracțiune incriminată inculpatei Morari Dana,

instanța de apel a notat că obiectul juridic nemijlocit al infracțiunii prevăzute de art.

186 Cod penal, îl constituie relațiile sociale a căror existență și desfășurare normală

sunt condiționate de ocrotirea relațiilor patrimoniale. Latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute la art. 186 Cod penal are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care

constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită; 2) urmările prejudiciabile sub formă de

prejudiciu patrimonial efectiv, 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și

urmările prejudiciabile; 4) modul ascuns de comitere. Latura subiectivă a infracțiunii

se caracterizează prin intenție directă și scop de profit, de a obține avantaje materiale.

Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul săvârșirii faptei. Subiectul

infracțiunii de sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane este persoana fizică

responsabilă, care la data comiterii infracțiunii a atins vîrsta de 14 ani.

3

Instanța de apel a subliniat că, în ședința de judecată, atât în instanța de fond,

cât și în instanța de apel, inculpata Morari Dana a declarat că a venit la Spitalul de

Urgență, fiind telefonată de însuși partea vătămată Nastasiuc Vadim, care a prezentat-

o medicilor și infirmierilor ca fiind soția sa. Acesta i-a dat geanta cu acte și bani,

telefonul mobil, deoarece camera de păstrare a spitalului era încuiată.

Totodată, partea vătămată Nastasiuc Vadim, atât în instanța de fond, cât și în

instanța de apel a declarat că nu a fost el cel care a chemat-o pe Morari Dana la spital

și nu i-a transmis acesteia geanta sa, indicând că nu cunoaște de unde Morari Dana și

mama acesteia au cunoscut că el este internat în spital. De asemenea, partea vătămată

a declarat că în acea seară nu a contactat-o telefonic pe Morari Dana, nu a înjurat-o și

nu a amenințat-o.

Așadar, instanța de apel a menționat că în cadrul ședinței de judecată în instanța

de fond au fost cercetate înregistrările audio de pe CD-ul anexat la materialele cauzei

penale la fila 50 și examinată stenograma convorbirii (f.d. 53-55), prin care s-a constatat

că partea vătămată Nastasiuc Vadim în noaptea de 11 martie 2016 spre 12 martie 2016

a apelat inculpata Morari Dana, numind-o cu cuvinte necenzurate și umilind-o,

indicându-i să iasă afară în ogradă. Același fapt se confirmă și prin anexa la procesul-

verbal de examinare din 28.04.2016 (f.d. 56), unde se reflectă efectuarea apelurilor

telefonice de către partea vătămată Nastasiuc Vadim la data de 12 martie 2016, ora

01:08 min. cu durata conversației de 15 minute, la ora 02:50 min. cu durata conversației

de 43 secunde, la ora 02:55 min. cu durata conversației de 19 secunde, ceea ce

demonstrează că partea vătămată Nastasiuc Vadim în ședința de judecată a dat

declarații neveridice.

La fel de important este și faptul că deși partea vătămată în ședința de judecată

declară că nu putea vorbi în momentul în care Morari Dana a venit la spital și în

momentul în care a luat geanta, astfel că nu a strigat din urma acesteia să-i restituie

genata, aceste declarații contravin înregistrărilor audio cercetate în ședință din care

rezultă că partea vătămată a discutat cu inculpata, respectiv, putea vorbi fără careva

impedimente.

De asemenea, în ședința de judecată partea vătămată Nastasiuc Vadim a

declarat că prietenul său Josan Oleg, care a fost audiat în calitate de martor, precum și

medicii, asistentele medicale și taximetristul în acea seară au văzut mijloacele bănești

pe care le avea în geanta personală, întrucât singur le-ar fi arătat. A mai declarat că

geanta a fost mereu în vizorul său, menționând totodată că în timp ce se deplasa cu

taxiul, de câteva ori și-a pierdut cunoștința.

Instanța de apel a reținut că martorul Josan Oleg a declarat că la data de 11

martie 2016 a văzut suma de 1 000 Euro la partea vătămată Nastasiuc Vadim,

4

aproximativ pe la orele 19:00, împreună au lucrat până seara la garaj, după care s-au

despărțit. Astfel, ce a urmat ulterior, adică circumstanțele în care ar fi dispărut banii

părții vătămate, martorul Josan Oleg nu cunoaște.

De asemenea, instanța de apel a indicat că deși Nastasiuc Vadim a declarat că s-

a împrietenit cu taximetristul, cunoscându-i și numele Burduja Igor, partea vătămată

nu a solicitat audierea acestuia referitor la cele întâmplate, precum și nu a indicat care

dintre angajații spitalului ar fi văzut suma de 1 000 Euro care se afla în interiorul genții

lui Nastasiuc Vadim și care ar fi putut fi audiați în ședința de judecată.

Referitor la declarațiile martorului Marcov Iurii, instanța de apel a conchis că

acesta a declarat că a văzut cum a doua zi Morari Dana a venit la spital și a adus

geanta, a auzit doar cum Nastasiuc Vadim a spus că în geantă ceva lipsește, dar nu a

indicat ce anume. Discuția ulterioară dintre ei nu a auzit-o, deoarece aceștia vorbeau

cu voce joasă și nu poate confirma dacă mergea vorba despre bani. A mai declarat că

Morari Dana i-a adus lui Nastasiuc Vadim încărcătorul pentru telefon și acesta în

timpul discuției lor a încărcat telefonul, ceea ce a durat aproximativ 15-20 minute, ceea

ce contravine declarațiilor părții vătămate Nastasiuc Vadim, care a comunicat că

inculpata s-a aflat în salon 1-2 minute, după care fiind întrebată unde-s banii, a plecat

rapid.

La fel de important este și faptul că în cadrul confruntării efectuate între partea

vătămată Nastasiuc Vadim și Morari Natalia (f.d. 117-122), primul deși a declarat că

există persoane care ar fi văzut mijloacele financiare în sumă de 1 000 Euro asupra sa,

categoric a refuzat să comunice numele acestora.

Instanța de apel a subliniat că din conținutul declarațiilor părții vătămate

Nastasiuc Vadim poate fi concluzionat faptul că, atât pe parcursul zilei de 12 martie

2016, față de martorul Josan Oleg, cât și în timpul deplasării cu taxiul spre Spitalul de

Urgență, față de taximetrist, inclusiv și față de medicii Spitalului de Urgență, partea

vătămată a demonstrat acestora că dânsul are la el suma de 1 000 Euro, ceea ce în

viziunea Colegiului Penal această abordare ridică semne de întrebare, or, se creează

impresia că încă din acele momente, partea vătămată s-ar fi justificat că dânsul într-

adevăr are la el această sumă de bani, deoarece altfel nu poate fi explicat

comportamentul părții vătămate de a demonstra în mod vădit altor persoane străine

(taximetrist, medicii) că are la el suma de 1 000 Euro.

Astfel, apreciind declarațiile părții vătămate Nastasiuc Vadim în coroborare cu

declarațiile martorilor acuzării Josan Oleg, Marcov Iurii, instanța de apel a conchis că

probele respective nu demonstrează existența faptei de sustragere a bunurilor părții

vătămate în mărime de 1000 Euro și că această sustragere ar fi fost comisă de inculpata

Morari Dana.

5

Totodată, instanța de apel a respins ca fiind nefondate argumentele invocate de

acuzatorul de stat, și anume că instanța de judecată greșit a concluzionat că partea

vătămată Nastasiuc Vadim ar fi transmis geanta către inculpata Morari Dana, or, în

cadrul ședinței de judecată s-a constatat faptul că declarațiile părții vătămate pe

alocuri nu au fost veridice, ca de exemplu că ultimul nu poate să vorbească sau că nu

a telefonat-o pe inculpată în ziua respectivă. Mai mult ca atât, după cum rezultă din

declarațiile părții vătămate Nastasiuc Vadim, el se afla în Secția de Terapie Intensivă

atunci când a intrat inculpata Morari Dana și a luat geanta, respectiv, atât accesul în

Secția de Terapie Intensivă este restricționat, pacienții sunt monitorizați de către

asistenți medicali și doctori, iar în aceste împrejurări, instanța de apel nu a constatat,

prin probe pertinente și concludente, că inculpata Morari Dana ar fi sustras geanta

părții vătămate, care de altfel a menționat că „de câte ori își venea în fire, controla dacă

banii sunt sau nu în geantă, când l-au investigat cu razele Roentgen, permanent geanta era în

vizorul său”, ceea ce presupune că geanta era în posesia directă a părții vătămate.

Tot în aceste context, instanța de apel a indicat că acuzatorul de stat a prezentat

și a apreciat într-o manieră unilaterală faptul că luarea genții de către Morari Dana se

confirmă prin depozițiile părții vătămate, dar și prin declarațiile martorului Marcov

Iurii care a sesizat momentul returnării genții a doua zi, or, acuzatorul de stat a

„probat” faptul luării genții de către inculpată, prin declarațiile martorului care nu a

fost prezent la momentul luării genții, dar la returnarea acesteia. Din aceste

considerente, astfel nu poate fi reținută că acțiunea de luare a genții, în sensul în care

acuzatorul de stat a incriminat inculpatei Morari Dana se dovedește prin declarațiile

martorului Marcov Iurii.

La fel, instanța de apel a apreciat critic argumentele procurorului precum că,

instanța de fond a utilizat înregistrările audio pentru formarea unei opinii subiective

despre partea vătămată, care a împiedicat-o să analizeze obiectiv celelalte probe, or,

prin înregistrările audio s-au dovedit relațiile tensionate existente între partea

vătămată și inculpată, fiind evidențiată intenția părții vătămate de a se răzbuna pe

inculpată, totodată, prin înregistrările date, au fost elucidate aspectele ce ține anume

de declarațiile părții vătămate, care după cum a evidențiat și acuzatorul de stat dânsul

- nu poate spune dacă el a informat-o pe Dana că merge la Spitalul de urgență, că era

în stare foarte gravă, poate și a vorbit, dar nu ține minte, personal pe Dana nu a sunat-

o, putea să o telefoneze cineva.

Cu toate acestea, chiar și ipoteza în care aceste înregistrări audio nu ar fi fost

cercetate în cadrul cercetării judecătorești, celelalte probe administrate la dosar nu au

valoarea probatorie necesară de a demonstra existența faptei prejudiciabile în

modalitatea în care a fost incriminată inculpatei.

6

În ceea ce privește critica acuzatorului de stat ce ține de faptul că organul de

urmărire penală nu a dat nici o apreciere acestor înregistrări, pe motiv că proveniența

și veridicitatea lor nu a fost posibil de probat în cadrul urmăririi penale, de aceea ele

nu servesc o probă obiectivă a discuțiilor dintre partea vătămată și inculpată, instanța

de apel a conchis că prin acest mijloc de probă nu este confirmată sustragerea pe

ascuns de către inculpată a banilor de la partea vătămată în circumstanțele menționate

de Nastasiuc Vadim.

După cum a fost reflectat în cererea de apel, acuzatorul de stat a indicat că

„probele acuzării direct indică asupra faptului că posibilitatea sustragerii mijloacelor bănești

din geanta ce aparține lui Nastasiuc Vadim a avut-o doar Morari Dana, iar faptul că geanta

respectivă s-a aflat doar la ea și la dânsa nu a avut acces nimeni, a fost confirmat inclusiv de

inculpată și de martorul apărării Morari Natalia”. La acest capitol, cu referire la procesul

de apreciere a probelor, instanța de apel a menționat că în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului s-a conturat standardul „dincolo de orice îndoială

rezonabilă”, care presupune că, pentru a putea fi pronunțată o soluție de condamnare,

acuzația trebuie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Însă, după cum a indicat și acuzatorul de stat „probele acuzării direct indică asupra

faptului că posibilitatea sustragerii mijloacelor bănești din geanta ce aparține lui Nastasiuc

Vadim a avut-o doar Morari Dana”, astfel instanța de apel nu poate pronunța o sentință

de condamnare întemeindu-și soluția pe „posibilități” sau „presupuneri”, în contextul

în care, probele administrate la dosar nu dovedesc în baza principiului „dincolo de orice

îndoială rezonabilă” vinovăția inculpatei.

Cu referire la obiecția acuzatorului de stat în partea ce ține de faptul că în partea

descriptivă se indică argumente privind comiterea infracțiunii de către o altă persoană

decât inculpata Morari Dana, însă în dispozitiv se constată inexistența infracțiunii,

instanța de apel a respins-o ca fiind nefondată, or, instanța de apel nu a stabilit că

concluziile instanței de fond ar fi contradictorii, partea descriptivă fiind în acord

deplin cu partea dispozitivă a sentinței.

Din probele cercetate conform principiului contradictorialității, instanța de apel

nu a constatat că fapta inculpatei Morari Dana de a lua geanta părții vătămate și de a

o întoarce a doua zi (în contextul în care, acuzatorul de stat nu a demonstrat faptul că

inculpata ar fi sustras geanta sau că ar fi luat geanta contrar voinței părții vătămate)

ar întruni calitatea de a fi prejudiciabilă în sensul legii penale, or, din conținutul

probelor administrate rezultă că însuși partea vătămată i-a transmis geanta, iar careva

probe că în geanta respectivă ar fi fost bani și pe care i-ar fi sustras inculpata, la fel nu

au fost administrate. Or, și declarațiile martorului Josan Oleg, care a afirmat că a văzut

la partea vătămată suma de 1 000 Euro, nu au valoarea probatorie incontestabilă de a

7

dovedi că inculpata Morari Dana ar fi sustras această sumă de bani, deoarece pe de o

parte, veridicitatea acestor declarații nu poate fi contestată prin alte probe, pe de altă

parte aceste declarații nu pot fi apreciate ca o probă directă în vederea demonstrării

vinovăției inculpatei, deoarece ar însemna ca, instanța de judecată să facă o

„presupunere” că în contextul în care un martor susține că a văzut la partea vătămată

suma de bani (care de altfel sunt cumetri) ar însemna că persoana învinuită a sustras

această sumă de bani, doar bazat pe faptul că „a văzut aceste mijloace bănești”.

Instanța de apel a notat că pentru existența infracțiunii este absolut necesar să

se constate și existența legăturii de cauzalitate psihică între făptuitor și fapta

prejudiciabilă, adică să fie constatată vinovăția persoanei (intenție sau imprudență).

La caz, latura subiectivă se caracterizează prin intenție directă cu scop cupidant

(de profit), îndreptată spre sustragerea averii străine și însușirea ei; infractorul

conștientizează nu numai gradul de pericol social al acțiunilor sale, dar și faptul că

averea este una străină, prevăzând, așadar, totodată prin realizarea caracterului

acțiunilor sale criminale și cauzarea unui prejudiciu material al proprietarului.

Reieșind din declarațiile martorilor audiați în ședință, Morari Natalia,

Molodean Iurie, Bejenari Alexandr și Mânâscurtă Victoria, se constată că toți martorii

au confirmat că între Morari Dana și Nastasiuc Vadim erau relații tensionate, rezultate

în urma despărțirii lor, ultimul nefiind de acord cu acest fapt.

Deși partea vătămată Nastasiuc Vadim în cadrul audierii sale în ședința de

judecată a declarat că s-a împăcat cu gândul că deja nu mai are o relație cu Morari

Dana, conținutul mesajelor pe care acesta le expedia ultimei și convorbirile înregistrate

pe CD (f.d. 50, 53-58), demonstrează contrariul, acesta nefiind de acord cu situația

creată. Nu poate fi neglijat nici faptul că potrivit înregistrărilor audio, Nastasiuc

Vadim a adresat nenumărate amenințări inculpatei Morari Dana, cât și mamei

acesteia, Morari Natalia (f.d. 53-55) de genul că „va fi foarte rău .... tu și mama vă veți

spânzura...”. Aceste discuții denotă nu doar relații tensionate, ci o stare de răzbunare

din partea părții vătămate asupra inculpatei și a mamei acesteia.

În aceste condiții, instanța de judecată a apreciat că interesul personal al

inculpatei Morari Dana, invocat de către partea vătămată și anume sustragerea pe

ascuns a bunurilor altei persoane din motiv de răzbunare, nu poate constitui drept

motiv de obținere a unor avantaje patrimoniale, or, în cazul dat de suferit ar fi avut

doar dânsa.

Mai mult, probele cercetate în ședința de judecată în niciun mod nu

demonstrează motivul de răzbunare a inculpatei, ci din contra, se atestă o stare de

amenințare și răzbunare din partea lui Nastasiuc Vadim.

8

Cu referire la inculpata Morari Dana, instanța de judecată nu a constatat că ar fi

avut temeiuri de răzbunare, or, din discuțiile înregistrate și cercetate nemijlocit în

ședința de judecată rezultă cu certitudine că acesteia îi era frică de partea vătămată și

de acțiunile pe care acesta le întreprindea în adresa sa.

În aceste circumstanțe, instanța de apel nu a stabilit intenția directă a inculpatei

Morari Dana în săvârșirea infracțiunii imputate, la fel nu a fost demonstrat scopul și

motivul, astfel că în speță nu a fost demonstrat că fapta imputată inculpatei Morari

Dana a fost săvârșită cu vinovăție.

Astfel, din probele cercetate nemijlocit în ședința de judecată nu se poate deduce

că Morari Dana a sustras pe ascuns mijloacele financiare în sumă de 1 000 Euro, or,

nicio probă nu a arătat că în momentul transmiterii genții către inculpată, în aceasta s-

ar fi aflat suma indicată de bani și că banii ar fi fost luați anume de Morari Dana.

În urma examinării cauzei penale și aprecierii probelor, instanța de apel a

conchis că există dubii rezonabile în ceea ce privește vinovăția adusă inculpatei Morari

Dana, la caz, partea acuzării nu a prezentat probe pertinente și concludente nici în

instanța de fond și nici în instanța de apel care, în ansamblu cu circumstanțele cauzei,

ar dovedi vinovăția inculpatei Morari Dana în comiterea faptei imputate, din care

motive, în speță se impune soluția prevăzută de art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, care prevede că sentința de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

alin. (1) pct. 2) și 6) Cod de procedură penală solicită casarea deciziei cu remiterea

cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță de apel în alt complet de judecată.

În susținerea celor solicitate, procurorul menționează că atât instanța de apel, cât

și cea de fond au pronunțat hotărâri contradictoriu, enumerând probele fără a le da o

apreciere în corespundere cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

De asemenea, procurorul susține că instanța de fond a luat în calcul o probă

inadmisibilă și anume înregistrările audio a convorbirilor telefonice, iar instanța de

apel a preluat această probă indicând doar că ,,(…) chiar și ipoteza în care aceste

înregistrări audio nu ar fi fost cercetate în cadrul cercetării judecătorești, celelalte probe

administrate la dosar nu au valoarea probatorie necesară de a demonstra existența faptei

prejudiciabile în modalitatea în care a fost incriminată inculpatei”.

Recurentul subliniază că instanța de apel în partea descriptivă indică două

temeiuri diferite prevăzute de art. 390 Cod penal, și anume că nu s-a constata existența

faptei infracțiunii și fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii, ceia ce

denotă contradictorialitate deciziei pronunțate.

9

expusă în referință de către avocatul Odobescu Stela în numele inculpatei, Colegiul

penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, pentru considerentele de

drept și de fapt expuse în contextul ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

Soluția de admitere a recursului declarat, în drept, se întemeiază pe dispoziția

art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit căreia judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanță, la

această etapă a procedurilor.

Din conținutul recursului deferit judecății se constată că procurorul își

întemeiază recursul pe temeiurile de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6)

Cod de procedură penală, criticând decizia instanței de apel prin aceea că instanța nu

a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de

procedură penală și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta expus neclar

sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Colegiul penal lărgit subliniază că, recurentul critică soluția adoptată de către

instanța de apel, deoarece contravine circumstanțelor cauzei și probelor administrate

în prezenta speță și nu corespunde cerințelor prevăzute de art. 414 Cod de procedură

penală.

Așadar, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, ce au dus la

adoptarea unei hotărâri ilegale, în același timp, verificându-se dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din dispozițiile art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele

administrate de prima instanță. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate

da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

10

Prin urmare, Colegiul penal lărgit menționează că, declanșând o continuare a

judecării cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept,

întrucât odată exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un

control integral atât în fapt, cât și în drept, în privința persoanelor ce a fost declarat.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima

instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta

reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de către inculpat

și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă; dacă există circumstanțe atenuante și agravante;

dacă probele au fost corect apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod

de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect

calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual,

penal ori civil au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate motivele

invocate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Relevant este de specificat în acest context că, hotărârea instanței de apel,

potrivit art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, și

temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Deci, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, urmează să expună în hotărârea adoptată situația de fapt

reținută pe baza probatoriului administrat și să formuleze concluzii temeinice, cu

suport probator, privitor la vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei

săvârșite de către acesta sau nevinovăția acestuia și temeiul achitării, prevăzut de

normele procesual penale.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza deferită

judecății instanța de apel nu a exercitat în deplină măsură aceste atribuții legale

reglementate exhaustiv de legislator.

Astfel, verificând asupra principiului respectării normelor de drept menționate

mai sus, Colegiul penal lărgit constată că, potrivit deciziei recurate instanța de apel a

menținut sentința primei instanțe prin care Morari Dana a fost achitată de sub

învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal pe

motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

11

Analizând sentința pronunțată de către prima instanță, Colegiul penal lărgit

constată că instanța de judecată a invocat temeiul de achitare precum că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii, însă în partea descriptivă a sentinței a indicat

concluzii din care rezultă și alt temei de achitare, de rând cu cel indicat în dispozitiv.

Așadar, instanța de recurs consideră esențial de elucidat următorul aspect, prin

prisma conținutului deciziei.

Potrivit sentinței de achitare, instanța de fond a indicat un șir de concluzii cum

ar fi ,,(…) la caz latura subiectivă se caracterizează prin intenția directă cu scop cupidant (de

profit) îndreptată spre sustragerea averii străine și însușirea ei (…) circumstanțele nu denotă

intenția directă a inculpatei în săvârșirea infracțiunii imputate, la fel nu a fost demonstrat

scopul și motivul,(…)acuzatorul de stat nu a prezentat probe care să confirme vinovăția

inculpatei în cele imputate (…)”, ceia ce semnalează temeiul de achitare prevăzut la pct.

3) alin. (1) art. 390 Cod de procedură penală, unde este stipulat că, sentința de achitare

se adoptă dacă fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, concluzie

enunțată în partea descriptivă a sentinței (a se vedea f.d. 51-53, vol. II).

Aceleași concluzii sunt reflectate și în decizia instanței de apel, care de fapt a și

menținut soluția pronunțată de către instanța de fond (a se vedea f.d. 139-140, vol. II).

Astfel, Colegiul penal lărgit constată că, deși instanța de apel a conchis că

inculpata urmează a fi achitată de sub învinuirea înaintată din motivul că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii, în urma sintezei concluziilor evocate de către

prima instanță în hotărârea pronunțată și menționate supra, se observă o inadvertență

în stabilirea temeiului ce stă la baza achitării lui Morari Dana, fiind constatate

concluzii cu temeiuri de achitare diferite „nu s-a constatat existența faptei infracțiunii” și

„fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii”, temeiuri prevăzute de art. 390 alin.

(1) pct. 1) și 3) Cod de procedură penală.

Pe cale de consecință, Colegiul penal lărgit atestă că, menționarea concomitentă

a două temeiuri de achitare care se exclud una pe alta, în aceeași hotărâre

judecătorească este o eroare de procedură, fapt ce în viziunea Colegiului penal lărgit

semnalează prezența temeiului pentru recurs „motivarea soluției contrazice dispozitivului

hotărârii”, care este prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Subsecvent, Colegiul penal lărgit reamintește că, rolul unei decizii motivate este

să demonstreze părților că ele au fost auzite.

Mai mult, o decizie motivată oferă părții posibilitatea de a o contesta, precum și

posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță de recurs. Doar prin

adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al administrării

justiției. Dreptul de a fi auzit, prin urmare, include nu doar posibilitatea de a prezenta

argumente instanței, dar de asemenea obligația corespunzătoare a instanței de a arăta,

12

în motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau

respinse (a se vedea cauza Fomin vs Moldovei din 11 octombrie 2011, nr. 36755/06).

Rezumând cele menționate mai sus, încălcările enunțate determină

incontestabil Colegiul penal lărgit să concluzioneze asupra necesității de a casa decizia

instanței de apel care a menținut o decizie viciată, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte

prevederile art. 414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai sus,

să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor prezentate,

minuțios să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei în tot ansamblul

lor, să țină cont de jurisprudența națională, de cele expuse în prezenta decizie legate

de justa apreciere, sub toate aspectele, complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor

cauzei, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în recurs și în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Chișinău Popov Oleg, casează total decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2020, în cauza penală, în privința lui Morari Dana

XXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel în alt complet

de judecată.

Decizia nu este susceptibilă căilor de atac.

Decizia pronunțată integral la 10 decembrie 2021.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Ion Guzun

Liliana Catan

Iurie Diaconu

Victor Boico

13