1ra-2032/2021 — art. 264/1 alin. 4 CP

1ra-2032/2021 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-2032/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 30 iunie 2021, declarat de avocata Aurelia Mîrzîncu, în numele

inculpatului

Mihailov Ruslan XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 30.12.2020 - 18.02.2021,

instanța de apel: 11.03.2021 - 30.06.2021,

instanța de recurs: 06.10.2021 - 10.11.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mihailov

Ruslan a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare, cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei conform

sentinței Judecătoriei Orhei din 09.09.2019, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 6

luni închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport până la 25.09.2022.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

1

17.20, inculpatul Mihailov R., fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și

fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, conducea mijlocul de

transport ,,Hyundai Accent”, n.î. XXXXXX. Deplasându-se pe str. Chișinăului, or.

Anenii Noi, a fost stopat de către angajații de poliție pentru verificare și examinare

medicală privind gradul de ebrietate alcoolică. Conform testării alcoolscopice, în

aerul expirat de ultimul, s-a stabilit concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat

de 0,76 mg/l de alcool, ce constituie potrivit art. 13412 alin. (3) Cod penal, stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și probele administrate, solicitând examinarea cauzei în

procedură simplificată.

Dat fiind că aceste probe dovedesc integral vinovăția inculpatului, acțiunile lui

urmează a fi încadrate pe art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, săvârșită de către o persoană care este privată de dreptul de a conduce

mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 85 alin.

(1) Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu

muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 ore sau cu închisoare de

până la 1 an, că beneficiază de reducerea pedepsei conform prevederilor art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, se caracterizează pozitiv, are un copil minor la

întreținere, ca circumstanță atenuantă fiind reținută recunoașterea vinovăției, cea

agravantă fiind săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnată pentru acțiuni similare și, fiind privat de dreptul de a conduce, a condus

mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică, că nu este la prima abatere de la

lege, că scopul pedepsei este de reeducare socială a inculpatului și motivul siguranței

în trafic, impunerii unei prudențe sporite în conducerea mijloacelor de transport care

reprezintă izvoare de pericol sporit, educării în acest sens a participanților la trafic,

concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă prin aplicarea pedepsei

închisorii, cu suspendarea condiționată a executării ei, conform art. 90 Cod penal.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa în baza art. 2641 alin. (4), 85 alin. (1) Cod

penal de 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

până la 25.09.2022, cu executare.

Apelantul a invocat că instanța de judecată prin aplicarea pedepsei neprivative

de libertate diminuează factorul de abținere de la comiterea unor asemenea infracțiuni

de către alte persoane și chiar de către inculpat, care a comis de trei ori aceeași

infracțiune, existând în continuare riscul săvârșirii de noi infracțiuni, în cazul aflării

lui în libertate.

Or, era corect să se conștientizeze pericolul social sporit pe care l-a creat

inculpatul, conducând în stare de ebrietate mijlocul de transport pe drumul public,

punând în pericol nu numai viața sa, dar și viața celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, inculpatul anterior a fost condamnat de mai multe ori pentru

infracțiuni intenționate, inclusiv prin sentința Judecătoriei Orhei din 09.09.2019, în

2

baza art. 2641 alin. (1) Cod penal și, fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de

transport, a condus iarăși unitatea de transport în stare de ebrietate, împrejurări în

care corectarea lui poate avea loc numai cu privarea de libertate.

Prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă, ce determină

consecința de neasigurare a scopului pedepsei penale, și anume, reeducarea

inculpatului, restabilirea ordinii de drept și, din contra, într-un mod tacit, va încuraja

inculpatul să comită fapte analogice pe viitor, conștientizând că în rezultatul comiterii

lor, în limite legale, nu survine o pedeapsă aspră care să-l limiteze în drepturi sau să

atragă după sine alte consecințe coercitive.

2021, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Mihailov Ruslan, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzută de

art. 2641 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea pedepsei neexecutate

conform sentinței Judecătoriei Orhei din 09.09.2019, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani, până la 25.09.2022, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond eronat a conchis că suspendarea

condiționată a executării pedepsei este echitabilă și va atinge scopul legii penale de

restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenire a

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Astfel, instanța de fond nu a luat în considerare că inculpatul anterior a fost

condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni intenționate, iar prin sentința

Judecătoriei Orhei din 09.09.2019, a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod

penal și, fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, a condus iarăși

unitatea de transport în stare de ebrietate, circumstanțe în care corectarea lui este

posibilă doar cu privarea temporară de libertate.

Aplicarea art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu

reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege

de a demonstra, că infracțiunea comisă de ei este un incident în viața acestora. Mai

mult, lexemul „poate” din textul art. 90 alin. (1) Cod penal, oferă posibilitatea și nu

obligația instanței de judecată de a aplica prevederile acestei norme.

Deci, instanța de fond neîntemeiat a conchis că împrejurările ce vizează

personalitatea inculpatului sunt suficiente pentru a aplica prevederile art. 90 alin. (1)

Cod penal, or, deși inculpatul nu s-a eschivat de la examinarea cauzei penale și a

recunoscut vina, acesta, anterior fiind condamnat, a săvârșit o nouă infracțiune, ce

denotă că i s-a acordat șansa de a se corija și a demonstra că cele comise constituie un

incident în biografia lui, însă, în final, acestea au fost ignorate, el săvârșind o nouă

infracțiune cu intenție.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61 și

75 Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se sancționează cu

pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240

de ore, sau cu închisoare de până la 1 an, prin prisma art. 3641 Cod de procedură

penală, fiind stabilite noi limite de la 134 la 160 de ore de muncă neremunerată în

3

folosul comunității sau închisoare de la 3 până la 8 luni, că acesta se caracterizează

pozitiv, ca circumstanță atenuantă fiind reținută recunoașterea vinovăției, cea

agravantă fiind săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnată pentru acțiuni similare.

Astfel, din analiza circumstanțelor cauzei, personalității inculpatului, precum și

comportamentul lui în viața socială, înainte și după săvârșirea infracțiunii

incriminate, în coraport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile și personalitatea

acestuia, se constată că corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu executare.

Or, anume pedeapsă cu executare, pe un termen de 6 luni închisoare, este

echitabilă și suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

intereselor statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiunea comisă de către

inculpat, pedeapsă stabilită fiind aptă de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în

contextul gradului de pericol social al faptei comise, cât și personalității acestuia.

Prin urmare, pedeapsa cu închisoare este echitabilă, va atinge scopul legii

penale de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane, or, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința acestuia, este

inoportună, în situația în care, el nu este la prima abatere de la lege penală,

reeducarea și încadrarea lui fiind posibilă numai prin privarea temporară a acestuia de

libertate.

deciziei menționate și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta a invocat că inculpatul și-a recunoscut vina pe deplin și s-a căit

sincer de cele comise, a cooperat activ cu organele de urmărire penală, anterior nu a

fost judecat, este pensionar.

Deoarece, inculpatul a recunoscut pe deplin vina, iar cauza a fost examinată în

ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, urmează a fi menținută

sentința instanței de fond, or, instanța de apel nu a luat în considerație că el are la

întreținere un copil minor și se caracterizează pozitiv.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. Conform art. 6 pct. 111) Cod de

procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora.

4

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, care prevede temeiurile că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel,

în cazul în care apărarea nici nu a declarat apel, și care ar fi erorile de drept și esența

că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură

penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate argumentarea

ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii atacate, inclusiv cele

reproduse în pct. 4., din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de

apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale

cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând corect cont de

prevederile art. 7, 61, 75, 85 alin. (1) Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

5

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a

pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în

întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de

sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi

infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a

instanței de judecată.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că, inculpatul

a comis o infracțiune ușoară, a recunoscut vina și s-a căit, se caracterizează pozitiv,

întreține un copil minor, a solicitat examinarea cauzei în procedura prevăzută de art.

3641 Cod de procedură penală, dar în cazul în care în rechizitoriu este indicată ca

circumstanță care agravează răspunderea: „săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care anterior a fost condamnată pentru acțiuni similare”, că anterior a mai

fost condamnat, inclusiv pentru infracțiuni similare, însă nu s-a corectat și a continuat

comiterea faptelor infracționale, iar pedepsele ce i-au fost aplicate s-au dovedit a fi

ineficiente, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante invocate de recurent,

menținerea sentinței prin care executarea pedepsei cu închisoare i-a fost suspendată

condiționat în temeiul art. 90 Cod penal, ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală

prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului și a scopului pedepsei

penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei

6

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârea atacată

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocata Aurelia Mîrzîncu,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2021, în

privința inculpatului Mihailov Ruslan XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 10 decembrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

7