2ra-605/15 — încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată

2ra-605/15 — încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

prima instanță: F. Dragan, dosarul nr. 2ra-605/15

instanța de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza

D E C I Z I E

27 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Elena Covalenco

Tamara Chisca-Doneva

examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Intermediar”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni

„Intermediar” împotriva lui Valeriu Grosu cu privire la repararea prejudiciului material

și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2014, prin care a fost

respins apelul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Intermediar” și menținută

hotărîrea Judecătoriei Bălți din 10 decembrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă ca

fiind neîntemeiată și tardivă,

c o n s t a t ă:

La 13 august 2007, SA „Intermediar” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Valeriu Grosu cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii a invocat că în baza contractului de locațiune nr. 12 din 01

decembrie 2003, SA „Intermediar” în calitatea sa de locator i-a transmis lui Grosu

Valeriu cu calitatea de locatar, contra plată, întreprinderea „Intermediar”, integral, ca

complex patrimonial unic cu suprafața totală de 32 834 m.p. și perimetrul de 5 040,4

m.p.

Conform procesului-verbal nr. 3 al ședinței Consiliului SA „Intermediar” din 12

decembrie 2003, la momentul încheierii contractului de locațiune Grosu Valeriu activa

în calitate de președinte al Consiliului SA„Intermediar” și în același timp activa și în

calitate de reprezentant al organului executiv al SRL „Interserval”, fapt ce se confirmă

prin semnăturile din contractul de locațiune.

Susține că conform p. 3.1 al contractului de locațiune, chiria a fost stabilită în

mărime de 5000 lei trimestrial, însă de fapt prețul real al chiriei pentru asemenea

tranzacții este de aproximativ 13 200 lei pentru o lună, respectiv, 36 000 trimestrial, iar

pentru perioada 01 noiembrie 2013 – 20 mai 2007, ce constituie 42 de luni și 20 de zile,

plata chiriei urma a fi în cuantum de 558 400 lei.

Însă, pînă în prezent conform contractului de locațiune Grosu Valeriu a achitat

doar suma de 55 000 lei ce constituie suma de 5 000 pentru 11 trimestre, astfel, SA

„Intermediar” suportînd un prejudiciu material în mărime de aproximativ 503 400 lei.

Consideră reclamantul că vinovat în cauzarea prejudiciului material este Grosu

Valeriu, care a acționat contrar prevederilor art. 85 alin. (2), 86 alin. (1), 82, 83 alin. (1)

și (2) al Legii privind societățile pe acțiuni, deoarece activînd în același timp în calitate

de președinte al Consiliului SA „Intermediar” și în calitate de reprezentant al organului

executiv al SRL „Interserval” pîrîtul a favorizat tranzacția în cauză în interese ce nu

corespuns intereselor SA „Intermediar”.

Solicită încasarea de la Grosu Valeriu în beneficiul SA „Intermediar” suma

prejudiciului în mărime de 503 400 lei și a cheltuielilor de judecată.

La 11 noiembrie 2008, SA „Intermediar” a depus o cerere de concretizare a

cerințelor, solicitînd încasarea de la Grosu Valeriu în beneficiul SA „Intermediar” suma

prejudiciului material în mărime de 4 086 496 lei (f.d. 96 Vol. I).

Ulterior, la 08 decembrie 2008 SA „Intermediar” a depus o altă cerere de

concretizare a cerințelor, prin care a solicitat încasarea de la Grosu Vladimir în

beneficiul SA „Intermediar” prejudiciul material în mărime de 3 273 725 lei (f.d. 100

Vol.I).

Iar, la 29 aprilie 2009, SA „Intermediar” a mai depus o cerere, prin care și-a redus

cuantumul pretențiilor înaintate, solicitînd încasarea de la Grosu Valeriu în beneficiul

SA „Intermediar” a sumei prejudiciului material cauzat în mărime de 503400 lei și a

cheltuielilor suportate pentru achitarea taxei de stat în mărime de 15102 lei (f.d. 128

Vol. I).

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 decembrie 2007,

acțiunea a fost scoasă de pe rol.

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chiși9nău din 01 iulie 2008, a fost

anulată încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 decembrie 2008, și fixată

cauza spre examinare.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 ianuarie 2010, acțiunea a

fost respinsă ca fiind neîntemeiată și tardivă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 august 2010, a fost respins apelul

declarat de către SA „Intermediar” și menținută hotărârea primei instanțe.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 06 aprilie 2011, a fost admis recursul

declarat de către SA „Intermediar”, casată integral decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare la Judecătoria Bălți.

Prin hotărârea Judecătoriei mun. Bălți din 10 decembrie 2013, acțiunea a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată și tardivă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2014, a fost respins apelul

declarat de către SA „Intermediar” și menținută hotărârea primei instanțe.

La 26 ianuarie 2015, SA „Intermediar” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel și hotărîrea primei

instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanțele

judecătorești au aplicat și interpretat eronat normele de drept material și procedural iar

concluziile expuse în hotărîre contravin circumstanțelor cauzei și înscrisurilor din dosar.

Menționează că deși conform deciziei pronunțate instanța de apel a menținut în

vigoare hotărîrea primei instanțe, decizia este argumentată prin faptul că în cadrul

examinării cauzei nu au fost prezentate în original sau în copii autentificate, contractul

de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003 și procesul-verbal al ședinței Consiliului SA

„Intermediar” nr. 3 din 12 noiembrie 2003.

În acest sens indică că deține în original toate înscrisurile ce se conțin în

materialele cauzei, iar înscrisurile la care se referă instanța de apel au fost anexată la

materialele cauzei încă în anul 2007, odată cu depunerea cererii de chemare în judecată

cu respectarea prevederilor art. 122 alin. (2) CPC, în vigoare la acel moment.

În context, invocînd prevederile art. 123 alin. (6) CPC, consideră că odată ce nici

una dintre părțile procesului nu a pus la îndoială și nu a combătut veridicitatea

înscrisurilor prezentate și anexate la materialele cauzei, instanța de apel nejustificat și

cu încălcarea normelor procedurale în vigoare a recunoscut ca probe inadmisibile

contractul de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003 și procesul-verbal al ședinței

Consiliului SA „Intermediar” nr. 3 din 12 noiembrie 2003.

Mai, susține că instanța nu a apreciat pertinența, veridicitatea și admisibilitatea

fiecărei probe în parte, nu s-a expus asupra tuturor probelor în ansamblu, la legătura lor

reciprocă și la suficiența acestora pentru soluționarea pricinii, și nu a reflectat în hotărîre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, încălcînd astfel,

prevederile art. 130 al. (3-4) CPC.

De asemenea invocă că instanța de apel a încălcat prevederile art. art. 123 alin.

(6), 137 alin. (1), 183 alin. (1) și (2), 190, 118, 139, 357 și 373 CPC, și din motive

nejustificate a respins cererea de apel, mai mult că materialele cauzei atestă

incontestabil că Grosu Valeriu, care activa în același timp în calitate de președinte al

Consiliului SA „Intermediar” și în calitate de reprezentant al organului executiv al SRL

„Interserval” la încheierea contractului de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003 a

acționat ilegal, iar ca urmare a cauzat un prejudiciu material considerabil SA

„Intermediar”.

Totodată, cu referire la prevederile art. 82 alin. (1), 85 alin. (1) și (2) al Legii

privind societățile pe acțiuni susține că contratul de locațiune încheiat la 01 decembrie

2003 între SA „Intermediar” și SRL „Interserval” este o tranzacție de proporții cu

conflict de interese, iar Grosu Valeriu care deținea funcția de director al SRL

„Interserval” și ca acționar poseda 25 % din capitalul statutar al societății nu era în

drept să participe la adoptarea hotărîrii privind încheierea contractului de locațiune, or,

Grosu Valeriu urma să anunțe membrii Consiliului SA „Intermediar” despre conflictul

de interese și să părăsească ședința Consiliului pe perioada votării chestiunii date.

De asemenea, susține că instanțele ierarhic inferioare nejustificat au reținut

tardivitatea acțiunii, deoarece curgerea termenului de prescripție a început din

momentul în care SA „Intermediar” a aflat despre prejudiciului material cauzat, iar

acest fapt a devenit cunoscut doar după rezilierea contractului de locațiune și

înregistrarea rezilierii contractului la organul cadastral.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel a fost

expediată în adresa părților la data de 20 noiembrie 2014 și a fost recepționată de către

recurentul SA „Intermediar” la 24 noiembrie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea

de însoțire și avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 18, 20 Vol. III).

Dat fiind faptul că ultima zi a termenului de declarare a recursului este data de 24

ianuarie 2015 care este zi de sâmbătă, în condițiile art. 112 al. (2) CPC, care stabilește

că dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi

lucrătoare, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei instanței de apel a

expirat în următoare zi lucrătoare, la caz fiind 26 ianuarie 2015.

Astfel, instanța de recurs consider că recurentul s-a conformat prevederilor legale

și a declarat recursul la 26 ianuarie 2015 în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu motivele recursului, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră

recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de

apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea

acțiunii din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă recursul,

este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel

și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

Înaintând acțiunea în judecată împotriva lui Grosu Valeriu, SA „Intermediar” a

solicitat repararea prejudiciului material în mărime de 503 400 lei și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu judecarea acțiunii în cauză, prima instanță a ajuns la concluzia

a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii și respingerii acesteia, ca fiind neîntemeiată și

depusă tardiv, soluție care a fost menținută și de instanța de apel.

În susținerea concluziei care a format convingerea de a respinge acțiunea,

instanțele de judecată, au reținut că decizia cu privire la darea în locațiune a

patrimoniului SA „Intermediar” a fost luată și aprobată de votul unanim al organelor de

Conducere a societății și nu personal de Președintele Consiliului de Administrare a

Societății - Grosu Valeriu, iar la momentul luării deciziei cu privire la darea în

locațiune a complexului patrimonial unic „SA Intermediar” urma să fie efectuată o

verificare a modului de determinare a valorii de piață a bunurilor date în locațiune,

obligație care nu poate fi imputată personal Președintelui Consiliului de Administrare al

SA „Intermediar”, iar la semnarea contractului de locațiune nr. 12 din 01 decembrie

2003, directorul SA „Intermediar” nu a formulat careva obiecții.

La fel, instanțele inferioare, reținînd faptul că contractul de locațiune este datat cu

01 decembrie 2003 iar cererea de chemare în judecată a fost depusă de SA

„Intermediar” la 13 august 2007, au concluzionat că ultima a depus cererea de chemare

în judecată și cu omiterea termenul general de prescripție prevăzut de art. 267 alin. (1)

Cod civil.

Instanța de recurs constată că fiind, la soluționarea pricinii, stabilite pe deplin

circumstanțele care au importanță pentru judecarea cauzei în fond, concluziile

instanțelor de judecată și soluția dată în sensul respșingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată

și depusă tardiv, sunt incorecte, circumstanță ce rezultă din interpretarea greșită a

prevederilor aplicabile la caz, fapt ce impune casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe.

În favoarea concluziei enunțate instanța de recurs reține că, din materialele cauzei

rezultă că în cadrul ședinței Consiliului SA „Intermediar” din 12 noiembrie 2003 în

legătură cu situația economico-financiară grea a societății s-a hotărît a permite

directorului societății - Hmarnîi Iurie de a transmite în arendă încăperile SA

„Intermediar” și a semna contractul de arendă (f.d. 7 Vol. I).

Tot materialul probator atestă că la 01 decembrie 20013 între SRL „Interserval”,

cu calitate de locataș (f.d. 4 Vol. I) și SA „Intermediar” în calitatea de locatar a fost

întocmit contractul de locațiune nr. 12, obiectul contractului constituind transmiterea în

posesiune și folosință, contra plată, întreprinderea SA „Intermediar” ca complex

patrimonial unic amplasat în mun. Bălți str. Victoriei 51, cu suprafața de 32 834 m.p. și

perimetrul de 5 040,4 m.p. pe un termen de 95 de ani (f.d. 4 Vol. I), iar la 27 aprilie

2004 Adunarea Generală a Acționarilor SA „Intermediar” a aprobat contractul de

locațiune cu SRL „Interserval”, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal al Adunării

Generale al Acționarilor SA „Intermediar” din 27 aprilie 2004 (f.d. 106-108 Vol. I).

Ulterior, la 03 august 2004, contractul de locațiune a fost înregistrat la Oficiul

Cadastral Bălți cu nr. 0300211547 și inclus în Registrul Bunurilor Imobile, iar în baza

Actului de predare-primire din 17 august 2004, obiectul din str. Victoriei 51, mun. Bălți

a fost transmis SRL „Interserval” (f.d. 109 Vol. I).

Conform art. 875 Cod civil, prin contractul de locațiune, o parte (locator) se

obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință

temporară sau în folosință și posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească

chirie.

Iar în conformitate cu art. 876 alin. (2) Cod civil, contractul de locațiune a unui

bun imobil pe un termen ce depășește 3 ani trebuie înscris în registrul bunurilor imobile.

Totodată, reieșind din prevederile art. 290 alin. (1) Cod civil, care indică că

dreptul de proprietate și alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor

drepturi, apariția, modificarea și încetarea lor sînt supuse înregistrării de stat și art. 321

alin. (2) CPC, care statuează că în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se

dobîndește la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepțiile prevăzute de

lege, instanța de recurs reține că regula conform căreia dreptul de proprietate asupra

bunurilor imobile se dobîndește din momentul înscrierii în registrul bunurilor imobile

urmează a fi privită în context cu art. 290 Cod civil, și în cazul bunurilor imobile

această regulă are un caracter imperativ, iar părțile unui contract nu pot deroga de la ea.

Raportînd prevederile legale enunțate la circumstanțele cauzei, instanța de recurs

constată că deși, contractul de locațiune nr. 12 încheiat între SA „Intermediar” și SRL

„Interserval” este datat cu 01 decembrie 2003, însă puterea juridică a acestuia a apărut

la data de 17 august 2004, odată cu semnarea de către SA „Intermediar” și SRL

„Interserval” a Actului de predare-primire a imobilului din str. Victoriei 51, mun. Bălți

or, anume din această dată între părțile contractante au apărut drepturi și obligațiuni.

În susținerea opiniei date vine și pct. 2.1 al contractului de locațiune din 01

decembrie 2003, prin care s-a stabilit că termenul de locațiune este de 95 ani din

momentul primirii întreprinderii conform actului de predare-primire, care este parte

integrantă a contractului, pe cînd Actul de predare-primire a fost semnat la 17 august

2004 (f.d. 4, 109).

În aceste condiții, instanța de recurs conchide că acrul juridic menționat și-a

produs efectele juridice din momentul primirii Întreprinderii conform actului de

predare-primire, respectiv, asupra litigiului din speță nu poate fi aplicată instituția

prescripției extinctive prevăzută de art. 267 alin.(1) Cod civil.

Sub acest aspect, este evident că instanțele inferioare greșit au concluzionat,

precum că cererea de chemare în judecată a fost depusă de către SA „Intermediar” cu

omiterea termenului de prescripție, or, cum s-a menționat, dreptul SA „Intermediar” la

acțiune a luat naștere și a început să curgă la 17 august 2004 în momentul transmiterii

imobilului din str. Victoriei 51 mun. Bălți către locatașul SRL „Interserval” și a expirat

la 17 august 2007, pe cînd cererea de chemare în judecată a fost depusă la 13 august

2007, respectiv, în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de art. 267 alin . (1) CPC.

Deși, considerentele reținute mai sus sunt suficiente pentru a considera drept

greșită soluția instanțelor de judecată în partea respingerii acțiunii ca fiind depusă cu

omiterea termenului de prescripție, totodată, instanța de recurs, în susținerea acestei

concluzi, reține incidența dispozițiilor art. 272 alin. (1) Cod civil, care indică că,

termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Dreptul la acțiune se naște la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre

încălcarea dreptului.

Cu referire la prevederile enunțate, instanța de recurs reține că cursul termenului

de prescripție pentru apărarea dreptului încălcat pe calea intentării unei acțiuni în

instanța de judecată pentru SA „Intermediar” a început să curgă din momentul adoptării

de către Judecătoria Economică de Circumscripție a hotărîrii, prin care a fost reziliat

contractul de locațiune nr. 12 încheiat între SA „Intermediar” și SRL „Interserval”.

Or, doar o dată cu rezilierea contractului menționat prin hotărîrea Judecătoriei

Economice de Circumscripție din 06 februarie 2008 și înregistrarea rezilierii acestuia la

organul cadastral a fost posibil de apreciat mărimea prejudiciului cauzat SRL

„Intermediar”, cît și despre dreptului său încălcat în rezultatul acestei tranzacții.

În același timp, instanța de recurs constată ca neîntemeiată și concluziile

instanțelor judecătorești cu privire netemeinicia cerințelor SA „Intermediar” cu privire

la repararea prejudiciului material.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține prevederile art. 50 alin.(3)

lit. f) din Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997, care stabilește

că adunarea generală a acționarilor hotărăște cu privire la încheierea tranzacțiilor de

proporții prevăzute la art.83 alin.(2) și a tranzacțiilor cu conflict de interese ce depășesc

10% din valoarea activelor societății, conform ultimului raport financiar.

Potrivit art. 82 alin. (1) lit. a) al Legii privind societățile pe acțiuni nr. 1134 din 02

aprilie 1997, tranzacția de proporții este o tranzacție sau cîteva tranzacții legate reciproc,

efectuate direct sau indirect, în ceea ce privește achiziționarea sau înstrăinarea, gajarea

sau luarea de către societate cu titlu de gaj, darea în arendă, locațiune sau leasing ori

darea în folosință, darea în împrumut (credit), fidejusiune a bunurilor sau a drepturilor

asupra lor a căror valoare de piață constituie peste 25% din valoarea activelor societății,

conform ultimului bilanț.

Conform art. 83 alin. (1) și (2) din aceeași lege, decizia de încheiere de către

societate a unei tranzacții de proporții se adoptă în unanimitate de toți membrii aleși ai

consiliului societății dacă obiectul acestei tranzacții sînt bunurile a căror valoare

constituie peste 25%, dar nu mai mult de 50% din valoarea activelor societății potrivit

ultimului bilanț pînă la adoptarea deciziei de încheiere a acestei tranzacții, în cazul în

care statutul societății nu prevede o cotă mai mică sau dacă au fost plasate valori

mobiliare conform art.82 alin.(1) lit. b). Hotărîrea de încheiere de către societate a unor

tranzacții de proporții neprevăzute la alin.(1) se ia de adunarea generală a acționarilor.

Astfel, analizînd materialele cauzei prin prisma normelor de drept menționate,

Colegiul constată că, în baza contractului de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003, la

data de 17 august 2012, SA „Intermediar” în persoana directorului Hmarnîi Iurie a

transmis în posesie și folosință SRL „Interserval” în persoana managerului principal

Valeriu Grosu, întreprinderea SA „Intermediar” integral ca complex patrimonial unic,

amplasat în mun. Bălți, str. Victoriei 51 cu suprafața totală de 32 834 m.p. și perimetrul

de 5 040,4 m.p. (f.d. 4).

Este de menționat că la momentul încheierii contractului de locațiune, managerul

principal al SRL „Interserval”, Grosu Valeriu, deținea concomitent și funcția de

președinte al Consiliului Societății „Intermediar”, ultimul participînd atît la ședința

Consiliului Societății „Intermediar” din 12 noiembrie 2003, la care s-a votat unanim

propunerea privind transmiterea în arendă a întreprinderii SA „Intermediar”, cît și la

Adunarea Generală a acționarilor SA „Intermediar” din 27 aprilie 2004, la care s-a decis

aprobarea contractului de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003 încheiat între SA

„Intermediar” și SRL „Interserval” (f.d. 7, 106-108).

De altfel, și prin răspunsul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și

Corupției al RM nr.15/41-1029din 23 septembrie 2011, se atestă că fostul președinte al

Consiliului de administrare al SA „Intermediar”, Grosu Valeriu, care la acel moment

era director și fondator (cu cota de 25% din capitalul social) al SRL „Interserval”, a

încheiat o tranzacție de proporții fără ca acesta să fi fost aprobată prin hotărîrea adunării

generale a acționarilor SA „Inremediar” (f.d. 253 vol.II).

Circumstanțe menționate nu au fost negate și nici combătute de către intimatul

Grosu Valeriu, respectiv nu se cer a fi dovedite.

Or, art. 123 alin. (6) CPC, direct indică că faptele invocate de una din parți nu

trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

Astfel fiind, în speță se constată că tranzacția între SA „Intermediar” și SRL

„Interserval” a fost încheiată cu conflict de interese, or cum a fost menționat, la

momentul încheierii contractului de locațiune nr. 12 din 01 decembrie 2003, managerul

principal al SRL „Interserval”, Grosu Valeriu, deținea în același timp și funcția de

președinte al Consiliului Societății „Intermediar”, ceea ce denotă că contractul a fost

încheiat cu dînsul însuși.

La caz, însă, este cert că, la încheierea unei astfel de tranzacții părțile urmau să

țină cont de prevederile art. 85 alin. (1) și (2) al Legii privind societățile pe acțiuni nr.

1134 din 02 aprilie 1997, care indică că tranzacția cu conflict de interese este o

tranzacție sau cîteva tranzacții legate reciproc referitor la care persoanele interesate:

sînt în drept să participe la luarea deciziilor privind încheierea unor astfel de tranzacții;

și pot, concomitent, avea, la efectuarea acestor tranzacții, interes material ce nu

coincide cu interesele societății.

Persoană interesată în efectuarea de către societate a tranzacțiilor se consideră

persoana care totodată este: acționar care deține de sine stătător sau împreună cu

persoanele sale afiliate peste 25% din acțiunile cu drept de vot ale societății; sau

membru al consiliului societății sau al organului executiv al societății; sau partener al

societății în tranzacția dată sau în cîteva tranzacții legate reciproc; sau deținător al unei

cote considerabile (peste 10%) în capitalul partenerului sau asociat al acestuia cu

răspundere completă; sau reprezentant al partenerului societății în tranzacția dată sau în

cîteva tranzacții legate reciproc ori intermediar în aceste tranzacții; persoanele afiliate

persoanelor specificate la lit.a), b), d), e), f).

Cu toate acestea, la încheierea tranzacției menționate rigorile normei citate nu au

fost respectate, de altfel, cum nu au fost respectate nici prevederile art. 86 alin. (1), (3)

și (6) din Legea suscitată, care indică că, orice tranzacție cu conflict de interese poate fi

încheiată sau modificată de societate numai prin decizia consiliului societății, în cazul în

care valoarea tranzacției nu depășește 10% din valoarea activelor societății conform

ultimului raport financiar, sau prin hotărîrea adunării generale a acționarilor, în modul

stabilit de prezenta lege și de statutul societății. Pentru luarea de către consiliul societății

a deciziei privind încheierea tranzacției cu conflict de interese se cere unanimitatea

membrilor aleși ai consiliului care nu sînt persoane interesate în ce privește încheierea

tranzacției. Persoana interesată în efectuarea tranzacției date va trebui să părăsească

pentru cîtva timp ședința consiliului societății sau adunarea generală a acționarilor la

care, prin vot deschis, se hotărăște cu privire la încheierea acesteia. Prezența acestei

persoane la ședința consiliului societății sau la adunarea generală se ia în considerare la

stabilirea cvorumului, iar la constatarea rezultatului votului, se consideră că această

persoană nu a participat la votare.

Raportând la caz prevederile enunțate în coroborare cu cele stabilite, instanța de

recurs conchide că, Grosu Valeriu, fiind persoana cu funcție de răspundere la SA

„Intermediar” și concomitent director și fondator ai SRL „Interserval”, nu era în drept să

participe la luarea deciziei cu privire la darea în locațiune a complexului patrimonial ai

SA „Intermediar”, mai mult, era obligat să anunțe membrii societății despre conflictul

său de interese în efectuarea tranzacției date și să părăsească pentru cîtva timp ședința

consiliului societății la care, se hotărăște cu privire la încheierea acesteia.

Dimpotrivă, actele pricinii atestă că careva măsuri din partea lui Grosu Valeriu în

sensul enunțat nu au fost întreprinse, prin ce ultimul a admis încălcarea evidentă a

normelor imperative ale Legii privind societățile pe acțiuni ce reglementează încheierea

de către societate a tranzacției cu conflict de interese și tranzacție de proporție.

Prin urmare, în rezultatul încheierii ilegale a contractului de locațiune nr. 12 din

01 decembrie 2003, întreprinderii „Intermediar” a fost adus un prejudiciul material

considerabil.

Pentru acestea observații instanța de recurs reține prevederile art. 86 alin.(2) al

Legii privind societățile pe acțiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997, care stabilește că pînă

la luarea deciziei privind încheierea tranzacției cu conflict de interese, se va verifica

respectarea modului de determinare a valorii de piață a bunurilor, conform art.76, de

către: societatea de audit – în societățile care corespund unuia din criteriile prevăzute la

art.2 alin.(2); comisia de cenzori – în societățile altele decît cele specificate la lit.a).

Iar art. 76 alin.(1) al aceleiași Legi, prevede că tranzacțiile societății, inclusiv

cele legate de reorganizarea ei, de înființarea întreprinderilor afiliate, se efectuează

pornindu-se de la valoarea de piață a bunurilor achiziționate sau înstrăinate, dacă actele

legislative nu prevăd altfel.

Astfel, cum rezultă din prevederile contractului de locațiune prețul locațiunii era

stabilit de 5 000 lei pentru un trimestru, sau 1 666 pentru o lună, ceea ce atestă că chiria

era de numai 5 bănuți sau 0,05 lei pentru un m.p. lunar, pe cînd în realitate, conform

certificatului nr. 081 din 14 decembrie 2007, cu privire la prețurile minime și maxime

practicate pe piață de locațiune imobiliară din perioada respectivă în mun. Bălți,

eliberată de agenția imobiliară de consalting SRL „Naxin”, prețul real în anii 2003

varia între 1,2-1,7 dolari m.p./lună pentru depozite și 2,4-2,7 dolari m.p./lună pentru

oficii, respectiv în anul 2007 - 2,2-3,4 dolari m.p./lună pentru depozite și 4,8-5,9 dolari

m.p./lună pentru oficii.

În acestea condiții, interesul direct al intimatului în încheierea tranzacției date este

evident, atîta timp cît acesta culege roadele acestei devalizări a societății, pe care o

conducea în calitate de Președintele al Consiliului SA „Intermediar” și care sunt

calificate de către instanța de recurs ca încheierea tranzacției cu conflict de interese.

Din perspectiva motivelor invocate, instanța de recurs ajunge la concluzia că SA

„Intermediar”, dispune de dreptul dea solicita repararea prejudiciului material cauzat în

urma acțiunilor ilegale a lui Grosu Valeriu ce la caz s-a dovedit de a fi în mărime de

503400 lei.

Întru confirmarea acestei constatări, vin și dispozițiile art. 73 alin.(3) al Legii

privind societățile pe acțiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997, care stipulează că persoana

cu funcții de răspundere este obligată să acționeze în interesele societății și nu este în

drept să participe la capitalul și/sau activitatea organizațiilor aflate în concurență cu

societatea, cu excepția societăților afiliate, dacă prezenta lege, hotărîrea adunării

generale a acționarilor sau decizia consiliului societății nu prevede altfel.

Conform art. 85 alin.(4) și (5) al aceleiași Legi, persoana interesată în efectuarea

de către societate a unei tranzacții este obligată, pînă la încheierea ei, să comunice în

scris interesul său organului de conducere al societății, de competența căruia ține

încheierea unei astfel de tranzacții. Pentru neprezentarea sau prezentarea cu întîrziere a

datelor arătate la alin.(3) și alin.(4), persoanele interesate în efectuarea tranzacțiilor de

către societate răspund în conformitate cu legislația.

La fel și art. 86 alin.(7) din aceiași Lege prevede că, dacă consiliului societății sau

adunării generale a acționarilor nu le erau cunoscute toate circumstanțele legate de

încheierea tranzacției cu conflict de interese și/sau această tranzacție a fost încheiată

prin încălcarea altor prevederi ale prezentului articol, consiliul societății sau adunarea

generală este în drept să ceară conducătorului organului executiv al societății: să

renunțe la încheierea unei astfel de tranzacții ori să o rezilieze; sau să asigure, în

condițiile legislației, repararea de către persoana interesată a prejudiciului cauzat

societății prin efectuarea acestei tranzacții.

Iar art. 74 alin.(1) și (2) lit. g), i), j) al Legii menționate, indică că, persoanele cu

funcții de răspundere, în conformitate cu prezenta lege, cu legislația penală,

contravențională și cu legislația muncii, răspund pentru prejudiciul cauzat societății.

Persoanele cu funcții de răspundere ale societății poartă răspundere patrimonială și altă

răspundere prevăzută de actele legislative dacă ele: au folosit bunurile societății în

interes personal fie în interesul terților în care aceștia sînt interesați material în mod

direct sau indirect; i) au încălcat ordinea încheierii tranzacțiilor de proporții și/sau

tranzacțiilor cu conflict de interese; j) au admis încălcări, cu premeditare sau grave, ale

altor prevederi ale prezentei legi sau altor acte legislative.

Astfel, în condițiile textelor evocate, se constată că pretențiile în speța dată au fost

înaintate împotriva lui Grosu Valeriu, deoarece anume acesta la momentul încheierii

tranzacției nr. 12 din 01 decembrie 2003 se afla în conflict de interese față de tranzacția

respectivă și în competența acestuia, era obligația de a informa Adunarea generală a

acționarilor despre conflictul său de interese la efectuarea tranzacției.

Totodată, instanța de recurs găsește întemeiate și pretențiile recurentului cu

privire la încasarea cheltuielilor de judecată, care urmează a fi admise integral.

La acest segment se vor reține prevederile art. 94 alin. (1) CPC din care rezultă că

instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părții care a

avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată.

Reieșind din prevederile normei enunțate, se constată că SA „Intermediar” a

suportat cheltuieli pentru judecarea pricinii în cauză în suma totală de 52 857 lei, ce

constituie taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de

15 102 lei (f.d. 12 vol.I), taxa de stat pentru depunerea a 2 cereri de apel - 22 653 lei

(f.d. 209 vol.I, 240 vol.II), taxa de stat pentru depunerea a 2 cereri de recurs – 15 102

(f.d. 229 vol.I, 22 vol.III).

Față de cele ce preced și fiind cert că circumstanțele pricinii au fost constatate de

către instanțele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară

a căror-va dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa integral

decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe și a emite o nouă hotărâre prin care

a admite acțiunea SA „Intermediar” împotriva lui Grosu Valerii cu privire la repararea

prejudiciului material.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

decide :

Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Intermediar”.

Se casează integral decizia Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2014 și

hotărîrea Judecătoriei mun. Bălți din 10 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de

chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Intermediar” împotriva lui

Valeriu Grosu cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de

judecată se emite o nouă hotărâre prin care:

Se admite acțiunea Societăți pe Acțiuni „Intermediar” împotriva lui Grosu

Valeriu cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Se încasează de la Grosu Valeriu în beneficiul Societății pe Acțiuni „Intermediar”

suma de 503 400 (cinci sute trei mii patru sute) lei cu titlu de prejudiciu material și

suma de 52 857 (cinzeci și două mii opt sute cinzeci și șapte) lei cu titlu de cheltuieli de

judecată suportate pentru plata taxei de stat.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Elena Covalenco

Tamara Chisca-Doneva