1ra-1383/2021 — art. 310 alin. 1; 27, 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1383/2021 — art. 310 alin. 1; 27, 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1383/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Guzun Ion

judecând în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie, prin

care solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

februarie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Sorochin Iuri XXXXX, născut la XXXXX, originar și

domiciliat în XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

S-a încetat procesul penal pornit în baza art. 310 alin. (1), art. 27, art. 190 alin.

(2), lit. c) Cod penal, în privința lui Sorochin Iuri, din motiv că fapta acestuia

constituie contravenție.

S-a încetat procesul contravențional în privința lui Sorochin Iuri pe art. 335

Cod contravențional, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere

la răspundere contravențională.

1.1 Pentru a pronunța sentință, prima instanță a constatat că, conform

rechizitoriului inculpatul Sorocim Iuri, este învinuit de aceia că, la data de

14.12.2013, având scopul prezentării în procesul civil a unor probe false, precum și

motivul de a obține un interes material, a depus o cerere de chemare în judecată în

Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, prin care a solicitat eliberarea ordonanței

judecătorești privind încasarea sumei împrumutului în mărime de 6 380 lei de la

Istrati Fiodor, prezentând drept probă o recipisă întocmită la data de 12.04.2013,

ducând astfel instanța de judecată în eroare, prin obținerea calității de creditor, ca

participant în procedară în ordonanță, atât timp cât recipisa respectivă a fost

1

întocmită ca dovadă a primirii de către Istrati Fiodor a mijloacelor bănești pentru

efectuarea unor lucrări de construcție în luna aprilie 2013, în casa Sorochin Mariei,

mama lui Sorocim Iuri, situată pe XXXXX.

Astfel, Sorochin Iuri este învinuit că, prin acțiunile sale intenționate, a comis

infracțiunea prevăzută de art. 310 alin. (1) Cod penal: „falsificarea probelor, adică

falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces”.

Tot el, este învinuit de aceia că, la data de 14.12.2013, având scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane, prin depunerea cererii de chemare în judecată în

Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, prin care a solicitat eliberarea ordonanței

judecătorești cu privire la încasarea sumei de 6 380 lei, cu titlu de împrumut de la

Istrati Fiodor, bazându-se pe o recipisă întocmită la data de 12.04.2013, ultimul

primind de fapt acești bani de la mama sa Sorochin Iurie - Sorochina Maria, drept

plată pentru lucrări de construcțiile efectuate în luna aprilie 2013, în casa acesteia,

situată în XXXXX, a încercat să obțină de la Istrati Fiodor mijloace bănești în sumă

de 6380 lei, însă acțiunile ilegale ale acestuia nu și-au produs efectul din motive

independente de voința făptuitorului atât timp cât partea vătămată Istrati Fiodor a

depus obiecții motivate asupra ordonanței judecătorești din 16.12.2013, în

rezultatul căreia ordonanța respectivă a fost anulată, acțiuni care ar fi putut cauza

părții vătămate daune considerabile.

Sorochin Iuri este învinuit că, prin acțiunile sale intenționate, a comis

infracțiunea prevăzută de art. 27, art. 190 alin. (2), lit. c) Cod penal: „tentativă de

escrocherie, adică tentativa la dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, cu

cauzarea de daune considerabile”.

Prima instanță a indicat că, reținând că Statul, în persoana acuzatorului de stat,

nu mai susține învinuirea înaintată împotriva inculpatului Sorochin Iuri în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 310 alin. (1), 27, 190 alin. (2) Cod penal,

considerând că, fapta comisă de către ultimul nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunilor prevăzute de art. 310 alin. (1), 27, 190 alin. (2) Cod penal, instanța

judecătorească, nu poate depăși aceste limite, or, statul nu mai învinuiește

inculpatul de comiterea infracțiunilor menționate, dar consideră că inculpatul a

comis contravenția prevăzută de art. 335 Cod contravențional – samavolnicia.

În continuare, prima instanță a conchis că, probele confirmă că Sorochin Iuri,

a pretins exercitarea în mod arbitrar a unui drept presupus prin încălcarea ordinii

stabilite de legislație, fără a se cauza vreo daună considerabilă persoanei, adică a

comis contravenția prevăzută de art. 335 Cod contravențional.

Astfel, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 335 Cod

contravențional – „samavolnicia, adică exercitarea în mod arbitrar a unui drept

efectiv sau presupus prin încălcarea ordinii stabilite de legislație, fără a se cauza

vreo daună considerabilă persoanei”.

2

2.1 Partea vătămată, Istrati Fiodor, solicitând casarea sentinței, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care Sorochin Iuri să fie recunoscut

vinovat, invocând că, este inadmisibil ca într-o cauză penală în care partea vătămată

are pretenții materiale și morale să fie încetată după patru ani, iar inculpatul să scape

de pedeapsa penală, doar pentru faptul că, acuzatorul de stat a refuzat la principiile

legale, care de rând cu alți procurori care au participat în această cauză penală prin

renunțul la învinuire au admis încălcări ale legislației, prima instanță eronat a

constatat că, partea vătămată a susținut poziția procurorului, cu privire la scoaterea

acestuia de sub urmărire penală și tragere la răspundere contravențională,

declarațiile inculpatului depuse în ședința judiciară poartă un caracter eronat și de

apărare, prima instanță a constatat că suma de bani nu a fost un împrumut, dar a

constat în achitarea pentru lucrările de construcție la casa inculpatului Sorochin

Iuri, intenția lui Sorochin Iurie a fost îndreptată anume spre a obține banii de la

partea vătămată, și cu toate că a fost depusă cererea în instanța de judecată, pe

perioada de patru ani inculpatul nu a renunțat la acțiunea în instanța de judecată, și

intenționat prezentând probe false, și folosind recipisa în acest scop.

2.2 Avocatul Colenco Aureliu în numele inculpatului, solicitând casarea

sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat, invocând

că, prima instanță nu a luat în considerație că în cadrul audierilor martorului Melnic

Serghei, acesta se afla împreună cu pătimitul Istrati Fiodor, fiind încălcate grav

prevederile art. 105 alin. (2) Cod de procedură penală, situație similară și în cazul

martorului Malai Vladimir, ordonanța de punere sub învinuire a lui Sorochin Iuri

din 17.05.2014, diferă față de ordonanța care se afla la mama inculpatului, deoarece

în ordonanța aflată la ultima lipsește mențiunea cu privire la semnătura

interpretului, prima instanță nu a luat în considerație încheierea organului de poliție

din 08.11.2013, prin care s-a încetat controlul pe marginea plângerii depuse de către

Istrati Fiodor, în cadrul ședinței instanței de fond a fost înaintat demersul privind

efectuarea expertizei grafoscopice, însă acesta a fost respins din motive

nejustificate de către instanță, inculpatul nu a fost asigurat cu garanțiile necesare

apărării sale, deoarece recipisa din 12.04.2013, a fost obiectul unui litigiu civil, și

este un contract civil încheiat între părți, și nu au fost intentate careva cauze penale

pe pretinsa falsificare a acesteia, și aceasta este valabilă și nu este anulată, și nu s-

a solicitat anularea acesteia. Faptul adresării în instanța de judecată în mod civil a

lui Sorochin Iurii privind încasarea a unei datorii prezentând instanței civile un

contract de împrumut valabil, nu poate fi caracterizată ca o încălcare a ordinii

stabilite de legislație și nici nu este specificat acest semn în sentința de condamnare.

2.3 Avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatului, solicitând casarea

sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat, invocând

că, prima instanță nu a luat în considerație că, nu există și nu au existat careva relații

contractuale de prestare servicii sau antrepriză între Sorochin Iurii și Istrati Fiodor,

3

toate relațiile și înțelegerile în acest sens au fost stabilite între Istrati Fiodor și

Sorochina Maria. Istrati Fiodor nu a convenit, nu a coordonat și nu l-a informat

niciodată pe Sorochin Iurii cu privire la careva lucrări de antrepriză sau servicii.

Lucrările nu au fost finalizate, iar Istrati Fiodor nu a întocmit și nu a predat careva

acte de executare a lucrărilor. În declarațiile anterioare Istrati Fiodor a relatat că,

recipisa dată lui Sorochin Iurie a fost scrisă personal de către el, iar în ședința

judiciară din 18.01.2018, a relatat că suma indicată în recipisă a reținut-o în contul

achitării serviciilor executate la casa lui Sorochin Iuri.

A mai invocat că prin faptele constatate, s-a stabilit cu certitudine că Sorochin

Iurii nu avea careva înțelegeri și, deci, obligațiuni sau datorii de a achita mijloace

bănești lui Istrati Fiodor, nu avea careva temeiuri de a reține samavolnic suma

împrumutată de Sorochin Iuri în contul achitării unor presupuse lucrări, contractate

în mod verbal cu Sorochina Maria. În situația în care, Istrati Fiodor pretinde că a

efectuat careva lucrări comandate de Sorochina Maria, atunci acesta urmează să-și

revendice drepturile pe cale judiciară conform art. 10 al Cod civil, prin depunerea

unei acțiuni împotriva lui Sorochina Maria și nu altfel. Pe parcursul examinării

cauzei penale de învinuire a lui Sorochin Iuri, s-a constatat că, recipisa este una

veridică și nu falsă așa după cum se indică in rechizitoriul învinuirii, iar relațiile

dintre Sorochin Iuri și Istrati Fiodor și Sorochina Maria pe de altă parte au un

caracter pur civil, de neexecutare sau executarea necorespunzătoare a obligațiunilor

din raporturile civile nu poate constitui obiect sau temei de urmărire penală și

urmează a fi calificate în ordine civilă.

2.4 Inculpatul, solicitând casarea sentinței, pronunțarea unei noi hotărâri prin

care să fie achitat, invocând că, prima instanță n-a luat în considerație încheierea

din 17.11.2013, care nu a fost anulată și este în vigoare, iar în astfel de mod organul

de urmărire penală nu a fost în drept să pornească cauza penală, fiind încălcate astfel

cerințele art. 22 Cod de procedură penală, și art. 4, pct. 1) CEDO, dreptul de a nu fi

urmărit sau judecat de două ori pentru aceiași faptă. În plîngerea depusă inițial

Istrati Fiodor a indicat că nu a scris recipisa, însă ulterior a recunoscut că dânsul a

întocmit această recipisă, specificând că nu are pretenții față de Sorochin Iuri. Toți

martorii audiați în ședința judiciară au confirmat că Istrati Fiodor nu a activat în

câmpul muncii.

Inculpatul a mai invocat că, sunt inadmisibile în calitate de probe declarațiile

martorului Diordiță Roman, deoarece dânsul a participat la mai multe acțiuni

procesuale în cadrul acestei cauze penale, deși acesta i-a ajutat lui Istrati Feodor să

întocmească alte acte procesuale, la audierea martorilor Melnic Serghei și Malai

Vladimir au fost încălcate prevederile art. 105 alin. (2) Cod de procedură penală,

deoarece au fost audiați în prezența părții vătămate, ședința judiciară din data de

15.07.2014, a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 6 CEDO, deoarece s-a petrecut

în lipsa avocatului inculpatului, instanța de fond nu s-a expus asupra fotografiilor,

care conform prevederilor art. 1328 alin. (2), art. 13210 Cod de procedură penală,

4

pot fi administrate în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (3 - 5) Cod de

procedură penală, nu și în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 27, art. 190 alin. (2),

și art. 310 Cod penal, ordonanța de punere sub învinuire a fost întocmită în lipsa

inculpatului sau acestuia i-a fost prezentată o altă ordonanță, acestea din urmă fiind

contestate către procurorul ierarhic superior, ulterior la judecătorul de instrucție.

2021:

S-a respins ca nefondat apelul declarat de către partea vătămată, Istrati Fiodor;

S-a admis apelurile declarate de către inculpatul Sorochin Iuri și a avocaților

în numele acestuia;

S-a casat total sentința și s-a pronunțat o nouă hotărâre potrivit ordinii stabilite

pentru prima instanță prin care:

Procesul penal în privința lui Sorochin Iuri în baza art. 27, 190 alin. (1) și art.

310 alin. (1) Cod penal, s-a încetat în baza art. 391 alin. (1), pct. 6) Cod procedură

penală, deoarece există circumstanțe care condiționează pornirea urmăririi penale

și tragerea la răspundere penală.

3.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, Sorochin Iuri, este

învinuit de aceia că, la data de 14.12.2013, având scopul prezentării în procesul

civil a unor probe false, precum și motivul de a obține un interes material, a depus

o cerere de chemare în judecată în Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, prin care a

solicitat eliberarea ordonanței judecătorești privind încasarea sumei împrumutului

în mărime de 6 380 lei de la Istrati Fiodor, prezentând drept probă o recipisă

întocmită la data de 12.04.2013, ducând astfel instanța de judecată în eroare, prin

obținerea calității de creditor, ca participant în procedară în ordonanță, atât timp cât

recipisa respectivă a fost întocmită ca dovadă a primirii de către Istrati Fiodor a

mijloacelor bănești pentru efectuarea unor lucrări de construcție în luna aprilie

2013, în casa lui Sorochin Maria, mama lui Sorocin Iuri, situată pe XXXXX.

Astfel, Sorochin Iuri este învinuit că, prin acțiunile sale intenționate, a comis

infracțiunea prevăzută de art. 310 alin. (1) Cod penal, individualizată prin

„falsificarea probelor, adică falsificarea probelor în procesul civil de către un

participant la proces”.

Tot el, Sorochin Iuri este învinuit de aceia că, la data de 14.12.2013, având

scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin depunerea cererii de

chemare în judecată în Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, prin care a solicitat

eliberarea ordonanței judecătorești cu privire la încasarea sumei de 6 380 lei, cu

titlu de împrumut de la Istrati Fiodor, bazându-se pe o recipisă întocmită la data de

12.04.2013, ultimul primind de fapt acești bani de la mama sa Sorochin Iurie -

Sorochina Maria, drept plată pentru lucrări de construcție efectuate în luna aprilie

2013, în casa acesteia, situată în XXXXX, a încercat să obțină de la Istrati Fiodor

mijloace bănești în sumă de 6380 lei, însă acțiunile ilegale ale acestuia nu și-au

produs efectul din motive independente de voința făptuitorului atât timp cât partea

5

vătămată Istrati Fiodor a depus obiecții motivate asupra ordonanței judecătorești

din 16.12.2013, în rezultatul căreia ordonanța respectivă a fost anulată, acțiuni care

ar fi putut cauza părții vătămate daune considerabile.

Sorochin Iuri este învinuit că, prin acțiunile sale intenționate, a comis

infracțiunea prevăzută de art. 27, art. 190 alin. (2), lit. c) CP al RM, individualizată

prin „tentativă de escrocherie, adică tentativa la dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane, cu cauzarea de daune considerabile”.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță incorect a ajuns la concluzia că,

acțiunile lui Sorochin Iuri constituie contravenția de samavolnicie, omițând

existența de circumstanțe care exclud tragerea acestuia la răspundere penală.

În continuare, instanța de apel a statuat că, prin încheierea ofițerului de sector

al SP- 7 al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din

08.11.2013, a fost încetat controlul inițiat în baza materialului nr. 14295, la

plângerea lui Istrati Fiodor, pe faptul că a primit o pretenție de la Sorochin Iuri,

conform căreia în baza unei recipise urmează să restituie suma de 6 380 lei.

Instanța de apel a reținut că, faptele pentru care s-a constatat de către instanța

de fond contravenția de samavolnicie, sunt aceleași, în baza cărora a și fost încetat

procesul de examinare a plângerii prin încheierea ofițerului de sector al SP-7 al

Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din 08.11.2013,

or, în rezultatul controlului organul de poliție a stabilit că Istrati Fiodor nu a lăsat

lui Sorochin Iuri nici-o recipisă și nu a împrumutat suma de 6 380 lei, cu atât mai

mult că nici nu-l cunoaște.

Așa dar, instanța de apel a susținut că, pe marginea acelorași circumstanțe

examinate în prezenta cauză penală există un act irevocabil prin neatacare, în baza

căruia s-a constatat că în acțiunile lui lipsesc careva încălcări de ordin

contravențional sau penal din 08.11.2013, în partea în care se referă la suma de

6 380 lei, fapt care face inadmisibilă tragerea la răspundere a lui Sorochin Iuri de

două ori pentru aceleași acțiuni.

În acest sens, instanța de apel a menționat că încheierea ofițerului de sector al

SP-7 al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din

08.11.2013 în privința lui Sorochin Iuri, are calitatea de act juridic, care a produs

efecte juridice, mai mult ca atât că aceasta nu a fost atacată în ordinea stabilită de

către părți, ca de altfel, nu a fost anulată în urma unui control de către organele

competente.

Tot aici, insanța de apel a mai menționat că o altă cerere a lui Istrati Fiodor,

cu același subiect și aceleași circumstanțe a fost adresată organelor de drept

(omițând soluția pe prima cerere), în baza căreia s-a demarat urmărirea penală pe

două capete de acuzare.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că, fiind neanulată, în prezenta cauză,

încheierea ofițerului de sector al SP-7 al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun.

Chișinău, Ruhlin Vladimir din 08.11.2013 - privind încetarea procesului de

6

examinare a plângerii depuse de către Istrati Fiodor, instanța de apel este în

imposibilitate de a judeca în mod repetat fondul cauzei, or, în speța dată ar fi admisă

încălcarea prevederilor garantate de art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală și art.

4 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie, indicând temeiul

pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin

care solicită casarea deciziei, cu menținerea sentinței, invocând:

- în cazul unei sentințe de încetare, instanța de apel trebuia să descrie fapta

infracțională încriminată ca săvârșită de către inculpat și să dea apreciere probelor

prezentate de acuzare și cercetate în ședința de judecată, însă instanța de apel s-a

limitat la faptul că nu a fost respectat principiul non bis in idem;

- instanța de apel s-a pronunțat asupra încheierii ofițerului de sector al SP-7 al

inspectoratului de poliție Rîșcani, mun. Chișinău din 08.11.2013, probă ce nu a fost

examinată în ședința, ca rezultat fiind afectat dreptul acuzării la un proces echitabil,

deoarece acesta nu a dispus de posibilitatea expunerii asupra legalității încheierii în

cauză, fiind comisă o eroare de drept, deoarece motivele pe care instanța de apel și-

a întemeiat soluția nu rezultă din materialele cauzei;

- încheierea ofițerului de sector al SP-7 al inspectoratului de poliție Rîșcani,

mun. Chișinău din 08.11.2013, nu este o hotărâre definitivă conform legii și

procedurii penale, adică nu a fost emisă potrivit codului de procedură penală,

deoarece a fost examinată o cerere a părții vătămate, în ordinea legii cu privire la

petiționare, fiind emisă o încheiere;

- instanța de apel a egalat o încheiere a inspectoratului de poliție ce a fost

înregistrată în Registru 2 de înregistrare a plângerilor cu o hotărâre definitivă

conform legii și procedurii penale;

- jurisprudența instanței europene este clară și constantă în aspectul principiul

non bis in idem, astfel, principiul necondamnării repetate pentru aceeași faptă este

aplicabil ori de câte ori autoritățile competente formulează din nou împotriva unei

persoane o acuzație în materie penală după pronunțarea unei noi hotărâri definitive

de condamnare sau de achitare în același stat, hotărâre care se bucură de autoritate

de lucru judecat cu privire la această faptă;

- principiul non bis in idem nu este aplicabil în speța dedusă judecării, dat fiind

faptul că, procesul penal în privința inculpatului nu a fost încetat, nu există o

hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale pe aceleași acuzații;

prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, au depus referințe:

5.1 Partea vătămată, Istrati Fiodor, care pledează pentru admiterea acestuia,

menționând că decizia este ilegală, bazată pe interpretarea eronată a probelor.

5.2 Avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatului, care pledează pentru

7

inadmisibilitatea recursului, menționând că, recursul este tardiv, mai mult, recursul

este declarativ, nu pot fi reținute argumentele recurentului cu privire la aplicarea

principiului non bis in idem, instanța de apel corect a aplicat acest principiu, or,

acest principiu nu se referă la existența unei hotărâri definitive, ce se referă la

excluderea urmăririi unei și aceeași persoane pentru una și aceeași faptă de mai

multe ori.

constată că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Conducându-se de dispozițiile din art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres

de art. 427 Cod de procedură penală. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută

ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului

de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii,

dacă normele de drept procesual penal au fost corect aplicate și hotărârea adoptată

să conțină răspuns la toate motivele invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile pronunțate

de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

ierarhic superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea.

Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea

insuficientă sau motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1), (2), 6) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în

ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în

8

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele

nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal.

La caz, Colegiul penal lărgit atestă că recurentul indică temeiul de recurs

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, sub aspectul că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Din conținutul recursului ordinar declarat se reține, că procurorul critică

soluția adoptată de către instanța de apel, deoarece contravine circumstanțelor

cauzei și probelor administrate în prezenta speță și nu corespunde cerințelor

prevăzute de art. 414 Cod de procedură penală.

Coraportând decizia instanței de apel, la rigorile prevăzute de art. 414 Cod de

procedură penală enumerate supra, se atestă că instanța de apel nu a ținut cont pe

deplin de aceste cerințe și a comis următoarele erori de drept.

Analizând decizia instanței de apel, Colegiul penal lărgit constată că instanța

de apel și-a motivat soluția prin faptul că: „......încheierea ofițerului de sector al

SP-7 al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din

08.11.2013 în privința lui Sorochin Iuri, are calitate de act juridic, care a produs

efecte juridice, mai mult ca atât că acesta nu a fost atacat în ordinea stabilită de

către părți, ca de altfel, nu a fost anulat în urma unui control de către organele

competente.

Fiind neanulată, în prezenta cauză, încheierea ofițerului de sector al SP – 7 al

Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din 08.11.2013

– privind încetarea procesului de examinare a plângerii depuse de către Istrati

Fiodor, instanța de apel este în imposibilitate de a judeca în mod repetat fondul

cauzei, or, în speța dată ar fi admisă încălcarea prevederilor garantate de art. 22

alin. (1) Cod de procedură penală și art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

Deși instanța de apel își fundamentează soluția indicând direct la încheierea

ofițerului de sector al SP – 7 al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău,

Ruhlin Vladimir din 08.11.2013(v. I, f.d. 17), în ședința de judecată, conform art.

414 Cod de procedură penală, dispunând examinarea probelor și înscrisurilor din

materialele cauzei cercetate de prima instanță, conform procesului – verbal al

ședinței de judecată din 22.01.2021(v. IV, f.d. 115 – 116), instanța de apel nu a

examinat încheierea ofițerului de sector al SP – 7 al Inspectoratului de Poliție

Rîșcani, mun. Chișinău, Ruhlin Vladimir din 08.11.2013(v. I, f.d. 17), și nu a

consemnat-o în procesul – verbal al ședinței(v. IV, f.d. 115 – 116), astfel, Colegiul

penal lărgit, conchide că instanța de apel în pofida prevederilor art. 414 alin. (6) Cod

de procedură penală: „Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile

pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de

9

judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal”, și-a

întemeiat concluziile pe o probă cercetată de prima instanță(v. III, f.d. 44 verso) fără

ca să fie verificată în ședința de judecată a instanței de apel și nu a fost consemnată

în procesul – verbal(v. IV, f.d. 115 – 116).

Mai mult, Colegiul penal lărgit ține să indice că, textul art. 4 din Protocolul nr.

7 adițional CEDO prevede că principiul non bis in idem are ca scop protejarea unei

persoane care a fost deja „achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă”. În

raportul explicativ privind Protocolul nr. 7 se menționează, în ceea ce privește art.

4, că „principiul consacrat în această dispoziție se aplică exclusiv după achitarea sau

condamnarea persoanei în cauză printr-o hotărâre definitivă, conform legii și

procedurii penale ale statului respectiv.” Prin urmare, pentru ca o persoană să

beneficieze de protecția acestui articol, nu este suficient să existe o hotărâre

definitivă; este necesar totodată ca această hotărâre definitivă să includă achitarea

sau condamnarea persoanei în cauză. În fiecare cauză, Curtea trebuie să stabilească

mai întâi dacă a existat o achitare sau o condamnare. În cazul unui răspuns afirmativ,

aceasta trebuie să determine dacă achitarea sau condamnarea constituie o hotărâre

„definitivă” în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7.

Astfel cum a explicat CtEDO în hotărârea din 08 iulie 2019 Mihalache

împotriva României (MC) (pct. 95 și 97), pentru a stabili dacă o anumită hotărâre

constituie o „achitare” sau o „condamnare”, aceasta trebuie să examineze conținutul

propriu-zis al actului în discuție și să aprecieze efectele acestuia asupra situației

reclamantului.

Pe baza textului art. 4 din Protocolul nr. 7, CtEDO a considerat că folosirea cu

intenție a sintagmei „achitat sau condamnat” implică faptul că a avut loc angajarea

răspunderii „penale” a persoanei acuzate în urma unei examinări a circumstanțelor

cauzei; cu alte cuvinte, că s-a efectuat examinarea fondului cauzei. Pentru a putea

efectua o astfel de examinare, este esențial ca autoritatea responsabilă cu luarea

hotărârii să fie învestită în dreptul național cu o competență decizională care să îi

permită să examineze fondul cauzei. Această autoritate trebuie apoi să se axeze pe

studierea sau aprecierea probelor depuse la dosar și să facă o apreciere a participării

reclamantului la unul sau la toate evenimentele care au dus la sesizarea organelor de

cercetare, pentru a hotărî dacă s-a stabilit răspunderea „penală”.

În cauza Sundqvist împotriva Finlandei din 22 noiembrie 2005, CtEDO a

hotărât, în lumina dreptului intern aplicabil, că decizia unui procuror de neîncepere

a urmăririi penale nu trebuie considerată ca fiind o decizie „definitivă” și că, în

consecință, nici faptul că procurorul general a decis ulterior să inițieze o procedură

împotriva reclamantului și nici condamnarea ulterioară a persoanei în cauză nu

constituie o nouă procedură care intră sub incidența art. 4 din Protocolul nr. 7.

Astfel, Colegiul penal lărgit, statuează că instanța de apel nu a motivat și

argumentat faptul că încheierea din 08.11.2013 sus indicată are puterea unei „decizii

definitive”, ci doar declarativ a indicat că este în imposibilitate de a judeca în mod

10

repetat fondul cauzei, or, în speța dată ar fi admisă încălcarea prevederilor garantate

de art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală și art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

Legii procesual penale – asupra motivelor esențiale indicate în cererea de apel și în

măsura competenței sale asupra motivelor din recursul declarat, să elucideze faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, să-și argumenteze

clar concluziile sale în decizia adoptată, în baza probelor cercetate în ședința de

judecată a instanței de apel, cu respectarea cerințelor art. 414, 415 Cod de procedură

penală, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest

domeniu, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile

art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie, casează total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Sorochin Iuri XXXXX, cu dispunerea rejudecării de Curtea de Apel Chișinău în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 18 noiembrie 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Guzun Ion

11