1ra-676/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-676/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-676/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte - Toma Nadejda,

Judecătorii- Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Guzun Ion,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Bodareu Octavian, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 octombrie 2020, în cauza

penală în privința lui

Prisacari Victor XXXXX, născut la 28

martie 1964, originar și domiciliat în raionul

Edineț, satul Gașpar.

Termenul de examinare:

prima instanță: 11.10.2019 – 18.05.2020

instanța de apel: 26.06.2020 – 06.10.2020

instanța de recurs: 30.12.2020 – 08.06.2021.

A C O N S T A T A T:

Prisacari Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

deschis, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, Țaralunga XXXXX,

a fost admis în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor

cuvenite să hotărască instanța civilă.

S-a încasat de la Prisacari Victor în contul statului cheltuielile judiciare în

mărime de 2468 (două mii patru sute șaizeci și opt) lei.

iunie 2019, aproximativ pe la orele 07:00, deținând permis de conducere nr.

XXXXX pentru categoriile ,,A”, ,,B”, ,,C”, ,,D” și ,,E”, eliberat la data de 10.03.1997

și încălcând prevederile pct. 45 sbpct.(1), lit. a), b) și d) precum și sbpct. 2) al

Regulamentului de Circulație Rutiere al RM, aprobat prin Hotărîrea Guvernului

nr. 357 din data de 13 mai 2009, conform căruia ,,în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului”, conducând autobusul de model XXXXX cu nr/în XXXXX care aparține

SA ,, XXXXX”, pe ruta XXXXX, și anume pe traseul central din s XXXXX, nu a ținut

1

cont de prevederile pct. 45 alin.2) al Regulamentului de Circulație Rutieră al RM

nu a redus viteza și nici nu a oprit autovehiculul cu toate că a observat ieșirea

pe traseu a unei bovine, care aparținea cet. Țaralunga XXXXX. În urma abaterii

de la pct. 45, sbpct, 2) din Regulamentul Circulației Rutiere al RM și anume

faptului că nu a redus viteza autovehiculului la observarea unui pericol,

Prisacari Victor XXXXX a tamponat-o pe Țaralunga XXXXX, care a ieșit pe traseu

să întoarcă bovina sus indicată pe acostament. În rezultatul leziunilor corporale

primite în urma accidentului rutier, Țaralunga XXXXX a decedat la fața locului.

Conform raportului de expertiză judiciară nr. 201919C0125 din

28.06.2019, decesul cet. Țaralunga XXXXX, 52 ani a survenit în rezultatul

șocului traumatic și hemoragic, care s-a dezvoltat în urma traumei asociate,

exprimată prin: trauma cranio cerebrală închisă-hemoragii în țesuturile moi

pericraniene și subarahnoidală în focar; trauma contuză a toracelui – fractura

ambelor clavicule cu deplasarea fragmentelor, fractura coastelor bilaterale pe

2 linii anatomice cu hemoragii în țesuturile adiacente, ruptura pleurei parietale

la nivelul rupturilor; trauma bonta a abdomenului – ruptura splinei, însoțită cu

hemoragie în cavitatea abdominală; trauma contuză a membrului superior și

inferior pe dreapta – plaga contuză ruptă a antebrațului stîng și a atriculației

talocrurale de dreapta, fractură deschisă a oaselor gambei drepte în ariculația

talocrurală. Vătămările corporale descrise mai sus au fost produse prin

acțiunea traumatică a unui corp contondent dur, posibil la data și în

circumstanțele indicate/accident rutier, și se califică ca vătămare periculoasă

pentru viață. La cercetarea toxicologică în proba de sânge de la cadavrul cet.

Țaralunga Vera alcool etilic nu a fost depista.

Acțiunile lui Prisacari Victor au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana

care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul

unei persoane.

numele inculpatului Prisacari Victor, prin care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare în condițiile art.

390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală – fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, iar în temeiul art. 146 alin. (1) Cod de procedură penală,

să se dispună efectuarea pe dosarul de învinuire a cet. Prisacari Victor a

expertizei în comisie cu experți în domeniul tehnic-auto și medico-legală la

CNEJ.

Apărarea, în motivarea apelului a invocat că cele întâmplate s-au cauzat în

circumstanțe pe care cet. Prisacari Victor nu putea și nici nu avea de unde să le

prevadă, astfel, prevederile Regulamentului circulației rutiere nu a fost încălcat.

A susținut că accentul asupra faptului absenței laturii subiective este de a

constata că impactul nu putea fi prevăzut sub toate aspectele sale – atât în

modalitatea neglijenței cât și în cea a încrederii exagerate în sine, ceea ce

rezultă că vinovăția inculpatului nu a fost constatată, și se bazează pe

presupuneri.

2

Apelantul a mai menționează că Țaralunga Vera, ca participant la trafic,

urma să respecte direcția și partea sa dreaptă de deplasarea pe acostament,

urmând să-și exprime intenția de a se deplasa astfel ca să nu creeze obstacole

celorlalți participanți la trafic, astfel pe lângă unghiul de vizibilitate urmează a

fi luate în considerație intenția pietonului, victima Țaralunga Vera a manifestat

o reacție spontană, intenție neprevăzută pentru participanții la trafic.

În fața instanței de apel, avocatul Sandu Stela care a acționat in interesele

inculpatului Prisacari Victor a solicitat anexarea la materialele cauzei a cererii

inculpatului în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală prin care ultimul își

recunoaște vina în cele comise, se căiește sincer și regretă de cele întâmplate.

În cadrul ședinței de judecată a instanței de apel, de către avocatul Sandu

Stela și inculpat au fost modificate cerințele din apel, solicitând aplicarea în

privința inculpatului a pedepsei prin prisma art. 90 alin.(1) Cod penal,

inculpatul menționând că vina o recunoaște pe deplin și se căiește sincer de cele

întâmplate.

2020, apelul declarat a fost admis, rejudecată cauza, casată sentința în partea

stabilirii pedepsei, după cum urmează.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea executării

pedepsei cu închisoare, pe o perioadă de probațiune de 4 (patru) ani.

În rest, sentința a fost menținută, fără modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că din

cererea de apel rezultă că apelantul critică modul de apreciere a probelor de

către prima instanță, considerând-o necorespunzătoare circumstanțelor de

fapt ale cauzei, însă aceste argumente nu pot fi reținute deoarece, conform

art.101 alin.(2) Cod de procedură penală, la faza judecării cauzei instanța de

judecată apreciază probele conform propriei convingeri formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-

se de lege. Astfel, în opinia instanței de apel, toate probele administrate au

primit o apreciere la justa lor valoare, concluziile privind vinovăția inculpatului

Prisacari Victor în comiterea infracțiunii imputate rezultând din circumstanțele

de fapt și de drept stabilite în cauză, inclusiv declarațiile succesorului victimei

Țaralunga Diana, și ale martorilor Andruh Maria, Ashikhmina Tatiana, Sîrbu

Evghenia.

În continuare, instanța de apel a reiterat că deși în apel se indică, că fapta

inculpatului Prisacari Victor nu întrunește elementele infracțiunii, urmând a fi

achitat, în cadrul ședinței de judecată a instanței de apel acesta a recunoscut

vina și și-a modificat cerințele, invocând că recunoaște vina în cele comise, se

căiește sincer și solicită aplicarea prevederilor art. 90 alin.(1) Cod penal. Astfel,

instanța de apel a apreciat, ca irelevante argumentele din apelul înaintat

referitoare la nevinovăția inculpatului Prisacari Victor în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a enunțat că prima instanță, just a calificat

faptele inculpatului Prisacari Victor, vinovăția acestuia fiind constatată în baza

3

ansamblului de probe administrate și cercetate de către instanță, sentința

adoptată fiind legală în partea încadrării juridice a acțiunilor inculpatului, însă

neîntemeiat i-a stabilit o pedeapsă cu închisoare, cu executarea reală a acesteia,

considerând-o prea aspră în raport cu circumstanțele reținute, gravitatea faptei

comise, personalitatea făptuitorului.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a concluzionat că raportând

fapta și împrejurările în care infracțiunea a fost comisă, consideră, că inculpatul

Prisacari Victor nu este periculos pentru societate, în acest sens fiind reținută

forma vinovăției-imprudența, personalitatea inculpatului, anterior

necondamnat (f.d.66), însă a fost tras la răspundere contravențională, la

evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află (f.d.46), are constituită o

familie dar nu are persoane la întreținere, este angajat în câmpul muncii, în

cadrul instanței de apel a recunoscut vinovăția în infracțiunea imputată și se

căiește în faptele comise.

Astfel, ținând cont de dispozițiile legale ale art.69, 75 Cod penal, precum și

reieșind din faptul, că inculpatul Prisacari Victor a comis o infracțiune gravă,

însă a recunoscut vina și se căiește sincer în cele comise, nu are antecedente

penale, este căsătorit, la locul de trai se caracterizează pozitiv, este angajat în

câmpul muncii, instanța de apel a considerat posibilă corectarea acestuia prin

aplicarea față de el a pedepsei sub formă de închisoare, însă cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, dispunând suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoare.

recurs ordinar prin care a solicitat casarea acesteia, cu menținerea sentinței

primei instanțe.

În motivarea solicitărilor sale, recurentul, invocând prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a menționat că în prezenta cauză

penală, a fost adoptată o decizie cu aplicarea unei pedepse prea blânde în

comparație cu consecințele comiterii infracțiunii.

Consideră că inculpatul Prisacari Victor a avut posibilitatea reală de a evita

producerea accidentului rutier la data de 23 iunie 2019, în cazul în care ar fi

acționat în conformitate cu prevederile pct. 45 sbpct. (I) lit. a), b) și d) și pct. (2)

din Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.

357 din 13.05.2009 prevăd că: Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, situația rutieră.

Conducătorul trebuie să manifeste prudență sporită și, în caz de necesitate să

reducă viteza pînă la o limită care i-ar garanta siguranța traficului.

Astfel, inculpatul urma să țină cont de faptul că se deplasează prin

localitate, de faptul că în orice moment poate să apară cineva în calea sa,

respectiv, urma să conducă automobilul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ce i-ar permite să prevadă situații periculoase. Contrar însă, în pofida

faptului observării obstacolului pe partea carosabilă, inculpatul nu a stopat

4

mijlocul de transport condus, manifestând neglijență în acțiunile sale,

considerând că ar putea evita tamponarea, încercând să ocolească obstacolul -

fapt prin ce a încălcat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere al RM.

Menționează, că pedeapsa, în prezenta cauză penală, urmează să aibă un

efect preventiv serios, atât pentru inculpat, cât și pentru alte persoane

predispuse la comiterea unor astfel de infracțiuni și va constitui o garanție și o

asigurare că drepturile și libertățile consfințite de Constituția RM și alte legi

sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Totodată, amintește că succesorul victimei, Țaralunga Diana, în ședința de

judecată a invocat existența pretențiilor de ordin material față de inculpat,

explicând prin faptul că a primit, de la inculpat, imediat după accident, suma de

30 000 lei, pe care i-a cheltuit pentru înmormântare, însă, are în continuare

pretenții de ordin material, invocând că după decesul mamei, sora sa mai mică,

care este elevă în clasa a IX, a rămas fără întreținător, și necesită corespunzător,

întreținere pînă la vârsta majoratului, fiindu-i foarte greu din punct de vedere

financiar.

Acuzarea a luat în calcul atitudinea inculpatului față de fapta comisă, față

de succesorul victimei, de compasiunea ce o manifestă, cărora, deși

neintenționat, însă li s-au produs daune materiale și în special, morale, care,

după caz, nu mai pot fi recuperate. Astfel, victima Țaralunga Vera avea un copil

minor la întreținere, și care, urmare a faptei neglijente comisă de inculpat, a

rămas fără întreținător, fiindu-i produsă inclusiv și o pagubă morală și psihică

irecuperabilă.

Subliniază că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport, respectiv, în conformitate cu

prevederile art. 16 alin. (4) Cod penal, se consideră infracțiune gravă, care

atentează la valoarea primordială protejată de legea penală - viața și sănătatea

persoanei, or dreptul la viață al oricărei persoane prevăzut de art. 2 CEDO

prevalează asupra altor drepturi, iar Curtea Europeană acordă dreptului la

viață o semnificație cu totul aparte situându-l printre articolele primordiale ale

Convenției.

La aplicarea și individualizarea pedepsei aleasă în privința inculpatului,

consideră, că instanța de apel nu a ținut cont de principiul proporționalității

având în vedere fapta comisă și urmările excepțional de grave produse - decesul

persoanei.

Totodată, menționează că accidentul s-a produs în localitatea unde își avea

domiciliul victima, și unde locuiește și pînă la moment inculpatul Prisacari

Victor, iar accidentul produs a bulversat și tulburat liniștea localității pe o

perioadă îndelungată.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din

următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

5

penală, judecând recursul instanța este în drept să respingă recursul ca

inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul cererii de recurs, Colegiul penal lărgit atestă, că

acuzatorul de stat invocă în calitate de temei pentru casarea deciziei instanței

de apel art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilește, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii.

Având în vedere argumentele recursului, Colegiul penal lărgit conchide că

acuzatorul de stat critică decizia instanței de apel dintr-un singur considerent,

și anume din motivul că, în opinia sa, instanța de apel greșit a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul art. 90 Cod penal –

eroarea de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală, și anume, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de

judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare

în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei

penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Luând în considerare argumentele recursului, Colegiul penal lărgit

conchide că sub aspectul acestui temei de casare, procurorul opinează că

instanța de apel neîntemeiat i-a stabilit inculpatului o pedeapsă cu suspendarea

condiționată a executării acesteia în temeiul art. 90 Cod penal. Raportând însă

argumentele invocate la circumstanțele speței, Colegiul penal lărgit relevă că

6

acest temei nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilită

presupusa eroare de drept invocată de recurent.

Analizând partea descriptivă a deciziei contestate, Colegiul penal lărgit

atestă că instanța de apel a constatat și a apreciat corect circumstanțele de fapt

și de drept la stabilirea pedepsei inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiile de drept material,

ținând cont de prevederile art. 61, 75-78 și 90 Cod penal.

Conform art. 7 alin. (1) Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv, are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a

altor persoane.

Art. 75 alin. (1) Cod penal stipulează că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, analizând în ansamblu totalitatea probelor administrate și cercetate

în cadrul întregului proces penal, Colegiul penal lărgit consideră că instanțele

de fond corect au conchis că vinovăția inculpatului Prisacari Victor este pe

deplin dovedită și acțiunile lui just au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal.

În privința dezacordului procurorului cu aplicarea de către instanța de

apel a suspendării condiționate a executării pedepsei sub formă de închisoare,

Colegiul penal lărgit menționează că în conformitate cu art. 90 alin. (1) Cod

penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani

pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca

acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării

pedepsei și termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată dispune

neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz,

termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă

infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

7

Deci, raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal are la

origine convingerea că, corectarea și reeducarea condamnatului este posibilă

fără a fi izolat de comunitate, familie și societate. Această instituție juridică a

fost instituită întru realizarea scopului pedepsei fără ca, condamnatul să fie

izolat de societate, acesta fiind supus unui termen de încercare, fără executarea

reală a pedepsei, evitându-se dezavantajele pe care le atrage după sine

privațiunea de libertate: desprinderea condamnatului de familie și de modul de

viață obișnuit și contactul cu infractorii recidiviști periculoși care îl pot antrena

în continuare în noi activități criminale.

De asemenea, un alt aspect important îl reprezintă faptul că stabilirea

duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz

concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială

etc.

Față de considerentele menționate, Colegiul penal lărgit atestă că instanța

de apel corect a evidențiat că prima instanță nu și-a motivat soluția privind

neaplicarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei sub

formă de închisoare, stabilite inculpatului, cu toate că materialele cauzei atestă

că, corectarea și reeducarea acestuia este posibilă fără a fi izolat de comunitate,

familie și societate, cu realizarea plenară și eficientă a scopului legii penale.

Astfel, instanța de apel, efectuând o analiză minuțioasă a circumstanțelor

cauzei și a personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul

lui în viața socială, precum și cel de înainte și după săvârșirea infracțiunii

incriminate, a evidențiat că în condițiile în care inculpatul nu are antecedente

penale, însă a fost tras la răspundere contravențională, a comis o infracțiune

din imprudență, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, are

constituită o familie, însă nu are la întreținerea persoane, este neagajat în

câmpul muncii, în cadrul ședinței instanței de apel a recunoscut vinovăția în

săvârșirea infracțiunii imputate și s-a căit de celea comise, a contribuit la

suportarea cheltuielilor de înmormântare a victimei, oferind succesorului

acesteia suma de 30 000 lei, așa dar, în circumstanțele expuse, se constată

prezența condițiilor pentru a fi aplicată instituția suspendării condiționate a

executării pedepsei sub formă de închisoare.

8

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit nu reține argumentul

procurorului precum că instanța de apel neîntemeiat i-a stabilit inculpatului o

pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia, or, instanța de

apel, în decizia adoptată s-a expus detaliat asupra argumentelor necesității

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit constată că instanța de apel

și-a argumentat hotărârea în sensul aplicării art. 90 Cod penal, corect ajungând

la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea

acestuia de societate și va atinge scopul restabilirii echității sociale. În aceste

condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența în speța

examinată a unei erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate, deoarece instanța de

apel n-a admis o eroare gravă de fapt, care ar afecta soluția acesteia.

Cât privește argumentul recurentului, precum că instanța de apel, la

soluționarea acțiunii civile nu a ținut cont de pretențiile materiale înaintate de

către succesorul părții vătămate, Țaralunga Diana, către inculpatului Prisacari

Victor, Colegiul penal lărgit reiterează că, din declarațiile date de către

succesorul părții vătămate în cadrul ședinței de judecată a instanței de apel

rezultă că nu are careva pretenții de ordin moral, însă a invocat existența

pretențiilor de ordin material, fără a indica o sumă expresă sau a prezenta

careva acte întru confirmarea existenței acestora, totodată recunoaște că

inculpatul Prisacari Victor i-a oferit suma de 30 000 lei pentru cheltuieli de

înmormântare (Vol. I, f.d. 132).

În acest sens, Colegiul penal lărgit relatează că potrivit art.219 alin.(1) Cod

de procedură penală - acțiunea civilă în procesul penal se intentează prin

depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanței de judecată, de către

persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale,

morale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală

sau în legătură cu săvârșirea acesteia.

Art. 387 alin. (3) Cod de procedură penală, stipulează că în cazurile

excepționale când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții

civile, ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să admită în principiu,

acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

hotărască instanța civilă.

Raportând prevederile legale la cazul suspus judecății, Colegiul penal lărgit

menționează că din materialele cauzei se constată că succesorul părții

vătămate, Țaralunga Diana, nu a depus nici o cerere în conformitate cu

prevederile art. 219 alin.(1) Cod de procedură penală, înaintându-și pretențiile

materiale doar în formă verbală, fără a le confirma prin careva înscrisuri,

circumstanțe ce au generat soluția primei instanțe de a admite în principiu a

acțiunii civile înaintate verbal de către succesorul părții vătămate și civile,

Țaralunga Diana, urmând ca asupra cuantumul despăgubirilor civile cuvenite

să hotărască instanța civilă, întru a nu admite tergiversarea examinării cauzei

penale.

9

Prin urmare, dat fiind faptul că în cauză nu au fost prezentate probe în

original, sau certificate legale, bonuri de casă care ar confirma prejudiciul

material cauzat succesorului părții vătămate, Țaralunga Diana, prin infracțiune,

Colegiul penal lărgit constată că instanțele de fond corect au admis, în principiu,

acțiunea civilă, urmând ca cuantumul despăgubirilor să fie stabilit în ordinea

procedurii civile, soluție pe care Colegiul penal lărgit o însușește integral,

reieșind din temeinicia acesteia.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de

procuror urmează a fi respins, ca inadmisibil.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți, Bodareu Octavian, cu menținerea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 octombrie 2020, în cauza penală

în privința lui Prisacari Victor XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 29 iulie 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Guzun Ion

10