ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.07.2021

1ra-640/2021 — art. 151 alin. 1 CP

HOTĂRÂRE
08.07.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 151 alin. 1 CP
Temei legal
art. 427 alin. 1 pct. 6, 16 CPP
Citează această cauză
1ra-640/2021 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-640/2021

Curtea Supremă de Justiție

02 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul-șef în Procuratura de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 15 octombrie 2020,

în cauza penală în privința lui

Mitreanu Valeriu XXXXX, născut

la XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond: 12.03.2019 − 29.03.2019;

Instanța de apel: 15.05.2019 − 10.06.2019;

Instanța de recurs: 25.09.2019 − 19.05.2020;

Instanța de apel: 17.09.2020 − 15.10.2020;

Instanța de recurs: 23.12.2020 − 02.06.2021.

fiind judecată în ordinea procedurii prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală,

Mitreanu Valeriu XXXXX a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 151 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executarea acesteia în penitenciar

de tip semiînchis.

În baza art. 90 alin. (1), (2) Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

S-a încasat de la Mitreanu Valeriu în beneficiul lui Răileanu Eugeniu suma de 7 300

lei în calitate de prejudiciu material.

Demersul procurorului cu privire la încasare din contul inculpatul Mitreanu

Valeriu XXXXX în contul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 786 a fost respins ca

neîntemeiat.

1

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

penală, săvârșită în următoarele circumstanțe de fapt: Mitreanu Valeriu la data de

23.01.2019, aproximativ la orele 05:30, aflându-se pe teritoriul stânii, situată în partea de

est com. Congazcic, UTA Găgăuzia, în timpul cerții cu Răileanu Eugeniu, apărută din

cauza geloziei, a aplicat o lovitură de cuțit în regiunea trunchiului lui Răileanu Eugeniu,

cauzându-i astfel ultimului următoarele vătămări corporale: plagă penetrantă

intercostală a coastei a 11-a pe linia axiliară medie din partea stângă cu lezarea coastei a

11-a și arterei intercostale a cavității abdominale cu lezarea epiplonului, mezoului,

intestinului jejun, cu hemoragie în cavitatea abdominală (aproximativ 300 ml clinic), care

în conformitate cu criteriul dat se califică ca vătămare gravă a sănătății.

Instanța de judecată a calificat cele săvârșite de către Mitreanu Valeriu în baza art.

151 alin. (1) Cod penal, după indici calificativi – vătămarea intenționat gravă a integrității

corporale sau a sănătății, care este periculoasă pentru viață.

în partea pedepsei și pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care lui

Mitreanu Valeriu recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 151 alin.

(1) Cod penal, să- fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani

și 6 luni cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

La fel, acuzatorul de stat a mai solicitat încasarea din contul inculpatului Mitreanu

Valeriu în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizelor

judiciare în mărime de 786 lei.

În motivarea cererii de apel procurorul a menționat că instanța de judecată nu a

luat în considerare personalitatea inculpatului Mitreanu Valeriu, care potrivit

materialelor cauzei penale, la momentul de față, este tras la răspundere penală pe o altă

cauză penală, totodată în privința acestuia a fost pornită urmărirea penală, pentru faptul

comiterii altor infracțiuni, dintre care una dintre acestea atentează la viața și sănătatea

persoanei.

În acest context, a subliniat că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința

inculpatului nu corespunde urmărilor faptei ilicite săvârșite și personalității celui din

urmă, care are tendințe de comitere de noi infracțiuni.

De asemenea, s-a relevat că în afară de răspunderea penală pe care trebuie să o

suporte inculpatul pentru infracțiunea comisă, ultimul este obligat să suporte și toate

cheltuielile judiciare efectuate în legătură cu investigarea infracțiunii comise de către

acesta. Doar în cazul imposibilității achitării cheltuielilor judiciare de către inculpat,

cheltuielile respective pot fi trecute în contul statului.

2

admis apelul procurorului, casată parțial sentința în partea stabilirii pedepsei și

pronunțată în această parte o nouă hotărâre prin care: Mitreanu Valeriu a fost condamnat

în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

pedeapsa stabilită inculpatului Mitreanu Valeriu prin sentința adoptată ca fiind

neîntemeiată, în raport cu circumstanțele constatate pe caz.

Prin urmare, instanța de apel a notat că, deși prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului Mitreanu Valeriu a ținut cont de prezența circumstanțelor atenuante și

agravante și de personalitatea inculpatului, neîntemeiat a aplicat prevederile art. 90 Cod

penal, în partea stabilirii pedepsei lui Mitreanu Valeriu cu suspendarea condiționată pe o

perioadă de probațiune de 4 ani.

Instanța de apel a considerat că argumentele reflectate în cererea de apel sânt

întemeiate și pot servi drept temei pentru casarea sentinței în cauză, în latura pedepsei

or, inculpatul urmează să conștientizeze fapta comisă, prin care s-a atentat asupra

relațiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei.

De asemenea, s-a statuat că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a demonstra că infracțiunea

comisă de ei este un incident în viața acestora.

Mai mult, s-a remarcat că în textul art. 90 alin. (1) Cod penal, lexemul „poate”, oferă

posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica prevederile acestei norme. În

prezenta speță, prima instanță a pus accentul mai mult pe personalitatea persoanei

vinovate, fără a învedera și alte criterii de individualizare a pedepsei penale, cum ar fi

gravitatea infracțiunii săvârșite, influența pedepsei asupra corectării și reeducării

vinovatului. Prima instanță neîntemeiat a conchis că împrejurările prezentei cauze

penale, ce vizează personalitatea inculpatului, sânt suficiente pentru a aplica prevederile

art. 90 alin. (1) Cod penal. Deși inculpatul Mitreanu Valeriu nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru și se caracterizează pozitiv la locul de trai, acesta a comis

o infracțiune cu intenție care face parte din categoria infracțiunilor grave prin prisma art.

16 Cod penal, iar până în prezent acesta nu a recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiune

părții vătămate.

Împrejurările enunțate mai sus, au determinat instanța de apel de a stabili

inculpatului Mitreanu Valeriu o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani

și 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

3

Instanța de apel a considerat că anume această pedeapsă este echitabilă și suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii

societăți, perturbate prin infracțiunea comisă de către inculpat, iar pedeapsă stabilită

inculpatului este aptă de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului

de pericol social a faptei comise de inculpat, cât și personalității acestuia. Or, prima

instanță nu a dat o apreciere cuvenită normelor prevăzute la art. 7, 61, 75 Cod penal, și

deși nu a stabilit prezența altor circumstanțe relevante a aplicat prevederile art. 90 Cod

penal, fără a motiva necesitatea soluției respective.

De asemenea, s-a reținut că prima instanță corect a respins cerința procurorului

privind încasarea cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 786 lei de la inculpat în contul

statului, formată din: 128 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale nr.201915P0026

din 24.01.2019; 320 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale nr.201915D0014 din

07.02.2019 precum și alte cheltuieli legate cu investigarea cauzei penale, făcând trimitere

la prevederile art. 143 alin. (1) și art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală.

a solicitat casarea parțială a acesteia, în partea cheltuielilor de judecată și rejudecarea

cauzei în această parte.

În motivarea recursului ordinar procurorul a invocat că:

- orice prejudiciu cauzat statului trebuie să fie reparat;

- instanța de apel, a dispus respingerea demersului privind încasarea de la inculpat

a sumei de 768 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, însă nu a dispus trecerea acestora în

contul statului, astfel, rezultă că nu dispunem de o dispoziție referitoare la repartizarea

cheltuielilor judiciare, așa cum se cere prin prisma prevederilor art. 397 pct. 5) și art. 416

Cod de procedură penală.

recursul declarat a fost admis, cu casarea parțială a deciziei Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 10 iunie 2019, în partea cheltuielilor judiciare, și remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, decizia a fost menținută.

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

La acest capitol, instanța de recurs a notat că, deși instanța instanța ierarhic

inferioară s-a expus și a dispus respingerea cererii procurorului în partea încasării de la

inculpatul sumei de 768 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, contrar prevederilor art. 397

pct. 5) și art. 416 Cod de procedură penală, nu s-a expus în sarcina cui urmează a fi puse

cheltuielile judiciare în sumă de 768 lei.

4

Drept urmare, instanța de apel a adoptat o decizie de respingere a încasării

cheltuielilor judiciare suportate în speță de la inculpat, totodată, nici nu a dispus trecerea

acestora în contul statului, contrar dispozițiile art. 397 Cod de procedură penală potrivit

cărora, dispozitivul sentinței de condamnare, în cazurile necesare, trebuie să mai

cuprindă dispoziția referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare.

fost respins, ca nefondat apelul declarat de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia,

oficiul Comrat Tumba Serghei, referitor la cheltuielile de judecată.

S-a menținut sentința Judecătoriei Comrat, sediul Central din 29 martie 2019, prin

care Mitreanu Valeriu a fost condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, în partea

dispoziției privind respingerea cerinței procurorului în Procuratura UTA Găgăuzia,

oficiul Comrat, Tumba Serghei privind încasarea cheltuielilor de judecată de la inculpatul

Mitreanu Valeriu în beneficiul statului.

din materialele cauzei rezultă cu certitudine că în temeiul sesizării IP Comrat, a fost

efectuat raportul de constatare în vederea stabilirii gradului leziunilor corporale la

Balcanu Elena (f.d. 26-27, vol. I); în temeiul demersului nr. 25 din registrul nr. 1 din

23.01.2019 înaintat de către inspectorul principal Panicerschii D. din cadrul IP Comrat, a

fost efectuată constatarea medico-legală, în vederea stabilirii gradului leziunilor

corporale la Răileanu Eugeniu (f.d. 32, vol. I); prin ordonanța ofițerului de urmărire

penală din 28.01.2019 s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale în vederea stabilirii

gradului leziunilor corporale la partea vătămată Răileanu Eugeniu (f.d. 73-76, vol. I).

Concomitent, instanța de apel a relevat că încasarea cu titlu de cheltuieli judiciare

a sumei de 786 lei de la inculpat pentru efectuarea rapoartelor de constatare, este

neîntemeiată, or, aceste cheltuieli nu au fost probate de către acuzatorul de stat.

Conform art. 229 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, „instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților,

traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă

asistență juridică garantată de stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu

dispune de mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de

condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de

persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare”.

Din cele reținute mai sus, se deduce faptul că instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte

cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor

judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află

la întreținerea lor.

5

În aceste împrejurări, instanța de apel a conchis ca fiind neîntemeiat argumentul

acuzatorului de stat referitor la încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului în

sumă de 786 lei, deoarece, potrivit prescripțiilor art. 229 Cod de procedură penală,

condamnatul poate fi obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare. La caz, instanța a

considerat că inculpatul Mitreanu Valeriu nu este obligat să achite cheltuielile judiciare

solicitate, or, potrivit prevederilor art. 229 Cod de procedură penală expresia „poate fi

obligat ...” nu echivalează cu expresia „este obligat”, mai mult, procurorul nu a prezentat

probe suficiente, care ar putea convinge instanța că, cheltuielile sus nominalizate au

existat și necesită a fi efectuate din contul inculpatului și nici nu a prezentat careva probe

care ar demonstra faptul că, aceste cheltuieli pot fi suportate de către cel din urmă,

dispune sau nu acesta de mijloace suficiente pentru executarea sentinței.

din 15 octombrie 2020 este contestată cu recurs ordinar de către procurorul-șef în

Procuratura de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, care invocând temei pentru

recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură penală, solicită casarea

acesteia în partea cheltuielilor judiciare, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului, acuzatorul de stat a punctat că suportarea cheltuielilor

de judecată într-o cauză penală este provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident

impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce

a comis-o. Drept consecință, cheltuielile judiciare sânt imputabile inculpatului condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece în lipsa

unei infracțiuni, astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Așadar, recurentul consideră că instanța de apel la examinarea cauzei, nu a ținut

cont de împrejurările expuse în pct. 7 din decizia Curții Supreme de Justiție din 19 mai

2020, unde instanța de recurs ordinar a menționat că: ..., analizând partea descriptivă și

dispozitivă a deciziei instanței de apel se atestă că instanța de apel cu toate că s-a expus și a dispus

respingerea cererii procurorului în partea încasării de la inculpat a sumei de 768 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare, însă contrar prevederilor art. 397 pct. 5) și art. 416 Cod de procedură penală,

aceasta nu s-a expus în sarcina cui urmează a fi puse cheltuielile judiciare în sumă de 768 lei. ...

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările expuse; pentru

înlăturarea erorii menționate.

Prin urmare, acuzatorul de stat opinează că instanța ierarhic inferioară a încălcat

prevederile art. 227, art. 229 Cod de procedură penală, menționând că cheltuielile de

judecată urmează a fi încasate din contul inculpatului.

6

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

Din conținutul recursului ordinar declarat rezultă că recurentul invocă ca temei de

drept pct. 6), 16) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârea

instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, norma de drept

aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Sub acest aspect, Colegiul penal constată că recurentul critică hotărârile adoptate

pe caz, în partea încasării cheltuielilor judiciare, pe motiv că instanțele de fond nu au ținut

cont de prevederile art. 227 și 229 Cod de procedură penală la soluționarea chestiunii

privind plata cheltuielilor judiciare, și greșit au dispus trecerea acestora în contul statului.

Însă, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține că instanța

de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la

caz, la respingerea apelului declarat în partea ce ține de cheltuielile judiciare și menținerea

în vigoare a sentinței în aceeași parte.

În acest context, este necesar de a face mențiunea că instanța de apel, în hotărârea

adoptată a indicat corect normele incidente obiectului recursului – cheltuielile judiciare.

Prin urmare, întemeiat a fost reținut de către instanța de apel că plata cheltuielilor

judiciare legate de efectuarea expertizelor judiciare, guvernată de norma prevăzută la art.

229 alin. (2) Cod de procedură penală, constituie un atribut nemijlocit al instanței de

judecată, care judecă cauza pe fond.

Din partea descriptivă a deciziei contestate, Colegiul penal atestă faptul că un

argument de bază ce a determinat trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului, este

faptul că nu a fost stabilit dacă inculpatul dispune sau nu de resurse suficiente pentru a

fi dispusă încasarea acestor cheltuieli din contul celui din urmă.

7

Subsidiar, instanța de recurs nu poate fi de acord cu faptul că instanța ierarhic

inferioară nu a ținut cont de indicațiile instanței de recurs anterioare, or, motivul pentru

care a fost casată decizia instanței de apel precedentă, a constituit faptul comiterii unei

erori de drept sub aspectul că în partea descriptivă și dispozitivă a deciziei instanței de apel se

atestă că instanța de apel, cu toate că s-a expus și a dispus respingerea cererii procurorului în

partea încasării de la inculpatul sumei de 768 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, însă contrar

prevederilor art. 397 pct. 5) și art. 416 Cod de procedură penală, aceasta nu s-a expus în sarcina

cui urmează a fi puse cheltuielile judiciare în sumă de 768 lei. (f.d. 25, vol. II).

Reieșind din conținutul deciziei din 15 octombrie 2020, instanța de apel își

întemeiază motivarea privind respingerea demersului înaintat de procuror cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare prin prisma normelor și motivelor precitate mai sus,

indicând că: Toate aceste cheltuieli judiciare fiind trecute în contul statului… (f.d. 59, vol. II,

verso).

În viziunea Colegiului penal, concluziile expuse de către instanța de apel în

decizia sa referitoare la cheltuielile judiciare suportate pe caz, sânt argumentate prin

prisma normelor procesual penale ce reglementează acest aspect.

Acestea fiind consemnate, instanța de recurs consideră că erorile de drept

semnalate de către recurent nu și-au găsit confirmare și din acest considerent, recursul

de pe rol se declară inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal,

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul-șef în Procuratura

de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 15 octombrie 2020, în cauza penală în privința lui Mitreanu

Valeriu XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 08 iulie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Liliana Catan

8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-07-21
0,96
1ra-319/2020 — art. 151 alin.1 CP
Dosarul nr. 1ra-319/2020 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 19 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componenţa: Preşedinte – Timofti Vladimir, Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan An
CSJ 2021-02-17
0,95
1ra-317/2021 — art. 27, 171 alin. 1 CP
Dosarul nr. 1ra-317/2021 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ţ i e D E C I Z I E 20 ianuarie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Diaconu Iurie, Judecători – Guzun Ion şi Catan Lilian, a examinat, făr
CSJ 2021-11-25
0,94
1ra-1511/2021 — art. 27, 317 alin. 2 lit. b CP
Dosarul nr. 1ra-1511/2021 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 20 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Diaconu Iurie, Judecători – Guzun Ion şi Catan Liliana, examinând admisibilitatea în pr
CSJ 2021-04-07
0,94
1ra-480/2021 — art. 152 alin. 1 CP
Dosarul nr. 1ra-480/2021 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 10 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Iurie Diaconu, Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan, examinând admisibilitatea în principi
CSJ 2021-07-14
0,94
1ra-1110/21 — Art. 217 alin. 2 CP
Dosarul nr. 1ra-1110/2021 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 14 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul penal în componenţă: Preşedinte – Iurie Diaconu, Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan, examinând admisibilitatea în principiu a recursu
Sursă