1ra-491/21 — art. 244-1 alin. 2 CP

1ra-491/21 — art. 244-1 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-491/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda și Boico Victor,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie

2020, în cauza penală în privința lui

Cazacu xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în mun. xxxxx.

Termenul de examinare:

prima instanță: 22.06.2018 – 20.03.2020

instanța de apel: 12.05.2020 – 16.09.2020

instanța de recurs: 30.11.2020 – 14.04.2021

A C O N S T A T A T :

2020 Cazacu Sorin a fost recunoscut vinovat în baza art. 2441 alin. (2) Cod

penal, cu liberarea de pedeapsa penală din motivul expirării termenului de

prescripție.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea procurorului cu privire la

încasarea din contul lui Cazacu Sorin în contul statului a prejudiciului material

în sumă de 1 706 100, 24 (unu milion șapte sute șase mii una sută, douăzeci și

patru) lei.

Cazacu Sorin, în perioada fiscală 2012 - 2014, fiind persoană fizică care nu

practica legal activitate de întreprinzător, și totodată, conform art. 13 al Codului

Fiscal, subiect al impunerii fiscale, obținând un venit în sumă totală de

9 528 476 lei, transferați pe contul său din xxxxxx, care conform prevederilor

art. 14 al Codului fiscal, constituie obiect al impunerii fiscale, urmărind scopul

evaziunii fiscale, s-a eschivat de la prezentarea declarației cu privire la

impozitul pe venit și respectiv în perioada fiscală a anului 2012 - nu a declarat

și achitat impozitul pe venit din suma de 5 023 913 lei, în perioada fiscală a

anului 2013 - nu a declarat și achitat impozitul pe venit din suma de 2 688 285

lei, și în perioada fiscală a anului 2014 - nu a declarat și achitat impozitul pe

1

venit din suma de 1 816 278 lei, iar în total, nu a declarat și achitat impozitul pe

venit în sumă de 1 706 100 lei, care conform art. 126 din Codul penal, constituie

proporții deosebit de mari.

Acțiunile lui Cazacu Sorin au fost încadrate în baza art. 2441 alin. (2) Cod

penal, evaziunea fiscală a persoanelor fizice care nu practică activitate de

întreprinzător prin eschivarea de la prezentarea declarației cu privire la

impozitul pe venit, care a condus la neachitarea impozitului în proporții

deosebit de mari.

acesteia în partea ce ține de neîncasarea sumei de 1 706 100, 24 lei, cu titlu de

prejudiciu cauzat statului, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care să fie dispusă încasarea de la Cazacu Sorin a sumei de 1 706 100, 24

lei, cu titlu de prejudiciu cauzat statului.

3.1. În motivarea cerințelor sale s-au invocat următoarele aspecte:

- prima instanță, contrar solicitării expuse în discursul acuzatorului și

ignorând cu desăvârșire faptul că, în cadrul ședințelor de judecată au fost

prezentate suficiente probe care demonstrează vinovăția inculpatului în

comiterea faptei incriminate, precum și gravitatea faptei comise, neîntemeiat a

dispus respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat în partea ce

ține de încasarea din contul inculpatului a prejudiciului cauzat prin infracțiune

în sumă totală de 1 706 100,24 lei;

- nu este clară abordarea primei instanțe de a-l recunoaște vinovat pe

inculpatul Cazacu Sorin în comiterea infracțiunii incriminate, fără însă a încasa

prejudiciul cauzat statului, or, o asemenea conduită din partea acesteia ar

însemna că inculpatul a fost prezumat parțial vinovat în comiterea infracțiunii

incriminate;

-potrivit art. 221 alin. (4) Cod procedură penală, prejudiciul cauzat

autorităților publice se echivalează cu prejudiciul cauzat statului, respectiv,

acesta constituie un prejudiciu cauzat prin infracțiune, iar în asemenea

circumstanțe se conchide că, susținerea acțiunii civile în instanța de judecată

de către procuror în lipsa unei părți civile recunoscute în modul stabilit de lege

pe dosar, nu era necesar;

-prima instanță nu a avut careva motive întemeiate pentru a respinge

solicitarea privind încasarea din contul inculpatului Cazacu Sorin a sumei de

1 706 100, 24 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat prin infracțiune, or, pe caz erau

întrunite toate condițiile necesare de înaintare și susținere a acțiunii civile în

cadrul acestui proces penal, și anume: 1) infracțiunea trebuie să fi produs un

prejudiciu - prejudiciul cauzat statului prin infracțiune este de 1 706 100,24 lei,

care constituie proporții deosebit de mari; 2) legătura de cauzalitate dintre

infracțiunea săvârșită și prejudiciul reclamat - inculpatul Cazacu Sorin nu a

declarat impozitul pe venit pentru perioada anilor 2012-201, respectiv a

generat neachitarea sumei de 1 706100,24 lei; 3) prejudiciul să fie cert -

certitudinea cauzării prejudiciului rezultă din faptul că, calcularea acestuia a

fost stabilit în cadrul unui control fiscal, efectuat de către un organ de control

2

în ordinea stabilită de lege; 4) prejudiciul să nu fi fost reparat - în cadrul

procesului penal atât inculpatul cât și organele fiscale nu au prezentat vreo

careva dovadă privind achitarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, fapt

pentru care acuzarea a solicitat încasarea acestuia odată cu pronunțarea

sentinței, ceea ce în esență denotă încă odată ilegalitatea și netemeinicia

soluției adoptate de către instanța de fond;

-fapta incriminată inculpatului Cazacu Sorin are un pericol social sporit din

simplul considerent că suma prejudiciului cauzat statului constituie 1 706 100,

24 lei, sumă care depășește de 214 ori salariul mediu pe economie pentru anul

2020, ceea ce ar însemna remunerarea pentru munca prestată a 214 angajați

din sectorul economic al Republicii Moldova;

- eschivarea de la achitarea impozitului la bugetul de stat, creează o

premisă reală de amenințare a securității statului or, securitatea economică

este o componentă esențială a securității naționale per ansamblu, respectiv,

scopul pedepsei nu poate fi atins prin aplicarea față de inculpat a unei pedepse

pentru fapta incriminată fără încasarea efectivă a prejudiciului cauzat prin

infracțiune/prejudiciului cauzat statului;

-pedeapsa solicitată de către acuzare a avut drept scop corectarea și

reeducarea inculpatului, ca urmare prevenirea săvârșirii de către aceasta a noi

infracțiuni, iar soluția dispusă de către instanța de fond prin care inculpatul

Cazacu Sorin a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2441 alin. (2) din Codul penal, însă fără a fi încasat prejudiciul cauzat prin

infracțiune/prejudiciul cauzat statului, or, în ultima perioadă de timp, se atestă

o creștere tot mai mare a infracțiunilor ce ține de activitatea subiecților

implicați în sfera activității economice a statului, iar prin comiterea acestei

infracțiuni s-a atentat la securitatea economică a statului.

sentința cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care inculpatul Cazacu Sorin, învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2441 alin. (2) Cod penal, să fie achitat, în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 1)

Cod procedură penală.

4.1. În argumentarea cererii de apel a indicat că:

- pentru a se pronunța, instanța s-a bazat pe constatările de probe verbale

și în scris prezentate, drept care, cu referire la obiectul material al infracțiunii

(Formularul-tip Forma CET08 Declarația persoanei fizice cu privire la

impozitul pe venit), noțiunea dare de seamă fiscală descrisă de pct. 9) art. 129

din Codul Fiscal, conținutul declarației descrise prin art. 187 alin.(3) Cod fiscal,

latura obiectivă a infracțiunii exprimată prin modalitățile caracteristice și

coroborate la art. 83 din Codul fiscal - declarația cu privire la impozitul pe venit

se prezintă organului fiscal nu mai târziu de 31 martie a anului următor anului

fiscal de gestiune, în cazul depistării de către contribuabil, după 31 martie, în

declarația prezentată organelor fiscale, a greșelilor care au drept consecință

necesitatea introducerii corectărilor în declarația fiscală, contribuabilul are

3

dreptul să prezinte, în condițiile Codului fiscal, o dare de seamă corectată, în

cazul dacă contribuabilul intenționează să-și schimbe domiciliul permanent din

Republica Moldova în altă țară, el este obligat să prezinte declarația cu privire

la impozitul pe venit, în modul stabilit de Codul fiscal, pentru întreaga perioadă

a anului de gestiune cât a fost rezident; la cererea în scris a persoanei fizice,

organul fiscal poate prelungi termenul de prezentare a declarației cu privire la

impozitul pe venit, prelungirea termenului se admite numai în cazul în care

cererea a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit pentru

prezentarea declarației - instanța de judecată a reiterat faptul că acțiunile

inculpatului se concordează normei incriminatoare prevăzute de art. 2441 alin.

(2) din Codul penal după semnele: „ evaziunea fiscală a persoanelor fizice care

nu practică activitate de întreprinzător prin eschivarea de la prezentarea

declarației cu privire la impozitul pe venit, care a condus la neachitarea

impozitului în proporții deosebit de mari”;

-în cursul judecării cauzei, fiind administrate probele acuzării și cele

prezentate de partea apărării, nu s-a demonstrat cu certitudine prezența

eschivării propriu-zise în acțiunile inculpatului Cazacu Sorin de la prezentarea

declarației cu privire la impozitul pe venit prin nedeclarare a veniturilor în

perioada fiscală a. 2012-2014;

- în cursul judecării cauzei s-a constatat lipsa probelor directe și indirecte,

care ar confirma vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate. În

acțiunile lui Cazacu Sorin lipsește latura obiectivă a componenței de infracțiune

imputate. Prin urmare, se impune concluzia că organul de urmărire penală a nu

a instrumentat cazul în speță așa încât să existe probe pertinente și

concludente, care ar dovedi vinovăția persoanei vizate în dosarul penal în

comiterea infracțiunii incriminate. Anume cele stabilite sunt de rezonanță de a

trezi dubii în cele invocate și probele aduse de organul de urmărire penală întru

învinuirea inculpatului în cele pretins comise;

- temei pentru pornirea urmăririi penale pe cauza respectivă a servit

sesizarea Serviciului Fiscal de Stat RM referitor la pretinsele acțiuni ilegale ale

persoanei fizice Cazacu Sorin, despre care a denunțat că nu a declarat și achitat

impozite pentru perioada fiscală a. 2012-2014 în mărime de 1 706 100 lei.

Declarațiile reprezentantului SFS, Mîrzac Eduard dovedesc, însă, că Serviciul

Fiscal de Stat a procedat la o deducție în ceia ce privește concluzia despre

neimpunerea sumelor bănești transferate pe conturile lui Cazacu Sorin, ori,

potrivit răspunsurilor recepționate de la autoritățile fiscale ale Republicii

Letonia nr. 8.9-8/121995 din 25.05.2017 și Republica Estonia nr. 14 1/8925-1

din 16.05.2017, conform interpelărilor economice dintre agenții economici din

țările baltice și persoana fizică Cazacu Sorin, cetățean al Republicii Moldova și

prezentarea informației privind impunerea veniturilor obținute de către

persoana fizică, cetățean al Republicii Moldova Cazacu Sorin pe teritoriul

acestora, s-a stabilit că: „AG CONSULTING LTD” nu a avut relații economice cu

contribuabilul moldovean Cazacu Sorin, restul companiilor vizate nu au

4

prezentat informații din motiv că sunt lichidate sau activitatea lor este

suspendată;

- autoritățile fiscale ale Republicii Letone și Estoniei nu au oferit răspuns

concret asupra existenței impunerii/neimpunerii pe teritoriul țărilor vizate a

plăților achitate de către agenții economici în folosul lui Cazacu Sorin pentru

serviciile prestate;

-la adoptarea soluției, instanța de judecată a omis de a se expune vis-a-vis

de argumentul apărării privind proveniența banilor, ori, audierea martorului

Mîrzac Eduard a confirmat faptul, că SFS a procedat la deducție și sub acest

aspect, reieșind din textul Tratatului și Acordului Internațional privind dubla

impozitare, în lipsa dovezilor precum că veniturile obținute de Cazacu Sorin

constituie venituri obținute din activitatea în Republica Moldova sau constituie

venituri obținute din investiții și financiar;

-prima instanță a lăsat fără apreciere argumentul apărării că aceste

venituri nu pot constitui un rezultat al activității în Republica Moldova, ori,

Cazacu Sorin locuiește în Irlanda, iar organul de urmărire penală nu a verificat

perioada aflării acestuia pe teritoriul Republicii Moldova în perioada supusă

verificării, pe când cet. Cazacu Sorin s-a aflat pe teritoriul Republicii Moldova

pe parcursul fiecărui an o perioadă mai mică de 183 de zile;

-veniturile respective nu pot fi considerate drept venituri din investiții și

financiar, dat fiind faptul că nici SFS, și nici autoritățile fiscale străine

interpelate, nu au prezentat probe privind deținerea de către Cazacu Sorin a

investițiilor în capitalul său în activele financiare ale companiilor nerezidente

de la conturile cărora au fost transferate mijloacele bănești. La fel, nu sunt

argumente nici pentru a considera aceste venituri drept venituri financiare.

Extrasele bancare atestă cert care este destinația plăților efectuate - plata

pentru servicii, lucrări, etc. și nicidecum plata unor venituri financiare sau din

investiții. Respectiv, negarea probelor prezentate în lipsa altor probe,

circumstanțe, care ar demonstra contrariul, nu are temei juridic și încalcă

drepturile inculpatului. Or, nici organul fiscal, nici organul de urmărire penală,

nu a prezentat nici o probă care să contrazică probele prezentate documentar

de către Cazacu Sorin;

- fiind audiat în cadrul judecării cauzei, Cazacu Sorin a explicat: este

cetățean al Republicii Irlanda, muncește în Dublin la LTD „Maxela”. În perioada

a. 2012-2014 a conlucrat cu Republica Letonia și Republica Estonia ca și

persoană fizică, prestând servicii de marketing;

-temei pentru investigația inițiată de SFS a Republicii Moldova în privința

sa a servit interpelarea autorităților fiscale din Dublin referitor la un caz pe

aeroportul Dublin din data de 02.10.2014, pentru o sumă de bani pe care o

deținea asupra sa. Ca urmare a investigațiilor întreprinse de organele

competente, prin Hotărârea Curții Penale de circuit Dublin din 30.05.2017,

cauza a fot clasată, iar banii restituiți în totalitate cu procentul calculat pentru

perioada reținerii;

5

-în continuare, a fost anunțat de către autoritățile fiscale ale Republicii

Moldova, că în rezultatul interpelării autorităților fiscale irlandeze, a fost inițiat

controlul fiscal în privința sa. În cadrul controlului a manifestat receptivitate și

a prezentat contractele de prestări servicii cu agenții economici din Republica

Letonia și Estonia, precum și extrasele din conturile bancare. A mai explicat că

companiilor din Letonia și Estonia a oferit servicii de marketing, remunerarea

în baza acestor contracte urma a fi efectuată prin transfer bancar pe conturile

din Republica Moldova și Irlanda;

-referitor la contractul de împrumut din 05.01.2012 încheiat cu Costin

Petru, inculpatul a explicat că a împrumutat banii într-o perioadă când avea

nevoie de bani, sumă care a restituit-o integral conform contractului de

restituire a împrumutului din 14.03.2014;

-a mai explicat că, sistemul de impozitare în Irlanda este un sistem

comunitar european, care este gestionat online prin Forma P60, unde sunt

indicate toate veniturile directe și indirecte din care automat este extras

impozitul. Fiind cetățean al Irlandei, este supus sistemului de impozitare în

comunitatea europeană sau sunt supuse impozitării companiile care au

efectuat transferurile. În perioada a. 2012-2014 a achitat impozitul în Irlanda

în aceiași manieră pe care a descris-o. Toate sumele fiind impozitate de

sistemul european, conlucrează și în prezent cu țările baltice, primește

transferuri bănești pentru serviciile prestate, impozitul fiind achitat de către

companiile respective. Nu a considerat că este necesar să declare sumele

transferate în md din motivul cunoașterii faptului, ca fiind cetățean al Irlandei,

banii se văd în sistemul unic de impozitare a comunității europene, cu atât mai

mult, reieșind din logica sistemului fiscal european și întrucât nu are identitate

numerică în Letonia și Estonia cu companiile țărilor baltice a avut o înțelegere

verbală, precum că chestiunile fiscale le suportă acestea din urmă. A mai relatat

că prin documentul executoriu seria AH nr. 168650 emis de Serviciul Fiscal de

Stat, la 07.12.2017, a fost sancționat fiind determinată datoria în beneficiul

statului în mărime de 1 778939,26 lei. A contestat decizia vizată în ordine civilă,

care la moment se află în curs de examinare;

-prima instanță nu a luat în calcul (drept venit neimpozabil) împrumutul a

35 000 Euro conform contractului din 05.01.2012 încheiat de către Cazacu

Sorin cu Costin Petru, în lipsa unui temei legal de a considera contractul

respectiv nevalabil prin neprezentarea la citarea SFS a împrumutătorului, deși,

la întrebarea apărătorului inculpatului, martorul a confirmat faptul că, fiind

citată persoana fizică „împrumutător” Costin Petru, la SFS s-a prezentat mama

persoanei fizice Costin Eugenia, care a explicat că fiul său este plecat cu traiul

în Republica Italiană și nu cunoaște când acesta va vizita Republica Moldova.

Mai mult, vis-a-vis de împrumutul respectiv instanței i-a fost prezentat

contractul de restituire a împrumutului, însoțit de copia pașaportului

împrumutătorului autentificat în modul cuvenit;

-reieșind din aceste argumente, se constată acumularea abuzivă și

interpretarea eronată a probelor de către organul de urmărire penală și

6

instanța de judecată, or, în acțiunile lui Cazacu Sorin nu s-a constat eschivarea

de la prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit care constituie

amânarea continuă și nelimitată, fără temei, a îndeplinirii obligației de a

prezenta declarația cu privire la venituri;

-apărarea susține că pentru a putea fi aplicată răspunderea în baza

art. 2441 Cod penal este necesar ca făptuitorul să poată și trebuie să prezinte

declarația cu privire la impozitul pe venit. Nesocotirea de către făptuitor a

prevederilor legislației fiscale poate adopta forma eschivării de la prezentarea

declarației cu privire la impozitul pe venit. Potrivit alin. (1) art.233 al Codului

fiscal, „tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală se face în temeiul

legislației fiscale în vigoare în timpul și la locul săvârșirii încălcării, cu condiția

ca încălcarea fiscală, prin caracterul ei, nu atrage după sine, în condițiile legii,

răspunderea penală”. Prin prisma acestei prevederi legale, se poate afirma că

neprezentarea dării de seamă fiscale (inclusiv a declarației cu privire la

impozitul pe venit) sau prezentarea tardivă a acesteia nu atrage răspunderea

în baza art. 2441 Cod penal. Numai sustragerea categorică și definitivă de la

prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit intră sub incidența art.

2441 Cod penal. În cazul în care o astfel de sustragere are un caracter limitat în

timp, răspunderea se va aplica în baza alin. (1) art. 260 Codului fiscal;

- în situația când nu s-a demonstrat prin acte doveditoare, și anume,

informațiile eliberate de SFS cu privire la prezentare sau neprezentare de către

Cazacu Sorin a declarației cu privire la impozitul pe venit pentru perioada

fiscală a. 2012-2014, evaziunea fiscală în acțiunile inculpatului Cazacu S. nu

poate fi reținută;

- prima instanță a omis de a se expune asupra condițiilor de respectare, la

caz, principiului non bis in idem, or, potrivit practicii CEDO, dubla sancționare

administrativă și penală pentru fapte de natură fiscală constituie o încălcare a

art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza

Johannesson și alții împotriva Islandei, unde Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului), precum și vis-a-vis de solicitarea

apărării de constatare în temeiul art. 29 alin. (4) Cod de procedură penală,

încălcării art. 4 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului prin pornirea procesului penal în privința lui Cazacu Sorin, și încetării

procesului penal în baza art. 275 pct. 9), 285 alin. (2) din Codul de procedură

penală.

16 septembrie 2020 apelul declarat de către procuror a fost respins, ca fiind

nefondat, iar apelul declarat de avocatul Dorina Dilion în interesele inculpatului

Cazacu Sorin a fost admis, cu casarea parțială a sentinței, inclusiv din oficiu în

baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cazacu Sorin

a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2441

alin. (2) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă penală în temeiul art. 60 Cod penal

7

în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere

penală. În rest, sentința a fost menținută.

5.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că, prima

instanță, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin

prisma admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și veridicității

raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a

stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului

Cazacu Sorin o încadrare juridică corespunzătoare, și anume art. 2441 alin. (2)

Cod penal – evaziunea fiscală a persoanelor fizice care nu practică activitate de

întreprinzător prin eschivarea de la prezentarea declarației cu privire la

impozitul pe venit, care a condus la neachitarea impozitului, în proporții

deosebit de mari.

5.2. Instanța de apel, referitor la cerințele invocate de procuror în

cererea sa de apel, a atestat că la materialele cauzei penale lipsește vreun act

procesual care ar denota faptul că în cadrul dosarului penal a fost recunoscută

parte civilă, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1), (2) Cod penal și art. art. 221

alin. (1), (4), 385 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (1), (2) Cod de

procedură penală, instanța de apel a indicat că inculpatul Cazacu Sorin nu a fost

recunoscut în cadrul dosarului penal în calitate de parte civilmente

responsabilă, or, în acest sens lipsește careva act care să confirme această

calitate.

Din materialele cauzei penale, instanța de apel a atestat că potrivit

Hotărârii seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017 cu privire la executarea

silită a obligației fiscale a contribuabilului, Serviciul fiscal DGAF mun. Chișinău,

indică că: restanța la bugetul de stat a contribuabilului Cazacu Sorin la data de

07 decembrie 2017, constituie 1 778 939, 26 lei, se sechestrează bunurile lui

Cazacu Sorin , de ridicat banii în numerar inclusiv în valută străină din locurile

și localurile în care contribuabilul păstrează numeralul, precum și din rețeaua

lui comercială, de urmărit datoria debitoare a contribuabilului, iar la data de

13 martie 2018 Serviciul fiscal transmite în ordinea art. 11 Cod de executare,

Hotărârea seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017, către biroul

executorului judecătoresc Iacob Miron.

Potrivit încheierii din 26.03.2018, executorul judecătoresc Miron Iacob, a

intentat procedura de executare în temeiul documentului sus-menționat, a

stabilit debitorului Cazacu Sorin termen de 3 zile pentru a prezenta dovada

achitării datoriei, iar în caz de neachitare de a o achita în termen de 15 zile,

precum și a informat debitorul Cazacu Sorin despre efectele neachitării în

termenul prevăzut a datoriei în sumă de 1 778 939, 26 lei.

În contextul actelor menționate supra, instanța de apel a apreciat ca

nefondată solicitarea acuzatorului de stat de a dispune încasarea de la

Cazacu Sorin suma de 1 706 100,24 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat statului, or,

prin Hotărârea seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017 cu privire la

executarea silită a obligației fiscale a contribuabilului, care este un document

8

executoriu, Serviciul fiscal DGAF mun. Chișinău, în modul prevăzut de

procedura civilă a dispus încasarea de la Cazacu Sorin a sumei de 1 778 939,26

lei, cu titlu de restanță la bugetul de stat, în suma căruia se include și suma de

1 706 100,24 lei prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută de art. 2441

alin. (2) Cod Penal.

5.3. Cu referire la apelul declarat de avocatul Dilion Dorina în numele

inculpatului Cazacu Sorin în partea ce ține de pronunțarea unei sentințe de

achitare, instanța de apel a relatat că prima instanță corect a dat o încadrare

juridică acțiunilor inculpatului Cazacu Sorin în baza art. 2441 alin. (2) Cod

penal.

În cadrul cercetării judecătorești, în baza materialelor cauzei penale,

instanța de apel a constatat că inculpatul Cazacu Sorin, în vederea realizării

intenției sale, în perioada fiscală 2012 - 2014, fiind persoană fizică care nu

practica legal activitate de întreprinzător, și totodată, conform art. 13 al Codului

fiscal, subiect al impunerii fiscale, obținând un venit în sumă totală de

9 528 476 lei, transferați pe contul său din Republica Letonia și Republica

Estonia, care conform prevederilor art. 14 al Codului fiscal, constituie obiect al

impunerii fiscale, urmărind scopul evaziunii fiscale, s-a eschivat de la

prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit și respectiv în perioada

fiscală a anului 2012 - nu a declarat și achitat impozitul pe venit din suma de

5 023 913 lei, în perioada fiscală a anului 2013 - nu a declarat și achitat

impozitul pe venit din suma de 2 688 285 lei și în perioada fiscală a anului 2014

- nu a declarat și achitat impozitul pe venit din suma de 1 816 278 lei, iar în

total, nu a declarat și achitat impozitul pe venit în sumă de 1 706 100 lei, care,

conform art. 126 din Codul penal, constituie proporții deosebit de mari.

Cu referire la argumentele părții apărării despre faptul că nu a fost

demonstrată cu certitudine prezența eschivării propriu-zise în acțiunile

inculpatului Cazacu Sorin de la prezentarea declarației cu privire la impozitul

pe venit prin nedeclarare a veniturilor în perioada fiscală a. 2012 – 2014,

instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, or, din materialele cauzei penale

rezultă că inculpatul nu a prezentat declarația cu privire la impozitul pe venit,

deși în conformitate cu art. 13 din Codul fiscal era subiect al impunerii fiscale,

ultimul obținând un venit în sumă totală de 9 528 476 lei, transferați pe contul

său din Republica Letonia și Republica Estonia, care conform prevederilor

art. 14 din Codul fiscal, constituie obiect al impunerii fiscale.

La fel, instanța de apel a respins argumentele avocatului Dorina Dilion

referitor la faptul că în acțiunile inculpatului Cazacu Sorin lipsește latura

obiectivă a componenței de infracțiune imputate, așa cum, în baza probelor

administrate la dosar, s-a stabilit în acțiunile inculpatului - fapta prejudiciabilă

care la caz s-a exprimat în inacțiunea de eschivare de la prezentarea declarației

cu privire la impozitul pe venit, urmările prejudiciabile sub forma neachitării

impozitului pe venit în sumă de 1 706 100 lei, fiind dovedită și legătura cauzală

dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

9

În acest sens, instanța de apel a indicat că prin actul de control nr. 5-

682164, prelungit pe Actele de control nr. 5-682165 și 3-536943 din

30.06.2017 s-a stabilit că, contrar prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) și e) Codul

fiscal, contribuabilul Cazacu Sorin s-a eschivat de la calculul și achitarea

impozitului pe venit pentru anul 2012 în sumă de 902 825,51 lei, pentru anul

2013 în sumă de 480 135,73 lei și pentru anul 2014 în sumă de 322 418,60 lei.

Prin decizia nr. 164 din 17.08.2017 emisă de Serviciul Fiscal de Stat s-a atestat

că în urma efectuării controlului fiscal repetat prin metoda verificării tematice

cu aplicarea metodelor indirecte, s-a decis: a calcula și încasa la buget suma de

1 706 100 lei, impozit pe venit nedeclarat pentru perioadele fiscale 2012 –

2014.

Instanța de apel a apreciat critic și argumentele părții apărării referitor la

faptul că aceste venituri nu pot constitui un rezultat al activității în Republica

Moldova, întrucît Cazacu Sorin locuiește în Irlanda, iar organul de urmărire

penală nu a verificat perioada aflării acestuia pe teritoriul Republicii Moldova

în perioada supusă verificării, pe când cet. Cazacu Sorin s-a aflat pe teritoriul

Republicii Moldova pe parcursul fiecărui an o perioadă mai mică de 183 de zile,

or, în conformitate cu art. 83 alin. (2) Cod Fiscal (în redacția Legii la data

comiterii faptei) sunt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe

venit, persoanele fizice care au obligația privind achitarea impozitului sau care

nu au obligații privind achitarea impozitului, dar obțin venituri impozabile atât

sub formă de salariu, cât și din orice alte surse, a căror sumă totală depășește

25200 lei pe an, iar în conformitate cu art. 14 alin. (1) lit. c) Cod Fiscal, obiect al

impunerii este venitul din investiții și financiar din orice surse aflate în afara

Republicii Moldova, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii

Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Totodată, urmează a

se reține că potrivit răspunsurilor recepționate de la autoritățile fiscale ale

Republicii Letonia nr. 8.9-8/121995 din 25.05.2017 și Republica Estonia

nr. 14-1/8925-1 din 16.05.2017 conform interpelărilor remise privind

confirmarea sau infirmarea veridicității efectuării operațiunilor economice

dintre agenții economici din Țările Baltice și persoana fizică cetățean al

Republicii Moldova, Cazacu Sorin și prezentarea informației privind impunerea

veniturilor obținute de către persoana fizică cetățean al Republicii Moldova,

Cazacu Sorin pe teritoriul acestora, s-a stabilit că „AG Consulting LTD” nu a avut

relații economice cu contribuabilul moldovean Cazacu Sorin, iar restul

companiilor vizate nu au prezentat informații din motiv că sunt lichidate sau

activitatea lor este suspendată.

Lipsite de suport juridic, de către instanța de apel, au fost considerate și

alegațiile avocatului Dilion Dorina precum că sumele de bani au fost impozitate

de sistemul european, or, din conținutul informațiilor prezentate de către

autoritățile fiscale ale Republicii Letonia și Republicii Estonia, nu au putut fi

confirmate achitarea impozitelor din mijloacele bănești intrate în conturile

bancare din străinătate, deținute de Cazacu Sorin, în calitate de plăți pentru

serviciile prestate. Totodată, nici inculpatul Cazacu Sorin și nici autoritățile

10

fiscale străine nu au prezentat careva probe confirmative privind impunerea pe

teritoriul Republicii Letonia și Republica Estonia a veniturilor provenite de la

plățile achitate de către agenții economici, în folosul cet. Cazacu Sorin, pentru

serviciile prestate de către acesta. Prin urmare, încasările de mijloace bănești,

provenite de la transferurile din străinătate se consideră venit impozabil în

Republica Moldova. Iar în legătură cu faptul că, persoana fizică Cazacu Sorin are

domiciliul înregistrat în mun. Chișinău, s. Ghidighici, str. A. Mateevici 11,

deținând statutul de rezident al Republicii Moldova și încasările de mijloace

bănești, provenite de la transferurile din străinătate nu au fost impozitate,

contribuabilul a fost supus impunerii potrivit legislației Republicii Moldova.

Mai mult, din materialele cauzei penale rezultă că sumele transferate la

conturile bancare deținute de contribuabil potrivit căruia au fost achitate în

calitate de plăți pentru serviciile prestate sunt identice cu sumele contractelor

prezentate de contribuabil, ceea ce denotă faptul că încasările de mijloace

bănești din străinătate nu au fost impozitate de către autoritățile fiscale ale

Republicii Letonia și Republica Estonia, respectiv, contribuabilul urma să

declare veniturile obținute din străinătate în Republica Moldova.

Instanța de apel a respins, inclusiv, argumentele părții apărării în partea

ce ține de împrumutul a 35 000 Euro conform contractului din 05.01.2012

încheiat de către Cazacu Sorin cu Costin Petru, or, din materialele cauzei penale

rezultă că persoana fizică Costin Petru a fost citată la sediul Serviciului Fiscal

pentru data de 16.02.2017 în scopul prezentării informațiilor ce ține de relațiile

financiare cu Cazacu Sorin pentru perioada anilor 2012 – 2014. La data indicată

în citație s-a prezentat mama persoanei Costin Petru și a explicat că fiul ei este

plecat cu traiul în Italia și nu cunoaște când acesta se va întoarce, concomitent

aceasta a comunicat că nu deține careva informații privind împrumutul acordat

lui Cazacu Sorin.

Totodată, instanța de apel a reținut că organul fiscal l-a citat pe

Costin Petru pentru a confirma faptul acordării împrumutului, precum și

informația privind rambursarea acestuia, deoarece în contractul de împrumut,

termenul de rambursare a sumei împrumutului era indicat data de 05.01.2013.

Astfel, în temeiul art. 223 Cod fiscal, nu a avut loc verificarea datelor

indicate de către Costin Petru cu datele indicate în contractul de împrumut

nr. 05012012 din 05.01.2012 și datele indicate de către Cazacu Sorin, deoarece

Serviciul Fiscal nu a avut posibilitatea să efectueze un astfel de control din

motiv că conform explicațiilor prezentate de către mama persoanei fizice,

Costin Petru, acesta nu se află în Moldova și nu se știa când va reveni. Or, în

situația în care Serviciul Fiscal nu poate să contrapună unele date, legislația

fiscală prevede că după emiterea deciziei Serviciului Fiscal, probele trebuie să

le confirme însăși contribuabilul.

Cu privire la argumentul avocatului Dilion Dorina ce ține de dubla

sancționare a inculpatului Cazacu Sorin, administrativ și penal, pentru faptele

de natură fiscală, ceea ce constituie o încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel a menționat că

11

aceasta nu indică la încălcarea art. 22 Cod procedură penală, or, prin decizia

nr. 164 din 17 august 2017 emisă de Serviciul Fiscal de Stat s-a constatat

încălcări fiscale comise de către Cazacu Sorin (pentru care Serviciul Fiscal de

Stat a calculat și a încasat la buget a impozitului pe venit nedeclarat pentru

perioadele fiscale 2012-2014, majorarea de întârziere și amendă), iar în cauza

penală, inculpatului Cazacu Sorin i s-a incriminat infracțiunea de evaziune

fiscală a persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, prin

eschivarea de la prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit, care a

condus la neachitarea impozitului în proporții deosebit de mari.

Astfel, instanța de apel nu a constatat că în speța dată a fost încălcat

principiul „non bis in idem” așa cum inculpatul Cazacu Sorin a fost sancționat

pentru încălcări fiscale, iar în ordinea procedurii penale, inculpatul a fost

condamnat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, care presupune o

infracțiune separată, cu elementele constitutive diferite.

Subsidiar, instanța de apel, a indicat că la individualizarea pedepsei penale,

potrivit sentinței, prima instanță a stabilit că infracțiunea care i se incriminează

inculpatului Cazacu Sorin, prevăzută de art. 2441 alin. (2) Cod penal, potrivit

prevederilor art. 16 alin. (2) Cod penal este o infracțiune ușoară, fiind comisă

în perioada fiscală 2012-2014, iar din ziua săvârșirii infracțiunii a expirat

termenul de 2 ani pentru a fi atras la răspundere penală. Astfel, instanța de fond

a dispus încetarea procesului penal și liberarea de răspundere penală a

inculpatului Cazacu Sorin în legătură cu intervenirea termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală pe capătul de învinuire în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 2441 alin. (2) Cod penal. Însă, instanța de apel, în

temeiul art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, în afară de temeiurile

invocate și cererea de apel, examinând aspectele de fapt și de drept ale cauzei,

a atestat că, prima instanță, deși a constatat corect că la caz a expirat termenul

de prescripție de tragere la răspundere penală, a admis erori de drept, având în

vedere faptul că la încetarea procesului penal în legătură cu expirarea

termenului de prescripție, inculpatul se liberează de pedeapsa penală.

În contextul dat, instanța de apel a indicat că acțiunile inculpatului

Cazacu Sorin întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 2441 alin. (2) Cod penal, care potrivit art. 16 Cod penal, se califică ca

infracțiune ușoară, și, în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) Cod

penal, art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, astfel în speță a expirat

termenul de prescripție de tragere la răspundere penală, așa cum, infracțiunea

a fost comisă în perioada fiscală 2012 - 2014, iar din ziua săvârșirii infracțiunii

a expirat termenul de 2 ani pentru a fi tras la răspundere penală.

În ceea ce privește soluția primei instanțe, care a dispus liberarea de

răspundere penală în legătură cu intervenirea termenului de prescripție,

instanța de apel a notat că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că o

asemenea soluție poate fi adoptată doar când termenul prescripției tragerii la

răspundere penală este împlinit în momentul aflării cauzei penale în faza de

urmărire penală ori până la punerea pe rol a acesteia în instanța de judecată,

12

ceea ce în speța dată nu și-a găsit confirmare. Or, la caz, prima instanță a

pronunțat o sentință de condamnare, prin care l-a recunoscut vinovat pe

Cazacu Sorin în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2441 alin. (2) Cod penal,

respectiv, efect al intervenirii termenului de prescripție, instanța de fond urma

să pună în discuție fie, chestiunea de absolvire de pedeapsă ori de neexecutare

a sentinței de condamnare în legătură cu prescripția.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, declară recurs

ordinar împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea acesteia cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

În argumentarea recursului, procurorul accentuează că la adoptarea

soluției de menținere a sentinței primei instanțe în partea soluționării

chestiunii privind repararea pagubei materiale cauzate statului urmare a

săvîrșirii infracțiunii, instanța de apel greșit s-a solidarizat cu poziția instanței

de fond și neîntemeiat a ignorat argumentele invocate de către procurorul

apelant.

Menționează că, potrivit legii, instanța de apel avea obligația pozitivă de a

se pronunța motivat asupra argumentelor procurorului apelant privind erorile

admise de către prima instanță la soluționarea chestiunii privind despăgubirea

statului și în consecință să dea un răspuns clar și concis întru asigurarea

garanțiilor unui proces echitabil. Or, din conținutul deciziei recurate, partea

acuzării a reținut că instanța de apel nu a răspuns argumentat la fiecare dintre

obiecțiile formulate de către procuror în cererea sa de apel referitor la eșecul

instanței de fond de a soluționa judicios o chestiune separată de drept,

prevăzută la art. 385 alin. (1) Cod de procedură penală.

Reieșind din conținutul părților descriptive ale hotărîrilor judecătorești

ale instanțelor de fond, rezultă că ultimele, deși corect au făcut trimitere la

prevederile art. 385 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, și anume la

soluționarea chestiunii privind repararea pagubei materiale cauzate statului

prin infracțiune, greșit au concluzionat că satul nu va trebui despăgubit în

ordinea justiției penale tocmai pentru motivul că prin Hotărârea seria AH

nr. 168650 din 07 decembrie 2017 cu privire la executarea silită a obligației

fiscale a contribuabilului, care este un document executoriu, Serviciul fiscal

DGAF mun. Chișinău, în modul prevăzut de procedura civilă a dispus încasarea

de la Cazacu Sorin a sumei de 1 778 939,26 lei cu titlu de restanță la bugetul de

stat, în suma căruia se include și suma de 1 706 100,24 lei prejudiciul cauzat

prin infracțiunea prevăzută de art. 2441 alin. (2) Cod penal.

În aceste sens, partea acuzării reține că hotărârea Serviciului Fiscal de Stat

nu este una irevocabilă și că ar putea eventual să fie anulată într-o instanță de

drept comun din motive variate. Mai mult, hotărârea sus-menționată nu era

executată de către debitorul Cazacu Sorin la momentul adoptării sentinței si

respectiv a deciziei recurate, astfel încât să se poată considera că statul a fost

despăgubit efectiv.

13

Subliniază, că instanțele de fond și-au motivat contradictoriu hotărârile

judecătorești contestate în ordine de apel și respectiv de recurs, or, așa cum

rezultă din conținutul părților lor descriptive, s-a reținut, de o parte că, statul

nu va trebui despăgubit pentru că nu ar fi fost recunoscut în calitate de parte

civilă în lipsa unei cereri de chemare în judecată introduse în interesul său, și

respectiv contradictoriu, că statul nu va trebui despăgubit pe motiv că organele

fiscale ar fi adoptat un act administrativ prin care ar fi pus în sarcina debitorului

Cazacu Sorin plata sumei litigioase.

Contradictorie, consideră și argumentarea privind imposibilitatea punerii

în sarcina inculpatului Cazacu Sorin a obligației de plată a despăgubirilor

materiale în sumă de 1 706 100,24 lei din motiv că inculpatul Cazacu Sorin nu

ar fi fost recunoscut în calitate de parte civilmente responsabilă.

În ultim plan, susține că instanța de apel, contrar prevederilor legii

materiale dar și a celei procesual penale, a casat sentința primei instanțe din

alte motive, în ordinea stabilită la art. 409 alin.(2) Cod de procedură penală și a

pronunțat o soluție nouă privind liberarea inculpatului Cazacu Sorin de

pedeapsă penală în temeiul art. 60 Cod penal, în legătură cu expirarea

termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. În acest caz, soluția

instanței de apel contravine prevederilor art. 60 Cod penal, raportate celor de

la art. 389 alin. (4) pct. 3 Cod de procedură penală, din motiv că norma de drept

material reglementează instituția juridică a liberării de răspundere penală a

persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni iar cea de procedură penală

enunțată în contextul prezentului alineat reglementează modalitatea de

realizare a liberării.

referință la recursul declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Apărarea consideră că recursul procurorului nu corespunde cerințelor

art. 427 Cod de procedură penală, or argumentele și temeiurile invocate în

recurs, nu constituie temei pentru admiterea acestuia și casarea deciziei

instanței de apel.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent.

Reieșind din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că

14

titularul acestuia invocă în calitate de temei pentru casarea hotărârii instanței

de apel art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilește, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de eroare de drept nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

părții acuzării.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Așadar, cu referire la criticile invocate de acuzare, precum că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal

le apreciază ca fiind neîntemeiate, deoarece, verificând minuțios decizia

recurată în raport cu argumentele invocate în apel, se atestă că acuzarea a

primit răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al titularului

cererii de recurs cu soluția pronunțată în speță, nu constituie temei de admitere

a recursului în sensul formulat.

Colegiul penal menționează, că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa

cum s-a procedat în speță.

În speță se atestă că, acuzatorul de stat este de acord cu circumstanțele de

fapt și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului însă, critică hotărârea

recurată sub aspectul că instanța de apel greșit a casat sentința primei instanțe

din alte motive, în ordinea stabilită la art. 409 alin.(2) Cod de procedură penală

și a pronunțat o soluție nouă privind liberarea inculpatului Cazacu Sorin de

pedeapsă penală în temeiul art. 60 Cod penal în legătură cu expirarea

termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Având în vedere motivele care au servit temei pentru pronunțarea soluției

enunțate mai sus, Colegiul penal apreciază ca fiind nefondate argumentele

15

recurentului cu privire la netemeinicia soluției instanței de apel, din

raționamentele ce urmează a fi desfășurate în continuare.

Alin. (1) al articolului 389 Cod de procedură penală, prevede că sentința

de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

Pct. 3) alin. (4) al aceluiași articol, stipulează că sentința de condamnare se

adoptă fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile

prevăzute în art.57 și 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul

prevăzut în art.93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripție.

Conform pct. a) alin. (1) art. 60 Cod penal, persoana se liberează de

răspundere penală, dacă din ziua săvîrșirii infracțiunii au expirat 2 ani de la

săvârșirea unei infracțiuni ușoare.

La caz, acțiunile inculpatului Cazacu Sorin întrunesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 2441 alin. (2) Cod penal, care, potrivit art. 16 Cod

penal, face parte din categoria infracțiunilor ușoare.

Potrivit prevederilor art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în

care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile

prevăzute în art. 275 pct. 5)–9), 285 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 5), precum și în

cazurile prevăzute în art. 53-60 din Codul penal, instanța, prin sentință

motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Colegiul

penal statuează că infracțiunea prevăzută de art. 2441 alin. (2) Cod penal a fost

comisă de către inculpatul Cazacu Sorin în perioada fiscală 2012-2014, astfel,

din ziua săvîrșirii infracțiunii a expirat termenul de 2 ani de a fi tras la

răspundere penală.

În temeiul circumstanțelor enunțate, Colegiul penal ține să menționeze că

instanța de apel, corect a casat sentința primei instanțe, în această latură,

pronunțând în acest sens, o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Cazacu Sorin a fost recunoscut vinovat în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 2441 alin. (2) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă

penală în temeiul art. 60 Cod penal în legătură cu expirarea termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală. Or, instanța de fond, care a dispus

liberarea de răspundere penală în legătură cu intervenirea termenului de

prescripție, nu a ținut cont de faptul că o asemenea soluție poate fi adoptată

numai în cazul în care termenul prescripției tragerii la răspundere penală este

împlinit în momentul aflării cauzei penale în faza de urmărire penală, sau pînă

la punerea pe rol al acesteia în instanța de judecată. În cazul dat, pe parcursul

judecării cauzei, stabilindu-se expirarea termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală, prima instanță urma, prin sentință motivată, să înceteze

procesul penal în cauza respectivă, fără a-l libera de răspundere penală.

Într-o altă ordine de idei, partea acuzării, mai semnalează dezacordul cu

soluția instanțelor de fond privind respingerea cererii de încasare din contul

inculpatului Cazacu Sorin în contul statului a prejudiciului cauzat prin

16

infracțiune, în sumă totală de 1 700 100, 24 lei, eronat concluzionând că statul

nu va trebui despăgubit în ordinea procedurii penale din motivul că prin

Hotărârea seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017 cu privire la executarea

silită a obligației fiscale a contribuabilului, care este un document executoriu,

Serviciul fiscal DGAF mun. Chișinău, în modul prevăzut de procedura civilă a

dispus încasarea de la Cazacu Sorin a sumei de 1 778 939,26 lei cu titlu de

restanță la bugetul de stat, în suma căruia se include și suma de 1 706 100,24

lei, prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută de art. 2441 alin. (2) Cod

penal.

Cu referire la acest aspect, Colegiul penal reiterează că potrivit pct. 11

alin. (1) art. 385 Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de

judecată soluționează dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a

fost intentată acțiunea civilă.

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea

la răspunderea delictuală a persoanei responsabile potrivit legii civile, pentru

prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Prejudiciul solicitat de partea civilă prin intermediul acțiunii avansate în fața

instanței împotriva inculpatului, trebuie să reprezinte o consecință directă a

infracțiunii deduse judecății, atât în cazul pretinderii recuperării prejudiciului

material, cât și celui moral.

În conformitate cu art. 61 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, parte

civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privința căreia există

suficiente temeiuri de a considera că în urma infracțiunii i-a fost cauzat un

prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau

la instanța de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului,

învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere

patrimonială pentru faptele acestuia. Acțiunea civilă se judecă de către instanță

în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil.

Recunoașterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanța organului de

urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată.

Potrivit art. 221 alin. (1), (4) Cod de procedură penală, acțiunea civilă în

procesul penal se intentează în baza cererii scrise a părții civile sau a

reprezentantului ei în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la

terminarea cercetării judecătorești. Procurorul poate intenta și susține

acțiunea civilă intentată pentru compensarea prejudiciului cauzat autorităților

publice prin infracțiune, precum și pentru anularea actelor care au cauzat

prejudiciul, de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării

judecătorești. Cererea de chemare în judecată poate fi depusă indiferent de

acordul autorității publice.

Ținînd cont de faptul, că în procesul penal, ca și în cel civil, se menține

principiul disponibilității de exercitare a acțiunii civile, spre deosebire de

acțiunea civilă exercitată în procesul civil, cea exercitată în procesul penal

dispune de anumite condiții de exercitare, și anume: infracțiunea trebuie să fi

produs un prejudiciu; legătura de cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită și

17

prejudiciul reclamat; prejudiciul să fie cert; prejudiciul trebuie să nu fi fost

reparat; să existe constituire ca parte civilă.

În conformitate cu art. 73 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, parte

civilmente responsabilă este recunoscută persoana fizică sau juridică care, în

baza legii sau conform acțiunii civile înaintate în procesul penal, poate fi supusă

răspunderii materiale pentru prejudiciul material cauzat de faptele

învinuitului, inculpatului. Recunoașterea ca parte civilmente responsabilă se

face prin hotărâre a organului de urmărire penală sau a instanței.

Astfel, verificând materialele cauzei, Colegiul penal constată că lipsește

careva act procesual care ar confirma atît recunoașterea unei părți civile pe

cauza dată, cît și recunoașterea inculpatului Cazacu Sorin în calitate de parte

civilmente responsabilă, ceea ce contravine prevederilor sus-menționate.

Din materialele cauzei penale, Colegiul penal atestă că, potrivit Hotărârii

seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017 cu privire la executarea silită a

obligației fiscale a contribuabilului, Serviciul fiscal DGAF mun. Chișinău, indică

că: restanța la bugetul de stat a contribuabilului Cazacu Sorin la data de

07 decembrie 2017, constituie 1 778 939, 26 lei, se sechestrează bunurile lui

Cazacu Sorin, de ridicat banii în numerar inclusiv în valută străină din locurile

și localurile în care contribuabilul păstrează numeralul, precum și din rețeaua

lui comercială, de urmărit datoria debitoare a contribuabilului, iar la data de

13 martie 2018 Serviciul fiscal transmite în ordinea art. 11 Cod de executare,

Hotărârea seria AH nr. 168650 din 07 decembrie 2017, către biroul

executorului judecătoresc Iacob Miron.

Potrivit încheierii din 26 martie 2018, executorul judecătoresc

Iacob Miron, a intentat procedura de executare în temeiul documentului

sus-menționat, a stabilit debitorului Cazacu Sorin termen de 3 zile pentru a

prezenta dovada achitării datoriei, iar în caz de neachitare, de a o achita în

termen de 15 zile, precum și a informat debitorul Cazacu Sorin despre efectele

neachitării în termenul prevăzut a datoriei în sumă de 1 778 939, 26 lei.

Parcurgerea acestor considerente relevă că, în esență, instanțele de fond

corect, au apreciat, drept nefondată, solicitarea acuzatorului de stat de a

dispune încasarea de la Cazacu Sorin suma de 1 706 100,24 lei, cu titlu de

prejudiciu cauzat statului, or, prin Hotărârea seria AH nr. 168650 din

07 decembrie 2017 cu privire la executarea silită a obligației fiscale a

contribuabilului, care este un document executoriu, Serviciul fiscal DGAF

mun. Chișinău, în modul prevăzut de procedura civilă a dispus încasarea de la

Cazacu Sorin a sumei de 1 778 939,26 lei, cu titlu de restanță la bugetul de stat,

în suma căruia se include și suma de 1 706 100,24 lei prejudiciul cauzat prin

infracțiunea prevăzută de art. 2441 alin. (2) Cod penal. Subsidiar, Colegiul penal,

reiterează că argumentul dat a fost invocat în cererea de apel declarată de către

procuror, asupra căruia instanța de apel s-a expus temeinic, așa cum este

indicat în pct. 5, 5.1. al prezentei decizii, soluție pe care instanța de recurs o

însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară, deoarece soluția

18

instanței de apel este pe deplin conformă circumstanțelor de fapt și de drept

stabilite, precum și practicii judiciare constante.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în cazul în care instanțele de fond și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă

sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient

orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (a se vedea, în

special, cauzele Garcia Ruiz v. Spania, hotărârea din 21 ianuarie 1999;

Helle v. Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997).

Totodată, în concepția Curții Europene, art. 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții

legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (cauza Van

de Hurk v. Olanda, nr. 16034/90 din 19 aprilie 1994, Immeubles Groupe Kosser v.

Franța, nr. 38748/97 din 9 martie 1999).

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel, nu a comis erori de drept, care ar genera casarea

deciziei adoptate, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului declarat, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2020, în cauza

penală în privința lui Cazacu xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 28 mai 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

19