1r-8/21 — art.190 alin.5 , art. 243 alin. 3 lit. b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.190 alin.5 , art. 243 alin. 3 lit. b CP
- Temei legal
- art. 7 alin. 3, 3-1, 3-2 CPP
1r-8/21 — art.190 alin.5 , art. 243 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1r-8/2021
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
Î N C H E I E R E
20 mai 2021 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte – Toma Nadejda,
judecători - Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie,
examinând, în ședință publică, cererea avocaților Colenco Aureliu și Calaida
Denis în numele inculpatului Șor Ilan de ridicare a excepției de
neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (33) Cod de procedură penală (în
redacția Legii nr.99 din 11.06.2020) în partea care prevede că: "Încheierea
instanței de judecată este definitivă, însă argumentele privind dezacordul cu
aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în
fond".
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
În ședință s-au prezentat:
Procurorul Suvac Nicolae, care s-a pronunțat pentru respingerea cererii
formulate.
Avocații Colenco Aureliu și Calaida Denis care au pledat pentru admiterea
cererii și ridicarea excepției de neconstituționalitate.
În baza actelor din dosar, Colegiul penal
C O N S T A T Ă :
Prin încheierea Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 15 aprilie
2021, a fost refuzată cererea avocaților Colenco Aureliu și Calaida Denis, privind
ridicarea excepției de neconstituționalitate a alin. (3), art. 31 Cod de procedură
penală.
1.1. Nefiind de acord cu încheierea nominalizată, avocații Colenco Aureliu și
Calaida Denis în numele inculpatului Șor Ilan au declarat recurs, prin care solicită
casarea acestei încheieri, reexaminarea cererii de ridicare a excepției de
neconstituționalitate a alin. (3), art. 31 Cod de procedură penală cu admiterea
acesteia.
Concomitent avocații Colenco Aureliu și Calaida Denis în numele
1
inculpatului Șor Ilan, au formulat o cerere de ridicare a excepției de
neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (33) Cod de procedură penală (în
redacția Legii nr.99 din 11.06.2020) în partea care prevede că: "Încheierea
instanței de judecată este definitivă, însă argumentele privind dezacordul cu
aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în
fond".
În motivarea cererii au indicat că prevederile art. 7 alin. (33) Cod de procedură
penală (în redacția Legii nr.99 din 11.06.2020), contravin art. 6 §1 din Convenția
Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, precum
și, art. 20, art. 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, așa cum acesta a fost
interpretat prin Hotărârea Curții Constițuționale nr. 2 din 09.02.2016.
În acest sens, indică că potrivit pct. 88 din Hotărârea Curții Constituționale nr.
2 din 09.02.2016, Curtea a statuat că: "În aceste condiții, deși excepția de
neconstituționalitate poate fi ridicată la orice etapă a procesului până la
pronunțarea hotărârii și în cadrul oricărei instanțe în ordinea exercitării căilor de
atac (judecătorii, Curți de Apel, Curtea Supremă de Justiție), Curtea reține că, în
vederea asigurării celerității procesului, părțile trebuie să aibă posibilitatea
procesuală de a contesta separat cu recurs încheierea judecătorului ordinar de
respingere a cererii de ridicare a excepției. Din acest considerent, Curtea va emite
o Adresă Parlamentului, în vederea reglementării procedurii de contestate a
acestor încheieri".
De asemenea, aceștia au invocat că importanța reglementării posibilității de
contestare separată cu recurs, în procesul penal, a încheierii judecătorești privind
refuzul de ridicare a excepției de neconstituționalitate este determinată nu doar de
necesitatea punerii în acord a normelor contestate prin această sesizare cu
prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 2 din 09.02.2016, dar și de
necesitatea atribuirii unui caracter practic, efectiv și prompt, unui asemenea
instrument procedural deosebit de important cum este exercitarea controlului
concret de neconstituționalitate efectuat de Curtea Constituțională la sesizarea
justițiabilului prin intermediul instanțelor de judecată, care are drept scop
protejarea/apărarea acestuia împotriva legiuitorului însuși, în cazul în care, prin
lege, drepturile sale constituționale sunt încălcate, sau cu alte cuvinte, de a preveni
aplicarea în soluționarea propriei sale cauze a unei norme neconstituționale.
Colegiul penal atestă că avocații contestă constituționalitatea prevederilor
art. 7 alin. (33) Cod de procedură penală (în redacția Legii nr.99 din 11.06.2020) în
partea care prevede că: "Încheierea instanței de judecată este definitivă, însă
argumentele privind dezacordul cu aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în
recurs împotriva hotărârii în fond", cerere ce corespunde cerințelor stipulate în
2
Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 09.02.2016 și art. 7 alin. (31) Cod de
procedură penală, și aceste prevederi urmează nemijlocit a fi aplicate la judecarea
recursului declarat în prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3), (31) (32) Cod de procedură
penală, art. 24, 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 38 lit.
d), 39 din Codul jurisdicției Constituționale și cu Hotărârea Curții Constituționale
nr. 2 din 09 februarie 2016 privind interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a), g)
din Constituția Republicii Moldova, Colegiul penal,
D I S P U N E:
Se trimite după competență la Curtea Constituțională cererea avocaților
Colenco Aureliu și Calaida Denis în numele inculpatului Șor Ilan, pentru
efectuarea controlului constituționalității prevederilor art. 7 alin. (33) Cod de
procedură penală (în redacția Legii nr. 99 din 11.06.2020) în partea care prevede
că: "Încheierea instanței de judecată este definitivă, însă argumentele privind
dezacordul cu aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva
hotărârii în fond".
A suspenda judecarea recursului declarat împotriva încheierii Colegiului
judiciar al Curții de Apel Cahul din 15 aprilie 2021, prin care a fost refuzată
cererea avocaților Colenco Aureliu și Calaida Denis, privind ridicarea excepției de
neconstituționalitate a alin. (3), art. 31 Cod de procedură penală, până la
soluționarea de către Curtea Constituțională a prezentei sesizări.
Încheierea nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 20 mai 2021.
Președinte Toma Nadejda
Judecători Timofti Vladimir
Țurcan Anatolie
3