1ra-792/2021 — art. 327 alin. 1 Cp

1ra-792/2021 — art. 327 alin. 1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-792/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

Victor Boico,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 25 mai 2020 și deciziei Colegiul penal al

Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2020, declarate de procurorul în Procuratura

de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de avocatul Bodnariuc Alexandru și inculpatul

Galenco Denis XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX, str. XXXXX,

XXXXX, ap. XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare:

instanța de fond: 31.05.2019 - 25.05.2020,

instanța de apel: 27.06.2020 - 10.11.2020,

instanța de recurs: 21.01.2021 - 22.03.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 327 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 800 unități

convenționale, ce constituie 40.000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice

pe un termen de 2 ani.

De la Galenco Denis s-a încasat în beneficiul statului cheltuielile de judecată în

sumă de 2854 lei.

superior de investigații al Secției nr. 3 a Direcție nr. 1 a Inspectoratului Național de

Investigații al IGP al MAI, numit prin transfer în această funcție, prin ordinul

nr.XXXXX din 11.08.2017 al șefului IGP a MAI și fiind, conform art. 123 alin. (2) Cod

penal persoană publică, la 01.01.2018, în jurul orei 1530, aflându-se în ograda imobilului

amplasat pe bd. XXXXX, XXXXX, mun. Chișinău, având scopul reținerii lui XXXXX

XXXXX, suspectând-l ca o persoană anunțată în orientare de către IP Botanica a DP

1

mun. Chișinău, de săvârșirea unei infracțiuni, sub pretextul că ultimul nu locuiește în

imobilul amplasat pe bd. XXXXX, XXXXX, mun. Chișinău, i-a interzis acestuia

accesul în imobil, totodată bruscându-l.

În continuare, XXXXX XXXXX, fiind speriat de acțiunile colaboratorului de

poliție, a încercat să fugă de acesta, unde ca rezultat, Galenco D., acționând cu intenție

pentru presupusele acțiuni de nesubordonare, fără temei și necesitate, l-a ajuns și l-a

doborât la pământ pe primul, rupându-i blugii, papucii și cauzându-i excoriații la

nivelul genunchilor, totodată, răsucindu-i mâinile i-a aplicat și i-a strâns până la

capăt cătușele, după care a început să-i apese cu genunchii săi în abdomen.

Ca urmare, continuându-și acțiunile ilegale, intenționat dorind să-i cauzeze lui

XXXXX XXXXX, dureri și suferințe fizice, psihice, a apucat cu mâna de lanțul

cătușelor aplicate primului și le-a ridica în sus, având tendința de a-i cauza dureri

insuportabile în regiunea încheieturilor mâinilor, astfel de procedură a durat o

perioadă îndelungată de timp, până la sosirea echipajului 902.

În rezultatul acțiunilor ilegale săvârșite de către ofițerul superior de investigații

Galenco D., lui XXXXX XXXXX i-au fost cauzate dureri și suferințe psihice și fizice

care conform concluziilor expertului judiciar medico-legal, se atribuie la leziuni

corporale neînsemnate.

Instanța a reținut că, inculpatul nu a recunoscut vina și a explicat că, s-a legitimat

și a solicitat ca persoana să se prezinte. Tânărul în cauză nu s-a prezentat, adresându-se

în direcția lui cu un ton ridicat cu cuvinte necenzurate, jignind premeditat onoarea și

demnitatea colaboratorului de poliție, astfel fiind comisă contravenția, prevăzută de

art. 353 Cod contravențional. I-a comunicat că dacă nu se liniștește și nu încetează

acțiunile sale huliganice, atunci asupra lui vor fi aplicate mijloacele speciale și o să fie

documentat pentru atac asupra angajatului poliției. Acesta a încercat din nou să-1

lovească cu pumnul. Cu scopul curmării acțiunilor ilegale persoanei la acel moment

neidentificate, a scos din buzunar cătușele și telefonul mobil, comunicând atacatorului

că va apela la serviciu 902, ca să rămână pe loc pentru documentarea cazului. Agresorul

s-a întors și a început să fugă. Ultimul, după înfățișare, semăna cu o persoana, dată în

orientare de IP Botanica la data de 28.12.2017. A alergat după el cu scopul stopări,

identificării și conducerii la IP Botanica pentru documentarea cazului. În ograda casei

mai erau niște vecini. Ppersoana în cauză s-a împiedicat și a căzut. El i-a aplicat

mijloacele speciale cătușele, în scopul curmării acțiunilor lui agresive și ilegale. Tot

atunci a apelat serviciu 902. Persoana încătușată i-a aplicat o lovitură cu capul în frunte,

cauzându-i leziuni corporale.

Totodată, instanța a conchis că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei lui

imputată și-a găsit confirmare în ședința de judecată și aceasta rezultă din probele

administrate, inclusiv declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX, la încercarea de a

întră în bloc inculpatul l-a bruscat, l-a tras de haină și l-a împins, spunându-i că nu are

ce căuta în scara respectivă dacă nu are cheie. Respectiv, i-a replicat să nu-l bruscheze

și i-a explicat că merge la o cunoștință. Inculpatul a devenit foarte agresiv, îmbrâncindu-

l în repetate rânduri și amenințându-l că va avea de suferit deoarece nu știe cu cine s-a

legat și a băgat mâna în buzunar pentru a scoate ceva. Văzând înfățișarea lui dubioasă,

pentru că nu știa ce putea scoate din buzunar - cuțit, pistol sau altă armă, s-a smuncit.

Ulterior, inculpatul a scos cătușele din buzunar și a încercat să i le pună pe mâni. A

hotărât să fugă. Inculpatul l-a ajuns și l-a doborât la pământ, răsucindu-i mâinile încerca

2

să-i aplice cătușele, a tăbărât cu picioarele în spatele lui, l-a trântit la pământ, rupându-i

pantalonii și deteriorându-i papucii, i-a aplicat cătușele, după care a început să-l apese

în repetate rânduri cu genunchii în burtă, provocându-i durere. A venit soția și părinții.

În acel moment, atacatorul s-a prezentat ca colaborator de poliție. Soția și părinții

încercau să-l convingă să se liniștească, argumentându-i că deja l-a prins, nu fuge

nicăieri. Atacatorul l-a ridicat în picioare și i-a plasat brațul său sub lanțul de la cătușe,

cu scopul de a-l imobiliza suplimentar, a început să aplice unele procedee de provocare

a unei dureri insuportabile. Acesta i-a strâns la maxim cătușele pe încheietură, după care

ridica cătușele în sus cu brațul, având tendința de a-i rupe mâna din încheietură. El striga

din toată puterea, durerea era insuportabilă, deoarece cătușele de metal i-au tăiat și

însângerat încheieturile, fapt care se vede din pozele pe care le-a efectuat la expertiza

medicală. Deoarece erau strânse la maxim cătușele, nu permiteau circulația sângelui și i

s-au umflat mâinile. Peste ceva timp, a sosit un echipaj de poliție, cărora a solicitat să-i

fie scoase cătușele. Acestea i-au fost scoase abia la sectorul de poliție, unde a scris o

explicație și a primit o îndreptare la expertiza medicală, după care i-a fost permis să

plece acasă. Persoana care l-a reținut i-a comunicat că este angajat de poliției, dar care

este motivul reținerii nu i-a spus. La solicitările repetate de a afla care-i cauza reținerii

sale și aplicării unor tratamente dureroase acesta nu răspundea dar continua să-i aplice

dureri fizice.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei lui imputată se mai confirmă și prin

rapoartele de expertiză nr. XXXXX din 02.01.2018 și nr. XXXXX din 02.04.2018,

conform căror XXXXX XXXXX în rezultatul acțiunilor violente (tratament inuman și

degradant) descrise de el, s-a aflat într-o stare de tensiune emoțională, neliniște. Aceste

manifestări purtau caracter temporar, reversibil și nu au condus spre dezadaptare socio-

familială a expertizatului, ceea ce înseamnă că el nu a suportat traumă psihologică, în

cadrul examinării actuale nu se constată careva consecințe ale traumei psihologice.

În același timp, instanța a concluzionat că conflictul dintre inculpat și partea

vătămată a degenerat nu în legătură cu îndeplinirea directă de către inculpat a

atribuțiilor de serviciu, acesta apelând la împuternicirile sale de persoană publică

(colaborator de poliție), în vederea impunerii părții vătămate de a se supune cerințelor

de pătrundere în blocul locativ dictate de către el. Inculpatul incorect a evaluat

comportamentul părții vătămate ca o lipsă de subordonare a cerințelor colaboratorului

de poliție.

Astfel, în acțiunile inculpatului este prezentă latura obiectivă a infracțiunii de abuz

de putere care se caracterizează prin:

a) folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, care

depășește în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege și anume

faptul că inculpatul nu a acționat în exercitarea directă a atribuțiilor sale de serviciu, iar

acțiunile lui au degenerat dintr-un conflict personal, spontan apărut cu partea vătămată,

prin încălcarea prevederilor legale, prin care în mod vădit a fost depășită competența

persoanei cu funcție de răspundere, prin ignorarea prevederilor art. 24 alin. (4) a

Legii nr. 320 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului.

Toate aceste circumstanțe, denotă prezența în acțiunile inculpatului a semnelor

infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (1) Cod penal și anume folosirea intenționată de

către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei fizice.

3

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

Galenco D. să fie condamnat în baza art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 ani și 6 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate în instituțiile publice pe un termen de 5 ani, cu executare, cu încasare

în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 2854 lei.

Apelantul a invocat că, în scopul demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, precum și stabilirea adevărului pe caz, în cadrul urmăririi penale

au fost acumulate probe suficiente pentru a-l acuza de faptele expuse, probe care ulterior

au fost examinate și cercetate în cadrul ședinței de judecată publice, în care și-au găsit

confirmare și urmau a fi apreciate de către instanță ca incontestabile și puse la baza unei

sentințe de condamnare pe art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Conform raportului de expertiză nr. XXXXX din 02.04.2018, la XXXXX

XXXXX au fost depistate: „Echimoze la nivelul articulației radiocarpale bilaterale,

excoriație la nivelul mâinii propriu zise pe dreapta, excoriații la nivelul genunchilor

bilateral, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent

dur, sau la lovirea de acesta, posibil în perioada de timp indicată, se califică ca - vătămări

corporale neînsemnate.

Potrivit raportului de expertiză judiciară psihologică-psihiatrică nr. XXXXX din

20.02.2019 s-a stabilit, că XXXXX XXXXX nu a suferit în trecut și nu suferă în prezent

de careva tulburări psihice. La momentul pretinsei aplicări a actelor de intimidare,

tratament inuman și degradant în privința cet. XXXXX XXXXX, ultimul nu suferea de

tulburare psihică care l-ar lipsi de posibilitatea de a-și da seama de caracterul acțiunilor

comise în privința sa. XXXXX XXXXX în prezent și în trecut nu a manifestat careva

tulburări de personalitate, iar pentru cauza penală și de a face declarații. XXXXX

XXXXX prezintă nivelul dezvoltării intelectuale în corespundere cu norma perioadei de

vârstă (QI = 130, nivel intelectual înalt). XXXXX XXXXX în rezultatul acțiunilor

violente (tratament inuman și degradant), descrise de el, s-a aflat într-o stare de tensiune

emoțională, neliniște.

În cadrul cercetării judecătorești, s-a stabilit că acțiunile inculpatului în raport cu

ale părții vătămate sunt atât de evidente, încât nici într-un mod nu pot fi calificate ca

acțiuni de aplicare a mijloacelor speciale îndreptate spre menținerea ordinii de drept

adică abuz de putere sau abuz de serviciu.

Totodată trebuie de menționat că sfera de incidență a art. 327 alin. (1) Cod penal

va fi exclusă, dacă există alte norme de incriminare, care indică asupra subiecților

speciali, în cazuri dat persoana publică.

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 1661 alin. (l), (2) Cod penal, obiectul juridic

special are un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu

privire la demnitatea persoanei; obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale cu

privire la integritatea fizică sau psihică a persoanei, apărate împotriva tratamentului

inuman ori degradant.

Integritatea fizică sau psihică este lezată ca urmare a cauzării unei dureri sau a

unei suferințe fizice sau psihice.

Obiectul material la art. 1661 alin. (1) Cod penal, există în cazul în care

infracțiunea analizată presupune influențarea nemijlocită infracțională asupra corpului

persoanei.

4

Victima infracțiunii specificate la art. 1661 alin. (1) Cod penal, poate fi persoana

reținută, adusă forțat, supusă acțiunii mijloacelor speciale.

Latura obiectivă a infracțiunii specificate la art. 1661 alin. (1) Cod penal are

următoarea structură: fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea sau inacțiunea de

cauzare a unei dureri sau a suferinței fizice sau psihice, care reprezintă tratament inuman

sau degradant; urmările prejudiciabile constă în durerea sau suferință fizică sau psihică;

legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

În procesul calificării celor săvârșite în baza art. 1661 alin. (1) Cod penal, urmează

a se aprecia, în raport cu toate împrejurările reținute, cu durerea sau suferința provocată

victimei.

Totodată, instanța urma să țină cont că actele de violență aplicate de Golenco D.

asupra victimei, luate în ansamblu, i-au provocat durere și suferință puternică,

constituind acte de tratament inuman, dovedite prin declarațiile părții vătămate XXXXX

XXXXX, martorilor Popovici C., Popovici A., Popovici C., Spinei I., Rotari I. și Darii

M.

Infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant, reprezintă o normă

specială, în raport cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu.

De aceea, apelând la regula de la art. 116 Cod penal, în cazul concurenței dintre

norma generală și cea specială, se aplică numai norma specială.

Cu toate acestea, potrivit sentinței contestate, s-a dat o altă aprecierea incorectă

probelor administrate, ce a și stat la baza concluziei instanței de condamnare a lui

Galenco D. conform art. 327 alin. (1) Cod penal.

Art. 100, 101 Cod de procedură penală, prevăd că, fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Încadrarea juridică constituie operațiunea realizată de către persoanele care

efectuează urmărirea penală și judecători, prin care se stabilește concordanța deplină

între acțiunea concretă săvârșită de către făptuitor și norma penală specială care

incriminează acea acțiune or, probele examinate indică că Golenco D. a comis fapta

prejudiciabilă prevăzută la art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal.

3.1. La fel, au declarat apel avocatul Bodnariuc Alexandr și inculpatul, solicitând

casarea încheierii din 17.12.2019, deoarece a existat temei de recuzare a judecătorului

Aurelia Cazacliu, cât și a sentinței din 25.05.2020, cu emiterea unei hotărâri, prin care

Galenco D. să fie achitat din motivul că fapta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii.

Apelanții au invocat că, învinuirea înaintată inculpatului nu și-a găsit confirmarea,

iar recalificarea acțiunilor lui în baza art. 327 alin. (1) Cod penal este neîntemeiată și

contrară legii.

În acțiunile lui Galenco D. lipsește componența de infracțiune prevăzută la art.

1661 Cod penal, din următoarele considerente.

Nu orice tratament, comportament sau element violent, neplăcut, imoral,

ofensator sau jignitor ori supunerea unui dezavantaj fizic sau psihic se califică ca fiind

manifestări de rele tratamente. Nu se consideră tortură durerea sau suferințele inerente

sau incidente, care apar doar în rezultatul aplicării sancțiunilor legale.

Careva probe concludente și pertinente care ar dovedi comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c) Cod penal, de către Galenco D., n-au fost stabilite.

5

La 27.07.2018, Galenco D. a fost recunoscut în calitate de bănuit în cadrul cauzei

penale nr. 2018898021, fiind emisă ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit.

Termenul de înaintare a învinuirii lui Galenco D. a expirat la 27.10.2018.

La 15.11.2018, Galenco D. a fost pus sub învinuire în baza art. 1661 alin. (2) lit.

d) Cod penal. Ulterior, s-a stabilit că ordonanța de punere sub învinuire este datată cu

24.10.2018, ceia ce nu corespunde realității.

Potrivit art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală nu

este în drept să mențină în calitate de bănuit persoana în privința căreia a fost dată o

ordonanță de recunoaștere în această calitate - mai mult de 3 luni.

Conform art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor legale

care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural

numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea acelui act.

Astfel, instanța urma să declare nulă ordonanța de punere sub învinuire în privința

lui Galenco D. din 15.11.2018, semnată de procurorul în Procuratura mun. Chișinău,

Oficiul Principal, Potoran G., ca fiind emisă cu încălcarea normelor procesual penale.

Un alt temei de casare a sentinței instanței constituie imparțialitatea judecătorului

Aurelia Cazacliu, care în cadrul cercetării judecătorești, la 17.12.2019, a expus în ședința

de judecată opinia sa despre vinovăția inculpatului, înainte de a se retrage în camera de

deliberare.

Astfel, este necesar de casat încheierea judecătorului Chirtoaca I. din 17.12.2019,

prin care a fost respinsă cererea de recuzare. Ori, netemeinicia încheierii poate fi

constatată prin reproducerea în ședința instanței de apel a înregistrării audio a ședinței

de judecată din 17.12.2019.

2020, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept și astfel, just a ajuns la concluzia că în acțiunile lui Galenco D. lipsește

componența de infracțiune prevăzută de art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal, corect

încadrând acțiunile lui în baza art. 327 alin. (1) Cod penal.

Vinovăția lui Galenco D. în săvârșirea faptei lui imputată și-a găsit confirmare

în ședința de judecată, aceasta rezultă din probele administrate direct în cadrul cercetării

judecătorești și apreciate, în ansamblu.

Învinuirea înaintată în baza art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal nu și-a găsit

confirmarea.

Astfel, s-a constatat prezența în acțiunile inculpatului a laturii obiective a

infracțiunii de abuz de putere care se caracterizează prin: cauzarea daunelor în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, adică

limitarea dreptului părți vătămate la libera circulație, acesta fiind supuse reținerii fără

careva motive întemeiate.

În speță, din ansamblul de probe prezentate nu rezultă că în acțiunile lui Galenco

D. sunt întrunite elementele infracțiunii de tratament inuman, la caz nefiind regăsită nici

latura obiectivă, nici cea subiectivă a infracțiunii respective.

Din conținutul apelului declarat de către avocatul în numele inculpatului Galenco

D. nu se desprinde nici un motiv de natură juridică capabil să influențeze soluția de

6

condamnare pronunțată de prima instanță, deoarece nu se referă la cazul în care ar rezulta

încălcarea esențială a legii, soldată cu achitarea inculpatului.

În acest context, nu există temei pentru a le da o nouă apreciere, instanța de apel

fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza

sentinței de condamnare.

Ori, este neîntemeiat argumentul apelantului avocatului în numele inculpatului

Petcu Ghenadie, precum că Petcu Ghenadie a acționat în conformitate cu Legea nr.

320 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului.

Cu referire la solicitarea părții apărării cu privire la casarea încheierii

judecătorului Chirtoacă I. din 17.12.2019 și dispunerea rejudecării cauzei date în

instanța de fond într-un alt complet de judecată, pentru că au existat temeiuri evidente

de recuzare a judecătorului Cazacliu A., se reține că, afirmațiile în cauză poartă un

caracter pur declarativ, instanței de apel nefiind prezentate careva probe în acest sens.

recurs ordinar, solicitând casarea totală a acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei

de către aceiași instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal, conform indicilor calificativi: cauzarea

intenționată de către o persoană publică a unei dureri fizice și psihice, care reprezintă

tratament inuman, cu folosirea cătușelor în calitate de instrument special, se dovedește

incontestabil prin următoarele probe: - declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX,

martorilor Popovic C., Popovic C., Popovic C., Spinei I., Rotari I., Darii M. și Malic

V., rapoartele de expertiză nr. 201802POQ04 din 02.01.2018 și nr. XXXXX din

02.04.2018, raportul de expertiză judiciară psihologică-psihiatrică nr. 201837AO446

din 20.02.2019.

Instanțele au calificat acțiunile inculpatului în baza art. 327 alin. (1) Cod penal,

ceea ce a rezultat din aprecierea eronată a probelor.

Or, din declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX, a martorilor Popovici S.,

Popovici C. și Popovici A., rezultă că latura obiectivă a infracțiunii s-a realizat prin

acțiunile inculpatului în calitatea sa de persoană publică, de cauzare intenționată a

suferințelor fizice și psihice, care reprezintă tratament inuman și degradant cu folosirea

cătușelor în calitate de instrument special.

Așadar, s-a stabilit incontestabil că inculpatul, activând în calitate de ofițer

superior de investigații al Secției nr. 3 a Direcției nr. 1 a INI al IGP al MAI, având scopul

reținerii nejustificate a lui XXXXX XXXXX, i-a interzis acestuia accesul în imobil,

bruscându-l, doborându-l la pământ, rupându-i blugii, papucii și cauzându-i excoriații la

nivelul genunchilor, totodată, răsucindu-i mâinile, aplicându-i și strângându-i până la

capăt cătușele, apăsându-l cu genunchii săi în abdomen. La fel, acesta, intenționat dorind

să-i cauzeze lui XXXXX XXXXX dureri și suferințe fizice și psihice, a apucat cu mâna

de lanțul cătușelor aplicate primului și le-a ridicat în sus, având tendința de a-i cauza

dureri insuportabile în regiunea încheieturilor mâinilor părții vătămate, situație care s-a

desfășurat o perioadă îndelungată de timp, până la sosirea echipajului ”902”.

Sub acest aspect, relevanță prezintă faptul că pentru realizarea laturii obiective a

infracțiunii de tratament inuman și degradant, nu este necesară cauzarea cumulativă a

ambelor forme de suferință fizică și psihică, fiind suficientă și realizarea uneia dintre

7

ele: fie cauzarea suferinței fizice, fie cauzarea suferinței psihice, fie cauzarea ambelor

forme de suferință (fizică și psihică).

Deși din raportul de expertiză judiciară psihologică-psihiatrică nr. XXXXX din

20.02.2019, rezultă că XXXXX XXXXX s-a aflat într-o stare de tensiune emoțională și

neliniște, stări care au avut caracter temporar, reversibil și nu au condus spre

dezadaptarea socio-familială a acestuia și că dânsul nu a suportat traumă psihologică,

din rapoartele de expertiză nr. XXXXX din 02.01.2018 și nr. XXXXX din 02.04.2018,

rezultă cert că lui XXXXX XXXXX i-au fost provocate echimoze la nivelul articulației

radiocarpale bilaterale, excoriație la nivelul mâinii propriu-zise pe dreapta, excoriații la

nivelul genunchilor bilateral, ceea ce în mod evident i-a provocat suferințe fizice.

Este eronat raționamentul instanței de apel cu privire la faptul că în speță, nu se

regăsește agravanta invocată de către acuzator - folosirea cătușelor în calitate de

instrument special, deoarece acestea au fost folosite de către inculpat în calitate de

atribut cu care el este dotat în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, care

a fost folosit spontan, în impresia inculpatului pentru a reține persoana și nu pentru a-l

supune, cu ajutorul acestora, unui tratament degradant. Or, din declarațiile părții

vătămate și ale martorilor (enunțate supra), rezultă indubitabil faptul că inculpatul a

folosit cătușele nu doar pentru reținerea lui XXXXX XXXXX, dar le-a aplicat și le-a

strâns până la capăt, având intenția de a-i cauza lui XXXXX XXXXX dureri și suferințe

fizice și psihice, apucând cu mâna de lanțul cătușelor și ridicându-le în sus, având

tendința de a-i cauza dureri insuportabile în regiunea încheieturilor mâinilor părții

vătămate, această situație desfășurându-se o perioadă îndelungată de timp - până la

venirea echipajului de poliție.

În situația în care inculpatul a folosit cătușele doar pentru reținerea lui XXXXX

XXXXX, precum a indicat inculpatul în declarațiile sale (declarații care au stat la baza

sentinței de condamnare neîntemeiată a lui Galenco D. în baza art. 327 alin. (1) Cod

penal), părții vătămate nu i-ar fi fost provocate vătămări corporale (conform rapoartelor

de expertiză nr. XXXXX din 02.01.2018 și nr. XXXXX din 02.04.2018), mai ales că,

din declarațiile martorilor Spinei I., Rotari I., Darii M. și Malic V. rezultă că XXXXX

XXXXX nu avea un comportament agresiv, astfel, nefiind clară necesitatea aplicării și

respectiv menținerii cătușelor pe mâinile ultimului.

Infracțiunea de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzută de art. 1661

Cod penal, reprezintă o normă specială în raport cu infracțiunea de abuz de putere sau

abuz de serviciu, prevăzută de art. 327 Cod penal.

Prin urmare, reieșind din regula statuată la art. 116 Codul penal, în cazul

concurenței dintre norma generală și cea specială, se aplică numai norma specială - la

caz, art. 1661 Cod penal, fapt de care instanțele de judecată nu au ținut cont, recalificând

greșit acțiunile inculpatului în baza art. 327 Cod penal, care este o normă generală în

speță.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită;

8

5.1. La fel, au declarat recurs ordinar avocatul Bodnariuc Alexandr și inculpatul,

solicitând casarea sentinței și deciziei instanței de apel, cu emiterea unei hotărâri noi,

prin care Galenco D. să fie achitat din motivul că nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Recurenții au invocat că, la judecarea cauzei în instanța de apel probele cercetate

în prima instanța nu au fost verificate, astfel fiind încălcate prevederile art. 414 alin. (5)

și (6) Cod de procedură penală. Acuzator de stat s-a limitat doar la simplă referire la

paginile din materialele dosarului penal, fără a da citire conținutul lor.

Decizia instanței de apel este incompletă, deoarece nu oferă răspuns la toate

motivele importante invocate în sprijinul apărării, iar nemotivarea unei hotărâri

judecătorești încalcă dreptul părților la un proces echitabil, garantat de art. 6§1 CoEDO.

Modalitatea de motivare a soluției denotă faptul, că instanța de apel nu a acordat

deplină eficiență prevederilor art. 414 Cod de procedură penală și art. 417 Cod de

procedură penală, hotărârea fiind motivată insuficient.

La examinarea cauzei în instanța de apel, colegiul nu a asigurat desfășurarea unui

proces echitabil în cauza respectivă, nu a oferit o argumentare motivată deciziei pe care

se întemeiază soluția, hotărârea fiind adoptată contrar prevederilor art. 6§1 și §3

CoEDO. La caz, instanța de apel a reținut toate argumentele invocate în sentința instanței

de fond, fără să dea o încadrare juridică corespunzătoare faptelor comise de către

Galenco D.

Instanța de apel nu s-a expus asupra motivelor din cererea de apel a avocatului cu

privire la nulitatea actelor procesuale a organului de urmărire penală și omiterea

termenului de 3 luni de înaintare a acuzării lui Galenco D. (prin prisma Hotărârii Curții

Constituționale nr. 26 din 23.11.2010).

Deci, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

fără a da răspuns la argumentele apărării.

Faptul că instanța de apel superficial a examinat cauza se probează și prin aceea

că în decizia instanței de apel se conțin datele despre un inculpat care nu este figurant a

cauzei penale de învinuire lui Galenco D. Astfel, în textul deciziei pe fila nr. 42 (varianta

deciziei de pe saitul instanței), se invocă următoarele - ”În continuare, instanța de apel

consideră neîntemeiat argumentul apelantului avocatului în numele inculpatului Petcu

Ghenadie, precum că Petcu Ghenadie a acționat în conformitate cu Legea nr. 320 cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului.”

Instanța de apel, în textul deciziei (fila 44), indică următoarele: ”Cu referire la

solicitarea părții apărării cu privire la casarea încheierii judecătorului Chirtoacă Ion din

17.12.2019 și dispunerea rejudecării cauzei date în instanța de fond într-un alt complet

de judecată pentru că au existat temeiuri evidente de recuzare a judecătorului Cazacliu

Aurelia, Colegiul penal reține că, afirmațiile în cauză poartă un caracter pur declarativ,

instanței de apel nefiind prezentate careva probe în acest sens”.

Acest argument nu poate fi reținut ca o argumentare motivată, or, chiar în textul

cererii de apel se indică - ”Netemeinicia încheierii poate fi constatată prin reproducerea

în ședința instanței de apel a înregistrării audio a ședinței de judecată din 17.12.2019.” -

fiind indicată proba, care este anexată la materialele cauzei penale, care demonstrează

poziția părții apărării referitor la temei de recuzare a judecătorului Cazacliu Aurelia.

În acțiunile inculpatului lipsește latura subiectivă a infracțiunii incriminate.

9

Absența motivului infracțiunii la comiterea abuzului de putere sau abuzului de

serviciu, chiar dacă ar fi fost cauzate daune considerabile drepturilor și intereselor

ocrotite e lege a persoanelor fizice sau juridice, nu formează componența infracțiunii de

abuz, dar poate servi ca temei pentru tragerea persoanei la răspundere disciplinară.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe care

se întemeiază soluția, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărâri.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 385 alin.

(1) pct. 1) - 4) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat, dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută ea, dacă inculpatul

este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. În corespundere cu art. 325 alin. (1), (2)

Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează în limitele învinuirii formulate

în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin aceasta

nu se lezează dreptul inculpatului la apărare. Conform art. 66 alin. (1), (2) pct. 1) Cod

de procedură penală, inculpatul are dreptul la apărare și dreptul să știe pentru ce faptă

este învinuit. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, partea

descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale,

considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, probele pe

care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a

respins alte probe. În corespundere cu art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare

a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Conform jurisprudenței naționale, în cazul în care apare necesitatea de a reîncadra

juridic fapta, pentru săvârșirea căreia inculpatul nu a fost pus sub învinuire, instanța

trebuie să țină cont că o astfel de modificare a încadrării juridice este posibilă numai

când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate

și învinuirea pentru acestea nu se deosebește în mare măsură după circumstanțele reale

ale cauzei de învinuirea înaintată definitiv. Drept învinuire care esențial, după

circumstanțele reale, diferă de cea de la început urmează de considerat orice altă

modificare a învinuirii, imputarea altor acțiuni și calificative în locul celor imputate

10

anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat,

caracterul faptei și acțiunii, care afectează dreptul inculpatului la apărare (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 23.). Sentința trebuie să

corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de

procedură penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să

decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 5 din 19.06.2006 privind sentința

judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) în partea descriptivă a sentinței a descris exact faptele criminale, considerate ca

fiind dovedite, invocate și calificate pe art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal în rechizitoriu,

constatând că inculpatul: „activând în calitate de ofițer superior de investigații al Secției nr. 3 a

Direcție nr. 1 a Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI, numit prin transfer în această

funcție, prin ordinul nr.XXXXX din 11.08.2017 al șefului IGP a MAI și fiind, conform art. 123 alin. (2)

Cod penal persoană publică, la 01.01.2018, în jurul orei 1530, aflându-se în ograda imobilului

amplasat pe bd. XXXXX, XXXXX, mun. Chișinău, având scopul reținerii lui XXXXX XXXXX,

suspectându-l ca o persoană anunțată în orientare de către IP Botanica a DP mun. Chișinău, de

săvârșirea unei infracțiuni, sub pretextul că ultimul nu locuiește în imobilul amplasat pe bd. XXXXX,

XXXXX, mun. Chișinău, i-a interzis acestuia accesul în imobil, totodată bruscându-l. În continuare,

XXXXX XXXXX, fiind speriat de acțiunile colaboratorului de poliție, a încercat să fugă de acesta,

unde ca rezultat, Galenco D., acționând cu intenție pentru presupusele acțiuni de nesubordonare,

fără temei și necesitate, l-a ajuns și l-a doborât la pământ pe primul, rupându-i blugii, papucii și

cauzându-i excoriații la nivelul genunchilor, totodată, răsucindu-i mâinile i-a aplicat și i-a strâns

până la capăt cătușele, după care a început să-i apese cu genunchii săi în abdomen. Ca urmare,

continuându-și acțiunile ilegale, intenționat dorind să-i cauzeze lui XXXXX XXXXX, dureri și

suferințe fizice, psihice, a apucat cu mâna de lanțul cătușelor aplicate primului și le-a ridica în sus,

având tendința de a-i cauza dureri insuportabile în regiunea încheieturilor mâinilor, astfel de

procedură a durat o perioadă îndelungată de timp, până la sosirea echipajului 902. În rezultatul

acțiunilor ilegale săvârșite de către ofițerul superior de investigații Galenco D., lui XXXXX XXXXX

i-au fost cauzate dureri și suferințe psihice și fizice care conform concluziilor expertului judiciar

medico-legal, se atribuie la leziuni corporale neînsemnate...”, concluzionând că: „...vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei lui imputată și-a găsit confirmare în ședința de judecată și aceasta

rezultă din probele administrate, inclusiv declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX că..., vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei lui imputată se mai confirmă și prin rapoartele de expertiză nr.

XXXXX din 02.01.2018 și nr. XXXXX din 02.04.2018...”.

Totodată, în dispozitiv s-a contrazis, condamnând inculpatul în baza art. 327 alin.

(1) Cod penal, cât și pentru o faptă neconstatată în descriptiv;

b) a statuat în descriptiv inițial că: „inculpatul a explicat că, s-a legitimat..., tânărul,

jignind premeditat onoarea și demnitatea colaboratorului de poliție, astfel fiind comisă contravenția,

prevăzută de art. 353 Cod contravențional..., i-a comunicat că dacă nu se liniștește și nu încetează

acțiunile sale huliganice, atunci asupra lui vor fi aplicate mijloacele speciale și o să fie documentat

pentru atac asupra angajatului poliției..., cu scopul curmării acțiunilor ilegale persoanei la acel

moment neidentificate, a scos din buzunar cătușele..., a alergat după el cu scopul stopări, identificării

și conducerii la IP Botanica pentru documentarea cazului..., i-a aplicat mijloacele speciale cătușele,

în scopul curmării acțiunilor lui agresive și ilegale...”, apoi a concluzionat absolut neclar și

divergent că: „...conflictul dintre inculpat și partea vătămată a degenerat nu în legătură cu

îndeplinirea directă de către inculpat a atribuțiilor de serviciu, acesta apelând la împuternicirile sale

de persoană publică (colaborator de poliție), în vederea impunerii părții vătămate de a se supune

cerințelor de pătrundere în blocul locativ dictate de către el. Inculpatul incorect a evaluat

comportamentul părții vătămate ca o lipsă de subordonare a cerințelor colaboratorului de poliție...

11

astfel, în acțiunile inculpatului este prezentă latura obiectivă a infracțiunii de abuz de putere care se

caracterizează prin folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, care

depășește în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege și anume faptul că

inculpatul nu a acționat în exercitarea directă a atribuțiilor sale de serviciu, iar acțiunile lui au

degenerat dintr-un conflict personal, spontan apărut cu partea vătămată, prin încălcarea prevederilor

legale, prin care în mod vădit a fost depășită competența persoanei cu funcție de răspundere, prin

ignorarea prevederilor art. 24 alin. (4) a Legii nr. 320 cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului”.

Ulterior, cu toate că a constatat în acțiunile inculpatului și calificative din art. 328

alin. (1) Cod penal, cum ar fi: „care depășește în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor

acordate prin lege... în mod vădit a fost depășită competența persoanei cu funcție de răspundere,

prin ignorarea prevederilor art. 24 alin. (4) a Legii nr. 320 cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului...”, a recalificat divergent acțiunile lui în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, ca

folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta

a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanei fizice.

Mai mult, încadrarea faptelor pe art. 327 alin. (1) Cod penal nu a acoperit sub

nicio formă consecințele infracțiunii descrise în fapta constatată: „În rezultatul acțiunilor

ilegale săvârșite de către ofițerul superior de investigații Galenco D., lui XXXXX XXXXX i-au fost

cauzate dureri și suferințe psihice și fizice care conform concluziilor expertului judiciar medico-legal,

se atribuie la leziuni corporale neînsemnate...”, deci nu a judecat cauza în raport cu toate

circumstanțele de fapt și de drept imputate inculpatului prin rechizitoriu.

Totodată, concluziile că în acțiunile inculpatului sunt prezente calificativele din

art. 328 alin. (1) Cod penal: „care depășește în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor

acordate prin lege...” nu au fost coroborate cu faptul că după abrogarea lit. a) din art. 328

alin. (2) Cod penal (săvîrșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod

vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege… însoțite de aplicarea violenței), prin

Legea nr. 252 din 08.11.2012, aceste fapte se regăsesc deja în art. 1661 alin. (1) și (2)

Cod penal (cauzarea intenționată a unei dureri sau a suferinței fizice ori psihice, care reprezintă

tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică…);

c) instanța nu a pus în discuția părților noua învinuire, pe art. 327 alin. (1) Cod

penal, nu a informat inculpatul în mod detaliat cu privire la natura și cauza acuzației

aduse împotriva sa, precum și dreptul de a dispune de timpul și facilitățile necesare

pregătirii apărării sale, încălcând, astfel, și prescripțiile art. 6§1, §3 lit. a) și b) CoEDO

- dreptului la un proces echitabil (Hotărârea CtEDO din 12.04.2011, Adrian Constantin vs.

România).

În același timp, indicând că inculpatul: „în mod vădit a fost depășită competența

persoanei cu funcție de răspundere, prin ignorarea prevederilor art. 24 alin. (4) a Legii nr. 320 cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului...”, a depășit și limitele învinuirii formulate,

ori, prin rechizitoriu ultimului nu i-au fost imputate asemenea circumstanțe de fapt și de

drept.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărâri.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1), (2), (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel, verifică declarațiile și

12

probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze

concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința

de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Potrivit art.

419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art.

101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată

să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor

administrate. În corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori

nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de drept

procesual și penal au fost corect aplicate. Instanța de apel este obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor invocate în apel. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor

motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia

urmează a fi casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum cere art. 435 Cod de

procedură penală, întrucât o asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța

de recurs (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate, deoarece,

conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond, nominalizate supra, indicând că: „instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept și astfel, just a ajuns la concluzia că în acțiunile lui Galenco D.

lipsește componența de infracțiune prevăzută de art. 1661 alin. (2) lit. d) Cod penal, corect încadrând

acțiunile lui în baza art. 327 alin. (1) Cod penal..., vinovăția lui Galenco D. în săvârșirea faptei lui

imputată și-a găsit confirmare în ședința de judecată”, deci repetându-le întocmai, nu a

desființat sentința total și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale, menținând o

sentință nemotivată și neîntemeiată legal (art. 414, 419 CPP).

Mai mult, în dispozitivul deciziei lipsește cu desăvârșire soluția asupra solicitării

apărării de a casa încheierea primei instanțe din 17.12.2019 (pct. 3.1. din decizie, art. 414,

417 alin. (1) pct. 8) CPP);

b) constatând în descriptiv că: „este neîntemeiat argumentul apelantului avocatului în

numele inculpatului Petcu Ghenadie, precum că Petcu Ghenadie a acționat în conformitate cu Legea

nr. 320 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului...”, a judecat cauza în raport cu

circumstanțe de fapt și de drept improprii speței de pe rol (art. 414, 419, 325 CPP);

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței

de apel și neconsemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată.

Ori, potrivit acestui procesului-verbal, instanța de apel nu a verificat absolut nicio

probă în cadrul judecării apelurilor de pe rol (f.d. 112, art. 101, 414 alin. (2) și (6) CPP);

d) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, și

repetate în recursurile ordinare, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1. și 5., 5.1.

13

din prezenta decizie, în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate (art. 414

alin. (5) CPP).

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat cauza

penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive legale pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărâri, că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, și

că recursurile de pe rol sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs

casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în

cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se

impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei contestate, și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu legea,

să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

penală, Colegiul Penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de avocatul Bodnariuc Alexandru și inculpatul

Galenco Denis XXXXX, casează total decizia Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 noiembrie 2020 și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 16 aprilie

2021.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

14