1ra-766/2021 — art. 191 alin. 5 CP

1ra-766/2021 — art. 191 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-766/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Nadejda Toma, Liliana Catan, Ion Guzun,

Victor Boico,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 6 noiembrie 2018 și deciziei Colegiului

Penal al Curții de Apel Bălți din 12 noiembrie 2020, declarat de avocatul Elic

Dlujanschi, în numele inculpatei

Talpă Ludmila XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 24.10.2016 – 06.11.2018,

instanța de apel: 29.11.2018 – 12.11.2020,

instanța de recurs: 20.01.2021 – 15.03.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

fost condamnată în baza art. 191 alin. (4) Cod penal la 7 ani închisoare, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei.

De la Talpă L. s-a încasat în beneficiul SRL „Bomi Servis” prejudiciul

material în sumă de 126.393,81 lei.

septembrie 2013 – 10 aprilie 2014, activând în calitate de vânzător de produse

alimentare la magazinul alimentar nr. 16 din XXXXXX, XXXXXXX , care aparține

SRL „Bomi Servis” din or. Drochia, în perioada de activitate 23.09.2013 -

10.04.2014, ilegal a însușit din magazinul nominalizat suma de 126.393,81 lei, prin

ce a cauzat un prejudiciu material în proporții considerabile.

Instanța a reținut că inculpata a pledat nevinovată și a declarat că a activat ca

vânzătoare la magazinul SRL „Bomi Servis”. În luna aprilie 2014 a fost efectuată

inventarierea, ulterior a plecat peste hotare pentru a câștiga bani și a întoarce

neajunsul. A restituit suma de 20.000 lei, însă nu poate explica suma acumulată. O

1

parte din marfă a fost dată pe datorie la cetățeni, iar o parte din mijloacele bănești

le-a folosit pentru necesitățile personale.

Totodată, vinovăția inculpatei este dovedită integral prin:

declarațiile reprezentantul părții vătămate Adăscăliță V., revizor la SRL

„Bomi Servis”, că a fost emis ordinul privind efectuarea inventarierii la magazinul

nr. 16. Inculpata a întocmit darea de seamă, în care a fixat soldul la începutul

inventarierii și a depus o explicație prealabilă, indicând că are marfă eliberată pe

datorie la locuitorii din sat în sumă de 13.952 lei și o datorie personală în sumă de

16.800 lei. Verificând actele, a stabilit soldul inventarierii în sumă de 137.434,43 lei.

Soldul din contabilitate constituia 260.978,24 lei. Respectiv, a constatat un

prejudiciu material în sumă de 126.393,81 lei. Despre rezultatele prealabile a

informat directorul SRL „Bomi Servis” și contabilul-șef. Or, inculpata, utilizând

mașina de calcul și control nu a predat banii ce corespund sumelor imprimate în

memoria fiscală a mașinii;

declarațiile martorului Slenzac A., că activează ca revizor și împreună cu

colegul Adăscăliță V. au efectuat inventarierea. Inculpata a întocmit darea de seamă

în care a indicat soldul la începutul inventarierii. Aceasta a depus și o explicație că

are marfă eliberată pe datorie, precum și o datorie personală. Verificând actele de

inventariere, pe care le-a calculat personal, cu actele de inventariere calculate de

inculpată, a stabilit soldul inventarierii și a informat directorul SRL „Bomi Servis”

și contabilul-șef despre rezultatele prealabile;

actul de inventariere din 10.04.2014, efectuat de revizorii SRL „Bomi Servis”;

contractul de răspundere materială din 23.09.2013, semnat de Talpă L., în care

la pct. 3 subpct. 1) este indicat că lucrătorul este răspunzător material, pricinuit din

vina salariatului, cu indicarea temeiurilor.

Astfel, acțiunile inculpatei urmează a fi încadrate în baza art. 191 alin. (4) Cod

penal, ca delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane,

încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

că inculpata a recunoscut vina parțial și a fost de acord să restituie prejudiciul cauzat,

anterior nu a fost condamnată, se caracterizează pozitiv, are la întreținere un copil

minor, nu au fost stabilite circumstanțe atenuante și agravante, concluzionând că

corectarea și reeducarea ei este posibilă doar prin izolare de societate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicate prevederile art. 79, 90 Cod

penal.

Apelanta a indicat că a recunoscut vina, însă nu a putut explica împrejurările

în care s-a ajuns la suma prejudiciului material de 126.393,81 lei și nu a avut

posibilitatea să repare paguba pricinuită din cauza stării familiale și materiale

dificile.

De asemenea, la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a ținut cont că are loc

permanent de trai, se caracterizează pozitiv, nu are antecedente penale, întreține mai

multe persoane inapte de muncă - tatăl Talpă Ș. și feciorul Lăpușneac V. cu grad de

dizabilitate accentuat, și doi copii gemeni ai fiicei sale, nefiind luat în considerație

certificatul privind componența familiei prezentat, iar starea material dificilă urma a

fi recunoscută ca circumstanțe excepțională.

2

În aceste împrejurări, urma a-i fi aplicată o pedeapsă sub limita minimă,

prevăzută pentru infracțiunea respectivă, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei conform art. 90 Cod penal.

3.1. Avocatul Elic Dlujanschi a declarat apel suplimentar, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatei să fie

recalificate pe art. 196 alin. (1) Cod penal, cu atragere la răspundere în limitele

acestei norme, deoarece fapta nu constituie o însușire.

Apelantul a invocat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond a omis

circumstanțele atenuante, cu toate că a stabilit că inculpata se caracterizează pozitiv,

anterior nu a fost condamnată, este pentru prima dată atrasă la răspundere penală,

are la întreținere un copil minor, este de acord să restituie prejudiciul pricinuit și nu

a restituit suma integral din cauza stării materiale grele în familie, având la întreține

tatăl de vârstă înaintată și fiul minor bolnav.

Infracțiunea a fost comisă în urma unui concurs de împrejurări grele de ordin

familial și inculpata, fiind unicul întreținător în familie, a admis neajunsurile de

mărfuri în magazinul unde activa, iar dependența materială în care se afla ea și

familia sa, a dus la comiterea infracțiunii.

Conform declarațiilor reprezentantului părții vătămate Adăscălița V.,

inculpata a vândut o parte din marfa din magazin pe datorie locuitorilor din sat, însă

organul de urmărire penală nu a întreprins careva acțiuni pentru a stabili suma dată.

Marfa eliberată pe datorie nu poate fi apreciată ca delapidare, însușire, dispunere sau

folosire de către inculpată. Inculpata este dispusă să reparare prejudiciul, însă ea nu

a însușit aceste bunuri și nici sume de bani.

În același timp, nu au fost întreprinse careva acțiuni privind interzicerea

eliberării mărfurilor din magazin pe datorie locuitorilor satului, împrejurări ce pot fi

confirmate de martorii Antoniuc I., Bagrin L., Zaim L. și Morogai N.

Mai mult, în noaptea de 20.01.2014, în magazinul nr. 16, în care inculpata

lucra în calitate de vânzător, a avut loc un furt în sumă de 19.800 lei, care nu a fost

comis de aceasta. Despre acest fapt a cunoscut paznicul, care era angajat al SRL

„Bomi Servis”. Suma dată s-a obligat să o restituie inculpata și este o parte a

prejudiciului stabilit în mărime de 126.393 lei.

Organul de urmărire penală și instanța de fond nu au întreprins careva acțiuni

pentru a stabili faptul că această sumă nu a fost sustrasă de inculpată, deși aceasta s-

a obligat să o restituie, indicând că suma dată a fost sustrasă de ea ilegal.

2020, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a judecat cauza și a dat o

apreciere legală probelor administrate, iar starea de fapt reținută și de drept stabilită

concordă cu probele administrate, acțiunile inculpatei fiind just încadrate în baza

art. 191 alin. (4) Cod penal, ca delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a

bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșite în

proporții mari.

Or, aceste concluzii se confirmă prin probele administrate: raportul IP Drochia

din 30.04.2014, demersul directorului SRL „Bomi-Servis” Ghiorghilaș B.,

explicația șefului IP Drochia de la Ghiorghilaș B., ordinul despre efectuarea

inventarierii nr. 39 din 07.04.2014, lămurire de la Talpă L. din 10.04.2014,

3

conținutul actul de inventariere din 10.04.2014, ordinul nr. 12 privind efectuarea

anchetei de serviciu din 11.04.2014, fișa personală a lui Talpă L. eliberată de către

SRL „Bomi-Servis”, contractul individual de muncă nr. 184/13 din 23.09.2013,

contract de răspundere materială deplină din 23.09.2013, raport de la OSI al SIFE a

IP Drochia maior de poliție Prodan A., demersul directorului SRL „Bomi-Servis”

Ghiorghilaș B., registrul mașinii de casă și control de model ”MCC Datecs MP 55

LD”, ordonanța de schimbare a acuzării din 24.09.2018, declarațiile părții vătămate

Adascălița V. depuse în prima instanță la 09.08.2017, declarațiile martorului Slenzac

A. depuse în prima instanță la 24.09.2018, probe care cu certitudine demonstrează

vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Totodată, inculpata a declarat că nu este de acord cu actul de inventariere,

marfa se dădea și pe datorie, inclusiv de către vânzătoarele precedente, în anul 2014

a avut loc un furt din magazin, nu a luat personal bani sau marfă.

Martorul Zaim L. a relatat că a lucrat cu inculpata ca vânzător în același

magazin. De când activează magazinul, marfa s-a eliberat pe datorie, iar

administrația și revizorii erau la curent. Era un caiet în care se semna suma, marfa și

cine a procurat. Caietul lui Talpa L. a ajuns la ea când ultima a plecat peste hotare,

iar cei ce întorceau datoria îi transmiteau ei banii. Dacă nu aduceau banii, achitau

din buzunarul lor. Sensul eliberării mărfii pe datorie era faptul că venitul era mai

mare. Când lucrau pe schimb, în două persoane, nu predau marfa, nu făceau revizie.

Despre aceasta a comunicat administrației magazinului, iar caietul a fost transmis la

poliție. Suma întoarsă pentru o mașină de spălat vândută pe datorie, a predat-o

administratorului. În timpul cât a lucrat inculpata, la magazin a avut loc un furt de

suc, cafea și țigări, cu ajutorul paznicului.

Martorul Morogai I. a declarat că marfa din magazin se dădea pe datorie, de

unde s-a și format neajunsul. Inculpata îi trimitea bani din Moscova, iar ea îi ducea

la contabilitatea firmei cărei aparținea magazinul, după care toate cecurile le întorcea

lui Talpa L.

Martorul Proca D. a relatat că în anul 2014 a cumpărat de la magazinul dat o

mașină de spălat pe datorie și a achitat-o pe parcursul a două luni, despre ce Talpa

L. a însemnat într-un caiet cu datorii. Asemenea practică există și în alte magazine

din localitate.

Însă, declarațiile martorilor apărării date în instanța de apel sunt tendențioase,

regizate, făcute cu scopul de apărare, pentru evitarea răspunderii penale.

În același timp, este nefondată solicitarea apărării privind recalificarea

acțiunilor inculpatei din art. 191 alin. (4) Cod penal în baza art. 196 alin. (1) Cod

penal, deoarece aceasta a săvârșit infracțiunea prin care a cauzat un prejudiciu

material în proporții mari, iar vinovăția ei a fost demonstrată prin declarațiile

martorilor audiați, fapte care au fost recunoscute parțial de către inculpata, care a

declarat că, activând în calitate de vânzătoare la SRL ”Bomi Servis”, magazinul nr.

16 din s. Pelinia, purtând răspundere materială deplină conform contractului

încheiat la 23.09.2013, a eliberat marfă, produse pe datorie la cetățeni, a permis

fiicei sale accesul liber la bunurile materiale încredințate ei, deci, instanța de fond

corect i-a încadrat acțiunile în baza art. 191 alin. (4) Cod penal.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunile inculpatei să

4

fie reîncadrate în baza art. 196 alin. (1) Cod penal, deoarece fapta nu constituie o

însușire.

Recurentul a invocat că potrivit art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală,

toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele,

complet și obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate,

coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și verificarea sursei din

care provin probele, în conformitate cu prevederile legale, prin procedee probatorii

respective.

Astfel, conform declarațiilor martorilor Zaim L., Morogai I. și Proca D., ale

reprezentantului părții vătămate Luncaru V., date în instanța de apel și declarațiilor

inculpatei și ale martorului Slenzac A., date în instanța de fond, Talpă L., activând

în magazinul SRL ”Bomi Servis”, cu permisiunea tacită a administrației

magazinului, a eliberat marfă pe datorie în sumă de 126.393,81 lei, această sumă

constituind prejudiciul acumulat în urma neachitării de către cumpărători a datoriilor

acumulate pe parcursul activității acesteia în calitate de vânzătoare.

Deci, inculpata nu a însușit bunurile părții vătămate în suma indicată și această

sumă nu constituie prejudiciu cauzat prin însușire.

Instanța de apel greșit a apreciat declarațiile martorilor ca fiind tendențioase,

regizate, făcute în scopul apărării și evitării răspunderii penale. Or, inculpata nu s-a

eschivat de la răspundere penală, din contra, a întreprins acțiuni de reparare a

prejudiciului, care este și un scop al procesului penal.

Acțiunile inculpatei greșit au fost încadrate în baza art. 191 alin. (4) Cod penal,

ca delapidarea averii, adică însușirea, dispunerea sau folosirea ilegală a bunurilor

altei sau ale altor persoane de către cel căruia i-au fost încredințate în baza unui titlu

și cu un anumit scop ori refuzul de a le restitui, care a produs daune și se califică pe

art. 196 alin. (1) Cod penal, ca cauzarea de daune materiale în proporții mari

proprietarului prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapt a nu constituie o

însușire.

Totodată, instanța de apel nu a apreciat corect sentința din 10.12.2015, potrivit

căreia suma de 19.800 lei a fost sustrasă de Borș D. și face parte din prejudiciul

cauzat părții vătămate stabilit în urma inventarierii, pe care inculpata l-a restituit, în

calitate de reprezentant legal al inculpatei minore, însă partea vătămată nu i-a exclus

din suma totală de 126.393,81 lei.

Instanța de apel nu s-a expus asupra restituirii sumei de 19.800 lei.

Fiind analizate probele administrate din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării și ținând cont de prevederile art. 8 alin. (3) Cod de procedură

penală, că concluziile despre vinovăția persoanei în săvârșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea inculpatului, se

atestă că acuzarea nu a prezentat probe în susținerea condamnării inculpatei în baza

art. 191 alin. (4) Cod penal, iar conform art. 389 alin. (1) Cod de procedură penală,

sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin

ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

5

Mai mult, conform art. 8 alin. (2) Cod de procedură penală, nimeni nu este

obligat să dovedească nevinovăția sa.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală – instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanțelor de fond și de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța nu a fost

compusă potrivit legii, fiind încălcate prevederile art. 30 și 31, când hotărârea atacată

nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1), 2), 5) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea

faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe,

încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. În corespundere cu art. 113 alin. (1) Cod penal, se

consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

Însă, instanța de fond nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului și dispozitivului deciziei contestate (pct. 1., 2. din

decizie):

6

a) nu a judecat cauza în limitele și în raport cu circumstanțele concrete în fapt

și în drept imputate inculpatei prin învinuirile formulate.

Ori, a constatat în fapta criminală, descrisă ca fiind dovedită, că inculpata:

„...ilegal a însușit din magazin suma de 126.393,81 lei”, dar neindicând clar în ce

mod, cauzând: „...un prejudiciu material în proporții considerabile”, cum este, de

altfel, indicat și în fapta incriminată ultimei atât prin rechizitoriu, cât și în ordonanța

de schimbare a acuzării din 24.09.2018.

Totodată, contrazicându-se, a încadrat acțiunile inculpatei și a condamnat-o în

baza art. 191 alin. (4) Cod penal, conform calificativului - daune în proporții mari,

deci pentru cauzarea unor daune neconstatate ca fiind dovedite (art. 325 alin. (1), 394

alin. (1) pct. 1), 2), 5) CPP, art. 113 alin. (1) CP);

b) doar a trecut în revistă probele administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

circumstanțele concrete de fapt și drept invocate în învinuirea formulată,

nedesfășurând conținutul și esența probatorie a actelor scrise, cercetate, menționând

doar denumirea acestora, neindicând motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării, în special că marfa era vândută pe datorii (art. 101 alin. (1) și (4),

394 alin. (1) pct. 2) CPP, art. 113 alin. (1) CP).

Ori, aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o

analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute.

Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte, pentru

a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul

operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul lor, confirmându-se unele

pe altele și ducând la o concluzie univocă, ce trebuie să fie reflectată în soluția dată

cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât raționamentele ce au stat la baza

aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1) și (5) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel. În corespundere cu art. 419 Cod de procedură

penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art. 6 par. 1, 2 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art.

19 alin. (1), 25 alin. (4) Cod de procedură penală, orice persoană are dreptul la

examinarea și soluționarea cauzei sale de către o instanță legal constituită, care va

acționa în conformitate cu prezentul cod. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i

fi judecată cauza de acea instanță și de acel judecător în competența cărora ea este

dată prin lege. Potrivit art. 30 alin. (5), 31 alin. (1), (3) Cod de procedură penală,

recursul împotriva hotărârilor judecătorești în cauzele penale pentru care nu este

prevăzută calea de atac apelul se judecă în complet format din 3 judecători, care

trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. În cazul în care cauza se

7

judecă de un complet format din 3 judecători și unul din aceștia nu poate participa

în continuare la judecarea cauzei din motiv de boală îndelungată, deces sau din

motivul eliberării din funcție în condițiile legii, acest judecător este înlocuit de un

alt judecător și cauza se judecă în continuare. În corespundere cu art. 6/1 alin. (1/1)

și (2) din Legea privind organizarea judecătorească, schimbarea membrilor

completului se face în cazuri excepționale, în baza unei încheieri motivate a

președintelui Curții de Apel și potrivit criteriilor obiective stabilite de regulamentul

elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Cauzele repartizate unui complet de

judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege. Potrivit

pct. 14 din Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată și

schimbarea membrelor acestora, schimbarea membrelor completului de judecată se

impune în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri: boală îndelungată,

deces, eliberare din funcție, abținere, recuzare, detașare, transferare, promovare,

suspendare din funcție, incompatibilități. În corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de

fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări. Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și, repetându-le întocmai, indicând că: „instanța de fond corect a

judecat cauza și a dat o apreciere legală probelor administrate, iar starea de fapt reținută și de

drept stabilită concordă cu probele administrate, acțiunile inculpatei fiind just încadrate în baza

art. 191 alin. (4) Cod penal, ca delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor

altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșite în proporții mari”, nu a

desființat sentința, cu rejudecarea cauzei potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată și

neîntemeiată legal (art. 414, 419, 417 CPP);

b) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol și

repetate în recursul ordinar, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1. și 5. din

prezenta decizie, cât și în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate

(art. 414 alin. (5) CPP);

c) doar a trecut în revistă probele administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

circumstanțele concrete de fapt și drept invocate în învinuirea formulată,

nedesfășurând conținutul și esența probatorie a actelor scrise, menționând doar

denumirea acestora: „raportul IP Drochia din 30.04.2014, demersul directorului SRL „Bomi-

8

Servis” Ghiorghilaș B., explicația șefului IP Drochia de la Ghiorghilaș B., ordinul despre

efectuarea inventarierii nr. 39 din 07.04.2014, lămurire de la Talpă L. din 10.04.2014, conținutul

actul de inventariere din 10.04.2014, ordinul nr. 12 privind efectuarea anchetei de serviciu din

11.04.2014, fișa personală a lui Talpă L. eliberată de către SRL „Bomi-Servis”, contractul

individual de muncă nr. 184/13 din 23.09.2013, contract de răspundere materială deplină din

23.09.2013, raport de la OSI al SIFE a IP Drochia maior de poliție Prodan A., demersul

directorului SRL „Bomi-Servis” Ghiorghilaș B., registrul mașinii de casă și control de model

”MCC Datecs MP 55 LD”, ordonanță de schimbare a acuzării din 24.09.2018, declarațiile părții

vătămate Adascălița V. depuse în prima instanță din 09.08.2017, declarațiile martorului Slenzac

A. depuse în prima instanță la 24.09.2018”, neindicând motivele pentru care a respins

probele și versiunile apărării, în special că în perioada respectivă a fost săvârșit un

furt în magazin, fapt confirmat prin sentința din 10.12.2015 (f.d. 241), că marfa din

magazin se vindea pe datorii, iar administrația era la curent (art. 414, 419, 417 CPP).

Mai mult, concluziile sumare și divergente că: „declarațiile martorilor apărării

Zaim L., Morogai I. și Proca D., date în instanța de apel, sunt tendențioase și regizate, făcute cu

scopul de apărare, pentru evitarea răspunderii penale... este nefondată solicitarea apărării

privind recalificarea acțiunilor inculpatei din art. 191 alin. (4) Cod penal în baza art. 196 alin.

(1) Cod penal, deoarece aceasta a săvârșit infracțiunea prin care a cauzat un prejudiciu material în

proporții mari, iar vinovăția ei a fost demonstrată prin declarațiile martorilor audiați, fapte care au

fost recunoscute parțial de către inculpata, care a declarat că activând în calitate de vânzătoare la

SRL ”Bomi Servis”, magazinul nr. 16 din s. Pelinia, purtând răspundere materială deplină

conform contractului încheiat la 23.09.2013, a eliberat marfă, produse pe datorie la cetățeni, a

permis fiicei sale accesul liber la bunurile materiale încredințate ei...”, nu corespund

exigențelor prescrise în art. 101 Cod de procedură penală, privind evaluarea și

aprecierea probelor administrate în cadrul cauzei penale.

Ori, aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o

analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute.

Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte, pentru

a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul

operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul lor, confirmându-se unele

pe altele și ducând la o concluzie univocă, ce trebuie să fie reflectată în soluția dată

cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât raționamentele ce au stat la baza

aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar.

d) potrivit proceselor-verbale ale ședințelor judiciare, a început și continuat

judecarea cauzei completul format din judecătorii G. Scutelnic, O. Moraru și S.

Șleahnițki, însă, a finisat judecarea ei și pronunțat decizia contestată judecătorii G.

Scutelnic, I. Talpă și O. Moraru.

Totodată, în materialele cauzei lipsește încheierea președintelui instanței

motivată pe criteriile prescrise în art. 31 alin. (3) Cod de procedură penală și pct. 14

din Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată și

schimbarea membrelor acestora, despre schimbarea judecătorului S. Șleahnițki cu

judecătorul I. Talpă (v. 1, f.d. 185, 187, 191, 199, v. 2, f.d. 14).

Ori, potrivit art. 251 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, încălcarea

prevederilor legale referitoare la compunerea instanței atrage nulitatea actului

procedural. Nulitatea respectivă nu se înlătură în nici un mod, poate fi invocată în

orice etapă a procesului și se ia în considerare de instanță, inclusiv din oficiu. Deci,

încălcările nominalizate a normelor procesuale-penale au lezat dreptul inculpatului

la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO.

9

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii fiind încălcate

prevederile art. 30 și 31, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 2) și 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Elic Dlujanschi, casează total

decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 12 noiembrie 2020, în privința

inculpatei Talpă Ludmila XXXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 9 aprilie

2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Nadejda Toma

Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

10