1ra-82/2021 — art.146 CP

1ra-82/2021 — art.146 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-82/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena și Boico Victor,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2020, în cauza penală în

privința inculpatei

Bobeico Inna xxx, născută la xxx, originară din

xxx și domiciliată xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.07.2019 - 08.10.2019;

Instanță de apel: 28.10.2019 - 26.02.2020;

Instanță de recurs: 10.07.2020 - 02.02.2021.

a c o n s t a t a t :

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Bobeico Inna a fost recunoscută

vinovată și condamnată în baza art.146 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.3641

alin.(8) Cod de procedură penală, la 2 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar pentru femei de tip semiînchis.

Potrivit art.90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru perioada de probațiune de 1 an 6 luni.

S-a trecut în contul statului cheltuielile de judecată în sumă de 46 103 lei, cu titlu

de cheltuieli pentru efectuarea expertizelor judiciare.

săvârșit omorul în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violență și

de insulte grave, precum și de alte acte ilegale și imorale ale victimei, în următoarele

circumstanțe: așa ea, la 05 martie 2019, aproximativ la ora 22.10 min., se afla la

domiciliul situat pe adresa xxx, împreună cu soțul său Boaghe Adrian, cu care

conviețuiau împreună, ultimul fiind, potrivit art.1331 lit. a) din Codul penal, membru de

familie al acesteia. La un moment dat, Boaghe Adrian, fiind în stare agresivă și aflându-

se în stare de ebrietate alcoolică, a provocat o ceartă cu Bobeico Inna, a insultat-o cu

cuvinte necenzurate și i-a aplicat acte de violență. Astfel, în rezultatul acestor acțiuni, la

Bobeico Inna în mod subit a apărut tensiune emoțională de geneză cumulativă de

intensitate puternică, care a avut o influență asupra conștiinței și comportamentului

ultimei în situația creată de Boaghe Adrian și dispunând de un cuțit, adică obiectul

special adaptat pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății, intenționat i-a aplicat

lui Boaghe Adrian o lovitură cu cuțitul în regiunea cutiei toracice pe stânga lateral, organ

1

de importanță vitală în urma căreia ultimul a decedat pe loc. În rezultatul acestor acțiuni a

lui Bobeico Inna, potrivit raportului de expertiză judiciară nr.201903C0561 din

05.04.2019, moartea victimei Boaghe Adrian a survenit în rezultatul hemoragiei interne,

cauzată de plagă înțepat-tăiată a toracelui cu penetrare și lezarea pulmonului stâng, care a

fost produsă prin acțiunea traumatică cu un obiect plat înțepător - tăietor care are legătură

cauzală directă cu survenirea decesului.

Prima instanță a calificat acțiunile lui Bobeico Inna, conform art.146 Cod penal,

potrivit indicilor: ” omorul săvârșit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de

acte de violență și de insulte grave, precum și de alte acte ilegale și imorale ale victimei”.

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Bobeico Inna să fie condamnată în baza art.146 Cod penal, cu aplicarea prevederilor

art.3641 Cod de procedură penală, la 3 ani 4 luni închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar pentru femei de tip semiînchis, sub supravegherea medicului psihiatru.

Încasarea din contul inculpatei Bobeico Inna, în beneficul statului a cheltuielilor judiciare

în sumă de 46 103 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizelor judiciare.

În motivarea apelului acuzarea a invocat că, potrivit de art.61 Cod penal, pedeapsa

este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnatului cât și a altor persoane.

Reieșind din cele expuse, procurorul consideră că pedeapsa aplicată în privința

inculpatei nu este echivalentă cu acțiunile ilegale a inculpatei Bobeico Inna.

Într-o atare situație, a reținut că Bobeico Inna, fiind mamă cu un copil minor, nu s-

a gândit despre viața copilului său în general și a comis această crimă, și după comiterea

infracțiunii prezintă circumstanțele cauzei în așa mod, că are grijă de copilul său, iar în

realitate nu a făcut nici un pas real pentru redresarea situației în familie.

Astfel, consideră că, pedeapsa stabilită în privința inculpatei Bobeico Inna prin

sentința din 08.10.2019, nu va atinge scopul pentru reeducarea inculpatei și nici nu va

avea un efect pozitiv în societate din cauză, că este prea blândă.

De asemenea, a notat că prima instanță a dispus trecerea cheltuielilor de judecată

în sumă de 46 103 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizelor judiciare în

contul statului. Însă, afirmă că în ședința de judecată faptul insolvabilității inculpatei

Bobeico Inna nu a fost stabilit, cum nu a fost stabilit faptul, că plata cheltuielilor judiciare

poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținere. Totodată, a remarcat că Bobeico Inna a fost asistată de către un apărător cu

care a încheiat un contract, ultima nu a folosit serviciile unui apărător din contul statului,

astfel nu a fost dovedit faptul, că nu are surse bănești pentru încheierea contractului cu un

avocat. În acest context, situația materială cet. Bobeico Inna îi permite de achita și suma

cheltuielilor judiciare.

apelul declarat a fost respins ca nefondat și menținută fără modificări sentința.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că, analizând și

apreciind sistemul de acte și documente acumulate și administrate în cadrul urmăririi

penale prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenții,

concludenții și utilității lor au fost apreciate ca fiind dobândite cu respectarea normelor de

procedură, fiind concludente, pertinente și utile, care coroborează între ele și indică

indubitabil la vinovăția inculpatei Bobeico Inna în comiterea infracțiunii prevăzute de

2

art.146 Cod penal.

Subsecvent, instanța de apel consideră că nu pot fi reținute argumentele

procurorului, or instanța de judecată a ținut cont, la stabilirea categoriei și a măsurii de

pedeapsă inculpatei Bobeico Inna, de toate circumstanțele reale și personale privind

individualizarea pedepsei, și anume: de caracterul prejudiciabil al infracțiunii, de

personalitatea dânsei, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării ei, de

persoana acesteia.

4.2. În această ordine de idei, instanța de apel a stabilit că la numirea tipului și

măsurii de pedeapsă inculpatei, instanța de fond a reiterat prevederile art.art.6, 7, 61, 75 -

78 Cod penal și le-a aplicat corespunzător. Totodată, instanța de apel, la individualizarea,

stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatei, a ținut cont de prevederile art.art.7,

61, 75 Cod penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celei vinovate, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acesteia precum și scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatei.

A explicat că, cuantumul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se

stabilește având în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de

dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa

antecedentelor penale, comportamentul inculpatei până sau după săvârșirea infracțiunii,

deci este vorba de personalitatea infractorului.

Pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel

încât inculpata să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare.

A remarcat că, la caz, componența de infracțiune prevăzută de art.146 Cod penal,

prevede pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani. Instanța de apel a mai relevat că, în

conformitate cu art.16 alin.(4) Cod penal, infracțiunea comisă de către Bobeico Inna face

parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, fiind comisă cu intenție directă de

persoana vinovată.

Drept circumstanțe atenuante în baza art.76 lit. a), g) Cod penal, la examinarea

cauzei și la stabilirea pedepsei în privința inculpatei au fost apreciate: săvârșirea pentru

prima dată a unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave și ilegalitatea sau imoralitatea

acțiunilor victimei, dacă ele au provocat infracțiunea.

Instanța de apel a indicat că, recunoașterea vinovăției de către inculpată care atrage

incidența procedurii simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă

judiciară prevăzută de art.76 alin.(1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași

situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

Careva circumstanțe agravante în baza art.77 Cod penal, la examinarea cauzei și la

stabilirea pedepsei inculpatei nu au fost stabilite.

De asemenea, a reținut că la stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont și

de personalitatea inculpatei, și anume, că acesta a recunoscut vinovăția în comiterea

faptei imputate și a conlucrat activ cu organele de urmărire penală, se căiește sincer de

cele comise.

Instanța de apel a relevat că, ținând cont de gradul prejudiciabil al infracțiunii, de

necesitatea de apărare împotriva comiterii a astfel de infracțiuni, reținând faptul că

aplicarea pedepsei trebuie să contribuie la corectarea inculpatei, consideră că corectarea

și reeducarea inculpatei este posibilă prin aplicarea în privința inculpatei Bobeico Inna a

unei pedepse sub formă de închisoare.

Totodată, instanța de apel a specificat că excluderea prevederilor art.90 Cod penal,

3

în speța dedusă judecății nu este oportună, or ținând cont de gradul de pericol redus al

faptei și de repercusiunile pe care le-ar avea asupra inculpatei și familiei sale o

condamnare cu executare la închisoare, ținând cont de starea familială, prezența copilului

minor la întreținere, instanța de apel nu consideră rațional ca inculpata să execute

pedeapsa cu închisoare în penitenciar și, în acest sens, a dispus suspendarea executării

pedepsei aplicate inculpatei, în temeiul prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal.

Instanța de apel a conchis, reieșind din caracterul și gradul prejudiciabil al faptei

comise de inculpată, de personalitatea acesteia și dorința de reabilitare socială grabnică,

aceste măsuri de constrângere statală vor constitui un mijloc eficient și suficient de

corectare și reeducare a inculpatei, precum și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni,

cauzându-i în același timp unele lipsuri și restricții ale drepturilor în limite rezonabile și

proporționale, pentru atingerea scopului pedepsei penale.

4.3. Pe de altă parte, instanța de apel nu a reținut ca fiind întemeiată solicitarea

procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatei.

În acest sens, a specificat că este obligația pozitivă a statului de a colecta probe

necesare în vederea constatării faptei penale, identificării făptuitorului și implicit,

asumarea cheltuielilor aferente procesului din contul statului.

Instanța de apel a explicat că, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către

organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, la solicitarea acuzatorului de

stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor

bănești a bugetului de stat, or, potrivit art.227 alin.(l), (3) și art. 229 alin.(l) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuieli suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în vederea demonstrării vinovăției

inculpaților în comiterea infracțiunilor imputate, care se plătesc din sumele alocate de stat

dacă legea nu prevede altă modalitate.

Mai mult, prevederile alin.(3) al art.75 din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire

la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, stipulează expres că, în cauzele

penale, cheltuielile, pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul

expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art.142 alin.(2)

din Codul de procedură penală.

Astfel, instanța de apel a reținut că potrivit prevederilor art.142 alin.(2) Cod de

procedură penală, părțile, din inițiativă proprie și pe cont propriu, sunt în drept, prin

intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanței de judecată, să

înainteze instituției publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere

privind efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia

lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor.

În circumstanțele invocate, instanța de apel a enunțat că se impune soluția legală

de a respinge cerința procurorului de a încasa cheltuielile judiciare suportate pentru

efectuarea expertizelor judiciare din contul inculpaților și de a trece cheltuielile în cauză

în contul statului.

contestat cu recurs ordinar decizia, solicitând casarea acesteia, cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, într-un alt complet de judecată.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, decizia atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția în partea individualizării pedepsei, or această soluție este

neîntemeiată, inculpatei fiindu-i aplicată o pedeapsă individualizată contrar prevederilor

legale, inclusiv decizia fiind atacată și în partea ce ține de neîncasarea cheltuielilor de

judecată, erori de drept care pot fi reparate, doar prin casarea parțială a deciziei.

4

Potrivit pct.14 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din

12.12.2005 „ Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel", una din

chestiunile de drept pe care trebuie să le soluționeze instanța de apel este: dacă pedeapsa

a fost individualizată și aplicată just.

Din partea motivată a deciziei, acuzarea a constatat că, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra motivelor invocate de către procuror în apel, ignorându-le la emiterea

deciziei.

A remarcat că, pronunțând o decizie de condamnare cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni cu un grad de prejudiciabilitate

sporit, fiind periclitată ordinea de drept, nu a fost atins scopul principal și anume

prevenirea de comitere de noi infracțiuni de către inculpat sau de către alte persoane.

A reținut că, dispoziția art.90 Cod penal, obligă instanțele să indice în hotărâri,

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei. Potrivit aceleiași

norme, stabilirea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării, se admite numai

luând în considerație personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor

atenuante, legate de scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia până

la săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea acesteia.

În acest context, a constatat, că decizia adoptată în cauza lui Bobeico Inna, la

motivarea stabilirii pedepsei contravine prevederile art.394 alin.(2) pct.3) Cod de

procedură penală, deoarece ea nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare

condiționată a executării ei.

De asemenea, acuzarea a criticat soluțiile adoptate de către ambele instanțe de

judecată și în partea ce ține de respingerea solicitării procurorului privind încasarea

integrală a cheltuielilor de judecată, or, la examinarea prezentei cauze, procurorul a

invocat necesitatea încasării de la inculpata Bobeico Inna, în beneficiul statului

cheltuielile judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizelor judiciare în cauza

penală, suma totală a acestora constituind 46 103 lei.

Mai mult, acuzarea a remarcat că efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză

penală este provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea

urmăririi și judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare

cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Cheltuielile judiciare suportate de stat se confirmă prin efectuarea raportului de

expertiză medico-legală nr.201903C0561 din 05.04.2019, raportului de expertiză medico-

legală criminalistică nr.201908M0035 din 29.03.2019, raportului de expertiză

dactiloscopică nr.34/12/l-R-918 din 25.03.2019, raportului de expertiză biologică

nr.20190500091 din 26.03.2019, raportului de expertiză psihiatrică în staționar

nr.201936S0055 din 30.05.2019, raportului de expertiză psihologică nr.06 din

30.04.2019.

Suplimentar, acuzarea a elucidat faptul că, prin Legea nr.316 din 22.12.2017

(publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin.(2) art.143 Cod de

procedură penală a fost abrogat - prin ce se atestă intenția legiuitorului, de a pune

cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

5

judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea

cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de

către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu prevederile art.art.414-417 Cod de procedură penală, instanța

de apel, urma să soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile de drept, inclusiv:

dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual

penal, au fost corect aplicate.

În corespundere cu art.384 alin.(3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Potrivit art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal reține că, acuzarea invocă ca temeiuri de casare a deciziei instanței

de apel pct.6), 10) alin.(1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora o hotărâre a

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul când

hotărârea atacată nu cu prinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Cu referire la cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de apel, la

stabilirea pedepsei inculpatei, a ținut cont în deplină măsură de prevederile art.art.75, 76

Cod penal, precum și art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, însă nu și-a motivat

soluția privind individualizarea executării pedepsei în privința inculpatei și nu a pătruns

în esența problemei de fapt și de drept.

Discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al circumstanțelor

cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea

unei concluzii premature.

La caz, instanța de recurs constată disonanța argumentelor reținute de către

instanța de apel în decizia motivată privind aplicarea art.90 Cod penal în coraport cu

circumstanțele prezentei spețe, și anume ,, ... ținând cont de gradul prejudiciabil redus al

faptei; ... dorința de reabilitare socială grabnică”.

În acest context, instanța de recurs amintește că, potrivit prevederilor art.75 Cod

penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de

lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Luând ca bază aceste prevederi ale legii penale și soluționând chestiunea cu privire

la vinovăția inculpatului, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să constate

dacă s-au confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l supune pe

inculpat răspunderii penale și decide asupra cuantumului pedepsei care urmează a i se

stabili acestuia.

6

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea

drepturilor omului protejate de Convenția Europeană.

Colegiul penal remarcă aici că, principalele elemente de care judecătorul (sau

completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată când soluționează cauza

penală și când alege categoria de pedeapsă conform normelor generale prevăzute în

art.art.62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în

articolul respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sunt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite.

Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de urmările produse sau care urmau

a se produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește având

în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică,

situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea infracțiunii.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei sau valorificat

anume în această ordine, fiind stabilit inculpatei termenul de pedeapsă, prevăzut de

art.146 Cod penal

Ulterior, după individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului

acesteia, în cazul stabilirii pedepsei închisorii, continuă operațiunea de individualizare,

dar sub aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar

și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să fie executată real

ori, sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi formulată

concluzia că scopul pedepsei se poate atinge și prin aplicarea suspendării executării

pedepsei în privința vinovatului pe o perioadă de probațiune stabilit de instanța de

judecată.

Pe cale de consecință, raportat la considerentele expuse supra, Colegiul penal

remarcă că aplicarea prevederilor art.90 Cod penal – suspendarea condiționată a

executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea săvârșită de ea este un incident în viața

acesteia.

Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru

stabilirea pedepsei principale, instanța trebuie să dea o motivare suplimentară, din care

considerente a concluzionat că inculpatul nu este rațional să execute real termenul

pedepsei stabilite.

Analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei,

rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de judecată,

care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

La caz, din actele dosarului se constată că inculpata a săvârșit o infracțiune mai

puțin gravă, cu un grad prejudiciabil sporit, prin ce a fost periclitată ordinea de drept.

Conform art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei închisorii pe termen de

cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

7

cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta

să execute pedeapsa stabilită și poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune.

Mai mult, Colegiul penal lărgit explic că la stabilirea duratei ori a cuantumului

pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

La caz, așa cum rezultă din textul deciziei instanței de apel, aceasta a motivat

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului

menționând doar că inculpatul se poate îndrepta fără a executa real pedeapsa închisorii,

ceea ce se consideră de către instanța de recurs drept o concluzie insuficient motivată,

care nu poate fi menținută.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de apel la capitolul individualizării

executării pedepsei inculpatei Bobeico Inna, nu a explicat care sunt motivele condamnării

cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Pe de altă parte, din conținutul recursului rezultă că, partea acuzării critică decizia

instanței de apel și în partea ce ține de faptul că instanța de apel a menținut sentința prin

care a fost respinsă solicitarea acuzatorului de stat, privind încasarea de la Bobeico Inna a

cheltuielilor judiciare în beneficiul statului, în sumă de 46 103 lei.

Prin urmare, se reține că procurorul solicită încasarea de la Bobeico Inna a

cheltuielilor judiciare în beneficiul statului, în sumă totală de 46 103 lei, formată în

rezultatul efectuării rapoartelor de expertiză judiciară nr. 201903C0561 din 03.04.2019 (

Vol. I, f.d.52-55); nr. 201908M0035 din 99.03.2019 (Vol. I, f.d.62-66); nr. 201902P0723

din 06.03.2019 (Vol. I, f.d.74-75); nr. 201905O0091 din 26.03.2019 (Vol. I, f.d.101-

108); nr.201935A0144 din 04.04.2019 (Vol. I, f.d.117-120); nr.201936S0055 din

30.05.2019 (Vol. I, f.d.135-141); nr.06 din 30.04.2019 (Vol. I, f.d.151-173).

Colegiul penal lărgit atestă că, la soluționarea chestiunii cu privire la încasarea sau

neîncasarea din contul inculpatei Bobeico Inna a cheltuielilor judiciare, ce țin de

efectuarea expertizelor judiciare, instanța de apel făcând trimitere la prevederile

art.art.229 alin.(1), (3), 227 alin.(3), 143 Cod de procedură penală, art.art.2, 75 alin.(3) a

Legii nr.68 din 14.04.2016, ,,Cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar”, a omis faptul că prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018

(publicată în Monitorul Oficial cu nr.40-47 art.108 din 09.02.2018), a fost abrogat

alin.(2) art.143 Cod de procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Totodată, se reține că alin.(1) art.143 Cod de procedură penală, prevede cazurile

când expertiza judiciară se dispune și se efectuează în mod obligatoriu, care în același

timp corespunde situației din speță, deoarece pentru a stabili cauza morții, caracterului

vătămărilor integrității corporale, stării psihice a inculpatului – în cazurile în care apar

îndoieli cu privire la starea de responsabilitate, era necesară efectuarea unei expertize.

8

Deci, reieșind din concluziile expuse de către instanța de apel în motivarea soluției

adoptate, Colegiul penal lărgit constată că, aceasta dispunând menținerea sentinței prin

care a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor

de judecată în sumă de 46 103 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, nu a ținut cont în

deplină măsură de prevederile legislației procesual penale, adoptând o soluție pripită.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul penal lărgit constată că, în speța

discutată și-a găsit confirmare temeiurile prevăzute în art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de

procedură penală, „hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și

s-au aplicate pedepse individualizate contrar prevederilor legale”, ceea ce duce la casarea

parțială a deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să

verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate și să pronunțe o hotărâre legală,

întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală,

ținând cont de motivele expuse în pct.6 din prezenta decizie.

penală, Colegiul penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Tăut Dorina, în cauza penală în privința lui Bobeico Inna xxx, casează parțial

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2020, în latura

penală în partea stabilirii pedepsei și a cheltuielilor judiciare, dispune rejudecarea cauzei

în această parte, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, dispozițiile deciziei atacate se mențin.

Decizia nu se supune căilor de atac în partea dispusă rejudecării, în rest este

irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 04 martie 2021.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Toma Nadejda

Cobzac Elena

Boico Victor

9