1ra-2119/2020 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

Dosarul nr. 1ra-2119/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 16 aprilie

2019 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 8 iulie 2020, declarat

de avocatul Iurie Mihalache, în numele inculpatului

Tolici Petru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.11.2019 – 03.03.2020,

instanța de apel: 25.03.2020 – 24.06.2020,

instanța de recurs: 09.10.2020 – 23.12.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 2 ani închisoare și art. 191

alin. (1) la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 84 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 3 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Vornicioi V. prejudiciul material în

sumă de 2000 lei.

august 2018 în posesie și folosință temporară calul și căruța de către proprietarul

acestora Moisei I., pentru transportarea unor bagaje de la traseul M-14 până la

domiciliul său, a însușit ilegal bunurile încredințate și la 01 septembrie 2016, s-a

deplasat cu calul și căruța ce aparțineau lui Moisei I. în XXXXXX, XXXXXX, unde

în aceeași zi, aproximativ la ora 18.00, intenționat, în scop de profit, a vândut calul lui

Cojocari M. contra sumei de 1500 lei, pricinuind părții vătămate o daună materială în

valoare de 8000 lei.

1

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 191 alin. (1) Cod penal, ca

delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane încredințate

în administrarea vinovatului.

Tot el, la 30 mai 2018, în jurul orelor 15.00-16.00, în XXXXXX, XXXXXX,

având scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, tainic a pătruns în

gospodăria lui Vornicioi V., de unde, de pe pervazul geamului care era deschis, a

sustras pe ascuns un telefon mobil de model „Samsung J2” la preț de 2000 lei, în care

se afla cartela SIM cu nr. de telefon XXXXXX, cauzând părții vătămate un prejudiciu

considerabil în sumă de 2000 lei.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate pe art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal,

ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, prin pătrunderea în

locuință, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședința de judecată, citația

fiind returnată cu mențiunea „Plecat”, iar potrivit raportului inspectorului IP Călărași

și informației prezentate de primărie, acesta nu se află pe teritoriul localității și locul

aflării lui nu este cunoscut, împrejurări în care s-a dispus anunțarea în căutare și

examinarea cauzei în lipsa inculpatului.

Conform declarațiilor date în cadrul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de

bănuit și învinuit, inculpatul a recunoscut vina integral.

Totodată, vinovăția lui a fost demonstrată pe deplin prin probele administrate.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, că

inculpatul a comis infracțiuni mai puțin grave, a recunoscut vina în cadrul urmăririi

penale, nu au fost stabilite circumstanțe atenuante, cea agravantă fiind – săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a mai fost condamnată pentru infracțiune

similară, deci, fiind anterior condamnat, nu și-a făcut concluziile necesare și iarăși a

comis infracțiuni ce atentează la patrimoniul altor persoane, că s-a eschivat de la

prezentarea în ședința de judecată și nu a reparat prejudiciul material cauzat părților

vătămate, ajungând la convingerea că corectarea acestuia este posibilă doar prin

stabilirea pedepsei închisorii și în condițiile aplicării prevederilor art. 84 alin. (1) Cod

penal.

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care ultimului să-i fie stabilită

o pedeapsă cu aplicarea art. 90 Cod penal.

Apelanții au indicat că deși inculpatul nu s-a prezentat la examinarea cauzei,

fiind audiat în calitate de bănuit și învinuit a recunoscut vina pe deplin, s-a căit sincer

de faptele comise, fiind de acord să repare prejudiciul cauzat părților vătămate, dorind

să se împace cu ele și cerându-și scuze de la partea vătămată Moisei I., împrejurări în

care sunt aplicabile prevederile art. 90 Cod penal, iar executarea reală a pedepsei

stabilite și izolarea acestuia de societate la moment nefiind strict necesară.

Pe lângă aceasta, apelurile urmează a fi repuse în termen, deoarece inculpatul nu

a fost prezent la examinarea cauzei și pronunțarea sentinței, cu care a făcut cunoștință

la 01.07.2019, în momentul reținerii.

apelul avocatului și cererile de apel ale inculpatului au fost respinse ca nefondate.

2

Termenul pedepsei urmează a fi calculat din data de 08.07.2020, cu includerea

în acest termen a perioadei de la data reținerii până la 08.07.2020.

Instanța de apel a reținut că la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Codul penal, de gravitatea infracțiunilor

săvârșite, de motivul acestora, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia,

precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui.

Astfel, corect i-a stabilit inculpatului pedeapsă sub formă de închisoare, ținând

cont de prevederile art. 191 alin. (1) Cod penal și art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal,

în coroborare cu cele ale art. 61, 75, 84 alin. (1) Codul penal, precum și de vârsta

inculpatului, că nu este la prima abatere, anterior săvârșind infracțiuni similare,

pedeapsa aplicată fiind legală și echitabilă.

Totodată, o condiție prevăzută expres în art. 90 alin. (1) Cod penal este concluzia

instanței că nu ar fi rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită. Deci, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și

fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține

cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege.

Or, este rațional ca inculpatul să execute real termenul pedepsei stabilite,

deoarece, analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării

pedepsei, rezultă că acesta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de

judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

Adică este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei

poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. Deși, legea nu îngrădește

libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea

făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-

și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând precis

acele motive pe care s-a întemeiat concluzia ei.

Prin urmare, nu au fost stabilite temeiuri de aplicare a instituției suspendării

executării pedepsei față de inculpat, iar acesta poate fi corectat și reeducat numai cu

izolare de societate, or, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă nonprivativă de libertate.

Recurentul a invocat că nu este rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa

cu închisoare, în privința lui fiind aplicabile prevederile art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Motivarea soluției instanței de apel nu corespunde criteriilor de stabilire a

pedepsei, deoarece suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 90 alin.

(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvârșirii unei infracțiuni grave, în speță

nefiind stabilite impedimente pentru aplicarea acestei norme de drept.

Mai mult, se atestă prezența circumstanței atenuante – recunoașterea vinovăției,

or, în cadrul urmăririi penale și în instanța de apel, inculpatul a recunoscut vina și s-a

căit sincer de faptele comise.

3

Însă, instanțele de fond și de apel, aplicând în privința inculpatului pedeapsa cu

închisoare, au ignorat circumstanța atenuantă – recunoașterea vinovăției.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 247 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 84 alin. (1) Cod penal,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă o persoană

este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost

condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru

fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de

infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat

că, în cazul care inculpatul a recunoscut vina și s-a căit, dar în cazul în care în

rechizitoriu sunt indicate ca circumstanțe agravante: „săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară”, iar

circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, anterior a mai fost condamnat, însă nu s-

a corectat și a continuat comiterea faptelor infracționale, iar pedepsele ce i-au fost

4

aplicate s-au dovedit a fi ineficiente, nu a reparat prejudiciul material cauzat părților

vătămate, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante invocate de recurent,

suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 90 Cod penal, ar

reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana

inculpatului și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a

altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal

5

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Iurie Mihalache

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 16 aprilie 2019 și deciziei Colegiului

Penal al Curții de Apel Chișinău din 8 iulie 2020, în privința inculpatului Tolici Petru

XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 15 ianuarie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6