1ra-1689/2020 — art. 186 alin. 2 lit. d, 186 ali. 2 lit. b, c, d CP

Dosarul nr. 1ra-1689/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 26 iunie

2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2020,

declarat de inculpatul

Cernovțan Chiril XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 07.06.2018 – 26.06.2019,

instanța de apel: 12.07.2019 – 04.02.2020,

instanța de recurs: 17.07.2020 – 15.10.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Cernovțan Chiril a fost

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 1 an închisoare și art. 186 alin.

(2) lit. b), c), d) Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-

a fost stabilită pedeapsă definitivă de 1 an și 8 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, din momentul pronunțării sentinței.

07.00 – 11.30, inculpatul Cernovțan C., în timp ce se afla în curtea blocului locativ din

XXXXX, XXXXXXX, XXXXXX, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor

1

altei persoane, a sustras bicicleta de model „ Atlanta Genesis”, la prețul de 2000 lei,

cauzând părții vătămate Cristea A. un prejudiciu material considerabil.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate pe art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, ca

furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Tot el, la 24 iulie 2016, în jurul orei 12.00, urmărind scopul sustragerii bunurilor

altei persoane, acționând în urma înțelegerii prealabile și împreună cu altă persoană în

privința căreia cauza penală a fost disjunsă, prin forțarea geamului, au pătruns în

subsolul blocului locativ nr. 77 din XXXXX XXX XXXXXX, XXXXXX, de unde, în

mod tainic, au sustras un perforator de model „Makita” la prețul de 4000 lei, o

șurubelniță electrică de model „Makita” - 2500 lei, o șurubelniță electrică - 600 lei, un

perforator de model „Interscol” - 1000 lei, un ferestrău electric de model „Hamer” -

1000 lei, un perforator de același model - 1200 lei, 100 m. de cablu în două fire - 3000

lei, 100 m. de cablu în trei fire - 5000 lei, în total bunuri materiale ce aparțineau lui

Tatarco M., în sumă de 18.300 lei, cauzând părții vătămate o daună materială în

proporții considerabile.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate pe art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod

penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane săvârșit de două

sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere și cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a săvârșit două

infracțiuni mai puțin grave, care se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 1350

unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la

240 ore, sau cu închisoare de până la 4 ani, că nu au fost stabilite circumstanțe

agravante, cea atenuantă fiind – căința sinceră, că lipsesc circumstanțe excepționale, că

acesta nu este angajat în câmpul muncii și nu are persoane la întreținere, anterior a mai

fost condamnat, iar pedepsele aplicate nu au fost în măsură să realizeze prevenția

specială, luând în considerare și prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

potrivit cărui inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și

a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

în cazul pedepsei cu închisoare, precum și a art. 70 alin. (31) Cod penal, conform cărui,

la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta

de 21 de ani, care au săvârșit infracțiunea la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul

pedepsei se reduce cu o treime, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este

posibilă prin aplicarea pedepsei închisorii.

unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, în temeiul art. 90

Cod penal sau cu muncă neremunerată în folosul comunității.

Apelantul a invocat că în privința lui nu au fost aplicate prevederile art. 70 alin.

(31) Cod penal.

2

Totodată, condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 nu corespund prevederilor

legale, fiind încălcate prescripțiile art. 3 din CEDO.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a indicat că prima instanță motivat a stabilit pedeapsa aplicată

inculpatului, acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 70, 75 Cod penal,

precum și ținând cont de gravitatea infracțiunilor comise, de motivul acestora, de

personalitatea vinovatului, de circumstanțele atenuante și agravante, de condițiile de

viață ale familiei acestuia, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării lui

Astfel, instanța de fond, corect și întemeiat, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cu

închisoare, luând în considerație că acesta a recunoscut faptele indicate în rechizitoriu

și a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală.

Prin urmare, nu au fost stabilite temeiuri legale pentru stabilirea pedepsei mai

blânde decât cea prevăzută de lege, lipsind circumstanțe excepționale ce ar justifica

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal

Ori, unul din scopurile pedepsei rezidă în prevenirea comiterii de noi infracțiuni

de către inculpat și, fiind stabilit că acesta a fost condamnat pentru comiterea

infracțiunilor de mai multe ori, o sancțiune nonprivativă de libertate nu va fi capabilă

să asigure o asemenea prevenire.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă.

Recurentul a invocat că la stabilirea pedepsei urmau a fi aplicate prevederile art.

70 alin. (31), 79 Cod penal, art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, ținând cont de

prezența circumstanțelor atenuante și excepționale.

Mai mult, a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 în condiții inumane mai mult de

8 luni, împrejurări care urmează a fi luate în considerație la stabilirea pedepsei.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul inculpatului, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

3

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 70 alin. (31), 84 alin. (1) Cod penal, 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. La aplicarea pedepsei

persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au

săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu

o treime. Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor

infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată,

pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă

pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază

de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare.

4

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat că

în cazul în care inculpatul a săvârșit două infracțiuni mai puțin grave, anterior a mai

fost condamnat, iar prin pedeapsa aplicată nu a fost atins scopul de reeducare și

corectare a acestuia, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de recurent (pct. 5. din

decizie), aplicarea-i unei pedepse mai blânde, ar reprezenta o soluție inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite

și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel,

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Cernovțan Chiril

XXXXXX împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 26 iunie 2019 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2020, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6