1ra-1138/2020 — art. 186 alin 2 lit. d CP

1ra-1138/2020 — art. 186 alin 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-1138/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

09 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Modval Ion în numele inculpatului Mantaluța Ghenadie, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Orhei, sediul Central din 24 iulie 2019 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2019, în cauza penală

privindu-l pe

Mantaluța Ghenadie xxxx, născut la xx xx xxxx,

originar xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.11.2018 – 24.07.2019;

Instanța de apel: 11.10.2019 – 23.12.2019;

Instanța de recurs: 02.03.2020 – 09.09.2020.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Ghenadie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal,

la 1 an închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar potrivit

art.90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată condiționat pentru

perioada de probațiune de 1 an.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Petrea Pavel către Mantaluța

Ghenadie privind repararea prejudiciului material și moral a fost admisă în principiu,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

Cheltuielile judiciare în sumă de 33.26 lei au fost trecute în contul statului.

1

data de 05 august 2018, aproximativ la ora 18:00, urmărind scop de profit și sustragere

pe ascuns a bunurilor altei persoane, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale și dorindu-le în mod conștient, în timp ce se afla în microbuzul de pe ruta

„Chișinău-Orhei-Ghermănești”, în timp ce microbuzul a staționat în gara auto a or.

Orhei, folosindu-se de neatenția cet. Petrea Pavel, care a coborât din microbuz pe o

perioadă scurtă de timp și a lăsat telefonul pe un pachet cu un cadou pe scaunul din

microbuz, a sustras pe ascuns telefonul mobil de model „Nokia 3” cu codul IMEI xxxx

în care era inclusă cartela SIM cu nr. xxxx, cu valoarea de 2 900 lei, după care cu bunul

sustras a părăsit locul comiterii infracțiunii, cauzându-i părții vătămate Petrea Pavel o

daună materială în proporții considerabile.

Modval Ion în numele inculpatului Mantaluța Ghenadie, care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute la art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal.

În motivarea apelului avocatul a invocat că probe prezentate de către partea acuzării

nu dovedesc vinovăția inculpatului, nu au fost prezentate probe concludente care ar putea

fi puse la baza sentinței de condamnare.

fost respins apelul declarat, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate fără modificări.

se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond, nefiind prezente careva temeiuri de casare a sentinței. În plus, prima

instanță a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând

probele administrate prin prisma utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet

și obiectiv, călăuzindu-se de Lege, just concluzionând asupra condamnării inculpatului în

baza art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal.

Verificând argumentele invocate în apelul părții apărării, instanța a ajuns la concluzia

că acestea sunt nefondate fiind combătute de probele anexate și circumstanțele stabilite în

cadrul cercetării judecătorești în instanța de fond, verificate în cadrul procedurii de

examinare a apelului.

De asemenea, instanța de apel întemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatului,

considerându-le neveridice și date cu scopul evitării răspunderii penale, or, acestea se

contrazic prin întregul sistem de probe cercetate, care combat în întregime versiunea

inculpatului, și anume declarațiile părții vătămate, coroborare cu probele materiale.

Argumentul părții apărării precum că prima instanță a adoptat soluția incorectă de

condamnare a inculpatului, instanța de apel a constatat că prima instanță nu a comis

careva erori de fapt care ar impune casarea sentinței adoptate în partea recunoașterii

vinovăției inculpatului în comiterea acțiunilor infracționale, stabilirea și individualizarea

pedepsei.

Instanța de apel a considerat că aceste afirmații ale avocatului reprezintă opinia

2

subiectivă a părții apărării, or, prima instanță în sentința corect și justificat și-a motivat

soluția sub aspectul recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, luând în considerație probele administrate

legal de către organul de urmărire penală și cercetate în ședința de judecată la prezenta

cauză penală, cu respectarea prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a

dat o apreciere justă potrivit art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și ajungând la concluzia corectă cu privire

la vinovăția inculpatului în comiterea faptei și prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii incriminate.

Instanța de apel a menționat că nu există careva temei legal de a pune la îndoială

probele prezentate de către acuzare, dat fiind faptul că ele întocmai coroborează cu

materialele dosarului din cauza admisibilității acestora, iar conținutul fiecărei din aceste

probe confirmă cu certitudine vina inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de

art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal.

temeiurile de drept prevăzute la art.427 alin.(1) pct.6), 8) și 9) Cod de procedură penală,

contestă hotărârile instanțelor de fond cu recurs ordinar, solicitând casarea acestora și

dispunerea achitării inculpatului, din motiv că în acțiunile acestuia nu se întrunesc

elementele infracțiunii incriminate.

În motivarea recursului declarat avocatul susține că, instanța de fond nu a verificat

minuțios toate probele în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală,

fiind reținute la baza sentinței probe ce nu coroborează între ele, fără a fi supuse analizei

minuțioase în coroborare cu celelalte probe administrate pe învinuirea adusă lui

Mantaluța Ghenadie.

Susține apărarea, că vinovăția lui Mantaluța Ghenadie nu a fost confirmată prin probe

pertinente și concludente, iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri,

dubiile în probarea învinuirii urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Apărarea subliniază, că instanța de apel a menținut soluția de condamnare adoptată de

către prima instanță în privința inculpatului, fără o apreciere corespunzătoare în parte a

probelor administrate la caz și fără oferirea răspunsurilor asupra tuturor motivelor

invocate în apel, instanța de apel nu a judecat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptând în cele din urmă o soluție insuficient motivată în raport cu argumentele

apelantului și circumstanțele cauzei.

Susține apărarea, că instanța de apel s-a limitat la enumerarea probelor și aprecierea

acestora cu unele fraze de ordin general, însă o analiză separată a fiecărei probe atât a

învinuirii cât și a părții apărării, nu a fost efectuată.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia,

din următoarele considerente.

3

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or, art.427

alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept formal sau

procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului declarat, Colegiul penal constată că partea apărării indică în

calitate de temeiuri pentru declararea recursului, prevederile pct.6), 8) și 9) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, considerând că lipsesc probe certe ce ar confirma

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiuni incriminate, însă Colegiul penal consideră

că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilite

presupusele erori de drept invocate de recurent.

Analizând conținutul recursului declarat în raport cu decizia recurată și materialele

cauzei deduse judecății, instanța de recurs a stabilit că argumentele recursului

preponderent sunt aceleași care au fost invocate și în textul cererii de apel și se

fundamentează pe dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, în privința cărora

instanța de apel s-a pronunțat în mod argumentat și detaliat.

De asemenea, analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute de art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat

fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art.art.414

alin.(1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care

se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art.414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța de apel se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art.417 alin.(8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

4

Colegiul penal respinge ca fiind declarative afirmațiile recurentului prin care se

susține că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele susținute de apărare în

apel. Aceasta deoarece, verificând minuțios decizia recurată în raport cu argumentele

invocate în apel, Colegiul penal ajunge la concluzia că apărarea a primit răspuns la

argumentele înaintate, iar simplul dezacord al titularului cererii de recurs cu soluția

pronunțată în speță nu constituie temei de admitere a recursului în sensul formulat.

De asemenea, Colegiul penal menționează că nu pot fi reținute argumentele apărării

cu privire la faptul că decizia instanței de apel este una nemotivată, deoarece motivarea

unei hotărâri reprezintă un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care

nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat în

speță.

Instanța de recurs amintește, că în numeroase hotărâri ale Curții Europene a

Drepturilor Omului, s-a statuat următoarele: „art.6 obligă instanțele să-și motiveze

deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate

argumentele avansate de către părți. Întinderea acestei obligații de motivare poate varia

după natura deciziei și nu poate fi analizată decât în lumina circumstanțelor fiecărei

spețe” (decizia Driemond Bouw BV vs Olanda, 02.02.1999).

Așa fiind, Colegiul penal atestă, că respectând prevederile art.101 alin.(3) Cod de

procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar nu are o valoare prestabilită

pentru instanță, instanța de apel a examinat toate probele din dosar și nu a dat prioritate

celor în favoarea condamnării inculpatului, ci coroborându-le, le-a analizat în ansamblu

lor, apreciind just că ele sunt suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală și a-i

incrimina lui

Mantaluța Ghenadie săvârșirea infracțiunii incriminate.

Vizavi de criticile recurentului cu privire la modalitatea de apreciere a probelor de

către instanța de apel, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator

și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta

fiind sarcina primordială a acestor instanțe.

Din atare considerente, Colegiul penal nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente

faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform infracțiunilor incriminate.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a ținut cont de

prevederile art.art.99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat probele sub toate

aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat

ajungând la concluzia menținerii sentinței.

5

Din atare considerente, Colegiul penal statuează că în speță nu a fost admisă o eroare

gravă de fapt, întrucât sensul acestei noțiuni trebuie tratat așa precum a fost tălmăcit de

legislator în art.6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume stabilirea eronată a

faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le

confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă

o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să rezulte din situația

dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții, decât cea pe

care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Cu referire la critica invocată de recurent sub aspectul pct. 8) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul de drept menționat prevede, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art.113 alin.(1) Cod penal, se

consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii

prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

În conformitate cu materialele cauzei, Mantaluța Ghenadie a fost recunoscut vinovat

de către prima instanță în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod

penal, concluzia căreia a fost menținută de către instanța de apel, care a constatat, că

prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect ajungând la concluzia

privind vinovăția inculpatului, totodată reținând și încadrarea juridică a faptei săvârșite de

către acesta.

Analizând decizia atacată, Colegiul penal consideră, că instanța de apel legal și

întemeiat a menținut hotărârea primei instanțe, deoarece la judecarea apelului declarat,

instanța a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, respectând prevederile art.art.414

alin.(1), (5) și 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care

6

se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct.5 din prezenta decizie, soluție

pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a

conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de

instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de fond și-au motivat decizia luată,

arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală,

pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor

instanțe (hotărârile CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Referitor la temeiul indicat de recurent, și anume pct.9) alin.(1) al art.427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal consideră că este neîntemeiat și se menționează că,

condiția esențială pentru tragerea persoanei la răspundere penală constă în aceea că fapta

imputată să fie prevăzută de legea penală ca infracțiune, or, în speța dată infracțiunea

prevăzută de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal în baza căruia a fost condamnat Mantaluța

Ghenadie nu este exclusă din Codul penal.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă, că instanța de apel la judecarea cauzei în

ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar genera casarea deciziei adoptate, fapt ce

impune inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Modval Ion în

numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Modval Ion în numele

inculpatului Mantaluța Ghenadie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 decembrie 2019, în cauza penală privindu-l pe Mantaluța Ghenadie

xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 08 octombrie 2020.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

7