1ra-1786/2020 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1786/2020 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1786/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

07 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Burduja Victoria în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2020, în cauza penală

privindu-l pe

MORARU Serghei Xxxxxxxx, născut la

xx xxxx xxxxx, originar și domiciliat în mun.

Xxxxxxxx, or. Xxxxx, str. Xxxxxxxx nr. x, ap. x.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.08.2019 – 12.09.2019;

Instanța de apel: 15.10.2019 – 26.05.2020;

Instanța de recurs: 10.08.2020 – 07.10.2020.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

cauza fiind examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, Moraru Serghei a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i

stabilită pedeapsa de 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probă de 1 an, cu obligarea ca în termenul stabilit

să nu săvârșească noi infracțiuni.

Cererea procurorului privind încasarea din contul lui Moraru Serghei a

1

cheltuielilor judiciare în mărime de 30,19 lei, a fost respinsă.

Serghei, cunoscând cu certitudine că acționează cu încălcarea prevederilor pct.

14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că „Conducătorului

de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub

influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența

preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav,

traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze

capacitatea de conducere”, a condus mijlocul de transport în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat, în următoarele circumstanțe:

La 28 iulie 2019, aproximativ la orele 21:00, Moraru Serghei, nedeținând

permis de conducere pentru categoria necesară și anume categoria A –

motociclu cu sau fără ataș, conștientizând că a consumat alcool și respectiv se

află în stare de ebrietate alcoolică, acționând cu intenție directă, dându-și seama

de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și prevăzând urmările lor, a urcat la

volanul motocicletei de model ,,XTRM 125”, fără numere de înmatriculare și, în

timp ce se deplasa pe str. Ștefan Vodă intersecție cu str. Feroviarilor din or.

Vatra, mun. Chișinău, a fost stopat de către colaboratorii Inspectoratului

Național de Patrulare și, fiind suspectat în conducerea mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică, a fost supus testării alcoolscopice cu alcooltestul

,,Drager”, stabilindu-i-se concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de

0,72 mg/l, care conform prevederilor art. 13412 alin. (3) Cod penal, constituie

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Acțiunile inculpatului Moraru Serghei au fost calificate în baza art. 2641

alin. (4) Cod penal ca conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat, nedeținând permis de conducere.

procurorul în Procuratura mun. Chișinău, oficiul Buiucani, Victor Răileanu, care a

solicitat casarea sentinței în latura pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri în această parte, prin care inculpatul Moraru Serghei să fie condamnat

în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 6 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului a argumentat că:

- cu toate că instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului a reținut că

acesta anterior, a fost tras la răspundere penală, a concluzionat că reeducarea și

corectarea inculpatului Moraru Serghei este posibilă și fără privarea acestuia de

libertate, or, condamnarea reală la pedeapsă privativă de libertate ar crea repulsie,

2

cauzând noi suferințe inculpatului, corespunzător aceasta nu își poate atinge scopul

de corectare și reeducare, ci de generare a mobilurilor negative;

- pedeapsa aplicată inculpatului Moraru Serghei nu își va atinge scopul

prevăzut de lege, având în vedere faptul că acesta anterior a mai fost tras la

răspundere penală cât și contravențională, inclusiv pentru conducerea mijlocului de

transport în stare de ebrietate, ceea ce îl caracterizează negativ din punct de vedere

al personalității, fiind predispus la comiterea unor fapte cu caracter prejudiciabil și

social – periculoase, respectiv în privința acestuia nu existau careva circumstanțe

care ar determina instanța să aplice prevederile art. 90 Cod penal.

s-a admis apelul declarat, s-a casat sentința parțial, în latura pedepsei, cu

pronunțarea în această parte a unei hotărâri noi, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care:

Moraru Serghei s-a considerat vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin.

(4) Cod penal, la 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 901 Cod penal, din termenul de pedeapsă stabilit, s-

a dispus executarea reală a pedepsei închisorii pe un termen de 3 luni, din momentul

reținerii, iar pentru restul termenului de 3 luni, s-a instituit o perioadă de probațiune

de 1 an.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

4.1. În motivarea soluției sale, Colegiul a menționat că, instanța de fond la

stabilirea pedepsei lui Moraru Serghei, nu a motivat soluția privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului în baza art. 90 Cod penal,

nefiind argumentată temeinic.

Inculpatul, conform sentinței Judecătoriei Botanica, municipiul Chișinău din

04 iulie 2014, a fost condamnat în baza articolului 2641 alin. (1) Cod penal, adică

anterior a mai comis o faptă criminală similară.

Conform cazierului contravențional, se atestă că inculpatul anterior a comis 14

contravenții în domeniul circulației rutiere, iar la 09 martie 2016 a fost sancționat în

baza articolului 233 alin. (1) Cod contravențional cu amendă de 3000 lei, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 2 ani.( f. d. 36).

În atare circumstanțe, Colegiul penal a conchis că scopul pedepsei poate fi

obținut prin aplicarea pedepsei cu închisoare, prevăzută de lege, neexistând temei,

ce ar justifica aplicarea pedepsei cu închisoare cu suspendarea condiționată sau

aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.

Totodată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana inculpatului, că

3

acesta se căiește sincer de cele comise și că infracțiunea săvârșită face parte din

categoria celor ușoare.

Burduja în numele inculpatului, care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6),

10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia în latura stabilirii pedepsei

penale, cu menținerea sentinței primei instanțe.

În susținerea revendicărilor, recurentul menționează:

- inculpatul a recunoscut integral fapta incriminată, nu neagă săvârșirea

infracțiunii, a conștientizat acțiunile sale, iar acumularea probelor a avut loc cu

contribuirea activă a condamnatului Moraru Serghei.

- la stabilirea categoriei pedepsei, instanța de apel nu a luat în considerație și

nu a supus aprecierii circumstanțele reale ale cauzei, precum și cele personale, cum

ar fi circumstanțele atenuante în conformitate cu prevederile art. 79 și 78 Cod penal,

precum: contribuirea activă la descoperirea infracțiunii; căința sinceră;

conștientizarea faptei comise; poziția psihică a condamnatului față de consecințele

survenite – dezonorarea reputației familiei sale, drept rezultat aplicând acestuia o

pedeapsă prea aspră și neechitabilă.

- în prezenta cauză penală sunt întrunite condițiile aplicării prevederilor art. 90

Cod penal, fapt care a fost constatat și de prima instanță;

5.1. Pe marginea recursului declarat, procurorul depune referință prin care

solicită respingerea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca

fiind vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent.

Colegiul reține că în susținerea recursului, avocatul a invocat prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală.

Instanța de recurs menționează însă că, prevederile la care se referă autoarea

recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței erorilor de drept,

4

care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei

instanței de apel.

Se reține că, recurentul deși este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

critică decizia contestată doar în partea ce ține de pedeapsa stabilită inculpatului,

considerând-o prea aspră, solicitând în acest sens, menținerea sentinței instanței de

fond.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de apel, Colegiul

consideră că instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată în acest sens,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal și art. 3641 Cod de

procedură penală, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei,

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării respective

relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

cărui a fost condamnat inculpatul.

La individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu - gradul

de pericol social al faptei săvârșite, care se măsoară după cuantumul pedepsei

prevăzute de textul incriminator, urmând ca celelalte două criterii alăturate și

distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu

privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

În speță, la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale acestuia.

Recurentul solicită menținerea sentinței prin care în privința lui Moraru Serghei

au fost aplicate prevederile art. 90 Cod penal, solicitare care de fapt nici nu a fost

5

motivată, fiind neîntemeiată, or doar faptul că ultima nu este de acord cu pedeapsa

stabilită de către instanța de apel, considerând-o prea aspră, nu poate servi ca

circumstanță pentru aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse

neprivative de libertate.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care

stipulează că: „ Dacă... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și

de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei...indicând numaidecât în hotărâre motivele...”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate,

pe care instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o

acorde.

La caz, instanța de apel corect a reținut că inculpatul Moraru Serghei anterior a

fost condamnat prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 04 iulie

2014, în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, iar potrivit cazierului contravențional

eliberat pe numele acestuia, se atestă că acesta a fost supus de nenumărate ori

răspunderii contravenționale pentru încălcarea regulilor circulației rutiere, iar la 14

decembrie 2015, a fost sancționat pentru conducerea mijlocului de transport în stare

de ebrietate, fiindu-i aplicată sancțiunea contravențională – amendă 3000 lei și

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 24 luni,

situații care prin sine caracterizează personalitatea inculpatului.

În acest context, se reține că inculpatul nu a mers pe calea corijării și nu a tras

concluziile de rigoare. Ultimul la 28 iulie 2019, din nou a condus automobilul în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, prin ce a săvârșit o infracțiune din

domeniul transportului rutier.

Circumstanțele descrise supra, indică indiscutabil că aplicarea pedepsei cu

închisoarea cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în privința

inculpatului nu și-a atins scopul prevăzut de lege, ba mai mult, l-a încurajat pe

acesta să săvârșească o nouă infracțiune, motiv pentru care, Colegiul reține ca fiind

corectă concluzia instanței de apel, precum că scopul pedepsei penale de reeducare

și resocializare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea condamnatului, cât și a altor persoane, va putea fi atins doar prin

6

stabilirea unei pedepse privative de libertate în privința acestuia cu suspendarea

parțială a executării ei, conform prevederilor art. 901 Cod penal.

Practica judiciară demonstrează că pedeapsa prea aspră generează apariția unor

sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce

la consecințe contrare scopului urmărit, iar o pedeapsă prea blândă generează dispreț

față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului nici pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni cât și de prevenirea săvârșirii infracțiunilor,

de aceea Colegiul consideră că anume o astfel de pedeapsă este echitabilă în raport

cu acțiunile și comportamentul inculpatului.

Pe lângă aceasta, recursul apărării, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită

a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează că instanța de apel a

pronunțat o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința inculpatului a

unei pedepse privative de libertate, pedeapsă care răspunde scopului de corectare și

reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce la formarea

unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire

socială și principiile morale, iar argumentul invocat de recurent privind aplicarea

pedepsei non privative de libertate, urmând a fi declarat ca neîntemeiat.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către instanța de

apel în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentului nu constituie temeiuri de a

răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția instanței ierarhic

superioare, în sensul casării hotărârii judecătorești adoptate de instanța de apel.

7

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu există temei

legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit legii decide

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Victoria Burduja în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 26 mai 2020, în cauza penală privindu-l pe Moraru Serghei Xxxxxxxxxx, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 octombrie 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8