1ra-294/20 — art. 213 lit. b CP

1ra-294/20 — art. 213 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-294/20

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

02 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Procopii Viorel în numele inculpatului Jbadinschii Maxim, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2019, în

cauza penală în privința inculpatului

Jbadinschii Maxim xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.12.2014 - 04.12.2017;

Instanța de apel: 06.03.2018 - 04.02.2019;

Instanța de recurs: 17.09.2019 – 02.09.2020

A C O N S T A T A T:

04 decembrie 2017, Jbadinschii Maxim a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

învinuire pentru faptul, că la 24 septembrie 2007, Adam Mihail s-a adresat la secția

de internare a IMSP CNȘPMU, str. Toma Ciorbă, 1, mun. Chișinău, invocând dureri în

urma unor lovituri la cap, unde de către medicul neurochirurg Jbadinschii Maxim, a

1

fost examinat superficial, fără utilizarea investigațiilor paraclinice (USG, radiografie,

tomografia computerizată, puncție lombară, etc.), fapt ce a condiționat aprecierea

incorectă a stării reale a sănătății pacientului și stabilirea unui diagnostic clinic

corect în esență – traumă cranio-cerebrală închisă, dar incomplet ca formă: comoție

cerebrală cu hematom intercranian.

În rezultatul acestor acțiuni și inacțiuni, la 26 septembrie 2007, Adam Mihail

a fost internat la IMSP CNȘPMU cu diagnosticul: TCCI. Contuzie cerebral gravă.

Contuzia țesuturilor moi a feței. La 27 septembrie 2007, Adam Mihail a decedat în

CNȘPMU.

Jbadinschii Maxim, fiind specialist în domeniu, cunoscând consecințele

stabilirii unui diagnostic greșit ca formă, la acordarea ajutorului medical a încălcat

prevederile art. 20 alin. (2) lit. b) al Legii ocrotirii sănătății nr. 411 din 28 mai 1995,

care prevede obligativitatea acordării asistenței medicale, în caz de urgențe

medico-chirurgicale cu pericol vital, a neglijat regulile și metodele de acordare a

asistenței medicale, a evaluat eronat starea reală a sănătății bolnavului Adam Mihail,

nu a asigurat supravegherea în dinamică a bolnavului, în rezultat stabilindu-se un

diagnostic clinic incomplet, care a condiționat aplicarea unui tratament neadecvat

și în final – decesul bolnavului.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală în comisie nr. 258

din 16 februarie 2011, s-a stabilit că la etapa prespitalicească, atât la adresarea

pacientului în secția de internare a IMSP CNȘPMU (24 septembrie 2007), cât și

ulterior (25 septembrie 2007) la medicii de familie și neurolog, bolnavul a fost

examinat superficial, fără utilizarea investigațiilor paraclinice (USG, radiografie,

tomografie computerizată, puncție lombară, etc.), fapt ce a condiționat aprecierea

incorectă a stării reale a sănătății pacientului și stabilirea unui diagnostic clinic

corect în esență – traumă cranio-cerebrală închisă, dar incomplet ca formă: comoție

cerebrală în loc de contuzie cerebral cu hematom intracranian.

Potrivit raportului de expertiză nr. 180 din 31 iulie 2014, responsabilitatea

deplină pentru deciziile luate la adresarea primară prespitalicească

(24 septembrie 2007), o poartă medicul neurochirurg de gardă a secției de

internare. La spitalizare, necătând la faptul că starea pacientului a fost corect

apreciată ca gravă 8 coma gr. I, CGS-7 puncte, iar în foaia de însoțire la fișa de

solicitare a Asistenței Medicale de Urgență a fost indicat diagnosticul „TCC închisă.

Contuzie cerebrală. Hematom intracranian.”, nu au fost indicate și efectuate toate

măsurile posibile de diagnostic, inclusiv tomografia computerizată a craniului,

trepanația diagnostică a craniului ș.a. În rezultatul neajunsurilor de diagnostic

admise la ambele etape de acordare a asistenței medicale – prespitalicească și

spitalicească, a fost evaluată eronat starea reală a sănătății bolnavului, în rezultat

2

stabilindu-se un diagnostic clinic incomplet, care a condiționat aplicarea unui

tratament neadecvat și în final – decesul bolnavului. Totuși, luând în considerație că

la etapa spitalicească, cet. Adam Mihail a fost internat tardiv și în stare gravă, fapt ce

lasă o prognoză rezervată vis-a-vis de posibilitatea de a supraviețui, comisia de

experți conchide că factor decisiv în cazul dat a fost examinarea superficială a

pacientului la etapa prespitalicească. Diagnosticarea oportună a traumatismului

cranio-cerebral concret la cet. Adam Mihail, urmată de o asistență medicală

calificată și specializată – intervenție neurochirurgicală pentru înlăturarea

hematomului intracranian, ar fi mărit cu mult șansa de supraviețuire a bolnavului.

Astfel, acțiunile lui Jbadinschii Maxim au fost încadrate de către organul de

urmărire penală în baza art. 213 lit. b) Cod penal, adică încălcarea din neglijență de

către medic a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, dacă aceasta a

cauzat decesul pacientului.

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Jbadinschii Maxim să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de

pedeapsă, din motivul intervenirii termenului de prescripție, și cu încasarea din

contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare, suportate pentru

efectuarea rapoartelor de expertiză.

Invocând dezacordul cu soluția de achitare, procurorul a menționat că prima

instanță neîntemeiat a respins concluziile experților potrivit cărora la etapa

prespitalicească pacientul Adam Mihail a fost examinat fără utilizarea investigațiilor

paraclinice de diagnostic, USG, radiografie, puncție lombară, trepanație, deoarece

aceste investigații nu puteau fi efectuate și nu erau necesare pentru stabilirea

diagnosticului final.

Menționează acuzarea, că constatările primei instanțe contrazic concluziile

rapoartelor de expertiză efectuate atât la faza urmăririi penale, cât și în cadrul

cercetării judecătorești, potrivit cărora s-a stabilit că în secția de internare a

IMSP CNȘPMU la 24 septembrie 2007, cât și ulterior la spitalizare la data de

26 septembrie 2007, bolnavul a fost examinat superficial, fără utilizarea

investigațiilor paraclinice necesare, conform standardelor stabilite, iar

responsabilitatea pentru deciziile luate în cadrul acordării asistenței medicale la

adresarea primară prespitalicească, o poartă medicul neurochirurg de gardă al

secției de internare, în contextul în care IMSP CNȘPMU este o instituție medicală

specializată, care permite acordarea asistenței medicale corespunzătoare.

De asemenea, comisia de experți a conchis, că factor decisiv în cazul dat, a fost

examinarea superficială a pacientului la etapa prespitalicească, la data de

3

24 septembrie 2007, ceea ce a condiționat aprecierea incorectă a stării reale a

sănătății pacientului și stabilirea unui diagnostic clinic incomplet, cu agravarea

ulterioară a stării sănătății și în final decesul pacientului.

Relevă, că raportul de expertiză nr. 174 din 01 iunie 2017, confirmă

concluziile expuse anterior, că dacă la etapa prespitalicească sunt indicații și nu sunt

posibilități de diagnostic, pacientul este transferat la următoarea etapă –

spitalicească, pentru diagnostic și tratament, însă medicul nu a completat careva

documentație medicală în care să fie expusă starea pacientului la acel moment, iar

referitor la refuzul de spitalizare, acesta urma să fie completat conform cerințelor

art. 13 alin. (5) al Legii nr. 263 cu privire la drepturile și responsabilitățile

pacientului, urmând a fi indicate și consecințele posibile.

Consideră acuzarea, că prima instanță neîntemeiat a concluzionat că nu erau

necesare, și chiar imposibile, efectuarea celorlalte investigații de diagnostic, or dacă

la etapa prespitalicească sunt indicații și nu sunt posibilități de diagnostic, pacientul

este transferat la următoarea etapă – spitalicească, pentru diagnostic și tratament.

Mai remarcă, că prima instanță a respins concluziile raportului de expertiză

medico-legală nr. 258 din 16 februarie 2011; raportului de expertiză nr. 180 din

31 iulie 2014; raportului de examinare medico-legală histopatologică nr. 637 din

23 martie 2009; raportului de expertiză medico-legală nr. 60 din 01 aprilie 2009;

raportului de expertiză nr. 174 din 01 iunie 2017, deoarece a luat în considerație

declarațiile specialiștilor audiați, și anume Eftodiev Eduard, Matcovschi Valerii,

Găină Viorel, care au fost antrenați la efectuarea expertizei în comisie și care au

expus opinii separate.

În opinia acuzării, concluziile specialiștilor antrenați la efectuarea raportului

de expertiză nr. 174 din 01 iunie 2017, nu pot fi reținute ca concluzii a unor experți

judiciari în conformitate cu art. 43 alin. (1) a Legii cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar, deoarece aceștia nu au promovat examenul de calificare,

susținut în fața Comisiei de calificare și evaluare a experților judiciari formată de

Ministerul Justiției, or, sub același aspect, urmau a fi apreciate și declarațiile

specialiștilor Șandru Serghei și Glavan Iulian, care nu au contrazis concluziile

rapoartelor de expertiză, care au stat la baza învinuirii aduse inculpatului

Jbadinschii Maxim.

Cu referire la argumentele primei instanțe, potrivit cărora în rapoartele de

expertiză nu se face trimitere la actele normative, standarde și protocoale medicale

confirmate care le-au permis formularea concluziei despre examinarea superficială

a bolnavului și fără utilizarea metodelor paraclinice necesare, susține acuzarea, că

acestea contravin concluziilor expuse în raportul de expertiză judiciară în comisie

nr. 174 din 01 iunie 2017, conform cărora reieșind din răspunsul

4

Asociației Neurochirurgilor, la acel moment nu existau standarde pentru

traumatism cranio-cerebral, iar în cazul lipsei unor acte normative, protocoale,

instrucțiuni, etc., medicul se conduce după literatura contemporană de specialitate,

după practica mondială.

În acest sens menționează, că majoritatea literaturii de specialitate indică

tomografia computerizată ca investigație în traumele cranio-cerebrale acute, iar

dacă la etapa prespitalicească sunt indicații și nu sunt posibilități de diagnostic,

pacientul urmează să fie transferat la următoarea etapă – spitalicească, pentru

diagnostic și tratament.

Consideră apelantul, că prima instanță neîntemeiat a apreciat declarațiile

martorilor Berladean Dumitru și Berladean Nadejda, ca fiind irelevante speței,

deoarece din explicațiile acestora nu se deduce o conduită necorespunzătoare a

medicului curant, care sunt regulile și standardele medicale încălcate de medicul

Jbadinschii Maxim la examinarea pacientului și care sunt carențele în investigațiile

prescrise și diagnosticul stabilit.

În concluzie, susține acuzatorul de stat că vinovăția inculpatului se confirmă

prin rapoartele de expertiză medico-legală nr. 60 din 01 aprilie 2009; nr. 258 din

16 februarie 2011; nr. 180 din 31 iulie 2014, precum și raportul de expertiză

judiciară în comisie nr. 174 din 01 iunie 2017, probe care nu au fost combătute prin

alte mijloace de probe administrate legal.

04 februarie 2019, a fost admis apelul procurorului, cu casarea totală a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care a fost încetat procesul penal de învinuire a lui Jbadinschii Maxim în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, din motivul intervenirii

termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

4.1. Instanța de apel a constatat în fapt, că Jbadinschii Maxim, la 27 noiembrie

2014, a comis încălcarea din neglijență de către medic a regulilor sau metodelor de

acordare a asistenței medicale, dacă aceasta a cauzat decesul pacientului,

infracțiune prevăzută la art. 213 lit. b) Codul penal.

La 24 septembrie 2007, Adam Mihail s-a adresat la secția de internare a IMSP

CNȘPMU, str. Toma Ciorbă, 1, mun. Chișinău, invocând dureri în urma unor lovituri

la cap, unde de către medicul neurochirurg Jbadinschii Maxim, a fost examinat

superficial, fără utilizarea investigațiilor paraclinice (USG, radiografie, tomografia

computerizată, puncție lombară, etc.), fapt ce a condiționat aprecierea incorectă a

stării reale a sănătății pacientului și stabilirea unui diagnostic clinic corect în esență

– traumă cranio-cerebrală închisă, dar incomplet ca formă: comoție cerebrală cu

hematom intercranian, în rezultatul acestor acțiuni și inacțiuni, la 26 septembrie

5

2007, Adam Mihail a fost internat la IMSP CNȘPMU cu diagnosticul: TCCI. Contuzie

cerebral gravă. Contuzia țesuturilor moi a feței. La 27 septembrie 2007, Adam Mihail

a decedat la CNȘPMU.

4.2. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că vinovăția

inculpatului se probează prin declarațiile expertului judiciar Tighineanu Sergiu,

declarațiile expertului judiciar Savciuc Valeri, care au fost audiați în cadrul ședinței

instanței de apel, precum și prin raportul de expertiză nr. 174 din 01 iunie 2017;

raportul de expertiză nr. 180 din 31 iulie 2014; raportul de expertiză nr. 258 din

16 februarie 2011, precum și raportul de expertiză nr. 60 din 01 aprilie 2009.

Instanța de apel a conchis, că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei

incriminate este dovedită, deoarece s-a constatat că acesta, activând în calitate de

medic neurochirurg în cadrul instituției medico-sanitară publică IMSP CNȘPMU, a

comis încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței

medicale care au cauzat decesul pacientului, iar faptul că acesta nu recunoaște

vinovăția, nu poate fi echivalată cu achitarea inculpatului, în contextul în care

probele prezentate în susținerea învinuirii, cercetate sau, după caz, verificate în

ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii de către

inculpat, or versiunea acestuia nu corespunde adevărului, ultimul având scopul de

a evita răspunderea penală.

Instanța de apel a calificat fapta inculpatului Jbadinschii Maxim, în baza

art. 213 lit. b) Cod penal, adică încălcarea din neglijență de către medic sau de către

un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale,

dacă aceasta a cauzat decesul pacientului, iar în susținerea acestei concluzii, a

reținut argumentele acuzării invocate în cererea de apel.

În opinia instanței de apel, prima instanță neîntemeiat a menționat, că nu pot

fi apreciate ca probe la baza învinuirii inculpatului, concluziile experților expuse în

rapoartele de expertiză, potrivit cărora la etapa prespitalicească pacientul

Adam Mihail a fost examinat fără utilizarea investigațiilor paraclinice de diagnostic,

USG, radiografie, puncție lombară, trepanație, întrucât aceste investigații nu puteau

fi efectuate și nu erau necesare pentru stabilirea diagnosticului final.

Instanța de apel a notat că aceste raționamente ale primei instanțe contravin

concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate atât la faza urmăririi penale, cât și în

cadrul cercetării judecătorești.

Astfel, instanța de apel a conchis, că argumentele primei instanțe precum că

nu erau necesare, chiar imposibile, efectuarea celorlalte investigații de diagnostic,

sunt neîntemeiate, or în cazul în care la etapa prespitalicească sunt indicații și nu

sunt posibilități de diagnostic, pacientul este transferat la următoarea etapă –

spitalicească, pentru diagnostic și tratament.

6

Prima instanță a reținut ca temei de respingere a concluziilor raportului de

expertiză legală nr. 258 din 16 februarie 2011, raportului de expertiză nr. 180 din

31 iulie 2014, concluziile raportului de examinare medico–legală histopatologică

nr. 637 din 23 martie 2009, concluziile raportului de expertiză medico–legală nr. 60

din 01 aprilie 2009, concluziile raportului de expertiză nr. 174 din 01 iunie 2017,

declarațiile specialiștilor audiați, și anume Eftodiev Eduard, Matcovschi Valerii,

Găină Viorel, care au fost antrenați la efectuarea expertizei în comisie și care au

expus opinii separate. Însă cu referire la prevederile art. 43 alin. (1) din Legea cu

privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, instanța de apel a

menționat, că nu pot fi reținute concluziile acestor specialiști, întrucât ultimii nu au

promovat examenul de calificare, susținut în fața Comisiei de calificare și evaluare a

experților judiciari formată de Ministerul Justiției.

De asemenea, instanța de apel a menționat, că urmau a fi luate în considerație

și declarațiile specialiștilor Șandru Serghei și Glavan Iulian, care nu au contrazis

concluziile rapoartelor de expertiză ce au stat la baza învinuirii aduse inculpatului

Jbadinschii Maxim.

Instanța de apel a remarcat, că prima instanță a motivat achitarea inculpatului

prin faptul că în rapoartele de expertiză nu se face trimitere la acte normative,

standarde și protocoale medicale confirmate, care le-au permis experților

formularea concluziei despre examinarea superficială a bolnavului și fără utilizarea

metodelor paraclinice necesare. Însă aceste argumente sunt negate de concluziile

expuse în raportul de expertiză judiciară în comisie nr. 174 din 01 iunie 2017,

potrivit cărora, conform răspunsului Asociației Neurochirurgilor, la acel moment nu

existau standarde pentru traumatism cranio-cerebral. În cazul lipsei unor acte

normative (protocoale, instrucțiuni, etc) medicul se conduce după literatura

contemporană de specialitate (practica mondială). Majoritatea literaturii de

specialitate indică tomografica computerizată ca investigație de elecție în traumele

cranio-cerebrale acute. Dacă la etapa prespitalicească sunt indicații și nu sunt

posibilități de diagnostic, pacientul este transferat la următoarea etapă –

spitalicească, pentru diagnostic și tratament.

Din considerentele enunțate, instanța de apel a conchis, că prima instanță

neîntemeiat a respins concluziile expuse în raportul de expertiză judiciară în

comisie nr. 174 din 01 iunie 2017, motivând că refuzul de spitalizare a pacientului

Adam Mihail urma să fie completat conform cerințelor art. 13 alin. (5) al Legii

nr. 263 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului, cu indicarea

consecințelor posibile și nu doar printr-o semnătură în registru, precizând că

această concluzie se confirmă și prin declarațiile martorilor Berladean Dumitru și

Berladean Nadejda.

7

În opinia instanței de apel, prima instanță neîntemeiat a concluzionat, că

declarațiile martorilor Berladean Dumitru și Berladean Nadejda, sunt irelevante

speței, deoarece din explicațiile acestora nu rezultă o conduită necorespunzătoare

a medicului curant, care sunt regulile și standardele medicale încălcate de medicul

Jbadinschii Maxim la examinarea pacientului și care sunt carențele în investigațiile

prescrise și diagnosticul stabilit.

În concluzie instanța de apel a punctat, că contrar argumentelor primei

instanțe, vinovăția inculpatului Jbadinschii Maxim este confirmată prin concluziile

rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 60 din 01 aprilie 2009; nr. 258 din

16 februarie 2011; nr. 180 din 31 iulie 2014, precum și raportului de expertiză

judiciară în comisie nr. 174 din 01 iunie 2017.

4.3. Soluționând chestiunea cu privire la răspunderea penală a inculpatului

Jbadinschii Maxim, instanța de apel a constatat intervenirea termenului prescripției

tragerii la răspundere penală, indicând că în temeiul art. 16 alin. (3) Cod penal,

infracțiunea prevăzută de art. 213 lit. b) Cod penal, este o infracțiune mai puțin

gravă, iar conform art. 53 lit. g) și 60 alin. (1) lit. b) și alin. (2) Cod penal, persoana

se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii ușoare au

expirat 5 ani, astfel că prescripția curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la data

rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.

În acest context, instanța de apel a concluzionat, că în speță se impune

încetarea procesului penal pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului

Jbadinschii Maxim în baza art. 213 lit. b) Cod penal, din motiv că a intervenit

termenul prescripției tragerii la răspundere penală, or din momentul consumării

infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, și până la ziua judecării cauzei în

apel, au expirat mai mult de 5 ani, astfel invocând prevederile art. 391 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

4.4. Cu referire la solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului în beneficiul statului, instanța de apel a indicat

prevederile art. 227, 229 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, menționând că

încasarea cheltuielilor de efectuare a expertizei este un drept discreționar al

instanței.

Instanța a precizat, că interpretarea prevederilor art. 143

Cod de procedură penală, urmează a fi făcută reieșind din modificările operate prin

Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare la 09 februarie 2018, conform

cărora art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, care prevedea că plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1), se face din contul

bugetului de stat, a condiționat obligarea condamnaților de a achita cheltuielile de

efectuare a expertizelor, iar reieșind din faptul că această obligație de plată a

8

cheltuielilor de judecată operează din 09 februarie 2018, se atestă că inculpatul nu

poate fi obligat să le achite, deoarece expertizele au fost efectuate până la data

menționată.

pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs

ordinar, solicitând casarea acesteia cu menținerea în vigoare a sentinței primei

instanțe.

În argumentarea recursului menționează, că instanța de apel consideră ca

fiind probată vinovăția lui Jbadinschii Maxim, bazându-se pe declarațiile experților

audiați în instanța de apel, Tighineanu Sergiu și Savciuc Valeri, precum și declarațiile

martorului Buza Ludmila, fapt ce contravine procedurii de examinare a unei

sentințe de achitare, prevăzută de art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală.

Susține, că prin cererea din 27 septembrie 2018, adresată instanței de apel, a

solicitat excluderea experților Tighineanu Sergiu, Cuvșinov Ion și Savciuc Valeri din

lista persoanelor ce urmează a fi audiate, prin trimitere la dispozițiile art. 415

alin. (21 ) Cod de procedură penală, deoarece experții, drepturile și obligațiile cărora

sunt prevăzute de art. 88 Cod de procedură penală, nu au calitatea de martori, în

contextul în care le-au devenit cunoscute circumstanțele pe dosarul penal, în

legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Indică apărarea, că instanța de apel a pus la baza deciziei sale declarațiile

experților care au fost audiați prin încălcarea procedurii prevăzută pentru

examinarea unei cereri de apel depusă împotriva unei sentințe de achitare, or

declarațiile experților repetă concluziile formulate în cadrul rapoartelor de

expertiză medico-legală efectuate la etapa urmăririi penale, și care nu au prezentat

careva informații noi.

La fel, expertul Tighineanu Sergiu, fiind audiat în instanța de apel, a făcut

trimitere la alte materiale decât cele indicate în rapoartele de expertiză

medico-legală, la întocmirea cărora a participat, însă nu a știut să comunice cu

exactitate despre materialele invocate.

Mai relevă apărarea, că în cadrul ședinței instanței de apel, a făcut trimitere la

practica CtEDO, și anume cauza Gutău vs România, nr. 41.468/10 din

8 noiembrie 2016 și cauza Flueraș vs România, nr. 17.520/04 din 09 aprilie 2013,

menționând în acest context că persoana achitată poate fi condamnată de către

instanțele superioare, în cazul prezentării unor probe noi, or, în speță, instanța de

apel a apreciat aceleași probe diferit de prima instanță, în baza cărora inculpatul a

fost achitat, concluzionând că decizia instanței de apel contravine cerințelor unui

proces echitabil în sensul art. 6 § 1 CEDO.

Remarcă recurentul, că instanța de apel nu s-a expus asupra obiecțiilor

9

invocate referitor la încălcările admise de către acuzator la etapa urmăririi penale,

și anume că învinuirea a fost înaintată lui Jbadinschii Maxim, în lipsa principalelor

probe ce conțin informația privind investigațiile efectuate, în contextul în care

registrul și fișa medicală de ambulatoriu a pacientului Adam Mihail, au fost pierdute,

iar unicul înscris prezentat, a fost certificatul de vizită a pacientului, care potrivit

concluziei raportului de expertiză judiciară nr. 174 din 01 iunie 2017, nu reprezintă

un formular medical și conține doar diagnosticul, din care motiv experții au

concluzionat despre imposibilitatea de a se expune în privința plenitudinii și

corectitudinii examenului medical și a tacticii medicale.

În acest context, apărarea a indicat, că raportul de expertiză medico-legală

histopatologică nr. 637 din 23 martie 2009; raportul de expertiză medico-legală

nr. 60 din 01 aprilie 2009; raportul de expertiză medico-legală nr. 258 din

16 februarie 2011, și raportul de expertiză medico-legală nr. 180 din 31 iulie 2014,

nu pot fi admise ca probe și puse la baza sentinței, deoarece acestea au fost efectuate

prin încălcarea dreptului bănuitului/învinuitului la apărare, nefiind comunicate

inculpatului și nefiind asigurat un interpret.

Mai face referire apărarea și la faptul că medicii-experți care au participat la

efectuarea expertizelor medico-legale menționate, nu dețin cunoștințe specializate

în domeniul neurologie și neurochirurgie, după cum prevede art. 142 alin. (1)

Cod de procedură penală, din care motiv consideră că concluziile formulate asupra

acestor expertize, sunt superficiale.

Cu referire la învinuirea incriminată inculpatului, consideră că urmează a fi

luată în considerație concluzia raportului de expertiză medico-legală înfăptuită în

comisie nr. 174 din 01 iunie 2017, potrivit căruia se atestă că Jbadinschii Maxim, la

24 septembrie 2007, a utilizat toate investigațiile paraclinice admisibile pentru

această etapă, fapt care a fost verificat și în cadrul ședinței instanței de apel, însă a

rămas fără apreciere de către instanță.

Susține, că învinuirea înaintată lui Jbadinschii Maxim nu și-a găsit confirmare

pe parcursul cercetării judecătorești, iar fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, or acuzatorul de stat nu a

identificat care reguli sau metode de acordare asistenței medicale au fost încălcate

de către inculpat.

În opinia recurentului, instanța de apel, preluând argumentele invocate în

cererea de apel, a făcut referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 20 alin. (2)

lit. b) al Legii ocrotirii sănătății, nr. 411 din 28 mai 1995, însă acestea având un

caracter general, nu conțin regulile și metodele de acordare a asistenței medicale,

menționând doar despre obligativitatea aplicării acestora.

Reieșind din obiectul juridic principal al componenței de infracțiune

10

prevăzută de art. 213 Cod penal, conchide apărarea, că lipsește un element al

infracțiunii, și anume obiectul infracțiunii, iar lipsa unei reglementări exacte în

domeniul respectiv, exclude orice răspundere pentru încălcarea unor reguli

inexistente.

Consideră, că concluzia instanței de apel privind recunoașterea vinovăției

inculpatului Jbadinschii Maxim, cu încetarea procesului din motivul intervenirii

termenului de prescripție pentru tragere la răspundere penală, este neîntemeiată,

deoarece a fost dedusă din raționamente neobiective, combătute prin argumente și

probe administrate în prima instanță, or decizia instanței de apel a fost emisă cu

încălcarea procedurii de examinare a apelului depus împotriva unei sentințe de

achitare și contrar practicii CtEDO, ceea ce constituie un viciu fundamental care

afectează legalitatea deciziei contestate.

motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta

este pasibil admiterii, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate

în ședința instanței de apel.

Instanța de apel, soluționând apelul, poate să caseze (desființeze) sentința

primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță.

Instanța de apel poate adopta una din soluțiile pe care le poate pronunța

prima instanță, apreciind temeinicia sau netemeinicia învinuirii sau dispunând,

după caz, condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

În sensul cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai

imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în

ce împrejurări a fost comisă; dacă există circumstanțe atenuante și agravante; dacă

probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima

11

instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu

art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost

corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele

de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

rejudecarea cauzei.

La caz, din conținutul cererii de recurs declarate în speță, rezultă că apărarea

își fundamentează recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel

atunci când 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; precum și

când 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În esență, argumentele apărării se focusează pe dezacordul cu soluția

instanței de apel, prin care a fost admis apelul procurorului și dispusă încetarea

procesului penal în privința lui Jbadinschii Maxim învinuit de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal, în legătură cu intervenirea termenului

prescripției tragerii la răspundere penală, susținând soluția primei instanțe privind

achitarea inculpatului.

Analizând argumentele care au servit temei pentru pronunțarea soluției de

încetare a procesului penal în privința lui Jbadinschii Maxim de către instanța de

apel, Colegiul penal lărgit conchide asupra necesității casării acestei decizii,

deoarece hotărârea judecătorească contestată cu recurs ordinar nu conține motive

legale pe care se întemeiază soluția.

În susținerea aceste concluzii instanța de recurs reține, că instanța de apel

și-a fundamentat soluția pronunțată pe prevederile art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, potrivit cărora sentința de încetare a procesului penal se adoptă

dacă există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi

penale și tragerea la răspundere penală.

Drept circumstanțe care exclud sau condiționează tragerea la răspundere

penală în privința lui Jbadinschii Maxim, de către instanța de apel au fost invocate

prevederile art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal cu privire la intervenirea termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală.

12

Pornind de la prevederile art. 285 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, se

va reține, că încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de

răspunderea penală și de finisare a acțiunilor procedurale, în cazul în care pe temei

de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia. Încetarea urmăririi penale

are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)–9) din

prezentul cod.

În acest context instanța de recurs ține să accentueze, că potrivit prevederilor

art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în care, pe parcursul judecării

cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 275 pct. 5)–9), 285

alin. (2), precum și în cazurile prevăzute în art. 53-60 din Codul penal, instanța, prin

sentință motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

Din alineatul (5) al aceleiași norme rezultă, că în cazul prevăzut la art. 275

pct. 4), încetarea procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului. În acest

caz, procedura continuă în mod obișnuit.

Conform art. 275 pct. 4) Cod de procedură penală, urmărirea penală nu poate

fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în

care a intervenit termenul de prescripție sau amnistia.

Totodată, potrivit prevederilor art. 53 lit. g) Cod penal, persoana care a

săvârșit o faptă ce conține semnele componenței de infracțiune poate fi liberată de

răspundere penală de către procuror în cadrul urmăririi penale și de către instanța

de judecată la judecarea cauzei în cazul prescripției de tragere la răspundere penală.

Colegiul penal lărgit remarcă faptul, că expirarea termenului de prescripție

constituie un temei de liberare de răspundere penală, dar este un temei de

nereabilitare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 285 alin. (7) Cod de procedură penală,

încetarea urmăririi penale și liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea

loc contrar voinței acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de

reabilitare a persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală continuă.

Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal lărgit

constată că soluția instanței de apel cu privire la încetarea procesului penal în

privința lui Jbadinschii Maxim din motivul intervenirii termenului de prescripție de

tragere la răspundere penală, este greșită și nu poate fi menținută, deoarece aceasta

contravine prevederilor legale enunțate mai sus.

Aici urmează a se accentua că fiind audiat în prima instanță, inculpatul

Jbadinschii Maxim a pledat nevinovat, iar în instanța de apel inculpatul a solicitat

respingerea apelului procurorului cu menținerea sentinței de achitare.

Reieșind din circumstanțele evidențiate, Colegiul penal lărgit conchide că

instanța de apel în mod pripit a pronunțat soluția privind încetarea procesului penal

13

în privința lui Jbadinschii Maxim din motivul intervenirii termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală, fără a consulta opinia inculpatului în privința

acordului la încetarea procesului, în contextul în care ultimul nu și-a recunoscut

vinovăția pe marginea învinuirii aduse, iar această poziție contravine din start

prevederilor art. 332 alin. (5) Cod de procedură penală.

Pe de altă parte, instanța de recurs atestă că instanța de apel în motivarea

deciziei adoptate a preluat cu fidelitate argumentele din apelul procurorului,

criticând astfel argumentele care au fundamentat soluția de achitare pronunțată de

către prima instanță și prezentând motivele care i-au fundamentat convingerea în

privința vinovăției inculpatului Jbadinschii Maxim în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal.

Însă sub acest aspect, Colegiul penal lărgit evidențiază, că în cazul în care

instanța de apel a ajuns cu certitudine la concluzia cu privire la vinovăția

inculpatului, atunci aceasta urma să țină cont și de prevederile art. 389 alin. (4)

pct. 3) și alin. (6) Cod de procedură penală, potrivit căror sentința de condamnare

se adoptă fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile

prevăzute în art. 57 și 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut

în art. 93 din Codul penal sau al expirării termenului de prescripție. La adoptarea

sentinței de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinței de

condamnare fără stabilirea pedepsei, instanța argumentează în baza căror temeiuri,

prevăzute de Codul penal, adoptă sentința dată.

Distinct de cele menționate mai sus, instanța de recurs notează că potrivit

prevederilor art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Potrivit practicii judiciare constante, una din condițiile adoptării unei sentințe

legale este corespunderea părții descriptive a ei cu circumstanțele constatate în

ședința de judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie să îndeplinească cerințele

art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate chestiunile prevăzute în

art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași consecutivitate.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din

cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea. La adoptarea sentinței de achitare

instanțele judecătorești vot ține cont de temeiurile de achitare prevăzute la art. 390

alin. (1) Cod de procedură penală.

Având în vedere exigențele menționate mai sus cu privire la întocmirea

sentinței judecătorești, Colegiul penal lărgit evidențiază că prin sentința

Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 04 decembrie 2017, Jbadinschii Maxim

a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 213 lit. b)

Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

14

Cu toate acestea în motivarea sentinței, prima instanță constată că probele

invocate de către acuzatorul de stat sunt insuficiente, contradictorii și nu corespund

sarcinii constatării circumstanțelor care au importanță pentru cauză.

Astfel, pe de o parte instanța indică la lipsa elementelor infracțiunii

incriminate inculpatului, iar pe de altă parte constată insuficiența probatoriului care

ar dovedi vinovăția inculpatului, în acest sens sentința conținând concluzii

contradictorii.

La rejudecarea cauzei instanța de apel va ține cont de aspectele evidențiate și

în virtutea competențelor atribuite prin lege urmează să înlăture erorile comise de

către prima instanță la judecarea cauzei.

Totodată, ținând cont de faptul că prima instanță a pronunțat o hotărâre de

achitare, instanța de apel va lua în considerație că la această etapă nu este în drept

să pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din prima

instanță, care conține depozițiile martorilor și declarațiile inculpatului, același

dosar, în temeiul căruia fusese achitat în primă instanță. Instanța de apel urmează

să procedeze la o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a anumitor martori ai

acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care

depozițiile lor constituie o mărturie acuzatorii, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea învinuitului.

De asemenea instanța de apel va ține cont și de faptul, că în conformitate cu

prevederile art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Astfel, în conținutul deciziei instanța de apel urmează să desfășoare analiza

probelor pe care s-a bazat la adoptarea soluției, cu indicarea motivelor care au

fundamentat concluzia elaborată, conform rigorilor impuse de prevederile art. art.

414, 417 Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel urmează să cerceteze amănunțit aspectele

învinuirii înaintate, să aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor

și în concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora.

Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera probele, dar și de a

expune esența acestora precum și legătura lor cu conținutul altor probe care în

ansamblu confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele

probe sunt admise, iar altele respinse.

Față de considerentele mai sus arătate, Colegiul penal lărgit ajunge la

concluzia, că la judecarea cauzei instanța de apel a admis erori de drept procedural,

15

deoarece decizia adoptată nu conține motive legale pe care se întemeiază soluția,

eroare care se încadrează în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și se

consideră temei de recurs.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de procedură penală,

să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă

probelor administrate în cauză, având în vedere prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod

de procedură penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar

în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și

motivată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Procopii Viorel în

numele inculpatului Jbadinschii Maxim, se casează total decizia Colegiului penal a

Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2019, în cauza penală în privința lui

Jbadinschii Maxim xxxxx și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 01 octombrie 2020.

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

16