1ra-1106/20 — art. 328 alin. 1 CP

1ra-1106/20 — art. 328 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1106/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Liliana Catan,

Judecători – Ion Guzun, Elena Cobzac

examinând admisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Anatolie

Istrate în numele inculpatului Nicolae Secrieru și ultimul, prin care solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2019, în cauza

penală, în privința lui

Secrieru Nicolae XXXXX, născut la XXXXX,

domiciliat în XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 20.06.2016 până la 16.07.2019;

Instanța de apel de la 15.08.2019 până la 18.12.2019;

Instanța de recurs de la 26.02.2020 până la 29.07.2020.

a c o n s t a t a t :

penal intentat în privința lui Nicolae Secrieru, în baza art. 328 alin. (1) Cod penal, a

fost încetat în temeiul art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, din motivul

intervenirii termenului prescripției tragerii la răspundere penală.

Acțiunea civilă intentată de Pavel Roșca împotriva lui Nicolae Secrieru privind

încasarea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de judecată a fost admisă

parțial.

S-a dispus încasarea de la Nicolae Secrieru în beneficiul lui Pavel Roșca suma de

5 000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, cu respingerea în rest a

pretențiilor privind încasarea prejudiciului material și moral, ca neîntemeiate.

Nicolae Secrieru activând în calitate de vice-primar al or. Ialoveni, la 19 iunie 2006,

depășindu-și în mod vădit drepturile și atribuțiile acordate prin lege, la cererea

verbală a cet. Grigore Bugai, a semnat și eliberat ultimului pentru a fi prezentat la

Oficiul Cadastral Teritorial Centru, filiala Ialoveni, în scopul înregistrării dreptului de

proprietate, certificat cu nr. 178, prin care a desemnat ca deținător al dreptului de

proprietate asupra terenului din XXXXX, pe cet. Grigore Buhai domiciliat în XXXXX,

1

în baza deciziei Primăriei nr. 11/8 din 10 noiembrie 1994, deși cunoștea cu certitudine

că prin decizia Consiliului local Ialoveni nr.02-06 din 30 iulie 2003, lotul indicat a fost

transmis în proprietatea lui Budeanu Gheorghe, iar la 21 iunie 2006, a corectat și

modificat unipersonal titularul de drepturi și locul amplasării bunului imobil în titlul

de autentificare a dreptului deținătorului de teren cu nr. cadastral XXXXXX,

înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Centru, filiala Ialoveni la 11 noiembrie 2003,

asupra terenului cu suprafața de 0,0597 ha din or. Ialoveni, XXXXX, eliberat pe numele

lui Gheorghe Budeanu, care deținea dreptul de proprietate asupra bunului imobil

indicat, în baza deciziei Consiliului local Ialoveni cu nr. 06 din 30 iulie 2003,

indicându-l ca titular de drepturi asupra bunului menționat pe cet. Grigore Buhai, în

baza deciziei Primăriei nr. 11/8 din 10 noiembrie 1994, prin ce l-a lipsit de dreptul de

proprietate pe cet. Gheorghe Budeanu.

Ca urmare a acțiunilor inculpatului, la 14 martie 2007, Grigore Bugai în baza

titlului de autentificare a dreptului deținătorilor de teren cu nr. cadastral XXXXX din

XXXXX, în care au fost introduse ilegal modificările menționate de către Nicolae

Secrieru, a înstrăinat acest teren lui Pavel Roșca, contra sumei de 7 900 Euro, echivalent

a 132 432, 44 lei, conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei și cu valoarea

cadastrală de 55 163 lei.

La 15 octombrie 2014, prin decizia Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, dreptul de proprietate asupra

terenului cu nr. cadastral XXXXX, a fost recunoscut după Gheorghe Budeanu.

apel inculpatul Nicolae Secrieru și avocatul Anatolie Istrate în numele acestuia, și

avocatul Andrei Micu în numele părții vătămate Pavel Roșca, invocând dezacordul cu

sentința atacată.

3.1. În motivarea cererii de apel, inculpatul și avocatul Anatolie Istrate au

invocat prezența încălcărilor de procedură, și anume, că în mod contrar prevederilor

art. 282, 325 Cod de procedură penală, acuzatorul de stat a modificat învinuirea în

privința inculpatului fiind exclus alin. (3) al art. 328 Cod penal, pe când prevederile

legislative menționate indică la modificarea învinuirii în sensul agravării ei.

Ordonanța procurorului cu privire la modificarea învinuirii nu a fost adusă la

cunoștință inculpatului, nu a fost dată citirii în ședința de judecată, iar instanța nu a

verificat și interogat inculpatul vis-â-vis de învinuirea adusă, fapt ce consideră că

constituie încălcarea flagrantă a dreptului la apărare acordat inculpatului prin priza

art. 17 Cod de procedură penală și art. 6 CEDO.

De asemenea, apelanții au invocat că, prima instanță nu s-a expus referitor la

toate cererile și demersurile invocate de apărare în ședința preliminară, referitor la

2

solicitarea încetării procesului penal; sentința este neîntemeiată și din motivul lipsei

bazei probatorii ce ar confirma componența infracțiunii, invocând în acest sens că

instanța de judecată, urma să rețină și să dea apreciere faptul că procurorul nu a probat

prin careva probe concludente și pertinente interesul material al inculpatului,

năzuința de a obține careva avantaje nepatrimoniale precum și survenirea

prejudiciului ca urmare a acțiunilor acestuia.

Astfel, au solicitat casarea sentinței rejudecarea cauzei de către instanța de apel

conform ordinii stabile pentru prima instanță cu pronunțarea unei noi hotărâri prin

care Nicolae Secrieru să fie achitat de comiterea infracțiunii imputate și anume a celei

prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal, din motivul lipsei faptului infracțiunii, cu

reabilitarea completă a acestuia.

3.2. În motivarea cererii de apel, avocatul Andrei Micu a invocat dezacordul cu

sentința primei instanțe și a menționat asupra netemeiniciei acesteia în partea

respingerii încasării prejudiciului moral solicitat de către partea vătămată, iar în

argumentarea poziției sale, în esență a indicat că pe parcursul cercetării

circumstanțelor referitor la deposedarea lui Pavel Roșca de terenul ce-i aparținea,

ultimului i-au fost cauzate suferințe psihice și permanente stări de stres, care au durat

începând cu anul 2008 și până în prezent.

Apelantul a menționat că nu este justificată concluzia primei instanțe privind

respingerea încasării pretențiilor de ordin material invocate de partea vătămată Pavel

Roșca în cuantum de 100 mii de lei, menționând că având o hotărâre definitivă de

încasare a sumei de 7 900 euro de la Grigore Bugai până în ziua de azi a primit vreo

10 000 lei, fără a cunoaște când va putea primi întreaga sumă.

Întru confirmarea afectivității psihice și morale a părții vătămate, apelantul a

invocat că ultimul nu are un loc de muncă stabil, astfel că și suma de 7900 euro este

pentru el o sumă mare, având în vedere că are la întreținere un copil minor, fiind

unicul întreținător.

Astfel, a solicitat casarea parțială a sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri

prin care să fie admisă integral spre încasare de la inculpat suma prejudiciului moral

de 100 000 de lei și cheltuielile de asistență juridică și reprezentare în instanța de apel

în sumă de 5 000 de lei.

2019, apelul declarat de către inculpatul Nicolae Secrieru și avocatul Anatolie Istrate

în numele inculpatului, a fost respins ca fiind neîntemeiat, iar apelul declarat de către

avocatul Andrei Micu în numele părții vătămate Pavel Roșca a fost admis, casată

parțial sentința, în latura civilă și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

de prima instanță, și anume:

3

,,Se încasează de la inculpatul Nicolae Secrieru în beneficiul părții vătămate Pavel Roșca

suma de 10 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, cu respingerea în rest a pretenției, ca fiind

neîntemeiată și se încasează de la inculpatul Nicolae Secrieru în beneficiul părții vătămate

Roșca Pavel suma de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică acordată în

instanța de apel”.

4.1. Reieșind din materialele dosarului, contrar argumentelor părții apărării,

instanța de apel a conchis că, instanța de fond a stabilit corect că acțiunile săvârșite de

inculpatul Nicolae Secrieru constituie infracțiunea prevăzută de art. 328 alin. (1) Cod

penal, adică „depășirea atribuțiilor de serviciu, caracterizată prin săvârșirea de către o

persoană cu funcție de răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice”.

Astfel, instanța de apel a menționat că, deși inculpatul Nicolae Secrieru nu și-a

recunoscut vina, vinovăția acestuia în privința comiterii infracțiunii prevăzute de art.

328 alin. (1) Cod penal se dovedește integral prin următoarele probe: declarațiile părții

vătămate Pavel Roșca (f.d.36-38, vol.II); declarațiile martorilor Grigore Bugai (f.d. 44-46,

vol.II); Nina Vîrlan (f.d.47-48, vol.II); Teodor Tagadiuc (f.d.51-53, vol.II); Parascovia Calmîș

(f.d.54-55, vol.II); titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. XXXXX (f.d.84,

vol.I); dosarul cadastral al bunului imobil cu nr. XXXXX (f.d.76, vol.I);copia deciziei

Primăriei or. Ialoveni cu nr. 11/8 din 01 noiembrie 1994 (f.d.52-69, vol.I); registrul pentru

evidența cetățenilor ce primesc loturi pentru construcția caselor, registrul de evidența a

titlurilor eliberate „Primăria or. Ialoveni, mun. Chișinău anul 2003” și decizia nr. 03-03 din

30 iulie 2003 cu privire la constituirea comisiilor constitutive de specialitate a consiliului

orășenesc și comisiilor primăriei, recunoscute în calitate de mijloace materiale de probă prin

ordonanța din 12 aprilie 2016 (f.d.161-167, vol.I).

Astfel, instanța de apel a constatat cu certitudine că, Nicolae Secrieru a comis

infracțiunea prevăzută de art. 328 alin. (1) Cod penal, adică „depășirea atribuțiilor de

serviciu, caracterizată prin săvârșirea de către o persoană cu funcție de răspundere a unor

acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă

aceasta a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice”.

Instanța de apel a susținut poziția instanței de fond care a indicat că, fapta

incriminată inculpatului - depășirea atribuțiilor de serviciu, odată cu modificările

operate prin Legea nr. 245 din 02.12.2011, nu a fost dezincriminată, subiectul activ al

infracțiunii prevăzute de art. 328 Cod penal fiind persoana publică, conținutul căruia

a fost relevat în art. 123 alin. (2) Cod penal (Legea nr. 245 din 02.12.2011, în vigoare

03.02.2012). Contrar alegațiilor apărării precum că, soluția instanței de fond este

4

neîntemeiată din lipsa bazei probatorii ce ar confirma componența infracțiunii,

instanța de apel le-a respins ca fiind nefondate, or, concluzia primei instanțe este una

corectă, și anume că se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 328 alin. (1) Cod penal. Astfel, reieșind din prevederile art. 34, 36 și 39 din Legea

nr.123 din 18.03.2003 privind administrația publică locală (în vigoare la data comiterii

faptei), nu se regăsește în atribuțiile primarului sau viceprimarului - rectificarea sau

modificarea titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren. În acest sens,

conform art.18 alin.(3) din Legea nr.123 din 18.03.2003 privind administrația publică

locală (în vigoare la data comiterii faptei), în coroborare cu art.10 Cod funciar și art.38

alin.(3) din Legea nr.1543 din 25.02.1998 cu privire la cadastrul bunurilor imobile,

autentificarea drepturilor deținătorilor de terenuri ține de competența consiliilor

orășenești, în modul stabilit de lege (astfel orice modificare, corectare a drepturilor

deținătorului de teren se operează tot de consiliu), iar greșelile care nu au caracter

tehnic (indicarea greșită a tipului de drept, a denumirii titularului de drepturi,

componența bunului imobil, denaturarea mărimii cotelor în proprietatea comună, a

coordonatelor hotarelor, exceptând transformarea coordonatelor punctelor de hotar

dintr-un sistem de coordonate în altul, și alte greșeli care lezează drepturile și

interesele legitime ale titularilor de drepturi sau ale altor persoane) se corectează cu

consimțământul exprimat în scris al fiecărui titular de drepturi ale cărui interese sunt

atinse sau în temeiul hotărârii judecătorești irevocabile.

Cu referire la argumentele apărării privind încălcărilor de procedură, și anume

că acuzatorul de stat a modificat învinuirea în privința inculpatului, fiind exclus alin.

(3) al art.328 Cod penal, pe când prevederile legislative menționate indică la

modificarea învinuirii în sensul agravării ei, iar ordonanța de modificare a învinuirii

nu i-a fost adusă la cunoștință inculpatului, instanța de apel le-a respins ca fiind

neîntemeiate, or din demersul acuzatorului de stat, prezent în ședința de judecată a

instanței de fond din 03.06.2019 și inclusiv din textul ordonanței de învinuire din

03.06.2019, rezultă că lui Nicolae Secrieru i se impută o nouă calificare a acelorași

acțiuni săvârșite în perioada 19.06.2006 - 21.06.2006, dar nu are loc modificarea

învinuirii.

La fel, instanța de apel a apreciat critic argumentele apărării precum că,

ordonanța din 03.06.2019 nu a fost adusă la cunoștința inculpatului, or în actul

procedural menționat (f.d.108-109, vol.II) este indicat sub semnătură ,,cu ordonanța am

făcut cunoștință”, iar din procesul - verbal al ședinței de judecată din 03.06.2019

(f.d.110, verso), rezultă că ordonanța menționată i-a fost înmânată inculpatului sub

semnătură, iar la întrebarea președintelui ședinței dacă părțile doresc să dea explicații

suplimentare ori să formuleze cereri/demersuri pentru completarea cercetării

5

judecătorești, careva completări nu au fost, participanții fiind de acord cu finalizarea

cercetării judecătorești.

De asemenea, instanța de apel a apreciat critic argumentele apărării privind

nesoluționarea cererilor, demersurilor din ședința de judecată preliminară, or din

procesul - verbal al ședinței preliminare din 08.12.2016 și continuarea acesteia la

19.12.2016 (f.d.21, vol.II) nu se atestă careva cereri sau demersuri nesoluționate de

către instanța de fond, părții apărării fiindu-i oferit termen și ulterior aceasta a

prezentat referință asupra rechizitoriului.

Mai mult, instanța de apel a constatat că pe parcursul cercetării judecătorești, au

fost administrate probe solicitate și prezentate în apărarea inculpatului, acesta a

beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales, de un proces contradictoriu, fiindu-

i respectat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Astfel, reieșind din circumstanțele elucidate, prima instanță a conchis corect că

inculpatul a comis fapta de depășire a atribuțiilor de serviciu, în perioada de timp

19.06.2006 - 21.06.2006.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal, în redacția în vigoare la data comiterii

infracțiunii, era prevăzută sancțiunea cu amendă în mărime de la 150 la 400 de unități

convenționale sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul

de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până

la 5 ani. Așadar, aceasta este o infracțiune mai puțin gravă, iar conform art.60 alin.(1)

Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii

infracțiunii a expirat termenul 5 ani de la săvârșirea unei infracțiuni mai putin grave.

Prin urmare, dat fiind că infracțiunea s-a consumat la 21.06.2006, rezultă că la etapa

examinării cauzei, termenul prescripției tragerii la răspundere penală a expirat,

considerente pentru care, prima instanță a conchis corect că procesul penal în privința

lui Nicolae Secrieru urmează a fi încetat în temeiul art. 60 alin. (1) lit. b) și art. 332 alin.

(1) Cod de procedură penală.

Cu referire la apelul avocatul Andrei Micu în numele părții vătămate, instanța de

apel a admis ca întemeiate argumentele privind netemeinicia soluției instanței de fond

în latura civilă. Or, nu este clar de ce instanța de fond a respins cerința părții vătămate

de încasare a prejudiciului moral, atâta timp cât a stabilit că inculpatul Nicolae

Secrieru este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal

și s-a constatat că anume în urma acțiunilor ilegale ale lui Nicolae Secrieru părții

vătămate Pavel Roșca i-a fost cauzat un prejudiciu material prin deposedarea bunului

procurat, fiind nevoit să-și recupereze contravaloarea acestuia prin hotărârea instanței

de judecată, în cadrul unui proces civil de judecată.

6

În acest context, instanța de apel a admis parțial cerința părții vătămate Pavel

Roșca privind încasarea de la inculpat a prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei.

Astfel, soluționând chestiunea privind încasarea prejudiciului moral cauzat

părții vătămate Pavel Roșca, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 1422 și

1423 Cod civil (în redacția în vigoare la data comiterii infracțiunii), ale art. 219 alin. (4)

Cod de procedură penală, iar la determinarea cuantumului acestuia, urmează a fi luate

în considerație atât gravitatea cauzării suferințelor psihice ale părții vătămate, cât și

date obiective care certifică acest fapt, și anume nivelul suportării suferințelor în urma

deposedării termenului procurat, recuperarea contravalorii acestuia prin hotărârea

instanței civile.

În ceea ce privește volumul prejudiciului moral cauzat părții vătămate, instanța

de apel a menționat că partea vătămată cu certitudine a suferit anumite prejudicii

morale, chiar dacă prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni nr.2-1026/17

din 18 iunie 2018, s-a încasat de la Grigore Bugai în beneficiul lui Pavel Roșca

prejudiciul material în mărime de 7 900 de euro.

Reieșind din cele menționate, instanța de apel a constatat că suma de 10 000 de

lei constituie o compensare echitabilă, suficientă și pasibilă de a aduce satisfacție

morală și este în măsură să remedieze suferințele suportate de partea vătămată.

De asemenea, instanța de apel a conchis că este întemeiată și solicitarea părții

vătămate privind încasarea de la inculpat în beneficiului părții vătămate Pavel Roșca

a cheltuielilor pentru asistența juridică în sumă de 5 000 de lei, confirmate prin bonul

de plată nr. 990888 din 20.07.2019 eliberat de C.A. ,,Micu Andrei” (f.d.145, vol.II),

apreciindu-le rezonabile și necesare, or, partea vătămată a fost reprezentată la

examinarea cauzei în instanța de apel de avocatul Andrei Micu.

Anatolie Istrate în numele inculpatului, care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală solicită casarea deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea înaintată din motivul

lipsei în acțiunile acestuia a componenței de infracțiune.

În motivarea celor solicitate, apărătorul susține că, decizia instanței de apel este

una nemotivată și neîntemeiată.

Cu referire la acțiunea civilă, apărătorul susține că, nu a fost semnată de către

partea vătămată Pavel Roșca și este una neîntemeiată, or, Nicolae Secrieru nu a adus

prejudicii părții vătămate și nu a luat bani de la ultimul.

De asemenea, avocatul ca și în cererea de apel remarcă că, acuzatorul de stat în

mod contrar prevederilor art. 282, 325 Cod de procedură penală, a modificat

învinuirea în privința inculpatului fiind exclus alin. (3) al art. 328 Cod penal, pe când

7

prevederile legislative menționate indică la modificarea învinuirii în sensul agravării

ei.

Totodată, recurentul indică că, instanțele de fond nu au indicat cu precizie care

anume acțiuni întreprinse de către inculpat nu intrau în atribuțiile sale.

În rest, apărătorul susține dezacordul cu aprecierea probelor de către instanțele

de fond, indicând că la cauză lipsesc probe ce să dovedească indubitabil vinovăția

inculpatului în cele imputate, or, ultimul nici nu a întocmit titlul de proprietate, acesta

fiind emis de către OCT Ialoveni, semnat de către primarul orașului Ialoveni, secretar

și inginer.

raport cu materialele cauzei și ținând cont de opinia procurorului expusă în referință,

Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele

considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se

constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or,

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărârile instanței de apel pot

fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului declarat se constată că, apărarea invocă eroarea de

drept prevăzută la pct. (8) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează

că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de

drept comisă de instanțele de fond ori de apel atunci când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Colegiul penal subliniază că, eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul

atribuit de legislator în art. 6 pct. 111 ) Cod de procedură penală, și anume, stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă

de fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt. Pentru a

constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între

8

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care

materialul probator o susține.

Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentului, în

sensul că nu este vinovat de comiterea infracțiunii imputate, Colegiul penal o

consideră ca neîntemeiată. La acest capitol se remarcă că, sub aspectul situației de

,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura

obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține că, instanța de apel judecând cauza și verificând probele în

ședința de judecată cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct

de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării lor, stabilind

cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia corectă

cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin.

(1) Cod penal, menținând sentința instanței de fond prin care în temeiul art. 332 alin.

(1) Cod de procedură penală a încetat procesul penal în privința inculpatei din motivul

intervenirii termenului prescripției tragerii la răspundere penală.

Elementul material al excesului de putere sau al depășirii atribuțiilor de serviciu

presupune săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care încalcă în mod

vădit limitele drepturilor și atribuțiilor funcționale acordate prin lege.

În cadrul soluționării problemei tragerii la răspundere penală a persoanei

publice, este necesară delimitarea clară a competenței funcționarului.

Pentru a stabili cu precizie competența (materială, teritorială, personală) a unei

persoane publice cu funcție de răspundere trebuie să cunoaștem legile, hotărârile

Guvernului, regulamentele, ordinele și instrucțiunile departamentale și cele de ordine

inferioară, în baza cărora persoana își exercită atribuțiile de funcție.

Excesul de putere sau de depășire a atribuțiilor de serviciu a persoanei publice

cu funcție de răspundere se prezumă a fi săvârșit numai în cadrul exercitării

atribuiților funcționale și prin urmare, instanța de apel just a constatat că, Nicolae

Secrieru a comis fapta prejudiciabilă de depășire a atribuiților de serviciu, or, acesta a

corectat unipersonal titularul de drepturi și locul amplasării bunului imobil în titlul

de autentificare a dreptului de deținător de teren cu nr. cadastral XXXXX.

De asemenea, Colegiul penal reține că, argumentul precum că nu au fost întrunite

elementele infracțiunii este neîntemeiat, or, instanța de apel în decizie corect a

constatat că în acțiunile inculpatului sunt prezente toate elementele constitutive a

9

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal, argumente pe care instanța de

recurs le acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert

vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să

își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Astfel, instanța de recurs relevă, că argumentele recurentului invocate în recurs,

referirilor la nevinovăția inculpatului, au fost obiect de dispută în cadrul instanței de

apel, asupra cărora s-a formulat și s-a punctat minuțios și veridic răspunsurile asupra

tuturor alegațiilor recurentului, pe care Colegiul le însușește.

Mai mult decât atât, Colegiul penal respinge ca fiind nefondate alegațiile apărării

precum că, acuzatorul de stat a modificat învinuirea în privința inculpatului, fiind

exclus alin. (3) al art. 328 Cod penal, pe când prevederile legislative menționate indică

că modificarea învinuirii se face în sensul agravării ei, totodată ordonanța de

modificare a învinuirii nu i-a fost adusă la cunoștință inculpatului, or, instanța de apel

corect a menționat că ,,(…) din demersul acuzatorului de stat, prezent în ședința de judecată

a instanței de fond din 03.06.2019 și inclusiv din textul ordonanței de învinuire din

03.06.2019, rezultă că lui Nicolae Secrieru i se impută o nouă calificare a acelorași acțiuni

săvârșite în perioada 19.06.2006 - 21.06.2006, dar nu are loc modificarea învinuirii”(vezi pct.

4.1. din prezenta decizie).

Subsecvent, Colegiul penal reamintește faptul că, procurorul a emis ordonanța

menționată în urma modificărilor operate prin Legea nr. 245 din 02.12.2011, prin care

nu au fost dezincriminate faptele comise de către inculpat, ci doar cuvintele „cu înaltă

funcție de răspundere” au fost substituite cu cuvintele „cu funcție de demnitate publică”,

conținutul căruia a fost relevat în art. 123 alin. (2) Cod penal (vezi Legea nr. 245 din

02.12.2011, în vigoare 03.02.2012).

Colegiul penal remarcă că, procurorul a emis respectiva ordonanță drept urmare

a constatărilor Curții Constituționale, care prin hotărârea nr.22 din 01.10.2018 privind

excepția de neconstituționalitate a art.328 alin. (3) lit. d) Cod penal (excesul de putere și

depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave, Sesizarea nr.94g/2018), Curtea a

declarat articolul nominalizat ca neconstituțional, reținând că nu există niciun text

normativ care ar defini noțiunea de „urmări grave”, utilizată în art. 328 alin. (3) lit. d)

Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs ordinar stabilește ca fiind corectă poziția

instanțelor de fond în această parte, care în scopul evitării riscului ca urmarea

10

prejudiciabilă a acțiunilor inculpatului Nicolae Secrieru să fie catalogată în baza unor

criterii arbitrare și discreționare de către cei care au competența aplicării legii penale,

au admis ordonanța procurorului în acest sens.

De asemenea, Colegiul penal respinge alegațiile apărării precum că, respectiva

ordonanță nu i-a fost adusă la cunoștință inculpatului, or din materialele cauzei se

confirmă faptul că la data de 03 iunie 2019, procurorul i-a adus la cunoștință

ordonanța, pentru ce a și semnat (f.d. 108-109, vol. II).

Totodată, Colegiul penal respinge ca neîntemeiată poziția apărării precum că,

instanța de apel eronat a admis acțiunea civilă, deoarece inculpatul nu a adus careva

prejudicii părții vătămate, or, instanța de apel indică în dispozitiv că admite parțial

acțiunea civilă în partea prejudiciului moral, iar în partea descriptivă a deciziei se

expune motivat și clar care împrejurări au dus la admiterea în această parte a acțiunii

civile.

Astfel, instanța de apel corect a menționat că ,,(…) partea vătămată cu certitudine a

suferit anumite prejudicii morale, chiar dacă prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul

Ialoveni nr.2-1026/17 din 18 iunie 2018, s-a încasat de la Grigore Bugai în beneficiul lui Pavel

Roșca prejudiciul material în mărime de 7 900 de euro”.

Respectiv, având în vedere esența încălcării invocate de către apărătorul

inculpatului, Colegiul penal menționează că, potrivit art. 23 alin. (2) Cod de procedură

penală, victima unei fapte, care constituie componență de infracțiune, este în drept să

ceară, în condițiile legii procesual-penale, pornirea unei cauze penale, să participe la

procesul penal în calitate de parte vătămată și să-i fie reparat prejudiciul cauzat prin

infracțiune. Exercitarea acțiunii civile depinde de voința părții vătămate, care

consideră că a suferit un prejudiciu în urma infracțiunii comise de inculpat.

Art. 219 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că acțiunea civilă în procesul

penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost

cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputației

profesionale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală

sau în legătură cu săvârșirea acesteia.

În cazul în care partea vătămată a fost recunoscută ca parte civilă și a înaintat

acțiunea civilă, aceasta este soluționată de instanță în ordinea prevăzută de art. 225

Cod de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul penal se raliază constatărilor din decizia instanței de apel

și susține că corect instanța, având la bază prevederile din art. 219 alin. (2) pct. 1), 4)

Cod de procedură penală, a menționat că persoanele fizice și juridice cărora le-a fost

cauzat prejudiciu nemijlocit prin acțiunile interzise de legea penală pot înainta o

acțiune civilă privitor la despăgubire prin restituirea în natură a obiectelor sau a

11

contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma săvârșirii faptei interzise de

legea penală, precum și repararea prejudiciului moral.

Totodată, este important de a specifica că soluția adoptată în partea prejudiciului

produs prin infracțiune este motivată, și în acest sens Colegiul penal mai menționează

că potrivit art. 1398 alin.(1) Cod civil, cel care acționează față de altul ilicit cu vinovăție

este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege și

prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

Instanța de apel la estimarea cuantumului prejudiciului moral a ținut cont de

prejudiciile cauzate personalității afective, categoria în care intră suferințele psihice,

care s-au manifestat prin stare de stres și frustrare.

Totodată, Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel stabilind valoarea

prejudiciului moral a ținut cont de jurisprudența CtEDO, nefiind disproporțională cu

sumele acordate de Curtea Europeană în spețele similare.

În concluzie, Colegiul penal menționează că, nu se constată prezența erorilor de

drept ce ar genera casarea deciziei atacate sub aspectele invocate, deoarece soluția

adoptată de către instanța de apel este întemeiată și motivată și că recursul ordinar

este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Anatolie Istrate

în numele inculpatului Nicolae Secrieru și ultimul, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2019, în cauza penală în privința

lui Secrieru Nicolae XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 august 2020.

Președinte: Liliana Catan

Judecători: Ion Guzun

Elena Cobzac

12