1ra-1200/20 — art. 171 alin.1, art. 179 alin. 1 CP

1ra-1200/20 — art. 171 alin.1, art. 179 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1200/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Movilă Corina, în numele inculpatului Solovei Victor , prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, în

cauza penală a lui

Solovei Victor XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.06.2019– 25.10.2019;

Instanța de apel: 20.11.2019 – 22.01.2020;

Instanța de recurs: 16.03.2020 – 06.05.2020;

c o n s t a t ă:

cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Solovei Victor a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de:

- art. 171 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis;

- art. 179 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 Cod penal, s-a stabilit inculpatului prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani 2 luni

în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 alin. (6) Cod penal, pedeapsa numită s-a suspendat pe un

termen de 1 ani.

S-a încasat de la Solovei Victor cheltuielile efectuate pentru expertizele

judiciare în mărime de 640 lei.

1

2019 în jurul orei 02:00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, fiind conștient de

caracterul ilegal, încălcând relațiile sociale privind realizarea dreptului persoanei la

inviolabilitate domiciliului, consemnat în art. 29 din Constituția R. Moldova, fără

permisiunea stăpânei, prin forțarea ușii a deteriorat clenciul și a pătruns în

gospodăria ce aparținea lui XXXXX, situată în XXXXX, unde la cerințele stăpânei

de a părăsi domiciliul nu reacționa, astfel aflându-se în domiciliu un timp îndelungat.

Tot el, la 21 mai 2019, aproximativ la orele 02-10, urmând scopul satisfacerii

poftei sexuale, a apucat-o de mâini și a trântit-o la podea pe XXXXX, s-a urcat peste

ea și contrar voinței acesteia, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, a săvârșit

un raport sexual în formă obișnuită. Ulterior reușindu-i să scape din mâinile

agresorului, însă acesta a prins-o și a izbit-o într-un dulap, lovindu-se cu capul,

aplicând forță fizică, a pus-o pe un pat și a continuat raportul sexual obișnuit, contrar

voinței victimei. Astfel, părții vătămate XXXXX i-au fost cauzate, conform

raportului de expertiză judiciară nr. 201917P0164 din 23.05.2019, ,,echimoza

obrazului stâng, echimozele umărului și brațului drept, brațului stâng, glandei

mamare dreapta, pieptului pe stânga, fesei stânga, ambelor coapse, excoriația

coapsei dreapta – au fost cauzate prin acțiunea traumatică a unor corpuri contondente

dure, posibil în timpul și circumstanțele indicate și se califică la vătămare corporală

neînsemnată. Echimozele pe dreapta medială a ambelor coapse, excoriația pe

dreapta anterioară a coapsei drepte puteau să se formeze în timpul unui raport sexual

forțat sau a unei tentative de viol.

către procuror și de avocatul Claudia Iațco în interesele părții vătămate, prin care au

solicitat casarea sentinței Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni.

3.1 Procurorul a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, inculpatul să fie

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (l) din Codul

penal și în baza art. 3641 din Codul de procedură penală să i se stabilească o pedeapsă

sub formă de 1 an închisoare în penitenciar de tip semiînchis. Totodată să fie

recunoscut culpabil în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (l) din Codul

penal și în baza art. 3641 din Codul de procedură penală să i se stabilească o pedeapsă

sub formă de 3 ani închisoare în penitenciar de tip semiînchis.

În conformitate cu prevederile art. 84 din Codul penal prin cumul parțial de

pedepse de stabilit pedeapsa definitivă de 3 ani închisoare cu ispășirea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis. În partea încasării cheltuielilor de judecată și a

restituirii corpurilor delicte proprietarului sentința de lăsat fără modificări.

În motivarea cererii de apel procurorul a indicat, că nu este de acord cu sentința

deoarece cu toate că instanța a constatat și circumstanțele agravante, nu a luat în

2

considerație caracteristica inculpatului, comportamentul său în cadrul ședințelor de

judecată și la etapa de urmărire penală.

Consideră, că instanța de fond eronat a considerat că suspendarea condiționată

a executării pedepsei pentru Solovei Victor este adecvată situației și că doar în așa

fel legea penală își va atinge scopul.

A menționat, că potrivit art. 16 alin. (3) din Codul penal, infracțiunea comisă

de Solovei Victor se consideră drept mai puțin gravă, făcând parte din infracțiunile

privind viața sexuală, care prezintă un pericol social sporit în Republica Moldova,

deoarece reprezintă încălcarea drepturilor și garanțiilor fundamentale prevăzute de

Constituția Republicii Moldova. A invocat, că instanța de judecată nu a stabilit o

pedeapsă proporțională infracțiunilor comise de către inculpatul.

Consideră, că instanța de judecată i-a aplicat o pedeapsă prea blândă

inculpatului, neținând cont de gradul prejudiciabil al infracțiunilor incriminate, cât

și de suferința fizică și psihică a părții vătămate, care este o persoană de vârstă

înaintată și locuia de una singură.

3.2 La fel, legalitatea sentinței a fost contestată și de către avocatul Claudia

Iațco în interesele părții vătămate, XXXXX, prin care a solicitat repunerea în

termenul de atac cu întârziere de o zi din motive de sănătate și stabilirea pedepsei

penale lui Solovei Victor în baza art. 171 alin. (1) Cod penal de 5 ani închisoare în

penitenciar de tip semiînchis și în baza art. 179 alin. (2) Cod penal - 3 ani închisoare

în penitenciar de tip semiînchis, iar în temeiul art. 84 alin. (l) Cod penal de a-i stabili

inculpatului pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial

al pedepselor aplicate 2 ani și 6 luni închisoare. Încasarea din contul inculpatului în

beneficiul părții vătămate, XXXXX, a sumei prejudiciului material în valoare de

2200 lei și prejudiciul moral în sumă de 50,000 lei.

Consideră pedeapsa stabilită blândă și totodată invocă, că acțiunile

infracționale comise de inculpat prin art. 179 alin. (l) Cod penal urmau să fie

calificate prin prisma alin. (2) al art. 179, din declarațiile inculpatului, părții

vătămate, probelor administrate în cadrul urmăririi penale au existat amenințări și

violență. La fel consideră că, organul de urmărire penală, recunoscând-o pe XXXXX

ca parte vătămată nu a considerat necesar să înainteze o acțiune civilă în cadrul

cauzei penale privind repararea prejudiciului material și moral cauzat în urma

acțiunilor inculpatului.

Apelanta a indicat, că Solovei Victor, cu bună știință i-a provocat suferințe

psihice, răniri fizice stresuri, neliniște sufletească, la vârsta ei înaintată i-a creat

sentimente de neputință, nedreptate și umilință, stare de frică și incertitudine de

lungă durată, perturbarea vieții și diminuarea reputației. Suferințele psihice și fizice

cauzate prin acțiunile infractorului i-au fost atentate valorile nepatrimoniale ce

aparțin persoanei din momentul nașterii și la bunurile dobândite prin lege, ca viața,

3

sănătatea, demnitatea, reputația, inviolabilitatea vieții personale, secretul de familie

și personale.

fost admise apelurile procurorului și a avocatului Claudia Iațco în interesele părții

vătămate, cu casarea parțială a sentinței și pronunță o nouă hotărâre în latura

pedepsei, prin care s-a exclus prevederile art. 90 Cod penal față de inculpatul

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(1) și 172

alin.(1) Cod penal și s-a stabilit termenul de executare a pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de 2 ani și 2 luni în penitenciar de tip semiînchis.

S-a încasat din contul inculpatului în contul părții vătămate XXXXX

prejudiciul moral în sumă de 20,000 lei, în rest acțiunea civilă s-a respins ca fiind

nefondată.

În rest sentința a fost menținută fără modificări.

cauză a fost judecată de către instanța de fond în temeiul art. 3641 Cod de procedură

penală, adică în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, acceptate de

către inculpat în corespundere cu alin. (3) a normei vizate prin cererea depusă până

la începerea cercetării judecătorești, potrivit căreia el a recunoscut în totalitate fapta

indicată în rechizitoriu.

Atât la faza urmăririi penale, cât în instanța de fond și cea de apel inculpatul a

recunoscut fapta săvârșită, depunând sub jurământ declarații consecvente referitor

la cele comise, acestea coroborând întru tot cu restul probelor administrate pe caz.

Necitând la faptul, că instanța de fond corect a calificat acțiunile inculpatului,

sentința în cauză, în opinia instanței de apel urma a fi casată, deoarece pedeapsa

aplicată inculpatului nu corespundea criteriilor generale de individualizare a

pedepsei.

Instanța de apel a conchis, că instanța de fond la stabilirea pedepsei în privința

inculpatului nu a acordat deplină eficiență principiilor generale de aplicare a

pedepsei consfințite în art. 61 Cod penal, precum și criteriilor generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal.

Instanța de apel nu a susținut soluția primei instanțe privind aplicarea art. 90

Cod penal. Procurorul corect a menționat în conținutul apelului despre aprecierea

incorectă a circumstanțelor de către prima instanță, care nu a ținut cont de gradul

prejudiciabil al infracțiunilor incriminate.

Instanța de apel a reiterat, că potrivit art. 16 alin. (3) din Codul penal,

infracțiunea comisă de către inculpatul s-a considerat drept mai puțin gravă, făcând

parte din infracțiunile privind viața sexuală, care prezintă un pericol social sporit în

Republica Moldova, deoarece reprezintă încălcarea drepturilor și garanțiilor

fundamentale prevăzute de Constituția Republicii Moldova.

4

Astfel, instanța de fond la stabilirea felului și măsurii de pedeapsă nu a luat în

considerație faptul că, pedeapsa constituie nu numai un supliciu pentru infracțiunea

săvârșită de către inculpat, ci are drept scop corectarea și reeducarea acestuia în

spiritul executării stricte a legii, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea lui Solovei Victor, cât și a altor persoane.

Reieșind din cele expuse, instanța de apel a considerat necesar a admite apelul

procurorului, de a casa sentința în latura penală cu înlăturarea prevederilor art. 90

Cod penal, dispunând executarea reală a pedepsei închisorii pe un termen de 1 an.

Cu referire la termenul de atac a apelului depus de către avocatul părții

vătămate, instanța de apel a indicat faptul că potrivit recipisei anexată la materialele

dosarului (f.d.142), partea vătămată XXXXX a primit sentința la data de 04.11.2019

iar apelul în interesele părții vătămate a fost depus la data de 11.11.2019. Astfel

apelul a fost depus în termenul prevăzut de lege.

Referitor la solicitarea avocatului părții vătămate privind încasarea din contul

inculpatului în beneficiul părții vătămate XXXXX a prejudiciului material și moral,

instanța a indicat că în cadrul examinării cauzei în instanța de fond nu a fost înaintată

acțiune civilă privind repararea daunei materiale și morale cauzată în urma acțiunilor

infracționale ale inculpatului. Astfel instanța de fond în urma examinării cauzei nu

a dispus încasarea prejudiciului material și moral.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiată solicitarea avocatului referitor la

încasarea prejudiciului material deoarece nu au fost prezentate careva probe în

confirmarea cerinței date.

În ce privește cuantumul despăgubirilor cu caracter moral, la stabilirea lui

instanța a ținut cont de caracterul și gravitatea suferințelor psihice cauzate persoanei

vătămate, precum și a celor fizice, fiind nevoită să înfrunte dureri ca rezultat al

suferințelor primite. La fel s-a ținut cont și de gradul de vinovăție al inculpatului și

comportamentul manifestat de el ulterior faptelor comise. Nu în ultimul rând s-a

ținut cont și de măsura în care această compensație poate aduce satisfacție persoanei

vătămate.

La fel, instanța de apel a reținut, că prin noțiunea de prejudiciu moral se înțelege

suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau omisiuni care atentează la

valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul nașterii sau la bunurile

dobândite prin lege (viața, sănătatea, demnitatea și reputația profesională,

inviolabilitatea vieții personale, secretul de familie și personal), prin fapte ce

atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume,

dreptul de autor etc).

Reieșind din conținutul art. 1398, 1422- 1423 Cod civil, art. 219- 220 Cod de

procedură penală, instanța de apel a ajuns la concluzia, că anume suma de 20,000 lei

5

poate aduce o satisfacție echitabilă lui XXXXX și este una echitabilă circumstanțelor

în raport cu comportamentul inculpatului cât și a părții vătămate.

interesele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6 Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei în partea stabilirii

pedepsei inculpatului cu menținerea sentinței primei instanțe.

În motivare recurenta a indicat că, concluzia instanței cu privire la faptul că „

deși inculpatul a recunoscut faptele incriminate, totuși nu a conștientizat până la

capăt urmăriri prejudiciale ale faptelor comise” sunt neîntemeiate și nejustificate.

Instanța nu a apreciat dacă scopul poate fi atins și fără executarea pedepsei cu

închisoare.

Pedeapsa e echitabilă atunci când impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor sale, proporționale cu graviditatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale. Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când

este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi

corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Practica

judiciară a demonstrat că o pedeapsă mai aspră generează apariția unor sentimente

de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la

consecințe contrare scopului urmărit.

La individualizarea pedepsei instanța nu a luat în considerație circumstanțele

de fapt și de drept a cauzei penale analizate în cumul, de caracterul infracțional al

faptei comise, de gravitatea comiterii infracțiunii. Mai mult ca atât, jurisprudența

CEDO îi încurajează pe procurori și pe judecători să folosească cât mai posibil

alternativele de detenție având scopul de a rezolva problema creșterii numărului

deținuților în închisori.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și

lipsit de temeiuri legale.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca

fiind vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se

constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

6

Colegiul reține că în susținerea recursului avocatul a invocat prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevăd că hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazul când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs menționează însă că, prevederile la care se referă autorul

recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței erorilor de drept, care

ar servi ca temei de implicare a instanței în sensul casării deciziei instanței de apel.

Colegiul reține că, recurenta, deși este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

critică decizia contestată doar în partea ce ține de pedeapsa stabilită inculpatului,

considerând-o prea aspră, solicitând în acest sens, menținerea sentinței instanței de

fond.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de apel, Colegiul

consideră că instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată în acest sens, acordând

deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal și art. 3641 Cod de procedură

penală, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei, stabilite

conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării respective relevă

următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmând ca celelalte două

criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format

opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale

săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

7

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia.

Instanța de recurs reține că solicitarea avocatului privind menținerea sentinței

prin care în privința lui Solovei Victor au fost aplicate prevederile art. 90 Cod penal,

solicitare care de fapt nici nu a fost motivată de către recurentă, este neîntemeiată,

or doar faptul că ultima nu este de acord cu pedeapsa stabilită de către instanța de

apel, considerând-o prea aspră, nu poate servi ca circumstanță pentru aplicarea în

privința inculpatului a unei pedepse neprivative de libertate.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează

că: „ Dacă... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei...indicând numaidecât în hotărâre motivele...”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate,

pe care instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o

acorde.

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează că instanța de apel a

pronunțat o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința inculpatului a

unei pedepse privative de libertate, pedeapsă care răspunde scopului de corectare și

reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce la formarea unei

atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială

și principiile morale, iar argumentul invocat de recurent privind aplicarea pedepsei

non privative de libertate, urmând a fi declarat ca neîntemeiat.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către instanța de

apel în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentei nu constituie temeiuri de a

răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția instanței ierarhic

superioare, în sensul casării hotărârii judecătorești adoptate de instanța de apel.

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu există temei

legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit legii decide

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Movilă Corina, în

numele inculpatului Solovei Victor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

8

Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, în cauza penală a lui Solovei Victor XXXXX, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată la 29 mai 2020.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

9