1ra-1210/2020 — art. 201-1 alin. 1 lit. b, 179 alin. 2 Cp

1ra-1210/2020 — art. 201-1 alin. 1 lit. b, 179 alin. 2 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1210/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Victor Burduh,

Nicolae Craiu,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare,

împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 24 aprilie 2019 și deciziei Colegiul judiciar

al Curții de Apel Cahul din 27 noiembrie 2019, declarate de procurorul în Procuratura

de circumscripție Cahul, Tomița Mihail, de partea vătămată XXXXX XXXXX și de

inculpatul

Tabanov Piotr XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, str. XXXXX,

XXXXX, r-nul XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 02.04.2015 - 18.12.2018,

instanța de apel: 15.01.2019 - 25.09.2019,

instanța de recurs: 12.11.2019 - 11.02.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Piotr a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal la 1 an închisoare și

art. 179 alin. (2) Cod penal la 1 an închisoare.

Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al

pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat

pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

De la inculpat s-a încasat prejudiciul moral în beneficiul lui XXXXX XXXXX

în mărime de 15.000 lei și XXXXX XXXXX de 5000 lei.

Cererea procurorului privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în

sumă de 1280 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

anul 2015 până la 16.08.2017, aflând-se în locuința sa din str. XXXXX, XXXXX, s.

XXXXX, r-nul XXXXX, unde trăia împreună cu soția XXXXX XXXXX și doi copii

1

minori, cu scopul impunerii voinței și a controlului personal asupra lui XXXXX

XXXXX, intenționat îi provoca frica, iniția sistematic scandaluri în casă, în cadrul

cărora provoca stare de neliniște și suferințe psihice lui XXXXX XXXXX prin

ofensării și amenințări, sistematic îi impunea voința interzicându-i să iasă din casă

fără permisiunea lui, o limita în libera circulație și îi interzicea să plece în ospeție la

rude, să comunice cu prietenele și persoanele apropiate, izolând-o în așa mod de

prietene și rude, încălcându-i, astfel, dreptul ei constituțional la libera circulație și

comunicare cu cei apropiați, în același timp amenințând-o cu răfuiala fizică, dacă nu-

i va executa cerințele. În continuare, pentru atingerea scopurilor infracționale enunțate,

la 16.08.2017, în prima jumătate a zilei, aflând-se în locuința din str. XXXXX,

XXXXX, s. XXXXX, r-nul XXXXX, a provocat, din motive de gelozie, un scandal cu

soția XXXXX XXXXX și a început să o înjure cu cuvinte necenzurate, impunându-și

voința, interzicându-i să părăsească casa și plece, inclusiv prin aplicarea forței fizice,

în evitarea conflictului, la domiciliul părinților săi, amplasat pe str. XXXXX, XXXXX,

s. XXXXX, r-nul XXXXX. Ulterior, după ce ultima a reușit să fugă împreună cu fiul

minor XXXXX XXXXX, a.n. XXXXX, la locuința părinților săi, a urmărit-o. În

rezultat, i-a cauzat lui XXXXX XXXXX un stres psiho-emoțional, suferințele psihice

și fizice, leziuni în formă de hematom în regiunea umărului stâng, care se califică ca

vătămări corporale neânsemnate.

Tot el, la 16.08.2017, în jurul orei 1300, ilegal, contrar voinței și dorinței

proprietarului, a pătruns în locuința lui XXXXX XXXXX, din str. XXXXX, XXXXX,

s. XXXXX, r-nul XXXXX, unde s-a aflat timp de 15 minute. La cerințele ultimei să

plece de pe teritoriul casei ei, în continuarea intențiilor sale infracționale, el a pătruns

în încăperile locuinței indicate, unde a început să se certe cu XXXXX XXXXX care se

afla în casă. La cerința repetată a lui XXXXX XXXXX să părăsească domiciliul ei, a

apucat-o de antebraț și a împins-o tare, de la ce XXXXX XXXXX și-a pierdut

echilibrul și s-a lovit de balustrada scării. În rezultat, ultimei i-au fost provocate

vătămări în formă de hematom în regiunea umărului drept și a articulației cotului drept,

care se califică ca vătămări neînsemnate.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, însă aceasta este dovedită

prin probele administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod

penal, ca violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată comisă de un

membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin izolare,

intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei

și în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, ca violarea de domiciliu, adică pătrunderea și

rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțământul

acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, săvârșite cu aplicarea violenței.

Solicitarea procurorului privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor pentru

efectuarea constatărilor și expertizelor medico-legale în sumă de 1280 lei este

nefondată, deoarece nu inculpatul a fost inițiatorul efectuării constatărilor și

expertizelor respective. Acestea au fost îndeplinite în legătură cu necesitatea efectuării

cercetării obiective pe cauza, iar în conformitate cu art. 227 alin. (3) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

dispusă încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 1280 lei din contul inculpatului.

2

Apelantul a invocat că, instanța nu a ținut cont de faptul că, expertizele în cauză

au fost efectuate din contul statului, conform prevederilor Legii R. Moldova nr. 68 din

14.04.2016 ”Cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar”, nu se

eliberează solicitantului raportul de expertiză judiciară dacă efectuarea expertizei nu a

fost achitată). Făcând referință la prevederile art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală

și anume la faptul că: ”Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă

legea nu prevede altă modalitate” opinia instanței după părerea acuzării nu este

convingătoare, dat fiind faptul, că legislatorul impune achitarea cheltuielilor de

judecată de către stat numai în cazul dacă legea nu prevede altă modalitate și astfel

făcând trimitere la prevederile art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală: ”Instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare”, astfel devine

clar cheltuielile judiciare pot fi încasate de la condamnat. Totodată s-a menționat faptul,

că instanța de judecată n-a stabilit careva motive de eliberarea a lui Tabanov P. de la

achitarea cheltuielilor judiciare expuse în art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală.

Ori, Tabanov P. conform prevederilor art. 229 Cod de procedură penală trebuie

să recupereze statului mijloacele financiare cheltuite pentru efectuarea cercetărilor și

expertizelor judiciare menționate, ținând cont faptul angajat, are un venit permanent și

plata cheltuielilor judiciare menționate nu influența substanțial asupra situației

materiale a persoanelor care se aflau la întreținerea lui. Totodată, potrivit practicii

CtEDO, persoana recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii urmează să suporte

cheltuielile judiciare (cazul Croissant vs. Germania din 25.09.1992).

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care să fie achitat pe motiv că în acțiunile lui lipsesc elementele

constitutive ale infracțiunilor imputate.

Apelantul a invocat că, învinuirea înaintată nu și-a găsit confirmarea, întrucât în

cadrul ședinței de judecată partea vătămată a confirmat că, la 16.08.2017, ea singură a

mers la domiciliul părinților ei din s. XXXXX, r-nul XXXXX, str. XXXXX, XXXXX,

inculpatul nu iar fi interzis să se ducă, s-au să-și impună voința contrară, inclusiv forța

fizică să părăsească casa.

În cadrul ședinței s-a demonstrat că, mărturiile lui Ivanova E., Stratiev I., Zhelev

E., Atanasova G., Gurgurov N. și Peykova O. care în instanță au explicat că XXXXX

XXXXX se deplasa liber, mergând în vizită pe jos și cu automobilul, fapt confirmat de

însăși partea vătămată.

Acuzațiile aduse de părțile vătămate XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX

sunt neîntemeiate și contrare, cu scop de răzbunare, întrucât plângerea a apărut doar

după ce a depus în instanță cerere privind desfacerea căsătoriei și stabilirea locului de

trai a copilului minor. Pentru ca instanța să nu stabilească locul de reședință al copilului

cu tatăl, au decis să-l discrediteze și să o victimizeze pe XXXXX XXXXX

În calitate de probă care ar demonstra vinovăția inculpatului, instanța face

trimiterea la concluzia raportului de examinare medico-legale în privința lui XXXXX

XXXXX și XXXXX XXXXX, care urmează a fi apreciat critic, la materialele cauzei

lipsesc careva acte constatatoare în acest sens.

În speță, sunt prezente relații civile privind desfacerea căsătoriei și stabilirea

locului de domiciliu a copilului minor.

În același timp, probe obiective care confirmă aplicarea violenței domestice de

către Tabanov P. nu au fost stabilite și dovedite.

3

2019, apelul procurorului a fost respins ca nefondat.

Apelul inculpatului a fost admis, casată total sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Tabanov Piotr a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 179 alin. (1) Cod penal și liberat de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului

de prescripție.

Procesul penal pe art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal în privința lui Tabanov Piotr

a fost încetat, dat fiind că fapta nu constituie infracțiune, dar contravenție.

Tabanov Piotr a fost recunoscut vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de

art. 781 Cod contravențional, cu încetarea procesului contravențional în legătură cu

prescripția răspunderii contravenționale.

De la Tabanov Piotr s-a încasat prejudiciul moral în beneficul lui XXXXX

XXXXX în mărime de 1000 lei și lui XXXXX XXXXX în sumă de 1000 lei.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată din contul

inculpatului în mărime de 1280 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond corect a determinat circumstanțele

de fapt și de drept și just a făcut concluzia că faptele penale de violare de domiciliu,

reținute în culpa inculpatului au avut loc și au fost săvârșite de către el în

circumstanțele descrise, însă incorect a calificat acțiunile de violare de domiciliu, ca

fiind comise cu provocarea leziunilor corporale.

Astfel, fiind audiată în cadrul urmăririi penale la 15.12.2017, partea vătămată

XXXXX XXXXX a indicat: ,,Am văzut că ginerele încerca cu forța să i-a copilul,

copilul plângând s-a apucat de mama sa XXXXX și se împotrivea. Eu am început să-i

ajut Raisei să țină copilul și să-l elibereze de la tatăl său. În acest timp ginerele m-a

apucat de umărul drept și m-a împins, iar eu m-am lovit de scară”. În cadrul ședinței

instanței de fond XXXXX XXXXX a declarat, că hematomul s-a format în urma

faptului, că atunci când trăgeau fiecare în partea lui de copil, ea s-a lovit și la umărul

drept i-a apărut hematom. În cadrul ședinței instanței de apel, aceasta a declarat, că

hematomul s-a format în timp ce ea trăgea nepotul și s-a lovit de scară.

Prin urmare s-a constatat că, inculpatul Tabanov P. a pătruns în domiciliul părții

vătămate XXXXX XXXXX la 16.08.2017 și a refuzat categoric să părăsească

domiciliul timp de 15 minute, fapt susținut de partea vătămată XXXXX XXXXX, care

se afla în domiciliul mamei sale și a confirmat că, acesta a pătruns în domiciliul mamei

sale, fără consimțământul ultimei și s-a certat cu aceasta.

La această concluzie duc și concluziile Raportului de constatare nr. XXXXX din

11.01.2018, potrivit cărui la XXXXX XXXXX s-a constatat hematom al umărului

drept și articulației cotului drept, care putea fi produsă la acțiunea traumatică cu obiect

contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele relatate și se califică ca vătămare

neînsemnată. Se exclude producerea acestei vătămări de la lovire sau apucare, dar putea

fi provocată în urma lovirii de un obiect contondent dur, ce confirmă declarațiile părții

vătămate XXXXX XXXXX, că în timp ce se lupta cu inculpatul (î-l ținea și îl trăgea

pe nepotul său), ea s-a lovit. Presupune, că ar fi apucat-o de mână și Tabanov P., însă

nu ține minte exact.

Infracțiunea prevăzută de art. 179 alin. (1) Cod penal, conform art. 16 alin. (2)

Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor ușoare, pentru care pedeapsa prevede

închisoare până la 2 ani, iar de la data comiterii acestei infracțiunii a expirat termenul

4

prescripției răspunderii penale de 2 ani, stabilit la art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal,

astfel inculpatul urmează a fi liberat de pedeapsa penală prevăzută de art. 179 alin. (1)

Cod penal, în legătură cu intervenirea termenului prescripției răspunderii penale.

Totodată, art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal, prevede „acțiunea sau inacțiunea

intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei,

manifestată prin: b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului

personal asupra victimei”. În această parte, organul de urmărire penală și instanța de

fond incorect au ajuns la concluzia vinovăției inculpatului.

În baza raportului de expertiză medico-legală din 26.03.2018 și a declarațiilor

părții vătămate XXXXX XXXXX, s-a stabilit că vătămarea corporală neînsemnată

ultimei este cauzată de inculpat, însă acțiunile acestuia nu au fost încadrate corect ca

acțiunea sau inacțiunea intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui

membru al familiei, manifestată prin izolare, intimidare în scop de impunere a voinței

sau a controlului personal asupra victimei.

Ori, fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin. (1) lit. b) Cod penal.

Sa stabilit, că în urma certei apărute între Tabanov P. și XXXXX XXXXX,

acesteia i-au fost provocate, potrivit Raportului de expertiză judiciară, nr. XXXXX din

23.03.2018, reieșind din circumstanțele cauzei și anume: că la 16.08.2017, în jurul

orelor 0900, la domiciliu, a fost apucată și strânsă de antebraț de către soț, s-au constatat

următoarele leziuni: hematom în regiunea umărului stâng, produs la acțiunea

traumatică cu obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate și se

califică ca vătămare neînsemnată.

Astfel, acțiunea prejudiciabilă a inculpatului manifestată prin acțiuni violente în

privința unui membru al familiei care au provocat vătămare neînsemnată a integrității

corporale a părții vătămate XXXXX XXXXX conține elementele contravenției

prevăzute la art. 781 Cod contravențional, conform indiciilor de calificare: „maltratarea

sau alte acțiuni violente, comise de un membru al familiei în privința altui membru al

familiei, care au provocat vătămare neînsemnată a integrității corporale”.

Deci, procesului penal în privința inculpatului pe capătul acuzării pe art. 2011

alin. (2) lit. b), e) Cod penal urm4ează a fi încetat, pe motiv că acțiunea violentă a

inculpatului, nu constituie o infracțiune, dar apreciată distinct, constituie o contravenție

prevăzută de art. 781 Cod contravențional, care duce la încetarea procesului

contravențional din motivul expirării termenului răspunderii contravenționale.

Ținând cont de rolul inculpatului în săvârșirea actului de violență în familie și

violare de domiciliu, care a avut o pondere considerabilă la cauzarea vătămărilor

corporale părților vătămate, temeinicia adjudecării de la inculpat a despăgubirilor

prejudiciului moral în beneficiul părților vătămate XXXXX XXXXX și XXXXX

XXXXX. în cuantum de 1000 lei pentru fiecare parte vătămată este proporțională

prejudiciului moral cauzat acestora.

Totodată, solicitarea procurorului de încasarea cheltuielilor de judecată de la

inculpat este nefondată.

Ori, acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

5

Tot aici, este necesar de a face trimitere la prevederile alin. (2) art. 143 Cod de

procedură penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de

către instanța de apel.

Recurentul a invocat că, soluția instanței de apel cu privire la recalificarea

acțiunilor inculpatului în baza art. 179 alin. (1) Cod penal este neîntemeiată și ilegală.

Ori, declarațiilor părților vătămate XXXXX XXXXX că a avut hematom la

umărul drept și articulația cotului drept, însă aceste leziuni i-au fost provocare nu

intenționat de inculpat ci în timpul, când cea din urmă încerca să tragă copilul spre ea,

ca să-i împiedice inculpatului să ea cu el fiul, în timp ce copilul se împotrivea și nu

vroia să plece cu tatăl său, nu corespund circumstanțelor cauzei și vin în contradicție

cu declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX, care în ședința primei instanțe a

declarat că, ea striga mamei să-l ajute și ea l-a apucat de mână și îl trăgea spre ea, a

venit și mama ei, la fel ajuta, el a împins-o pe mama ei, ea s-a lovit, iar fiul plângea,

declarațiile care coroborează cu raportul de expertiză medico-legală din 23.03.2018,

din care reiese că, constatarea medico - legală a fost realizată pe numele lui XXXXX

XXXXX a.n. XXXXX, și în concluzie este depistat la aceasta hematom în regiunea

umărului drept și articulația cotului drept, se califică ca vătămare neînsemnată.

Astfel, regula cu privire la aprecierea probelor prevăzută de art. 101 alin. (1) Cod

de procedură penală - fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, nu s-a respecta.

De către acuzare au fost prezentate și administrate probe directe, pertinente și

concludente, în coroborare cu alte probe, care demonstrează nemijlocit vinovăția lui

Tabanov P. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal.

instanța de apel neîntemeiat a respins probele acuzării, prin care cu certitudine

se confirm comiterea faptelor prejudiciabile prevăzute de legea penală și vinovăția

inculpatului, și greșit a ajuns la concluzia de încetare procesului penal în privința lui

pe capătul acuzării pe art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal, pe motiv că acțiunea violentă

a inculpatului nu constituie o infracțiune prevăzută de 2011 alin. (1) lit. b) Cod penal,

dar apreciată distinct, constituie o contravenție prevăzută de art. 781 Cod

contravențional, cu încetarea procesului contravențional din motivul expirării

termenului de prescripție.

Concluzia instanței de apel precum că, nu s-a constatat, că în perioada

incriminată inculpatul acesta o limita pe soția sa în deplasare liberă, comunicare cu

prietenii, este vădit neîntemeiată, or partea vătămată XXXXX XXXXX în cadrul

ședinței instanței de apel, a menționat că, martorii apărării care au fost audiați, nu

cunosc despre ce se întâmpla în familia acestora, deoarece se vedeau foarte rar, iar pe

ea o vedeau vecinii când ieșea din casă, însă ea ieșea doar la solicitarea soțului său

pentru al lua de la serviciu și când mergea la prietene, unde se afla doar pe o perioadă

determinată de soțul său și respecta această durată, din motiv că se temea de el. După

incidentul din 16.08.2017, nu s-a ales doar cu echimoze, ci și cu o criză nervoasă și cu

o traumă psihologică, iar acest fapt se confirmă prin documente pentru că, ea s-a adresat

în mun. Chișinău la un centru pentru consiliere psihologică, declarațiile care

coroborează cu declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX date în cadrul examinării

6

cauzei în instanța de fond, unde ea a declarat că, ea s-a aflat în concediu de maternitate

cu copilul și întotdeauna se afla acasă. Dacă ea vroia să comunice cu prietenele sale,

atunci totul era sub control, dacă comunica prin telefon, el întotdeauna era alături, îi

controla și telefonul. La prietene rar când mergea singură, mereu a fost cu el. Odată

prietena ei a fost la ei în ospeție, și el asculta discuțiile lor. La părinții ei la fel mergea

cu soțul, uneori singură cu copiii dacă îi invitau în ospeție, el cu dânsa nu mergea, pleca

singur. La sărbători când ei plecau împreună, ea nu putea dansa cu alți bărbați, el

permanent o geloza. La finisarea concediului de maternitate ea voia să iasă la lucru, el

nu voia aceasta, a fost scandal, ca ea să stea acasă și să îngrijească de copii. Când

mergea la lucru, el permanent o controla, când venea, cu cine, de ce nu venea la

autobuzul de rută, o geloza dacă cineva o conducea. La vecinii bărbați nu putea să intre,

dacă el nu era acasă. Ea odată a plecat la părinți, și el a adus-o cu forța acasă, au fost și

alte scandaluri: cu discursul părții vătămate XXXXX XXXXX care în ședința instanței

de apel a menționat că, fiica sa a avut o viață foarte grea alături de Tabanov P. pentru

că, ea trebuia să meargă la serviciu să vină acasă să facă curat, să spele și să aibă grija

de copil și mereu era închisă în casă fără a putea comunica cu nimeni, iar dacă mergea

la cineva în ospeție, Tabanov P. mereu o suna să o întrebe când se întoarce acasă; cu

declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX care în ședința primei instanțe a declarat

că, aceasta nu este prima dată, când anterior ei se mai certau, el îi spunea că-i va

ascunde copiii, ca ea să nu îi poată găsi; cu plângerea lui XXXXX XXXXX, din

01.12.2017, din care reise că, XXXXX XXXXX solicită tragerea la răspunderea pe

soțul său Tabanov P. pentru violența în familie (f.d. 6); cu descifrarea convorbirilor

telefonice din telefonul de la domiciliul lui XXXXX XXXXX, din care reiese că, de la

telefonul dat au sunat la 18.08.2017 și la 25.08.2017 în organizația Obștească „Casa

Mărioarei” care se ocupă cu ajutorul psihologic victimelor violenței în familie.

Instanța de apel nu a dat aprecierea cuvenită declarațiilor părții vătămate

XXXXX XXXXX în coroborare cu alte probe administrate și prezentate de către

acuzatorul de stat.

Totodată, în decizie și sentința lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor

judiciare pe contul statului.

Conform Legii nr.316 din 22.12.2017, alin.(2) din art. 143 Cod de procedură

penală, care prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile obligatoriu se

face din contul bugetului de stat, a fost abrogată. Iar la moment se solicită restituirea

acestor cheltuieli statului, cheltuieli care au fost suportate din cauza comiterii de către

Tabanov P. a infracțiunii.

Orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau statului trebuie să fie

reparat. Este necesar schimbarea atitudinii vizavi de instituția procesuală - cheltuielile

judiciare și restituirea acestora.

Totodată, potrivit practicii CtEDO denotă faptul, că persoana recunoscută

vinovată de săvârșirea infracțiunii urmează să suporte cheltuielile judiciare (cazul

(cazul Croissant vs. Germania din 25.09.1992, nr.13611/88, § 33-37).

Potrivit art. 227 alin. (1) și alin. (2) pct. 5) Cod de procedură penală, (1)

Cheltuieli judiciare sânt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei

desfășurării a procesului penal. (2) Cheltuielile judiciare cuprind sumele: 5) cheltuite

în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale fin cauza penală.

Conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sânt

suportate de condamnat sau sânt trecute în contul statului.

7

În primul rând, cheltuieli legate cu efectuarea expertizelor judiciare sunt cheltuiri

în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală - expertiza judiciară.

În al doilea rând, la soluționarea chestiunii cine suportă cheltuielile respective,

trebuie soluționată reieșind din prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

care pe prim plan pune sarcina pe condamnat, responsabil de aceste cheltuieli în

legătură cu comiterea infracțiunii. Și doar dacă condamnatul nu este în stare să le achite

din diferite motive, invaliditate, incapacitatea juridică etc., cheltuielile sunt trecute în

contul statului.

În al treilea rând, instanța de apel, odată ce a dispus respingerea cererii

procurorului încasării de la inculpatul sumei de 1280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare,

nu a dispus trecerea acestora în contul statului, astfel, rezultă că nu dispunem de o

dispoziție referitoare la repartizarea cheltuielilor judiciare, așa cum se cere prin

prevederile art. 397 pct. 5) și art. 416 Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel nu a soluționat corect chestiunea legată de cheltuieli

judiciare.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod

de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, faptei

săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, solicitând casarea sentinței și decizie

instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

achitat.

Recurentul a invocat că, învinuirea înaintată nu și-a găsit confirmarea, întrucât

în cadrul ședinței de judecată partea vătămată a confirmat că, la 16.08.2017, ea singură

a mers la domiciliul părinților ei din s. XXXXX, r-nul XXXXX, str. XXXXX,

XXXXX, inculpatul nu iar fi interzis să se ducă, s-au să-și impună voința contrară,

inclusiv forța fizică să părăsească casa.

Ori, s-a demonstrat că, mărturiile lui Ivanova E., Stratiev I., Zhelev E.,

Atanasova G., Gurgurov N. și Peykova O. - care în instanță au explicat că XXXXX

XXXXX se deplasa liber, mergând în vizită, pe jos și cu automobilul, fapt confirmat

de însăși partea vătămată XXXXX XXXXX

Acuzațiile aduse de către părțile vătămate XXXXX XXXXX și XXXXX

XXXXX sunt neîntemeiate și contrare, fiind aduse cu scop de răzbunare, întrucât

plângerea a apărut doar după ce inculpatul a depus în instanță cerere privind desfacerea

căsătoriei și stabilirea locului de trai a copilului minor. Pentru ca instanța să nu

stabilească locul de reședință al copilului cu tatăl, au decis să îl discrediteze și să o

victimizeze pe XXXXX XXXXX

Raportului de examinare medico-legale în privința lui XXXXX XXXXX și

XXXXX XXXXX, urmează a fi apreciat critic, deoarece lipsesc careva materiale

constatatoare în acest sens.

În speță, sunt prezente relații civile privind desfacerea căsătoriei și stabilirea

locului de domiciliu a copilului minor.

În același timp, probe obiective care confirmă aplicarea violenței domestice de

către el nu au fost stabilite și dovedite.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 15)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța de judecată

8

internațională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a

drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză.

5.2. Recurs ordinar a declarat și partea vătămată XXXXX XXXXX, care a

solicitat casarea deciziei instanței de apel în partea liberării lui Tabanov P. de pedeapsă

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal, cu menținerea

sentinței.

În cadrul examinării cauzei în prima instanță, fiind audiată partea vătămată,

martori și studii ale probe scrise, inclusiv rezultatele expertizei medico-legale, faptul

aplicării violenței psihice și fizice în familie în privința părții vătămate XXXXX

XXXXX și violența fizică împotriva părții vătămate XXXXX XXXXX și-au găsit

confirmarea.

Cu toate astea, instanța de apel nu a apreciat obiectiv probele menționate,

declarațiile părților vătămate găsindu-și confirmarea, precum și concluzia expertizei

medico-legale, conform căreia la ambele victimele au fost depistate vătămări corporale

cauzate de către inculpat. Totodată, instanța de apel a interpretat eronat declarațiile

părții vătămate XXXXX XXXXX

Instanța de apel absolut nejustificat a respins declarațiile părții vătămate

XXXXX XXXXX privind violența constantă și sistematică (izolare, intimidare,

impunere voinței și control personal) de către inculpat.

Absolut neîntemeiate sunt și constatările instanța de apel cu referire la lipsa

probelor care ar confirma că, în urma acțiunilor violente ale inculpatului, părțile

vătămate XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX le-a fost cauzat vreun prejudiciu

moral, în legătură cu care valoarea compensației morale a fost redusă la o sumă

nesemnificativă de 1000 de lei. Ori, suferințele la care a fost supusă partea vătămată o

perioadă îndelungată din cauza acțiunilor violente ale inculpatului, violența fizică și

psihică, amenințările și controlul permanente, abuzarea mamei, XXXXX XXXXX în

prezența coliilor minori, nu constituie o dovadă de provocare suferințelor morale? Prin

urmare, recurenta consideră soluția primei instanțe privind încasarea din contul

inculpatului în beneficiul lui XXXXX XXXXX a sumei în mărime de 15.000 lei și

XXXXX XXXXX a sumei de 5000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, este întemeiată.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel au

comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Conform

art. 385 alin. (1) pct. 1) – 3), 14) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează următoarele chestiuni: dacă a avut loc fapta de

9

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat,

dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală este

prevăzută ea. Cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare.

În corespundere cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează

să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Potrivit art.

394 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă probele pe care se întemeiază concluziile instanței de

judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe. Conform art. 113 alin. (1)

Cod de procedură penală, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvărșite

și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală. Potrivit art. 8 și 10

alin. (2) Cod penal, legea penală care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația

persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv. Conform art.

229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare. Instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata cheltuielilor judiciare

poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea lor.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța de

fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) nu a luat în considerare că elementele calificative incriminate inculpatului:

„violența manifestată prin izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a

controlului personal asupra victimei”, au fost întroduse în art. 2011 alin. (1) lit. b) Cod

penal pe 16.09.2016, deci nu au efect retroactiv.

Astfel, instanța urma să judece cauza în raport cu faptele imputate inculpatului

prin rechizitoriu, doar ce țin de perioada 16.09.2016 – 16.08.2017;

b) a omis să motiveze și determine dacă semnele faptelor prejudiciabile

incriminate inculpatului prin rechizitoriu, inclusiv: „...cu scopul impunerii voinței și a

controlului personal asupra lui XXXXX XXXXX, intenționat îi provoca frica, iniția

sistematic scandaluri în casă, în cadrul cărora provoca stare de neliniște și suferințe

psihice lui XXXXX XXXXX prin ofensării și amenințări, sistematic îi impunea voința

interzicându-i să iasă din casă fără permisiunea lui, o limita în libera circulație și îi

interzicea să plece în ospeție la rude, să comunice cu prietenele și persoanele

apropiate, izolând-o în așa mod de prietene și rude, încălcându-i, astfel, dreptul ei

constituțional la libera circulație și comunicare cu cei apropiați, în același timp

amenințând-o cu răfuiala fizică, dacă nu-i va executa cerințele..., a provocat, din

motive de gelozie, un scandal cu soția XXXXX XXXXX și a început să o înjure cu

cuvinte necenzurate, impunându-și voința, interzicându-i să părăsească casa și

plece, inclusiv prin aplicarea forței fizice..., a urmărit-o. În rezultat, i-a cauzat lui

XXXXX XXXXX un stres psiho-emoțional, suferințele psihice și fizice, leziuni în

formă de hematom în regiunea umărului stâng, care se califică ca vătămări

corporale neânsemnate”, corespund cu semnele componenței infracțiunii imputate:

„violența manifestată prin izolare, intimidare în scop de impunere a voinței sau a

controlului personal asupra victimei”;

10

b) doar a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv în raport cu

circumstanțele concrete în fapt și în drept invocate în rechizitoriu pe ambele capete de

acuzare, neindicând motivele pentru care a respins versiunile și probele apărării;

c) nu a soluționat chestiunea privind plata cheltuielilor judiciare în raport cu

prevederile art. 229 Cod de procedură penală.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în

primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de

fapt și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile de drept pe

care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de drept procesual

și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor

legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi

desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu

privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel). Hotărârea judecătorească

trebuie să corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod

de procedură penală, se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă

din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

Însă, instanța de apel, rejudecând cauza potrivit regulilor generale, nu a respectat

prescripțiile de drept nominalizate, deoarece, conform descriptivului deciziei

contestate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai;

b) a omis să motiveze și determine dacă semnele faptelor prejudiciabile

incriminate inculpatului prin rechizitoriu, pentru perioada 16.09.2016 – 16.08.2017,

inclusiv: „...cu scopul impunerii voinței și a controlului personal asupra lui XXXXX

XXXXX, intenționat îi provoca frica, iniția sistematic scandaluri în casă, în cadrul

cărora provoca stare de neliniște și suferințe psihice lui XXXXX XXXXX prin ofensării

și amenințări, sistematic îi impunea voința interzicându-i să iasă din casă fără

permisiunea lui, o limita în libera circulație și îi interzicea să plece în ospeție la rude,

să comunice cu prietenele și persoanele apropiate, izolând-o în așa mod de prietene

și rude, încălcându-i, astfel, dreptul ei constituțional la libera circulație și

11

comunicare cu cei apropiați, în același timp amenințând-o cu răfuiala fizică, dacă

nu-i va executa cerințele..., a provocat, din motive de gelozie, un scandal cu soția

XXXXX XXXXX și a început să o înjure cu cuvinte necenzurate, impunându-și voința,

interzicându-i să părăsească casa și plece, inclusiv prin aplicarea forței fizice..., a

urmărit-o. În rezultat, i-a cauzat lui XXXXX XXXXX un stres psiho-emoțional,

suferințele psihice și fizice, leziuni în formă de hematom în regiunea umărului stâng,

care se califică ca vătămări corporale neânsemnate”, corespund cu semnele

componenței infracțiunii imputate: „violența manifestată prin izolare, intimidare în

scop de impunere a voinței sau a controlului personal asupra victimei”.

Ori, separarea din contextul învinuirii doar a acțiunii de provocare a vătămărilor

corporale neînsemnate părții vătămate, pentru a le recalifica ulterior în baza 781 Cod

contravențional, de la art. 2011 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, lit. e) nefiind în genere

imputată inculpatului în rechizitoriu, nu corespund rigorilor prescrise în art. 101, 325,

385 Cod de procedură penală și art. 113 Cod penal;

c) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv circumstanțele concrete în fapt și în drept invocate

în rechizitoriu pe ambele capete de acuzare, neindicând motivele pentru care a respins

alte probe acuzării.

Mai mult, a reținut că: „fiind audiată în cadrul urmăririi penale la 15.12.2017,

partea vătămată XXXXX XXXXX a indicat: ,,Am văzut că ginerele încerca cu forța

să i-a copilul, copilul plângând s-a apucat de mama sa XXXXX și se împotrivea. Eu

am început să-i ajut Raisei să țină copilul și să-l elibereze de la tatăl său. În acest timp

ginerele m-a apucat de umărul drept și m-a împins, iar eu m-am lovit de scară”. În

cadrul ședinței instanței de fond XXXXX XXXXX a declarat, că hematomul s-a format

în urma faptului, că atunci când trăgeau fiecare în partea lui de copil, ea s-a lovit și la

umărul drept i-a apărut hematom. În cadrul ședinței instanței de apel, aceasta a

declarat, că hematomul s-a format în timp ce ea trăgea nepotul și s-a lovit de scară”,

dar nu a indicat care din aceste declarații sunt pertinente și pe care le respinge, lipsind

cu desăvârșire motivarea instanței de ce acestea, așa cum au fost reținute, coroborate

cu raportul de constatare nr. XXXXX din 11.01.2018 că la XXXXX XXXXX s-a

constatat hematom al umărului drept și articulației cotului drept, care putea fi produsă

la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele

relatate și se califică ca vătămare neînsemnată, nu pot fi calificate drept violarea de

domiciliu săvârșită cu aplicarea violenței asupra persoanei (art. 179 alin. (2) Cod penal);

d) a concluzionat inițial că: „instanța de fond corect a determinat

circumstanțele de fapt și de drept și just a făcut concluzia că faptele penale de violare

de domiciliu, reținute în culpa inculpatului au avut loc și au fost săvârșite de către

el în circumstanțele descrise”, dar apoi s-a contrazis îndicând că instanța de fond:

„incorect a calificat acțiunile de violare de domiciliu, ca fiind comise cu provocarea

leziunilor corporale”, și să recalifice acțiunile inculpatului la art. 179 alin. (1) Cod

penal, ca apoi să revină la rezumatul inițial invocând că: „tinând cont de rolul

inculpatului în săvârșirea actului de violență în familie și violare de domiciliu, și a

avut o pondere considerabilă la cauzarea vătămărilor corporale părților vătămate,

temeinicia adjudecării de la inculpat a despăgubirilor prejudiciului moral în

beneficiul părților vătămate XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX. în cuantum...”.

12

Ori, asemenea abordare nu corespunde criteriilor de apreciere a probelor și

circumstanțelor cauzei, prescrise în art. 101 Cod de procedură penală;

e) nu a soluționat chestiunea privind plata cheltuielilor judiciare în raport cu

prevederile art. 229 Cod de procedură penală.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se

impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei contestate, și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu legea,

să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Tomița Mihail, de partea vătămată XXXXX XXXXX și de

inculpatul Tabanov Piotr Gheorghi, casează total decizia Colegiul judiciar al Curții de

Apel Cahul din 27 noiembrie 2019 și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 10 iulie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Burduh

Nicolae Craiu

13