1ra-1225/2020 — art. 186 alin. 2 lit. d, 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1225/2020 — art. 186 alin. 2 lit. d, 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1225/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 05 iulie

2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2019,

declarat de avocata Angela Munteanu, în numele inculpatului

Chiosea Alexei XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.04.2017 – 05.07.2019,

instanța de apel: 28.07.2019 – 01.11.2019,

instanța de recurs: 23.03.2020 – 03.06.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 7 luni închisoare și în baza art.

190 alin. (1) Cod penal la 8 luni închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-

a fost stabilită pedeapsă definitivă de 1 an închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-a încasat prejudiciul material în beneficiul lui Vîrlan S. în sumă

de 6209 lei și în beneficiul lui Ghinculeac E. în mărime de 12.250 lei.

noiembrie 2016, ora 00.30, inculpatul Chiosea A., urmărind scopul sustrageri pe ascuns

a bunurilor altei persoane, în timp ce se afla în incinta clubului „Gold Chebab” din str.

Ismail 98/4, mun. Chișinău, în mod tainic, a sustras din geanta lui Ghinculeac E. un

telefon mobil de model „Samsung Galaxy A7”, cu nr. de IMEI 1: 356021071182238

și IMEI 2: 356022071182236, în care activa cartela cu nr. XXXXXX, la preț de 12.250

1

lei, după care cu bunul sustras s-a eschivat de la locul săvârșirii faptei, cauzându-i părții

vătămate o daună în proporții considerabile.

Tot el, la 05 octombrie 2017, în jurul orei 16.00, urmărind scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, aflându-se în

str. Pușkin 44/1, mun. Chișinău, a însușit ilicit de la Vîrlan S. mijloace bănești în sumă

de 300 euro care, conform cursului oficial al BNM, constituiau 6209 lei, sub pretextul

că oferă în locațiune apartamentul situat în XXXXXX, XXXXXX XXX pentru un

termen de două luni, pe care Chiosea A. l-a închiriat pentru o zi, a făcut poze și a postat

anunțul pe rețelele de socializare, înmânându-i lui Vîrlan S. cheile de la alt apartament,

prin ce i-a cauzat un prejudiciu material în proporții considerabile.

În temeiul art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța a dispus

examinarea cauzei în lipsa inculpatului ori, acesta s-a eschivat de la prezentarea în

ședințele de judecată, în privința lui fiind pornit dosar de căutare.

Totodată, instanța a conchis că în cadrul procesului penal au fost administrate

suficiente probe pertinente și concludente care confirmă vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunilor incriminate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 190 alin. (1)

Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a unei persoane și prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase, care a produs daune considerabile, cât și în baza art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 84 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit infracțiuni mai puțin grave, dar s-a eschivat de la

ședințele de judecată, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante, cele agravante fiind

– săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o

infracțiune similară, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă doar

prin izolare de societate, o asemenea pedeapsă fiind în măsură să asigure realizarea

scopului pedepsei penale.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă cu amendă.

Apelanta a invocat că infracțiunile săvârșite de inculpat fac parte din categoria

celor mai puțin grave, care se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond urma să aplice în privința inculpatului

prevederile art. 79 Cod penal, ori, a fost constatat că nu au fost cauzate prejudicii, că

pedeapsa nu este proporțională cu acțiunea comisă și personalitatea acestuia, care are

antecedente penale stinse, în cadrul urmăririi penale a recunoscut integral vina și s-a

căit sincer de cele comise, a explicat motivele și circumstanțele celor întâmplate,

precum și este de acord să restituie prejudiciul material cauzat părților vătămate.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că prima instanță, la stabilirea pedepsei inculpatului, a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunilor săvârșite, de motivul acestora, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, precum și de scopul

2

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, fiind constatat că

infracțiunile fac parte din categoria celor mai puțin grave.

Totodată, se atestă că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 79 Cod penal,

care prescrie că pot fi recunoscute în calitate de circumstanțe excepționale ale cauzei,

acele circumstanțe, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii,

de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia.

Însă, asemenea circumstanțe nu au fost stabilite, iar argumentele apărării

invocate în susținerea aplicării prevederilor art. 79 Cod penal în privința inculpatului

că și-a recunoscut vina, se căiește sincer nu constituie circumstanțe excepționale care

ar face posibilă stabilirea unei pedepse mai blânde, urmează a fi respinse deoarece

acesta a săvârșit un concurs de infracțiuni.

Astfel, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante

invocare de apărare - recunoașterea vinei, căința sinceră, caracteristica pozitivă, făcând

o individualizare corectă și obiectivă a pedepsei penale aplicate inculpatului, lipsind

temeiuri de a modifica pedeapsa aplicată.

Mai mult, aplicarea pedepsei cu închisoare va contribui la atingerea scopului

prevăzut la art. 2 alin. (2) Cod penal, că legea penală are drept scop prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și de alte persoane, ori aplicarea unei

pedepse cu suspendarea condiționată nu va atinge scopul legii penale, servind ca un

exemplu negativ pentru terțele persoane predispuse la comiterea infracțiunilor.

Deci, pedeapsa aplicată de instanța de fond corespunde pericolului și gradului

social al faptei comise, circumstanțelor comiterii infracțiunilor, atitudinii inculpatului

față de cele comise și neconștientizarea pericolului crimei.

Pe lângă aceasta, inculpatul, fiind înștiințat în mod legal despre locul, data și ora

ședinței de judecată, în instanța de fond nu s-a prezentat, iar cauza a fost examinată în

lipsa lui, prin sentința adoptată fiind anunțat în căutare. Fiind stabilit că acesta se

eschivează de la prezentarea în ședințele de judecată, în temeiul art. 321 Cod de

procedură penală, instanța a examinat cauza în lipsa inculpatului.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată

inculpatului o pedeapsă mai blândă, sub formă de amendă sau non privativă de

libertate.

Recurenta a invocat că instanțele de fond și de apel nu au motivat de ce o

pedeapsă mai blândă, sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității sau

amendă, nu poate fi aplicată inculpatului.

Astfel, infracțiunile incriminate inculpatului sunt mai puțin grave, pentru

comiterea căror se impune aplicarea unei pedepse non privative de libertate.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele de fond și de apel

urmau să ia în calcul că legea penală permite încheierea unei tranzacții de împăcare cu

partea vătămată.

Ori, o infracțiune mai puțin gravă, care se rezumă la însușirea prin înșelăciune și

abuz de încredere, apriori nu poate prezenta un pericol sporit pentru cetățeni.

3

Mai mult, la judecarea cauzei, acuzarea nu a prezentat probe verosimile că

inculpatul a renunțat la dreptul său de a apărea în fața instanțelor și de a se apăra

personal, iar citațiile anexate la materialele cauzei nu demonstrează citarea legală a

acestuia și refuzul lui de a-și exercita dreptul de a se apăra personal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5) și 10) Cod

de procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept și pe art. 427 alin. (1)

pct. 5) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri - cauza a fost

judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal

citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu împrejurările relevate în descriptivul hotărârilor atacate, care ar

fi esența și erorile concrete de drept a circumstanțelor că cauza a fost judecată în primă

instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate,

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile

de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

4

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând corect ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75,

84 alin. (1) Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă, persoana este

declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost

condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru

fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni

prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate.

Deci, în circumstanțele în care inculpatul a săvârșit două infracțiuni mai puțin

grave, circumstanțe atenuante nefiind stabilite, precum și s-a eschivat de la prezentarea

în ședințele de judecată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat, că chiar și

în prezența circumstanțelor invocate de recurent (pct. 5. din decizie), o pedeapsă mai

blândă, ar fi una inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite, persoana celui vinovat și a scopului pedepsei

penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

5

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Totodată, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot fi

invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel, astfel că argumentele

specificate în recursul ordinar că: „...instanțele de fond și de apel nu au motivat de ce

o pedeapsă mai blândă, sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității sau

amendă nu poate fi aplicată inculpatului. La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, instanțele de fond și de apel urmau să ia în calcul că legea penală permite

încheierea unei tranzacții de împăcare cu partea vătămată. Mai mult, la judecarea

cauzei, acuzarea nu a prezentat probe verosimile că inculpatul a renunțat la dreptul

său de a apărea în fața instanțelor și de a se apăra personal, iar citațiile anexate la

materialele cauzei nu demonstrează citarea legală a acestuia și refuzul lui de a-și

exercita dreptul de a se apăra personal” nu au fost invocate și în apel, deci nu au niciun

suport legal (pct. 3.- 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că inculpatului i

s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Angela Munteanu,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 05 iulie 2019 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2019, în privința inculpatului Chiosea

Alexei XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 03 iulie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6