1ra-623/20 — art. 191 alin. 2 lit. c CP

1ra-623/20 — art. 191 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-623/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir

Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu

Vitalie, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 26 martie 2019, în cauza penală în privința lui

Capustina Violeta XXXXX, născută la

XXXXX, originară din XXXXX, domiciliu

XXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.09.2016 – 28.09.2018;

Instanța de apel: 20.11.2018 – 26.03.2019;

Instanța de recurs: 19.12.2019 – 06.05.2020.

A C O N S T A T A T:

28 septembrie 2018, Capustina Violeta a fost achitată de sub învinuirea de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv

că fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de „Leoval Grup” SRL a fost respinsă.

rechizitoriul din 27 septembrie 2016, Capustina Violeta a fost învinuită de

faptul că în perioada 04-16 mai 2016, activând în calitate de vânzătoare la

„Leoval Grup” SRL, în baza ordinului nr. 47/2016-A din 04 mai 2016, în ghereta

amplasată pe str. Doina și Ion Aldea-Teodorovici nr. 127/1, mun. Chișinău, cu

scopul sustragerii bunurilor ce aparțin „Leoval Grup” SRL, încredințate în

administrarea sa în baza contractului individual de muncă nr. 0405/16 din

04 mai 2016 și acordului privind răspunderea materială deplină a angajatului

1

la contractul menționat, a însușit bani în sumă de 2 008, 19 lei, cauzând părții

vătămate o daună materială în proporții considerabile.

Acuzarea a încadrat aceste acțiuni ale inculpatei în baza art. 191 alin. (2)

lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „însușirea ilegală a bunurilor altei

persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită în proporții

considerabile”.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpata să fie recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 191 alin. (2) lit.

c) Cod penal, precum și să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe

un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar pentru femei, și cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități în domeniul gestionării

bunurilor pe un termen de 5 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa

stabilită inculpatei să fie suspendată condiționat pentru perioada de

probațiune de 3 ani.

3.1 În argumentarea apelului, a invocat că prima instanță eronat a

ajuns la concluzia că fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Cu referire la latura obiectivă, a susținut că existența acesteia, în

contradicție cu concluzia primei instanțe, este dovedită prin probele cercetate

în ședința de judecată, și anume: contractul individual de muncă nr. 0405/16

din 04 mai 2016, încheiat între „Leoval Grup” SRL și inculpată, acordul la acest

contract privind răspunderea materială deplină a angajatului din 04 mai 2016,

semnat de administratorul „Leoval Grup” SRL și de inculpată, procesul-verbal

nr. 1405/16 din 14 mai 2016 și actele privind rezultatele inventarierii.

Cu referire la latura subiectivă, a relevat că existența acesteia, în

contradicție cu concluzia primei instanțe, este dovedită prin aceea că la

predarea schimbului său, inculpata nu și-a executat obligația de a întocmi

procesul-verbal de predare a mărfii, care se transmite următorului vânzător, cu

indicarea neajunsurilor depistate, ceea ce denotă intenția inculpatei de a însuși

mijloacele bănești ce i-au fost încredințate.

În succesiunea acestor argumente, a punctat că, contrar celor reținute de

prima instanță, este irelevant că procesul-verbal nr. 1405/16 din 14 mai 2016

și actele privind rezultatele inventarierii au fost întocmite în lipsa inculpatei și

fără ca aceasta să le semneze.

În această privință, a notat că prima instanță nu a luat în considerare

declarațiile reprezentantului părții vătămate „Leoval Grup” SRL, Mitrofan

Valeriu, din care rezultă că potrivit practicii întreprinderii, datele din

procesele-verbale de predare a mărfii dintr-o gheretă sunt regulat introduse în

baza de date a întreprinderii, fiind contrapuse inclusiv cu datele din lenta de

casă și cu banii transmiși de vânzător, în vederea depistării neajunsurilor de

marfă sau bani.

Astfel, a evidențiat că la depistarea neajunsurilor, vânzătorul care a

predat schimbul este invitat pentru a da explicații, însă din motiv că inculpata

2

a refuzat să ofere explicații, s-a decis să fie întocmite actele privind rezultatele

inventarierii, nefiind necesar ca inculpata să le semneze.

26 martie 2019, a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința fără

modificări.

4.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că

pronunțând sentința, prima instanță corect a constatat faptele și

circumstanțele cauzei, ajungând la concluzia privind nevinovăția inculpatei în

baza art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că fapta inculpatei nu

întrunește elementele infracțiunii.

Instanța de apel a menționat că împrejurările ce determină necesitatea

achitării inculpatei au fost constatate prin totalitatea de probe cercetate în

ședința de judecată, acestea fiind corect apreciate, respectându-se prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, din punctul de vedere al veridicității,

pertinenței, concludenței și utilității, iar al tuturor probelor în ansamblu – din

punctul de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a relevat că inculpata a dat declarații constante și

consecutive, menținându-și poziția privind nerecunoașterea vinovăției de la

faza urmăririi penale până la faza judecării cauzei în ordine de apel, iar

versiunea sa nu a fost combătută de către partea acuzării în afara oricărui dubiu

rezonabil.

Cu referire la probele la care a făcut trimitere acuzarea în susținerea

poziției expuse în cererea de apel, ce au fost consemnate în procesul-verbal al

ședinței de judecată și partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a

menționat că prima instanță a analizat și a apreciat respectivele probe în baza

tuturor criteriilor de admisibilitate, prin coroborare și raportare la prevederile

legale și corect a ajuns la concluzia că acestea nu demonstrează vinovăția lui

Violetei Capustina, iar dezacordul subiectiv al apelantului asupra aprecierilor

instanței de judecată nu reprezintă temei de casare a unei sentințe legale și

întemeiate.

La fel, instanța de apel a precizat că în cadrul examinării cauzei în ordine

de apel, acuzărea nu a prezentat probe noi, ce ar confirma cert săvârșirea faptei

prejudiciabile incriminate inculpatei Capustina Violeta, limitându-se la

invocarea probelor care au fost prezentate primei instanțe și au fost apreciate

și analizate corespunzător, fiind doar audiați suplimentar reprezentantul părții

vătămate „Leoval Grup” SRL, Mitrofan Valeriu, și martorul acuzării Noroc

Alexandru, care însă nu au comunicat date noi.

Instanța de apel a menționat că delapidarea averii străine, realizată

asupra unor bunuri statice, poate avea loc numai în prezența următoarelor

condiții cumulative: ridicarea bunurilor din locul în care se aflau; intrarea

bunurilor în posesia nelegitimă a făptuitorului, care constă în depășirea

prerogativelor conferite persoanei în privința bunurilor încredințate; și

existența posibilității reale, conștientizate de făptuitor, de a se folosi și dispune

de bunuri de parcă ar fi proprii.

3

Instanța de apel a arătat că acuzarea nu a reușit să demonstreze că fapta

inculpatei întrunește semnele obiective și subiective ale componenței de

infracțiune prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, care ar permi te

recunoașterea vinovăției și condamnarea inculpatei în baza infracțiunii

incriminate.

În particular, instanța de apel a reliefat că potrivit declarațiilor

reprezentantului părții vătămate „Leoval Grup” SRL, Mitrofan Valeriu, date în

ședința de judecată, procesul-verbal nr. 1405/16 din 14 mai 2016 (f.d. 53, vol.

I), care reflectă suma totală a prejudiciului de 2 008, 19 lei, calculat conform

actelor privind rezultatele inventarierii, a fost întocmit în lipsa inculpatei, care

ar fi refuzat să se prezinte și să semneze acest proces-verbal, ca de altfel și

actele privind rezultatele inventarierii.

În context, instanța de apel a observat că la materialele cauzei nu există

nici o dovadă a faptului că inculpata a fost înștiințată despre efectuarea

propriu-zisă a inventarierii la ghereta în care a muncit, pentru a fi prezentă și,

în caz de necesitate, să-și poată exprima obiecțiile privind modalitatea și

rezultatele inventarierii.

Instanța de apel a specificat că fiind audiată în ședința de judecată,

inculpata a negat că a fost invitată să participe la procesul de inventariere, care

s-a soldat cu întocmirea actelor privind rezultatele inventarierii, afirmând doar

că atunci când și-a încheiat ultimul schimb la gheretă, a întocmit

procesul-verbal de predare a mărfii, anexat la materialele cauzei (f.d. 83-84, vol.

I), în care nu sunt indicate neajunsuri.

Așadar, instanța de apel a mai remarcat că toate actele privind rezultatele

inventarierii, și anume actele nr. 0505/16 (f.d. 40-46, vol. I), nr. 0705/16 (f.d.

33-39, vol. I), nr. 1005/16 (f.d. 26-32, vol. I), nr. 1305/16 (f.d. 19-25, vol. I) și

nr. 1405/16 (f.d. 12-18, vol. I) au fost semnate doar de către membrii comisiei

desemnate de „Leoval Grup” SRL, acești membri efectuând inventarierea în

lipsa inculpatei.

În concluzie, instanța de apel a considerat că nu s-au demonstrat laturile

subiectivă și obiectivă în acțiunile inculpatei, susținând în acest concluziile

primei instanțe.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că apelul procurorului este

nefondat în raport cu circumstanțele cauzei și prevederile legale.

de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Călugăreanu Vitalie, acesta invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală și solicitând casarea deciziei și dispunerea rejudecării

cauzei de către instanța de apel, într-un alt complet de judecată.

5.1 În argumentarea recursului, procurorul a susținut că instanța de

apel greșit a menținut sentința primei instanțe, prin care inculpata a fost

achitată de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin.

(2) lit. c) Cod penal, din motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele

4

infracțiunii, această concluzie fiind contrară probelor cercetate în ședința de

judecată.

A invocat că instanța de apel, deși a indicat în cuprinsul deciziei toate

declarațiile martorului și ale reprezentantului părții vătămate, le-a dat o

apreciere selectivă și incompletă, accentuând lipsa elementelor infracțiunii,

aplicând astfel eronat prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală.

În această conjunctură, a reiterat esența și relevanța acestor declarații,

afirmată la faza apelului, invocând, totodată, că instanța de apel nu a luat în

considerare probele materiale din dosar.

Consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul acuzării, iar decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, mai ales că instanța de apel nici nu a clarificat

circumstanțele relevante pentru prezenta cauză.

în raport cu materialele cauzei și argumentele prezentate, Colegiul penal

concluzionează asupra inadmisibilității acestuia, din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza

materialelor din dosar.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, un complet

format din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este

vădit neîntemeiat.

Art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală stipulează că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427,

fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Iar, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi de drept

procesual sau formal și de drept material sau substanțial. Astfel, instanța de

recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și/sau material.

În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, invocat de procuror, și anume erorile de drept: instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

5

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul penal

relevă că argumentele recurentului nu și-au găsit confirmare.

În esență, Colegiul penal atestă că, criticile recurentului se referă la faptul

că instanțele de fond nu au analizat plenar și minuțios acțiunile inculpatei,

acordând o apreciere greșită declarațiilor martorului și ale reprezentantului

părții vătămate, precum și neluând în considerare probele materiale din dosar,

fapt care, în opinia recurentului, a generat achitarea eronată a

inculpatei.

Verificând alegațiile recurentului în raport cu actele cauzei, Colegiul

penal conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la

adoptarea soluției de respingere a apelului procurorului cu menținerea

sentinței a respectat prevederile legale, adoptând o soluție corectă și

întemeiată.

Colegiul penal menționează că la această etapă de examinare a cauzei,

instanța de recurs ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu

dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de

fapt, decât cea constatată de instanțele fond, aceasta fiind sarcina

primordială a instanțelor respecive.

Prin urmare, Colegiul penal nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a

anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt

stabilită de instanțele de fond, corectitudinea, în speță, a achitării inculpatei

Capustina Violeta de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Astfel, cu referire la situația de fapt susținută de procuror pe parcursul

examinării cauzei, care în opinia acestuia denotă vinovăția inculpatei în

săvârșirea faptelor incriminate prin rechizitoriu, Colegiul penal conchide că

judecând apelul procurorului, instanța de apel a examinat cauza sub toate

aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a

sentinței, soluția căreia este argumentată și corespunde cumulului de probe

administrate și verificate nemijlocit în ședințele de judecată în condițiile art.

100 alin. (4) Cod de procedură penală, care au primit aprecierea

corespunzătoare prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punctul

de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării

reciproce, instanțele de fond în mod întemeiat și corect ajungând la

concluzia că acțiunile inculpatei nu întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Or, în vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă

apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Relevant în acest context este că hotărârea instanței de apel,

potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă,

printre altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

6

În context, Colegiul penal reține că instanța de apel a oferit aprecierea

cuvenită declarațiilor martorului și ale reprezentantului părții vătămate, cât și

probelor materiale din dosar la care face referire partea acuzării în recurs,

ajungând la concluzia că acestea nu pot fi puse la baza recunoașterii vinovăției

Violetei Capustina, deoarece fie sunt nerelevante sau insuficiente, fie nu sunt

confirmate prin alte probe.

La fel, Colegiul penal constată că în esență, argumentele recurentului

sunt identice celor din cererea de apel și ele au constituit obiect de

examinare la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța le-a dat o

apreciere corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă inclusiv în

prezenta decizie la pct. 4.1, motivare pe care instanța de recurs și-o

însușește pe deplin, cu mențiunea că reiterarea acesteia nu se mai impune

având în vedere și faptul că verificând hotărârea atacată în raport cu

prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, nu se identifică

existența și a altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casarea

deciziei recurate.

În această ordine de idei, Colegiul penal consideră necesar să menționeze

că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului,

care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile

judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază.

Scopul motivării este de a demonstra părților că au fost ascultate, contribuind

astfel la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. În plus, îl obligă pe

judecător să-și întemeieze motivarea pe argumente obiective și să prezerve

drepturile apărării.

Chiar dacă o instanță nu este obligată să furnizeze un răspuns detaliat

fiecărui argument invocat (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos din

19 aprilie 1994, pct. 61), din hotărâre trebuie să rezulte cu claritate că

problemele invocate în speță au fost abordate (Boldea împotriva României din

15 februarie 2007, pct. 30). Instanțele naționale trebuie să indice suficient de

clar motivele pe care se întemeiază, astfel încât justițiabilul să-și poată exercita

în mod util dreptul de recurs de care dispune (Hadjianastassiou împotriva

Greciei din 16 decembrie 1992, pct. 33).

Așadar, contrar alegațiilor recurentului, Colegiul penal evidențiază că

instanța de apel s-a expus motivat și complet asupra tuturor argumentelor

formulate în cererea de apel a procurorului, abordând problemele esențiale

ale speței, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea justeței acestei motivări,

pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Din considerentele expuse supra, Colegiul penal conchide că erorile

invocate în recurs nu și-au găsit confirmarea, iar hotărârea atacată este legală

și întemeiată, astfel că recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

7

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2019, în cauza penală

în privința lui Capustina Violeta XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 iunie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

8