1ra-211/20 — Art. 171 alin. 1 CP

1ra-211/20 — Art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-211/20

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

24 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și de către

avocatul Fediuc Valentin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 22 martie 2019 și a deciziei

Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2019, în cauza penală în

privința lui

Motricală Petru XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.03.2018 - 22.03.2019;

Instanța de apel: 18.04.2019 - 26.06.2019;

Instanța de recurs: 16.08.2019 - 24.03.2020.

A C O N S T A T A T:

Motricală Petru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 171 alin. (1)

Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de

5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită inculpatului a fost

suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 4 ani.

Cheltuielile judiciare în sumă de 1 398 de lei au fost trecute în contul statului.

Motricală Petru, la 24 iunie 2017, aproximativ la ora 13:00, aflându-se în

gospodăria XXXXX situată în XXXXX, și observând-o pe fiica acesteia, XXXXX,

născută în anul XXXXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul

satisfacerii sale sexuale, profitând de imposibilitatea XXXXX de a-și exprima voința

din cauza XXXXX de care suferă ultima, intenționat, prin aplicarea constrângerii

1

psihice și fizice a condus-o forțat în casa părintească a ultimei din gospodăria

XXXXX, unde el, profitând la fel de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza

constrângerii fizice malformate, contrar voinței XXXXX, a întreținut cu ultima un

raport sexual în formă obișnuită în mod forțat.

Prima instanță a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Motricală Petru în

baza art. 171 alin. (1) Cod penal, conform indicilor calificativi: „raportul sexual

săvârșit prin constrângere fizică și psihică, profitând de imposibilitatea acesteia de

a se apăra și de a-și exprima voința”.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de

4 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, și să se încaseze în beneficiul

statului, din contul inculpatului, cheltuielile judiciare în sumă de 1 398 de lei,

suportate de stat pentru efectuarea expertizelor judiciare.

3.1 În argumentarea apelului, cu referire la pedeapsa stabilită

inculpatului, a invocat că la individualizarea pedepsei, prima instanță nu a ținut

cont de toate împrejurările în care a fost comisă fapta infracțională și de persoana

inculpatului, care nu este la prima abatere de ordin penal, însă nu a făcut

concluziile necesare, nu a pășit pe calea corijării și iarăși a săvârșit o infracțiune

mai puțin gravă, cu intenție.

A menționat și că prima instanță nu a luat în considerare faptul că inculpatul

a comis infracțiunea în stare de ebrietate alcoolică, ceea ce în conformitate cu

art. 77 alin. (1) lit. j) Cod penal, constituie o circumstanță agravantă.

A evidențiat că inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, manifestând o lipsă

de căință și indiferență atât față de victimă, care este o persoană cu XXXXX, cât și

față de consecințele infracțiunii.

Astfel, a considerat că pedeapsa stabilită inculpatului este prea blândă și

contravine prevederilor art. 2 alin. (1) Cod penal.

A indicat că ținând cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal, realizarea

scopurilor pedepsei penale și corijarea inculpatului este posibilă doar prin

izolarea acestuia de societate.

A arătat că prima instanță nu și-a motivat soluția privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei, cu atât mai mult că o atare soluție nu va duce

la formarea de către inculpat a unei atitudini pozitive față de ordinea de drept,

regulile de conviețuire socială și principiile morale, precum și nu va contribui la

prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni similare.

3.2 În continuare, cu referire la cheltuielile judiciare, a invocat că, conform

art. 228 alin. (1) Cod de procedură penală, în modul prevăzut de legea procesuală

penală, din sumele alocate de stat vor fi compensate inclusiv cheltuielile judiciare

suportate de către experți, iar art. 228 alin. (5) Cod de procedură penală prevede

că aceste cheltuieli vor fi recuperate la cerere în baza unei hotărâri a organului de

urmărire penală sau a instanței în mărimea stabilită de legislația în vigoare.

A notat că art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, prevede situațiile când

instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

iar art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală – situația când instanța de judecată

2

poate elibera condamnatul de plata acestor cheltuieli, și anume atunci când plata

cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea condamnatului.

A afirmat că soluția primei instanțe ce ține de cheltuielile judiciare

contravine prevederilor art. 228 alin. (5) Cod de procedură penală, luându-se în

considerare mărimea acestor cheltuieli, circumstanțele excepționale ale cazului,

persoana inculpatului și situația lui materială, precum și caracterul infracțiunii

săvârșite.

a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința fără modificări.

4.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că

prima instanță corect a reținut faptele, circumstanțele cauzei și vinovăția

inculpatului.

În ceea ce privește pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a indicat

că în contradicție cu cele invocate de acuzare, prima instanță corect s-a condus de

prevederile art. 75 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind una corectă, echitabilă și

legală.

Astfel, instanța de apel a menționat că prima instanță a argumentat suficient

de convingător necesitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, având

în vedere că inculpatul anterior nu a fost condamnat, iar argumentul acuzării

precum că inculpatul s-a aflat anterior în conflict cu legea nu poate fi reținut,

deoarece prin sentința Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din

14 februarie 2018, a fost încetat procesul penal în privința inculpatului, intentat în

baza art. 179 alin. (2) Cod penal, din motivul împăcării părților.

Aici, instanța de apel a făcut trimitere și la caracteristica eliberată de

administrația publică locală, din care rezultă că inculpatul se caracterizează

pozitiv, anterior nu a comis infracțiuni și nu a încălcat ordinea publică, iar în

familie are un comportament cuviincios, nefiind agresiv.

Instanța de apel a relevat că, condamnarea inculpatului cu executarea reală

a pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani ar crea repulsie, cauzând

noi suferințe inculpatului și nu va putea atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, ci va genera dispreț față de pedeapsa aplicată și va înjosi demnitatea

inculpatului.

Instanța de apel a punctat că prima instanță just a constatat întrunirea

cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 90 Cod penal, în baza cărora

poate fi justificată legalitatea adoptării sentinței și stabilirii perioadei de

probațiune de 4 ani, contraargumentele acuzării în această privință fiind

declarative.

Astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță în limitele legii i-a oferit

inculpatului o șansă de a se reabilita față de societate pentru fapta comisă, urmând

ca pe durata perioadei de probațiune, cât și ulterior, acesta să nu săvârșească o

nouă infracțiune și, prin comportament exemplar și muncă cinstită, să

îndreptățească încrederea acordată de instanță.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanța de apel a notat că în speță,

cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare în sumă de 1 398 lei au fost

3

suportate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului, acestea fiind trecute în contul

statului.

Instanța de apel a observat că în conformitate cu art. 228 alin. (4) Cod de

procedură penală, expertul are dreptul la recompensă pentru executarea

obligațiilor, afară de cazurile când le-a executat în cadrul unei însărcinări de

serviciu.

În context, instanța de apel a specificat că acuzarea nu a dovedit că,

cheltuielile în sumă de 1 398 de lei au fost suportate în afara unei însărcinări de

serviciu.

De altfel, instanța de apel a menționat că ordonator al expertizelor vizate a

fost anume organul de urmărire penală, care are obligația pozitivă de a acționa în

vederea descoperirii infracțiunilor, iar legislația procesuală penală nu prevede în

mod expres suportarea de către inculpat a cheltuielilor legate de efectuarea

expertizelor judiciare.

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta,

acesta invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală și solicitând casarea deciziei în partea individualizării pedepsei și

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

5.1 În argumentarea recursului, cu referire la temeiul prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, procurorul a susținut că instanța de apel

nu a indicat temeiurile ce au dus la respingerea apelului declarat de acuzare și a

adoptat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția în

partea ce ține de individualizarea pedepsei stabilite inculpatului.

5.2 Cu referire la temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, procurorul a reiterat argumentele prezentate în instanța de

apel.

Suplimentar, a indicat că infracțiunile ce țin de viața sexuală au o profundă

semnificație antisocială, generând repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan

social și periclitând desfășurarea normală a vieții sexuale a persoanelor.

A declarat că pericolul social al infracțiunii de viol constă în depravarea

morală și marcarea profundă a victimei violului.

A subliniat că pedeapsa trebuie să impună infractorului lipsuri și restricții

proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și să fie suficientă pentru

restabilirea echității sociale, astfel încât corectarea și reeducarea inculpatului

poate avea loc numai în condiții mai severe.

A afirmat că, condamnarea inculpatului cu executarea reală a pedepsei sub

formă de închisoare va avea ca efect nu osânda inculpatului, după cum greșit a

reținut instanța de apel, ci o reacție penală adecvată împotriva infracțiunilor de

viol.

Consideră că, concluziile instanței de apel în partea individualizării pedepsei

sunt eronate și neconforme scopului legii penale și principiului individualizării

răspunderii și pedepsei penale.

4

recursului declarat de procuror, pledând pentru admiterea acestuia din alte

motive decât cele invocate, casarea deciziei instanței de apel și sentinței primei

instanțe, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1)

Cod penal.

de către avocatul Fediuc Valentin în numele inculpatului Motricală Petru,

acesta invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2) și 8) Cod de procedură penală

și solicitând casarea deciziei instanței de apel și sentinței primei instanțe, precum

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat de sub

învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

7.1 În argumentarea recursului, cu referire la temeiul prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, avocatul în numele inculpatului a susținut

că la materialele cauzei este anexată copia sentinței Judecătoriei Strășeni (sediul

Călărași) din 14 februarie 2018, prin care a fost încetat procesul penal în privința

inculpatului, intentat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, din motivul împăcării

părților.

A remarcat că în condițiile în care același judecător a examinat în primă

instanță atât cauza nominalizată, cât și prezenta cauză, iar faptele care au

determinat tragerea la răspundere penală a inculpatului în baza art. 179 alin. (2)

Cod penal au fost o continuitate a faptelor ce constituie obiect de examinare în

prezenta cauză, rezultă că același judecător a stabilit de 2 ori circumstanțele cauzei

și s-a expus asupra vinovăției inculpatului.

Astfel, în temeiul art. 33 alin. (2) pct. 5) și 6) Cod de procedură penală,

consideră că judecătorul respectiv nu putea participa la judecarea prezentei cauze,

nefiind întrunite condițiile unei instanțe imparțiale.

7.2 Cu referire la temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, avocatul în numele inculpatului a afirmat că instanțele ierarhic

inferioare și-au format convingerea privind vinovăția inculpatului în baza

probelor acuzării, deși acestea sunt contradictorii.

7.3 În altă ordine de idei, cu referire la faptul că inculpatul nu a folosit calea

apelului, avocatul în numele inculpatului a explicat că acesta nu a înțeles pe deplin

efectele sentinței de condamnare, deoarece nu a beneficiat în deplină măsură de

exercitarea dreptului de apărare, aspect care impune aplicarea directă a

prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

a motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi

respinse, cu menținerea deciziei instanței de apel, din următoarele raționamente.

În conformitate cu art. 424 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de

recurs și numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept

să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

5

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală stipulează că judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

Colegiul penal lărgit decelează că soluția respectivă se adoptă în cazul în care

se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este

tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată

și motivată.

Recursul este inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei hotărâri

nesusceptibile de recurs ori se declară de către persoane care nu sunt titulari ai

dreptului de recurs sau cu depășirea limitelor legale în care se poate declara recurs

de către diferiți titulari.

8.1 Cu referire la recursul declarat de avocatul Fediuc Valentin în numele

inculpatului Motricală Petru, Colegiul penal lărgit reține următoarele.

Din materialele cauzei, Colegiul penal lărgit constată că sentința integrală a

Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași) din 22 martie 2019, prin care inculpatul a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, a fost

pronunțată în prezența inculpatului și apărătorului său, avocatului

Diaconov Vladimir, cărora le-a fost explicat modul și termenul de atac al sentinței

(f.d. 166), fiindu-le, totodată, înmânată contra semnătură și câte o copie a sentinței,

fapt ce se confirmă prin recipisa anexată la materialele cauzei (f.d. 171).

Drept urmare, în conformitate cu art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală,

termenul de apel împotriva sentinței a expirat la data de 08 aprilie 2019, or zilele

de 06-07 aprilie 2019 au fost nelucrătoare.

Însă inculpatul, deși a recepționat o copie a sentinței și a cunoscut modul și

termenul de atac al acesteia, nu și-a valorificat dreptul de a o contesta cu apel nici

în termenul prevăzut de art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, și nici ulterior,

cu o eventuală solicitare de repunere în termen a apelului, sentința fiind contestată

cu apel doar de către procuror.

Conform art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu pot fi atacate cu

recurs sentințele în privința cărora persoanele indicate în art. 401 nu au folosit

calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel

prin care i s-a înrăutățit situația.

Așadar, având în vedere că prin decizia instanței de apel, inculpatului nu i

s-a înrăutățit situația, acesta nu este în drept să o conteste cu recurs ordinar, din

care motiv instanța de recurs nu va supune examinării legalitatea hotărârilor

instanțelor ierarhic inferioare prin prisma argumentelor invocate de apărare.

Iar, în ceea ce vizează argumentul apărării precum că inculpatul nu a înțeles

pe deplin efectele sentinței de condamnare, deoarece nu a beneficiat în deplină

măsură de exercitarea dreptului de apărare, aspect care ar impune aplicarea

6

directă a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, Colegiul penal

lărgit reține următoarele.

Art. 6 § (3) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră

dreptul la o asistență judiciară care trebuie să fie „concretă și efectivă”. Or, simpla

prezență a unui avocat nu este suficientă pentru a asigura eficiența acestei

asistențe.

Totuși, statul contractant nu poate fi considerat răspunzător pentru toate

deficiențele unui avocat (Lagerblom împotriva Suediei din 14 ianuarie 2003,

pct. 56). Datorită independenței baroului în raport cu statul, conduita apărării

revine în esență inculpatului și avocatului acestuia, ceea ce înseamnă că statul

contractant nu are obligația de a interveni decât în cazul în care este evidentă

incapacitatea avocatului din oficiu de a oferi o asistență efectivă sau în cazul în care

este informat suficient cu privire la aceasta în altă manieră (Daud împotriva

Portugaliei din 21 aprilie 1998, pct. 38).

Iar în speță, apărarea nu a prezentat niciun motiv concret și rezonabil care

ar determina instanța de recurs să considere că la etapa judecării cauzei de către

prima instanță, avocatul inculpatului era incapabil să-i ofere inculpatului o

asistență efectivă.

Mai mult ca atât, Colegiul penal lărgit reiterează că deși în apel inculpatul a

fost asistat de același avocat ca și în instanța de recurs, apărarea nu a declarat apel

cu o eventuală solicitare de repunere în termen a apelului, cu toate că din

perspectiva apărării, lipsa unei asistențe efective a inculpatului în prima instanță

putea fi considerată un motiv întemeiat al întârzierii apelului.

Din considerentele expuse supra, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că

recursul declarat de avocatul Fediuc Valentin în numele inculpatului

Motricală Petru urmează a fi respins ca inadmisibil, din motiv că nu a fost declarat

cu respectarea condițiilor legale, și anume a condiției de folosire a căii apelului.

8.2 Cu referire la recursul declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, Colegiul penal lărgit reține

următoarele.

Art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, invocat de procuror,

prevede ipoteza când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, la fel invocat de procuror,

prevede ipoteza când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Având în vedere argumentele recursului, Colegiul penal lărgit conchide că

sub aspectul acestor temeiuri de casare, procurorul consideră că instanțele

ierarhic inferioare neîntemeiat i-au stabilit inculpatului o pedeapsă cu

suspendarea condiționată a executării acesteia în temeiul art. 90 Cod penal.

Raportând însă argumentele invocate la circumstanțele speței, Colegiul

penal lărgit relevă că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de procuror.

7

Analizând partea descriptivă a deciziei contestate, Colegiul penal lărgit

atestă că instanța de apel a constatat și a apreciat corect circumstanțele de fapt și

de drept la stabilirea pedepsei inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiile de drept material, ținând cont de

prevederile art. 61, 75-78 și 90 Cod penal.

Conform art. 7 alin. (1) Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat

și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv, are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane.

Art. 75 alin. (1) Cod penal stipulează că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, analizând în ansamblu totalitatea probelor administrate și cercetate

în cadrul întregului proces penal, Colegiul penal lărgit consideră că instanțele

ierarhic inferioare corect au conchis că vinovăția inculpatului este pe deplin

dovedită și acțiunile lui just au fost încadrate în baza art. 171 alin. (1) Cod penal.

Iar, pornind de la prevederile art. 171 alin. (1) Cod penal, instanțele ierarhic

inferioare corect au stabilit limitele de pedeapsă aplicabile, și anume: limita

minimă – 3 ani de închisoare și limita maximă – 5 ani de închisoare.

Totodată, se impune mențiunea că prima instanță i-a stabilit inculpatului

pedeapsa la limita maximă a sancțiunii normei incriminate, și anume pedeapsa sub

formă de închisoare pe un termen de 5 ani.

În privința dezacordului procurorului cu aplicarea de către prima instanță a

suspendării condiționate a executării pedepsei sub formă de închisoare și cu

menținerea acestei soluții de către instanța de apel, Colegiul penal lărgit

menționează că în conformitate cu art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea

pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din

imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată dispune neexecutarea

pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă

8

pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Deci, raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal are la

origine convingerea că, corectarea și reeducarea condamnatului este posibilă fără

a fi izolat de comunitate, familie și societate.

Această instituție juridică a fost instituită întru realizarea scopului pedepsei

fără ca, condamnatul să fie izolat de societate, acesta fiind supus unui termen de

încercare, fără executarea reală a pedepsei, evitându-se dezavantajele pe care le

atrage după sine privațiunea de libertate: desprinderea condamnatului de familie

și de modul de viață obișnuit și contactul cu infractorii recidiviști periculoși care îl

pot antrena în continuare în noi activități criminale. De asemenea, un alt aspect

important îl reprezintă economiile pe care statul le face în varianta neexecutării

pedepsei în penitenciar.

În general, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de

judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite

și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială

etc.

Față de considerentele menționate, Colegiul penal lărgit atestă că instanța

de apel corect a evidențiat că dispunând suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, prima instanță a ținut cont de toți factorii legali relevanți,

raportându-i la circumstanțele concrete ale cauzei, și anume: gravitatea

infracțiunii săvârșite, motivul acesteia, lipsa pretențiilor materiale ale victimei,

persoana celui vinovat (inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de trai, în

familie are un comportament cuviincios și nu se află la evidența medicului

narcolog și a celui psihiatru), lipsa circumstanțelor agravante, influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și condițiile de viață

ale familiei acestuia.

La fel, instanța de apel just a menționat că inculpatul anterior nu a fost

condamnat, iar argumentul acuzării precum că inculpatul s-a aflat anterior în

conflict cu legea nu poate fi reținut, deoarece prin sentința Judecătoriei Strășeni

(sediul Călărași) din 14 februarie 2018, a fost încetat procesul penal în privința

inculpatului, intentat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, din motivul împăcării

părților.

În contextul circumstanțelor evidențiate, Colegiul penal lărgit consideră că

este corectă concluzia instanțelor ierarhic inferioare privind aplicarea

9

prevederilor art. 90 Cod penal, întrucât în acest caz scopul pedepsei poate fi atins

și fără executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare, deoarece din

circumstanțele speței rezultă că inculpatul a înțeles pericolul social al infracțiunii

prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că la suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate, prima instanță și cea de apel nu au comis erori de

drept, deoarece la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal au fost respectate

exigențele legii, iar argumentele recursului procurorului în acest sens sunt

neîntemeiate.

Din considerentele expuse supra, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că

recursul declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Devder Djulieta, urmează a fi respins ca inadmisibil, din motiv că este nefondat,

decizia instanței de apel fiind legală, întemeiată și motivată.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și de către

avocatul Fediuc Valentin în numele inculpatului, cu menținerea deciziei Colegiului

penal a Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2019, în cauza penală în privința lui

Motricală Petru XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 05 iunie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

10