1ra-1059/2020 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-1059/2020 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1059/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 18 decembrie 2019, declarat de avocata Elena Vlas, în numele inculpatului

Boguțchii Fiodor XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.04.2019 – 15.10.2019,

instanța de apel: 06.11.2019 – 18.12.2019,

instanța de recurs: 20.02.2020 – 13.05.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Boguțchii

Fiodor a fost condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat

pentru o perioadă de probațiune de 4 ani.

Boguțchii F., aflându-se în gospodăria proprie din XXXXXX XXX, XXXXXX, fiind

în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict apărut cu Cutughin V., din motivul

că acesta în aceeași zi l-a maltratat în gospodăria sa, din aceeași localitate, urmărind

intenția provocării vătămărilor corporale, i-a aplicat lui Cutughin V. două lovituri cu

un cuțit de bucătărie în regiunea brațului stâng, provocându-i vătămări corporale sub

formă de plagă tăiată împunsă a brațului stâng cu lezarea arterei brahiale, șoc

hemoragic gradul I și anemie post hemoragică, gradul I și II, care s-au produs prin

acțiunea traumatică a unui obiect trăitor sau înțepător-tăietor, pot data din 03.08.2018

și, conform raportului de expertiză medico-legală nr.201821D0114 din 17.10.2018, se

califică ca vătămări corporale grave.

1

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele incriminate prin

rechizitoriu și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.

Dat fiind că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului, acțiunile lui

urmează a fi încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea gravă a

integrității corporale și a sănătății, periculoasă pentru viață.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune gravă prin care a atentat la relațiile sociale cu privire

la viața și integritatea persoanei, că nu are antecedente penale, se caracterizează

negativ, ca circumstanță atenuantă a fost stabilită – recunoașterea vinovăției, cea

agravantă fiind – săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate, concluzionând că

reeducarea și corectarea acestuia este posibilă cu stabilirea unei pedepse cu închisoare,

în condițiile beneficierii de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege, în corespundere cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

La fel, instanța a statuat că, conform art. 90 alin. (1), (2) și (6) Cod penal dacă,

la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, pentru un termen de probațiune.

Deci, în împrejurările în care inculpatul și-a recunoscut vina, a comis pentru

prima dată o infracțiune, se căiește sincer de cele comise și le regretă, iar partea

vătămată l-a iertat, nu este rațională executarea pedepsei stabilite, fiind posibilă

suspendarea executării pedepsei cu închisoarea și acordarea posibilității acestuia ca în

termenul de probă prin comportare exemplară și muncă cinstită să îndreptățească

încrederea ce i s-a acordat.

În același timp, cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor pentru obiectele

de birotică urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece nu se încadrează în

prevederile art. 227 Cod de procedură penală.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 3 ani și 4 luni

închisoare, iar prin aplicarea art. 901 Cod penal, să-i fie stabilită prima parte a pedepsei

– 1 an și 4 luni de închisoarea cu executare în penitenciar, iar restul pedepsei – 2 ani

închisoare de suspendat condiționat pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

Apelantul a invocat că instanța nu a ținut cont de caracterul social periculos al

faptei comise de către inculpat și de pericolul social sporit al infracțiunii săvârșite, de

motivul și de persoana acestuia, care este caracterizat negativ, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, de atitudinea lui față de fapta

prejudiciabilă comisă.

Ori, dauna cauzată de inculpat părții vătămate, precum și caracterul social

periculos al faptei comise este net superior pedepsei aplicate.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei, instanța a omis prevederile art. 61 Cod penal,

conform căruia pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea

condamnaților.

2

Tot6odată, potrivit art. 229 alin. (1), 2) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Deci, instanța urma să încaseze de la inculpat în beneficiul statului, cheltuielile

judiciare suportate în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală în

sumă de 9546 lei sau să dispună trecerea lor în contul statului.

2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Boguțchii Fiodor, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Potrivit art. 901 Cod penal, prima parte a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare

urmează a fi executată în penitenciar de tip semiînchis, începând din 18.12.2019, iar

restul pedepsei de 2 ani închisoare se suspendă condiționat, pentru o perioadă de

probațiune de 2 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

9546 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că prima instanță a dispus suspendarea executării

pedepsei aplicate inculpatului contrar circumstanțelor cauzei.

Ori, inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, iar aplicarea suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii în baza art. 90 Cod penal, reprezintă o

soluție de pedeapsă penală mult prea blândă, inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului

pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului,

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Potrivit art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei se

dispune de instanța de judecată ținând cont de circumstanțele cauzei și persoana

inculpatului, dacă nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa închisorii, însă

circumstanțele cauzei impun necesitatea executării reale a pedepsei, altfel pedeapsa

penală nu va atinge scopul prevăzut la art. 61 Cod penal de corectare a inculpatului și

scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și din partea altor persoane.

Astfel, instanța de fond a ținut cont că inculpatul și-a recunoscut vina, a comis

pentru prima dată o infracțiune, se căiește sincer de cele comise și le regretă,

împrejurări care au dus la reducerea pedepsei până la limita minimă de 3 ani și 6 luni

închisoare, însă în cadrul procesului penal nu au fost stabilite alte circumstanțe care ar

condiționa aplicarea art. 90 Cod penal, ori, comiterea infracțiunii în stare de ebrietate

exclude toate posibilitățile reale de a merge pe calea corijării a inculpatului, mai mult,

nu-și va atinge scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și din partea altor

persoane.

Totodată, partea vătămată are pretenții materiale și lipsește o cerere de împăcare

din partea acesteia, împrejurări omise de prima instanță, care incorect a dispus

suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Deci, apelul acuzării urmează a fi admis, casată sentința în latura penală, cu

aplicarea art. 901 Cod penal, deoarece circumstanțele cauzei și comportamentul

inculpatului dovedesc posibilitatea corectării lui cu executarea reală a unei părți a

pedepsei stabilite de prima instanță, și anume, termenul de 1 an și 4 luni, cu

3

suspendarea condiționată a părții rămase de 2 ani pentru o perioadă de probațiune de 2

ani.

În același timp, conform art. 227 alin. (1), (2) pct. 5), (3) Cod de procedură

penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. Cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Astfel, cheltuielile judiciare suportate la efectuarea raportului de constatare nr.

201810P0526 din 20.08.2018 - 128 lei, raportului de constatare nr. 201821D0109 din

24.09.2018 - 320 lei, raportului de expertiză judiciară nr. 201821D0114 din 17.10.2018

- 320 lei, raportului de expertiză judiciară nr. 20180500336 din 26.11.2018 - 7700,

raportului de expertiză judiciară nr. 201837A0532 din 26.02.2019 - 1078 lei, în sumă

de 9546 lei urmează a fi încasate din contul inculpatului, or, fiind stabilită vinovăția

acestuia în săvârșirea unei infracțiuni, lui îi revine obligația de a plăti statului toate

cheltuielile efectuate pentru acțiunile procesuale de la începerea urmăririi penale și

până la punerea în executare a hotărârii condamnare

solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta a invocat că instanța de apel la individualizarea pedepsei, urma să ia

în considerație circumstanțele atenuante: recunoașterea vinovăției, căința sinceră,

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, examinarea cauzei în procedură

simplificată, atragerea pentru prima dată la răspundere penală.

Ori, ținând cont de faptul că inculpatul a săvârșit pentru prima dată o infracțiune,

partea vătămată l-a iertat, este oportună suspendarea executării pedepsei cu închisoare,

acordându-i acestuia posibilitatea ca prin comportament exemplar și muncă cinstită să

îndreptățească încrederea acordată.

Instanța de apel nu a apreciat nici posibilitatea aplicării față de inculpat a unei

pedepse nonprivative de libertate.

Totodată, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

4

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept pe art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri pentru recurs ordinar -

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate,

care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt,

raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat

soluția, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar instanța de

recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor

temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatei, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii atacate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 901 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

5

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. În cazul în care instanța de judecată,

ținând cont de circumstanțele cauzei și de personalitatea vinovatului, ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoare în

penitenciar, aceasta poate dispune suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate

vinovatului, indicând în hotărâre perioada de executare a pedepsei în închisoare și

perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă, precum și motivele

condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei. Prima parte a pedepsei se

execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că, în cazul care

inculpatul a comis o infracțiune gravă, care prevede în exclusivitate pedeapsa închisorii

de la 5 la 10 ani, prin care a atentat la relațiile sociale cu privire la viața și integritatea

persoanei, fiind în stare de ebrietate, se caracterizează negativ, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante invocate de recurentă, pedeapsa aplicată de instanța de fond

și suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 90 Cod penal, ar

reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite, persoana

celui vinovat și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și

a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

La fel, se atestă că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt

și de drept privind soluția încasării cheltuielilor judiciare din contul inculpatului în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală.

Ori, conform art. 227 alin. (2) pct. 5) și alin. (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală și se plătesc din sumele alocate de stat, dacă legea nu

prevede altă modalitate.

În același timp, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală, la

adoptarea sentinței, instanța de judecată este obligată să soluționeze cine și în ce

proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare.

Conform art. 229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor

plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când

aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul

6

dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea lui.

Astfel, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței legale,

prevăzute de normele enunțate supra, a statuat că, în speță, cheltuielile judiciare

urmează a fi recuperate de la inculpat, având în vedere că statul a fost pus în situația

de a suporta cheltuieli pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, corect

ținând cont de particularitățile cazului dat, cheltuielile încasate neconstituind sumele

plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, nefiind constatat

că plata lor poate influența substanțial situația materială a persoanelor care, eventual,

se află la întreținerea inculpatului.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de

apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului și a

cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în aspectul pedepsei penale și cheltuielilor judiciare în alt sens

decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. – 5. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea

cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

7

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Elena Vlas, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 decembrie 2019, în privința

inculpatului Boguțchii Fiodor XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 05 iunie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8