1ra-948/2020 — art. 42 alin. 2, 220 alin. 2 lit. a, c Cp

1ra-948/2020 — art. 42 alin. 2, 220 alin. 2 lit. a, c Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-948/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 29

octombrie 2019, declarat de avocatul Sîmboteanu Ion, în numele inculpatului

Pancu Alexei XXXXX, născut

la XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.04.2019 - 08.05.2019,

instanța de apel: 03.07.2019 - 29.10.2019,

instanța de recurs: 06.02.2020 - 06.05.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Pancu Alexei a fost

condamnat în baza art. 42 alin. (2), 220 alin. (2) lit. a), c) Cod penal, la 3 ani închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.

Solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată.

proxenetism, adică a îndemnat și determinat practicarea prostituției, acțiuni săvârșite

de două și mai multe persoane, în privința a două sau mai multe persoane, în

următoarele circumstanțe.

1

Astfel, la începutul lunii februarie 2019, Pancu A., aflându-se în mun. Chișinău,

urmărind scopul îndemnării, determinării și înlesnirii practicării prostituției de către o

altă persoană și tragerii unor foloase financiare de pe urma acestei activități ilegale,

împreună și prin înțelegere prealabilă cu persoane nestabilite de organul de urmărire

penală, precum și în privința cărora au fost disjunse materialele urmăririi penale în

procedură separată, le-a îndemnat și determinat pe XXXXX XXXXX, a.n. XXXXX și

XXXXX XXXXX, a.n. XXXXX, să plece în Italia la practicarea prostituției.

Continuând acțiunile ilegale, orientate la înlesnirea plecării în Italia pentru

practicarea prostituției, la 13.02.2019, în baza ordinului de eliberare a numerarului nr.

XXXXX din XXXXX, Pancu A. a primit de la o persoană în privința căreia au fost

disjunse materialele urmăririi penale în procedură separată, un transfer bănesc, în

valută, în sumă de 150 euro, destinați pentru perfectarea actelor de identitate, după care,

în aceeași zi, s-a deplasat împreună cu XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX la ÎS

,,CRIS ,,Registru”, amplasat în mun. XXXXX, str. XXXXX, XXXXX, unde i-a perfectat

lui XXXXX XXXXX pașaport în termen de o zi.

Tot la XXXXX, Pancu A., pentru a fi sigur că XXXXX XXXXX și XXXXX

XXXXX au plecat în Italia la practicarea prostituției, după perfectarea pașaportului pe

numele lui XXXXX XXXXX, a convenit cu acestea de a rămâne în apartamentul nr.

XXXXX din str. XXXXX, XXXXX, mun. XXXXX, închiriat de el, de unde la 14.02.2019,

în jurul orei 0300, cu mijlocul de transport de marca ”Mercedes”, n/î XXXXX, în care în

prealabil de către o persoană în privința căreia au fost disjunse materialele urmăririi

penale în procedură separate, au fost rezervate două locuri, urmau să se deplaseze spre

Italia, însă nu s-au pornit spre țara de destinație, deoarece la scurt timp acțiunile lor

ilegale au fost curmate de colaboratorii de poliție.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut total vina și faptele descrise în

rechizitoriu, solicitând ca, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală, judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Astfel, fapta inculpatului, care în calitate de autor a îndemnat și determinat două

persoane pentru practicarea prostituției, acțiuni săvârșite de două și mai multe

persoane, urmează a fi încadrate în baza art. 42 alin. (2), 220 alin. (2) lit. a), c) Cod

penal, care prevede pedeapsa cu închisoare de la 4 la 7 ani.

La individualizarea pedepsei, instanța a luat în considerare că, infracțiunea

săvârșită este una gravă, circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost stabilite, că

inculpatul a recunoscut vinovăția integral și a solicitat examinarea cauzei în procedură

simplificată, în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, sancțiunea cu

închisoarea urmând a fi redusă cu 1/ , pornind de la limita minimă de pedeapsă

3

prevăzută de norma încălcată, care va constitui 2 ani 8 luni, până la limita maximă a

pedepsei care nu va depăși 4 ani 8 luni închisoare, concluzionând că realizarea scopului

pedepsei penale de reeducare a făptuitorului și de prevenire a comiterii de către acesta

a unor noi infracțiuni poate fi atins prin stabilirea inculpatului a unei pedepse în formă

de închisoare pe un termen de 3 ani.

Totodată, ținând cont de lipsa antecedentelor penale, de starea familială, prezența

copiilor minori la întreținere, instanța nu a conchis ca nu este rațional ca inculpatul să

execute pedeapsa cu închisoare în penitenciar și, în acest sens, va dispune suspendarea

2

executării pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) Cod

penal.

Totodată, instanța a statuat că solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea

de la inculpat a cheltuielilor judiciare pentru consumabile este neîntemeiată, ori,

acestea sunt cheltuieli efectuate pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

Mai mult, normele procedural penale nu prevăd expres achitarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare, care se constituie din cheltuieli pentru hârtie,

copiator etc.

Speciale, Brînză Ion, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Pancu A., recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (2), 220 alin. (2) lit. a), c) Cod penal, să fie

condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

cu încasarea din contul inculpatului a sumei de 930,38 lei, în calitate de cheltuieli

judiciare.

Apelantul a invocat că, conform prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal,

pedeapsa penală are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane.

În acest sens, pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, din motivul că

pedeapsa penală este un mijloc de corectare și reeducare al condamnatului, în vederea

atingerii scopului de influență asupra corectării și reeducării lui, restabilirii echității

sociale și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor

persoane, urmând a-i fi stabilită pedeapsa sub formă de închisoare cu executarea reală

a acesteia.

Astfel, suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite nu-și va realiza

scopul propus al pedepsei penale, și anume corectarea condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât de către el, cât și de alte persoane.

Ori, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț

față de ea și nu este eficientă, nici pentru corectarea infractorului, nici pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiunii.

2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțat o nouă hotărâre.

Pancu Alexei, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42

alin. (2), 220 alin. (2), lit. a), c) Cod penal, a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis, din momentul reținerii.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a statuat că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică

suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a demonstra că infracțiunea

comisă de ei este un incident în viața acestora.

În același rând, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal, sintagma „poate”, oferă

posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica prevederile acestei norme.

3

Astfel, instanța de fond neîntemeiat a conchis că împrejurările prezentei cauze

penale, îndeosebi cele reținute de către această instanță, ce vizează personalitatea

inculpatului, sunt suficiente pentru a aplica prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, ori,

deși inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru și se caracterizează

pozitiv la locul de trai, acesta a comis o infracțiune cu intenție care face parte din

categoria celor grave prin prisma art. 16 Cod penal.

La individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de ape a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 73, 76, 77, 78, Cod penal,

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care se atribuie la categoria infracțiunilor grave prin

prisma prevederilor art. 16 Cod penal, de faptul că infracțiunea a fost săvârșită din

intenție, de personalitatea inculpatului, care anterior nu a comis infracțiune, nu se află

la evidența medicului narcolog și psihiatru, că circumstanțe ce atenuează sau agravează

răspunderea penală nu au fost identificate, că sancțiunea art. 42 alin. (2), art. 220, alin.

(2), lit. a),c) Cod penal, prevede în exclusivitate pedeapsa sub formă de închisoare de

la 4 la 7 ani.

Așadar, instanța de apel, efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauze

și a personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul lui în viața

socială, precum și cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, a

concluzionat că, în coraport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și

personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar prin

executare reală a pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare, în penitenciar de tip semiînchis

ori, în cadrul cercetării judecătorești nu s-au constatat careva circumstanțe ce ar atesta

necesitatea suspendării pe un termen de probă a pedepsei cu închisoare.

Anume această pedeapsă este echitabilă și suficientă pentru restabilirea echității

sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți, perturbate prin

infracțiunea comisă de către inculpat, pedeapsă stabilită fiind aptă de a îndeplini

funcțiile și de a realiza scopul în contextul gradului de pericol social a faptei comise de

inculpat, cât și personalității acestuia.

Ori, o pedeapsă privativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge scopul

legii penale de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane, ori,

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința lui Pancu A. este inoportună, în

situația în care, acesta a îndemnat, a determinat la prostituție și înlesnit practicarea

prostituției, tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă

persoană, dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane, asupra a două

sau mai multor persoane, de două sau mai multe persoane.

Faptul că inculpatul recunoaște vina, nu poate constitui un temei de aplicare a

prevederilor art. 90 Cod penal.

Având in vedere toate împrejurările cauzei, pedeapsa de 4 ani și 8 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, va fi una echitabilă și va

atinge scopul legii penale, evitând în viitor a săvârșirea unor fapte similare, prin

urmare, la caz, urmează a exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința

inculpatului.

Totodată, solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor judiciare pentru consumabile, este neîntemeiată, ori, acestea sunt

cheltuieli efectuate pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în vederea acumulării

4

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

instanței de apel și menținerea sentinței, pe motiv că apelul a fost greșit admis.

Recurentul a invocat că, instanța de apel deși a reținut lipsa circumstanțelor

agravante în prezenta speță, totuși, fără a motiva într-un fel înăsprirea pedepsei, a

aplicat în privința inculpatului pedeapsa maximă de 4 ani și 8 luni închisoare.

Instanța de apel, făcând referire la gravitatea infracțiunii imputate inculpatului,

nu a ținut cont de regulile de individualizare a pedepsei, reieșind din noile limite

determinate în baza art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Coroborând norma art. 78 alin. (3) Cod penal, instanța de apel nu a avut temei

legal de a stabili pedeapsa maximă prevăzută de art. 220 alin. (2) Cod penal, după

reducerea ei conform prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

La fel, se reține și comportamentul persoanelor care au fost îndemnate la

prostituție, care, fiind audiate în cadrul procesului penal, au recunoscut că, până a face

cunoștință cu Pancu A., prestau servicii sexuale contra plată. Deci, rolul inculpatului

nu a fost unul determinant, situație care deși nu influențează asupra calificării faptei ca

infracțiune, totuși reprezintă o circumstanță care impune aplicarea art. 90 alin. (1) Cod

penal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10), 16)

Cod de procedură penală - s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale, norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare

a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

înăsprind-o la apelul procurorului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

5

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă prin care a îndemnat, determinat la și

înlesnit practicarea prostituției a două persoane, sancțiunea art. 220, alin. (2), lit. a),c)

Cod penal prevăzând în exclusivitate pedeapsa sub formă de închisoare, chiar și în

prezența circumstanțelor invocate de avocat (pct. 5. din decizie), suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii în baza art. 90 Cod penal, ar reprezenta o

soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în

raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Ori, soluția instanței de apel este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit

cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre de pedeapsă față de

persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea

pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea

sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în aceste recursuri au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

6

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

Este de remarcat și că aplicarea prevederilor art. 61, 75 și 90 Cod penal în mod

diferit pe alte cauze penale, nu constituie în sine o eroare de drept, ci prezintă o

procedură de drept, expres prevăzută în dispozițiile normelor nominalizate, de

individualizare a pedepsei aplicate inculpaților de către instanța de judecată în fiecare

caz aparte.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-a aplicat inculpatului o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Sîmboteanu Ion

împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2019, în

privința inculpatului Pancu Alexei XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 06 mai 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7