1ra-577/2020 — art. 190 al. 2 lit. b CP

1ra-577/2020 — art. 190 al. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-577/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 09 iulie 2019

și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2019, declarat de

inculpatul

Creangă Denis XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.11.2018 – 09.07.2019,

instanța de apel: 31.07.2019 – 30.10.2019,

instanța de recurs: 12.12.2019 – 05.02.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Creangă Denis a fost

condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții ce țin de gestionarea bunurilor și mijloacelor financiare

pe un termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

09.07.2019.

1

acționând în mod intenționat, împreună cu o altă persoană în privința căreia cauza

penală a fost disjunsă într-o procedură separată și urmărind scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, dorind survenirea consecințelor în urma acțiunilor ilegale,

aflându-se la magazinul „Nivali”, amplasat pe str. Ștefan cel Mare, XXXXXX,

inducându-l în eroare pe tatăl său, Creangă M., prin prezentarea ca adevărată a unei

fapte mincinoase, l-au asigurat că Creangă D. a primit de la persoana în privința

căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată bani în sumă de 5000 lei

pentru confecționarea unui gard și porți din metal, fapt ce nu este adevărat și, sub

pretextul de a nu se adresa la poliție cu o cerere în privința lui Creangă D. pentru

neexecutarea obligațiilor asumate, prin comportament dolosiv, au dobândit ilegal de

la Creangă M. suma de 1800 lei, cauzându-i un prejudiciu material în proporții

considerabile.

Instanța de judecată a reținut că inculpatul, prin înscris autentic, a solicitat

examinarea cauzei în procedura prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală, în

baza probelor administrate la urmărirea penală.

Dat fiind că aceste probe dovedesc vinovăția inculpatului, instanța i-a încadrat

acțiunile pe art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane, prin inducerea în eroare a persoanei, prin prezentarea ca adevărată a unei

fapte mincinoase prin comportament dolosiv, acțiuni săvârșite de două persoane, care

au produs daune considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța ținut cont de faptul că potrivit art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, deci, noile limite ale art.

190 alin. (2) lit. b) Cod penal vor constitui, închisoare de la 1 an și 4 luni la 4 ani, în

ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de 3 ani, că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, anterior a

fost condamnat, concluzionând ca fiind oportună stabilirea pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de 2 ani, în condițiile aplicării în privința lui a prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală și neaplicând prevederile art. 84 Cod penal,

deoarece sentința din 17.12.2018 la moment nu este în vigoare.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai

blândă.

Apelantul a invocat că inculpatul a recunoscut integral vina, a contribuit activ

la descoperirea infracțiunii, s-a căit sincer de cele comise și a reparat prejudiciul

cauzat părții vătămate, are un loc permanent de trai, este caracterizat pozitiv și nu se

află la evidența medicului narcolog și psihiatru, circumstanțe în care în privința

acestuia este posibilă aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate.

2019, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond corect s-a

condus de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite la art. 61 alin. (2)

Cod penal și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, potrivit art. 75 Cod

penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă echitabilă faptei săvârșite, în corespundere

2

cu împrejurările cauzei, normele legale, în măsură să atingă scopul de reeducare și

corectare.

Deci, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a solicitat examinarea cauzei

în procedură simplificată, nu este la prima abatere și nu și-a făcut concluziile

necesare, nu a pășit pe calea corectării și din nou, cu intenție, a comis o infracțiune de

aceeași categorie.

Potrivit art. 3641 alin. (1) Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

Sancțiunea art. 190 alin. (2) lit. b) Cod penal prevede pedeapsă cu amendă de

la 850 la 1350 unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele

cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de până la 3 ani, iar cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, noile limite de pedeapsă cu închisoare sunt de la 1 an și 4 luni la 4

ani, astfel că instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa în conformitate cu

limitele stabilite prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Ori, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de apelant, aplicarea în

privința inculpatului a unei pedepse mai blânde neprivative de libertate, prin prisma

prevederilor art. 90 Cod penal, reprezintă o soluție prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite

și al scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane. Iar, instanța de fond a motivat aplicarea pedepsei cu închisoare și lipsa

temeiurilor de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, afirmațiile apărării în acest

aspect fiind neîntemeiate.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă, nonprivativă de libertate.

Recurentul a invocat că a recunoscut integral vina, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, s-a căit sincer de cele comise și a reparat prejudiciul cauzat

părții vătămate, are un loc permanent de trai, se caracterizează pozitiv și nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, circumstanțe în care este posibilă aplicarea

unei pedepse nonprivative de libertate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420, 421, 422, 425, 435

CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

3

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul menționat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de conținut.

Prin urmare, odată ce nu îndeplinește cerințele legale de conținut, recursul

inculpatului urmează a fi declarat inadmisibil.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art.

3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

4

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare. Totodată, instanța de apel s-a pronunțat argumentat și

detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel, just au concluzionat

că în cazul în care inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, care se pedepsește cu

închisoare de 2 la 6 ani, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de inculpat (pct.

Cod penal, ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite

și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

Ori, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre de

pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni

ce vizează individualizarea pedepsei penale).

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul apărării, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele și probele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Deci, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2.-5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007,

pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

5

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că au

adoptat hotărâri care conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au

aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Creangă Denis

XXXXXX, împotriva deciziei sentinței Judecătoriei Bălți din 09 iulie 2019 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2019, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 februarie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

6