1ra-402/2020 — art. 190 alin. 1, 4 CP

1ra-402/2020 — art. 190 alin. 1, 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-402/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Iurie Diaconu

judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de către inculpat și

avocatul acestuia, Gheorghița Igor, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal

al Curții de Apel Bălți din 07 august 2019, în cauza penală în privința lui

BEȘLIU Vasile XXXXX, născut la

XXXXX în XXXXX, domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 23.03.2018 - 01.02.2019;

Instanța de apel: 26.03.2019 - 07.08.2019;

Instanța de recurs: 05.11.2019 - 21.01.2020.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

c o n s t a t ă :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 190 alin. (1) Cod penal (episodul cu Stoian Tatiana) la 2 ani închisoare;

- art. 190 alin. (4) Cod penal (episodul cu Buțcu Pavel) la 9 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități comerciale pe un termen

de 4 ani.

În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 10 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități comerciale

pe un termen de 4 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța l-a recunoscut vinovat pe Beșliu V. de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal (episodul cu Grosu Vasili), dispunând încetarea

procesului penal, din motivul intervenirii termenului de prescripție.

Acțiunile civile au fost admise, dispunându-se încasarea de la Beșliu V. cu titlu de

prejudiciu material în beneficiul lui Buțcu Pavel suma de 116715 lei, în beneficiul lui

1

Stoian Tatiana suma de 22000 lei și în beneficiul lui Grosu Vasili suma de 15940 lei.

V. la 24 aprilie 2012, intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

aflându-se în satul Pepeni, r-nul Sîngerei, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul împrumutului de mijloace

bănești, folosindu-se de încrederea acordată, a primit de la Buțcu P. suma de 4000 euro

pe care a însușit-o, astfel cauzându-i ultimului o daună în proporții considerabile.

Ulterior, aproximativ peste o lună, tot el, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul împrumutului de

mijloace bănești, folosindu-se de încrederea acordată, a însușit de la Buțcu P. suma de

3500 euro, bani pe care i-a primit de la tatăl acestuia, Buțcu I., astfel cauzându-i lui Buțcu

P. o daună în proporții considerabile, nereacționând în vreun fel la cerințele repetate ale

acestuia să-i întoarcă sumele bănești menționate mai sus.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Beșliu V. i-a cauzat lui Buțcu P. o daună în

proporții considerabile în sumă totală de 7500 euro, echivalentul a 114927,9 lei.

Tot el, în perioada lunii martie 2013, intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil

al acțiunilor sale, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul împrumutului de mijloace bănești,

folosindu-se de încrederea acordată, a primit de la Grosu V. suma de 1300 dolari SUA pe

care a însușit-o, astfel cauzându-i ultimului o daună în proporții considerabile în sumă de

1300 dolari SUA, echivalentul a 16006,77 lei.

Tot el, la 3 octombrie 2016, intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, acționând în scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, în timp ce

se afla la domiciliul lui Stoian Tatiana, sub pretextul confecționării și montării unei porți

secționate de garaj, prin înșelăciune și abuz de încredere, a dobândit de la aceasta suma

de 22000 lei, încheind cu ea un contract fictiv pe care era aplicată ștampila SRL

„Euroantek”, prezentându-se ca reprezentant al acesteia în pofida faptului că nu era

angajat al întreprinderii respective, cauzându-i astfel o daună în proporții considerabile în

sumă de 22000 lei.

În ședințele de judecată inculpatul nu s-a prezentat, deși a fost legal citat, și, în

temeiul art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța a dispus examinarea

cauzei penale în lipsa inculpatului, care prin încheierea din 29 iunie 2018 a fost anunțat în

căutare. Din informația prezentată de IP Sîngerei în privința lui Beșliu V. a fost pornit

dosar de căutare nr. 2018340110.

de art. 401 - 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către inculpat, care a

solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

să fie achitat pe toate capetele de acuzare, din motiv că în acțiunile lui nu se întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de escrocherie incriminate prin actul de

învinuire și cel de sesizare a instanței.

În motivarea cerințelor formulate inculpatul-apelant a invocat că, la caz, între părți

sunt prezente relații cu caracter civil, or împrumutul de la Buțcu P. l-a garantat prin

2

gajarea automobilului și pentru altă parte a împrumutului a scris recipisă, iar cu Stoian T.

a încheiat contractul de executare a lucrărilor unde părțile și-au asumat anumite obligații,

respectiv, atât Buțcu P., cât și Stoian T. urmau să-și formuleze pretențiile și să înainteze

în instanța de judecată acțiune civilă, aceste raporturi nefiind obiect al cercetării penale.

La fel, apelantul a notat că nu-i întrunită nici latura subiectivă, nici latura obiectivă

a infracțiunilor de escrocherie, care îi sunt imputate, or, în acțiunile lui nu este prezentă

înșelăciunea sau abuzul de încredere, lipsind și intenția de a însuși mijloacele bănești.

Lipsa posibilității de a restitui sumele de bani nu semnifică prezența intenției de a le

însuși, or, la caz obligațiile asumate au fost încălcate nu cu rea-voință. Respectiv, instanța

în mod arbitrat l-a condamnat la pedeapsa închisorii, în lipsa unei cercetări obiective a

probelor, care de altfel denotă prezența unor relații civile constituite între inculpat și

părțile vătămate.

În fața instanței de apel Beșliu V. și apărătorul acestuia, au susținut apelul declarat

și au solicitat admiterea lui pe motivele și argumentele invocate, pledând pentru achitarea

inculpatului de sub învinuirea formulată în comiterea infracțiunilor de escrocherie,

considerând că în acțiunile acestuia lipsesc elementele infracțiunii.

declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări.

cauza dată a fost examinată în lipsa inculpatului, Beșliu V., acesta nefiind audiat pe

marginea învinuirii formulate, și în vederea respectării dreptului lui la apărare și proces

echitabil, instanța de apel a considerat necesar de a relua cercetarea judecătorească și a

dispus audierea nemijlocită a inculpatului în ședința de judecată.

Astfel, în urma verificării probatoriului, instanța a conchis că probele puse la baza

sentinței de condamnare corespund cerințelor legale, prin prisma acestora instanța de

fond a apreciat obiectiv aspectele de fapt și de drept ale cauzei, probele administrate în

cadrul prezentei cauze penale formează un ansamblu probatoriu, prin care se dovedește

pe deplin vinovăția inculpatului Beșliu V. în faptele pentru care a fost condamnat.

Cercetând sub toate aspectele probele administrate, efectuând o analiză amplă a acestora,

instanța a dat o apreciere juridică justă acțiunilor inculpatului, corect încadrându-le în

baza art. 190 alin. (4) Cod penal și art. 190 alin. (1) Cod penal. De rând cu aceasta, s-a

considerat că instanța de fond întemeiat a recalificat acțiunile inculpatului Beșliu V. din

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal în art. 190 alin. (1) Cod penal, ca urmare a abrogării

agravantei „cu cauzarea de daune în proporții considerabile” prevăzută la lit. c) al alin.

(2) art. 190 Cod penal - modificare intervenită în Codul penal prin Legea nr. 179 din

26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018.

În opinia instanței de apel, faptele reținute de către prima instanță în sarcina lui

Beșliu V. și-au găsit confirmare prin prisma probelor administrate și cercetate în instanța

de fond, verificate în instanța de apel, probe care coroborează între ele, necreând dubii

referitor la faptul că circumstanțele descrise și reținute în sarcina inculpatului au avut loc,

iar argumentele apărării invocate în susținerea nevinovăției lui Beșliu V. poartă un

caracter declarativ și sunt invocate cu scopul de a evita răspunderea penală pentru

3

infracțiunile comise. Deși Beșliu V. nu recunoaște faptul escrocheriei comise față de

Grosu V., Buțcu P. și Stoian T., invocând prezența unor relații civile și nu penale, totuși

în confirmarea faptelor reținute în sentința de condamnare, de către instanța de fond

întemeiat au fost plasate plângerile înaintate de părțile vătămate (f.d.33-34 și f.d.36, vol.

I) și declarațiile acestora depuse în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță.

În baza copiei contractului nr. 1005 din 03.10.2016 încheiat între SRL „Euroantek”

reprezentată de Beșliu V. în calitate de executant și Stoian T. în calitate de beneficiar, se

constată că obiectul contractului a constituit confecționarea și montarea porții secționate

de garaj, valoarea lucrărilor fiind de 1300 euro; termenul de execuție - 12 zile lucrătoare.

Potrivit pct. 5 al contractului, beneficiarul a achitat 70% din valoarea totală a lucrărilor,

adică 22000 lei, iar diferența de 30%, adică 300 euro, urmând să fie achitată în ziua

montării întregii comenzi. Contractul este semnat de părți, pe acesta fiind aplicată

ștampila SRL „Euroantek” (f.d.46, vol. I).

Partea vătămată Stoian T. a invocat că Beșliu V. și-a lăsat datele de contact notate

pe carte de vizită, unde acesta este notat ca directorul executiv a SRL „Euroantek”, cartea

de vizită fiind anexată la materialele cauzei (f.d.49, vol. I).

În Sistemul Informațional al Serviciului Fiscal de Stat lipsesc careva date cu privire

la operațiunile financiare între SRL „Euroantek” și Stoian T. și cu privire la faptul că

Beșliu V. ar fi angajat al întreprinderii respective (f.d.102, vol. I).

De asemenea, potrivit informației prezentate de CNAS, pe numele lui Beșliu V. în

perioada anilor 2016-2017 nu au fost achitate contribuții de asigurări sociale de stat de

către SRL „Euroantek” (f.d.104, vol. I), prin extrasul din contul curent al persoanei

asigurate pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2016 prezentat de Casa Națională de

Asigurări Sociale se atestă, că Beșliu V. a contribuit cu contribuțiile obligatorii în

perioada iulie 2014 - februarie 2016, denumirea agentului economic „Esteuro-Trans”

(f.d.201-202, vol. I). Potrivit informației eliberate de Secția informații și mențiuni din

cadrul Agenției Servicii Publice, SRL „Euroantek” cu sediul în mun. Chișinău s.

Ghidighici, str. Alexei Mateevici nr. 8 ap/of. 9, a fost înregistrată la 17.08.2016. Asociați

sunt Graur A. și Beșliu E., administrator fiind Graur A. Alte informații cu privire la

înregistrarea modificărilor în actele de constituire nu sunt (f.d.199, vol. I). Potrivit

informației prezentate de departamentul înregistrare și licențiere a unităților de drept din

cadrul Agenției Servicii Publice, Beșliu V. nu figurează în calitate de asociat sau

administrator al unei persoane juridice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova

(f.d.33, vol. II).

Din probele analizate rezultă că, deși între Beșliu V. și Stoian T. a fost încheiat un

contract, la semnarea acestuia, inculpatul nu a avut funcție de director executiv după cum

s-a prezentat în baza cartei de vizită, nefiind nici măcar angajat la această întreprindere,

fapt ce relevă că la semnarea contractului acesta intenționat a indus-o în eroare pe Stoian

T. născocind precum că este director executiv și că se angajează într-un termen stabilit să

execute lucrarea de instalare a porților, pe când primind banii de la ultima, nu a avut

intenția de a-și onora obligația asumată, de fapt restituind părții vătămate mijloacele

bănești cu prilejul judecării cauzei în instanța de apel, ulterior reținerii.

4

Totodată, la materialele cauzei sunt anexate mai multe recipise întocmite din

numele lui Beșliu V., prin care acesta își asumă obligația de a restitui banii împrumutați

de la Buțcu P.

La caz, s-a constatat că Beșliu V., punând la bază relațiile amicale (în cazul lui

Buțcu P. și Grosu V.) precum și relații contractuale (în cazul Stoian T.), având amprenta

încrederii, inducând în eroare părțile vătămate, creându-le o falsă reprezentare a realității,

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase privitor la unele situații născocite

din viața sa, precum că ar avea unele probleme cu legea și are nevoie de bani, sau că este

director executiv la SRL „Euroantek” și este împuternicit de a încheia contract din

numele acestei societăți, a dobândit de la părțile vătămate bani. După însușirea acestor

bani, Beșliu V. s-a eschivat de la restituirea lor, neexecutându-și obligațiile asumate.

Instanța ierarhic inferioară, întemeiat a ajuns la concluzia că în acțiunile

inculpatului sunt prezente elementele constitutive ale infracțiunilor de escrocherie și nu

poate fi reținută poziția părții apărării precum că inculpatul și părțile vătămate sunt în

prezența relațiilor civile și nu penale, or, limita între un acord civil și escrocherie este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei, prin intenția inducerii în eroare și prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase.

În speță, a fost confirmată indubitabil latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie,

or, la caz aceasta se manifestă prin intenția directă a inculpatului, care dorea și admitea

obținerea mijloacelor bănești de la părțile vătămate, prin inducerea în eroare a lor și

prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase privitor la unele situații născocite din viața

sa, cunoscând cu certitudine că nu-și va onora obligațiile asumate.

Escrocheria comisă de Beșliu V. în privința părții vătămate Grosu V. prevăzută de

art. 190 alin. (1) Cod penal, potrivit reglementărilor expuse la art. 16 alin. (3) Cod penal,

face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, a fost săvârșită în luna martie anul

2013, iar în conformitate cu art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal, persoana se liberează de

răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat următoarele termene:

5 ani de la săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave.

Cât privește solicitarea părții vătămate Stoian T. cu privire la împăcarea cu

inculpatul Beșliu V., instanța de apel a menționat că cererea în cauză a parvenit abia în

instanța de apel, mai mult ca atât, inculpatul Beșliu V. nu a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii în cauză și nu și-a exteriorizat voința privitor la împăcarea cu partea

vătămată, faptele stipulate făcând inaplicabil institutul împăcării părților.

Cu referire la celelalte capete de acuzație pe faptul escrocheriei săvârșite în privința

părților vătămate Buțcu P. și Stoian T., instanța constatând ca fiind demonstrată

comiterea acestora de către Beșliu V., i-a stabilit inculpatului în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal pedeapsa de 9 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a

desfășura activități comerciale pe un termen de 4 ani, în baza art. 190 alin. (1) Cod penal

pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, instanța i-a stabilit corect

inculpatului pedeapsa definitivă de 10 ani închisoare, cu ispășirea acesteia în penitenciar

5

de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități

comerciale pe un termen de 4 ani.

Instanța de apel a considerat echitabil cuantumul pedepsei sub formă de închisoare

stabilit prin sentință inculpatului pentru fiecare infracțiune de escrocherie, fiind întemeiat

aplicată și pedeapsa complementară prevăzută la sancțiunea art. 190 alin. (4) Cod penal -

privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități comerciale. Termenul

acestor pedepse fiind în raport cu faptele comise, urmările prejudiciabile produse și

personalitatea inculpatului. Or, doar prin aplicarea față de inculpat a pedepsei sub formă

închisoare, cu executarea reală a acesteia vor fi atinse scopurile pedepsei penale: de

corectare a inculpatului, de restabilire a echității sociale, de prevenire a săvârșirii altor

infracțiuni, doar respectiva pedeapsă fiind aptă să conducă la realizarea scopurilor

sancțiunii, contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive față

de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale.

Despre soluția instanței de fond pe marginea acțiunilor civile, Curtea de Apel a

menționat că aceasta este întemeiată și conformă prevederilor legale ce reglementează

soluționarea acțiunii civile în procesul penal.

acestuia au declarat recurs ordinar, prin care solicită casarea deciziei cu dispunerea

achitării în privința inculpatului, din motivul lipsei elementelor infracțiuni.

În argumentarea cererii, părțile expun că, la 17.08.2018, au fost operate modificări

la art. 190 din Codul penal, iar potrivit deciziei Curții Constituționale din 15.11.2018,

pct.22: „...în varianta anterioară, escrocheria era calificată ca „dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere”. Testul timpului a

arătat că aceste dispoziții legale au condus, prin formularea lor vagă la instituirea unei

practici judiciare prin care unele persoane erau trase la răspundere penală pentru

simplul fapt al neexecutării obligațiilor civile. Această interpretare extensivă

defavorabilă a legii penale a fost constatată de către Curtea Supremă de Justiție în

jurisprudența sa. Ea a casat mai multe decizii ale instanțelor ierarhic inferioare,

menționând, între altele, că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru simplul

motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală”.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) Cod penal legea penală care înlătură

caracterul opțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația

persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor

care au săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, asupra

persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente

penale.

Modificarea dispoziției de la art. 190 Cod penal, prin Legea nr. 179 în vigoare din

17.08.2018, a fost în perioada când cauza penală de învinuire a lui Beșliu V. se afla la

examinare în instanța de fond. Potrivit prevederilor art. 325 alin. (2) Cod de procedură

penală modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se

agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare.

6

Modificările operate în norma prevăzută la art. 190 Cod penal, prezintă elemente de

clarificare a voinței legiuitorului la incriminarea escrocheriei, deoarece legea trebuie să

definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Modificarea învinuirii lui

Beșliu V. în instanța de judecată nici la etapa de examinare a fondului cauzei, nici la

etapa de examinare a apelului nu a fost efectuată după noile prevederi ale art. 190 Cod

penal.

La caz, recurenții susțin că prin modificarea învinuirii de către procuror, urma a fi

depistată lipsa elementelor componenței de infracțiune prevăzute la art. 190 Cod penal în

acțiunile lui Beșliu V., după redacția nouă care face claritate în modalitățile normative ale

laturii obiective de incriminare a infracțiunii.

Sub acest aspect recunoscând unanim importanța predictibilității învinuirii în

vederea asigurării dreptului la apărare, se aduce la cunoștința instanței de recurs că printr-

o jurisprudență consacrată, Curtea Europeană a statuat în cauza Adrian Constantin contra

României, hotărârea CtEDO din 12 aprilie 2011, pct.18-19, că echitatea unei proceduri

se apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Dispozițiile art.6 §3 exprimă necesitatea

acordării unei atenții deosebite notificării „acuzației” aduse persoanei în cauză.

Neexecutarea obligațiilor civile de către Beșliu V., care derivă dintr-un angajament

asumat în formă scrisă sau verbală nu poate fi calificată ca infracțiune de escrocherie dacă

nu s-a stabilit că acesta a folosit manopere frauduloase față de creditorul obligației până

la și pentru asumarea angajamentului. Mai mult, chiar și în varianta anterioară a normei

de incriminare, care era vagă și neclară, fiind pasibilă de a fi interpretată extensiv și

defavorabil, elementele componenței de infracțiune prevăzute la art. 190 Cod penal, în

acțiunile inculpatului, nu au fost întrunite. Analizând fiecare episod în partea care i se

incriminează, Beșliu V. se constată lipsa elementelor constitutive ale componenței de

infracțiune revăzute la art. 190 Cod penal.

Astfel, episodul de escrocherie în raport cu partea vătămată Buțcu P., prin care

ultimul pretinde că a fost prejudiciat cu 7500 Euro, din analiza materialului probator, se

deduc foarte clar circumstanțe care decad elementele infracționale imputabile

inculpatului.

Totodată, recurenții pretind că la calificarea faptelor infracționale, urmează să se

țină cont și de comportamentul făptuitorului ulterior, din declarațiile părții vătămate

Buțcu P., rezultă expres că Beșliu V. nu s-a eschivat de a comunica cu acesta și de a-i

explica despre imposibilitatea de a restitui mijloacele financiare, inclusiv semnarea unei

recipise ulterioare prin care s-a obligat să restituie banii în termen de 3 luni. Toate aceste

acțiuni, urmau a fi analizate de instanțele de fond, pentru a constata că în acțiunile

inculpatului lipsește latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie.

Mai mult ca atât, lipsa informațiilor privitor la achitarea contribuțiilor de către

Beșliu V. la CNAS, nu poate fi catalogat ca prezența elementelor de înșelăciune, deoarece

în cadrul urmăririi penale s-a constatat, că compania pentru care activa Beșliu V., SRL

„Euroantek” o avea ca co-fondator pe soția acestuia, Beșliu E., cu 50 %. Respectiv,

implicarea lui Beșliu V. a fost de a dezvolta afacerea familială și trebuie privită ca atare,

dar nu ca element al înșelăciunii.

7

Instanța de apel a evitat în mod intenționat să analizeze probele administrate în

coroborare cu elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute la art. 90

Cod penal, care i se incriminează lui Beșliu V.

Referitor la episodul de escrocherie în raport cu partea vătămată Stoian T., în

instanța de apel a fost înaintată cererea din partea acesteia prin care informează instanța

de apel că nu are nici o pretenție față de Beșliu V. și că acesta a achitat suma mijloacelor

financiare integral, datorate ca urmare a încheierii contractului privind confecționarea

unei porți pentru garaj în valoare de 22000 lei.

Dincolo de faptul că instanța de apel a menționat că instituția împăcării nu poate fi

aplicată, din motiv că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, partea apărării

sesizează neglijența cu care a fost tratată această cerere de împăcare de către instanța de

apel, deoarece însăși Stoian T. confirmă existenta relațiilor civile dintre inculpat și dânsa,

afirmând că imposibilitatea executării obligațiilor civile nu poate fi calificată drept

infracțiune de escrocherie.

Chiar dacă instanța de apel nu a luat în calcul existența relațiilor civile, atragem

atenția asupra caracterului superficial al instanței de apel la examinarea apelul declarat de

către inculpatul Beșliu V. Or, părții vătămate Stoian T. i s-a recuperat dauna materială în

sumă de 22000 lei, aceasta declarând nemijlocit în instanța de apel că nu are nicio

pretenție materială față de Beșliu V. Prin urmare, instanța de apel, trebuia cel puțin să

admită apelul declarat de către inculpat, să caseze parțial sentința instanței de fond, în

latura civilă, în partea încasării prejudiciului material, rejudecând cauza și pronunțând în

această parte o hotărâre nouă potrivit căreia urma să excludă încasarea prejudiciului

material de la Beșliu V. în folosul lui Stoian T. în cuantum de 22000 lei.

În drept, recurenții își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) și

13) Cod de procedură penală.

partea vătămată Buțcu P. a depus referință exprimându-și opinia asupra recursului depus

de inculpat și apărătorul acestuia, menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil,

ca fiind vădit neîntemeiat, cu menținerea în vigoare a hotărârilor de condamnare în

privința inculpatului.

lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil, din următoarele

considerente de fapt și de drept.

Cu titlul preliminar, se menționează că obiectul cenzurii instanței de recurs este

limitat la chestiuni de drept, or rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, constă

în înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de

judecare a cauzei. Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând

recursul împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularii acestuia.

Din punct de vedere procesual, soluția de respingere a recursului declarat în

prezenta cauză se bazează pe dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

8

potrivit căreia judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu

respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este

nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată și

motivată.

Verificând actele cauzei și raportându-le la actul recurat, Colegiul conchide că

decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că

argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei,

echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO. Mai mult ca

atât, deși art. 6§1 al Convenției obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile,

Curtea a clarificat că acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument

invocat de parte (a se vedea în acest sens cauza Van de Hurk v. the Netherlands, cererea

nr. 16034/90, hotărârea din 19 aprilie 1994). Modul în care se aplică obligația de

motivare a hotărârilor judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și trebuie

apreciat în lumina circumstanțelor fiecărei cauze în parte (a se vedea în acest sens cauza

Hiro Balani v. Spain, cererea nr. 18064/91, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Respingerea acestui recurs, ca inadmisibil, se mai bazează pe aceea că, este

inacceptabil faptul că partea apărării, pe calea recursului ordinar, dorește să se ajungă

practic la o nouă analiză a bazei factologice din sentință și din decizia instanței de apel,

expunând argumente deja minuțios analizate la etapele precedente de judecare a cauzei,

în acest sens instanța de recurs ordinar transformându-se într-o veritabilă instanță de apel,

ceea ce excede scopul pentru care aceasta funcționează. Simpla posibilitate de a exista

două puncte de vedere distincte asupra unei chestiuni de fapt nu este un temei plauzibil

pentru reexaminarea cauzei în fond. O îndepărtare de la acest principiu este justificată

doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe ce au un caracter substanțial și

obligatoriu, ceea ce la caz nu s-a dovedit (a se vedea cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr.

52.854/99, & 52, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2003-IX).

În esență, rezultând din conținutul cererii de recurs, Colegiul constată că recurenții

pretind că decizia instanței de apel urmează a fi casată preponderent din două motive, și

anume pentru că faptele comise de inculpat greșit au fost încadrate juridic în baza art. 190

Cod penal, adică în norma penală, pretinzându-se că între inculpatul Beșliu V. și părțile

vătămate: Grosu V., Stoian T. și Buțcu P. există niște relații de ordin civil manifestate în

neonorarea obligațiilor pecuniare asumate, care urmează a fi soluționate prin aplicarea

normelor civile, în ordinea procedurii civile, totodată, recurenții afirmă că prin

modificarea dispoziției normei de incriminare, art. 190 Cod penal, a intervenit o situație

mai favorabilă inculpatului, care îl exonerează pe acesta de la răspunderea penală,

acțiunile lui neîntrunind nici semnele laturii obiective, nici semnele laturii subiective a

componenții de infracțiune de escrocherie. Bazat pe considerentele arătate, în drept,

recurenții își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) și 13) Cod de

procedură penală.

Însă, erorile semnalate de părți nu și-au găsit confirmarea la această etapă a

procedurilor, nefiind identificate de către instanța de recurs temeiuri de achitare a

9

inculpatului, sau temeiuri de intervenire în soluția de condamnare, prin ameliorarea

situației din motivul modificărilor operate de legiuitor în art. 190 Cod penal, prin Legea

nr. 179 din 26 iulie 2018 pentru modificarea unor acte legislative, intrată în vigoare la 17

august 2018.

Înainte de a purcede la expunerea de motive, care au stat la baza menținerii deciziei

instanței de apel și a respingerii tuturor argumentelor avansate de părți, Colegiul Penal

lărgit ține să consemneze că, este indubitabil faptul că încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului are importanță crucială atât pentru aplicarea corectă a legii penale, cât și

pentru modul de desfășurare a judecății determinând, nu în ultimul rând, concordanța

între conținutul legal al infracțiunii și conținutul constitutiv al acesteia. Mecanismul de

încadrare juridică a faptei presupune implicit stabilirea textului din legea penală, care

prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă ce face obiectul cauzei penale.

În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unei

persoane și, implicit, cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care instanța o poate

reține împotriva acesteia, este o condiție esențială a echității procedurii.

În speță, potrivit actului de sesizare a instanței, se constată că, în urma efectuării

acțiunilor de investigare în vederea acumulării probatoriului, analizând probele,

procurorul a conchis asupra încadrării juridice a faptelor incriminate inculpatului Beșliu

V. pe capătul de acuzare, cu partea vătămată, Buțcu P., în baza art. 190 alin. (4) Cod

penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții mari, și pe celelalte două

capete de acuzare, cu părțile vătămate Stoian T. și Grosu V., s-a reținut încadrarea în baza

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, ceea ce denotă că prin acțiunile imputabile inculpatului, s-a atentat la masa

patrimonială a persoanelor vătămate.

La momentul înaintării învinuirii și sesizări instanței, calificarea faptei și încadrarea

juridică a acesteia a fost corect stabilită în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal pe

capetele de acuzare cu părțile vătămate Stoian T. și Grosu V. Speței fiindu-i incidente

prevederile art. 8 din Codul penal, potrivit cărora caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii

faptei. După înaintarea rechizitoriului, agravanta prescrisă de lit. c) din alin. (2) de la art.

190 a fost abrogată prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018 de modificare a unor acte

legislative, în vigoare 17 august 2018.

Respectiv, Colegiul constată că instanța de fond a efectuat o investigație eficientă în

vederea clarificării tuturor circumstanțelor care au importanță pentru justa soluționare a

acestui caz, concluzionând corect asupra faptului că, în acțiunile inculpatului se regăsesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal pe

episodul cu Stoian T.; art. 190 alin. (4) Cod penal pe episodul cu Buțcu P.; art. 190 alin.

(1) Cod penal pe episodul cu Grosu V., pe acest din urmă caz dispunând încetarea

procesului penal, din motivul intervenirii termenului de prescripție.

Prin urmare, corect prima instanță a observat că circumstanța agravantă imputabilă

10

inculpatului în temeiul art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, cu cauzarea daunelor în

proporții considerabile, pe cele două capete de acuzare, a fost abrogată, dispunând

reîncadrarea acțiunilor inculpatului la alin. (1) al aceleiași norme penale, prealabil

instanța constatând dacă acțiunile prejudiciabile ale inculpatului se subscriu în continuare

acestei componențe de infracțiune. Totodată, este de menționat că, la baza acestor statuări

au stat modificările legislative ce vizează nemijlocit conținutul normei de incriminare din

cauza deferită judecății – art. 190 Cod penal.

În continuare, pentru a detalia considerațiunile ce fundamentează corectitudinea

soluției adoptate de prima instanță, Colegiul pornește de la aceea că, prin Legea nr. 179

din 26 iulie 2018, norma de incriminare din această cauză, art. 190 Cod penal, a fost

amendată, după cum urmează:

„4. În dispoziția alineatului (1), textul „înșelăciune sau abuz de încredere” se

substituie cu textul „inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în

care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”;

în dispoziția alineatului (2), litera c) se exclude.”

Așadar, la 26 iulie 2018, în primul rând, a fost adoptată o nouă redacție a alin. (1)

din art. 190 Cod penal, expus în felul următor: „Escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în

care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile, care se

pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la

3 ani.

Și, în al doilea rând, agravanta de la alin. (2) al art. 190 inserat la lit. c): cu cauzarea

de daune în proporții considerabile a fost exclusă, regăsindu-și sediul juridic în

componența alin. (1) din aceiași normă.

Din conținutul prevederilor legale sus-indicate, reiese că legislatorul a concretizat

fapta și consecințele prejudiciabile prin care se poate comite infracțiunea de escrocherie,

adoptând un concept mai detaliat a modalităților normative prin care se săvârșește

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune.

Cu privire la clarificarea normelor juridice, Curtea Europeană a reținut că

dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul procesului de creare a dreptului

este o parte bine-consolidată și necesară a tradiției juridice în statele-părți la Convenție.

Articolul 7 din Convenție nu poate fi citit ca interzicând clarificarea graduală a regulilor

răspunderii penale prin intermediul interpretării judiciare de la caz la caz, cu condiția ca

11

evoluția care rezultă să fie conformă cu esența infracțiunii și să fie previzibilă în mod

rezonabil (Kononov v. Latvia [MC], 17 mai 2010 §185).

Totodată, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea

Europeană pentru Drepturile Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o

precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept,

există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal.

Din nou, deși certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă.

Rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor

ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21

octombrie 2013,§ 92 și §93).

În acest sens, corect indicând și recurenții că, testul timpului a arătat că, varianta

anterioară a dispoziției escrocheriei a condus, prin formularea ei vagă, la instituirea unei

practici judiciare prin care unele persoane erau trase la răspundere penală pentru simplul

fapt al neexecutării obligațiilor civile. Astfel, prin noua redacție a art. 190 alin. (1) din

Codul penal, a fost detaliată latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, legislatorul

urmărind scopul eliminării acestei interpretări extensive defavorabile.

Totuși, deși corect recurenții menționează că nu este vorba despre o decriminalizare

a infracțiunii de escrocherie, ci de o concretizare a laturii obiective a acesteia, ei pretind

că, în urma modificărilor survenite, în acțiunile inculpatului nu se regăsește latura

obiectivă și cea subiectivă a normei de incriminare de la art. 190 Cod penal, afirmații cu

care Colegiul Penal lărgit categoric nu poate fi de acord.

Or, Colegiul constată că, de fapt, acțiunile infracționale comise de Beșliu V. se

subscriu și în continuare infracțiunii de escrocherie, însă prejudicierea considerabilă a

părții vătămate Stoian T. deja nu mai este o variantă agravantă de comitere a acestei

infracțiuni, ci se încadrează în varianta-tip a infracțiunii de escrocherie stipulate de

legiuitor, conform noilor modificări, în alin. (1), ceea ce, în principiu, îi atenuează situația

inculpatului, iar pe capătul de acuzare cu partea vătămată Grosu V., datorită acestei

recalificări, a fost posibilă încetarea procesului penal, în legătură cu survenirea

prescripției.

Cu toate că partea apărării, de la etapa incipientă a judecării cauzei, pledează că,

prin acțiunile sale, inculpatul, nu și-a onorat obligațiile de ordin civil, la care s-a angajat

față de părțile vătămate, totuși din circumstanțele cauzei, din probatoriul administrat, din

comportamentul acestuia și rezultând din modul în care dânsul a acționat, instanțele just

au conchis că este vorba despre o conduită care se subscrie ilicitului penal, care depășește

vădit limitele unei simple neexecutări de obligații civile.

Astfel, pentru reținerea în sarcina lui Beșliu V. a infracțiunii de escrocherie, corect

instanțele de fond au supus analizei și aprecierii prin coroborare, următoarea sistemă de

probe:

- declarațiile părților vătămate: Stoian T., Grosu V. și Buțcu P.;

- declarațiile martorilor Stoian V. și Buțcu I.;

- plângerea din 05.06.2017 depusă de reprezentantul lui Buțcu P., Buțcu I., ultimul

descriind acțiunile infracționale ale lui Beșliu V. (f.d.33-34, vol. I);

12

- plângerea lui Stoian T. din 19.07.2017, aceasta descriind acțiunile infracționale

ale lui Beșliu V. (f.d.36, vol. I);

- procesul-verbal privind depistarea infracțiunii din 07.07.2017 înregistrat în

Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni a IP Sîngerei cu nr. 323

(f.d.38, vol. I);

- procesul-verbal privind depistarea infracțiunii din 01.08.2017, înregistrat în

Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni al IP Sîngerei cu nr. 363

(f.d.40, vol. I);

- copia contractului nr. 1005 din 03.10.2016 încheiat intre SRL „Euroantek”

reprezentată de Beșliu V., în calitate de executant și Stoian T. în calitate de beneficiar

(f.d.46, vol. I);

- fișa persoanei juridice (f.d.48, vol. I);

- copia cărții de vizită, conform căreia directorul executiv a SRL „Euroantek” este

Beșliu V. (f.d.49, vol. I);

- ordonanța și procesul-verbal de ridicare din 15.09.2017, prin care de la Buțcu P.

au fost ridicate în original două recipise (f.d.93-94, vol. I);

- recipisa din 24.04.2012, conform căreia Beșliu V. a luat cu împrumut de la Buțcu

P. suma de 4000 euro cu о dobânda de 10% lunar de la 24 aprilie până la 24 iunie,

gajând automobilul de model „Mercedes A160” cu numărul de înmatriculare XXXXX

(f.d.95, vol. I);

- recipisa din 01.05.2016, conform căreia Beșliu V. se obligă ca până la data de

01.09.2016 să restituie datoria de 7500 euro lui Buțcu P. (f.d.96, vol. I);

- recipisa din 16.04.2017, conform căreia Beșliu V. se obligă ca până la data de

27.04.2017 să restituie datoria de 7500 euro lui Buțcu P. (f.d.97, vol. I);

- procesul-verbal din 15.09.2017 de examinare a recipiselor ridicate de la Buțcu P.

(f.d.98, vol. I);

- ordonanța din 15.09.2017 privind recunoașterea și atașarea la dosar a

mijloacelor materiale de probă (f.d.99, vol. I);

- răspunsul nr. 26-10/1-04/706 din 12.10.2017 al Serviciului Fiscal de Stat conform

căruia, lipsesc careva date în Sistemul Informațional al Serviciului Fiscal de Stat cu

privire la operațiunile financiare între SRL „Euroantek” și Stoian T. și cu privire la

faptul că Beșliu V. ar fi angajat al întreprinderii respective (f.d.102, vol. I);

- răspunsul nr. II-03/05-10682 din 13.10.2017 al Casei Naționale de Asigurări

Sociale, conform căruia pe numele lui Beșliu V. în perioada anilor 2016-2017 nu au fost

achitate contribuții de asigurări sociale de stat de către SRL „Euroantek” (f.d.104, vol.

I);

- răspunsul nr. 01-04/61 din 21.09.2017 al Serviciului cadastral teritorial Sîngerei,

conform căruia Beșliu V. nu dispune de bunuri imobile înregistrate în Registrul

Bunurilor Imobiliare (f.d.106, vol. I);

- procesul-verbal din 22.12.2017 de examinare a copiei contractului nr. 1005 din

03.10.2016 (f.d.193, vol. I);

13

- ordonanța din 22.12.2017 privind recunoașterea și atașarea la dosar a

mijloacelor materiale de probă (f.d.194, vol. I);

- răspunsul nr. 03/01-1263 din 08.11.2017 al Direcției identificare și înmatriculare

a mijloacelor de transport din cadrul Agenției Servicii Publice, conform căruia după

Beșliu V. sunt înregistrate unități de transport (f.d.196, vol. I);

- răspunsul nr. 05/01-904 din 06.02.2017 al Secției informații și mențiuni din

cadrul Agenției Servicii Publice, conform căruia SRL „Euroantek” a fost înregistrată la

17.08.2016 (f.d.199, vol. I);

- extrasul din contul curent al persoanei asigurate pentru perioada 01.01.2012 -

31.12.2016, prezentat de Casa Naționala de Asigurări Sociale, conform căreia Beșliu V.

a contribuit cu contribuțiile obligatorii în perioada iulie 2014 - februarie 2016,

denumirea agentului economic „Esteuro-trans” (f.d.201-202, vol. I);

- răspunsul nr. 77/1 din 21.02.2018 al Departamentului înregistrare si licențiere a

unităților de drept din cadrul Agenției Servicii Publice, conform căruia Beșliu V. nu

figurează în calitate de asociat sau administrator al vreunei persoane juridice

înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova (f.d.33, vol. II);

- ordonanța și procesul-verbal din 28.02.2018 de ridicare a documentelor de la

partea vătămata Stoian T. (f.d.36-37, vol. II);

- procesul-verbal din 28.02.2018 cu anexă, de examinare a documentelor ridicate

de la partea vătămata Stoian T. (f.d.38-40, vol. II);

- ordonanța din 28.02.2018 privind recunoașterea și atașarea la dosar a

mijloacelor materiale de probă (f.d.41, vol. II).

Bazat pe probatoriu de mai sus, corect instanțele de fond au evidențiat că Beșliu V.,

prin acțiunile sale, a avut intenția de a săvârși anume infracțiunea de escrocherie, în

raport cu părțile vătămate, prejudiciind interesele pecuniare ale acestora.

Concomitent, în acest punct de analiză, Colegiul consideră imperios de a evidenția

linia de demarcație dintre infracțiunea de escrocherie și încălcarea unor norme de drept

civil, pentru a combate alegațiile părții apărării în acest sens.

Or, pornind de la dispoziția art. 190 Cod penal, potrivit căreia se consideră

escrocherie faptele de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere, sau de la conținutul modalităților normative descrise în noua redacție a

acestei norme, urmează de clarificat că, prin dobândire ilicită a bunurilor se prezumă un

act opus celui licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau

pentru altul) transmiterea voită în proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a

altor valori străine sau dreptului asupra acestora. De aici rezultă că limita între un acord

civil și o componență de infracțiune este latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile

este caracterizată prin buna credință a părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată

prin înșelăciune și abuz de încredere, detaliate de legiuitor prin următoarea descriere:

inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei

fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

14

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea

acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean.

În practica judiciară s-a statuat că prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului

de a duce în eroare, de a amăgi proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte,

evenimente sau prezentarea ca mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund

adevărului sau prin tăinuirea (necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul era

obligat să le comunice. Or, înșelăciunea întrunește variante (metode), procedee și tehnici

de operare ale făptuitorului cum ar fi: denaturarea informațiilor despre sine, despre

apartenența de organizație și posibilitățile financiare; dezinformarea victimei cu privire la

marfă, etc.; ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii a fi comunicate

victimei ș.a.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță a proprietarului

ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri. Încrederea poate fi rezultatul diferitor

circumstanțe, împrejurări în legătură cu serviciul făptuitorului, de rudenie ori de prietenie

cu partea vătămată. Încrederea mai poate rezulta și din relațiile contractuale a

proprietarului cu făptuitorul.

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între făptuitor și

victimă, care la rândul lor au ca suport relații de prietenie, de serviciu, de afaceri etc.

care, cunoscând o anumită evoluție și având amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-

voință de potențialul escroc la realizarea rezoluției infracționale.

Prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de încredere, care

în realitate se pot suprapune, făptuitorul induce victima în eroare, îi creează o falsă

reprezentare a realității, indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea

voită, sub incidența sa ori a altei persoane, a bunului sau dreptului asupra lui, ce aparține

celui supus manoperelor frauduloase.

Totuși, pentru delimitarea infracțiunii de escrocherie de un litigiu civil, urmează să

se țină seama de statuările doctrinare și jurisprudențiale în această materie. Astfel, la

delimitarea nominalizată trebuie de luat în considerare că temeiul aplicării răspunderii în

baza art. 190 Cod penal, apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin

mijloacele justiției civile. După cum a fost evidențiat în contextul de mai sus, sub

incidența legii penale intră doar acele încălcări care demonstrează rea-voință și fraudă din

partea făptuitorului. Nu se supune îndoielii faptul că atunci când făptuitorul își arogă

funcții și calități pe care în realitate nu le are sau își asumă responsabilități financiare pe

care nu intenționează să le execute, ducând victima în eroare, precum a făcut și Beșliu V.

în acest caz, își demonstrează rea-voința în raport cu aceasta. Mai mult ca atât, pentru

calificarea faptei în baza art. 190 Cod penal, nu au importanță metodele sub care se

prezintă înșelăciunea vizavi de victimă.

Adițional celor expuse, se face referire și la unele repere din practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea bunurilor, potrivit cărora: „Primirea bunurilor cu

condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în

care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

15

scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat. Alături de

alte circumstanțe, intenția este demonstrată prin: situația financiară extrem de

neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii tranzacției;

lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al angajamentului asumat;

lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării angajamentului;

achitarea veniturilor către primii deponenți din contul banilor depuși de deponenții

ulteriori; prezentarea, la încheierea tranzacției, a unor documente false; încheierea

tranzacției în numele unei persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei

persoane de care se folosește o altă persoană pentru a-și atinge interesele etc.”

Pe de altă parte, Colegiul urmărind consecvența statuărilor jurisprudențiale, menține

poziția că, corect prin art. 1 din Protocolul nr. 4 la CEDO se menționează că nimeni nu

poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o

obligație contractuală. Totuși aplicabilitatea acestui articol din Protocol decade în cazul

manifestării de către inculpat a relei voințe și a înșelăciunii părții vătămate la momentul

încheierii relațiilor contractuale. Deci, art. 1 este limitat în aplicarea sa, de sintagma

„pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație”. Astfel, din

conținutul acestei norme se desprinde că, se interzice aplicarea pedepsei cu închisoarea,

pentru neachitarea datoriilor, doar în cazul în care datoriile reies dintr-o obligație

contractuală, adică incidența legii penale nu este interzisă dacă există alți factori care

condiționează neonorarea obligațiilor contractuale.

Dacă debitorul acționează într-un mod fraudulos sau premeditat, articolul 1 nu

interzice punerea sa sub detenție din aceste motive, chiar dacă ulterior se stabilește că

debitorul se afla în imposibilitatea de a-și onora datoria.

Așadar, potrivit celor avute în vedere de Curtea Europeană în jurisprudența sa în

materia dată, în cazul în care o persoană este deținută la cererea creditorului pentru

neonorarea obligațiilor sale contractuale, din rea-voință, într-un mod fraudulos sau

premeditat, art. 1 din Protocolul nr. 4 nu va fi incident.

Pe cale de consecință, un alt aspect, considerat extrem de important de Colegiul

Penal lărgit, ce ține de delimitarea infracțiunii de escrocherie și încălcarea normelor de

drept civil, se referă la: atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor;

și/sau prezența disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa angajamentele.

În acest context, se poate cu certitudine de afirmat, retrospectiv, că inculpatul chiar

de la primele solicitări ale părților vătămate despre întoarcerea în termen a datoriilor, s-a

eschivat de la onorarea obligațiilor, fapt rezultat indubitabil din declarațiile celor trei părți

prejudiciate:

„Grosu V. în instanța de fond în calitate de parte vătămată a declarat, că i-a

împrumutat lui Beșliu V. suma de 1300 dolari pe un termen de 10 zile, ultimul invocând

că are probleme cu legea și banii îi sunt necesari pentru a rezolva situația. Nu a întocmit

recipisă, la transmiterea banilor fiind prezenți tatăl său și Guțu P. Peste 9-10 zile l-a

sunat pe Beșliu V., însă acesta a rugat să mai aștepte o săptămână. La expirarea

săptămânii din nou l-a sunat, Beșliu V. spunându-i că se află la spital. La sunetele

ulterioare Beșliu V. deja nu răspundea. În anul 2015 s-a întâlnit cu ultimul, acesta

16

spunându-i că nu are bani, iar pentru a-și întoarce banii poate să se adreseze unde

dorește. Ulterior a aflat, că Beșliu V. este un escroc, are mai multe datorii, din care

considerente a depus o plângere la poliție, considerând că i-a fost cauzată o pagubă

considerabilă (f.d.155-156, vol. II).

Buțcu P. în cadrul ședinței din prima instanță în calitate de parte vătămată a

declarat că, în anul 2012, la rugămintea fostului său coleg de clasă, Beșliu V., i-a

împrumutat acestuia 4000 euro, deoarece administra o întreprindere de instalare a

ușilor pentru garaj și avea nevoie de bani pentru procurarea materialelor. Suma

împrumutată Beșliu V. a garantat-o cu automobilul său. După întocmirea recipisei,

Beșliu V. s-a urcat în automobilul care l-a gajat și a plecat. Peste un timp scurt, la

solicitarea lui Beșliu V. i-a mai transmis prin tatăl să Buțcu Ion, încă 3500 euro, dar fără

a fi întocmită vreo recipisă. În repetate rânduri s-a adresat pentru a-i fi returnată

datoria, însă rămânea doar cu promisiuni. Telefoanele lui Beșliu V. erau deconectate.

Ulterior s-a întâlnit cu Beșliu V. și au întocmit recipisă cu termen scadent de 3 luni de

zile, însă până la moment banii nu au fost returnați (f.d.157-158, vol.II).

Stoian T., în ședința de judecată a primei instanțe în calitate de parte vătămată a

declarat, că prin intermediul rețelelor de socializare, a văzut un anunț despre

confecționarea porților pentru garaj. După efectuarea apelului telefonic, peste o oră, de

ea s-a apropiat Beșliu V. După luarea măsurilor porții, i-a transmis lui Beșliu V. în

avans suma de 22000 lei, adică 70 % din cost, restul sumei de 300 euro urma să o achite

peste 12 zile. La expirarea a 12 zile l-a telefonat, însă Beșliu V. i-a comunicat că este

hramul și nu poate veni. Ulterior, neexecutarea lucrărilor a motivat prin faptul, că sunt

alegerile, iar în sediul întreprinderii se află sediul secției de votare. A aflat mai târziu, că

Beșliu V. are mai multe datorii (f.d.153, vol.II).”

De altfel, anume comportamentul inculpatului și atitudinea acestuia față de

executarea obligațiilor financiare asumate în raport cu părțile vătămate, prezintă relevanță

pentru justa soluționare a acestei cauze, instanța de apel a făcut o analiză minuțioasă, prin

prisma probelor din dosar, a acestui aspect, corect statuând asupra menținerii sentinței de

condamnare în privința lui Beșliu V. La caz, anume disponibilitatea efectivă a

făptuitorului de a-și executa angajamentele, la momentul acordării împrumuturilor și

neexecutarea ulterioară a acestor angajamente, sunt elementele cheie, asupra cărora s-a

trasat justa concluzie că acest comportament este subscris ilicitului penal.

Tot aici, pentru precizare, urmează de consemnat și faptul că, existența recipisei în

cazul cu partea vătămată Buțcu P. sau a contractului semnat cu partea vătămată Stoian T.,

nu-l exonerează pe inculpat de la răspunderea penală pe care o poartă pentru

comportamentul său vădit dolosiv, în raport cu acestea. De altfel, corect instanța de apel a

consemnat în decizia recurată că: „Din probele analizate rezultă, că deși între Beșliu V. și

Stoian T. a fost încheiat un contract, la semnarea acestuia, inculpatul nu a avut funcție

de director executiv după cum s-a prezentat în baza cartei de vizită, nefiind nici măcar

angajat la această întreprindere, fapt ce relevă că la semnarea contractului acesta

intenționat a indus-o în eroare pe Stoian T. născocind precum că este director executiv și

că se angajează într-un termen stabilit să execute lucrarea de instalare a porților, pe

17

când primind banii de la ultima, nu a avut intenția de a-și onora obligația asumată, de

fapt restituind părții vătămate mijloacele bănești cu prilejul judecării cauzei în instanța

de apel, ulterior reținerii.

Totodată, la materialele cauzei sunt anexate mai multe recipise întocmite din

numele lui Beșliu V., prin care acesta își asumă obligația de a restitui banii împrumutați

de la Buțcu P. Astfel, potrivit recipisei din 24.04.2012, Beșliu V. a luat împrumut de la

Buțcu P. în sumă de 4000 euro cu o dobândă de 10% lunar de la 24 aprilie până la 24

iunie, iar drept gaj a pus mașina de model „Mercedes A160” cu numărul de

înmatriculare XXXXX (f.d.95, vol. I). Potrivit recipisei din 01.05.2016, Beșliu V. se

obligă ca până la 01.09.2016 să restituie datoria de 7500 euro lui Buțcu P. (f.d.96, vol.I).

Potrivit recipisei din 16.04.2017, Beșliu V. se obligă ca până la 27.04.2017 să restituie

datoria de 7500 euro lui Buțcu P. (f.d.97, vol. I).

Din declarațiilor depuse în prima instanță de Buțcu P. și Buțcu I. se constată că

deși Beșliu V. și-a asumat obligația de a restitui datoria, de fapt o atare intenție acesta

nu a avut din momentul împrumutului, fapt rezultat din multiplele încercări ale

inculpatului de a prelungi perioada de scadență invocând diferite motive, făcând varii

promisiuni și întocmind multiple recipise, care pentru inculpat de fapt nu aveau nici o

valoare, acesta nu recepționa apelurile telefonice. Buțcu I. chiar și în instanța de apel a

indicat, că Beșliu V. până în prezent nu a restituit datoria, nefăcând în acest sens careva

încercări. Lipsa intenției de a restitui datoria rezultă și din faptul că, luând cu împrumut

de la Buțcu P. în total suma de 7500 euro, Beșliu V. l-a indus în eroare, prezentând drept

garanție automobilul său de model „Mercedes A160” cu numărul de înmatriculare

XXXXX, pe când potrivit informației eliberate de Direcția identificare și înmatriculare a

mijloacelor de transport din cadrul Agenției Servicii Publice, după Beșliu V. au fost

înregistrate următoarele unități de transport: „Ford Fiesta” cu numărul de

înmatriculare SG AI 060, și „Mercedes A160” cu numărul de înmatriculare XXXXX,

care a fost ulterior înstrăinat de acesta la 17.05.2012.”

Subsecvent, pentru a totaliza concluzia sa vizavi de comportamentul ilicit al

inculpatului, instanței de apel a menționat justificat că în acțiunile lui Beșliu V. sunt

prezente elementele constitutive ale infracțiunilor de escrocherie imputabile acestuia și

nu poate fi reținută poziția părții apărării precum că, inculpatul și părțile vătămate sunt în

prezența unor relații civile și nu penale, la caz, fiind confirmată latura subiectivă a

infracțiunii de escrocherie, manifestată prin intenția directă a inculpatului, care dorea și

admitea obținerea mijloacelor bănești de la părțile vătămate, prin inducerea în eroare a lor

și prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase privitor la unele situații născocite din

viața sa, cunoscând cu certitudine că nu-și va onora obligațiile asumate.

În expunerea de motive care stau la baza respingerii alegației recurenților precum că

instanța de apel nu a acordat suficientă atenție cererii de împăcare înaintate de partea

vătămată Stoian T., Colegiul desprinde două momente ce urmează a fi trasate în acest

sens.

În primul rând, din conținutul cererii de împăcare, anexată la fila dosarului 221, vol.

II, se constată că partea vătămată Stoian T. nu are pretenții pecuniare față de inculpat,

18

întrucât acesta i-a întors suma de bani datorată, solicitând instanței, pentru aceasta, să-i

aplice o pedeapsă mai blândă.

În al doilea rând, după cum corect a menționat instanța de apel în descriptivul

deciziei adoptate: „Cât privește solicitarea părții vătămate Stoian T. cu privire la

împăcarea cu inculpatul Beșliu V., Colegiul menționează că cererea în cauză a parvenit

abia în instanța de apel, mai mult ca atât, inculpatul Beșliu V. nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii în cauză și respectiv, nu și-a exteriorizat voința privitor la

împăcarea cu partea vătămată, faptele stipulate făcând inaplicabil institutul împăcării

părților.”

Rezultând din cele expuse, nu sunt clare pretențiile părții apărării vizavi de

soluționarea necorespunzătoare a pretinsei cereri de împăcare, or așa cum se constată

indubitabil din actele cauzei, partea vătămată Stoian T. a solicitat atenuarea pedepsei

pentru inculpat, dar nu încetarea procesului penal în legătură cu împăcarea, iar ultimul nu

a recunoscut vina pentru cele comise, pledând nevinovat, pe toate capetele de acuzare.

În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie imputate acestuia

prin actul de învinuire și cel de sesizare a instanței. Și pe această linie de considerente,

Colegiul notează că susține fără careva rezerve raționamentele primei instanțe și a celei

de apel privitor la netemeinicia solicitării parvenite din partea apărătorului inculpatului

precum că ultimul urmează a fi achitat.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reamintește

cu fiecare ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul

acesteia, iar efectul art. 6 § 1 este, inter alia, de a plasa „tribunalul” sub o obligație de a

proceda la o examinare corespunzătoare a pledoariilor, argumentelor și probelor din

dosar, fără a prejudicia propria apreciere a acestora. Colegiul efectuând o analiză textuală

a părții motivante a deciziei instanței de apel, precum și a sentinței conchide că acestea

cuprind relevarea considerentelor și temeiurilor legale asupra concluziilor formate în

rezultatul verificării probatoriului administrat, în raport cu motivele invocate de părți și

circumstanțele incidente cauzei.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind legală și motivată, mai mult, instanța de apel a dat răspuns la toate

argumentele invocate de apelant în cererea de apel, a apreciat just probatoriul administrat,

specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția, iar criticele din recursul declarat de

inculpat și apărătorul acestuia, sunt vădit neîntemeiate.

Concomitent, instanța de recurs nu vede necesitatea de a dezbate, prin alte

argumente, toate alegațiile din recursul părții apărării, în primul rând pentru că erorile de

drept semnalate nu s-au confirmat și în al doilea rând pentru că careva temeiuri de casare

a hotărârii recurate ex officio Colegiul nu a stabilit.

Cele consemnate supra, evidențiază o dată în plus că instanța de apel a acordat o

atenție sporită materialelor acestei cauze, înlăturând justificat și prin argumente temeinice

alegațiile inculpatului privitor la nevinovăția sa.

Pe cale de consecință, instanța de recurs reiterează că motivarea pe care instanța de

19

apel a formulat-o o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine în

corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37) a hotărârii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, a indicat că art. 6 §1 din Convenție deși obligă instanțele să-și

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument în parte, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale, fapt ce determină

inutilitatea expunerii lor repetate în prezenta decizie.

De aceea, Colegiul penal lărgit statuează că la judecarea cauzei în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală, astfel că nu există careva temeiuri

pentru admiterea recursului ordinar în sensul declarat.

Colegiul penal lărgit,

d e c i d e :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de inculpat și avocatul acestuia,

Gheorghița Igor, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 07 august

2019, în cauza penală privindu-l pe Beșliu Vasile XXXXX, cu menținerea hotărârii

atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 februarie 2020.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

20