1ra-1889/2019 — art. art. 171 alin. 3 lit. b, 172 alin. 3 lit. a CP

1ra-1889/2019 — art. art. 171 alin. 3 lit. b, 172 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1889/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Devder Djulieta,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău

din 24 aprilie 2019, în cauza penală în privința lui

Gaimana Anatolie xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.10.2018-28.12.2018;

Instanța de apel: 23.01.2019-24.04.2019;

Instanța de recurs: 12.08.2019 -13.11.2019.

A C O N S T A T A T:

28 decembrie 2018, Gaimana Anatolie a fost recunoscut vinovat și condamnat

în baza:

- art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 11 (unsprezece) ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis,

- art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 12 (doisprezece) ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă 13 (treisprezece) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis.

Cererea procurorului privind încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a sumei de 6300 lei, cu titlu de recuperare a cheltuielilor de

judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Gaimana Anatolie, la 25 aprilie 2018, în intervalul de timp cuprins între orele

13:00 și 17:00, aflându-se în xxxxx, având scopul satisfacerii poftei sexuale, a

1

ademenit-o pe minora xxxxx, la domiciliul acestuia situat în aceeași localitate,

știind cu certitudine că minora xxxxx nu a atins vârsta de 14 ani, prin

constrângere psihică și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, și

de vârsta fragedă, a dezbrăcat-o, după care contrar voinței acesteia a

întreținut cu ultima un raport sexual forțat.

Ulterior, tot el, la 25 aprilie 2018, în intervalul de timp cuprins între

orele 13:00 și 17:00, aflându-se la domiciliul său în xxxxx, urmărind scopul de

a-și satisface pofta sexuală în formă perversă, fiind în stare să înțeleagă, că

acțiunile lui pot duce la deformarea personalității psihice a victimei și știind

cu certitudine că minora xxxxx nu a atins vârsta de 14 ani, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința în legătură cu

vârsta fragedă, a impus-o să-i satisfacă pofta sexuală în formă perversă.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 171 alin. (3) lit. b)

Cod penal - raportul sexual săvârșit prin constrângere psihică a persoanei,

profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, a unei persoane

minore în vârstă de până la 14 ani și art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal – acțiuni

violente cu caracter sexual, adică satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,

profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, ce au fost săvârșite

asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de

14 ani.

latura stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Gaimana Anatolie,

în baza art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, să-i fie stabilită o pedeapsă de 15 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, iar în baza art. 172

alin. (3) lit. a) Cod penal, să-i fie stabilită o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate a-i stabili

definitiv pedeapsa 20 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

A mai solicitat încasarea de la Gaimana Anatolie în beneficiul statului a

cheltuielilor de judecată, în sumă de 6300 lei.

Acuzatorul de stat a criticat concluziile primei instanțe potrivit cărora,

Gaimana Anatolie deși nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunilor

incriminate, careva circumstanțe atenuante în privința lui, cât și excepționale

care ar servi drept temei de aplicare a prevederilor art. 79 Cod penal, nu au

fost stabilite, pedeapsa stabilită acestuia, prin prisma art. 84 Cod penal, în

cuantum de 13 ani închisoare, se consideră a fi una echitabilă, care va duce la

atingerea scopului pedepsei penale de corectare a inculpatului, de restabilire a

echității sociale și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni de către ultimul.

Or, ținând cont de prevederile art. art. 7, 75-77, 61 Cod penal, termenul

pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește având în

vedere persoana celui vinovat, iar limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute

în partea specială, sunt determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă

2

gravitatea infracțiunii săvârșite, care constă în modul și mijloacele de

săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost

comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, reieșind din întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârșirea

faptei, după săvârșirea ei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc

personalitatea infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în

cadrul cercetării judecătorești, acuzarea a orientat corect instanța de judecată

în vederea aplicării lui Gaimana Anatolie pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 171 alin. (3) și 172 alin. (3) Cod penal, prin prisma art. 84

Cod penal, pedeapsa definitivă 20 ani închisoare.

Totodată consideră că, sentința este ilegală în ceea ce privește

respingerea solicitării privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare

în mărime de 6300 lei, suportate pentru efectuarea, desfășurarea urmăririi și

a judecării cauzei. Or, efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală

este provocată de săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea

urmăririi și a judecării cauzei.

Reiterează că, obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare

este principală și integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod

inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se

aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi

revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au

determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli; de asemenea,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate

cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de

către prima instanță.

Consideră greșită concluzia instanței de fond, precum că plata pentru

efectuarea expertizei urmează a fi efectuată din contul mijloacelor bugetului

de stat, fapt ce contravine prevederilor art. 227 și art. 229 Cod de procedură

penală.

casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 390

alin. (1) pct. 3), 5) Cod de procedură penală.

În argumentarea apelului, inculpatul a menționat că atât la urmărirea

penală, cât și la examinarea cauzei în instanța de judecată, nu s-a luat în

considerație principala probă ce stabilește nevinovăția sa, și anume - raportul

de expertiză medico-legală nr. 201809P0133, care denotă că nu a avut loc

între inculpat și minoră un raport sexual și acțiunile acestuia nu se încadrează

conform art. art. 171 alin. (3) lit. b) și 172 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Nu a fost analizat nici raportul de expertiză psihiatrică nr. 3 din

08 octombrie 2018, care confirmă că minora nu are careva dereglări psihice,

prin ce se demonstrează că minora nu are statut de parte vătămată, această

calitate lipsește în genere, iar fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Inculpatul invocă faptul că în ziua în care a fost reținut a făcut mai multe

solicitări organului de urmărire penală, care i-au fost refuzate, și anume: să fie

3

dispusă în privința sa o expertiză pentru a stabili dacă a avut loc raportul

sexual cu minora și de a fi prezentat unui sexopatolog. Consideră inculpatul că

i-a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil prin respingerea solicitărilor

înaintate în scopul demonstrării nevinovăției sale.

La momentul efectuării expertizei la domiciliul inculpatului, au fost

ridicate probe, în lipsa acestuia și a apărătorului său. Totodată, inculpatul

menționează că la finalizarea urmăririi penale, el nu a avut posibilitatea să

facă cunoștință cu materialele dosarului, deoarece nu avea ochelari de citit și

datorită vârstei înaintate și stării vederii nu este în posibilitate de a citi liber,

iar avocatul său nu era prezent, fapt prin care consideră că i-a fost încălcat

dreptul la apărare și nu a fost informat cu privire la probele existente.

solicitând casarea sentinței cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei sentințe

de achitare.

În motivarea apelului, avocatul a menționat că în rezultatul cercetării

judecătorești nu a fost argumentată în niciun fel învinuirea adusă, fără a fi

dovedită existența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale

infracțiunilor imputate, iar probele prezentate de acuzare nu au venit să

argumenteze învinuirile aduse, dar, din contra, confirmă declarațiile

inculpatului.

Instanța de judecată nu a dat o justă apreciere suportului probatoriu

acumulat, nu au fost analizate declarațiile inculpatului în coroborare cu

probele administrate, iar poziția lui Gaimana Anatolie se confirmă prin

declarațiile martorilor audiați, prin rapoartele de expertiză și adeverințele

medicale prezentate la materialele dosarului, care confirmă starea de sănătate

a inculpatului, prin procesul-verbal de cercetare la fața locului.

24 aprilie 2019 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către

inculpat și de către avocatul Negru Olesea în numele inculpatului. A fost admis

apelul procurorului, casată parțial sentința în partea cheltuielilor de judecată

cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care s-a dispus încasarea de la Gaimana Anatolie

în contul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 6300 lei.

6.1 În argumentarea soluției pronunțate instanța de apel a reținut, că

prima instanță în conformitate cu prevederile art. art. 100 alin. (4), 101 Cod

procedură penală, verificând toate probele administrate sub toate aspectele,

complet și obiectiv, iar fiecare probă fiind apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, corect a ajuns la concluzia

de a încadra acțiunile inculpatului Gaimana Anatolie în baza art. 171 alin. (3)

lit. b) Cod penal, după semnele calificative: „raportul sexual săvârșit prin

constrângere psihică a persoanei, profitând de imposibilitatea victimei de a-și

exprima voința, a unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani” și în baza

art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal după semnele calificative „acțiuni violente cu

caracter sexual - satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, profitând de

4

imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, ce au fost săvârșite asupra unei

persoane despre care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani.”

6.2 La capitolul individualizării pedepsei penale, instanța de apel a

reținut că instanța de fond la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat

prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art. art. 7, 75 Cod penal, a

ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului.

În opinia instanței de apel, instanța de fond just a individualizat

pedeapsa în baza art. art. 7, 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat

pedeapsa sub formă de închisoarea, care este una echitabilă și proporțională

infracțiunii comise, ținând cont de gradul de pericol al infracțiunii, săvârșite cu

intenție directă, de circumstanțele cauzei, de lipsa circumstanțelor agravante,

de personalitatea inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, astfel asigurând realizarea scopului pedepsei penale

de restabilire a echității sociale și a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât

de către inculpat, cât și din partea altor persoane, care va constitui o garanție

și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în Constituția RM și alte

legi sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei.

Astfel, soluția adoptată de către prima instanță își va atinge scopul de

corectare și reeducare a inculpatului Gaimana Anatolie, or aplicarea unei

pedepse penale definitive sub formă de 13 ani închisoare, ar duce la

conștientizarea de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor concluzii

corecte ce țin de comportamentul său și siguranța vieții, sănătății altei

persoane.

Pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini de

respect față de legea penală, precum și de valorile sociale și interesele

protejate de acestea, din partea condamnatului, persoana să fie silită să

înceteze activitatea criminală și să-și modifice comportamentul în

conformitate cu prevederile legii.

Pedeapsa penală reprezintă un remediu echitabil atunci când este

capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar

fi corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de

către condamnat, precum și de alte persoane. Or, practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu

este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

Instanța de apel a reținut că infracțiunile comise de inculpatul

Gaimana Anatolie prevăzute de art. art. 171 alin. (3) lit. b), 172 alin. (3) lit. a)

5

Cod penal, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 ani sau cu detențiune pe

viață, și conform art. 16 Cod penal se atribuie la categoria infracțiunilor

excepțional de grave.

Instanța de judecată a stabilit, potrivit probatoriului administrat, că

inculpatul nu a recunoscut vina, anterior nu a fost condamnat, la evidența

narcologică nu se află.

Având în vedere, că sancțiunea normelor penale incriminate lui

Gaimana Anatolie prevede unica categorie de pedeapsă sub formă de

închisoare, instanța legal i-a stabilit inculpatului pedeapsa cu închisoare pe un

termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, ținând

cont de prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal.

Ținând cont de scopurile pedepsei penale specificate la art. 61 Cod penal,

și anume restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, dar și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și

din partea altor persoane, instanța notează că corectarea condamnatului, ca

scop al pedepsei penale, presupune conștientizarea de către infractor a celor

săvârșite și reîntoarcerea, reîncadrarea lui în activitatea societății. El trebuie

convins că respectarea legii penale este o necesitate și că numai prin

respectarea legii el va putea evita aplicarea și executarea altor pedepse.

Prevenirea comiterii infracțiunilor presupune și limitarea într-un fel sau altul

a unor drepturi și libertăți, care ar minimaliza posibilitatea comiterii

infracțiunii, este scopul pedepsei penale.

Reieșind din aceste considerente, instanța de apel a concluzionat în

privința respingerii argumentelor acuzatorului de stat, cu referire la aplicarea

unei pedepse mai aspre și individualizarea eronată a pedepsei de către

instanța de fond.

6.3 Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat în vederea încasării

cheltuielilor judiciare, instanța de apel cu referire la prevederile art. art. 227,

228, 229 Cod de procedură penală, a reținut ca fiind justificate solicitările

procurorului privind încasarea de la inculpatul Gaimana Anatolie a

cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei judiciare în sumă de 6300

lei.

Totodată instanța de apel a respins afirmațiile instanței precum că

reieșind din dispoziția legală a art. 143 raportată la art. 227 Cod de procedură

penală, potrivit căruia taxa pentru efectuarea expertizei judiciare nu se

încasează de la inculpat, așa cum expertiza în cauza respectivă a fost dispusă și

efectuată pentru alte cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză și se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

Subsecvent, instanța de apel a menționat că, potrivit Legii nr. 316 din

22 decembrie 2017 „pentru modificarea și completarea unor acte legislative”

în vigoare din 09 februarie 2017, au fost operate modificări la art. 143 Cod

procedură penală, potrivit cărora alineatul (2) al articolului 143 Cod

procedură penală a fost abrogat. În acest sens, instanța de apel a reiterat că

potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017 a fost

6

exclus art. 143 alin. (2) Cod procedură penală, potrivit căruia plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din

contul mijloacelor bugetului de stat, prin urmare normele procedural penale

nu prevăd expres achitarea din contul statului a cheltuielilor judiciare, ce

constituie cheltuieli legate de expertiza judiciară.

10) Cod de procedură penală, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de

apel, în partea individualizării pedepsei penale cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului acuzatorul de stat susține că la

individualizarea pedepsei, instanța de apel nu a ținut cont de gravitatea

infracțiunilor săvârșite de către inculpatul Gaimana Anatolie, astfel încât, fapta

imputată fiind din categoria celor excepțional de grave, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, circumstanțe care relevă

că, unica și indiscutabila metodă de reeducare și corijare a inculpatului, este

condamnarea acestuia la pedeapsa reală, potrivit solicitării invocate de

procuror în cererea de apel.

De asemenea, sub acest aspect, la stabilirea pedepsei instanța de apel

urma să țină cont că, prin acțiunile sale inculpatul a atentat la inviolabilitatea

sexuală a unei minore, care avea doar 6 ani.

Astfel, infracțiunile privind viața sexuală, sunt infracțiuni contra

persoanei, de aceea, aceste infracțiuni au o profundă semnificație antisocială,

care generează repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan social, periclitând

desfășurarea normală a vieții sexuale a persoanelor.

Legea penală, apără inviolabilitatea sexuală a minorului, chiar și atunci

când, în unele situații se atestă manifestarea voinței lui, dat fiind că, acesta

datorită vârstei sale fragede, nu este capabil să aprecieze independent

semnificația etico-socială a propriei decizii, circumstanțe care în cazul de

învinuire a lui Gaimana Anatolie, a și fost exploatate de făptaș.

Pericolul social al infracțiunilor pentru care inculpatul Gaimana Anatolie,

a fost diferit justiției, constă în primejduirea dezvoltării fizice si psihice

normale ale minorilor, în depravarea lor morală, în dezvoltarea la ei a unor

reprezentări eronate despre viața sexuală, iar uneori a unor deviații de la

normele firești ale vieții sexuale, fiind urmate de marcarea profundă a

victimelor, fapt ce denotă că astfel de categorii de infracțiuni, nu pot fi

tolerabile.

Evident că, pentru a-și atinge scopul, o pedeapsă penală nu trebuie să fie

retributivă, intimidatoare sau vindicativă, în sens că, aceasta nu trebuie privită

ca „prețul” pe care trebuie să-l plătească persoana pentru fapta prejudiciabilă,

ci trebuie să reflecte un echilibru între gravitatea faptei prejudiciabile și

urmările ei, prin excluderea caracterului vindicativ al pedepsei.

Însă totuși, acuzarea ținând cont de raționamentele doctrinei penale,

consideră că pedeapsa trebuie să impună infractorului lipsuri și restricții ale

7

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și să fie

suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

intereselor părții vătămate, a statului și întregii societăți, perturbate prin

infracțiune, astfel că corectarea și reeducarea inculpatului în opinia acuzării,

poate avea loc numai în condiții mai severe.

Acuzarea consideră concluziile instanței de apel în partea

individualizării pedepsei stabilite inculpatului Gaimana Anatolie greșite și

neconforme scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii

penale și pedepsei penale, fapt ce denotă că decizia adoptată în prezenta cauză

penală, la motivarea stabilirii pedepsei contravine normelor enunțate supra,

astfel încât inculpatului i-a fost aplicată pedeapsă individualizată contrar

prevederilor legale, eroare de drept care poate fi reparată, doar prin casarea

parțială a deciziei.

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să

decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de

drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța

de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat, se constată că, procurorul critică

decizia instanței de apel sub aspectul pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel, în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, ori când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Reieșind din sumarul recursului examinat, Colegiul penal atestă, că de

fapt partea acuzării este de acord cu starea de fapt reținută de către instanțele

de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor imputate, însă

dezacordul acestuia cu decizia instanței de apel se focusează pe motivarea

insuficientă a individualizării pedepsei penale, considerând că instanța de apel

nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, aplicându-i

inculpatului o pedeapsă prea blândă, fără o argumentare justificată.

Colegiul penal consideră neîntemeiate argumentele recurentului, care

8

critică soluția instanței de apel sub aspectul blândeții pedepsei aplicate

inculpatului.

Aceasta deoarece, instanța de apel judecând cauza, a cercetat nemijlocit,

sub toate aspectele probele prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod

obiectiv, ajungând corect la concluzia menținerii sentinței în partea

individualizării pedepsei penale, potrivit căreia Gaimana Anatolie a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, la

11 ani închisoare, în baza art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 12 ani

închisoare, iar în baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumul parțial al pedepselor aplicate, inculpatului i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă 13 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis.

Astfel, din conținutul deciziei instanței de apel, rezultă cert motivele

pentru care a fost menținută sentința în partea stabilirii pedepsei, în acest

sens instanța de apel respectând și prevederile art. 414 alin. (1), (5) și 417

alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzatorului de stat, aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este

indicat în pct. 6 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-o

însușește pe deplin.

Colegiul penal reiterează, că prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată

să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare

în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei

penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează

sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură

de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,

și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

9

vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

La caz, în dependență de criteriile enumerate, Colegiul penal reține că

instanța de apel a reținut că infracțiunile comise de inculpatul

Gaimana Anatolie prevăzute de art. art. 171 alin. (3) lit. b), 172 alin. (3) lit. a)

Cod penal, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 ani sau cu detențiune pe

viață, și conform art. 16 Cod penal se atribuie la categoria infracțiunilor

excepțional de grave.

Totodată, instanța de apel ținând cont de personalitatea inculpatului,

care nu a recunoscut vina, anterior nu a fost condamnat, la evidența

narcologică nu se află, corect a menționat, că aplicarea unei pedepse penale

definitive sub formă de 13 ani închisoare, ar duce la conștientizarea de către

inculpat a celor comise, cu tragerea unor concluzii corecte ce țin de

comportamentul său și siguranța vieții, sănătății altei persoane.

Cu referire la argumentul recurentului, prin care se invocă că instanța

de apel nu a luat în considerație gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat

și consecințele survenite în urma săvârșirii infracțiunii, Colegiul penal

menționează, că toate criteriile de individualizare a pedepsei enunțate la

art. 75 alin. (1) Cod penal, au fost pe deplin apreciate de către instanța de apel.

De asemenea, din conținutul deciziei recurate rezultă că instanța de apel

menținând sentința primei instanțe la capitolul individualizării pedepsei

penale a reținut că această instanță i-a stabilit în mod legal inculpatului

Gaimana Anatolie pedeapsa închisorii pe termen de 13 ani, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis, ținând cont în deplină măsură și de

prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal.

Astfel, în conformitate cu criteriile generale de individualizare a

pedepsei, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute

pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă

mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul

penal într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă, până la

cea mai aspră - detențiune pe viață.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

La caz însă, se constată că instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal, ținând cont de scopul pedepsei,

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite, că pedeapsa

penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului în scopul restabilirii echității sociale, corectării

10

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane, iar pedeapsa stabilită este

motivată, individualizată și aplicată în limitele prevăzute de lege.

În consecință, instanța de recurs concluzionează că nu există temei legal

pentru admiterea recursului ordinar declarat de procuror, iar potrivit legii se

impune inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, împotriva deciziei

Colegiului penal a Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2019, în cauza penală

în privința lui Gaimana Anatolie xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 12 decembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

11