1ra-1548-2019 — art.27, 186 alin.2 lit.b CP

Dosarul nr. 1ra-1548/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendar, împotriva deciziei Colegiului judiciar

al Curții de Apel Cahul din 31 ianuarie 2019, în privința inculpatului

Furtun Valentin.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.05.2017 - 25.07.2018,

instanța de apel: 26.07.2018 - 04.03.2019,

instanța de recurs: 25.06.2019 - 11.09.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza de art. 27, 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 6 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

inculpatul Furtun Valentin, în urma înțelegerii prealabile cu Sinicenco Iurii,

(condamnat prin sentința judecătoriei Cahul, sediul Taraclia din 28.09.2017),

acționând împreună, urmărind un scop unic de sustragere pe ascuns a bunurilor

altei persoane, s-au deplasat în parcela forestieră, conturul 668 care este

amplasată la o distanță de aproximativ 1 km de la marginea de vest a s. xx, r-nul

xx și care aparține primăriei comunei xx, r-nul xx, de unde pe ascuns au încercat

să sustragă 2 copaci de specia „Salcîm” ce constituie 3,146 metru cub de lemn cu

1

valoarea de 1887, 60 lei, însă nu și-au dus intenția până la capăt din motive ce nu

au depins de voința lor, fiind prinși de către colaboratorii de poliție care se ocupau

de profilaxia tăierilor ilicite a copacilor amplasați în raza de administrare a s. xx,

r-nul xx.

Instanța a reținut că toate probele administrate dovedesc vinovăția

inculpatului și i-a calificat acțiunile în baza 27, 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca

tentativa de sustragere a bunurilor altei persoane, săvârșită de două persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerare că inculpatul nu a

recunoscut vina, anterior a mai fost judecat de 2 ori, nu a dorit o pedeapsă sub

formă de muncă neremunerată în folosul comunității, nu s-a prezentat la

pronunțarea sentinței, a concluzionând de a-i aplica o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 6 luni.

pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanta a invocat că probele administrate nu dau temei de a stabili

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

În instanța de judecată, partea acuzării nu a prezentat probe ce ar confirma

vinovăția lui Furtun V.

ianuarie 2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Furtun Valentin, recunoscut vinovat în baza art. 27, 186 alin. (2) lit. b)

Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 240 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că culpa inculpatului este dovedită în întregime

prin cumulul probelor administrate și verificate în cauză, inclusiv, în instanța de

apel.

Astfel, instanța de fond corect a stabilit stare de fapt și de drept,

circumstanțele cauzei, însă eronat a individualizat pedeapsa.

Ori, categoria și termenul de pedeapsă ce urmează a fi stabilit, este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 - 77 Cod

penal, precum și efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal.

Infracțiunea prevăzută de art. 27, 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, conform

art.16 Cod penal, face parte din categoria celor mai puțin grave.

Sancțiunea normei incriminate, prevede pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de la 650 până la 1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată

în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

Prin urmare, la individualizarea pedepsei penale, instanța de fond urma să

i-a în considerație criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la

art. 75 Cod penal, gravitatea infracțiunilor săvârșite, motivul acestora, persoana

celor vinovați, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

2

vinovaților, condițiile de viață ale acestora, precum și de scopul pedepsei penale,

consfințit la art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Inculpatul, potrivit revendicării, anterior a fost judecat de 2 ori (pentru alte

categorii de infracțiuni), dar antecedentele penale sunt stinse, potrivit

caracteristicii, dânsul se caracterizează negativ, iar conform certificatului eliberat

de primăria Vinogradovka, acesta locuiește cu mama și fratele.

Astfel, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă cu aplicarea unei

pedepse nonprivative de libertate, și reieșind din starea materială precară al

familiei inculpatului, sub formă de 240 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității, care se bazează în măsură pe prevederile art. 7, art. 61 și art. 75 Cod

penal.

Ori, anume pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității este potrivită inculpatului, care a fost acceptată de acesta, fiind

corespunzătoare, și va avea drept scop cât restabilirea echității sociale, atât și

corectarea ultimului.

Calendar, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea deciziei instanței de apel și

menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de

apel nu a fost individualizată în conformitate cu prevederile art. 75 Cod penal, or,

nu a fost luată în considerație personalitatea lui, gravitatea infracțiunii săvârșite -

una mai puțin gravă, conform art. 16 alin.(3) Cod penal, și circumstanțele care

atenuează și agravează răspunderea penală a inculpatului, în conformitate cu art.

76, 77 Cod penal.

Pe când, prima instanță a stabilit inculpatului o pedeapsă legală, întemeiată

și motivată.

Pe toată durata procesului penal, inculpatul a depus declarații de

nerecunoaștere a vinovăției, potrivit cazierului contravențional, în privința lui au

fost intentate cinci cauze contravenționale, iar conform caracteristicii dânsul se

caracterizează negativ.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de această instanță, inclusiv și în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde

3

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel, luând în considerare, că

inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, că antecedentele penale sunt

stinse, că locuiește cu mama și fratele, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor din art. 7, 61, 75 alin. (1) și (2) Cod penal, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În

cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa

cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea

infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către

instanța de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și

proporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a

scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

4

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt

sens decât cel pe care îl propune procurorul este o competență și prerogativă

legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

În același timp, conform art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură

penală, inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă

declarații sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea

declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații

acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103

alin. (3), 104 alin. (2) Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să

mărturisească împotriva sau să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la

răspundere pentru refuzul de a face astfel de declarații.

Deci, argumentul recurentului că inculpatul nu și-a recunoscut vina, este

absolut neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Or, această circumstanță constituie un drept legal al inculpatului și nu face

parte din categoria celor agravante, prevăzute în art. 77 Cod penal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a

fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

5

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al

Procuraturii de circumscripție Cahul, Dumitru Calendar, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 31 ianuarie 2019, în privința

inculpatului Furtun Valentin Valentin, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 septembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6