1ra-1037/2019 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1037/2019 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1037/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 mai

2018, în cauza penală în privința lui

Leșanu Vitalie xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.07.2017 - 25.10.2017;

Instanță de apel: 13.12.2017 - 07.05.2018;

Instanță de recurs: 12.04.2019 - 10.07.2019.

A C O N S T A T A T :

2017, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641

Cod de procedură penală, a fost încetat procesul penal cu liberarea lui Leșanu

Vitalie de răspundere penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.264

alin.(1) Cod penal, cu tragerea acestuia la răspundere contravențională, fiindu-i

aplicată sancțiunea contravențională sub formă de amendă în mărime de 40 unități

convenționale, echivalentul a 2 000 lei.

la 11 aprilie 2017 aproximativ la ora 15:10, aflându-se în mun. Chișinău, în calitate

de conducător a troleibuzului de model „trans-alfa” cu numărul de bord 30,

dispunând de permis de conducere valabil pentru categoria unității de transport

indicate, având în salonul troleibuzului mai mulți pasageri, îndeplinea practica de

recunoaștere a itinerarului rutei cu nr.23. În timpul deplasării pe str. Calea Ieșilor

din direcția str. Mesager spre str. Ghidighici din mun. Chișinău, ajungând în

regiunea trecerii pietonale amplasate în nemijlocita apropiere a intersecției cu str.

Călărași, nu a manifestat prudență la trafic, nu a ținut cont de existența unor

obstacole pe acel sector de drum și anume că în fața sa, pe marcajul rutier trecerea

pietonală indicată, s-a angajat în traversarea carosabilului pietoni, încălcând astfel

cerințele pct.45 (1) și (2) al Regulamentului Circulației Rutiere și ca urmare a

întreprins frânare bruscă, care în consecință a generat căderea pasagerului Banari

1

Elena (născută în anul xxxxx), care se afla în picioare în salonul troleibuzului

ținându-se cu mâna dreaptă de bara destinată pentru aceasta. În rezultatul

accidentului în traficul rutier pasagera Banari Elena, a primit vătămări corporale

medii.

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Leșanu Vitalie să fie recunoscut culpabil de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(1) Cod penal și de a-i stabili pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, cu menținerea sentinței

în partea încasării din contul inculpatului în beneficiul statului suma de 320 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, sentința este neîntemeiată în partea

încetării procesului penal cu liberarea de răspundere penală a inculpatului Leșanu

Vitalie și urmează a fi casată din următoarele considerente.

În pofida faptului că, prima instanță a concluzionat că, procesul penal în

privința inculpatului Leșanu Vitalie urmează a fi încetat, cu liberarea acestuia de la

răspundere penală și tragerea la răspundere contravențională, neîntemeiat i-a

aplicat o sancțiune contravențională în mărime de 40 unități convenționale,

deoarece această sancțiune este una mai mică decât cele ce se aplică pentru fapte

contravenționale.

Totodată, reieșind din prevederile art.61 Cod penal, în scopul restabilirii

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, se impune în

prezenta cauză stabilirea inculpatului Leșanu Vitalie o pedeapsă penală.

La fel, instanța urma să încaseze cheltuielile de judecată din contul

condamnatului, în temeiul prevederilor art.art.227 alin.(1), 229 Cod procedură

penală, or, urmărirea și judecarea unei cauze penale ocazionează efectuarea de

cheltuieli pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedură, pentru

administrarea probelor și conservarea mijloacelor materiale de probă, cu retribuirea

apărătorilor, precum și cu orice alte cheltuieli necesare normale în cadrul

desfășurării procesului penal.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o și ca urmare, cheltuielile judiciare

sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul

juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel

de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Astfel, obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este

principală și integrală întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil

desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa

infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal

acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat prin cererile lor

producerea unor cheltuieli. De asemenea, obligația de a suporta cheltuielile

judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea

unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

În asemenea circumstanțe, acuzarea a indicat că cheltuielile de judecată

2

suportate de către stat în cauza penală de învinuire a lui Leșanu Vitalie urmează să

fie încasate din contul acestuia.

Mai mult, în cazul dispunerii de către prima instanță încasarea cheltuielilor

de judecată de la inculpatul Leșanu Vitalie, aceasta urmează a fi menținută și de

către instanța de apel.

fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță la

stabilirea pedepsei penale inculpatului Leșanu Vitalie a ținut cont de cumulul

circumstanțelor atenuante și anume căința sinceră, vârsta inculpatului,

conștientizarea în instanță a impactului faptei comise, comiterea unei infracțiuni

mai puțin grave, din imprudență, pentru prima dată, precum și lipsa

circumstanțelor agravante.

Prin prisma motivelor invocate în cererea de apel, instanța a considerat că,

soluția primei instanțe cu privire la iraționalitatea tragerii la răspundere penală a

inculpatului Leșanu Vitalie pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.264

alin.(1) Cod penal, în contextul întrunirii în speță a condițiilor cumulative pentru

aplicarea prevederilor art.55 Cod penal este întemeiată.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a indicat că, inculpatului Leșanu

Vitalie i-a fost incriminată săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(1) Cod

penal, care în conformitate cu prevederile art.16 Cod penal, se califică ca

infracțiune mai puțin gravă, anterior nu a fost tras la răspundere penală, fiind la

prima abatere infracțională; inculpatul vina în comiterea infracțiunii imputate a

recunoscut-o la faza urmăririi penale, iar în prima instanță, în cadrul ședinței de

judecată, prin cererea a solicitat judecarea cauzei penale în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, dat fiind faptul că, recunoaște săvârșirea

faptelor imputate și recunoaște probele administrate la faza de urmărire penală.

Cu privire la condiția referitor la recuperarea prejudiciului cauzat prin

infracțiune, instanța de apel a notat că în cadrul ședinței în prima instanță partea

vătămată Banari Elena a confirmat faptul că nu are careva pretenții față de

inculpat.

Totodată, Leșanu Vitalie a conștientizat gradul prejudiciabil al acțiunii

imputate prin faptul că și-a recunoscut vina, nu s-a eschivat de la răspundere

penală, căința sinceră, vârsta tânără a inculpatului, ocupația acestuia care ține

nemijlocit de conducerea mijloacelor de transport public fiind unica sursă de venit,

este și student la drept în cadrul ULIM, circumstanțele comiterii infracțiunii -

frânarea bruscă, generată și de situația rutieră, a avut consecințe negative doar

asupra părții vătămate și este caracterizat pozitiv.

Astfel, instanța de apel nu a constat circumstanțe agravante care să

influențeze la refuzul liberării de răspundere penală, potrivit art.55 Cod penal,

dimpotrivă a constatat prezența circumstanțelor atenuante, prevăzute de art.76 Cod

penal și întrunirea condițiilor obligatorii pentru aplicarea prevederilor art.55 Cod

penal.

Subsecvent, instanța de apel a notat că, argumentele acuzatorului de stat cu

privire la necesitatea aplicării pedepsei penale în privința inculpatului Leșanu

Vitalie nu și-au găsit confirmarea, or, eventuala pedeapsă penală, nefiind una

3

oportună, poate crea nejustificat impedimente să-și exercite profesia de conducător

de troleibuz fiind la început de carieră în acest domeniu, fiind caracterizat pozitiv

de către angajator (f.d.77).

Mai mult, instanța de apel nu a reținut nici argumentul procurorului precum

că, în cazul dat nu poate fi aplicată sancțiunea contravențională sub formă de

amendă în mărime de 40 unități convenționale, deoarece această sancțiune este una

mai mică decât se aplică pentru fapte contravenționale, or, în conformitate cu

prevederile art.55 alin.(2) Cod penal, persoanelor liberate de răspundere penală în

conformitate cu alin.(1) li se aplică următoarele sancțiuni contravenționale: a)

amendă în mărime de până la 150 de unități convenționale. Totodată, conform

prevederilor art.34 Cod contravențional amenda se aplică persoanelor fizice de la

una la 500 de unități convenționale.

4.2. Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei din contul inculpatului, instanța de apel cu

trimitere la prevederile art.art.227, 228, 229 Cod de procedură penală, a indicat că,

prima instanță a constatat că acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi

penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în

contul statului.

La fel, procurorul nu a prezentat careva probe concludente că sumele

enunțate au fost suportate în afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei

însărcinări de serviciu de către expert.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel cu trimitere la prevederile art.75

alin.(3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar

nr.68 din 14.04.2016, a indicat că, ordonatorul expertizei medico-legale în speță

este organul de urmărire penală - SUPĂR al SCAUP a DP mun. Chișinău, în

temeiul ordonanței din 19 mai 2017, subsecvent aceste cheltuieli sunt suportate din

contul statului, care reieșind din obligațiile pozitive ce țin de desfășurarea unui

proces penal urmează să realizeze în mod prompt și eficient acțiunile în vederea

descoperirii infracțiunilor și contracarării activității infracționale, astfel nu pot fi

puse în sarcina inculpaților cheltuielile necesare pentru realizarea acțiunilor ce vin

să confirme vinovăția acestora.

Totodată, instanța de apel a notat că, normele procedural penale nu prevăd

expres achitarea din contul condamnaților a cheltuielilor judiciare, ce constituie

cheltuieli legate de expertiza judiciară, iar prevederile legale la care face trimitere

procurorul în apelul său, se referă la acțiunea civilă înaintată de către partea

vătămată, or, cheltuielile judiciare care sunt enumerate în dispoziția art.227 alin.(2)

pct.5) Cod de procedură penală nu prevăd expres achitarea din contul

condamnaților a cheltuielilor judiciare.

penală, a contestat cu recurs ordinar decizia solicitând casarea acesteia cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța de apel a omis faptul că

conform art.55 alin.(1) Cod penal, poate fi liberată de răspundere penală cu

tragerea la răspundere administrativă persoana, dacă s-a constatat că corectarea ei

este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Aprecierea faptului că persoana nu

4

prezintă pericol social și poate fi reeducată fără a fi supusă răspunderii penale este

de natură subiectivă și poate fi motivată în mare parte de multe circumstanțe, una

din ele fiind că persoana nu este dependentă de alcool sau droguri, ceea ce de fapt

vine în contradicție cu certificatul medicului narcolog nr.3008 din 28.06.2017, care

adeverește faptul că Leșanu Vitalie este consumator de substanțe narcotice (hașiș)

și se află la evidentă necrologică din 11.04.2017 (f.d.93).

Mai mult, persoana prezintă pericol social datorită faptului ca este

conducător al transportului public iar în timpul cât se află la serviciu, pune în

pericol nu doar viața sa, dar și a celor din jur, în special al persoanele care circulă

cu troleibuzul dat și a celor care traversează drumul.

Constatarea eronată de către instanța de apel, la adoptarea deciziei prin care

s-a mizat pe circumstanțe ce reiese din personalitatea inculpatului, nu pot substitui

acel fapt că, pedepsele stabilite pentru astfel de categorii de infracțiuni trebuie să

fie nu numai legale, în sensul de respectare a cadrului legal de individualizare

judiciară, dar în același timp, trebuie să fie juste, adică să respecte criteriul

proporționalității, care presupune stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de

gravitatea infracțiunii și vinovăția autorului.

Din motivele expuse, acuzarea consideră că soluția aplicării în privința

inculpatului a prevederilor art.55 Cod penal este una pripită, or dispoziția normei

enunțate, prevede că răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită poate fi

înlocuită cu o altă formă de răspundere extrapenală, care atrage încetarea

procesului cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter contravențional, iar prin aplicarea

unei astfel de pedepse nu va fi atins scopul de restabilire a echității sociale și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către alte persoane.

Mai mult, instanța de apel urma să țină cont de argumentele procurorului

participant la ședința de judecată, care a indicat că, deși inculpatul Leșanu Vitalie a

acceptat opțiunea de a fi examinată cauza în procedură simplificată conform

prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, aceasta nu poate fi valorificată ca o

circumstanță atenuantă judiciară, ce ar condiționa liberarea inculpatului de

răspundere penală, or, aceasta ar însemna că uneia și aceleiași situații de drept i se

acordă o dublă valență juridică.

Astfel, ținând cont de Legea nr.292-XVI din 21.12.2007 care a intrat în

vigoare la 08.02.2008 pentru modificarea și completarea unor acte legislative,

publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.28-29 din 08.02.2008, prin

modificările și completările la art.53, 55 și 58 din Codul penal, una din condițiile

stipulate în norma dată este corectarea persoanei poate fi posibilă fără a fi supusă

răspunderii penale dacă nu este dependentă de alcool sau droguri, ceea ce și

demonstrează încă odată faptul că Leșanu Vitalie cade sub incidența acestei legi și

în privința lui nu poate fi aplicat art.55 Cod penal.

Mai mult, decizia instanței de apel este pasibilă de a fi casată sub aspectul

blândeții pedepsei aplicate deoarece în cauză nu sunt prezente circumstanțe

excepționale, inculpatul nu a conștientizat consecințele încălcării legii și în atare

împrejurări, prin aplicarea art.55 Cod penal nu se va atinge scopul pedepsei penale.

La fel, procurorul consideră că, soluția instanței de a respinge solicitarea

acuzatorului de stat referitor la încasarea de la inculpat a cheltuielilor de judecată

contravine normelor procesual penale în vigoare.

5

Astfel, cu trimitere la prevederile art.art.227, 229 Cod de procedură penală, a

indicat că, obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală; întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar

dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea

unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este

integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de

condamnare de către prima instanță.

Totodată, art.227 alin.(3) Cod de procedură penală, prevede că „cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate”. Aliniatul (3) a normei indicate este o normă generală și nu obligă

statul să suporte cheltuielile, ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita

operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa

termenul rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

În astfel de circumstanțe, acuzarea consideră că cheltuieli de judecată

suportate de către stat în cauza penală dată urmează să fie încasate din contul

inculpatului.

Mai mult, acuzarea consideră că instanța urmează să țină cont de faptul că

prin modificările survenite în Codul de procedură penală în vigoare din

09.02.2018, legislatorul a exclus prevederile art.143 alin.(2) Cod de procedură

penală și deci norma legală care instituia obligația statului a suporta cheltuielile

pentru efectuarea expertizelor în cauzele penale a fost exclusă. Acest fapt, adică

faptul că statul deja nu mai are obligația imperativă a suporta acele plăți la

efectuarea expertizelor în cauzele penale, luat în coraport cu dispoziția art.229

alin.(1) Cod de procedură penală constituie temeiul ce impune suportarea

cheltuielilor de judecată pretinse de la inculpat, or, după cum s-a expus, aceste

cheltuielile au fost suportate de către stat doar din cauza că a fost comisă

infracțiunea în cauză, în caz contrar aceste cheltuieli nu ar fi fost generate.

În aceiași ordine de idei, acuzarea notează că legea procesuală penală nu are

caracter retroactiv și deci este irezonabil a fi invocate prevederile art.art.8, 10

Codul penal în partea ce ține aplicabilitatea normelor procesuale penale.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, or, art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

6

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul reține că recurentul invocă temeiurile pentru recurs prevăzute la

pct.6) și 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care statuează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când decizia atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Raportând norma de drept citată la circumstanțele cauzei, Colegiul constată

că aceste temeiuri nu-și găsesc confirmare în speța dedusă judecății.

Astfel, Colegiul penal lecturând textul deciziei și recursului, constată că

argumentele invocate de recurent au format obiect de discuție în instanța de apel,

asupra cărora aceasta s-a expus motivat și care, conform materialelor din dosar, a

respectat prevederile art.art.414 și 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, indicând temeiurile de fapt și

de drept care au dus la respingerea apelului procurorului, precum și motivele

adoptării soluției date.

În primul rând, la individualizarea pedepsei, instanța de apel corect a reținut

soluția primei instanțe, ținând cont de prevederile art.art.7, 16, 61, 75 Cod penal, și

anume de faptul că, infracțiunea se califică ca mai puțin gravă, inculpatul anterior

nu a fost tras la răspundere penală, fiind la prima abatere infracțională, vina în

comiterea infracțiunii imputate a recunoscut-o la faza urmăririi penale, iar în prima

instanță, în cadrul ședinței de judecată, prin cererea a solicitat judecarea cauzei

penale în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, dat fiind faptul că,

recunoaște săvârșirea faptelor imputate și recunoaște probele administrate la faza

de urmărire penală, a conștientizat gradul prejudiciabil al acțiunii imputate prin

faptul că și-a recunoscut vina, nu s-a eschivat de la răspundere penală, căința

sinceră, vârsta tânără a inculpatului, ocupația acestuia care ține nemijlocit de

conducerea mijloacelor de transport public fiind unica sursă de venit, este și

student la drept în cadrul ULIM, circumstanțele comiterii infracțiunii - frânarea

bruscă, generată și de situația rutieră, a avut consecințe negative doar asupra părții

vătămate și este caracterizat pozitiv.

Conform art.55 Cod penal, în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii și

pronunțării sentinței, (1) Persoana care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune

ușoară sau mai puțin gravă, cu excepția infracțiunilor prevăzute la art.1811, 256,

303, 314, art.326 alin.(1) și (11), art.327 alin.(1), art.328 alin.(1), art.332 alin.(1),

art.333 alin.(1), art.334 alin.(1) și (2), art.335 alin.(1) și art.3351 alin.(1), poate fi

liberată de răspundere penală și trasă la răspundere contravențională în cazurile în

care și-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a

constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se

pot aplica următoarele sancțiuni contravenționale:

a) amendă în mărime de până la 500 unități convenționale;

7

b) arest contravențional de până la 30 de zile.

Deci, la caz, instanța de recurs menționează că, instanțele de fond corect au

reținut întrunirea de către Leșanu Vitalie a condițiilor privind înlocuirea

răspunderii penale cu sancțiune contravențională, conform art.55 Cod penal.

Instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului referitor

la faptul că, opțiunea de a fi examinată cauza în procedură simplificată conform

prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, nu poate fi valorificată ca o

circumstanță atenuantă judiciară, ce ar condiționa liberarea inculpatului de

răspundere penală, or, aceasta ar însemna că uneia și aceleiași situații de drept i se

acordă o dublă valență juridică, deoarece pct.35 alin.(2) din Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr.13 din 16.12.2014 ,,Cu privire la aplicarea

prevederilor art.3641 Cod de procedură penală de către instanțele judecătorești”, a

fost exclus și prin urmare, reținerea circumstanței atenuante recunoașterea

vinovăției la individualizarea pedepsei nu mai presupune starea de acordare a

dublei valențe aceleiași situații de drept atunci când cauza se examinează în

procedură simplificată, circumstanța respectivă corect fiind reținută ca atenuantă.

La fel, instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul procurorului

că, aprecierea faptului că persoana nu prezintă pericol social și poate fi reeducată

fără a fi supusă răspunderii penale este de natură subiectivă și poate fi motivată în

mare parte de multe circumstanțe, una din ele fiind că persoana nu este dependentă

de alcool sau droguri, ceea ce de fapt vine în contradicție cu certificatul medicului

narcolog nr.3008 din 28.06.2017, care adeverește faptul că Leșanu Vitalie este

consumator de substanțe narcotice (hașiș) și se află la evidență narcologică din

11.04.2017 (f.d.93 vol. I).

Potrivit rechizitoriului în privința inculpatului, conform art.77 Cod penal, nu

au fost reținute careva circumstanțe agravante.

Astfel, instanțele de fond fiind în prezența circumstanțelor atenuante și lipsa

circumstanțelor agravante, au adoptat o soluție corectă și care corespunde

prevederilor legale, sancțiunea contravențională aplicată inculpatului Leșanu

Vitalie este echitabilă și va duce la realizarea scopului pedepsei penale, iar

argumentele recurentului în acest sens urmează a fi respinse, ca neîntemeiate.

În al doilea rând, cu referire la argumentele recurentului că, neîntemeiat a

fost respinsă solicitarea procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată, Colegiul penal conchide, că instanța de apel, judecând

cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părți, pe care

le-a apreciat în mod obiectiv, ajungând corect la concluzia de a respinge solicitarea

procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a

cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei, suportate pentru efectuarea expertizei

judiciare.

Astfel, art.227 alin.(2) Cod de procedură penală stipulează, că cheltuielile

judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părții

vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților, traducătorilor

și asistenților procedurali; 2) cheltuite pentru păstrarea, transportarea și cercetarea

corpurilor delicte; 3) care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenței juridice

garantate de stat; 4) cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate

sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei sau de reconstituire a faptei; 5)

8

cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Totodată, alin.(3) al aceleiași norme prevede, că cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Potrivit art.228 Cod de procedură penală (1) În modul prevăzut de legea

procesuală penală, din sumele alocate de stat vor fi compensate următoarele

cheltuieli judiciare suportate de către martori, partea vătămată, partea civilă,

asistenții procedurali, interpreți, traducători, experți, specialiști, reprezentanții

legali ai părții vătămate, ai părții civile:

1) cheltuielile făcute în legătură cu prezentarea la citare în organul de

urmărire penală și în instanță;

2) cheltuielile de cazare;

3) salariul mediu pentru toată perioada de participare în procesul penal;

4) cheltuielile de reparare, restabilire a obiectelor care au fost deteriorate în

urma utilizării lor în cadrul acțiunilor procesuale la cererea organului de urmărire

penală sau a instanței.

(2) Organele, întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat sunt obligate

să păstreze salariul mediu pentru toată perioada de timp în care partea vătămată,

reprezentantul ei legal, asistentul procedural, interpretul, traducătorul, specialistul,

expertul, martorul au participat în procesul penal la citarea organului de urmărire

penală sau a instanței.

(3) Expertului și specialistului li se recuperează, de asemenea, costul

materialelor care le aparțin și care au fost utilizate pentru executarea însărcinării

respective.

(4) Expertul, specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă

pentru executarea obligațiilor, afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei

însărcinări de serviciu.

(5) Cheltuielile suportate de persoanele menționate la alin.(1) vor fi

recuperate la cererea acestora în baza unei hotărâri a organului de urmărire penală

sau a instanței în mărimea stabilită de legislația în vigoare.

Având în vedere prevederile legale citate, Colegiul penal conchide, că suma

de 320 lei a fost necesară pentru efectuarea expertizei judiciare nr.1107/D din 23

mai 2017 (f.d.64-65 vol. I), dispusă prin ordonanța organului de urmărire penală

din 18 mai 2017 (f.d.60 vol. I), or, aceste cheltuieli sunt puse pe seama statului prin

intermediul organelor de resort care pornesc urmărirea penală și se compun din

cheltuieli evidente și necesare în vederea constatării faptei infracționale, însă nu

constituie cheltuieli suplimentare suportate de către organul de urmărire penală sau

de către instanță, în legătură cu efectuarea urmăririi penale sau judecarea cauzei.

Așadar, Colegiul penal atestă, că instanța de apel întemeiat a reținut, că

aceste cheltuielile sunt suportate de către organul de urmărire penală, care și are

atribuția de a administra probele în vederea probării/combaterii acuzației aduse,

însă aceste cheltuieli nu sunt de natura de a pune pe seama statului costuri

suplimentare, sau exagerate, iar cheltuielile pentru efectuarea expertizei întru

stabilirea leziunilor corporale a părții vătămate, sunt evidente și necesare pentru a

demonstra existența/lipsa bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii.

Referirea recurentului la Legea nr.316 din 22 noiembrie 2017, prin care a

fost exclus alin.(2) din art.143 Cod procedură penală, nu poate fi reținută, deoarece

9

respectiva Lege a intrat în vigoare la 09 februarie 2018, pe când expertiza a fost

efectuată până la aceste modificări.

Mai mult, recurentul nu a formulat argumente indubitabile care să ateste că

nu este acceptabilă soluția de a lăsa plata cheltuielilor judiciare pe seama statului și

că, în speță, urmează a fi pusă plata acestor cheltuieli în sarcina inculpatului.

Colegiul penal de asemenea menționează că, la examinarea cauzei de către

instanța de apel, au fost respectate prevederile legale prescrise de art.art.414-419

Cod de procedură penală, iar erorile de drept invocate de către recurent prescrise la

art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, nu au fost constatate la

examinarea recursului, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar

recursul urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Harti Vladislav, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2018, în cauza penală în privința lui Leșanu

Vitalie xxxxx, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 08 august 2019.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Elena Cobzac

10