1ra-1497/19 — art. 187 alin. 2 lit. b CP

1ra-1497/19 — art. 187 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1497/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Prepelița Nicolai în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Bălți din 20 martie 2019, în cauza penală în privința lui:

Mareninov Ruslan Xxxxx, născut la

xx.xx.xxxx, originar și locuitor Xxxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.06.2017 - 20.12.2018;

Instanța de apel: 28.01.2019 - 20.03.2019;

Instanța de recurs: 14.06.2019 - 10.07.2019;

C O N S T A T Ă:

Mareninov Ruslan a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin.

(2) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de 6 ani închisoare,

fără amendă, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Prin aceiași sentință a fost condamnat și Lîsac Vasili, în privința căruia

hotărârile judecătorești nu se contestă cu recurs ordinar.

Ruslan și Lîsac Vasili, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane,

acționând cu intenție directă unică, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor prejudiciabile și dorind survenirea acestora, fiind

în stare de ebrietate alcoolică, la 13.05.2017, în jurul orelor 21:00, aflându-se în incinta

barului „Non-Stop” de la intersecția străzilor Calea Ieșilor și Pavel Boțu din mun. Bălți,

după consumul băuturilor alcoolice votcă și bere la halbă ce li-au achitat, au sustras în

mod deschis din frigiderul localului 6 sticle de bere „Старый Мелъник”, la prețul total

de 102 lei, pe care le-au ascuns sub centura de la haină și în sacoșa pe care o aveau

asupra lor, fiind observați de vânzătoarea localului Cebotari Veronica, ce li-a cerut

restituirea sticlelor, însă intenționând să-și ducă intenția până la capăt, au refuzat

recunoașterea sustragerii, părăsind localul barului „Non-Stop” și îndreptându-se spre str.

P. Boțu, fiind ajunși din urmă de Cebotari Veronica, care a depistat asupra lor cele 6

sticle de bere „Старый Мелъник”, acțiuni încadrate la art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal

cu calificativele jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, comis de

două persoane.

1

solicitat achitarea lui Mareninov Ruslan de sub învinuirea adusă, din lipsa

probelor ce incontestabil i-ar dovedi vinovăția în fapta imputată, în care nu a fost

stabilită partea vătămată, vânzătoarea Cebotari Veronica nefiind proprietara

bunurilor pretinse a fi sustrase din unitatea comercială, lipsind în acest sens

cererea adevăratului proprietar, fapt pentru care, prin prisma art. 251 alin. (2)

Cod de procedură penală, a solicitat declararea nulității ordonanței de

recunoașterea ei în calitate de parte vătămată, cu încetarea procesului penal în

temeiul art. 391 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, inclusiv ținându-se

cont de erorile procesuale admise la investigarea cauzei, cărora instanța de fond

nu li-a dat o apreciere cuvenită.

Punând la baza soluției de condamnare depozițiile contradictorii a lui

Cebotari Veronica și martorului Cebotari Roman, instanța nu a ținut cont de

declarațiile inculpatului care neagă totalmente acuzațiile aduse, și de

discrepanțele între data și ora înregistrării de către OUP a sesizării din

13.05.2017 ora 22:35 cu cea de efectuare a cercetării la fața locului și tabelul

fotografic anexat la procesul-verbal, care de facto nu există, fiind examinat la

14.05.2017 un pachet de polietilenă de culoare neagră în care s-ar fi aflat cinci

sticle de bere marca „Старый Мелъник из бочонка” cu volumul de 0,5 litri și o

sticlă de bere cu volumul de 0,5 litri marca „Старый Мелъник

безалкоголъное”, date referitor la care nu se conțin în procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 13.05.2015, nefiind ridicate înregistrările audio-

video din 13.05.2017 de la stația „Peco-Petrom” din apropiere, precum și nu s-a

acordat o atenție deosebită celorlalte date obiective acumulate la caz, care nu

denotă vinovăția inculpatului în fapta imputată.

La fel apel a declarat și Lîsac Vasili care a solicitat achitarea pentru că nu

a comis fapta imputată.

declarate au fost respinse ca nefondate.

4.1. În motivarea soluției sale, Colegiul a menționat că concluzionând

vinovăția inculpaților în comiterea faptei imputate, instanța corect a statuat la

baza sentinței de condamnare cumulul de probe administrate la faza urmăririi

penale, ce au servit obiect de cercetare în instanța de fond, cu expunerea lor

detaliată în conținutul sentinței de condamnare.

Constatând ca fiind corect dovedită de către instanța de fond vinovăția

inculpaților în comiterea jafului, Colegiul a acordat o apreciere critică

argumentelor formulate de apelanți referitor la lipsa probatoriului în acest sens,

ce contravin împrejurărilor faptice a cauzei, urmărind doar un singur scop de a

evita răspunderea și respectiv pedeapsa penală, versiunea cu privire la pretinsa

achitare a sticlelor cu bere, fiind absolut controversă probelor administrate pe caz

ce sunt suficiente în sprijinul învinuirii aduse.

În acest context, Colegiul a menționat că argumentele invocate de apelanți

referitor la lipsa bazei probante ce li-ar demonstra vinovăția inculpaților, sunt

2

lipsite de temei real, venind în contradicție cu aspectele faptice ale cauzei, or

probele cauzei penale denotă cu certitudine vinovăția lor în fapta imputată, fiind

lipsa oricăror îndoieli referitor la veridicitatea declarațiilor depuse de partea

vătămată și martorul acuzării, audiați pe caz, ținându-se cont de consecutivitatea

lor și coroborarea cu restul probelor dobândite, prin intermediul acțiunilor

procesuale petrecute pe caz, ce nu au stârnit nici o obiecție din partea apărării la

etapa urmăririi penale și la finele ei, în cadrul prezentării materialelor de UP

apărarea solicitând doar încetarea procesului penal din lipsa în acțiunile

inculpaților a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 187 alin.

(2) lit. b) Cod penal, solicitare ce a fost respinsă prin ordonanța procurorului R.

Buza din 15.06.2017.

În respingerea argumentului apărătorului apelant privind declararea nulității

ordonanței din 13.05.2017 de recunoaștere a V. Cebotari în calitate de parte

vătămată, pentru că nu ar întruni condițiile stipulate la art. 59 Cod de procedură

penală, ea ne fiind proprietara berii sustrase din barul „Non-Stop”, a cărui

proprietar de facto nu a formulat plângere în acest sens, Colegiul a atestat

responsabilitatea pe care aceasta a avut-o față de bunurile încredințate, purtând

pentru ele răspundere materială deplină în calitate de vânzătoare, depistând

nemijlocit sustragerea lor deschisă și intervenind pentru a o contracara.

Colegiul a mai relatat că în aspect procesual, competența de a recunoaște

calitatea de victimă și respectiv parte vătămată conform art. 59 Cod de procedură

penală, o are în exclusivitate OUP, care în speță corect i-a acordat-o Veronicăi

Cebotari, fiind sesizat nemijlocit cu plângere în ordinea art. 262 Cod de

procedură penală, iar nulitatea relativă a actelor procesuale, în sensul art. 251

alin. (3) Cod de procedură penală sau inadmisibilitatea probelor în sensul art. 94-

95 Cod de procedură penală, putea fi invocată pe parcursul urmăririi penale sau

la etapa luării cunoștinței cu materialele cauzei, ceea ce nu s-a făcut, fiind omis

pentru aceasta termenul procesual prevăzut la art. 230 alin. (2) Cod de procedură

penală, ea ne fiind una absolută, care ar putea fi invocată la orice etapă a

procesului penal.

Fiind o infracțiune materială, componența art. 187 alin. (2) Cod penal se

consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală

de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorință, latura

subiectivă caracterizându-se în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție

directă, în prezența scopului de cupiditate, efectiv constatate potrivit lucrărilor

cauzei penale, în acțiunile celor doi inculpați, care deși și-au început realizarea

intenției de sustragere a berii pe ascuns, fiind observați de vânzătoare, care a

intervenit în contracararea lor, și-au continuat activitatea criminală în realizarea

scopului scontat de însușire și reținere a bunurilor sustrase, cu cauzare de daune

materiale.

Drept urmare a celor nominalizate Colegiul ca și instanța de fond a respins

versiunea apărării referitor la pretinsa achitare a bunurilor sustrase, fapt infirmat

de către vânzătoare și lipsa de probe în acest sens.

3

În altă ordine de idei, Colegiul a considerat că anume pedeapsa închisorii

stabilită inculpaților, va avea un efect preventiv serios atât pentru ei, cât și pentru

alte persoane predispuse spre comiterea unor infracțiuni analogice, constituind o

garanție și o asigurare, că drepturile și libertățile consfințite în Constituția RM și

alte legi, sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită. Respectiv,

instanța corect a concluzionat, că corectarea inculpaților este posibilă numai fiind

izolați de societate, considerând, că aceasta va contribui efectiv la conștientizarea

de către ei a faptelor comise și prevenirea comiterii lor pe viitor, astfel fiind

asigurat scopul pedepsei penale,

Ținând cont de faptul, că în cadrul judecării cauzei penale în ordine de apel,

n-au fost stabilite careva circumstanțe noi ce ar permite atenuarea pedepsei

penale, împrejurările de fapt și aspectele de drept rămânând cele constatate de

către instanța de fond, Colegiul a conchis necesitatea menținerii sentinței fără

modificări.

Mareninov Ruslan, declară avocatul Prepelița Nicolai, care fără a invoca un

temei pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

solicită casarea totală a acesteia, cu emiterea unei decizii prin care inculpatul să

fie achitat.

În susținerea recursului avocatul indică aceleași motive ca și în apelul

declarat în numele lui Mareninov Ruslan, care au fost expuse în pct. 3 al

prezentei decizii, cererea de recurs ordinar fiind de fapt o copiere a celei de apel.

5.1. Pe marginea recursului declarat, procurorul depune referință solicitând

inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

Acuzarea menționează că instanța de apel, în strictă conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a verificat, s-a pronunțat și a

apreciat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării

lor.

Totodată se consideră justă reținerea instanței de apel și sub aspect de statut

de parte vătămată a lui Cebotari Veronica, exprimată prin responsabilitatea pe

care a avut-o față de bunurile încredințate, purtând pentru ele răspundere

materială deplină în calitate de vânzător, depistând nemijlocit sustragerea lor

deschisă și intervenirea pentru a o contracara.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

4

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Recurentul nu invocă nici un temei pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, însă potrivit solicitării de achitare a inculpatului, Colegiul va

deduce că temeiul recursului se încadrează în prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală și anume că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când nu

au fost întrunite elementele infracțiunii.

Din conținutul recursului, se evidențiază că recurentul, de fapt, își motivează

contestația prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, însă motivele de

reapreciere a materialului probator, nu se conțin în temeiurile prevăzute de art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de apel și-

a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, ea

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la menținerea sentinței instanței de

fond, corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, fiind legală și

întemeiată.

Mai mult ca atât, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel la examinarea

cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. 27, 99 - 101 Cod de procedură

penală, a cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a verificat minuțios,

dându-le o apreciere justă prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

lor, care coroborate în ansamblu au confirmat vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Astfel, instanța de recurs respinge afirmațiile recurentului, care sunt aceleași ca și

în apel ca fiind neîntemeiate, deoarece instanța de apel a dat răspuns la toate argumentele

invocate, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția adoptată.

Totodată, Colegiul reține că, eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul

atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală și anume stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor

care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, dar trebuie să rezulte din situația dosarului,

privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

5

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentului, în

sensul că inculpatul nu este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin.

(2) lit. b) Cod penal, Colegiul o consideră neîntemeiată.

La acest capitol se remarcă că, sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor

infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă

acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective

(persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă,

sau legătura cauzală dintre acestea).

Astfel, argumentele recurentului invocate în recurs, referitor la nevinovăția

inculpatului, au fost obiect de dispută în cadrul instanței de apel, asupra cărora s-a

formulat și s-a punctat minuțios și veridic răspunsurile asupra tuturor alegațiilor

recurentului, pe care Colegiul le acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește,

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în

cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns

detaliat pentru fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca

o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

În urma celor expuse, Colegiul penal constată că hotărârea recurată corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală și este întemeiată, iar temeiurile invocate

nu persistă în cauză. Argumentele invocate de recurent nu au suport probatoriu,

contravin probelor administrate și prin urmare, prezența circumstanțelor nominalizate

permit instanței de recurs să concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat,

pe motiv că acesta este vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Prepelița Nicolai în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Bălți din 20 martie

2019, în cauza penală în privința lui Mareninov Ruslan, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 19 iulie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

6