1ra-253/2019 — art. 42 alin. 5, 27, 190 alin. 5 CP

1ra-253/2019 — art. 42 alin. 5, 27, 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-253/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Boico Victor, Mardari Dumitru, Ghervas Maria, Filincova

Svetlana,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către avocatul Nicoară Vasile în numele inculpatei

Timofeeva Izabela, prin care a fost solicitată casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2018, în cauza penală în

privința lui

Timofeeva Izabela XXXXX, născută la

XXXXX.

Termenul de judecare:

prima instanță: 07.05.2010 – 27.12.2011

instanța de apel: 17.05.2012 – 24.12.2012

instanța de recurs ordinar: 02.04.2013 – 11.06.2013

instanța de apel: 13.08.2013 – 22.04.2014

instanța de recurs ordinar: 11.08.2014 – 20.01.2015

instanța de apel: 23.02.2015 – 30.10.2015

instanța de recurs ordinar: 12.05.2016 – 22.11.2016

instanța de apel: 13.01.2017 – 22.03.2018

instanța de recurs ordinar: 03.12.2018 – 18.06.2019

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2011, Timofeeva Izabela a fost achitată de sub învinuirea în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod penal, pe

motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpată.

Prin aceiași sentință a fost achitat și inculpatul XXXXX, în privința

căruia hotărârile judecătorești nu se contestă prin recursul ordinar din

examinare.

Timofeeva Izabela a fost pusă sub învinuire, precum că de comun acord cu

1

Eduard, numele de familie a cărui nu a fost identificat de către organul de

urmărire penală, și alte persoane neidentificate de către organul de

urmărire penală, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune, de două sau mai multe persoane, în proporții deosebit de

mari au organizat un plan infracțional bine determinat din timp, cu

împărțirea rolurilor fiecăruia.

Astfel, la XXXXX, compania XXXXX, care deține conturi la XXXXX,

a primit un mesaj prin poșta electronică de la bancă, prin care a fost

informat că, banca efectuează procedurile stabilite de întreținere a contului

și compania trebuie să introducă datele sale pentru a păstra accesul on-line

activ. Adresa aceasta a oferit imaginea exactă a web site-ului băncii.

Reprezentanții companiei au introdus numele utilizatorului și parola, apoi

numărul de identificare. După primirea mesajului de mulțumire sesiunea a

fost închisă. La XXXXX, domnul XXXXX a fost întrebat de XXXXX despre

controlorul financiar, dacă dumnealui la XXXXX, a autorizat un transfer

electronic de bani prin virament din contul care aparține companiei în

sumă de 498 755 dolari SUA. Răspunsul a fost negativ și fiind contactat

XXXXX, compania a fost anunțată că, un transfer similar în sumă de 402

000 dolari SUA, este pregătit pentru a fi efectuat. Compania a solicitat

stoparea celui de al doilea transfer și a primit de la bancă declarația

referitor la detaliile primului transfer, care sunt următoarele: Banca care a

făcut transferul este XXXXX și banca beneficiară este MOBIASBANCA,

Chișinău, contul persoanei beneficiare XXXXX cu numele XXXXX.

În continuare XXXXX, director adjunct al filialei ,,Flacăra" a B.C.

,,Moldincombank" S.A. a fost anunțat de către Timofeeva Izabela precum

că, anumite persoane, pe care nu a vrut să le numească, au sustras de pe

contul unei întreprinderi din SUA sumă de 498 755 dolari SUA și pentru a

le lichefia este nevoie de o persoană de încredere pe numele căreia s-ar

putea deschide un cont bancar în valută, în una din băncile din Republica

Moldova, pentru că pe contul acela să fie transferată suma de bani. În

continuare banii urmau a fi scoși din contul deschis anterior și transmiși lui

Timofeeva Izabela. Drept rezultat persoana pe numele căreia urma a fi

deschis contul bancar trebuia să fie remunerată. Inițial, XXXXX, intuind

despre faptul că, banii sustrași ar putea crea probleme a refuzat, însă

datorită insistenței lui Timofeeva Izabela, precum și fiind încredințat de

ultima că, totul o să fie în ordine și careva probleme nu ar trebui să apară, a

acceptat și a propus deschiderea contului bancar pe numele lui XXXXX,

care la acel moment avea o situație precară materială și avea nevoie de

2

surse financiare. Contul nominalizat a fost deschis de către XXXXX, la

indicația lui XXXXX.

La XXXXX XXXXX, împreună cu XXXXX și alte persoane

necunoscute organului de urmărire penală, s-a prezentat la filiala

,,Renaștere" a B.C. ,,MOBIASBANCA" S.A. și au solicitat să ridice toată

suma de 498 755 dolari SUA, în numerar.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la prevenirea spălării

banilor, Banca a întocmit formular pentru tranzacția respectivă, calificând-

o ca suspectă, și a debitat contul lui XXXXX cu suma respectivă, care a fost

transferată la un cont intern al Băncii.

Ca rezultat al acțiunilor sale intenționate, prin care a întreprins

acțiuni și a acordat mijloace, instrumente de săvârșire a infracțiunii de

dobândire pe cale criminală a sumelor de bani transferați, Timofeeva

Izabela, a contribuit în calitate de coautor și complice la tentativă de

dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, de două sau

mai multe persoane, în proporții deosebit de mari, care din cauze

independente de voința făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care:

Timofeeva Izabela, să fie condamnată în baza art. 42 alin. (5), 27, 190

alin. (5) Cod penal, la 11 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții publice pe un termen de 4 ani.

3.1. În argumentarea soluției solicitate procurorul a invocat că, prima

instanță în hotărârea adoptată doar a redat declarațiile martorilor Pîrcalab

C., Șpac Vl., Bărliba Iu. și XXXXX R., fără a le da careva apreciere. Prima

instanță nu a ținut cont de faptul că, declarațiile martorilor sunt în

dezacord cu cele ale inculpaților. Instanța nu a încercat să excludă careva

divergențe care au apărut în declarații, neexplicând și nemotivând de ce a

pus la baza sentinței declarațiile inculpaților și nu cele ale părților

vătămate, ale martorilor sau alte probe prezentate de acuzare în instanța de

judecată. Partea acuzării a prezentat suficiente probe care cu certitudine

dovedesc vinovăția inculpatei.

decembrie 2012, apelul declarat de către procuror a fost respins ca

nefondat.

4.1. Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, prima instanță

corect a constatat circumstanțele de fapt și de drept, just a apreciat probele

prezentate și a pronunțat o sentință legală și întemeiată.

3

Astfel, instanța de apel a conchis că, partea acuzării nu a prezentat

suficiente probe obiective, veridice și concludente ce ar demonstra

vinovăția inculpatei Timofeeva Izabela în săvârșirea infracțiunii imputate.

Totodată, instanța de apel a statuat că, în învinuirea înaintată

inculpatei nu este indicat concret rolul acesteia în comiterea pretinselor

acțiuni infracționale, fiind descrisă doar procedura transferului sumei de

498 755 dolari SUA, de la XXXXX din SUA în BC „Mobiasbancă” SA din

Republica Moldova, fără a fi menționate careva date referitor la ilegalitatea

transferului, sau despre indicarea unor persoane, care ar fi inițiat transferul

banilor și care ar avea legătură cu inculpații. În consecință instanța de apel

a conchis că, probele cercetate la judecarea cauzei nu demonstrează

vinovăția inculpatei, iar concluziile primei instanțe cu privire la achitarea ei

pe motiv că, fapta nu a fost săvârșită de către inculpată, sunt motivate și

corespund circumstanțelor cauzei.

procuror prin care a solicitat casarea acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceiași instanță de apel în alt complet de judecată,

argumentând că, instanța de apel nu a dat nici o apreciere probelor

prezentate de partea acuzării, limitându-se doar la constatarea că, instanța

de fond corect a apreciat aceste probe.

În opinia recurentului, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivelor invocate în apel și anume: asupra declarațiilor martorului

XXXXX. La fel prima instanță nu a făcut nici o referire la sentința de

condamnare a lui XXXXX. și XXXXX, în baza art. 323 Cod penal, prin care

s-a constatat favorizarea infracțiunii săvârșită de care inculpată.

din 11 iunie 2013, recursul ordinar declarat de către procuror a fost admis,

casată total decizia atacată și dispusă rejudecare cauzei în aceiași instanță

de apel în alt complet de judecată.

6.1. În argumentarea soluției adoptate instanța de recurs a constatat

că, potrivit părții descriptive a sentinței, prima instanță doar a reprodus

declarațiile inculpaților, a reprezentantului părții vătămate, a martorilor,

fără a face referire la careva probe scrise administrate în cauză, nu a

apreciat fiecare probă separat din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, sub toate aspectele și în mod obiectiv.

La fel, instanța de recurs a conchis că, temeiul de drept pentru

achitarea inculpatei invocat în partea descriptivă a sentinței prevăzut art.

390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, care prescrie achitarea

4

inculpatului în cazul în care nu s-a constatat existența faptei infracțiunii,

contravine soluției indicate în partea dispozitivă a sentinței, deoarece,

inculpata a fost achitată pentru că „fapta nu a fost săvârșită de inculpată”.

În consecință instanța de recurs a conchis că, prima instanță nu a

judecat cauza în conformitate cu rigorile legale, în acest sens menționând și

că instanța de apel la judecarea cauzei contrar prevederilor art. 414 alin. (1),

(5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, a examinat formal apelul

declarat de partea acuzării, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel în special asupra declarațiilor martorilor XXXXX R., Bîrliba

Iu., XXXXX V., precum și asupra circumstanțelor constatate prin sentința

de condamnare a lui XXXXX R. și XXXXX V., în baza art. 323 Cod penal,

utilizând doar fraze cu caracter general, fără aprecierea directă și

nemijlocită a probelor.

Chișinău din 22 aprilie 2014, apelul declarat de procuror a fost admis,

casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care:

Timofeeva Izabela a fost condamnată în baza art. 42 alin. (5), 27, 190

alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de

gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 4 ani.

7.1. Motivând soluția emisă instanța de apel a menționat că, vinovăția

inculpatei este dovedită pe deplin prin declarațiile martorilor XXXXX R.,

Bîrliba Iu., Șpac Vl., XXXXX V., reprezentantul părții vătămate Pîrcălab C.,

precum și prin materialele cauzei cercetate în cadrul ședinței primei

instanțe și cea de apel și anume: răspunsul primit de la Ambasada SUA

(f.d.11, vol. I); cererea președintelui BC „Mobiasbanca-Groupe Societe

Generale” (f.d.15-17, vol. I); materiale parvenite la asistența juridică

internațională (f.d.60- 63, vol. III); sentința Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 12.03.2010.

avocatul Nicoară Vasile în numele inculpatei Timofeeva Izabela, prin care

invocând temeiurile de drept pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8), 15), 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată.

8.1. În motivarea recursului declarat, avocatul a evidențiat că,

hotărârea atacată suferă deficiențe sub aspectul motivării, iar motivarea

hotărârii contrazice dispozitivul, instanța a admis o eroare gravă de fapt

care a afectat soluția adoptată. Astfel, instanța de apel a transcris selectiv în

5

decizia adoptată declarațiile lui Timofeeva I., denaturând conținutul

acestora. La fel instanța de apel incorect a dat apreciere declarațiilor

martorului Bîrliba Iu. și la baza deciziei de condamnare instanța a pus

declarațiile martorilor XXXXX R., Șpac V., pe când ultimii nici nu au fost

audiați în cadrul ședinței instanței de apel.

din 20 ianuarie 2015, a fost admis recursul ordinar declarat de către

avocatul Nicoară Vasile în numele inculpatei Timofeeva Izabela, casată

total decizia atacată și dispusă rejudecare cauzei în aceiași instanță de apel

în alt complet de judecată.

9.1. În motivarea deciziei, instanța de recurs a conchis că, instanța de

apel în cazul în care a admis apelul procurorului, a casat sentința de

achitare și a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță considerând că se impune soluția adoptării unei noi hotărâri

de condamnare a lui Timofeeva I., nu era în drept să pună la baza hotărârii

de condamnare declarațiile acuzatorii a martorilor XXXXX R., Șpac Vl.,

XXXXX V., precum și cele ale reprezentantului părții vătămate Pîrcălab C.,

fără a dispune audierea acestora pe viu.

Totodată, instanța de recurs a indicat că, din conținutul procesului-

verbal al ședinței instanței de apel a rezultat că, demersul înaintat de

avocatul Nicoară V., privind audierea reprezentantului părții civile la fel a

fost admis, însă, ulterior, instanța de apel a trecut cu vederea acest fapt,

ultimul nefiind audiat (f.d.75 vol. III), iar depozițiile acestuia ca și a altor

martori sus menționați, au fost puse la baza deciziei de condamnare.

La fel, instanța de recurs a menționat că, instanța de apel absolut

neîntemeiat a respins demersul avocatului Nicoară V. în numele inculpatei

Timofeeva I., privind necesitatea audierii martorului Pancescu M., întrucât

careva motive în aceste sens instanța de apel nici nu a reținut.

Astfel, instanța de recurs a concluzionat că, instanța de apel nu și-a

motivat soluția în partea ce ține de complicitate la tentativa de escrocherie

incriminată inculpatei prin promiterea dinainte a favorizării infracțiunii.

Chișinău din 30 octombrie 2015, apelul declarat de procuror a fost admis,

casată sentința și pronunțată o hotărâre prin care:

Timofeeva Izabela a fost condamnată în baza art. 42 alin. (5), 27, 190

alin. (5) Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de

gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 4 ani.

6

10.1. În argumentarea soluției emise, instanța de apel a constatat

fapta incriminată lui Timofeeva Izabela, după care a considerat că

vinovăția acesteia se demonstrează prin declarațiile martorilor, probele

materiale administrate la dosarul penal pe care instanța de apel le-a expus

în decizie și le-a apreciat ca pertinente și concludente care coroborează

între ele și necesar a fi admise și care în ansamblu dovedesc integral

vinovăția inculpatei.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță a dat o soluție greșită

nejudecând cauza conform prevederilor legale, deoarece în partea

descriptivă a fost indicat că inculpata urmează a fi achitată pe motiv că „nu

s-a constatat existența faptei infracționale”, iar în partea dispozitivă a fost

hotărât a fi achitată pe motiv că „fapta nu a fost săvârșită de inculpată”, mai

mult, prima instanță nu a apreciat obiectiv și multilateral probele, nu le-a

dat o deplină eficiență fapt ce denotă o atitudine părtinitoare.

Instanța de apel a respins poziția apărării și admis ca pertinente,

concludente și utile probele procurorului, care coroborează între ele și nu

prezintă dubii și care în ansamblu dovedesc incontestabil vinovăția

inculpatei. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatei Timofeeva Izabela,

instanța de apel a ținut cont de gradul pericolului social al faptelor comise,

de prejudiciul adus ordinii de drept privind securitatea bancară, de lezarea

dreptului la proprietate a altor persoane, de personalitatea inculpatei, de

posibilitatea de a atinge scopul de reeducare a inculpatei, a găsit necesar că

este rațională numirea pedepsei cu închisoare.

către:

- avocatul Nicoară Vasile în numele inculpatei Timofeeva Izabela,

prin care invocând ca temeiuri pentru recurs, prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8), 15) 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea hotărârii

atacate cu menținerea sentinței;

- avocatul Rotaru Ilie în numele inculpatei Timofeeva Izabela, prin

care invocând ca temeiuri pentru recurs, prevederile art. 427 alin. (1) pct.

4), 6), 12), 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea hotărârii atacate

cu menținerea sentinței.

11.1. În motivarea recursului ordinar, avocatul Nicoară Vasile în

numele inculpatei Timofeeva Izabela, a susținut că instanța de apel prin

aplicarea pedepsei pe un termen de 10 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de

gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 4 ani, a încălcat

principiul neagravării situației în propria cale de atac. Mai mult, instanța

7

de apel în dispozitivul deciziei a indicat participația care cade sub

incidența art. 42 alin. (5) Cod penal, iar în motivarea deciziei a făcut referire

la participația prevăzută de art. 42 alin. (3) Cod penal, astfel încât,

motivarea soluției contravine dispozitivului hotărârii. Totodată, un alt

argument invocat de către recurent a fost faptul că, instanța de apel a

denaturat conținutul probelor administrate în respectiva cauză penală,

pronunțând o hotărâre ilegală, neîntemeiată și nemotivată. Instanța de apel

a ignorat decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 20

ianuarie 2015, în care este indicat că, la rejudecarea cauzei instanța de apel

la baza hotărârii de condamnare trebuie sa pună declarațiile martorilor

audiați nemijlocit de instanța de apel, deoarece la solicitarea avocatului de

a fi audiat pe viu reprezentantul părții vătămate, instanța de apel a omis

acest moment.

11.2. În motivarea recursului declarat, avocatul Rotaru Ilie a

menționat că, este de acord cu argumentele aduse de către avocatul

Nicoară Vasile și le susține pe deplin. Mai mult, acesta a susținut că,

dosarul în privința inculpatei Timofeeva Izabela este o dovadă a faptului că

ultima este condamnată la comandă. Totodată, recurentul a solicitat

recuzarea judecătorilor Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție,

deoarece au examinat respectiva cauză penală, dând dovadă de

partinitatea în favoarea acuzării și conștient au admis faptul că, inculpata

Timofeeva Izabela se află sub acuzare timp de 7 ani.

din 22 noiembrie 2016, a fost respins, ca inadmisibil, recursul ordinar

declarat de către avocatul Rotaru Ilie în numele inculpatei Timofeeva

Izabela, și admis recursul ordinar declarat de către avocatul Nicoară Vasile

în numele inculpatei Timofeeva Izabela, casată parțial decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015, în partea

condamnării inculpatei Timofeeva Izabela, în cauza penală în privința

acesteia, și dispusă rejudecarea cauzei în această parte de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

La fel, a fost dispusă eliberarea lui Timofeeva Izabela, din penitenciar

în caz dacă nu se deține în baza unei alte hotărâri de condamnare sau de

reprimare.

13.1. În motivarea soluției emise, instanța de recurs, cu referire la

recursul ordinar declarat de către avocatul Rotaru Ilie în numele inculpatei

Timofeeva Izabela, a constatat că dispozitivul deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 30 octombrie 2015, în prezența

participanților la proces, inclusiv a avocatului Nicoară Vasile cât și a

8

inculpatei Timofeeva Izabela, fapt confirmat prin procesul-verbal al

ședinței de judecată, aceștia fiind înștiințați despre data pronunțării

deciziei motivate (vol. VI, f.d. 39-40). Tot din procesul-verbal al ședinței

instanței de apel a rezultat că, decizia motivată a fost pronunțată la 17

noiembrie 2015, decizia fiind publicată pe pagina web a Curții de Apel

Chișinău în aceeași zi.

Avocatul Rotaru Ilie în numele inculpatei Timofeeva Izabela, a

declarat recurs ordinar împotriva deciziei instanței de apel la 08 iulie 2016.

Reieșind din prevederile art. 422 Cod de procedură penală, instanța

de recurs a stabilit că termenul de 30 zile pentru depunerea recursului

ordinar sa epuizat la 18 decembrie 2015, astfel, avocatul Rotaru Ilie nu a

respectat termenul prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală

Cu referire la recursul declarat de către avocatul Nicoară Vasile în

numele inculpatei, instanța de recurs a stabilit că, instanța de apel judecând

cauza în ordine de apel în fond și în drept nu a ținut cont de mențiunile

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, care prin decizia din 20

ianuarie 2015, care a indicat că, la baza hotărârii de condamnare trebuie să

pună declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanța de apel, iar prin

faptul că, a fost respins demersul părții apărării privind audierea

martorului Pancescu Mihail, instanța de apel a încălcat principiul

contradictorialității și egalității armelor în proces, astfel instanța de apel nu

s-a expus asupra acestui argument.

La fel instanța de recurs a notat că instanța de apel urma să țină cont

și de prevederile art. 436 alin. (4) Cod de procedură penală, conform cărora

la rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea unei pedepse mai aspre sau

aplicarea legii privind o infracțiune mai gravă decât numai dacă hotărârea

inițială a fost casată în baza recursului declarat de procuror sau în interesul

părții vătămate din motivul că, pedeapsa fixată era prea blândă, sau în

baza recursului procurorului care a solicitat aplicarea legii privind o

infracțiune mai gravă.

Astfel, din decizia contestată a fost atesta că, în urma casării deciziei

din 22 aprilie 2014 de către Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

prin care a fost admis recursul părții apărării, inculpatei i-a fost stabilită o

pedeapsă mai aspră, încălcarea enunțată determinând, instanța de recurs să

concluzioneze asupra necesității casării deciziei atacate în partea

condamnării inculpatei Timofeeva Izabela cu dispunerea rejudecării cauzei

de către aceeași instanță în alt complet de judecată.

Chișinău din 22 martie 2018, a fost admis apelul procurorului în

9

Procuratura Anticorupție, Statnîi Roman împotriva sentinței Judecătoriei

Chișinău, sediul Râșcani, din 27 decembrie 2011, casată sentința atacată și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță

prin care:

A fost recunoscută vinovată și sancționată Timofeeva Izabela în

comiterea infracțiunii prevăzute la art. 42 alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod

penal, cu numirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani

(opt ani), cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și desfășura activități

legate de gestionarea mijloacelor financiare și fixe pe un termen de 4 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru femei.

Termenul executării pedepsei închisori stabilite lui Timofeeva Izabela

urmând a fi calculat din 22 martie 2018, cu includerea în acest termen a

perioadei arestului de la 18 noiembrie 2009 până la 01 februarie 2010, și de

la 05 august 2014 până la 25 septembrie 2017.

14.1. La 18 aprilie 2018, instanța de apel a emis o încheiere prin care, a

dispus corectarea erorii din textul deciziei și anume a datei de naștere a

inculpatei Timofeeva Izabela, corect fiind 17 septembrie 1960, precum și în

dispozitivul deciziei fiind corectat termenul executării pedepsei, care

urmează a fi calculat corect, de la 22 martie 2018, cu includerea în termenul

executării pedepsei a perioadei arestului preventiv de la 18 noiembrie 2009 până la

29 ianuarie 2010.

14.2. În motivarea soluției emise, instanța de apel a menționat că, în

pofida faptului că inculpata Timofeeva Izabela nu a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, instanța de apel a conchis că vinovăția

acesteia este dovedită pe deplin prin următoarele probe pertinente,

concludente, utile și veridice, care coroborează între ele, cum sunt:

declarațiile martorului Șpac Vladimir care au fost depuse în prima instanță,

verificate prin citire în instanța de apel, ultimul fiind audiat și în ședința

instanței de apel; declarațiile martorului Bîrliba Iurie care au fost depuse în

prima instanță, verificate prin citire în instanța de apel, ultimul fiind audiat

și în ședința instanței de apel; declarațiile martorului Bătărău Vitalie care

au fost depuse în prima instanță, verificate prin citire în instanța de apel,

precum și prin probele scrise cum sunt: Plângerea companiei Arthur B.Myr

Industries, Inc; Informația B.C. „MOBIASBANCA” S.A. privind transferul

bancar; Cererea din 19.01.2009 de deschidere a contului bancar pe numele

lui XXXXX Vitalie la B.C. „MOBIASBANCA” S.A; Swift-urile bancare

privind transferul sumei de 498755 dolari SUA la contul lui XXXXX Vitalie

și declarația companiei XXXXX; Adresarea Ambasadei SUA cu referire la

transfer bancar fraudulos a sumei de 498755 dolari SUA către un cetățean

10

din Moldova; Nota de plată nr. 707701 din 28.01.2009 privind decontarea

contului lui XXXXX Vitalie cu suma de 498755 dolari SUA; Extrasele din

contul bancar pe numele lui XXXXX Vitalie la B.C. „MOBIASBANCA” S.A;

Materialele executate de Federal Bureau of Investigation în baza cererii de

asistență juridică internațională; Cererea reprezentantului victimei prin

care se confirmă evenimentele de sustragere din ianuarie 2009 de la

compania XXXXX; Documentele găsite în cadrul percheziției la biroul de

serviciu al învinuitului Radu XXXXX, de la filiala „Flacăra” a BC

„Moldincombank”; Procesul verbal de percheziție la domiciliul lui Radu

XXXXX în com. Trușeni, mun. Chișinău, unde a fost ridicat un calculator

model Sony Waio și Procesul verbal de examinare a obiectului la

examinarea calculatorului ce aparține Radu XXXXX; Procesul verbal de

percheziție la domiciliul Timofeeva Izabela; Documentele privind

deschiderea contului bancar de către XXXXX Vitalie, cererea, fișa cu

specimene de semnături pentru autorizarea contului bancar, nota de plată

nr. 707701 la contul nr. XXXXX pe numele V. XXXXX, unde au fost

transferați 498755 dolari SUA; Sentința Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 12.03.2010 prin care XXXXX Radu și XXXXX Vitalie au fost

liberați de răspundere penală de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

323 alin. (1) Cod penal, cu tragerea la răspundere contravențională –

amendă de 50 unități convenționale; Extras din Registrul de Stat al

Populației pe numele Timofeeva Izabela; Revendicare privind cazierul

judiciar pe numele Timofeeva Izabela.

Instanța de apel audiind participanții la proces, examinând

probatorul menționat, a considerat dovedit în afara dubiilor rezonabile

faptul că, Timofeeva Izabela de comun acord cu alte persoane neidentificate de

către organul de urmărire penală, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune, de două sau mai multe persoane, în proporții deosebit de

mari au organizat un plan infracțional bine determinat din timp, cu împărțirea

rolurilor fiecăruia.

Astfel la XXXXX compania XXXXX., care deține conturi la XXXXX, a

primit un mesaj prin poșta electronică de la bancă, prin care a fost informat că,

banca efectuează procedurile stabilite de întreținere și compania trebuie să

introducă datele sale pentru a păstra accesul on-line activ. Adresa aceasta a oferit

imaginea exactă a web site-ului băncii. Reprezentanții companiei au introdus

numele utilizatorului și parola, apoi numărul de identificare. După primirea

mesajului de mulțumire sesiunea a fost închisă.

La XXXXX domnul XXXXX a fost întrebat de controlorul financiar

XXXXX, dacă dumnealui la XXXXX a autorizat un transfer electronic de bani prin

11

virament din contul care aparține companiei în sumă de 498.755 USD. Răspunsul

a fost negativ, și fiind contactat XXXXX, compania a fost anunțată că, un transfer

similar în sumă de 402.000 USD este pregătit pentru a fi efectuat. Compania a

solicitat stoparea celui de al doilea transfer și a primit de la bancă declarația

referitor la detaliile primului transfer, care sunt următoarele: Banca care a făcut

transferul este XXXXX și banca beneficiară este MOBIASBANCA Chișinău,

contul persoanei beneficiare XXXXX cu numele XXXXX XXXXX.

În continuare XXXXX Radu, director adjunct al filialei "Flacăra" a B.C.

"Moldindcombanc" S.A. a fost anunțat de către Timofeeva Izabela precum că,

anumite persoane, pe care nu a vrut să le numească, au sustras de pe contul unei

întreprinderi din SUA sumă de 498.755 dolari SUA și pentru a le lichefia este

nevoie de o persoană de încredere pe numele căreia s-ar putea deschide un cont

bancar în valută, în una din băncile din Republica Moldova, pentru ca pe contul

acela să fie transferată suma de bani.

În continuare banii urmau a fi scoși din contul deschis anterior și transmiși

lui Timofeeva Izabela. Drept rezultat persoana pe numele căreia urma a fi deschis

contul bancar trebuia să fie remunerată.

Inițial, XXXXX Radu, intuind despre faptul că, banii sustrași ar putea crea

probleme a refuzat, însă datorită insistenței lui Timofeeva Izabela, precum și fiind

încredințat de ultima, că totul o să fie în ordine și careva probleme nu ar trebui să

apară, a acceptat și a propus deschiderea contului bancar pe numele lui XXXXX

Vitalie, care la acel moment avea o situație precară materială și avea nevoie de

surse financiare. Contul nominalizat a fost deschis de către XXXXX Vitalie la

indicația lui XXXXX Radu.

La 23 ianuarie 2009, XXXXX Vitalie, împreună cu Radu XXXXX și alte

persoane necunoscute organului de urmărire penală, s-au prezentat la filiala

"Renaștere" a B.C. "MOBIASBANCA" S.A. și a solicitat să ridice toată suma de

498.755 dolari SUA în numerar. În conformitate cu prevederile Legii cu privire la

prevenirea spălării banilor Banca a întocmit formular pentru tranzacția respectivă,

calificând-o ca suspectă, și a debitat contul lui XXXXX Vitalie cu suma respectivă,

care a fost transferată la un cont intern al Băncii.

În urma constatării respectivei fapte, instanța de apel a conchis că

vinovăția inculpatei Timofeeva Izabela în comiterea infracțiunii prevăzute

la art. art. 42 alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod penal, a fost dovedită în afara

dubiilor rezonabile, iar personalitatea acesteia este susceptibilă de a fi

supusă răspunderii și pedepsei penale.

În acest sens instanța de apel a susținut că, judecătorul apreciază

probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în

ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.

12

Pornind de la dispoziția componenței de infracțiune de la art. 190

Cod penal, în opinia instanței de apel, infracțiunea de escrocherie constă în

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere. Latura obiectivă a infracțiunii se exprimă prin dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Prin

dobândire ilicită a bunurilor se înțelege un act opus celui licit, efectuat cu

rea-credință, prin care făptuitorul obține transmiterea voită în proprietate,

deținere, posesie a unui bun sau alte valori străine. Înșelăciunea întrunește

în sine variate metode, procedee de acțiuni ale făptuitorului: și denaturarea

informației despre sine, despre apartenența de firmă, posibilitățile

financiare; utilizarea unor documente fictive sau false; ascunderea unor

informații, etc. Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale

stabilite între făptuitor și victimă, care la rândul lor au în suport relații de

prietenie, de serviciu, de afaceri etc., care, cunoscând o anumită evoluție și

având amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voință de potențialul

escroc la realizarea intenției sale. Aptitudinea unui mijloc sau metode de a

induce în eroare depinde și de personalitatea victimei, de gradul ei de

instruire și educație, de mediul din care provine, de starea psihică în care

se găsea în momentul săvârșirii faptei. Pentru existența infracțiunii de

escrocherie este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare și să fi ajuns la

o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Obiectul infracțiunii

de escrocherie are un caracter complex, obiectul juridic principal îl

formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile;

obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea

manifestării de voință în minimul necesar de încredere. Latura subiectivă a

infracțiunii deferită spre examinare a fost caracterizată prin vinovăție sub

formă de intenție directă. La calificarea faptei este obligatoriu stabilirea

scopului special și anume a scopului de cupiditate.

Astfel, în speță, instanța de apel a conchis asupra existenței intenției

inculpatei Timofeeva Izabela, inclusiv a scopului de cupiditate, din startul

derulării stării de fapt, întrucât aceasta prin înșelăciune și abuz de

încredere a efectuat transferul bancar în mod fraudulos, instanța notând că

martorul XXXXX Radu a declarat că, anume inculpata Timofeeva Izabela a

solicitat deschiderea contului bancar unde a fost transferată suma de

aproximativ 500 000 dolari SUA, anume inculpata Timofeeva Izabela a

comunicat că, suma transferată urmează să fie ridicată în numerar și că,

acesta este un transfer dubios.

Instanța de apel a reținut și faptul că, prin sentință prima instanță a

constatat că, XXXXX Radu arată direct la Timofeeva Izabela ca doamna

13

care s-a adresat la el pentru a identifica o persoană pe numele căruia este

necesar să deschidă un cont bancar, pentru a fi transferată o sumă de bani.

Tot, Timofeeva Izabela, i-a comunicat că nu vrea să deschidă contul

pe numele ei deoarece este o persoană cunoscută și nu vrea să atragă

atenția asupra sa. În acest sens instanța de apel a subliniat că anume acestor

declarații prima instanță le-a dat o interpretare greșită, deoarece martorul a

arătat concret și direct la Timofeeva Izabela ca persoană care a participat și

contribuit nemijlocit la dobândirea ilicită a sumei de bani transferată din

SUA pe contul lui XXXXX XXXXX.

Aceste declarații în opinia instanței de apel, nu puteau fi puse la baza

unei sentințe de achitare, întrucât evidențiază și demonstrează cert asupra

vinovăției lui Timofeeva Izabela.

Martorul XXXXX XXXXX a confirmat faptul că, s-a întâlnit la bancă

cu Timofeeva Izabela, și împreună cu XXXXX XXXXX i-au propus să

deschidă un cont în bancă în care urma să apară aproximativ suma de 500

mii dolari SUA, banii urmau a fi transferați de peste hotare. Pentru ca să

primească acești bani îi oferea suma de 300 dolari SUA. Tot XXXXX XXXXX

a declarat că, a deschis cont bancar pe numele lui, și a plecat la bancă să i-a

banii însă reprezentanții băncii, în acea zi, cât și ulterior au refuzat să-i

elibereze suma de bani, sub pretextul verificării și confirmării transferului

și într-un final nu a mai primit banii.

Mai mult ca atât, în ședința instanței de apel, martorul Bîrliba Iurie

fiind audiat a menționat că: ”confirmă faptul că, Timofeeva Izabela a

indicat că banii sunt problematici…,”.

Martorul Bîrliba Iurie a declarat că, XXXXX i-a zis că, operațiunea

transferului de bani este monitorizată de Timofeeva Izabela, însăși el

personal de la Timofeeva Izabela a auzit că, banii sunt problematici și că ar

fi careva nuanțe la proveniența banilor de peste hotare. Tot Bîrliba Iurie a

declarat, că Timofeeva Izabela trebuia să elibereze rechizitele pentru contul

bancar, pentru a primi banii, trebuia să influențeze pe cineva referitor la

transferul banilor în sumă de 500 mii dolari SUA, și au fost mai multe

încercări de a retrage banii de către Timofeeva Izabela.

Martorul XXXXX a confirmat că, persoana care a instigat și contribuit

la dobândirea sumei de bani avea un automobil model Volkswagen Juc și

numele ei era Timofeeva Izabela, circumstanțe care se confirmă și prin

extrasul din Registrul Populației din care se vede că Timofeeva Izabela din

anul 2006 deținea în proprietate un automobil model Volkswagen Beete. La

fel martorul respectivul martor, fiind audiat în ședința instanței de apel a

menționat că: „A avut un interes financiar pe acest caz care consta dintr-un

14

procent mic pentru a ajuta de a ridica banii de la banca. Referitor la procentul

promis, Berliba a zis ca are o cunoștința cu numele Isabela și daca e posibil de a

ridica banii de la banca. Când Berliba s-a adresat cu rugămintea cu privire la

ridicarea banilor, acesta a spus că de peste hotare, pe numele unei persoane a fost

transferată o suma de bani, și că trebuie ridicați banii din cont, și că acea persoana

avea numele Izabela. În perioada când a avut loc evenimentele activa la compania

Viodimalex SRL ca manager. În momentul în care Berliba i-a spus că există o

persoană care nu poate ridica banii de la bancă s-a implicat pentru că i-a promis un

procent. Acțiunile lui după ce i-a dat acordul lui Berliba în soluționarea problemei

privind ridicare banilor,i-a făcut o întâlnire cu o persoana, în oraș, care trebuia să

meargă la banca ca deținătorul contului….”.

De asemenea instanța de apel a subliniat că, la baza sentinței din 12

martie 2010 de condamnare a lui XXXXX Radu și XXXXX Vitalie au fost

puse materialele disjungate din cauza penală XXXXX și cauza penală

XXXXX, probe administrate și cu referire la Timofeeva Izabela, cauza fiind

examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală prin

procedura acordului de recunoaștere a vinovăției conform prevederilor art.

505 -509 Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel a reținut că, acele probe și concluzii nu pot fi

puse sub îndoială și vor avea putere probantă și urmează a fi admise și cu

referire la inculpata Timofeeva Izabela.

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpatei și le-a calificat

drept o metodă de apărare aleasă de către inculpată în scop de a se eschiva

de la răspunderea penală pentru faptele comise și această versiune nu

coroborează cu celelalte probe.

Suportul probator examinat de către instanța de apel, i-au determinat

concluzia privind existența în acțiunile inculpatei Timofeeva Izabela a

semnelor componenței de infracțiune prevăzută la art. 42 alin. (5), 27, 190

alin. (5) Cod penal, după elementele de dobândire ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune, de două sau mai multe persoane, în proporții

deosebit de mari, săvârșite în complicitate care din cauze independente de

voința făptuitorului, nu și-a produs efectul.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpată, în opinia instanței de

apel, nu echivalează cu achitarea sa, de vreme ce acuzarea a administrat

suficiente probe care cu certitudine dovedesc că, Timofeeva Izabela se face

vinovată de comiterea infracțiunii incriminate, iar nerecunoașterea

vinovăției reprezintă este un drept al inculpatei de a nu se auto incrimina,

ori persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de

inculpat nu poate fi urmărită penal pentru depunerea declarațiilor

15

intenționat false, decât în cazurile expres prevăzută de legea procesual

penală.

Instanța de apel, având în vedere argumentele apelului declarat de

acuzatorul de stat în coraport cu circumstanțele constatate, a susținut că la

soluționarea modului și măsurii de pedeapsă, a ținut cont de prevederile

art. 75 Cod penal, potrivit căruia persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate

și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale.

Astfel, având în vedere că, instanța de apel a ajuns la concluzia

privind vinovăția inculpatei Timofeeva Izabela în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 42 alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod penal, instanța a

considerat că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza

penală dată în privința ultimei nu poate fi atins decât prin stabilirea

pedepsei în limita prevăzută de sancțiunea art. 190 alin. (5) Cod penal, sub

formă de închisoare prin prisma art. 27 Cod penal.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că la stabilirea pedepsei a

ținut cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal, concluzionând că scopul

educativ și preventiv al pedepsei numite inculpatei Timofeeva Izabela în

raport cu personalitatea sa și faptele comise, circumstanțele relevante

pentru adoptarea unei condamnări obiective și echitabile, poate fi atins

doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 8 ani, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții și desfășura activități legate de

gestionarea mijloacelor financiare și fixe pe un termen de 4 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru femei, nefiind

rațională aplicarea altei pedepse.

a fost atacată cu recurs ordinar de către avocatul Nicoară Vasile, la 02 mai

2018, prin care indicând în calitate de temeiuri pentru recurs, prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 15), 16) Cod de procedură penală, a solicitat

admiterea recursului, constatarea încălcării drepturilor fundamentale

garantate de CEDO, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței de

achitare.

15.1. În motivarea recursului, avocatul a menționat că:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii - art. 427 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală;

16

- instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a

constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului,

care poate fi reparată și în această cauză art. 427 alin. (1) pct. 15) Cod de

procedură penală;

- instanța de apel a invocat declarațiile unor martori care nu au fost

audiați în ședința de judecată (încălcând principiul nemijlocirii în procesul

penal), declarații care nici nu au fost date citirii. Aceeași instanță a pus la

baza soluției unele „materiale din dosar”, care nu au fost citite în ședința de

judecată, părții apărării fiindu-i încălcat dreptul de a comenta elementele

de fapt ale cauzei în sensul jurisprudenței CtEDO. În consecință, Timofeeva

Izabela a fost condamnată pentru că „ ...este evidentă și clară intenția

inculpatei ... inclusiv scopul de cupiditate, din startul derulării stării de

fapt, or, aceasta prin înșelăciune și abuz de încredere a efectuat transferul

bancar în mod fraudulos” faptă în raport cu care nu a fost acuzată;

- fapta pretinsă a fi criminală și constatată în decizia instanței de apel,

transcrisă din rechizitoriu este de altă natură, important de reținut fiind că,

procurorul nu a acuzat-o pe Timofeeva Izabela că ea „prin înșelăciune și

abuz de încredere a efectuat transferul bancar în mod fraudulos”, faptă

care nu ar fi fost și nici nu putea fi încadrată în baza art. 42 alin. (5), art. 190

alin. (5) Cod penal. De la sine, această situație denotă că dispozitivul

deciziei contestate contravine părții descriptive;

- în raport cu constatările instanței de apel rezultă că, infracțiunea

pusă în sarcina inculpatei a fost comisă prin participație penală. Descrierea

participației, denotă că aceasta cade sub incidența art. 42 alin. (3) Cod

penal, datorită elementului învinuirii potrivit căruia Timofeeva Izabela în

comun cu două sau mai multe persoane au organizat un plan bine

determinat, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune. Dacă „planul bine determinat” a fost organizat, după ce banii au

fost retrași din contul părții vătămate, atunci, Timofeeva Izabela și celelalte

„două sau mai multe persoane” nu pot fi trași la răspundere penală în baza

art. 190 alin. (5) Cod penal. Odată ce persoana a fost condamnată în baza

acestei norme penale presupune că „planul” a fost organizat până la

retragerea banilor din cont. Respectiv, această situație cade sub incidența

art. 42 alin. (3) Cod penal. Contrar celor enunțate, în dispozitivul deciziei a

fost indicată participația penală ce cade sub incidența art. 42 alin. (5) Cod

penal. Prin urmare, motivarea soluției contrazice în mod clar dispozitivului

hotărârii și în atare situație, se atestă o eroare gravă de drept care are la

bază încălcarea prevederilor art. 113 Cod penal, deoarece nu poate fi

neglijat faptul că latura obiectivă a participației care cade sub incidența art.

17

42 alin. (3) Cod penal, diferă esențial de latura obiectivă a participației care

cade sub incidența art. 42 alin. (5) Cod penal. Astfel, încălcarea

prevederilor art. 113 Cod penal nu reprezintă o simplă eroare de drept, ea

purtând un caracter grav, întrucât încălcarea prevederilor legale privind

calificarea infracțiunii a afectat grav dreptul la apărare, și a făcut ca

procedurile în privința condamnatei să fie inechitabile. Prin urmare, a pus

în evidență că în cauza Block c. Ungariei, Curtea Europeană a menționat

„dreptul acuzatului de a fi informat despre cauza și natura acuzării ce i se aduce”;

- Timofeeva Izabela a fost acuzată de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal coroborat art. 42 alin. (5) Cod penal, la etapa

în care în cauza penală erau acuzate și alte persoane de comiterea aceleiași

fapte, inclusiv XXXXX Radu și XXXXX Vitalie. Respectiv, la etapa

incipientă a procesului penal putea să existe, din punct de vedere a legii

penale, calificarea infracțiunii prin „participație complexă”. Ulterior, toate

persoanele acuzate în baza art. 190 Cod penal, cu excepția inculpatei

Timofeeva Izabela, au obținut recalificarea încadrării juridice, din art. 190

alin. (5) Cod penal, în art. 323 alin. (1) Cod penal. În context, a pus în

evidență în fața instanței de apel și a insistat în continuare că în sensul art.

45 Cod penal, infracțiunea nu poate fi consumată iar tentativa nu poate fi

realizată de o singură persoană, care ar fi acționat în calitate de complice,

fără participația autorului/lor. Altfel fiind spus, o persoană nu poate fi

acuzată și condamnată în baza art. 42 alin. (5), art. 190 alin. (5) Cod penal

atâta timp cât lipsește autorul/rii infracțiunii sau dacă aceștia nu au fost

identificați;

- instanța de apel a admis erori grave de fapt, care au afectat soluția

adoptată - art. 427 alin. (1) pct. 6) cod de procedură penală. Acest temei a

fost invocat reieșind din prevederile art. 6 pct. 111) Cod de procedură

penală, potrivit cărora eroare gravă de fapt reprezintă stabilirea eronată a

faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Instanța de apel a indicat în sentință, ca fiind stabilite, următoarele

elemente faptice: „...Timofeeva Izabela de comun acord cu alte persoane

neidentificate de către organul de urmărire penală, având scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune, de două sau mai multe persoane, în

proporții deosebit de mari a organizat un plan infracțional bine determinat din

timp, cu împărțirea rolurilor fiecăruia…”. În acest sens recurentul a menționat

că în dosar nu există nici o probă, care i-ar fi permis instanței de judecată să

constate prezența acestor elemente faptice. Instanța de apel a transcris din

rechizitoriu unele „probe”, fără a indica care din ele confirmă prezența

18

elementelor faptice descrise. În așa mod, instanța de apel a denaturat

conținutul acestor probe. Elementele faptice enunțate și-au găsit reflectarea

în decizie doar datorită transcrierii lor din conținutul rechizitoriului. Aceste

elemente nu reprezintă altceva decât niște presupuneri, cum ar fi:

„Timofeeva Izabela de comun acord cu alte persoane neidentificate de către organul

de urmărire penală”, respectiv, este de neînțeles cum putea instanța de

judecată să stabilească prezența „acordului comun" între „două sau mai multe

persoane", în situația în care nu s-a stabilit cercul făptuitorilor și nici esența

acordului comun, rolul fiecăruia din făptuitor;

- după ce a fost descrisă fraza generală, supusă analizei anterior,

instanța de apel a transcris în decizie următoarele: „...XXXXX Radu, director

adjunct al filialei „Flacăra” a BC „Moldinconbank”, a fost anunțat de către

Timofeeva Izabela, precum că, anumite persoane, pe care nu a vrut să le numească,

au sustras de pe contul unei întreprinderi din SUA suma de 498 755 dolari SUA

și pentru a le lichefia este nevoie de o persoană”. Aceste elemente faptice au fost

reținute în decizie fără, ca cel puțin, să fie audiat XXXXX Radu. Respectiv,

indicând în decizia că vinovăția persoanei este dovedită prin materialele

dosarului, instanța de apel nu a făcut altceva decât să denatureze esența

probelor din dosar;

- decizia instanței de apel este una ilegală, neîntemeiată și

nemotivată. Prin derogare de la prevederile art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel nu conține motivele pentru care

instanța a respins declarațiile date de martori în ședința de judecată și le-a

acceptat pe cele date la urmărirea penală. Aceeași instanță, limitându-se la

fraze de ordin general - clișee, potrivit cărora: „nerecunoașterea vinovăției de

către inculpați nu echivalează cu achitarea lor”, nu a adus nici un motiv care ar

justifica respingerea declarațiilor inculpatei Timofeeva Izabela. Instanța de

apel a promovat un mod specific (ilegal) de soluționare a cauzei, a pus la

baza deciziei declarațiile unor martori pe care nu i-a audiat nemijlocit;

- potrivit faptei criminale constatate de instanța de apel, Timofeeva,

în comun cu alte persoane ar fi „organizat un plan infracțional bine determinat

din timp”. Prin urmare, în raport cu prevederile art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod

de procedură penală, pentru ca inculpata să se poată apăra și pentru ca

sentința să fie legală și întemeiată, organul de urmărire penală și instanța

de judecată aveau obligația să indice cel puțin cu aproximație locul și

timpul organizării planului infracțional, esența acestui plan, întrucât până

în prezent, este imposibil de a înțelege ce plan infracțional s-a avut sau se

are în vedere, cel care a fost pus în aplicare spontan de Șpac V.; Pancescu

19

M.; XXXXX R.; XXXXX V., fără coordonare cu Timofeeva Izabela sau un

oarecare alt plan;

- prezența laturii obiective și subiective a participației penale,

prevăzută la art. 42 alin. (3) Cod penal, în conformitate cu art. 95; 96 Cod de

procedură penală, urma a fi dovedită;

- probele administrate la dosar nu demonstrează participarea

condamnatei la comiterea infracțiunii. Aparențele denotă că instanța de

apel a tras concluzia privind vinovăția condamnatei în baza declarațiilor

martorului XXXXX R. pe care nici nu l-a audiat. Această persoană nu poate

fi considerată una credibilă dat fiindcă a avut interesul personal, legat de

evitarea unei răspunderi penale mai grave. Este evident, că până la

disjungerea cauzei în privința lui XXXXX R., această persoană era învinuit

de comiterea unei infracțiuni identice cu cea pusă la baza deciziei de

condamnare a lui Timofeeva Izabela. Prin urmare, datorită faptului că a

adus o versiune, care nu coroborează cu restul probelor din dosar, XXXXX

R. a obținut încetarea procesului penal;

- norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei

hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție - art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de procedură penală. La

rejudecarea cauzei, instanța de apel nu a ținut cont de constatările expuse

în deciziile anterioare ale Curții Supreme de Justiție. Reiterează că, instanța

de recurs a pus în evidență că: „... instanța de apel nu și-a motivat soluția în

partea ce ține de complicitate la tentativă de escrocherie incriminată inculpaților

prin promiterea dinainte a favorizării infracțiunii. Ori, potrivit art. 96 Cod de

procedură penală, instanța de apel urma să constate în ce constă participația, care a

fost contribuția fiecărui inculpat la comiterea infracțiunii, altfel spus, în ce constă

această favorizare, care sunt infractorii favorizați”;

- în speță, Timofeeva Izabela a fost condamnată în baza declarațiilor

martorilor din prima instanță, care nu au fost audiați nemijlocit de instanța

de apel. Astfel, modul de aplicare a prevederilor art. 414; 417 și 101 Cod de

procedură penală, de către instanța de apel, contravine în mod evident

modului de aplicare a acelorași norme, impuse de Curtea Supremă de

Justiție prin decizia nr. lra-65/10 din 16.02.2010 și alte decizii cum ar fi nr.

lra-743/08 din 01.07.2008; nr. lra-265 din 02.03.2010;

- instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a

constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului,

care poate fi reparată și în această cauză - art. 427 alin. (1) pct. 15) Cod de

procedură penală.

20

- toate viciile enunțate urmează a fi interpretate prin prisma

constatărilor cu valoare de principiu, expuse în Hotărârea CEDO din

06.04.2010, în cauza Ștefan c. României, astfel încât erorile admise trebuie

să fie puse în sarcina părții acuzării, în așa mod, sa solicitat casarea deciziei

instanței de apel cu menținerea în vigoare a soluției pronunțată de prima

instanță. Concomitent, în temeiul art. 29 alin. (4) Cod de procedură penală

sa solicitat constatarea încălcării drepturilor fundamentale garantate de

CEDO.

procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

Suvac N., prin care a optat pentru dispunerea inadmisibilității recursului,

deoarece nu îndeplinește cerințele de formă și conținut.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi respins, din

considerentele ce urmează.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a

fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil)

ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat în cazul

când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

Din cuprinsul recursului ordinar se reține că autorul acestuia invocă

ca temeiuri de drept pentru casarea hotărârii contestate pct. 6), 8), 15), 16)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că: hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivului hotărârii, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția; nu au fost întrunite elementele infracțiunii; instanța

de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o

încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului, care poate fi

reparată și în această cauză; norma de drept aplicată în hotărârea atacată

contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către

Curtea Supremă de Justiție.

Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma temeiurilor

invocate de recurent, Colegiul penal lărgit, în urma cercetării materialelor

cauzei reține că nici unul dintre aceste temeiuri nu sunt incidente speței.

21

Referitor la temeiul de recurs, prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, care stabilește, că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul penal constată

că, temeiul menționat nu și-a găsit confirmare, dat fiind faptul că, instanța

de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414, 415 alin. (21 ),

417 alin. (8) Cod de procedură penală, hotărârea cuprinzând motivele pe

care se întemeiază soluția pronunțată. Instanța de apel s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor relevante invocate în apelul declarat, motivarea

soluției corespunde dispozitivului hotărârii atacate, dispozitivul fiind

expus clar și instanța de apel nu a admis nici o eroare gravă de drept.

Colegiul constată că temeiul dat la care sa referit autorul recursului

nu persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că

probele administrate au fost analizate obiectiv și a fost dat răspuns la toate

argumentele expuse în apel.

La fel instanța de recurs ordinar notează faptul că instanța de apel, la

rejudecarea cauzei a ținut cont de prevederile art. 436 alin. (4) Cod de

procedură penală, conform cărora la rejudecarea cauzei este interzisă

aplicarea unei pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o infracțiune

mai gravă decât numai dacă hotărârea inițială a fost casată în baza

recursului declarat de procuror sau în interesul părții vătămate din motivul

că, pedeapsa fixată era prea blândă, sau în baza recursului procurorului

care a solicitat aplicarea legii privind o infracțiune mai gravă.

Astfel, din decizia contestată se atestă că inculpatei Timofeeva Izabela

nu i sa aplicat o pedeapsă decât prin decizia anterioară a instanței de apel

din 30 octombrie 2015, prin urmare fiind respectat principiul neagravării

situației condamnatului în propria cale de atac.

Opozant criticilor recurentului cu privire la aprecierea eronată a

probelor de către instanța de apel, instanța de recurs consideră oportun de

a reitera suplimentar unele constatări esențiale ale instanței de apel care a

stabilit cert asupra existenței intenției inculpatei Timofeeva Izabela,

inclusiv a scopului de cupiditate, din startul derulării stării de fapt, întrucât

aceasta prin înșelăciune și abuz de încredere a efectuat transferul bancar în

mod fraudulos, concluzie expus de instanța de apel, ce sa bazat pe

depozițiile martorului XXXXX Radu, care a declarat că: „…anume Timofeeva

22

Izabela a solicitat deschiderea contului bancar unde a fost transferată suma de

aproximativ 500 000 dolari SUA, anume inculpata Timofeeva Izabela a comunicat

că, suma transferată urmează să fie ridicată în numerar și că, acesta este un

transfer dubios…; …Timofeeva Izabela, i-a comunicat că nu vrea să deschidă

contul pe numele ei deoarece este o persoană cunoscută și nu vrea să atragă atenția

asupra sa”.

În acest sens, Colegiul apreciază că, instanța de apel corect a statuat

că anume acestor declarații prima instanță le-a dat o interpretare greșită,

deoarece martorul XXXXX Radu, deținând funcția de director adjunct al filialei

,,Flacăra" a B.C. ,,Moldincombank" S.A., fiind persoana care la 23.01.2009,

împreună cu XXXXX Vitalie și alte persoane necunoscute organului de urmărire

penală, s-a prezentat la filiala ,,Renaștere" a B.C. ,,MOBIASBANCA" S.A. și au

solicitat să ridice toată suma de 498 755 dolari SUA, în numerar, a indicat

concret și direct la Timofeeva Izabela ca persoană care a participat și

contribuit nemijlocit la dobândirea ilicită a sumei de bani transferată din

SUA pe contul lui XXXXX Vitalie, întrucât anume Timofeeva Izabela a

venit cu anunțul către XXXXX Radu precum că, anumite persoane, pe care

nu a vrut să le numească, au sustras de pe contul unei întreprinderi din

SUA sumă de 498 755 dolari SUA și pentru a le lichefia este nevoie de o

persoană de încredere pe numele căreia s-ar putea deschide un cont bancar

în valută, în una din băncile din Republica Moldova, pentru că pe contul

acela să fie transferată suma de bani.

Prin urmare, instanța de apel având deplină legalitate în acțiunea de

apreciere a probelor, a conchis că aceste declarații nu puteau fi puse la baza

unei sentințe de achitare, întrucât evidențiază și demonstrează cert asupra

vinovăției inculpatei Timofeeva Izabela în comiterea infracțiunii

incriminate.

Din materialele cauzei, Colegiul a desprins și faptul că instanța de

apel la examinarea cauzei a operat cu faptul că la baza sentinței din XXXXX

de condamnare a lui XXXXX Radu și XXXXX Vitalie au fost puse

materialele disjungate din cauza penală nr. XXXXX și cauza penală nr.

XXXXX, probe administrate și cu referire la Timofeeva Izabela, cauza fiind

examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală prin

procedura acordului de recunoaștere a vinovăției conform prevederilor art.

505 -509 Cod de procedură penală. Astfel, instanța de apel a reținut că,

acele probe și concluzii nu pot fi puse sub îndoială și vor avea putere

probantă și urmează a fi admise și cu referire la inculpata Timofeeva

Izabela.

23

La fel, opozant criticilor recurentului, precum că: „instanța de apel a

invocat declarațiile unor martori care nu au fost audiați în ședința de judecată

(încălcând principiul nemijlocirii în procesul penal), declarații care nici nu au fost

date citirii”, instanța de recurs a stabilit că în cuprinsul deciziei atacate sunt

reflectate depozițiile martorilor audiați nemijlocit în instanța de apel iar

potrivit procesului-verbal al ședinței din instanța de apel, au fost cercetare

atât toate depozițiile martorilor depuse în speță cât și materialul probant,

părțile neobiectând asupra materialului probator cercetat prin solicitarea

excluderii unor probe (f.d.88-90 vol. 7).

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit conchide, că instanța

de apel nu a comis erorile de drept invocate de către recurent deoarece

eroarea gravă de fapt constă în stabilirea eronată a faptelor, în existența sau

inexistența lor, prin neluarea în considerație a probelor, care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor și ea trebuie să rezulte din situația

dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă,

adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor,

prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții, decât cea pe care materialul probator o susține.

Tot la acest capitol, Colegiul penal reieșind din criticile apărătorului

invocate în recurs, reține că acestea se referă în mare parte doar la

chestiunea de apreciere a probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală

a recursului ordinar declarat, se constată că autorul face o proprie evaluare

a materialului probator, considerând că acesta nu confirmă vinovăția

inculpatei Timofeeva Izabela în comiterea infracțiunii imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor

este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală,

instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe

soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după

intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile

legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea

stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

24

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu

lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor

poate fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs

reiterează că la etapa judecării recursului ordinar nu analizează conținutul

mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu stabilește

o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare,

aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Ținând cont de cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită

de instanța de apel în privința inculpatei Timofeeva Izabela, nefiind

identificată de instanța de recurs ordinar prezența unei erori grave de fapt,

ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârii judecătorești atacate prin

prisma temeiului de casare invocat de către recurent și prevăzut la pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul apreciază că criticile recurentului în această parte

sunt neîntemeiate și declarative.

În continuare, Colegiul lărgit reține că, autorul recursului invocă,

inclusiv și incidența în prezenta speță, a temeiului de casare prevăzut la

pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, care este aplicabil atunci când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

infracțiunii, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele

atenuante și agravante ale infracțiunii.

În argumentarea recursului declarat prin prisma temeiului de recurs

nominalizat mai sus, în opinia apărătorului probele examinate în instanța

de apel nu demonstrează vinovăția inculpatei Timofeeva Izabela în cele

incriminate, urmând ca aceasta să fie achitată, deoarece fapta nu a fost

comisă de inculpată.

Analizând circumstanțele și materialele cauzei, în raport cu

argumentele expuse de apărătorul inculpatei prin prisma temeiului invocat

pentru recurs, Colegiul consideră că, în prezenta speța criticile ultimului

sunt nefondate, deoarece instanța de apel justificat a ajuns la concluzia de a

casa sentința, pronunțând o hotărâre nouă prin care Timofeeva Izabela a

fost recunoscută vinovată și condamnată de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 42, alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod penal, cu constatarea și

reținerea stării de fapt, și de drept, în care sunt prezente toate elementele

constitutive ale infracțiunii menționate.

25

Cu referire la alegațiile recurentului că „latura obiectivă a participației

care cade sub incidența art. 42 alin. (3) Cod penal, diferă esențial de latura

obiectivă a participației care cade sub incidența art. 42 alin. (5) Cod penal. Astfel,

încălcarea prevederilor art. 113 Cod penal nu reprezintă o simplă eroare de drept,

ea purtând un caracter grav, întrucât încălcarea prevederilor legale privind

calificarea infracțiunii a afectat grav dreptul la apărare, și a făcut ca procedurile în

privința condamnatei să fie inechitabile” Colegiul notează că instanța de apel a

constatat și reținut fapta strict în corespundere cu actul de învinuire, după

care a efectuat descrierea procesului de încadrare juridică a acțiunilor

inculpatei Timofeeva Izabela în componența de infracțiune incriminată

inculpatei anume prin prisma art. 42 alin. (5) Cod penal, iar eventualele

deficiențe comise de instanța de apel la încadrarea juridică a faptei

inculpatei expuse în descriptivul deciziei atacate, sunt neîntemeiate și

declarative, or, instanța de apel a reținut clar complicitatea la comiterea

tentativei de escrocherie ce sa realizat prin contribuirea la săvârșirea

infracțiunii și anume prin anunțarea lui XXXXX XXXXX precum că,

anumite persoane, pe care nu a vrut să le numească, au sustras de pe contul

unei întreprinderi din SUA sumă de 498 755 dolari SUA și pentru a le

lichefia este nevoie de o persoană de încredere pe numele căreia s-ar putea

deschide un cont bancar în valută, în una din băncile din Republica

Moldova, pentru ca pe contul acela să fie transferată suma de bani sustrasă,

astfel argumentele recurentului și în această parte sunt nefondate.

În viziunea Colegiului, instanța de apel judecând apelul declarat de

către procuror în speța dată, a respectat prevederile art. 415 alin. (21) Cod

de procedură penală, respectiv după o hotărâre de achitare pronunțată de

prima instanță, a fost audiați: inculpata și martorii, precum și cercetat

materialul probator.

Astfel, instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod

de procedură penală, a examinat complet și obiectiv probele administrate

în prezenta cauză, verificându-le sub aspectul pertinenței, concludenței,

veridicității și coroborării reciproce, atât pe cele obținute în cadrul

urmăririi penale cât și în cadrul cercetării suplimentare în ordine de apel,

atât ale acuzării cât și ale apărării, stabilind aspectele de fapt și de drept,

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatei Timofeeva

Izabela la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42, alin. (5), 27, 190 alin.

(5) Cod penal.

Alegațiile recurentului precum că, în prezenta cauză inculpata nu a

recunoscut vinovăția deoarece nu a comis nici o infracțiune, astfel nu

poartă nici o vinovăție mai ales ca organizator, Colegiul consideră că

26

acestea sunt neîntemeiate, deoarece în urma studierii hotărârii

judecătorești contestate, în prezenta speță, se atestă că, concluziile instanței

de apel privind vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii de

escrocherie față de partea vătămată XXXXX, au fost bazate pe cumulul de

probe rezumate în punctul 14.1. al prezentei decizii.

În partea ce se referă la alegațiile recurentului, precum că instanța de

apel nu a luat în considerație argumentele părții apărării, bazându-se pe

probele acuzării, care în opinia lui nu corespund adevărului, Colegiul

consideră că în prezenta speță, pe parcursul urmăririi penale, cât și în

cadrul cercetării judecătorești în instanța de apel au fost respectate normele

de procedură penală, probele fiind administrate, verificate și apreciate în

condițiile legii.

Prin urmare poziția recurentului privind neîntrunirea elementelor

infracțiunii incriminate inculpatei Timofeeva Izabela, a constituit obiect de

examinare în instanța de apel de trei ori, astfel respectivul aspect a fost

examinat minuțios și complet la ultima judecare în ordine de apel, instanța

expunându-se clar și consecvent asupra tuturor aspectelor învinuirii și

întrunirii componenței de infracțiune, instanța de recurs apreciind

alegațiile recurentului în această partea ca fiind neîntemeiate.

Referitor la eroarea de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 15)

Cod de procedură penală, invocată în recursul declarat de către avocat,

potrivit căreia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel dacă instanța

de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o

încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului care poate fi

reparată și în această cauză, indicând în acest context Hotărârea CEDO din

06.04.2010, în cauza Ștefan c. României, Colegiul penal lărgit stabilește că

expunerile Curții în hotărârea menționată, nu sunt aplicabile speței întrucât

nu sunt similare cu circumstanțele prezente în cauza deferită judecății,

nefiind relevante pentru prezenta speță, or instanța de apel just a constatat

vinovăția inculpatei Timofeeva Izabela în urma cercetării tuturor probelor

administrate în speță, și nu doar în baza declarațiilor martorilor, și în acest

sens Colegiul în raport cu motivele invocate în recurs, care sunt

declarative, constată că o astfel de eroare nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de

recurs în sensul casării hotărârii contestate.

Cu referire la temeiul de drept prevăzut la pct. 16) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, Colegiul lecturând conținutul recursului, nu a

stabilit nici o argumentare corespunzătoare în susținerea acestuia temei,

27

astfel criticarea deciziei instanței de apel în sensul temeiului invocat, este

formală și nefondată.

Necesar este de menționat că, respectiva cauză a fost transmisă la

rejudecare potrivit dispozițiilor legale referitoare la limitele rejudecării

cuprinse în art. 436 Cod de procedură penală, unde este stipulat expres că

instanța de rejudecare este pe deplin independentă, respectând, în mod

firesc și logic, indicațiile instanței de recurs, care, potrivit art.436 alin.(2)

Cod de procedură penală, sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt

rămâne cea care a existat la momentul pronunțării recursului.

Verificând în subsidiar materialele dosarului și ținând seama de cele

consemnate în decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

din 22 noiembrie 2016, instanța de recurs a conchis că instanța de apel, prin

rejudecare, a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv,

adoptând o soluție corectă și motivată.

În opinia Colegiului soluția respectivă este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept incidente cauzei, iar

careva temeiuri de a interveni în această soluție nu s-au stabilit.

Decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

raționamentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă,

echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor impuse de art.6

din CEDO.

În acest context, Colegiul va respinge argumentele recurentului

precum că instanța de apel nu a respectat cerințele art. 414 Cod de

procedură penală, care obligă instanța să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel și să verifice probatoriul administrat, întrucât

reieșind din decizia contestată se învederează că aceasta cuprinde atât

descrierea și analiza detaliată a tuturor probelor, cât și răspunsurile

argumentate chestiunile esențiale.

Prin urmare, opozabil poziției susținute de recurent, se relevă că,

potrivit art. 384 alin. (3), 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) și 419

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul a îndeplinit

obligația legală de a supune verificării legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, drept urmare decizia instanței de apel cuprinde

raționamente, care au dus la admiterea apelului acuzatorului de stat,

precum și motivele adoptării unei atare soluții.

Cele consemnate supra, evidențiază că instanța de apel a acordat o

atenție sporită materialelor cauzei, înlăturând justificat și prin argumente

28

temeinice versiunea părții apărării despre nevinovăția inculpatei

Timofeeva Izabela.

Instanța de recurs se raliază argumentelor expuse în decizia Curții de

Apel contestate, totodată, notând că, potrivit jurisprudenței constante a

CtEDO se admite însușirea concluziilor instanțelor ierarhic inferioare de

către instanțele ierarhic superioare, în cazul când constatările acestora sunt

fundamentate în fapt și în drept, fiind amplu prezentate în hotărârile

atacate, constatându-se că la administrarea probelor nu au fost încălcate

drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces, iar

probele puse la baza hotărârilor nu conțin erori procesuale ce ar putea

influenta autenticitatea concluziilor formulate de instanțe.

Respectiv, Colegiul consideră necesar de a menționa că, potrivit

statuărilor expuse de Curtea Europeană în hotărârile sale, aceasta a

evidențiat cu titlul de principiu că, instanțele judecătorești trebuie să-și

motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (cauza Ruiz Torija vs.

Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere

un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai cu seamă dacă el

este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație

de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei

și circumstanțele cauzei, or, în opinia Curții, în cazul în care instanța

supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite

temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate

satisface cerințele art. 6 din Convenție (cauza Bachowski vs. Polonia din

02.11.2010).

Nu pot fi reținute aserțiunile recurentului, precum că instanța de apel

nu a ținut cont de prevederile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală și a

neglijat indicațiile instanței de recurs, deoarece Colegiul nu a stabilit careva

neconformări ale instanței ierarhic inferioare, în acest sens. Mai mult ca

atât, apărătorul nici nu a specificat în recursul declarat, care anume

indicații nu au fost executate la rejudecarea cauzei în ordine de apel, din

care motiv critica expusă urmează a fi apreciată ca una formală.

Având ca reper cele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit apreciază

ca justificate concluziile instanței de apel, privind constatarea vinovăției

inculpatei Timofeeva Izabela în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42

alin. (5), 27, 190 alin. (5) Cod penal, recursul ordinar declarat de către

avocatul Nicoară Vasile în numele inculpatei urmând a fi respins ca

inadmisibil.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

29

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul

Nicoară Vasile în numele inculpatei Timofeeva Izabela, cu menținerea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2018, în

cauza penală în privința lui Timofeeva Izabela XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 18 iulie 2019.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Boico Victor

Mardari Dumitru

Ghervas Maria

Filincova Svetlana

30