1ra-714/2019 — art. 42, 327 alin. 2 lit. b-1 CP

1ra-714/2019 — art. 42, 327 alin. 2 lit. b-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-714/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

2 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Ghervas Maria

Mardari Dumitru

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de inculpat și avocatul

acestuia Cojocaru Dorin, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Orhei (sediul

central) din 26 ianuarie 2018 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

17 decembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

JOSAN Vitalie XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX și domiciliat în

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.11.2017 – 26.01.2018;

Instanța de apel: 22.02.2018 – 17.12.2018;

Instanța de recurs: 20.02.2019 –02.07.2019.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Josan V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în temeiul art. 42

alin. (2), 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal la pedeapsă sub formă de amendă în mărime de

1500 unități convenționale, ceea ce constituie 75000 lei, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții publice pentru o perioadă de 7 ani.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 1799,40 lei au rămas în contul statului.

activând în funcție de șef al ocolului silvic „Seliște” din cadrul întreprinderii Silvice

Orhei, fiind în înțelegere prealabilă cu directorul întreprinderii Silvice Orhei, Petic V., în

scopul obținerii unor profituri ilegale, a repartizat cantoanele cu masă lemnoasă de

categorie superioară unor pădurari loiali indicațiilor de denaturare a datelor privind

1

volumul și categoria masei lemnoase prezente, recoltate și reflectate în autorizațiile de

exploatare a pădurii, în fișele de evaluare, în fișele de inventariere, precum și tăinuirii,

schimbării de categorii al masei lemnoase în procesul tăierilor autorizate. Profitul obținut,

ca rezultat al realizării masei lemnoase obținute din activități ilicite, se repartizează

corespunzător contribuției în activitatea tenebră și statutul funcționarului.

Astfel, la 17 februarie 2017, Josan V., aflându-se în biroul de serviciu, în discuție cu

maistru al ocolului silvic „Seliște”, Grișchevici Vs., i-a comunicat că surplusul de masă

lemnoasă în cantitate de 34 m/st., obținută ca rezultat al recepției finale efectuate în

parchetul 10/J, necesită realizat prin intermediul persoanelor de încredere, iar banii

urmează a fi împărțiți conform contribuției fiecăruia și pe viitor îi comunică că acesta va

fi algoritmul de lucru pe situații similare. Ca urmare a indicațiilor primite, surplusul de

masă lemnoasă în cantitate de 34 m/st. a fost realizat contra sumei de 11000 lei.

La 22 februarie 2017, Josan V. aflându-se în biroul de serviciu a primit suma de

9000 mii lei de la Grișchevici Vs., ca rezultat al realizării surplusul de masă lemnoasă în

cantitate de 34 m/st.

La 15 martie 2017, Josan V. aflându-se în biroul de serviciu în discuții cu maistru

silvic Grișchevici Vs., este informat despre surplusul de masă lemnoasă în volum de 12

m/st., depistat ca rezultat al inspectării parchetului 10/N, care va fi ridicat conform

indicației de agentul economic SRL „Manole-Art”.

La 24 martie 2017 aflându-se în biroul de serviciu al șefului OS „Seliște”, Josan V.,

primește de la Grișchevici Vs. mijloace bănești în sumă de 3900 lei, ca rezultat al ridicării

surplusului de 12 m/st. din parchetul 10/N.

La 22 martie 2017, aflându-se în biroul de serviciu a lui Josan V., maistru silvic

Grișchevici Vs. îi raportează primului despre surplusul de masă lemnoasă obținut, ca

rezultat al exploatării parchetelor 2/A, l/L, 24/B.

La 3 aprilie 2017, în biroul de serviciu al lui Josan V., Grișchevici Vs. îi transmite

ultimului suma de 9750 lei, ca rezultat al ridicării surplusului din parchetele 2/H și 24/B.

La 13 aprilie 2017, aflându-se în biroul de serviciu al lui Josan V., Grișchevici Vs. îi

transmite ultimului suma de 6600 lei, ca rezultat al ridicării și realizării surplusului din

parchetul 2/A.

La 3 mai 2017, Grișchevici Vs. , fiind în biroul de serviciu al șefului ocolului silvic

„Seliște” Josan V., îl informează pe ultimul asupra volumului masei lemnoase recoltate

de facto în parchetul 24/B, precum și modificările efectuate la stabilirea categoriilor

conform indicațiilor lui.

La 22 mai 2017, maistrul silvic Grișchevici Vs., în biroul de serviciu al șefului

ocolului silvic „Seliște”, îi transmite lui Josan V. suma de 325 Euro, care conform ratei

de schimb a BNM constituiau 6500 lei pentru 30 m/st., ridicate neautorizat din parchetul

24/B.

La 5 aprilie 2017, în biroul de serviciu a lui Josan V., Grișchevici Vs. îi transmite

acestuia suma de 3700 lei, bani obținuți ca rezultat al realizării surplusului obținut de pe

parchetul 7C.

2

Totodată, Josan V. în continuarea intențiilor sale criminale orientate spre primirea

de bani din realizarea ilegală a masei lemnoase îi explică lui Grișchevici Vs., cum pot fi

efectuate tăieri ilicite cu marja de eroare de 30%, ca ulterior, la revizie, să nu fie posibil

de depistat masa lemnoasă sustrasă.

Tot el, la 15 mai 2017, în perioada de timp 08:54:00 - 08:56:25, la întâlnirea în

biroul de serviciu dintre maistru silvic Grișchevici Vs. și șeful ocolului silvic „Seliște”

Josan V., primul i-a transmis lui Josan V. suma de 100 euro, care conform ratei de

schimb a BNM constituiau 2000 lei, bani obținuți în urma realizării producției lemnoase

obținute din parchetul 25 care aparține cantonului nr. 4 a OS „Seliște”.

Astfel, Josan V., fiind în înțelegere prealabilă cu directorul întreprinderii Silvice

Orhei, Petic V. fiind persoană publică, a folosit situația de serviciu în interes material

primind mijloace bănești în sumă totală de 41450,00 lei.

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 42 alin. (2), 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal, folosirea intenționată de

către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege a

persoanelor fizice și juridice, săvârșită din interes material, în scopul realizării altor

interese personale sau în interesele unor terțe persoane.

În ședința de judecată, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul, fiind

asistat de avocat, a înaintat cerere privind recunoașterea în totalitate a vinovăției și a

faptei indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea probelor noi, dar examinarea

cauzei pe baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către avocatul

Cojocaru D., care acționând în interesele inculpatului, a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care lui Josan V. să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă sub formă de

amendă prin prisma art. 78 și 79 Cod penal.

În motivarea cererii de apel, apărătorul a făcut referire la următoarele aspecte:

- în cadrul ședinței de judecată a primei instanțe, inculpatul a solicitat examinarea

cauzei în procedură simplificată potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, astfel ultimul

a declarat că îi sunt cunoscute probele administrate în cadrul urmăririi penale și nu

dorește administrarea unor noi probe, fapt confirmat și de apărare;

- instanței i-a fost prezentată o caracteristică de la locul de muncă, prin care Josan

V. este caracterizat pozitiv fiind o persoană responsabilă;

- pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, instanța nu a ținut cont de

recunoașterea vinovăției, căința sinceră, acesta nu se află la evidența medicului narcolog

și psihiatru, a restituit prejudiciul înainte de a fi pus sub învinuire, este caracterizat

pozitiv, nu are antecedente penale, are la întreținere un copil minor, etc.;

- în ședința de judecată, apărarea a solicitat aplicarea pedepsei conform efectelor

circumstanțelor atenuante potrivit art. 78 Cod penal, inclusiv aplicarea unei pedepse mai

3

blânde decât cea prevăzută de lege conform art. 79 alin. (1) Cod penal, toate acestea în

strictă coroborare cu art. 3641 alin. (8) Cod procedură penală.

- datele ce caracterizează pozitiv persoana celui vinovat în funcție de circumstanțele

concrete ale cauzei pot fi recunoscute și ca circumstanțe ce atenuează pedeapsa, chiar și

în cazul în care ele nu sunt prevăzute ca atare în art. 76 Cod penal;

- în sentință, instanța de judecată era obligată nu numai să constate faptul că, la

stabilirea pedepsei, se ține cont de datele personale ale condamnatului, ci și să indice

concret care date sau circumstanțe stabilite demonstrează caracteristicile personale ale

acestuia și rolul lor la stabilirea pedepsei;

- instanța nu a ținut cont de argumentele invocate de apărare și anume: prejudiciul

cauzat în mărime de 41450 lei a fost recuperat în mod liber, benevol înainte de a fi pus

sub învinuire, fapt ce micșorează esențial gravitatea faptei și consecințele ei.

- banii, nu erau însușiți de inculpat, ultimul atât la faza de urmărire penală, cât și în

instanță a explicat că o parte din ei erau destinați pentru plata doborâtorilor, deoarece

tarifele care sunt puse, sunt mici, respectiv mijloacele alocate de agenție în acest sens

sunt insuficiente, o parte din sumă a fost dată ca ajutor la două colege care erau bolnave;

- amenda aplicată în mărime de 75 000 lei, nu poate fi redusă în jumătate în cazul

achitării în termen de 72 ore, raportată la prejudiciul creat în mărime de 41450 lei, prin

urmare se consideră una excesivă, mai mult că aici se alătură și pedeapsa complimentară

- privarea de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 7 ani.

apelul apărătorului Cojocaru D. declarat în numele inculpatului a fost respins, ca

nefondate, cu menținerea sentinței fără modificări.

drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond, nefiind prezente careva temeiuri de casare a sentinței. În plus, prima

instanță a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând

probele administrate prin prisma utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet

și obiectiv, călăuzindu-se de Lege, just concluzionând asupra condamnării inculpatului în

baza art. 42 alin. (2), 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal, la pedeapsă sub formă de amendă în

mărime de 1500 unități convenționale, ceea ce constituie 75000 lei, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 7 ani.

Analizând materialele cauzei, în raport cu normele relevante la caz, instanța de apel

a constatat că, instanța de fond a îndeplinit strict cerințele prescrise de art. 3641 alin. (1)

Cod de procedură penală, opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit

procedurii enunțate, nu a fost viciată, în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate

normele imperative din Codul de procedură penală, fapt ce condiționează concluzia că

instanța de apel nu este în drept să rețină o altă situație de fapt decât cea reținută în

rechizitoriu și de către prima instanță.

În partea stabilirii pedepsei, instanța a menționat că susține concluzia primei

instanțe din punct de vedere al principiilor stabilirii pedepsei penale inculpatului.

4

Mai mult, cauza a fost judecată în baza prescripțiilor din art. 3641 alin. (4) Cod de

procedură penală, inculpatul neputând renunța la opțiunea de a fi judecat potrivit

procedurii simplificate, în vederea contestării circumstanțelor de drept constatate în actul

de învinuire. Instanța a considerat că nu sunt temeiuri de a interveni în sentință nici în

partea stabilirii pedepsei inculpatului Josan V., or, la stabilirea categoriei și măsurii de

acesteia, s-a ținut cont de toate circumstanțele reale și personale privind individualizarea

pedepsei, inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă corectă, echitabilă și legală.

Așadar, în partea individualizării pedepsei penale, instanța de fond a respectat

prevederile art. 61, 75, 76-78 Cod penal, art. 385 alin. (1) și art. 394 alin. (1) și alin. (2)

Cod de procedură penală, conform cărora instanța este obligată să indice în partea

descriptivă a sentinței/deciziei care sunt circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea inculpatului, datele care caracterizează persoana inculpatului, precum și

motivele soluției adoptate referitoare la stabilirea pedepsei sau la liberarea de pedeapsă

penală.

Prima instanță i-a stabilit o pedeapsă echitabilă inculpatului pentru infracțiunea

săvârșită, deoarece a ținut cont de gravitatea infracțiunii, care se clasifică ca infracțiune

gravă, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, lipsa antecedentelor penale, se

căiește sincer de cele comise, a contribuit la descoperirea infracțiunii, și, instanța ținând

cont de circumstanțele cauzei, de persoana vinovatului, instanța a ajuns la convingerea că

corectarea și reeducarea lui Josan V. este posibilă cu aplicarea unei pedepse în formă de

amendă.

Totodată, instanța de apel a menționat că pedeapsa este echitabilă și atunci când este

capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat precum

și de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră

generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere in lege,

fapt ce poate duce la consecințe contrara scopului urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea

blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea

infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În contextul art. 76 Cod penal, în calitate de circumstanță atenuantă, în privința

inculpatului, Josan V., au fost reținute căința sinceră pentru fapta comisă, contribuirea

activă la descoperirea infracțiunii și repararea prejudiciului. Recunoașterea vinei de către

inculpat nu poate fi reținută în calitate de circumstanță atenuantă, întrucât recunoașterea

vinovăției atrage incidența procedurii simplificate în temeiul art. 3641 Cod de procedură

penală și nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art.

76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece aceasta ar însemna că, aceleiași situații de drept i se

acordă o dublă valență juridică, însă acest fapt nu afectează legalitatea sentinței la

capitolul numirii pedepsei penale.

În conformitate cu art. 77 Cod penal, circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Instanța de fond a mai statuat că luând în considerație actele cauzei, modul de

comitere a faptei și consecințele acesteia, atitudinea inculpatului, gravitatea și pericolul

prezentat, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă prin stabilirea pedepsei sub

5

formă de amendă în mărime de 1500 unități convenționale. Instanța de fond, a ales

categoria corectă de pedeapsă, a ținut cont de limitele acesteia stabilite de legea penală și

de toate circumstanțele cauzei, drept rezultat numindu-i inculpatului Josan V. o sancțiune

echitabilă și proporțională faptei comise.

În cazul respectiv, instanța de apel a remarcat faptul că nu pot fi aplicate prevederile

art. 79 Cod penal, adică stabilirea unei pedepse penale sub limita minimă în privința

inculpatului, decât cea prevăzută de lege, or, la caz, nu au fost identificate careva

circumstanțele excepționale, legate de scopul și motivele faptei, de rolul inculpatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de

alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, fapt care

rezumă concluzia certă că instanța de apel nu poate aplica o pedeapsă sub limita minimă,

prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă

categorie, dar și este în imposibilitatea de a nu aplica pedeapsa complementară

obligatorie prevăzută de norma de sancționare.

Reieșind din considerentele vizate, dar și având în vedere nemijlocit faptul că norma

de condamnare comisă de către inculpatul Josan V. prevede în mod obligatoriu privarea

de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o anumită activitate, în calitate de pedeapsă

complementară, instanța de apel a considerat justificată soluția instanței de fond privind

numirea inculpatului a sancțiunii complementare, privarea de dreptul de a ocupa funcții

publice pentru o perioadă de 7 ani.

Faptul că inculpatul este caracterizat pozitiv la locul de muncă, a recunoscut vina, s-

a căit sincer, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, a restituit prejudiciul

înainte de a fi pus sub învinuire, are la întreținere un copil minor, nu constituie temei de

neaplicarea față de acesta a pedepsei complementare, în situația în care în cadrul

cercetării judecătorești nu au fost constatate careva circumstanțe excepționale, ce ar

genera aplicarea rigorilor art. 78 Cod penal, precum și art. 79 alin. (1) Cod penal, în cazul

respectiv instanța de apel a reținut că potrivit revendicării anexate la materialele cauzei,

reiese că în privința lui Josan V., prin sentința Judecătoriei Nisporeni din 24 noiembrie

2009 au fost aplicate prevederile art. 55 Cod penal, pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 332 alin. (1) Cod penal.

Pa cale de consecință, instanța de apel a evidențiat că cele expuse au constituit temei

de numire în privința inculpatului a pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de norma

incriminată, sub formă de amendă penală, care la rândul său mai prevede și pedeapsa sub

formă de închisoare, iar pedeapsa complementară aplicată, este obligatorie în cazul

respectiv, având în vedere și faptul că inculpatul anterior a mai comis abateri de la lege.

declară recurs ordinar solicitând casarea sentinței și deciziei, cu dispunerea încetării

procesului penal în privința lui Josan V., în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, deoarece există circumstanțe care exclud tragerea acestuia la

răspunderea penală.

Partea apărării consideră pedeapsa aplicată inculpatului Josan V. prin sentință prea

aspră, la stabilirea acesteia nu s-a ținut cont de criteriile generale de individualizare a

6

pedepsei, de circumstanțele care atenuează răspunderea penală, recunoașterea vinovăției,

căința sinceră, inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, a restituit

prejudiciul înainte de a fi pus sub învinuire, este caracterizat pozitiv, nu are antecedente

penale, are la întreținere un copil minor etc. În baza argumentelor enunțate, recurentul

consideră că instanțele urmau să aplice prevederile art. 78 și 79 Cod penal și să-i

stabilească inculpatului o pedeapsă mai blândă. La nivel legislativ nu este dată noțiunea

de „circumstanțe excepționale ale cauzei”, însă reieșind din textul normei inserat în alin.

(1) art. 79 Cod penal, acestea se atribuie la o circumstanță sau un cumul de circumstanțe

care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, gradul sau pericolul social

al persoanei vinovatului.

În continuare, recurentul menționează că, chiar dacă judecarea cauzei a avut loc în

procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, instanțele de

judecată oricum urmau să adopte o sentință legală și întemeiată, deoarece judecătorul nu

trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în

defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a

comis o infracțiune ce constituie obiectul învinuirii.

Prin urmare instanța urmează să aplice, totuși, dispozițiile art. 382-398 Cod de

procedură penală în mod corespunzător, iar conform jurisprudenței CtEDO acceptarea

unei proceduri simplificate, nu include și calificarea lor în baza legii penale (hotărârea

Rostovțev c. Ukraina din 25.07.2017).

La caz, Josan V. a fost învinuit de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu și

anume pentru folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu,

cu cauzarea de daune în proporții considerabile intereselor publice, săvârșită din interes

material. Inculpatului nu i-a fost încriminată cauzarea daunelor în proporții considerabile

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, de asemenea nu i-a fost

incriminat săvârșirea infracțiunii în scopul realizării altor interese personale sau în

interesul unei terțe persoane. Mai mult ca atât, în cadrul cauzei penale nu a fost

recunoscută nici o persoană fizică sau juridică în calitate de victimă, parte vătămată sau

parte civilă.

Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală judecarea cauzei se efectuează

numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, adică condamnarea lui Josan V. nu

putea avea loc cu depășirea limitelor învinuirii și anume pentru abuzul de serviciu,

folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a

cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice, săvârșită din interes material.

În sentință, la rubrica „încadrarea juridică”, instanța a conchis că: „în acțiunile ce i

se incriminează inculpatului Josan V. se regăsesc elementele laturii obiective și

subiective a componenței de infracțiune prevăzute de art. 42 alin. (2), art. 327 alin. (2)

lit. b1) Cod penal, și anume folosirea intenționată de către o persoană publică a situației

de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice

sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

7

săvârșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în

interesul unei terțe persoane.”

Instanța de apel a ajuns la aceiași concluzie, menținând integral sentința, prin

aceasta ambele instanțe depășind limitele învinuirii. Hotărârile judecătorești contestate

sunt ilegale, întrucât nu conțin referire la persoana fizică sau juridică concretă, a căror

drepturi le-a fost pricinuite daune în proporții considerabile, la fel învinuirea nu conține

estimarea daunei considerabile, în ce se manifestă și la care drepturi se referă, la

drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale.

Acțiunile lui Josan V. au fost încadrate în baza art. 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal,

însă conform art. 3 alin. (2) Cod penal, art. 8 alin. (3), art. 66 alin. (2) pct. (l), art. 24 alin.

(2), art. 325 alin. (1), art. 281 alin. (2), 296 alin. (2), 389 alin. (2) Cod de procedură

penală, interpretarea extensivă defavorabilă și aplicarea prin analogie a legii penale sunt

interzise. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri. Actul de învinuire trebuie să cuprindă datele importante

pentru formularea învinuirii, iar inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit.

Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Mai mult, atribuirea unor fapte infracționale concrete ca prejudiciind interesul

public, la modul abstract, nu poate satisface cerința de claritate și previzibilitate,

constituind o interpretare a legii penale extensivă și defavorabilă persoanei, adică

contravine prevederilor art. 3 alin. (2) Cod penal.

Norma penală incriminată inculpatului este o infracțiune materială și include

interesul public în urmările prejudiciabile ale acesteia, iar art. 126 din Codul penal nu

stabilește interesul public ca o valoare socială care poate fi determinată.

La caz, recurentul consideră că instanța de recurs urmează să înceteze procesul

penal privind învinuirea lui Josan V. de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 327 alin.

(2) lit. b1) Cod penal, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere

penală. Pentru a consolida acest argument, se aduc exemple din practica judiciară a CSJ,

care în mod irevocabil se bucură de prezumția absolută de adevăr (res judecata pro

veritate habetur) și are autoritate de lucru judecat: decizia Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție din 13.02.2018, dosar nr. lra-27/2018, Vrîceanu I.; decizia Colegiului

penal al Curții Supreme de Justiție din 15.05.2018, dosar nr. lra-307/2018, Juncu I.;

decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 03.07.2018, dosar nr. lra-

1242/2018, Bulat R.

În drept, cererea de recurs este fundamentată pe temeiurile de casare stipulate de

pct. 8), 10), 14) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privitor la recursul declarat de partea apărării solicitând

respingerea acestuia, din motiv că este nefondat, cu menținerea deciziei instanței de apel.

lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, inclusiv din alte motive decât cele

expuse de recurenți, pentru următoarele considerente.

8

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la

analiza chestiunilor de drept în privința cărora instanțele de fond au admis erori

procesuale, respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se rezumă la

înlăturarea erorilor de drept admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de

judecare a cauzei, regulă stipulată și în art. 434 Cod de procedură penală.

Verificând actele cauzei, raportate la criticele recurenților instanța de recurs

conchide că hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea rejudecării

cauzei, conducându-se în acest sens de prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de

procedură penală, potrivit cărora judecând recursul, instanța este în drept să-l admită, cu

casarea totală a hotărârii atacate și cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată, atunci când erorile judiciare nu pot fi

corectate la această etapă a procedurilor.

Potrivit celor conținute în cererea de recurs, Colegiul Penal lărgit constată că

recurenții fac trimitere la mai multe erori atât procesuale, cât și de drept material, care în

opinia lor au afectata iremediabil echitatea procedurilor desfășurate împotriva

inculpatului. Printre cele mai semnificative erori semnalate de recurenți se enumeră:

depășirea de către instanțele de fond a limitelor învinuirii înaintate inculpatului prin

rechizitoriu, vicierea procedurii simplificate, aplicarea unei pedepse prea aspre pentru

fapta comisă, eludarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție și a Curții

Constituționale în partea ce ține de soluțiile adoptate pe marginea unor spețe similare

intentate în baza aceleiași norme de incriminare, art. 327 Cod penal.

În expunerea de motive, care au stat la baza soluției de admitere a recursului

declarat, instanța pornește de la aceea că, declanșând o continuare a judecării cauzei în

fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat

produce un efect devolutiv complet asupra fondului cauzei, prin alte cuvinte provoacă un

control integral atât vizavi de circumstanțele de fapt, cât și asupra celor de drept, în

privința persoanelor care l-au declarat și privitor la argumentele avansate de acestea, în

latura penală și cea civilă.

Articolul 417 alin. (1) pct. 7) - 8) Cod de procedură penală stipulează expres că

decizia instanței de apel trebuie să cuprindă fondul apelurilor și temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea acestora, precum și motivele

adoptării unei atare soluții.

Pe de altă parte, la etapa judecării cauzei de către instanța de apel rămâne valabilă

regula reglementată de legislator în art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit

căreia orice cauză urmează a fi judecată numai în privința persoanei puse sub învinuire și

numai în limitele învinuirii formulate împotriva acesteia prin rechizitoriu.

O particularitate aparte a judecării cauzei în apel o prezintă situația când cauza este

examinată de prima instanță în procedura simplificată, prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, în atare împrejurări părțile fiind în drept să exercite calea de atac a

apelului, de regulă, sub aspectul individualizării pedepsei, inculpatul neputând renunța la

opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, desigur dacă procedura

desfășurată nu a fost viciată.

9

Prin urmare, în situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod

de procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea

cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală. În cazul în care

prima instanță, pronunțând sentința în procedura simplificată, reține o altă situație și/sau

o altă încadrare juridică decât cea constatată (stabilită) în rechizitoriu, instanța de apel,

din oficiu, conducându-se de prevederile art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală,

casează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, prin care constată situația de

fapt și încadrează această faptă așa cum a fost formulate în rechizitoriu.

Subsecvent, atunci când instanța de apel va constata că opțiunea primei instanțe

privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a fost viciată din motivul că se

constată că în cadrul urmăririi penale au fost încălcate grav normele imperative din Codul

de procedură penală care în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea atacată,

instanța de apel, la fel, conducându-se de prevederile art. 409 alin. (2) Cod de procedură

penală, urmează să caseze sentința și să judece cauza după regulile generale prevăzute

pentru prima instanță.

Dacă instanța de apel nu îndeplinește prevederile legale expuse supra, toate acestea

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului declarat, fapt ce atrage după sine casarea

deciziei adoptate.

Analizând actul adoptat de instanța de apel, în raport cu erorile semnalate de

recurenți, Colegiul Penal lărgit constată că instanța a eșuat să examineze minuțios

aspectele învinuirii înaintate inculpatului și constatările din sentință, care sunt importante

pentru justa soluționare a cauzei, axându-se preponderent pe aceleași raționamente

expuse de prima instanță în favoarea condamnării lui Josan V. și în privința operațiunii de

individualizare a pedepsei aplicate acestuia, respingând apelul, ca nefondat. Drept

urmare, instanța de apel, ajungând la aceiași concluzie despre vinovăția inculpatului, ca și

prima instanță, nu a pătruns în esența problemei de drept deduse judecății, ci în linii

generale a statuat că Josan V. se face vinovat de comiterea infracțiunii de abuz de

serviciu, neconstatând careva vicii procedurale la admiterea examinării cauzei în

procedura simplificată.

Instanța de recurs nu poate ralia la soluția instanței de apel, menționând că, deși

aceasta a fost sesizată de apărătorul inculpatului pentru a se expune doar în partea

individualizării pedepsei, totuși în opinia Colegiului, Curtea de Apel făcând uz de

prevederile art. 409 din Codul de procedură penală și de efectul devolutiv al apelului,

urma să analizeze extensiv lucrul judecat de prima instanță în partea respectării regulilor

de judecarea a cauzei în procedura simplificată și în partea asigurării tuturor garanțiilor

procesuale conferite inculpatului prin lege, urmărind în acest sens scopul evidențiat în

norma constituțională descrisă în art. 20, care garantează oricărei persoane dreptul la

satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care

violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Or, în scopul realizării

prevederilor constituționale, legea procesual-penală cuprinde reglementări detaliate

privind judecarea cauzelor penale de către instanțele judecătorești. În context, se relevă

că dispozițiile codului prevăd inclusiv judecata pe baza probelor administrate în faza de

10

urmărire penală, care reprezintă de fapt o procedură abreviată. Comitetul de Miniștri al

Consiliului Europei în Recomandarea nr. R(87)18 a încurajat statele membre să ia măsuri

care vizează simplificarea procedurilor judiciare ordinare prin recurgerea la procese

accelerate, care includ hotărâri sumare, înțelegeri extrajudiciare, acorduri de recunoaștere

a vinovăției și judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, examinarea cauzei penale în procedură simplificată este un instrument care

oferă avantajul soluționării cu celeritate a cauzei penale atunci când inculpatul recunoaște

în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea Europeană, în jurisprudența sa, a afirmat că, atunci când o acuzație penală

împotriva inculpatului este stabilită printr-o formă prescurtată de examinare judiciară,

aceasta duce, în esență, la renunțarea la o serie de drepturi procedurale. Acest lucru nu

poate fi o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 CEDO nu

împiedică o persoană să renunțe la aceste garanții din propria sa voință (a se vedea

Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], hotărârea din 17 septembrie 2009, § 135).

Pe același segment de argumentare, același For European reamintește cu fiecare

ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia,

iar efectul art. 6 § 1 este, inter alia, de a plasa „tribunalul” sub obligația pozitivă de a

instrumenta cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, raportând învinuirea înaintată

inculpatului la probele susținute de procuror, prin dezbaterea argumentelor aduse de părți,

fără a fi prejudiciat fondul.

Instanța de recurs ține să precizeze că nu simpla recunoaștere a învinuirii este

determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil, desfășurat în limitele

legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea

vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a

instanței. În plus, indiferent de recunoașterea învinuirii, ceea ce prevalează este existența

unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul

aflării adevărului.

De altfel, o condiție sine qua non pentru examinarea cauzei în procedura

simplificată constă în faptul că, instanța este obligată să rețină în sarcina inculpatului

aceiași bază factologică și aceiași încadrare juridică descrisă în rechizitoriu, pe care

ultimul a acceptat-o, și-a însușit-o și a refuzat să fie administrate probe noi în vederea

dovedirii vinovăției.

În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel, făcând abstracție de prevederile art.

3641 Cod de procedură penală și de cele din art. 325 alin. (1) din Codul de procedură

penală, potrivit cărora cauza poate fi judecată în procedură simplificată doar dacă partea

va beneficia de un proces echitabil și nu sunt careva impedimente procedurale în acest

sens, precum și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, au analizat mai

multe circumstanțe de fapt ce nu se subscriu învinuirii imputabile inculpatului ajungând

la concluzia pripită despre vinovăția lui Josan V. în baza art. 42 alin. (2), art. 327 alin. (2)

lit. b1) Cod penal.

11

Potrivit textului incriminator, Josan V., de facto, a fost pus sub învinuire pentru că,

activând în funcție de șef al ocolului silvic „Seliște” din cadrul întreprinderii Silvice

Orhei, fiind în înțelegere prealabilă cu directorul întreprinderii Silvice Orhei, Petic V., în

scopul obținerii unor profituri ilegale, a repartizat cantoanele cu masă lemnoasă de

categorie superioară unor pădurari loiali indicațiilor de denaturare a datelor privind

volumul și categoria masei lemnoase prezente, recoltate și reflectate în autorizațiile de

exploatare a pădurii, în fișele de evaluare, în fișele de inventariere, precum și tăinuirii,

schimbării de categorii al masei lemnoase în procesul tăierilor autorizate. Profitul

obținut, ca rezultat al realizării masei lemnoase obținute din activități ilicite, se

repartizează corespunzător contribuției în activitatea tenebră și statutul funcționarului.

Josan V., a folosit situația de serviciu în interes material primind mijloace bănești în

sumă totală de 41450,00 lei.

Baza factologică descrisă supra a fost încadrată juridic de acuzatorul de stat în

temeiul art. 42 alin. (2), art. 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal, conform indicilor calificativi:

Josan V., fiind în înțelegere prealabilă cu directorul întreprinderii Silvice Orhei, Petic V.

fiind persoană publică, a folosit situația de serviciu în interes material primind mijloace

bănești în sumă totală de 41450,00 lei.

Instanțele de fond, neraportând învinuirea înaintată inculpatului la prevederile art.

325 Cod de procedură penală, au conchis că vinovăția lui Josan V. de comiterea

infracțiunii prescrise de art. 42 alin. (2), art. 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal, și anume de

folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a

cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege a persoanelor fizice și juridice, săvârșită din interes material, în scopul

realizării altor interese personale sau în interesele unor terțe persoane, a fost dovedită

indubitabil prin probatoriul administrat și cercetat în cadrul ședințelor de judecată.

În acest sens, Curtea Europeană a afirmat în jurisprudența sa că atunci când este

înaintată o acuzație penală împotriva inculpatului printr-o procedură prescurtată sau

accelerată, acest fapt presupune renunțarea la o serie de drepturi procedurale, ceea ce nu

poate constitui o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 din

Convenția Europeană nu împiedică o persoană să renunțe la aceste garanții din proprie

voință (Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], 17 septembrie 2009, §135). Totuși, Curtea

Europeană a subliniat că, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenției,

renunțarea la anumite drepturi procedurale trebuie stabilită întotdeauna într-un mod

lipsite de echivoc și însoțită de garanții minime, comensurabile cu importanța acesteia.

Mai mult, ea nu trebuie să contravină vreunui interes public important (Scoppola (nr.2),

citată mai sus, §§135-136; Natsvlishvili și Togonidze v. Georgia, 29 aprilie 2014, §91).

Drept urmare, toate acestea denotă că recurenții au dreptate afirmând că instanțele

de fond vădit tendențios și pripit s-au expus asupra vinovăției inculpatului de comiterea

infracțiunii de abuz de serviciu, încadrând fapta acestuia în temeiul art. 42 alin. (2), art.

327 alin. (2) lit. b1) Cod penal, cu semnele calificative: folosirea intenționată de către o

persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

12

persoanelor fizice sau juridice, săvârșită din interes material, în scopul realizării altor

interese personale sau în interesul unei terțe persoane, depășind astfel limitele învinuirii

înaintate inculpatului prin rechizitoriu și suplinind învinuirea cu elemente neimputabile

lui Josan V. de către acuzatorul de stat, viciind astfel judecarea cauzei în procedură

simplificată.

Mai mult ca atât, dacă analizăm atent descrierea elementelor constitutive ale

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului de către prima instanță, se constată că aceasta,

pe lângă faptul depășirii vădite a limitelor învinuirii, mai descrie și elemente declarate

neconstituționale anterior de către Curtea Constituțională. Mai concret, Josan V. a fost

considerat vinovat de: „cauzarea de daune în proporții considerabile intereselor publice

sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”. Potrivit

actului incriminator urmează de evidențiat că, drept urmări prejudiciabile cauzate prin

acțiunile inculpatului, ultimului nu i-a fost imputat și cauzarea de „daune în proporții

considerabile intereselor publice”.

Ca atare, prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 07.12.2017 privind

excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din art. 327 alin. (1) și art. 361 alin. (2)

lit. d) din Codul penal, a fost declarat neconstituțional textul „intereselor publice sau” din

alin. (1) al art. 327 Cod penal și a fost recunoscut constituțional textul „a situației de

serviciu” din aceiași normă, în măsura în care, se referă la atribuțiile de serviciu acordate

prin lege. La concret, în textul hotărârii instanței constituționale, s-a făcut referire la

recomandările Comisiei de la Veneția potrivit cărora dispozițiile penale naționale cu

privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” și expresii similare acestora urmează să

fie interpretate în sens restrâns și aplicate cu un grad înalt de prudență. Infracțiunea de

abuz de putere sau abuz de serviciu trebuie să se deosebească de faptele care au un

caracter disciplinar sau contravențional anume prin intensitatea elementului material al

infracțiunii. De aceea, în pct. 116 din hotărârea nominalizată, Curtea a constatat că,

destinatarul legii care este învinuit de faptul că, prin acțiunile sale infracționale a cauzat

daune în proporții considerabile „intereselor publice”, în sensul art. 327 alin. (1) Cod

penal, este privat de posibilitatea de a determina fără echivoc urmările prejudiciabile

concrete ale acțiunilor incriminate.

Prezintă relevanță și faptul că, în Hotărârea nr. 22 din 27.06.2017, Curtea

Constituțională i-a formulat Parlamentului o adresă, în care a menționat că, art. 328 alin.

(1) din Codul penal, prevăzând o infracțiune materială, include „interesul public” în

urmările prejudiciabile ale acesteia, însă norma de trimitere (art. 126 alin. (2) din același

cod), în temeiul căreia se evaluează in concreto prejudiciul cauzat în fiecare caz, nu

stabilește expressis verbis interesul public ca valoare socială care poate fi determinată și

nici nu indică criteriile de evaluare a acesteia. Astfel, Curtea a menționat că atribuirea

unor fapte infracționale concrete ca prejudiciind „interesul public”, in abstracto, nu

poate satisface cerința de claritate și previzibilitate și totodată constituie o interpretare a

legii penale extensivă și defavorabilă persoanei.

Respectiv, constatarea primei instanțe despre vinovăția inculpatului Josan V. în

temeiul art. 42 alin. (2), art. 327 alin. (2) lit. b1) Cod penal și reținerea în sarcina acestuia

13

a cauzării de daune în proporții considerabile intereselor publice, sintagma declarată

neconstituțională, este inadmisibilă, iar omisiunea instanței de apel de a se expune pe

marginea acestei erori de drept condiționează remiterea cauzei la rejudecare.

Pe lângă cele expuse supra, Colegiul menționează că sunt întemeiate criticele părții

apărării din cererea de recurs, precum că: „chiar dacă judecarea cauzei a avut loc în

procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, instanțele de

judecată oricum urmau să adopte o sentință legală și întemeiată ...”

Fiind consecvenți în cele expuse, se notează că, de principiu, instanțele de judecată

urmează să judece cauza în limita învinuirii înaintate inculpatului prin rechizitoriu, fără a

o suplini cu elemente improprii circumstanțelor de fapt descrise în partea motivantă a

actului de sesizare a instanței.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile expuse

în dispozițiile art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să judece cauza în strictă conformitate cu exigențele legii

procesual-penale și să țină seama de cele invocate în prezenta decizie, având în vedere

motivele casării ei, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în acord cu art. 417 Cod de procedură penală.

În subsidiar, Colegiul Penal lărgit menționează că, la rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, urmează a fi verificate inclusiv și criticele expuse de recurenți în cererea

de recurs.

Colegiul Penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursul ordinar declarat de inculpat și avocatul acestuia Cojocaru Dorin,

casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2018,

în cauza penală privindu-l pe Josan Vitalie XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 17 iulie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Ghervas Maria

Judecător Mardari Dumitru

14