1ra-1291/19 — art. 326 CP

1ra-1291/19 — art. 326 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1291/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în următoarea

componență:

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan, Ion Guzun, Maria Ghervas, Dumitru Mardari

judecând în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, prin

care se solicită casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 februarie 2019, în cauza penală în privința lui

Văcărescu Ion xxxx

Termenii de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.07.2018 - 18.09.2018;

Instanța de apel: 10.10.2018 - 13.02.2019;

Instanța de recurs: 23.05.2019 - 02.07.2019.

C O N S T A T Ă :

2018, cauza fiind examinată conform art. 3641 Cod de procedură penală,

Văcărescu Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.326 alin.(2) lit.

b), c) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis, iar în temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

pe un termen de 1 an.

Demersul acuzatorului de stat cu privire la încasarea de la inculpat în

beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în mărime de 4 308,18 lei și

confiscarea în beneficiul statului a sumei de 4 788,85 Euro, a fost respins ca

neîntemeiat.

Corpurile delicte care se aflau la păstrare la Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale și anume, telefoanele inculpatului de

model „Samsung Galaxy J5”, „K1 Turbo”, „Iphone 6”, „Nokia 2710c – 2”, „Nokia

1600”, precum și mijloacele bănești: 552 dolari SUA și 1 035 Euro, au fost

restituite posesorului legal al acestora.

Văcărescu Ion în comun cu alte persoane la moment necunoscute, susținând că, au

1

influență și vor putea determina judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău (sediul

Rîșcani), alte persoane publice din cadrul Administrației Naționale a

Penitenciarelor, să dispună eliberarea condiționată înainte de termen a deținutului

Penitenciarului nr.15 – Cricova, Erhan Vasilii, au pretins și acceptat suma de 6 300

de Euro de la Nicoară Lilia, sora deținutului Erhan Vasilii.

Astfel, ca urmare a acțiunilor lui Văcărescu Ion, în perioada iunie 2017 –

septembrie 2017, Nicoară Lilia, aflându-se în mun.Chișinău în regiunea str.Ismail,

i-a transmis lui Văcărescu Ion suma totală de 6 300 de Euro, care conform cursului

oficial al Băncii Naționale a Moldovei constituie echivalentul sumei de 125 118 de

lei.

casarea parțială a acesteia și emiterea unei decizii, prin care pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal, cu aplicarea art.83

Cod penal și a art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, a-i aplica inculpatului

Văcărescu Ion pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 2 ani, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

Corpurile delicte și anume, telefoanele inculpatului, potrivit art.162 alin.(1)

pct.1) Cod de procedură penală, de trecut în folosul statului ca bunuri care au servit

la săvârșirea infracțiunii. Mijloacele bănești în mărime de 6 300 de Euro

(constituite din 552 dolari SUA și 1 035 de Euro + 4 788,85 de Euro), de confiscat

în folosul statului ca bani dobândiți pe cale criminală.

Cheltuielile de judecată în sumă de 4 308,18 lei, de încasat de la inculpat în

beneficiul statului.

În motivarea cererii a invocat că:

- aplicarea art.90 Cod penal este neîntemeiată, or, infracțiunea prevăzută de

art.326 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal este una gravă, pentru care este prevăzută

pedeapsa maximă sub formă de 6 ani de închisoare, iar executarea reală a pedepsei

cu închisoarea va asigura realizarea scopului legii penale;

- bunurile asupra cărora au fost îndreptate acțiunile criminale sunt: 6 300 de

Euro (percepuți de către inculpat de la Nicoară Lilia), din care fac parte și

mijloacele bănești ridicate în rezultatul percheziției de la domiciliul lui Văcărescu

Ion – 552 de dolari SUA și 1 035 de Euro, care au fost recunoscute corpuri delicte,

la fel ca și telefoanele inculpatului sunt obiecte care au servit la săvârșirea faptei

incriminate și urmau a fi confiscate în beneficiul statului, pe când instanța de fond

a acționat contrar practicii juridice când a dispus restituirea proprietarului a tuturor

mijloacelor bănești și a bunurilor ridicate în cadrul perchezițiilor efectuate la etapa

urmăririi penale;

- este greșită concluzia instanței de fond de respingere a solicitării

procurorului de încasare în beneficiul statului a cheltuielilor suportate în cadrul

2

urmării penale, așa cum prevede art.art.227 alin.(1) și (3) și 229 Cod de procedură

penală, iar instanța de judecată urma să încaseze cheltuielile judiciare în mărime de

4308,18 lei de la inculpatul Văcărescu Ion.

februarie 2019 a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței

instanței de fond fără modificări.

4.1. Reieșind din materialele dosarului, Colegiul penal a constatat că, la

pronunțarea sentinței, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de

drept și just a ajuns la concluzia că, inculpatul Văcărescu Ion a săvârșit

infracțiunea prevăzută la art.326 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal, împrejurări

constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate,

respectându-se prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, motiv pentru care, vinovăția inculpatului nici nu a fost

contestată, partea acuzării contestând sentința doar în partea aplicării pedepsei și a

soartei corpurilor delicte și a cheltuielilor judiciare.

Astfel, în ceea ce privește argumentul apelantului privind aplicarea eronată a

pedepsei în privința inculpatului Văcărescu Ion, Colegiul a reiterat că, acesta este

neîntemeiat și nu sunt temeiuri legale de a interveni în sentința instanței de fond.

Sancțiunea stabilită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.326

alin.(2) lit.b) și c) Cod penal este sub formă de amendă în mărime de la 3 000 la 4

000 de unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani, iar persoana juridică se

pedepsește cu amendă în mărime de la 5 000 la 10 000 de unități convenționale cu

privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Astfel, conform art.16 alin.(4) Cod penal, infracțiunea dată face parte din

categoria celor grave, iar circumstanțe ce atenuează răspunderea penală, conform

art.76 Cod penal, în privința inculpatului au fost considerate contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii și căința sinceră și ca circumstanțe ce agravează

răspunderea penală nu au fost stabilite, precum și nici temeiuri de liberare a

acestuia de răspundere penală.

Prin urmare, reieșind din cele constatate și anume că, inculpatul nu are

antecedente penale, și-a recunoscut integral vina, cauza fiind examinată în ordinea

stabilită de art.3641 Cod de procedură penală, ținând cont de prevalarea

circumstanțelor atenuante și lipsa celor agravante, de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii comise, reieșind din noile limite de pedeapsă stabilite

conform prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, având în vedere că

privarea de libertate trebuie considerată o sancțiune sau măsură extremă și, de

aceea, trebuie impusă numai când, din cauza gravității infracțiunii, orice altă

sancțiune sau măsură ar fi evident inadecvată, ținând cont de prevederile art.78

3

alin.(2) Cod penal, care reglementează mecanismul influenței circumstanțelor

atenuante și agravante asupra pedepsei penale, Colegiul penal a considerat că,

prima instanță a conchis corect că, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate

în cauza penală dată în privința inculpatului Văcărescu Ion pot fi atinse prin

aplicarea unei pedepse penale sub formă de închisoare cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei și astfel, a concluzionat just că, inculpatului pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal și cu aplicarea

prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, urmează a-i fi stabilită o pedeapsă

sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani cu executare în penitenciar de tip

semiînchis cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de un

an, astfel, Colegiul fiind convins că, pedeapsa aplicată va asigura realizarea

scopului legii penale și revizuirea comportamentului acestuia în societate.

Referitor la cerința procurorului în ce privește corpurile delicte, confiscarea

și cheltuielile de judecată, Colegiul penal a reținut că, mijloacele bănești în valoare

de 552 de dolari SUA și 1 035 de Euro, depistate și ridicate în cadrul percheziției la

domiciliul inculpatului Văcărescu Ion au fost recunoscute în calitate de corp delict,

dar acuzatorul de stat nu a demonstrat legătura de cauzalitate dintre sumele

respective, suma de 4 788,85 de Euro, la fel invocată de către procuror, cu acțiunile

infracționale ale inculpatului, acești bani nefiind marcați sau transmiși sub

controlul agenților, motiv pentru care instanța de fond a conchis corect că, banii

respectivi nu urmează a fi încasați în beneficiul statului.

Mai mult, Colegiul a reținut că, nici Nicoară Lilia, și nici Erhan Vasile,

persoanele de la care inculpatul a pretins, acceptat și primit mijloacele bănești, nu

au solicitat returnarea sumei de 6 300 de Euro pe care o pretinde procurorul.

Coroborând circumstanțele elucidate cu normele de drept, Colegiul penal a

considerat că, prima instanță a conchis corect că, partea acuzării nu a prezentat

dovezi care să demonstreze incontestabil că, mijloacele bănești ridicate în cadrul

perchezițiilor menționate au fost dobândite pe cale criminală; procurorul nu a

prezentat probe care ar demonstra că mijloacele financiare recunoscute în calitate

de corpuri delicte în prezenta cauză penală au fost utilizate sau destinate pentru

săvârșirea unei infracțiuni, rezultă din infracțiuni, precum și orice venituri din

valorificarea acestor bunuri; că au fost date pentru a determina săvârșirea unei

infracțiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor, sunt deținute contrar dispozițiilor

legale, sunt convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunurile rezultate

din infracțiuni și din veniturile de la aceste bunuri.

Prin urmare, reieșind din cele menționate supra, prima instanță a conchis

corect că, corpurile delicte care se află la păstrare la Procuratura pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și anume: telefoanele

mobile ale inculpatului, precum și mijloacele bănești: 552 dolari SUA și 1 035

4

Euro, urmează a fi restituite posesorului legal al acestora la rămânerea definitivă a

sentinței.

Cu referire la demersul acuzatorului de stat cu privire la încasarea de la

inculpat în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în mărime de 4 308,18 lei,

Colegiul a considerat că, acesta corect a fost respins ca neîntemeiat.

Cheltuielile judiciare în sumă de 4 308,18 lei, în modul invocat de către

procuror, sunt constituite din: salariul procurorului – 3 332,92 lei; salariul

consultantului procurorului – 883,46 lei; consumabile (hârtie, copiator) – 91,80 lei.

Astfel, Colegiul a reiterat că, în temeiul prevederilor art.227 alin.(1) și (2)

Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare indicate de către procuror nu cad

sub incidența articolului respectiv și nu urmează a fi încasate de la inculpat.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea parțială a acesteia, în partea ce ține de individualizarea pedepsei și

neaplicării confiscării speciale, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță,

în alt complet de judecată, deoarece:

- la aplicarea pedepsei instanțele de judecată nu au acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, omițând faptul că infracțiunea comisă de

Văcărescu Ion se califică ca fiind una gravă, iar caracterul acesteia denotă că în

privința făptașului deja nu mai pot fi folosite alte măsuri de constrângere mai

blândă, ca închisoarea;

- instanța de apel verificând cauza sub aspectul legalității pedepsei, urma să

aprecieze just, dacă această soluție nu contravine cu toate prevederile ce

reglementează pedeapsa penală, individualizarea acesteia, precum și alte criterii ce

țin de tratamentul juridic penal;

- este lipsită de suport juridic și soluția instanței privind neaplicarea

confiscării speciale, care este o măsură de siguranță de drept cu caracter

patrimonial, care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori

care au servit la săvârșirea faptei penale sau au rezultat din săvârșirea acesteia;

- reieșind din gradul de implicare a făptașului în acțiunile comise de trafic de

influență, prin modul în care a fost concepută activitatea infracțională, mijloacele

bănești în mărime de 6300 Euro urmează a fi confiscate în beneficiul statului, ca

fiind bunuri utilizate la comiterea infracțiunii și rezultate din activitatea criminală.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate

fi corectată de către instanța de recurs.

5

Instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să

o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, care a dus la

adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată verificând dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit textului recursului declarat de procuror, Colegiul lărgit reține că

recurentul invocă drept temei de declarare a acestuia prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală și anume, că decizia instanței de apel nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția în partea individualizării pedepsei

stabilite inculpatului, fiind aplicată contrar prevederilor legale, inclusiv și în partea

ce ține de neaplicarea confiscării speciale.

În particular, recurentul critică decizia instanței de apel și sentința privitor la

aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, din considerentul

că concluziile instanței de apel în această parte sunt greșite și în contradicție cu

probatoriul administrat la etapa urmăririi penale, neconforme scopului legii penale

și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

În atare circumstanțe, având în vedere că autorul recursului nu contestă

starea de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel și nici

încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, Colegiul lărgit nu se va expune

referitor la aceste aspecte, dar va analiza minuțios alegațiile recurentului în privința

deciziei instanței de apel referitor la chestiunea de individualizare a pedepsei și a

neaplicării confiscării speciale, reținând următoarele considerațiuni.

Așadar, pentru a putea aprecia temeinicia capetelor cererii formulate de

recurent și ținând seama de natura erorilor de drept invocate, amintim că după ce

prima instanță a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 326 alin. (2) lit. b) și

c) Cod penal stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare de doi ani, cu

suspendarea executării acesteia pe un termen de un an, instanța de apel a menținut

hotărârea atacată fără careva modificări.

În partea descriptivă a deciziei instanței de apel s-a menționat că: „prima

instanță a conchis corect că, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în

cauza penală dată în privința inculpatului Văcărescu Ion pot fi atinse prin

aplicarea unei pedepse penale sub formă de închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei."

După care, instanța de apel, de altfel, precum a procedat și instanța de fond,

argumentând soluția de aplicarea a instituției suspendării condiționate a specificat

că inculpatul și-a recunoscut vina, se căiește sincer de cele comise, nu are

antecedente penale și s-a comportat cuviincios pe parcursul examinării cauzei.

Cu referire la cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de

apel prematur a susținut poziția primei instanțe în ce privește aplicarea față de

6

inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal, fără a-și motiva propria soluție de

individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului și fără a pătrunde în

esența problemei de fapt și de drept. Discordanta între cele reținute de instanță si

conținutul real al circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor aspecte

evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și

nemotivate în privința aplicării pedepsei cu executarea suspendată a acesteia.

În acest context, instanța de recurs amintește că, potrivit prevederilor art.75

Cod penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

stabilite de lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea

fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă

instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Luând ca bază aceste prevederi ale legii penale și soluționînd chestiunea cu

privire la vinovăția inculpatului, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să

constate dacă s-au confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l

supune pe inculpat răspunderii penale și decide asupra cuantumului pedepsei care

urmează a i se stabili acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și în limitele fixate în

partea specială.

Colegiul penal lărgit remarcă aici că principalele elemente de care

judecătorul (sau completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată când

soluționează cauza penală și când alege categoria de pedeapsă conform normelor

generale prevăzute în art.62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia

conform limitelor fixate în articolul respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sunt determinate de

încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite. Gravitatea

acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut

produce. Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se

stabilește având în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul

de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa

7

antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea

infracțiunii.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, sau

valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul de

pedeapsă, prevăzute de art. 326 alin. (2) lit. b), c) Cod penal.

Ulterior, după individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului

acesteia, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar

sub aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de

penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să

fie executată real ori, sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca,

poate fi formulată concluzia că scopul pedepsei se poate atinge și prin aplicarea

suspendării executării pedepsei în privința vinovatului pe un termen de probă

stabilit de instanța de judecată.

Pe cale de consecință, raportat la considerentele expuse supra, Colegiul

penal lărgit remarcă că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal - suspendarea

condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci

o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea

este un incident în viața acesteia.

Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru

stabilirea pedepsei principale, instanța trebuie să de-a o motivare suplimentară, din

care considerente a concluzionat că inculpatul nu este rațional să execute real

termenul pedepsei stabilite. Analizând condițiile în care poate fi acordată

suspendarea executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului,

ci o facultate a instanței de judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu

cazul să o acorde.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult

7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont

de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că

nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând

numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și termenul de probă.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de fond și cea de apel, se

constată că la stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului, instanțele nu

au indicat motivele concrete care stau la baza condamnării cu suspendare a

executării pedepsei aplicate, or, argumentele instanțelor precum că Văcărescu Ion

și-a recunoscut vina și se căiește de cele comise, au stat la baza aplicării

8

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, beneficiind de reducerea cu o

treime a limitelor pedepsei cu închisoare prevăzute la art. 326 alin. (2) Cod penal.

Astfel, instanța de recurs apreciază că modalitatea de executare aleasă și

cuantumul pedepsei stabilite inculpatului este neargumenta, or, instanțele de

judecată urmau să ia în considerație că, raționamentul de aplicare a prevederilor

art. 90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele

de urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își

apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperii ei cum ar fi:

conduita bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul

infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul

procesului, ceea ce în cauza deferită judecății nu se constată.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

La caz, așa cum rezultă din textul sentinței și a deciziei, acestea și-au

motivat dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate

inculpatului menționând că dânsul se poate îndrepta fără a executa real pedeapsa

închisorii, ceea ce se consideră de către instanța de recurs drept o concluzie

prematură, care nu poate fi menținută.

În atare situație, reieșind din cele relevate Colegiul lărgit statuează asupra

faptului că în cauza supusă judecării, la etapa examinării apelului instanța a admis

eroarea de drept prevăzută de pct. 10) al alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

prin faptul că nu a oferit o motivare corespunzătoare la individualizarea pedepsei

stabilită în privința inculpatului Văcărescu Ion și anume, în partea executării

acesteia.

Totodată, instanța de recurs găsește ca fiind nemotivată soluția instanței de

apel și în partea respingerii demersului procurorului privind confiscarea specială a

bunurilor, contrară prevederilor art. 106 alin. (1), (2) lit. a) Cod penal, care

stipulează că, confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în

proprietatea statului a bunurilor utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei

infracțiuni.

9

Prin urmare, odată ce în cadrul procesului penal procurorul vine cu

solicitarea privind confiscarea bunurilor utilizate pentru săvârșirea infracțiunii,

instanța de judecată este obligată de a se expune asupra acestui aspect, oferind

argumente întru admiterea sau respingerea cererii.

Potrivit solicitării acuzatorului de stat, acesta a solicitat confiscarea specială

a mijloacelor bănești în sumă de 6300 euro (552 dolari, 1035+4788,85 euro) în

beneficiul statului, bunuri utilizate la săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 326

Cod penal, însă instanța de fond, și ulterior cea de apel au dispus ca banii în sumă

de 552 dolari și 1035 euro, recunoscuți ca corpuri delicte, să fie restituite

inculpatului, iar restul sumei, de 4788, 85 euro, chipurile procurorul nu a prezentat

dovezi care ar demonstra că acești bani au fost dobândiți pe cale criminală sau că

au fost utilizați la săvârșirea infracțiunii, ceea ce a dus la respingerea demersului.

Respectiv, luând în considerare legislația procesual penală, precum și

jurisprudența CtEDO, în materie penală, care expres prevede că, obligația de

motivare a hotărârilor judecătorești face parte din setul de garanții stabilit pentru

existența unui proces echitabil, Colegiul penal reține că, decizia pronunțată de

către instanța de apel este una nemotivată și neclar expusă, motiv care duce la

casarea acesteia.

Subsecvent, Colegiul penal lărgit susține că, o hotărâre motivată

demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal, oferă posibilitatea

ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și oferă

posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs

(Suominen v. Finlandei § 37(2003), Kuznetsov și alții v. Rusiei § 85. (2007))

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparenței justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari v. Finlanda, § 30 (2001)).

Colegiul penal lărgit statuează că, erorile admise nu pot fi înlăturate de către

instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece instanța de recurs nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța care a judecat

apelurile cu încălcarea prevederilor legii penale și procesual - penale. Încălcările

punctate în prezenta decizie determină incontestabil Colegiul penal lărgit să

concluzioneze asupra necesității de a casa total decizia instanței de apel, cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță în alt complet de judecată

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă și de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală care se referă la procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă

conformitate cu rigorile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în

apel, să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei,

să cerceteze amănunțit aspectele care stau la baza individualizării pedepsei, ținând

10

cont de motivele invocate în apel și dispozițiile expuse la pct. 7 a prezentei decizii

și ca urmare să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată.

În rest, dispozițiile deciziei recurate, în latura civilă, privind respingerea

încasării din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată în beneficiul statului în

mărime de 4308,18 lei, urmează a fi menținute, ca fiind argumentate și întemeiate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat în cauza penală în privința lui Văcărescu

Ion de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta,

casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 februarie

2019, în partea stabilirii pedepsei și neaplicării confiscării speciale, cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, dispozițiile deciziei contestate se mențin.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată integral la 17 iulie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

Maria Ghervas

Dumitru Mardari

11