1ra-853/2019 — art. 152 alin. 1 CP

1ra-853/2019 — art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-853/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Sandu Stela în numele părții vătămate Spînu Nicolai, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din 26 octombrie 2018 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 23 ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui

Iațco Valerii XXXXXX, născut la XXXXXX,

originar din s. XXXXXX, r-nul XXXXX,

domiciliat în s. XXXXX, r-nul XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 31.05.2018 – 26.10.2018;

Instanța de apel: 14.11.2018–23.01.2019;

Instanța de recurs: 18.03.2019 – 12.06.2019;

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal,

C O N S T A T Ă:

în baza probelor administrate la faza de urmărire penală în conformitate cu prevederile

art.3641 Cod de procedură penală, Iațco Valerii a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art.152 alin.(1) Cod penal la 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

S-a dispus încasarea de la V. Iațco în beneficiul părții vătămate N. Spînu suma

2 901,09 lei cu titlu de prejudiciu material, 10 000 lei – prejudiciu moral și 2 000 lei

cheltuieli pentru asistența juridică.

Solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea de la inculpat în beneficiul

statului cheltuielile judiciare în sumă de 640 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

noiembrie 2017, în jurul orelor 01.00 aflându-se lângă gospodăria cet. F. Eșanu din s.

Mihăileni, r-nul Rîșcani, în timpul unei cerți care s-a iscat între el și tatăl vitreg N. Spînu,

intenționat cu scopul vătămării integrității corporale, i-a aplicat ultimului multiple lovituri

cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i conform raportului de

expertiză judiciară nr.201727D0045 din 16.02.2018 vătămări corporale medii.

care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare în baza

1

art.152 alin.(1) Cod penal, cu stabilirea pedepsei cu închisoarea. Admiterea integrală a

acțiunii civile.

În argumentarea apelului s-au invocat următoarele:

- pedeapsa stabilită este prea blândă și inechitabilă în raport cu gravitatea faptei la

stabilirea căreia instanța nu a ținut cont de prevederile art.art.61,75 Cod penal;

- inculpatul în cadrul cercetării judecătorești nu și-a cerut iertare de la partea vătămată,

iar vina a recunoscut-o doar pentru a beneficia de reducerea pedepsei;

- V. Iațco nu a conștientizat urmările faptei săvârșite și nu se căiește de cele comise,

astfel la 31.05.2018 acesta neîntemeiat a depus o plângere la poliție prin care l-a învinuit

pe N. Spînu precum că ultimul ar fi răpit mijlocul de transport „Mercedes” model 316 CDI,

cu n/î AAD 231;

- instanța neîntemeiat a concluzionat că suma de 10 000 lei acordată cu titlu de

prejudiciu moral este suficientă, și nu a ținut cont de toate suferințele psihice suportate de

partea vătămată;

- partea vătămată a suportat cheltuieli pentru investigații medicale și medicamente în

sumă de 17 896,88 lei, iar instanța de fond neîntemeiat a micșorat cuantumul prejudiciului

material estimându-l la suma de 2 901,09 lei;

- inculpatul nu a recuperat prejudiciul cauzat și după fiecare ședință se adresează cu

amenințări în adresa părții vătămate;

- soluția instanței de fond referitor la încasarea sumei de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată este neîntemeiată, deoarece partea vătămată a prezentat bonul de plată seria PL

nr.414040, care confirmă că onorariul achitat avocatului este de 4 000 lei.

declarat a fost respins ca nefondat.

invocate de apelant în partea ce ține de acțiunea civilă, deoarece prima instanța a dat o

apreciere corectă circumstanțelor cauzei și just a admis parțial acțiunea civilă.

La acest capitol, instanța a menționat că, în confirmarea cerinței de încasarea a

daunei materiale, N. Spînu a prezentat un șir de bonuri de plată, care însă fiind analizate de

prima instanța, corect a dispus încasarea sumei de 2 901, 09 lei drept prejudiciu material,

deoarece conform bonurilor prezentate, anume această sumă este confirmată prin probe

pertinente și concludente. Astfel s-a conchis, că nu pot fi admise bonurile ce confirmă

achitările efectuate în magazinele de îmbrăcăminte și de produse alimentare cum este SRL

„Slavena Lux”, „Linela” și „Noxterlux” , privind schimbul valutar și achitarea serviciilor

pentru telefonia mobilă. Totodată, instanța a menționat că corect au fost apreciate și

determinate sumele de 5 868, 54 lei și 5 829,03 lei primite de către Iazu Viorica (f.d.82-83

vol. I) deoarece nu este nici o probă ce ar confirma legătura între cheltuielile lui N. Spînu

și sumele menționate.

În continuare s-a menționat că instanța de fond la încasarea prejudiciului material

corect a dat apreciere probelor scrise și corect a dispus încasarea sumei de 2 901 lei 09 bani

confirmate prin bonurile de plată eliberate de IMSP Spitalul Rîșcani și bonurile de plată

eliberate de instituțiile farmaceutice (f.d.79-80 vol. I).

Astfel, s-a respins ca întemeiată solicitarea privind repararea daunei morale indicată

în acțiunea civilă în mărime de 100 000 lei, deoarece suma dată este exagerată și nu

corespunde circumstanțelor comiterii acestei infracțiuni și suferințelor suportate de către

partea vătămată. Astfel, instanță de apel a conchis că soluția primei instanțe, care a încasat

dauna morală în mărime de 10 000 lei este justă și întemeiată. Această sumă fiind una

2

echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei.

Generalizând cele menționate Colegiul a relevat, că prima instanță corect și detaliat a

făcut analiză sumelor indicate în acțiunea civilă și just a admis parțial această acțiune.

Referitor la argumentele invocate în apel în partea ce ține de dezacordul cu pedeapsa

stabilită inculpatului Colegiul a menționat că aceste alegații sunt neîntemeiate, or, la

stabilirea categoriei și termenului de pedeapsă prima instanță a ținut cont de prevederile

art.art.61 și 75 Cod penal, corect ajungând la concluzia că corectarea și reeducarea acestuia

este posibilă fără izolarea lui de societate.

către avocatul S. Sandu în numele părții vătămate, care fără a invoca nici un temei de drept

prevăzut la art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a acestora cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui V. Iațco să-i fie stabilită o pedeapsă privativă de

libertate. Admiterea integrală a acțiunii civile.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

- la stabilirea pedepsei cu muncă neremunerată instanțele de fond nu au ținut cont de

personalitatea inculpatului, care anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare;

- în speță instanțele nu au luat în considerație prevederile art.art.61,75 Cod penal, i-au

stabilit inculpatului o pedeapsă prea blândă în raport cu gravitatea faptei și consecințele

survenite;

- suma solicitată în calitate de prejudiciu moral în mărime de 100 000 lei nu este

exagerată și corespunde cu gravitatea faptei ilicite și suferințele suportate de partea

vătămată;

- între N. Spînu și BAA „Odobescu și Partenerii” a fost încheiat contract de asistență

juridică fiind stabilit onorariul de 4 000 lei, fapt confirmat prin bonul d plată seria PL

nr.414040, astfel că cheltuielile efectuate sunt reale, necesare și raționale, de unde rezultă

obligativitatea lui V. Iațco de a achita integral cheltuielile suportate de partea vătămată;

- instanța de apel a trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, precum și

asupra materialului anexat la dosar, fără a examina sub toate aspectele legalitatea și

temeinicia hotărârii supuse apelului, în raport cu regulile și legislația în vigoare.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar, invocând că

instanțele de fond just au soluționat chestiunea referitoare la acțiunea civilă. Totodată

acuzatorul de stat a pledat pentru admisibilitatea în principiu a recursului ordinar

considerând că argumentele recurentului referitoare la stabilirea pedepsei sunt întemeiate.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că argumentele invocate în recurs sânt vădit neîntemeiate.

Analizând textul recursului Colegiul penal constată, că deși recurentul nu invocă nici

un temei din cele 16 prevăzute la art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, însă din

conținutul recursului se semnalează temeiurile prevăzute la art.427 alin. (1) pct. 6),10) Cod

de procedură penală, hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

3

Astfel, apărătorul părții vătămate consideră hotărârile judecătorești adoptate pe caz

neîntemeiate în partea stabilirii pedepsei, invocând aprecierea eronată de către instanțe a

principiilor legale și a criteriilor de individualizare a pedepsei, prin aplicarea unei pedepse

prea blânde, neechitabile în coraport cu fapta comisă și consecințele survenite, precum și

în partea soluționării acțiunii civile menționând că soluția instanței la acest capitol

contravine dispozițiilor art.1 și 34 din CoEDO.

Ținând cont de cele menționate, instanța de recurs nu se va expune în privința

încadrării juridice a acțiunilor inculpatului în baza art.152 alin.(1) Cod penal.

Invocând doctrina penală, Colegiul penal remarcă faptul că prin criteriile de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele de care instanța de judecată este obligată să

se conducă în procesul stabilirii pedepsei persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii.

Individualizarea pedepsei constă din obligațiunea instanței de a stabili măsura

pedepsei concrete infractorului necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii

penale și pedepsei penale.

Legea penală fixează cadrul legal în limitele căruia instanța de judecată efectuează

operația de stabilire și aplicare a pedepsei infractorului. Astfel, instanța de judecată

stabilește tipul sau cuantumul pedepsei în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale

din Partea Specială a Codului penal în baza căreia a fost calificată fapta ca infracțiune.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor generale de individualizare a

pedepsei instanța de judecată trebuie să respecte toate cerințele prevăzute de legea penală

ce asigură aplicarea fată de inculpat a unei pedepse echitabile, legale și individualizate.

Neglijarea unora din aceste criterii, la stabilirea pedepsei, constituie temei pentru casarea

hotărârii de către instanța ierarhic superioară în procedura prevăzută de legea procesual

penală pentru căile de atac.

Sancțiunea art.152 alin.(1) Cod penal, prevede muncă neremunerată în folosul

comunității de la 200 la 400 ore, sau închisoare de până la 5 ani. Instanța de fond ținând

cont de prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, i-a stabilit lui V. Iațco

pedeapsa 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității, concluzie menținută și de

către instanța de apel.

Colegiul penal consideră corectă constatarea instanței de apel precum că prima

instanță a acordat deplină eficientă prevederilor art.art.6, 7, 61, 75 Cod penal, ținând cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenta pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acesteia.

În argumentarea pedepsei stabilite instanțele de fond, în opinia instanței de recurs

întemeiat au stabilit că, inculpatul la evidenta medicului narcolog și psihiatru nu se află, a

recunoscut integral vina, fiind de acord ca examinarea cauzei să fie efectuată în baza art.

3641 Cod de procedură penală, se căiește sincer de cele întâmplate, la locul de trai se

caracterizează pozitiv și are la întreținere un copil minor.

În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul penal consideră necesar de specificat

faptul că, sancțiunea art.152 alin.(1) Cod penal, pe lângă pedeapsa cu închisoare, prevede

în calitate de pedeapsă alternativă – muncă neremunerată în folosul comunității.

Astfel, în conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute

de art.75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute

pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Concluzia

4

instanței cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre urmează a fi motivată.

Potrivit practicii judiciare constante instanțele trebuie să asigure aplicarea măsurilor

aspre de pedeapsă fata de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave, deosebit de

grave și excepțional de grave, în special în ipoteza pluralității de făptuitori, precum grupul

criminal organizat și organizația criminală, în speță însă infracțiunea săvârșită face parte

din categoria celor mai puțin grave.

Analizând hotărârile instanțelor de fond și de apel Colegiul penal constată că, deși

sancțiunea infracțiunii incriminate inculpatului prevede și pedepse cu închisoarea, însă în

contextul circumstanțelor constatate, instanțele just au considerat că scopul pedepsei poate

fi atins și prin aplicarea unei pedepse alternative mai blânde - munca neremunerată în

folosul comunității.

De asemenea, Colegiul constată că, pedeapsa astfel cum a fost individualizată de

instanțe, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art.61 Cod

penal, și se apreciază că este dozată corespunzător atât categoria de pedeapsă cât și

cuantumul acesteia.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că, față de natura și gravitatea faptei

comise, a circumstanțelor reale de săvârșire a acesteia și a celor personale ale inculpatului,

pedeapsa stabilită de către instanța de fond și menținută de instanța de apel este aptă să

ducă la realizarea scopurilor sancțiunii.

Mai mult, Colegiul penal remarcă faptul că pedeapsa este echitabilă când ea impune

infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii

săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și

intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte persoane.

Ori, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează apariția unor

sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la

consecințe contrare scopului urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea blândă generează

dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, Colegiul penal reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată.

În aceste circumstanțe, Colegiul concluzionează că instanța de apel a pronunțat o

decizie legală, întemeiată și motivată menținând sentința prin care lui V. Iațco i s-a stabilit

o pedeapsă aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la reeducarea

inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile

de conviețuire socială și principiile morale.

Totodată, din conținutul recursului se atestă că recurentul invocă dezacordul cu

soluția și motivarea instanței de apel în privința acordării sumei de 2 901,09 lei cu titlu de

prejudiciu material, 2 000 lei pentru asistență juridică și sumei de 10 000 lei cu titlu de

prejudiciu moral părții vătămate, pe care o consideră inechitabilă și insuficientă să

compenseze suferințele fizice și psihice suportate în urma comiterii infracțiunii și

contravine jurisprudenței CtEDO, aspecte care, Colegiul penal constată că urmează a fi

examinate prin prisma temeiului de recurs prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, și anume în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

5

întemeiază soluția.

Colegiul penal, reieșind din analiza materialelor cauzei, constată că instanță de apel

a adoptat o hotărâre corectă la soluționarea acțiunii civile în procesul penal, iar eroarea de

drept invocată ca temei de recurs de către recurent n-a fost comisă de instanțele de fond și

de apel la examinarea cauzei penale supuse recursului.

Astfel, potrivit dispoziției art.23 alin.(2) Cod de procedură penală, victima unei fapte

care constituie componență de infracțiune este în drept să ceară, în condițiile prezentului

cod, pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată

și să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice și materiale.

În conformitate cu prevederile art.219 alin.(1) Cod de procedură penală, acțiunea

civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora

le-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputației

profesionale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în

legătură cu săvârșirea acesteia.

Potrivit art.219 alin.(3) pct.1) Cod de procedură penală, prejudiciul material se

consideră legat de săvârșirea acțiunii interzise de legea penală dacă el se exprimă în

cheltuieli pentru tratamentul părții vătămate și îngrijirea acesteia.

Alin.(4) al aceluiași articol prevede că la evaluarea cuantumului despăgubirilor

materiale ale prejudiciului moral, instanță de judecată ia în considerație suferințele fizice

ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranței în viață, pierderea onoarei

prin defăimare, suferințele psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.

Din materialele dosarului se constată că partea vătămată a înaintat o cerere de

chemare în judecată, solicitând încasarea de la inculpat a prejudiciului material în sumă de

17896 lei 88 bani și prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei și 4 000 lei pentru asistență

juridică (f.d.66-74). Colegiul penal consideră că instanță de fond și cea de apel corect au

ajuns la concluzia, că acțiunea civilă urmează a fi admisă parțial, dispunând încasarea

prejudiciului material în sumă de 2901,09 lei, deoarece anume pentru această sumă au fost

prezentate probe pertinente, precum și a prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei, deoarece

aceasta este o sumă echitabilă pentru suferințele cauzate prin infracțiunea săvârșită de

inculpatul V. Iațco, motivând soluția în acest sens (pct.5 al prezentei decizii).

Totodată, Colegiul penal mai menționează că mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție

al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care

această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare

circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei

vătămate.

Instanța de recurs ține să enunțe că, unul din criteriile orientative generale de

apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie

să prezinte o justă despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel încât

acesta să aibă efect compensatoriu, și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru

autorii daunelor, și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Respectiv, ținând cont de suferințele psihice și fizice raportate la consecințele

infracțiunii săvârșite de către V. Iațco față de partea vătămată N. Spînu, Colegiul penal

consideră că prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei, dispus spre încasare de către

instanțele ierarhic inferioare, reprezintă o satisfacție echitabilă, concluzie ce rezultă din

6

practica judiciară privind aplicarea legislației referitor la încasarea despăgubirilor morale,

calculată în baza art.1423 Cod civil și art.41 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04.11.1950.

De rând cu cele menționate Colegiul penal consideră că soluția instanței de fond

referitor la încasarea sumei de 2 000 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică, este

justă și întemeiată. În acest sens prima instanță a ținut cont de complexitatea relativ redusă

a cauzei penale, acțiunile procesuale la care a participat avocatul părții vătămate,

particularitățile cauzei, dar și circumstanța imposibilității punerii în seama inculpatului a

unei sarcini abuzive, or cheltuielile suportate și pretinse de către N. Spînu cu titlu de

asistență juridică nu corespund întru totul criteriului de rezonabilitate.

Generalizând cele indicate, instanța de recurs reține că temeiurile invocate de

recurent nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța

examinată nu s-au comis, prin urmare hotărârea atacată este legală și întemeiată.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că la judecarea cauzei în ordine

de apel, instanță a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.art.414-419 Cod

de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de către avocatul S. Sandu în

numele părții vătămate se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Sandu Stela în numele

părții vătămate Spînu Nicolai, împotriva sentinței Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din

26 octombrie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 23 ianuarie 2019,

în cauza penală în privința lui Iațco Valerii, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

7