1ra-753/2019 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-753/2019 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-753/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

7 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Ghervas Maria

Mardari Dumitru

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de inculpat și avocatul

acestuia Negru Veaceslav, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Bălți din 13 noiembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe

CHEPTENE Oleg XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.08.2012 – 22.07.2016;

Instanța de apel: 15.08.2016 – 13.11.2018;

Instanța de recurs: 27.02.2019 – 07.05.2019.

c o n s t a t ă:

învinuirea incriminată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că fapta acestuia nu

întrunește elementele infracțiunii.

bunurile altei persoane, într-o zi nestabilită de organul de urmărire penală a lunii iunie 2010

s-a adresat către Fîrfa-Zekovic T. cu rugămintea să-i împrumute o sumă mare de bani sub

pretextul că are nevoie de ei pentru business și pentru achitarea cu companionul său,

respectiv ultimul a primit prin înșelăciune și abuz de încredere bani în sumă de 24000 euro,

care conform cursului BNM în acea perioadă constituiau 378000 lei și a promis că timp de 3

luni îi va restitui banii, însă nu și-a onorat promisiunea, iar banii primiți i-a personalizat,

cauzându-i astfel lui Fîrfa-Zekovic T. un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Procurorul a încadrat acțiunile inculpatului Cheptene O. în baza prevederilor din art.

190 alin. (5) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

402-403 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și avocata

Cojocar R., care a acționat în interesele părții vătămate Fîrfa-Zekovic T.

1

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cheptene O. să fie declarat vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului, procurorul a menționat că inculpatul a împrumutat de la partea

vătămată suma de bani indicată în rechizitoriu, prin urmare în acțiunile lui sunt prezente

elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal. Mai mult ca atât, probele

prezentate de către acuzatorul de stat demonstrează cu certitudine vinovăția lui Cheptene O.

de comiterea infracțiunii incriminate. Aceasta se demonstrează atât prin înregistrarea audio,

cât și prin declarațiile părții vătămate și a martorilor.

În instanța de judecată au fost prezentate recipisele întocmite de către inculpat, prin

care se confirmă faptul transmiterii sumei de 24000 de euro, iar faptul că inculpatul nu a

recunoscut primirea banilor de la partea vătămată (un fapt demonstrat incontestabil)

dovedește cu certitudine comiterea infracțiunii.

Apelantul a evidențiat că latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Prin dobândire

ilicită a bunurilor legiuitorul prezumă un act opus celui licit, efectuat cu rea-credință, prin

care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul) transmiterea voită în proprietate,

posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau dreptului asupra

acestora. Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de firmă și

posibilitățile financiare; dezinformarea victimei, utilizarea unor împrejurări, ascunderea

unor informații, fapte, împrejurări obligatorii pentru comunicare victimei ș.a; în funcție de

circumstanțele faptei, înșelăciunea poate lua forma scrisă de realizare, verbală, electronică

sau alta, fapt care nu are relevanță pentru existența infracțiunii de escrocherie. Abuzul de

încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între făptuitor și victimă, care la rândul

lor au în suport relații de prietenie, de serviciu, de afaceri, care, cunoscând o anumită

evoluție și având amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voință de potențialul escroc la

realizarea rezoluției infracționale.

Totodată, apelantul a indicat că la încadrarea faptei nu au relevanță mijloacele utilizate

pentru săvârșirea escrocheriei: documente sau instrumente de măsurat false; uniforma

specială sau alte semne de apartenență de firmă sau serviciu; important este să stabilim că

aceste mijloace au fost folosite pentru sustragere, dar nu pentru facilitarea accesului la

bunurile respective, nici pentru crearea unor condiții în vederea luării ulterioare a bunurilor

pe altă cale. Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări.

Aptitudinea unui mijloc sau metode de a induce în eroare depinde și de personalitatea

victimei, de gradul de instruire și educație, mediul din care provine, de starea psihică în care

se găsea în momentul săvârșirii faptei etc. Nu interesează dacă victima a fost sau nu ușor

indusă în eroare.

2

În opinia procurorului, Cheptene O. prin acțiunile sale infracționale a comis

indubitabil fapta de escrocherie, iar sentința de achitare adoptată în privința acestuia este

ilegală și neîntemeiată.

3.2. Avocata Cojocar R., acționând în numele părții vătămate Fîrfa-Zekovic T., a

solicitat casarea sentinței de achitare în privința inculpatului, cu adoptarea unei hotărâri de

condamnare a acestuia în baza art. 190 alin. (5) Cod penal și cu stabilirea unei pedepse cu

închisoare, totodată să fie admisă și acțiunea civilă.

În motivarea cerințelor din apel, apărătorul a invocat că în ședința de judecată au fost

invitați și audiați rudele și angajații învinuitului, care au dat declarații numai în favoarea

acestuia, instanța urmând să le aprecieze critic, și anume declarațiile martorilor Guțul N.,

Bălan S., Serjantu A., Ceh O. Pe de altă parte, instanța a lăsat neapreciate declarațiile părții

vătămate și a martorilor oculari a transmiterii banilor de către partea vătămată inculpatului,

declarațiile martorului Fîrfa A., precum și probele scrise anexate la materialele cauzei.

Astfel, avocatul a considerat că atât în cadrul urmăririi penale, cât și a cercetării

judecătorești au fost prezentate de către acuzare și parte vătămată probe concludente și

pertinente care confirmă vinovăția inculpatului.

apelurile declarate au fost admise, cu casarea totală a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, prin care Cheptene O. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții care țin de gestionarea mijloacelor bănești pe un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, cu dispunerea încasării din contul inculpatului în

beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în sumă de 24000 de euro, echivalentul

acestora în lei la momentul executării hotărârii.

examinării cauzei în instanța de apel, procurorul participant Lisnic E., prin ordonanța din

13.11.2018, a dispus modificarea învinuirii înaintate lui Cheptene O. potrivit modificărilor

operate la Codul penal prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018,

incriminându-i acestuia infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Codul penal în redacția

nouă a normei nominalizate.

Potrivit acestei ordonanțe, Cheptene O. a fost învinuit de faptul că, urmărind scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, într-o zi nestabilită a lunii iunie a anului 2010,

aflându-se la domiciliul lui Fîrfa A., mama părții vătămate, Fîrfa-Zekovic T., situat în mun.

Bălți, s. Sadovoe, prin inducerea în eroare a ultimei, precum că ar avea nevoie de bani

pentru a se achita cu partenerul său de afaceri Balan S., a dobândit ilicit de la Fîrfa-Zekovic

T. mijloace financiare în sumă de 24000 de euro, care conform ratelor oficiale de schimb

valutar stabilite de BNM constituiau 378000 de lei, obligându-se să-i restituie în termen de

3 luni, însă i-a însușit folosindu-i în scopuri personale, fapt prin care i-a cauzat părții

vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în valoare totală de 378000 de

lei.

3

Prin acțiunile sale intenționate, Cheptene O. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.

190 alin. (5) Cod penal, cu indicii de calificare: escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a acesteia și prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase, în privința naturii și calităților substanțiale ale obiectului, care a

produs părții vătămate daune în proporții deosebit de mari.

Instanța de apel, analizând probele administrate de instanța de fond, materialele cauzei,

a reținut că la examinarea cauzei respective nu s-a dat eficiență prevederilor art. 93-101, 26-

27 Cod de procedură penală, iar prima instanță nu a cercetat cauza din toate aspectele, nu a

dat aprecieri probelor prezentate prin prisma pertinenței, concludentei, coroborării lor și nu

a reținut just starea de fapt pe cauză. Soluția instanței de fond privind achitarea lui Cheptene

O. de sub învinuirea în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii, este nefondată și contravine bazei probante existente pe

cauză, cercetată în instanța de apel la demersul părții acuzării, care nu a fost pe deplin

verificată și apreciată la justa valoare.

La demersul părții acuzării, a fost reluată cercetarea judecătorească în scopul audierii

părții vătămate, martorilor și cercetarea suplimentară a probelor administrate conform

regulilor generale prevăzute pentru prima instanță, demers care a fost admis de către

instanța de apel.

Totodată, instanța a menționat că a fost imposibilă audierea părții vătămate Fîrfa-

Zekovic T., precum și a martorilor solicitați, în afară de martorul Balan S., nefiind posibilă

asigurarea prezenței acestora în ședința instanței de apel, procurorul participant considerând

posibilă continuarea examinării cauzei în lipsa lor.

Probele din dosar formează un ansamblu probator al vinovăției inculpatului și combat

argumentele acestuia precum că partea vătămată Fîrfa-Zekovic T. nu i-a dat acestuia suma

de 24000 de euro, acestea confirmând în afara oricărui dubiu rezonabil, că inculpatul a

săvârșit escrocheria în privința părții vătămate, adică infracțiunea prevăzută de art. 190 alin.

(5) Cod penal, potrivit modificărilor operate la Codul penal prin Legea nr. 179 din

26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018, după cum i-a fost modificată inculpatului învinuirea

prin ordonanța procurorului din 13.11.2018.

Astfel, inculpatul Cheptene O. a acționat în privința părții vătămate Fîrfa-Zekovic T.

prin inducerea în eroare a acesteia, ceea ce combate argumentele primei instanțe că, la caz,

sunt prezente relații civile. În acțiunile inculpatului cu certitudine se regăsesc elementele

constitutive ale infracțiunii de escrocherie. Contrar celor susținute de inculpat, intenția

acestuia de a însuși bunurile părții vătămate prin inducerea ei în eroare, a avut loc la

momentul când partea vătămată i-a oferit acestuia suma de 24000 euro, iar dânsul s-a

obligat să-i restituie timp de 3 luni, ca ulterior să nu-și onoreze obligația și să însușească

suma dată pentru sine.

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal are un caracter

complex, fiind format din relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.

Obiectul material al infracțiunii specificate îl reprezintă bunurile care au o existență

materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat,

fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

4

Latura obiectivă a infracțiunii are următoarea structură: fapta prejudiciabilă, urmările

prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv și legătura de cauzalitate dintre

fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

În speță, inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare partea vătămată și a

însușit suma de bani primită de la ultima, deoarece primul nu și-a onorat obligațiunile

asumate, precum că va întoarce banii timp de 3 luni, iar la întrebarea părții vătămate privind

restituirea banilor inculpatul i-a spus că deține în proprietate un automobil de model

„BMW” și apartament în mun. Bălți, pe care la moment le vinde și va întoarce datoria, totuși

ulterior se eschiva de la restituirea banilor.

Caracterul înșelător al acțiunilor inculpatului rezultă din declarațiile părții vătămate

Fîrfa-Zekovic T., care a explicat că anterior inculpatul a împrumutat de la partea vătămată

sume în mărime de 500-700 euro, însă tot timpul le restituia. După care, inculpatul a întrebat

dacă partea vătămată nu are să-i împrumute suma de 24000 euro, la care Fîrfa-Zekovic T. i-

a comunicat că nu dispune de așa mijloace financiare, însă o să discute cu Șagari A. După

care, a telefonat inculpatul și i-a comunicat că poate să-i împrumute suma de 24000 de euro

pe o perioadă de 3 luni. La întrebarea părții vătămate privind restituirea banilor, inculpatul i-

a spus că deține în proprietate un automobil de model „BMW” și apartament în mun. Bălți,

pe care le vinde și va întoarce datoria. A doua zi inculpatul s-a deplasat la domiciliul mamei

părții vătămate unde în prezența lui Fîrfa A., Poverga A., Farbari-Plăcintă S. i-a transmis

suma de 24000 de euro, fără a fi întocmită o careva recipisă.

Astfel, inculpatul a luat banii și a comunicat că în termen de 3 luni urmează să restituie

banii. Ulterior, văzând că inculpatul nu-i restituie suma de bani, a propus să-1 ajute să vândă

automobilul și apartamentul, după ce ultimul a început să dispară. La fel, în acea perioadă

partea vătămată a aflat că inculpatul nu dispune de bunuri imobile. Suma respectivă de bani

i-a fost dată inculpatului în luna iunie, o careva recipisă nu a luat, întrucât avea încredere în

acesta. Nu s-a adresat la organele de urmărire penală o perioadă de aproximativ 2 ani,

deoarece inculpatul a promis că-i va restitui banii.

Materialele cauzei nu conțin probe care ar confirma că inculpatul a întreprins măsuri în

vederea onorării obligațiilor asumate, or dânsul de la început având scop de cupiditate și

acționând prin inducerea în eroare a părții vătămate Fîrfa-Zekovic T., a intrat în posesia

sumei respective de bani, pe care ulterior nu i-a întors. Inducerea în eroare sau înșelăciunea

referitor la posibilitatea restituirii banilor prin înstrăinarea bunului imobil se confirmă prin

faptul că, inculpatul nu deținea în proprietate nici un bun imobil. Contrar realității, acesta ia

redat părții vătămate încrederea că va restitui datoria, prin faptul că deține bun imobil pe

care îl vinde, însă de fapt nu avea în proprietate nici un bun imobil. Prezentarea ulterioară de

către inculpat părții vătămate a unor recipise, despre care inculpatul indică că nu sunt scrise

și nici semnate de dânsul, a fost făcută de inculpat cu scop de a evita răspunderea, ca

pătimită să nu se adreseze la organele de drept. Faptul că inculpatul din timp a pregătit

aceste recipise, despre care el insistă că nu au fost întocmite de dânsul, în plus confirmă

intenția acestuia de a comite infracțiunea, iar ca rezultat, încă și a evita răspunderea civilă,

adică să nu fie încasat de la dânsul suma de bani dobândită ilicit.

5

Instanța de apel a menționat că nu are temei de a pune la îndoială declarațiile părții

vătămate, care au fost consecvente atât la urmărirea penală, cât și la judecarea cauzei în

instanța de fond. Aceste declarații demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate. Totodată, declarațiile lui Fîrfa-Zekovic T. sunt pe deplin

confirmate prin declarațiile martorului Fîrfa A. audiată în ședința primei instanțe și prin

probele ce se conțin la materialele cauzei și examinate în prima instanță și instanța de apel.

Martorul Fîrfa A. a confirmat faptul că inculpatul a rugat-o pe partea vătămată să-i

împrumute o sumă de bani, iar din vânzarea automobilului și apartamentului urmează să-i

restituie banii. Inculpatul a împrumutat suma de 24000 euro cu condiția de a rambursa banii

în decurs de 3 luni. Cât partea vătămată se afla în Italia, Fîrfa A. și Șagali A. se întâlneau cu

inculpatul ca acesta să restituie banii împrumutați. Astfel, inculpatul a comunicat că fratele

lui urmează să vândă careva autocamioane și o să restituie banii.

Astfel, inculpatul folosindu-se de încrederea părții vătămate, a dobândit de la aceasta

în proprietate suma de 24000 euro, pe care ulterior a însușit-o. Prin urmare, latura obiectivă

a infracțiunii imputate a fost realizată pe deplin, în acțiunile inculpatului se conține și latura

subiectivă a infracțiunii.

În acest sens, instanța a respins argumentele inculpatului, precum că acesta nu a luat de

la partea vătămată nici o sumă de bani. Partea vătămată și martorul Fîrfa A. în mod cert

indică la faptul că partea vătămată i-a dat cu împrumut inculpatului suma de 24000 euro,

care însă ulterior acesta nu i-a restituit, inducându-i în eroare cu privire la faptul că va vinde

automobilul și apartamentul pentru a întoarce datoria.

Faptul că partea vătămată i-a dat inculpatului suma de bani indicată se confirmă și prin

recipisele prezentate de Fîrfa-Zekovic T. în prima instanță, ce i-au fost date de inculpatul

Cheptene O., care în plus confirmă că el a luat de la partea vătămată suma de 24000 euro,

precum și s-a obligat să restituie suma dată, angajamente pe care inculpatul nu le-a

îndeplinit. Totodată, faptul că recipisele date au fost prezentate de partea vătămată doar în

ședința instanței de judecată, nu diminuează forța probantă a acestora și nu confirmă faptul

că nu au fost întocmite și semnate la indicația și pentru inculpat, odată ce partea vătămată cu

certitudine confirmă că recipisele i-au fost prezentate de inculpat. Din motiv că inculpatul și

partea apărării a solicitat numirea expertizei grafoscopice, însă instanța de fond a refuzat

numirea ei (vol. III, f.d. 61), concluzionând că probele cercetate sunt suficiente pentru

soluționarea justă a cauzei, iar în instanța de apel partea apărării nu a solicitat efectuarea

expertizei.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii se confirmă și prin înregistrarea

convorbirii părții vătămate Fîrfa-Zekovic T. și martorului Fîrfa A. cu inculpatul Cheptene

O., în cadrul cărora inculpatul recunoaște faptul că trebuie să restituie părții vătămate suma

de bani. În acest sens sunt nefondate argumentele inculpatului, precum că în convorbirile

date nu este indicată suma de bani de 24000 euro și este vorba de alte sume de bani datorate,

care la fel sunt combătute prin declarațiile părții vătămate, și care poartă un caracter de

autoapărare în vederea eschivării de la răspunderea penală.

Instanța de fond a reținut prin sentință, că între părți au avut loc relații cu caracter civil

și inculpatul a împrumutat de la partea vătămată 24.000 euro. Temei pentru achitarea

6

inculpatului a fost lipsa elementelor infracțiunii, adică lipsa laturii subiective, că inculpatul

nu a avut intenția directă de a dobândi ilicit bani pătimitei. Partea apărării nu a contestat

sentința instanței de fond, fiind de acord cu soluția adoptată. Argumentele inculpatului,

precum și declarațiile sale date în instanță, contravin soluției instanței de fond. Inculpatul

neagă că a primit sau ar fi avut vreo datorie față de pătimită, acesta nu a împrumutat de la

dânsa suma ce i se incriminează.

Instanța de fond cu certitudine a stabilit că inculpatul a împrumutat banii pentru a

răscumpăra cota-parte din afacere și indicând că aceasta se confirmă prin faptul că

inculpatul a și cumpărat cota-parte a companionului său. Partea apărării nu contestă aceste

fapte, care sunt reținute prin sentință, însă în continuare insistă la lipsa relațiilor civile și

celor penale. Toate acestea confirmă că inculpatul din start a avut intenția de a dobândi

ilegal mijloacele bănești și de a nu le restitui. Acțiunile premergătoare primirii banilor și

cele ce au urmat după, în plus confirmă că inculpatul folosește toate metodele posibile

pentru a evita atât răspunderea penală, cât și cea civilă.

În cazul în care între părți lipsesc relații de ordin civil, însă inculpatul totuși a primit

suma de bani de la partea vătămată, fapt reținut prin sentința judecătorească, care nu a fost

contestată de către inculpat, acesta refuzând s-o recunoască și s-o restituie în baza relațiilor

civile între ei, se confirmă că acesta a dobândit ilegal banii părții vătămate.

Nerecunoașterea de către inculpat a comiterii infracțiunii, nu egalează în mod

obligatoriu cu necesitatea achitării lui, mai cu seamă când declarațiile acestuia sunt

contradictorii și el pe de o parte este de acord cu existența relațiilor civile între părți, pe de

altă parte prezintă probe întru confirmarea lipsei oricăror relații de ordin civil cu pătimită.

Aceste neconcordanțe în declarațiile inculpatului dovedesc că aceasta este o metodă de

autoapărare, iar probele acuzării, inclusiv declarațiile părții vătămate, care sub jurământ și

pericolul de răspundere penală, cu certitudine confirmă faptul dobândirii ilicite a sumei de

bani de către inculpat.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut primirea banilor de la partea vătămată (un fapt

demonstrat incontestabil) demonstrează comiterea de către inculpat a infracțiunii.

Apreciind probele pe cauză, declarațiile inculpatului, părții vătămate, martorilor,

materialele din dosar din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității

lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și luând în considerație cele

menționate mai sus, Colegiul penal reține în sarcina inculpatului următoarele:

„Cheptene O., urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, într-o zi

nestabilită a lunii iunie a anului 2010, la domiciliul cet. Fîrfa A., mama cet. Fîrfa-Zekovic

T., situat în mun. Bălți, s. Sadovoe, prin inducerea în eroare a ultimei, precum că ar avea

nevoie de bani pentru a se achita cu partenerul său de afaceri Bălan S., a dobândit ilicit de

la Fîrfa-Zekovic T. mijloace financiare în sumă de 24.000 euro, care conform ratelor

oficiale de schimb valutar stabilit de BNM constituiau 378000 lei, obligându-se de a-i

restitui în termen de 3 luni, după care i-a însușit folosindu-i în scopuri personale, fapt prin

care i-a cauzat părții vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în

valoare de 378000 lei.”

7

Acțiunile inculpatului Cheptene O. pe deplin se încadrează în prevederile art. 190 alin.

(5) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a acesteia și prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în

privința naturii și calităților substanțiale ale obiectului, care a produs părții vătămate o

daună în proporții deosebit de mari.

Colegiul penal a reținut în sarcina inculpatului acțiunile descrise prin noua învinuire de

către acuzatorul de stat, întrucât această învinuire este mai detaliată și este în corespundere

cu norma penală actuală.

În prezenta cauză, instanța de apel a găsit întemeiate motivele apelului declarat de

procuror și a constatat că, corijarea inculpatului este posibilă doar prin izolarea acestuia de

societate, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare, pedeapsă ce va corecta vinovatul

și va asigura scopurile pedepsei.

Totodată, instanța a apreciat că apelul declarat de partea vătămată urmează a fi admis

atât în latura penală, cât și în latura civilă, cu încasarea în beneficiul părții a prejudiciului

material solicitat.

acestuia Negru Vs. au declarat recurs ordinar solicitând casarea integrală a decizie instanței

de apel, cu menținerea sentinței de achitare, sau, după caz, cu remiterea cauzei la rejudecare,

dacă erorile admise nu pot fi corectate de instanța de recurs.

În motivarea recursului recurenții indică că, din probele acumulate la dosar se

confirmă cu certitudine nevinovăția inculpatului de fapta de escrocherie ce-i este imputată

prin rechizitoriu și ordonanța de modificare a învinuirii înaintată acestuia la etapa judecării

cauzei în apel.

Inculpatul nu a negat faptul că a avut împrumutați de la partea vătămată mai multe

sume de bani, dar nu în așa cuantum de mare, după cum pretinde ultima, banii luați în credit

din bancă i-a achitat partenerului său de afaceri pentru a-i cumpăra cota-parte din businessul

ce-l desfășurau împreună. Între inculpat și partea vătămată a existat o înțelegere privitor la

realizarea mărfii acesteia în magazinul gestionat de inculpat, adică intre ei au existat relații

de parteneriat dar doar sub aspectul indicat. Ulterior, intre ei au aparat careva divergente,

din motivul mărfii nerealizate ce-i aparținea părții vătămate.

Recurenții consideră că instanța de apel în mod eronat a interpretat probele din dosar,

apreciindu-le în defavoarea inculpatului. Cât privește CD-le ridicate și recipisele prezentate

de partea vătămată, inculpatul a menționat că nu le recunoaște, întrucât recipisele din

24.02.2014 și 28.04.2014 nu sunt scrise și semnate de dânsul, totodată el nu a fost

preîntâmpinat de partea vătămată că discuția este înregistrată audio. Nu cunoaște asemenea

persoane ca: Poverga A. și Plăcinta S. Din motive necunoscute: nici partea vătămată, nici

acuzatorul de stat nu au depus vreun demers despre efectuarea unei expertize tehnico-

criminalistice și grafologice pentru a determina cu certitudine de către cine anume au fost

perfectate recipisele, ținând cont de faptul că Cheptene O. a negat cu vehemență ca are

careva atribuții la întocmirea lor. Instanța de apel a interpretat eronat conținutul recipiselor

prezentate de partea vătămată, punându-le la baza învinuirii inculpatului.

De la început, partea acuzării a interpretat eronat faptul precum că banii primiți de

8

către Cheptene O. de la partea vătămată ar fi fost folosiți pentru răscumpărarea cotei-părți

din afacerea comună cu Balan S., neluând în considerare că de facto pentru achitarea cu

acesta, inculpatul la 24.05.2011 a încheiat cu IM „Prime Capital” SRL un contract de

împrumut nr. IMM 2/B021/05/2011 pe suma de 18.000 dolari SUA, bani cu care el s-a

achitat cu Balan S. Acest fapt poate fi demonstrat cu certitudine și de către părinții

inculpatului Cheptene M. și Cheptene Sv., ambii având calitatea de fidejusori la contractul

de împrumut nominalizat. Totodată, inculpatul la acel moment era susținut financiar și de

fratele său, Cheptene R., care locuiește peste hotarele țării.

Inculpatul menționează că nu este de acord cu sentința în partea în care instanța a

trasat concluzia că totuși el a primit suma de bani egală cu 24.000 de euro de la partea

vătămata, întrucât dânsul nu a primit această sumă. Nu a contestat în acest sens sentința

instanței de fond, deoarece până în prezent nu a cunoscut acest fapt, cel puțin nu a înțeles-o.

În drept, cererea de recurs declarată de recurenți se întemeiază pe prevederile din art.

427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului depus de inculpat

și avocatul acestuia Negru Vs. menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca

fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

concluzia că acesta urmează a fi admis, din considerentele arătate în contextul ce urmează.

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la

analiza chestiunilor de drept în privința cărora instanțele de fond au admis erori procesuale,

respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se rezumă la înlăturarea

erorilor de drept admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare a

cauzei, regulă stipulată și în art. 434 Cod de procedură penală.

În concordanță cu dispoziția art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de

apel, cuprind următoarele aspecte: dacă fapta reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a

fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art.

101 Cod de procedură penală. În ceea ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le

soluționeze instanța de apel, acestea se referă la: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată

și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau penal au fost corect aplicate.

Atunci când se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

nominalizate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea

rejudecării cauzei. În acest sens, instanța de recurs se conduce de prevederile art. 435 alin.

(1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând recursul, instanța este în

drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, atunci când erorile judiciare nu pot

fi corectate la această etapă a procedurilor.

9

Înainte de a purcede la expunerea de motive, care au stat la baza casării integrale a

deciziei instanței de apel și admiterea recursurilor declarate, Colegiul evidențiază că

procedura de examinare a apelului, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță

prezintă unele particularități aparte. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6

din Convenția Europeană, așa cum acestea au fost interpretate și aplicate de Curte, și

prevederile art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, potrivit cărora după o hotărâre de

achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel nu poate dispune condamnarea

persoanei fără audierea acesteia în ședința de judecată a instanței de apel, precum și fără

audierea părții vătămate și a martorilor acuzării, în cazul în care declarațiile lor constituie o

mărturie acuzatorială, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea unei

persoane.

Bazat pe cele ce preced, Colegiul evidențiază că, mutatis mutandis, instanța de apel nu

este în drept să pronunțe o hotărâre prin care constată vinovăția inculpatului de comiterea

infracțiunii imputate, bazându-se exclusiv pe actele și lucrările primei instanțe, în temeiul

cărora s-a dispus achitarea lui. Or, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță,

acuzatorul de stat este obligat în instanța de apel să solicite o nouă audiere atât a

inculpatului, cât și a martorilor acuzării, declarațiile cărora sunt probe în acuzare, în măsură

să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului. În particular, în atare

situații administrarea mijloacelor de probă se desfășoară după regulile generale prevăzute

pentru prima instanță, fiind aplicat principiul nemijlocirii, ce permite instanței să perceapă

direct faptele și împrejurările relatate de părți sau martori, precum și reacțiile acestora la

întrebările adresate.

În general, pentru corectitudinea judecării prezentei cauze, este imperios de a supune

analizei și aprecierii toate probele acumulate în dosar, având în subsidiar în vedere faptul că

apărătorul inculpatului supune criticii verosimilitatea unor probe. De altfel, în cadrul

cercetării judecătorești se administrează probe anume pentru lămurirea faptelor și

împrejurărilor importante, sub toate aspectele, în condiții de nemijlocire, publicitate și

contradictorialitate, în scopul perceperii directe a probelor de către instanța de judecată

pentru formularea opiniei vizavi de vinovăția persoanei trimise în judecată.

Mai mult, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și i se

aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și concludente

care ar dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și

a fost comisă anume de inculpat în circumstanțele descrise în actul de învinuire.

Avocatul Negru Vs. și inculpatul în cererea de recurs critică faptul că instanța de apel

nu a acordat deplină eficiență prevederilor legale expuse supra și a conchis neîntemeiat

asupra vinovăției inculpatului bazându-se preponderent pe probele cercetate de prima

instanță, puse, anterior, la baza achitării lui Cheptene O., mai mult ca atât, partea vătămată și

majoritatea martorilor nu au fost audiați de către Curtea de Apel.

În jurisprudența sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește cu

fiecare ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul

acesteia. Curtea Europeană a reiterat că efectul articolului 6 § 1 este, inter alia, de a plasa

10

„tribunalul” sub o obligație de a proceda la o examinare corespunzătoare a pledoariilor,

argumentelor și probelor, fără a prejudicia propria apreciere a acestora.

Totodată, prezintă relevanță pentru cauză că, CtEDO a statuat asupra violării art. 6 din

momentul în care „instanțele naționale simplu s-au ales să ignore multiple violări serioase

ale legislației, precum și să nege o serie de elemente fundamentale pentru justa soluționare

a cauzei.” Omisiuni similare de a prezenta suficiente motive au rezultat în constatări de

violare a art. 6 din Convenție în cauzele: Hiro Balani (§ 27- 28), Suominen v. Finland

(no.37801/97, §§ 34-38, 1 iulie 2003), Salov v. Ukraine (no.65518/01, § 92, ECHR

2005-VIII), Popov v. Moldova (no.2) (no.19960/04, § 49-54, 6 decembrie 2005), Melnic v.

Moldova (no.6923/03, § 39-44, 14 noiembrie 2006) și alte cauze asemănătoare.

De asemenea, potrivit Hotărârii CtEDO în cauza Petrica Manolachi contra României

(cererea nr. 36605/04; Secția a II-a, din 05.03.2013), judecătorii europeni au notat că

instanțele de control judiciar au înlocuit sentința inițială de achitare cu o hotărâre de

condamnare fără a administra vreo probă nouă, ceea ce contravine conceptului de echitate a

procesului penal.

Din actele dosarului s-a adeverit că instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile

legale pertinente și nu a respectat în deplină măsura prevederile art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală, (a se vedea în acest sens filele decizie instanței de apel 25 verso, 26 - 27,

vol. IV), deși a făcut trimitere expresă în decizie la această normă procesuală.

Așadar, potrivit celor consemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată din data de

16 noiembrie 2016, se constată că procurorul a intervenit în fața instanței de apel cu

solicitarea de a fi reluată cercetarea judecătorească pe caz cu audierea tuturor martorilor și

cercetarea probelor scrise. Instanța a acceptat demersul procurorului și i-a acordat termen

pentru a prezenta probe suplimentare. Din conținutul aceluiași proces-verbal se conchide că

urmau să fie audiați următorii martori: Balan S., Proverga E., Șagar A., Farbar-Plăcintă S. și

Fîrfa A. (f.d. 106-107, vol. III)

În continuare, analizând cu minuțiozitate actele procesuale întocmite de instanța de

apel, se constată că, din toți martorii nominalizați supra a fost audiat doar Balan S. Mai

mult, se constată că nici partea vătămată Fîrfa-Zekovic T., nu a fost audiată în condiții de

nemijlocire de instanța de apel, deoarece era plecată peste hotarele țării, procesul în instanța

de apel a durat aproximativ doi ani.

În ședința din 13 noiembrie 2018, conform procesului-verbal, instanța de apel a supus

cercetării următoarele probe:

„Volumul I

f.d. 9 - plângerea părții vătămate Fârfa-Zekovic T.;

f.d. 15 - explicație de la cet. Poverga E.;

f.d. 16 - explicație de la cet. Farbar-Plăcintă;

f.d. 35-36 - informația cu privire la Societatea Comercială „Ultra Stil” SRL;

f.d. 51-53 - ratele oficiale de la bancă;

f.d. 54-63 - ordonanță de ridicare, copia contracte;

f.d. 64-77 - ordonanță de ridicare din 27.07.2012 a documentelor contabile cu privire

la societatea deținută de către inculpat;

11

f.d. 78-79 - proces-verbal de examinare a obiectului din 28.07.2012;

f.d. 82-92 - proces-verbal de ridicare din 03.07.2012;

f.d. 93 - ordonanță de recunoaștere și de anexare a corpurilor delicte la cauza penală

din 14.07.2012;

f.d. 101 - cerere de recunoaștere ca parte civilă în dosar a părții vătămate

f.d. 241-242 - proces-verbal de audiere a părții vătămate Fîrfa-Zecovic T.;

f.d. 243-244 - proces-verbal de audiere a martorului Fîrfa A.;

Volumul II

f.d. 165-167 - proces-verbal de audiere a martorului Șagar A.;

f.d. 185-186 - proces-verbal de audiere a martorului Balan S.;

Volumul III

f.d. 8-9 - acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată;

f.d. 16-19 - proces-verbal de audiere a părții vătămate Fîrfa-Zecovic T.;

f.d. 24-25 - acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată;

f.d. 26-30 - recipisele prezentate de către partea vătămată.”

Suplimentar, instanța de apel a mai audiat CD-ul anexat la materialele dosarului cu

înregistrarea convorbirii dintre inculpat și partea vătămată și l-a audiat pe martorul Balan

Serghei.

În partea descriptivă a deciziei, instanța a consemnat că: „La demersul părții acuzării,

a fost reluată cercetarea judecătorească în scopul audierii părții vătămate, martorilor și

cercetarea suplimentară a probelor administrate conform regulilor generale prevăzute

pentru prima instanță, demers care a fost admis de către instanța de apel. Totodată,

instanța a menționat că a fost imposibilă audierea părții vătămate Fîrfa-Zekovic T., precum

și a martorilor solicitați, în afară de martorul Balan S., nefiind posibilă asigurarea

prezenței acestora în ședința instanței de apel, procurorul participant considerând posibilă

continuarea examinării cauzei în lipsa lor.”

Din economia celor expuse supra se desprinde concluzia că, instanța de apel,

rejudecând cauza după regulile primei instanțe, de facto, a audiat în condițiile de nemijlocire

doar inculpatul și martorul Balan S. concluzionând, totuși, că vinovăția inculpatului a fost

cu certitudine dovedită.

Din cele redate de inculpat, se conchide că acesta nu recunoaște vinovăția, neagă

împrumutul de 24000 euro de la partea vătămată și autenticitatea recipiselor prezentate cu

întârziere de Fîrfa-Zekovic T. la etapa judecării cauzei în prima instanță, menționând expres

că:

„ … nu a împrumutat sume mari de bani de la partea vătămată … a luat de la partea

vătămată încălțăminte pentru realizare, însă o parte a fost restituită, deoarece nu s-a

realizat. Încălțămintea a fost transmisă de peste hotarele țării prin intermediul rutierei. …

peste aproximativ o lună Fîrfa-Zekovic T. s-a adresat la el cu rugămintea să vândă

încălțăminte. Cu coproprietarul societății Bălan S. s-a înțeles să cumpere cota parte a

acestuia, banii urmând a fi achitați în tranșe. În anul 2011 a fost luat un credit bancar. Nu

a împrumutat de la partea vătămată suma de 24000 euro și nici nu a discutat cu ultima

privind faptul să-i împrumute suma dată de bani. A văzut pentru prima dată recipisa

12

prezentată de către partea vătămată, nu recunoaște scrisul și semnătura de pe aceasta.

Recipisele din 24.02.2014 și 28.04.2014 nu sunt scrise și semnate de el. Concretizează că a

cumpărat cota-parte din magazin în anul 2010, iar în anul 2011 a rugat părinții să ia un

credit de la bancă pentru a cumpăra marfă și a achita costul cotei-părți de 15000 euro.”

Din declarațiile martorului Balan S. se deduce că acesta, într-adevăr a activat împreună

cu inculpatul și aveau o afacere comună, după care a decis să-i vândă cota-parte din

businessul comun lui Cheptene O., care urma să-i achite pentru acesta în jur de 12000 –

13000 de dolari SUA, care i-au fost restituiți de către părinții inculpatului în 2010 – 2011,

care au luat credit pentru aceasta. Pe lângă acestea, martorul a indicat expres că nu a

cunoscut despre faptul că inculpatul ar fi împrumutat bani de la partea vătămată. De fapt,

reieșind din aceste declarații nu se învederează careva concluzii indubitabile despre

vinovăția inculpatului de cele incriminate acestuia prin actul de învinuire.

În același timp, se observă că, cercetând declarațiile nominalizate supra prima instanță

a conchis asupra achitării în privința lui Cheptene O., din motiv că faptele inculpatului nu

întrunesc elementele infracțiunii de escrocherie, după cum pledează partea acuzării. În

condițiile în care, instanța de apel a procedat la o nouă interpretare a acestor declarații,

rămâne de reținut că inculpatul Cheptene O. a fost condamnat pe baza acelorași mărturii

care i-au fost suficiente instanței anterioare pentru a se îndoi de acuzațiile aduse acestuia și

pentru a motiva achitarea în privința lui.

În cazuri similare celor disputate și în prezenta speță, Colegiul atrage atenția că

CtEDO în repetate rânduri a statuat că drepturile apărării au fost “sensibil reduse” din cauza

că persoana a fost condamnată doar pe baza mărturiilor pe care alte instanțe le-au considerat

insuficiente, fără a audia din nou partea vătămată și pe toți martorii, aceleași motive au stat

și la baza constatării despre încălcarea dreptului la apărare. (a se vedea în acest sens și

Hotărârea CtEDO din 8 noiembrie 2016 (cererea nr. 41.468/10) în cauza Gutău împotriva

României)

Este indubitabil că, prerogativa de a aprecia pertinența unei „oferte de probă” ia

aparținut instanței de apel, care trebuia să argumenteze faptul neaudierii nemijlocite a

martorilor nominalizați supra, confirmând prin aceasta echitatea procedurii de judecarea a

cauzei în apel, totodată demonstrând că are suficiente probe în afară de acestea pentru a

dispune condamnarea inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Colegiul Penal lărgit notează că inculpatul a ridicat o serie de argumente serioase

contestând de facto elementele probatorii care prin cauzalitate l-au legat cu faptul comiterii

infracțiunii. Dânsul a accentuat, spre exemplu, că a avut împrumutați de la partea vătămată

mai multe sume de bani, dar nu în așa cuantum de mare, după cum pretinde ultima, banii

luați în credit din bancă i-a achitat partenerului său de afaceri pentru a-i răscumpăra cota-

parte din businessul comun. Între inculpat și partea vătămată a existat o înțelegere privitor la

realizarea mărfii acesteia în magazinul gestionat de inculpat, adică intre ei au existat relații

de parteneriat, dar doar sub aspectul indicat. Ulterior, intre ei au aparat careva divergente,

din motivul mărfii nerealizate ce-i aparținea părții vătămate. De asemenea, inculpatul a

menționat că nu cunoaște asemenea persoane ca: Peverga A. și Plăcintă S., care au

confirmat că în prezența lor partea vătămată i-a transmis inculpatului suma de 24000 de

13

euro.

Instanța de recurs reiterează că nu este rolul său de a re-examina circumstanțele de fapt

ale cauzei, care deja au fost apreciate de instanțele de fond. În schimb, instanța de recurs

este menită să verifice dacă procedurile în întregime au fost conforme cu cerințele art. 6 din

Convenție. Unul din standardele art. 6 declară că este în sarcina instanțelor de fond de a

considera cele mai importante argumente ridicate de părți și de a aduce motive în sensul

acceptării sau refuzului acestora. Chiar dacă sfera argumentelor asupra cărora instanțele

urmează să aducă argumente proprii poate depinde de circumstanțele particulare ale cauzei,

totuși o omisiune de a considera un argument serios sau examinarea într-o manieră vădit

arbitrară este în sine incompatibilă cu noțiunea unui proces echitabil.

În prezenta speță, Colegiul Penal lărgit consideră că argumentele inculpatului,

menționate în pct. 6 din prezenta deciziei, nu pot fi considerate ca fiind nesemnificative sau

incapabile să influențeze rezultatul procesului. Totuși, nu se observă din conținutul hotărârii

judecătorești naționale că aceste argumente ale inculpatului ar fi analizate într-un mod

potrivit.

În continuare, instanța de recurs observă că, probele cercetate în cadrul ședinței de

judecată din 13 noiembrie 2018, au fost selectiv puse la baza condamnării inculpatului în

temeiul art. 190 alin. (5) Cod penal. Or, urmează de notat că instanța de apel în hotărârea

adoptată a făcut trimitere la următoarele probe:

„- declarațiile părții vătămate și a martorului Fîrfa A. date în instanța de fond;

- declarațiile martorului Balan S.;

- ordonanța de ridicare din 04.05.2012 (f.f. 54, vol. I);

- procesul-verbal de ridicare din 04.05.2012, prin care de la Cheptene O. au fost

ridicate documentele pe întreprinderea „Ultra Stil” (f.d. 55 vol. I);

- contractul de vânzare-cumpărare în capitalul statutar (f.d. 56-57 vol. I);

- ordonanța de ridicare din 27.07 2012 (f.d. 64, vol. I);

- procesul-verbal de ridicare din 27.07.2012, prin care de la Ceh O. au fost ridicate

documentele pe întreprinderea „Ultra Stil” (f.d. 65 vol. I);

- proces-verbal de examinare a obiectului din 28.07.2012, prin care au fost examinate

documentele întreprinderii „Ultra Stil” (f.d. 78-79, vol. I);

- ordonanța de recunoaștere și de anexare a obiectelor în calitate de corp delict din

28.07.2012 (f.d. 80, vol. I);

- ordonanța de ridicare din 03.07.2012 (f.d. 81, vol. I);

- procesul-verbal de ridicare din 03.07.2012, prin care de la Fîrfa-Zekovic T. a fost

ridicat CD cu înregistrarea convorbirii cu Cheptene O. (f.d. 82, vol. I);

- proces-verbal de examinare a obiectelor din 14.07.2012, prin care a fost examinat

CD-ul ridicat de la Fîrfa-Zekovic T. (f.d. 85, vol. I);

- proces-verbal de audiere a înregistrării de pe CD din 14.07.2012, prin care a fost

audiat CD-ul ridicat de la Fîrfa-Zekovic T. (f.d. 86, vol. I);

- stenograma de la procesul-verbal de audiere a înregistrărilor de pe CD-ul ridicat de

la Fîrfa-Zekovic T. (f.d. 87-92, vol. I);

- ordonanța de recunoaștere și de anexare a obiectelor în calitate de corp delict din

14

14.07.2012 (f.d. 93, vol. I);

- recipisele prezentate de partea vătămată Fîrfa-Zekovic T. din 31.03.2014,

02.04.2014, 24.04.2014, 28.04.2014, prin care se confirmă că inculpatul Cheptene O. ia dat

aceste recipise părții vătămate Fîrfa-Zekovic T. pe suma de 24000 euro, pentru a o

convinge că are intenția să-i restituie banii și ca aceasta să nu se adreseze la organele de

drept (f.d. 26-29, vol. III).” menționând că: „Probele sus-indicate formează un ansamblu

probator al vinovăției inculpatului și combat argumentele acestuia precum că partea

vătămată Fîrfa-Zekovic T. nu i-a dat acestuia suma de 24000 de euro. Or, probele cercetate

confirmă în afara oricărui dubiu rezonabil, că inculpatul a săvârșit escrocheria în privința

părții vătămate Fîrfa-Zekovic T., adică infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod

penal, potrivit modificărilor operate la Codul penal prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, în

vigoare din 17.08.2018, după cum i-a fost modificată inculpatului învinuirea prin

ordonanța procurorului Lisnic E. din 13.11.2018.”

Colegiul nu se raliază statuărilor instanței de apel expuse supra, considerându-le

pripite, nemotivate și neconfirmate în afara oricărui dubiu rezonabil prin actele acestei

cauze. În fundamentarea acestei concluzii, instanța de recurs notează că, în decizia instanței

de apel se regăsește descrierea declarațiilor date de inculpat, partea vătămată și martorii

Fîrfa A. și Balan S., iar despre: plângerea părții vătămate Fârfa-Zekovic T.; explicație de la

cet. Poverga E.; explicație de la cet. Farbar-Plăcintă; procesul-verbal de audiere a

martorului Șagar A. instanța nu menționează nimic, cu toate că aceste probe au fost date

citirii în ședința din 13 noiembrie 2018.

Mai mult ca atât, Colegiul Penal lărgit consideră că sunt întemeiate alegațiile părții

apărării din cererea de recurs, potrivit cărora inculpatul nu a negat faptul că a avut

împrumutați de la partea vătămată mai multe sume de bani, dar nu în cuantum de 24000 de

euro, după cum pretinde ultima, banii luați în credit din bancă i-a achitat partenerului său de

afaceri pentru a-i cumpăra cota-parte din businessul ce-l desfășurau împreună. Între inculpat

și partea vătămată a existat o înțelegere privitor la realizarea mărfii acesteia în magazinul

gestionat de inculpat, adică intre ei au existat relații de parteneriat, dar doar sub aspectul

indicat. Ulterior, intre ei au aparat careva divergente, din motivul mărfii nerealizate ce-i

aparținea părții vătămate.

Recurenții întemeiat consideră că instanța de apel în mod eronat a interpretat probele

din dosar, apreciindu-le în defavoarea inculpatului și nesupunându-le unei analize

coroborate cu cele prezentate de partea apărării. În particular, instanța de recurs evidențiază

că, instanța de apel nu a verificat minuțios versiunea înaintată de inculpat despre

nevinovăția sa, nu a supus unei cercetări suplimentare contractul de împrumut nr.

IMM_2/B021/05/2011 din 21 mai 2011, cu valoarea împrumutului de 18000 de dolari SUA,

încheiat cu IM „Prime Capital 2” SRL, bani care au fost achitați parțial lui Balan S., pentru

cota sa parte din businessul comun și parțial pentru procurarea mărfii destinată spre realizare

în magazinul gestionat de Cheptene O., fapt confirmat și de părinții inculpatului, care au fost

atrași în calitate de fidejusori.

De principiu, desfășurarea procesului penal în contradictoriu presupune că instanța de

apel, fiind imparțială, își sprijină concluziile despre vinovăția persoanei deferite judecății,

15

verificând în prealabil declarațiile acesteia în coroborare cu celelalte probe acumulate în

dosar, ceea ce la caz instanța de apel a eșuat să realizeze. În sensul celor menționate,

instanța de recurs mai notează că, potrivit pct. 5 din Hotărârea explicativă a Plenului Curții

Supreme de Justiție privind sentința judecătorească, instanțele judecătorești vor ține cont de

faptul că sentința de condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte, când toate versiunile

au fost verificate, iar divergențele apărute au fost înlăturate și apreciate în modul

corespunzător. Rezultând din partea descriptivă a deciziei instanței de apel față de cele

expuse, se constată că instanța a omis să facă verificările de rigoare vizavi de criticele

semnalate de apelant și să argumenteze admiterea sau respingerea acestora.

Cât privește CD-le și recipisele prezentate de partea vătămată în prima instanță,

inculpatul a menționat de nenumărate ori că nu le recunoaște, întrucât recipisele din

24.02.2014 și din 28.04.2014 nu sunt scrise și semnate de dânsul. Din actele dosarului se

confirmă că, nici partea vătămată, nici acuzatorul de stat nu au depus vreun demers despre

efectuarea unei expertize judiciare-grafologice pentru a determina cu certitudine de către

cine anume au fost perfectate recipisele, ținând cont de faptul că Cheptene O. a negat cu

vehemență ca are careva atribuții la întocmirea lor.

În subsidiar, instanța de recurs relevă că, reîncadrând acțiunile inculpatului în baza art.

190 alin. (5) Cod penal, în redacția nouă a legii, în vigoare din 17.08.2018, conform

indicelor de calificare: escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a acesteia și prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în

privința naturii și calităților substanțiale ale obiectului, care a produs părții vătămate

daune în proporții deosebit de mari, a ieșit din limitele învinuirii formulate inculpatului, or,

asemenea împrejurări de fapt și drept nu se regăsesc în baza factologică descrisă în

rechizitoriu.

În esență, privită per ansamblu procedura penală desfășurată de Curtea de Apel

împotriva inculpatului este considerată inechitabilă, în primul rând rezultând din modalitatea

de cercetare a probelor și în al doilea rând reieșind din concluziile trasate de instanță despre

vinovăția inculpatului.

Nu se contestă faptul că era de competența instanței de apel să aprecieze probatoriul

din dosar, cu toate acestea, este inadmisibil că inculpatul Cheptene O. a fost declarat vinovat

de comiterea infracțiunii preponderent pe baza acelorași probe care au făcut ca prima

instanță să se îndoiască de temeinicia acuzațiilor incriminate acestuia prin rechizitoriu. Ca

atare, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și i se aduce o

acuzație gravă în acest sens, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie

infracțiune și a fost comisă de inculpat în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

În același context, amintim că, în conformitate cu art. 19 alin. (3) coroborat cu art. 254

alin. (1) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală are obligația de a lua toate

măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a

circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât circumstanțele care dovedesc vinovăția

bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât și cele care îl dezvinovățesc, precum și

circumstanțele care îi atenuează sau agravează răspunderea. În cauza deferită judecății

16

instanța de recurs constată că procurorul nu a îndeplinit întocmai aceste atribuții funcționale

și nu a prezentat careva probe pentru a exclude dubiile ce țin de CD-ul și recipisele

prezentate de partea vătămată, nenumind o expertiză în vederea verificării autenticității

acestora.

În rezumat la cele menționate supra, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel

urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate lui Cheptene O., să verifice și să

aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să prezinte raționamentele forte

care au stat la baza răsturnării soluției de achitare.

În pofida celor consemnate, Curtea de Apel nu și-a îndeplinit obligația de a rejudeca

cauza după regulile primei instanțe și de a pune la baza hotărârii adoptate acele probe, care

trebuiau a fi cercetate în condițiile nemijlocirii și contradictorialității, dându-i astfel

posibilitatea inculpatului Cheptene O. de a se apăra efectiv împotriva acuzațiilor aduse în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

În accepțiunea Colegiului, pentru justa soluționare a acestei cauze, este imperios de a

se atrage o atenție sporită la cele consemnate de apărător și inculpat în cererea de recurs, în

vederea respectării tuturor garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art.6 § 1 din

Convenție.

Ultima remarcă a instanței de recurs, se referă la erorile de drept admise de prima

instanță, pe care nu le poate trece cu vederea. Analizând temeiurile de achitare formulate de

prima instanță în partea descriptivă a sentinței și dispozitivul acesteia, se observă o

neconcordanță în stabilirea temeiurilor ce au stat la baza achitării lui Cheptene O., deoarece

pe de o parte instanța a menționat că: „între inculpat și partea vătămată există relații de

natură civilă”, iar pe de altă parte că: „fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii”, menționarea concomitentă a două temeiuri de achitare ce se exclud reciproc,

în aceiași hotărâre judecătorească, este o eroare de procedură, în atare situație dispozitivul

sentinței contravine raționamentelor instanței expuse în partea descriptivă a actului adoptat.

Fiind consecvenți în cele expuse, se notează că, instanțele de judecată sunt obligate să

demonstreze circumstanțele ce țin de vinovăția inculpatului cu adoptarea unor soluții

motivate, or, lipsa acestora atestă vicierea procedurii penale desfășurate în privința

inculpatului.

În mare parte soluția de a dispune rejudecarea se bazează pe statuările Curții Europene

în speța Năvoloacă c. Moldovei (cererea nr. 25236/02), hotărârea din 16.12.2008, unde

Curtea având a se pronunța asupra acestei cauze a considerat că chestiunile care urmau a fi

hotărâte de către Curtea Supremă de Justiție nu puteau fi examinate în mod corespunzător,

ca chestiuni ce ține de un proces echitabil, fără o apreciere directă a probelor prezentate de

partea apărării și partea acuzării (a se vedea Botten v. Norway, 19 februarie 1996, §§ 52 și

53, Reports of Judgments and Decisions 1996-I și Popovici, citată mai sus, § 72).

Respectiv, având în vedere că Curtea Supremă de Justiție nu are competența să facă o

examinare directă a probatoriului administrat, ea are competența de a dispune rejudecarea

17

cauzei de către instanța ierarhic inferioară. În cazul de față echitatea cere ca Curtea Supremă

de Justiție să dispună rejudecarea cauzei.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art. 436

Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele acesteia, să

se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale

asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei și să țină seama de cele invocate

în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze probele administrate în cauză, să le dea o

apreciere corespunzătoare cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și

să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

Totodată, instanța de recurs ține să remarce că, în situația în care Cheptene O. a fost

reținut, acesta urmează a fi eliberat imediat din penitenciar, dacă nu execută pedepse sau

măsuri preventive în baza altor hotărâri judecătorești.

Penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursul ordinar declarat de inculpat și avocatul acestuia, Negru Veaceslav,

casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 13 noiembrie 2018, în

cauza penală privindu-l pe Cheptene Oleg XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În situația în care Cheptene Oleg XXXXX a fost reținut, acesta urmează a fi eliberat

imediat din penitenciar, dacă nu execută pedepse sau măsuri preventive în baza altor

hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 21 mai 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Ghervas Maria

Judecător Mardari Dumitru

18