1ra-159/2019 — art. 187 alin. 2 lit. f CP

1ra-159/2019 — art. 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-159/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Victor Boico

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Palancica Victor în numele inculpatului Stolear Serghei, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2018, în cauza penală în privința

lui

Stolear Serghei XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în mun. XXXXX, str.

XXXXX, nr. XX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.06.2016– 27.06.2016;

Instanța de apel: 09.08.2016– 24.01.2017;

19.01.2018-13.02.2018;

Instanța de recurs: 03.10.2017 – 28.11.2017;

14.02.2018 - 13.03.2019.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal, la 5 ani

închisoare, fără amendă, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

la 22 mai 2016,orele 1400, având scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane,

aflându-se pe str. XXXXX, mun. XXXXX, a sustras în mod deschis de la Morozan Vera o

geantă în valoare de 50 lei, în care se afla o sticlă de țuică la preț de 15 lei, bani în sumă de

500 lei, adeverința de invalid pe numele lui Morozan Vera, cauzând părții vătămate o daună

considerabilă, în sumă de 565 lei.

în numele inculpatului, care au solicitat casarea parțială a acesteia cu pronunțarea unei noi

hotărâri cu dispunerea suspendării executării pedepsei stabilite în temeiul art.90 Cod penal,

argumentând următoarele:

- inculpatul a recunoscut pe deplin vina, regretă și se căiește sincer de cele săvârșite;

- în prima instanță, inculpatul nu a recunoscut vina, însă imediat după incident a

restituit părții vătămate geanta și prejudiciul cauzat;

- S. Stolear nu are antecedente penale, are la întreținere un copil minor și mama care

este pensionară.

1

fost admise, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță prin care procesul penal în privința lui S. Stoler în baza art.187 alin. (1) Cod

penal a fost încetat în temeiul art.2 din Legea cu privire la amnistie în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova.

În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că prin infracțiune,

inculpatul a cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 565 lei, mărime, care raportată

la articolele 64 alin. (2) Cod penal și 18 Cod contravențional, în vigoare, constituie proporții

mici. Astfel, Colegiul penal urmare a efectului retroactiv asupra situației stabilite în cauză,

prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală, a recalificat fapta inculpatului de la art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal la art.187 alin.(1)

Cod penal, ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.

La fel instanța a menționat că în speță sunt aplicabile prevederile art.2 din Legea

privind amnistia, și ținând cont de art.107 alin. (1) Cod penal și 391 alin.(1) pct. 6) Cod de

procedură penală, a dispus încetarea procesului penal din motivul, că există circumstanța

care exclude tragerea la răspundere penală a inculpatului - a intervenit amnistia.

acuzatorul de stat, care a solicitat casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași

instanță în alt complet de judecată.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

- mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.187 Cod penal,

nu cunoaște o limită inferioară de 25 unități convenționale;

- la calificarea sustragerii, săvârșite cu cauzarea de daune considerabile este necesar să

se țină cont de faptul că caracterul considerabil al daunei cauzate se stabilește luându-se in

considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și

venitul acesteia;

- instanța de apel a confundat modul de determinare a prejudiciului patrimonial cu

caracterul acestui prejudiciu.

2017 recursul declarat a fost admis, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei în

aceiași instanță în alt complet de judecată.

În decizia adoptată instanța de recurs a reținut că instanța de apel a omis că în virtutea

prescripțiilor din art.art.18 și 105 Cod contravențional, art.art.113, 126 alin.(2), 187 alin.(1)

și (2) lit. f) Cod penal, încadrarea acțiunilor făptuitorului în temeiul calificativului „proporții

mici”, are loc doar în cazul sustragerii din avutul proprietarului prin „furt, însușire,

delapidare, abuz de serviciu sau escrocherie”, dar nu și prin „jaf, adică sustragerea deschisă

a bunurilor altei persoane”.

Colegiul a reiterat că, în cazul infracțiunii de jaf, prevăzute la art.187 alin.(1) și (2) lit.

f) Cod penal, conform normelor de drept enunțate, calificarea acțiunilor infractorului se

determina în temeiul altui calificativ - cu sau fără „cauzarea de daune în proporții

considerabile”. Totodată, potrivit art.126 alin.(2) Cod penal, caracterul considerabil al

daunei cauzate se stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea

2

bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor

întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a părții

vătămate.

apelurile declarate de avocații V. Palancica și D. Iurco în numele inculpatului, au fost

respinse ca nefondate.

În argumentarea deciziei adoptate instanța de apel a reținut că, instanța de fond a

analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu,

dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.187

alin. (2) lit. f) Cod penal.

Privitor la numirea pedepsei, Colegiul penal a conchis că instanța de fond la stabilirea

categoriei acesteia, corect a aplicat prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art.7,

75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

S-a menționat că la stabilirea și individualizarea pedepsei în temeiul art.75 alin.(1) Cod

penal, instanța de fond a stabilit lipsa circumstanțelor agravante și atenuante. Totodată,

instanța a ținut cont de personalitatea inculpatului, în privința căruia anterior au fost pornite

câteva cauze penale pe infracțiuni similare, care au fost încetate pe motivul împăcării

părților. Astfel, Colegiul penal a reținut că instanța de fond just a concluzionat că corectarea

și reeducarea inculpatului este posibilă doar în condițiile izolării de societate cu stabilirea

pedepsei sub formă de închisoare, or inculpatul a comis din nou sustragere (în mod deschis)

fapt ce denotă, că acesta nu a tras concluziile ce se cuvin, și continuă modul de viață

infracțional și antisocial.

în numele inculpatului, care invocând temeiurile de drept prevăzute la art.427 alin.(1)

pct.6),10) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a acesteia cu pronunțarea unei

noi hotărâri cu stabilirea pedepsei non privative de libertate cu aplicarea prevederilor art.90

Cod penal.

În argumentarea recursului s-au invocat următoarele:

- inculpatul a recunoscut pe deplin vina, regretă și se căiește sincer de cele săvârșite;

- în prima instanță, inculpatul nu a recunoscut vina, însă imediat după incident a restituit

părții vătămate geanta și prejudiciul cauzat;

- corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de societate;

- decizia instanței de apel este nemotivată în partea ce privește individualizarea pedepsei

stabilite, care este prea aspră reieșind din circumstanțele cauzei.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție decide

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temei de casare a hotărârilor

3

contestate art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise în instanțele

de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Conform dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că

este vădit neîntemeiat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurent Colegiul

conchide că, motivele invocate de autor nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei

instanței de apel.

În argumentarea acestei concluzii Colegiul reține că, instanța de apel la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului și-a motivat just

soluția adoptată, ținând cont de prevederile art.art.61,75, 76, 77 Cod penal.

Instanța de recurs constată că instanța de fond corect a stabilit în privința inculpatului

pedeapsa penală, care este echitabilă, legală și corect individualizată, aplicată în limitele

fixate în partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale ale aceluiași Cod, ținându-se cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În aceiași ordine de idei, se menționează că instanța de judecată este singura în măsură

să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis o infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea

categoriei, duratei și cuantumului pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un

proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul

penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul și prin urmare, instanța de apel corect a

ajuns la concluzia că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în privința lui S.

Stolear poate fi atins doar prin stabilirea pedepsei sub formă de închisoare.

În ce privește argumentele apărătorului cu privire la posibilitatea aplicării prevederilor

art.90 Cod penal, Colegiul penal le consideră neîntemeiate, deoarece analizând decizia

atacată, se constată că instanța de apel și-a motivat soluția sa în partea menținerii categoriei

și măsurii de pedeapsă stabilită prin sentință în privința inculpatului, concluzionând că nu

este rezonabilă aplicarea pedepsei condiționate.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal, prin sintagma

„poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica prevederile acestei

norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează că: „ Dacă... instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, poate dispune

4

suspendarea condiționată a executării pedepsei...indicând numaidecât în hotărâre

motivele...”. Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate pe care

instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde. Raționamentul

instanței de a suspenda executarea pedepsei depinde, de rând cu celelalte circumstanțe ale

cauzei, de personalitatea vinovatului, de comportamentul acestuia anterior și după

săvârșirea infracțiunii, în timpul urmăririi penale sau a judecății.

Din materialele cauzei, instanța de recurs reține că, deși au fost îndeplinite cerințele

de iure ale instituției suspendării executării pedepsei, instanțele de fond corect au efectuat o

analiză completă și minuțioasă a personalității infractorului, urmărind în acest sens

comportarea sa în viața socială, înainte și după săvârșirea infracțiunii.

Astfel, stările de fapt, dar și circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea, pun în

vizorul Colegiului penal corectitudinea concluziei neaplicării suspendării executării

pedepsei. Aceasta deoarece inculpatul a comis cu intenție o infracțiune gravă, care atentează

la patrimoniul persoanei. S. Stolear nu este la prima abatere, anterior în privința inculpatului

au fost pornite mai multe cauze penale pe infracțiuni similare, care au fost încetate pe motivul

împăcării părților, fapt ce denotă că acesta nu a făcut concluziile necesare, nu a călcat pe

calea corijării și legea penală nu și-a atins scopul.

Reieșind din cele expuse supra, instanța de recurs conchide că, concluzia instanța de

apel referitor la menținerea pedepsei privative de libertate stabilită de instanța de fond în

privința inculpatului este legală și întemeiată, deoarece aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal va face imposibilă atingerea scopului pedepsei penale de corectare și reeducare a lui

S. Stolear.

Totodată, instanța de recurs atestă că, circumstanțele la care a făcut referire

recurentul în cererile de recurs, (căința sinceră, lipsa prejudiciului) au fost luate în

considerație, fapt care a permis stabilirea pedepsei inculpatului la limita minimă prevăzută

de sancțiunea normei în baza căreia acesta a fost condamnat, fără aplicarea pedepsei

complimentare (amenda).

În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la nemotivarea deciziei în partea

individualizării pedepsei stabilite, Colegiul relevă că, potrivit jurisprudenței CEDO (cauza

Van de Hurk vs Țările de Jos din 19.04.1994, Perez vs Franța), obligația instanțelor

naționale de a motiva hotărârile pronunțate nu presupune existența unui răspuns detaliat la

fiecare argument invocat de parte, chiar dacă aceasta apreciază că motivele date sunt

fundamentale pentru argumentația sa, instanța poate să nu răspundă decât celor pertinente,

susceptibile de a influența soluția în litigiu. Noțiunea de proces echitabil presupune că

instanța națională trebuie să examineze, în mod real, problemele esențiale care i-au fost

supuse dezbaterii, astfel, un argument a cărui influență poate fi decisivă pentru soluția în

speță necesită ”un răspuns specific și explicit” (cauza Ruiz Torija vs Spania din 09.12.1994),

așa cum s-a procedat, de altfel, în speța supusă judecării.

Din considerentele nominalizate, instanța de recurs apreciază hotărârile contestate ca

fiind corecte și legale, astfel că pedeapsa stabilită și individualizată de către instanța de fond

care a fost menținută de instanța de apel, răspunde atât principiului proporționalității, cât și

5

scopului pedepsei penale prevăzut în art.61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane, fiind în limita prevăzută la sancțiunea normei penale

în baza căreia S. Stolear a fost condamnat.

În consecință, Colegiul reține că, temeiurile invocate de recurent prevăzute la art.427

alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului. Astfel de erori de drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea

atacată este legală și întemeiată, iar recursul ordinar urmează a fi declarat inadmisibil, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Palancica Victor în

numele inculpatului Stolear Serghei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Stolear Serghei, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 aprilie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Victor Boico

6