1ra-371/2019 — art. 151 alin. 4 CP

1ra-371/2019 — art. 151 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-371/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, de către

avocatul Lupea Georgeta în numele inculpatului Cojocaru Anatolie, de către

avocatul Șcheau Igor în numele inculpatului Dintiu Maxim, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 octombrie 2018 și

a sentinței Judecătoriei Cimișlia sediul Leova din 12 aprilie 2018, în cauza penală în

privința lui

Cojocaru Anatolie Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat r-nul Xxxxx s. Xxxxx

și

Dintiu Maxim Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat r-nul Xxxxx s. Xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 16.03.2018 – până la 12.04.2018

instanța de apel:

de la 21.05.2018 – până la 23.10.2018

instanța de recurs ordinar:

de la 20.12.2018 – până la 13.03.2019

C O N S T A T Ă :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, au fost recunoscuți

vinovați și condamnați în baza art. 151 alin. (4) Cod penal:

- Cojocaru Anatolie Xxxxx, la 9 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

închis;

- Dintiu Maxim Xxxxx, la 8 ani 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de

tip închis.

A fost respinsă cererea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor

judiciare, ca neîntemeiată.

1

cuprinsă între 01.01.2018, aproximativ ora 23:00 - 02.01.2018, aproximativ ora 04:00,

împreună cu Dintiu Maxim, în timp ce se aflau atât în s. Tomai, r-ul Leova, cât și în

extravilanul acestuia, în direcția s. Voinescu, r-ul Hîncești, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, fapt confirmat prin tichetul Drager nr. 7373 din 02.01.2018, ora 07:09, cu

concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat în volum de 0,68 mg/l, urmărind

scopul de a-i cauza lui Ungureanu Ion, vătămări corporale și suferințe fizice,

intenționat i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți

ale corpului, inclusiv Cojocaru Anatolie sărind cu greutatea corpului său peste

corpul victimei în regiunea toracelui și abdomenului, iar Dintiu Maxim lovind în

victimă și cu obiecte din lemn (o coada de lemn pentru topor și o scândură folosită

în calitate de scaun la căruță) mai cu seama în regiunea stângă a spatelui, prin ce i-

au cauzat, conform raportului de expertiză judiciară nr. 201823C0001 din 08.02.2018,

următoarele leziuni corporale: hemoragie în țesuturile moi a capului; echimoze a

țesuturilor moi a feții; hemoragie în ventriculii creierului; fracturi a coastelor pe

stânga fără lezarea pleurei parietale; ruptură de splină și hemoragie masivă în

cavitatea abdominală (1.200 ml de sânge fluid), care au apărut în rezultatul acțiunii

traumatice a unui corp contondent - dur cu circa 30-40 minute până la deces și după

criteriul pericolului pentru viață se califică ca vătămare corporală gravă, moartea lui

Ungureanu Ion survenind în rezultatul leziunii corporale grave periculoase pentru

viață, manifestată prin traumă asociată acută gravă închisă a capului, cutiei toracice

și abdomenului, cu hemoragie în ventriculii creierului, fracturi multiple de coaste pe

stânga, ruptură de splină, ce a condiționat hemoragie masivă în cavitatea

abdominală, și șoc hipovolemic, care a dus la deces.

Dintiu Maxim, în perioada de timp cuprinsă între 01.01.2018, aproximativ ora

23:00 - 02.01.2018, aproximativ ora 04:00, împreună cu Cojocaru Anatolie, în timp ce

se aflau atât în s. Tomai, r-ul Leova, cât și în extravilanul acestuia, în direcția s.

Voinescu, r-ul Hîncești, fiind în stare de ebrietate alcoolică, fapt confirmat prin

tichetul Drager nr. 7371 din 02.01.2018, ora 07:02, cu concentrația vaporilor de alcool

în aerul expirat în volum de 0,75 mg/l, urmărind scopul de a-i cauza lui Ungureanu

Ion, vătămări corporale și suferințe fizice, intențional, i-au aplicat multiple lovituri

cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, inclusiv Dintiu Maxim

lovind în victimă și cu obiecte din lemn (o coadă de lemn pentru topor și o scândură

folosită în calitate de scaun la căruță) mai cu seamă în regiunea stângă a spatelui, iar

Cojocaru Anatolie sărind cu greutatea corpului său peste corpul victimei în regiunea

toracelui și abdomenului, prin ce i-au cauzat, conform raportului de expertiză

judiciară nr. 201823C0001 din 08.02.2018, următoarele leziuni corporale: hemoragie

în țesuturile moi a capului; echimoze a țesuturilor moi a feții; hemoragie în

ventriculii creierului; fracturi a coastelor pe stânga fără lezarea pleurei parietale;

ruptură de splină și hemoragie masivă în cavitatea abdominală (1.200 ml de sânge

fluid), care au apărut în rezultatul acțiunii traumatice a unui corp contondent-dur cu

circa 30-40 minute până la deces și după criteriul pericolului pentru viață se califică

ca vătămare corporală gravă, moartea lui Ungureanu Ion survenind în rezultatul

leziunii corporale grave periculoase pentru viață, manifestată prin traumă asociată

acută gravă închisă a capului, cutiei toracice și abdomenului, cu hemoragie în

2

ventriculii creierului, fracturi multiple de coaste pe stânga, ruptură de splină, ce a

condiționat hemoragie masivă în cavitatea abdominală, și șoc hipovolemic, care a

dus la deces.

Pe baza stării de fapt expusă mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpaților Cojocaru Anatolie și Dintiu Maxim, a fost calificată de drept în baza art.

151 alin. (4) Cod penal – vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a

sănătății, care este periculoasă pentru viață și care a provocat decesul victimei,

săvârșită de două persoane.

3.1 Procuror, la data de 17 aprilie 2018, care a solicitat casarea parțială a

acesteia, în partea ce se referă la respingerea solicitării de a fi încasate cheltuielile

judiciare, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Cojocaru Anatolie și Dintiu Maxim să fie

obligați de a restitui în mod solidar la bugetul de stat cheltuielile judiciare în sumă

de 4.384 lei.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța de judecată nejustificat, interpretând eronat prevederile legislației

procesual penale, a respins solicitarea acuzatorului ce ține de încasarea în mod

solidar din contul inculpaților în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare sus

indicate, invocându-se că aceasta a fost numită pe cauza penală în vederea

constatării cauzei morții, o acțiune procesuală ce ține de administrarea probatoriului

și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării;

- la caz, era necesar să se hotărască ca încasarea cheltuielilor judiciare, suportate

de instituția abilitată a statului, să fie efectuată anume din contul inculpaților, suma

fiind indicată în raportul de expertiză judiciară nr. 201823C0001 din 08.02.2018,

anexat la materialele cauzei penale și constituie 4.384 lei, din care motiv cele descrise

reprezintă un temei de casare a sentinței, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărâri potrivit regulilor stabilite pentru prima instanță.

3.2 Avocatul Lupea Georgeta în numele inculpatului Cojocaru Anatolie, la data

de 25.04.2018, care a solicitat casarea acesteia, în partea pedepsei, cu pronunțarea

unei noi hotărâri prin care ultimului să-i fie stabilită pedeapsă de 8 ani închisoare.

În motivarea apelului a invocat că:

- inculpatul a recunoscut vina de comiterea faptelor imputate și în baza art. 3641

Cod de procedură penală beneficiază de o reducere cu o 1/3 a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu închisoarea;

- Cojocaru Anatolie este atras la răspundere penală pentru prima dată,

recunoaște și se căiește sincer de cele comise, a contribuit activ la stabilirea

adevărului în cauza penală, ceea ce în ansamblu permit aplicarea pedepsei minime

de 8 ani închisoare.

3.3 Avocatul Șcheau Igor în numele inculpatului Dintiu Maxim, la data de 12

aprilie 2018, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, în

partea stabilirii pedepsei, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

ultimului să-i fie aplicată pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 70 alin. (31) Cod

3

penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, sub formă de închisoare pe un

termen de 6 ani.

În motivarea apelului a invocat că:

- prima instanță a apreciat corect volumul probatoriu administrat de către

partea acuzării, calificarea faptei penale pentru care este pus sub învinuire inculpatul

Dintiu Maxim, însă la stabilirea pedepsei penale a interpretat și aplicat eronat

prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal, în privința acestui inculpat, aplicându-i o

pedeapsă penală contrară prevederilor legale, ignorând dreptul la un proces

echitabil și sarcina individualizării în limitele legii a pedepsei penale, contrar art. 6 și

7 CEDO;

- instanța de judecată neîntemeiat a reținut ca circumstanță agravantă,

comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, deoarece gravitatea infracțiunii și

aplicarea loviturilor este deja inclusă în construcția juridică a laturii obiective a

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal;

- instanța de judecată a acordat dublă valență juridică agravantei în prezenta

speță – comiterea infracțiunii în stare de ebrietate, care pe de o parte a fost reținută la

individualizarea pedepsei, iar pe de altă parte ca motiv de neaplicare a prevederilor

art. 70 alin. (31) Cod penal;

- reținerea faptului că inculpatul ar fi dorit să părăsească hotarele țării după

comiterea infracțiunii, nu a fost demonstrat convingător de către partea acuzării;

- în prezenta cauză nu existau temeiuri privind neaplicarea art. 70 alin. (31) Cod

penal, ținând cont de faptul că sunt prezente și circumstanțe atenuante la caz,

precum ar fi căința sinceră, intenția de a repara integral prejudiciul cauzat prin

infracțiune;

- inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de trai, este unicul copil în familie,

neavând tată, pedeapsa stabilită va crea un puternic impact asupra stării familiale

ale acestuia, îndeosebi în privința mamei sale, din care motiv aplicarea unei pedepse

pe un termen de 6 ani închisoare este corespunzătoare la caz și va asigura atingerea

scopului pedepsei penale, și restabilirea echității sociale.

2018, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.

operate de prima instanță la stabilirea și individualizarea pedpsei inculpaților a

constatat că, prima instanță corect a determinat circumstanțele de fapt și de drept,

just concluzionând că fapta penală reținută, precum și în culpa lui Cojocaru Anatolie

și Dintiu Maxim a fost săvârșită de către aceștia, în circumstanțele descrise, corect

calificând infracțiunea în baza art. 151 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel a reținut faptul că, cauza a fost examinată în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, așa cum inculpații Cojocaru Anatolie și

Dintiu Maxim au depus cereri de examinare a cauzei în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală (v. 2, f.d. 39-40), declarând aceștia că recunosc săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu.

A fost menționat de către instanța de apel că, circumstanțe ce atenuează

răspunderea penală, conform art. 76 Cod penal, în privința inculpaților, au fost

4

stabilite, recunoașterea vinovăției, atât în prima instanță, cât și în instanța de apel.

Mai mult ca atât, în privința lui Dintiu Maxim a fost stabilit în calitate de

circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii de către o persoană, ce a atins vârsta

de 18 ani, însă nu a atins vârsta de 21 ani. Potrivit art. 77 Cod penal, în privința lui

Cojocaru Anatolie și Dintiu Maxim au fost stabilite și circumstanțe agravante, și

anume, săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate alcoolică.

Potrivit materialului caracterizant, reiese că Cojocaru Anatolie anterior a fost

judecat nu odată, iar la locul de trai acesta se caracterizează satisfăcător, la evidența

medicului psihiatru, nu se află, a recunoscut vina integral, căindu-se sincer de cele

comise. Instanța de apel ca și prima instanță nu a neglijat faptul că, inculpatul

Cojocaru Anatolie a comis o infracțiune deosebit de gravă, în rezultatul căreia a

lipsit de viață o persoană, iar la stabilirea pedepsei în privința acestuia, prima

instanță a dat eficiență prevederilor art. 7, art. 75 Cod penal, punând accent pe

gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează ori atenuează răspunderea

penală, de influența pedepsei aplicate asupra reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei inculpatului.

Astfel, instanța de apel a conchis că, prima instanță stabilind inculpatului

Cojocaru Anatolie pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 9 ani, a dat eficiență

prevederilor legii, inclusiv art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fapt ce denotă

netemeinicia apelului depus în interesele acestuia. Chiar dacă inculpatul Cojocaru

Anatolie este căsătorit, a recunoscut vina de comiterea faptelor imputate și a

contribuit activ la stabilirea adevărului, acesta a beneficiat de o reducere cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, de toate

acestea prima instanță a ținut cont și la caz, limitele de pedeapsă constituind

închisoare de la 8 ani la 10 ani, fiindu-i aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un

termen de 9 ani, rezultând că au fost respectate cerințele legii.

În opinia instanței de apel, apărarea nu a prezentat argumente întemeiate ce ar

demonstra necesitatea aplicării în privința lui Cojocaru Anatolie a pedepsei cu

închisoarea pe un termen de 8 ani, deoarece la pronunțarea sentinței prima instanță

a ținut cont, inclusiv și de prevederile art. 3641 Cod de procedură penală. Faptul că

persoană pe care a lipsit-o de viață Cojocaru Anatolie în urma comiterii infracțiunii,

îi era cumnat, acesta nu constituie un temei ce ar duce la aplicarea pedepsei minime

de la noile limite de pedeapsă, după reducerea acesteia cu o treime.

Cu referire la apelul depus de avocatul Șcheau Igor în numele lui Dintiu Maxim,

instanța de apel a considerat că, acesta urmează a fi respins ca nefondat, deoarece și

în privința acestui inculpat prima instanță a stabilit o pedeapsă echitabilă, punând

accent și pe prevederile art. 61 Cod penal. În această partea, instanța de apel a

menționat că, prima instanță a luat în considerație faptul că Dintiu Maxim a comis o

infracțiune deosebit de gravă, punându-se accent și pe personalitatea inculpatului,

care se caracterizează satisfăcător la locul de trai, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, a recunoscut vina integral, se căiește sincer de cele comise, nu

are antecedente penale. În viziunea instanței de apel, necesitatea aplicării pedepsei

pe un termen de 8 ani lui Dintiu Maxim a fost argumentată de prima instanță, care a

5

avut în vedere că acesta a săvârsit infracțiunea imputată având vârsta de 20 ani și

corect analizând circumstanțele cauzei în raport cu prevederile art. 70 alin. (31) Cod

penal, just a conchis că în privința acestuia este necesară aplicarea pedepsei cu

închisoarea în limitele generale prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal. Inculpatul

Dintiu Maxim, a comis infracțiunea în stare de ebrietate și în același timp a profitat

de starea de neputință a victimei, care se afla în stare de ebrietate alcoolică avansată.

Mai mult ca atât, în timpul săvârsirii infracțiunii Dintiu Maxim a avut un

comportament agresiv, exprimat prin diverse acțiuni violente față de victimă și

anume aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele peste diferite părți ale

corpului, la fel, a lovit victima cu o coadă de lemn pentru topor și o scândură folosită

în calitate de scaun la căruță. Totodată, prima instanță a luat în considerație la

aplicarea pedepsei și comportamentul lui Dintiu Maxim după săvârsirea infracțiunii,

care a plecat la propriul domiciliu, unde a fost depistat de colaboratorul de poliție, în

acel moment având în buzunar pașaportul cetățeanului Republicii Moldova eliberat

pe numele său. Astfel, fiind conștient de fapta prejudiciabilă comisă, Dintiu Maxim

intenționa să părăsească Republica Moldova, în așa mod eschivându-se de organul

de urmărire penală și de răspunderea penală.

Instanța de apel a statuat că, pedepsele aplicate de prima instanță în privința

inculpaților fiind proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și va fi suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și

întregii societăți, perturbate prin infracțiune și va contribui la realizarea scopului de

corectare a inculpatului, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, atât de către

inculpați cât și de către alte persoane.

Cu referire la apelul procurorului în partea încasării cheltuielilor judiciare în

sumă de 4.384 lei, instanța de apel a menționat că acestea urmează a fi trecute în

contul statului, deși au fost efectuate expertize pe cauza dată, potrivit art. 2 al Legii

nr. 68 din 14 iunie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar, actul prin care se dispune expertiza judiciară este: ordonanța organului de

urmărire penală sau încheierea instanței de judecată, prin care se dispune efectuarea

expertizei judiciare sau, după caz, cererea de efectuare a expertizei judiciare depusă

de către părți din inițiativă proprie și pe cont propriu în condițiile codurilor de

procedură civilă, penală și contravențional. Art. 11 alin. (2) din Legea nominalizată

stipulează că, expertiza judiciară se efectuează în temeiul actului de dispunere a

expertizei judiciare, emis în conformitate cu prevederile legislației de procedură.

Prin urmare, prin prisma prevederilor art. 142-144 Cod de procedură penală,

instanța de apel a statuat că, încasarea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

expertizelor, se fac din contul mijloacelor bugetului de stat, deoarece în sarcina

statului este de a dovedi vinovăția celor imputate inculpaților. Procurorul a solicitat

să fie încasate cheltuieli pentru efectuarea expertizei judiciare din 08.02.2018, însă

acestea au fost suportate până la 09.02.2018, dată când au survenit modificări în lege.

Prin urmare, nu pot fi puse pe seama inculpaților încasarea cheltuielilor judiciare la

suma de 4.384 lei, aceste cheltuieli fiind suportate în cadrul instrumentării cauzei

penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpaților. Astfel, urmează a fi trecute în contul statului, cheltuielile judiciare în

6

sumă de 4.384 lei.

ordinare de către:

6.1 Procuror, la 28 noiembrie 2018, care solicită casarea acestora, în partea

soluției privind cheltuielile judiciare, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, privind încasarea de la Cojocaru Anatolie și Dintiu Maxim a cheltuielilor

judiciare în beneficiul statului în sumă de 4.384 lei.

În motivarea recursului ordinar invocă:

- dispoziția alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, prin care se prevedea că

plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile obligatorii se face din contul

bugetului de stat, a fost abrogată, iar la moment se solicită restituirea acestor

cheltuieli ce au fost suportate din cauza comiterii infracțiunii de către inculpați;

- la soluționarea chestiunii cine suportă cheltuielile judiciare, aceasta urmează a

fi soluționată reieșind din prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, care

pe prim plan pune sarcina pe condamnat, responsabil de aceste cheltuieli în legătură

cu comiterea infracțiunii și doar dacă, acesta nu este în stare să le achite din diferite

motive, invaliditate, incapacitate juridică, cheltuielile sunt trecute în contul statului;

- instanța de apel, odată ce a dispus respingerea cererii procurorului de a încasa

de la inculpați suma de 4.384 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, nu a dispus trecerea

acestora în contul statului, astfel rezultă că este o dispoziție referitoare la

repartizarea cheltuielilor judiciare, în conformitate cu cerințele art. 397 pct. 5) și art.

416 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

6.2 Avocatul Lupea Georgeta în numele inculpatului Cojocaru Anatolie, la data

de 06 noiembrie 2018, care solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care ultimului să-i fie stabilită pedeapsă de 8 ani închisoare.

În motivarea recursului ordinar apărătorul invocă argumente identice cu cele

invocate în apel (a se vedea pct. 3.2).

6.3 Avocatul Șcheau Igor în numele inculpatului Dintiu Maxim, care solicită

casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri, în partea stabilirii pedepsei, prin

care ultimului să-i fie stabilită pedeapsă de 6 ani închisoare, cu aplicarea

prevederilor art. 70 alin. (31) Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală.

În motivarea recursului ordinar apărătorul invocă argumente identice cu cele

invocate în apel (a se vedea pct. 3.3).

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

acestora ca fiind vădit neîntemeiate, din următoarele considerente:

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se

relevă că instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de

7

consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate

corespunzător de către recurent.

7.1 Cu referire la recursul declarat de către procuror

Recursul declarat de procuror este întemeiat în baza pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, potrvit căruia, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel,

invocând următoarele cazuri de casare incidente, în opinia acestuia, în prezenta

cauză și anume: hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul penal constată din recursul declarat, că recurentul nu contestă starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor

săvârșite, invocând dezacordul cu respingerea cererii de încasare a cheltuielilor

judiciare pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală la caz din contul

inculpaților.

Astfel, procurorul contestă decizia instanței de apel din considerentul că, în

opinia lui, instanța eronat nu a încasat cheltuielile judiciare de la inculpați în

cuantum de 4.384 lei, suportate de stat pentru efectuarea expertizei judiciare nr.

201823C0001 din 08.02.2018.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția

adoptată pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, de altfel și de prima

instanță în partea neîncasării cheltuielilor judiciare, este legală și întemeiată.

Colegiul penal consideră nefondată revendicarea procurorului în partea ce ține

de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din contul

inculpatului pentru efectuarea expertizelor judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.

143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și

se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în

aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit

adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat,

plățile necesare pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul

mijloacelor bănești ale bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum

pretinde recurentul.

O atare prevedere legală se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea nr. 68

din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția

8

despre care ne relevă legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu

este incidentă cauzei date.

Din actele cauzei, se constată că, raportul de expertiză nr. 201823C0001 din 08

februarie 2018, a fost ordonat de către organul de urmărire penală pentru stabilirea

cauzei decesului a părții vătămate prin acțiunile ilicite ale inculpaților, acestea fiind

acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii,

care au fost puse în sarcina părții acuzării.

În asemenea situație, instanțele de fond corect au statuat că, plata pentru

efectuarea acestei acțiuni procesuale, nu urmează a fi încasată din contul

inculpaților, întrucât atât normele procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art.

227 - 229, precum și cele din Legea specială nr. 68/2016 specificată mai sus, stabilesc

că responsabilul pentru achitarea plăților încasate de la stat în folosul organelor

îndrituite cu efectuarea expertizelor judiciare, sunt ordonatorii unor atare acțiuni

procesuale.

Din aceste ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile

judiciare suportate pentru instrumentarea acestei cauze urmează a fi acoperite din

bugetul de stat, acestea neputând face obiectul unei rambursări din partea

inculpatului, în cazul în care ultimul nu le-a ordonat.

Totodată, Colegiul notează că, este greșită și nefondată alegația recurentului

precum că, prin modificările efectuate prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în

Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), legislatorul și-a exprimat intenția de a

pune în sarcina inculpatului recuperarea cheltuielilor judiciare, deoarece prin

abrogarea alin. (2) din art. 143 Cod de procedară penală și lăsarea în vigoare a

celorlalte dispoziții din art. 227 - 229 Cod de procedură penală, precum și a celor din

art. 75 din Legea nr. 68/2016, se subliniază in concreto că, compensarea cheltuielilor

judiciare pentru efectuarea expertizelor se face din contul celor care ordonează

această acțiune procesuală, interpretarea extensivă în defavoarea legii procesual-

penale este interzisă.

Cu privire la cele consemnate de recurent despre existența unor soluții

contradictorii în practica judiciară cu privire la modul de soluționare și recuperare a

cheltuielilor judiciare de către Curtea de Apel Cahul, Colegiul penal ține să specifice

că dreptul la o jurisprudență constantă nu este o chestiune ce se regăsește printre

temeiurile de declarare a recursului ordinar, mai mult ca atât, în cauza Legrand c.

Franței din 26 mai 2011, nr. 23228/08, Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția

unui reviriment de jurisprudență și aplicarea de noi soluții într-o procedură

pendinte nu încalcă art. 6 din Convenție - dreptul la un proces echitabil. În același

sens, s-a consemnat că exigențele asigurării securității raporturilor juridice și

protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la o jurisprudență

constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei bune

administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar

împiedica orice schimbare sau îmbunătățire.

Având în vedere acestea, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu

se constată admiterea erorilor de drept invocate de procuror și prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de

9

apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 227-229, 414-

419 Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată,

neexistând vreun temei pentru admiterea recursului în sensul declarat.

7.2 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Lupea G. în numele inculpatului

Cojocaru A.

Deși, autorul recursului declarat nu invocă nemijlocit temeiul de casare din cele

indicate expres în alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă din conținutul

recursului Colegiul desprinde, că sunt aduse critici în partea ce se referă la

dezacordul cu termenul pedepsei cu închisoare stabilit inculpatului Cojocaru

Anatolie pentru comiterea faptei imputate, solicitând în cele din urmă condamnarea

la termenul minim de închisoare, aplicabil la caz, și anume de 8 ani și nu de 9 ani,

precum a fost statuat de către instanțele de fond, astfel semnalându-se temeiul

pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, ce

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Din textul recursului, rezultă că apărătorul nu critică stabilirea vinovăției sau

încadrarea juridică a acțiunilor făptuitorului infracțiunii, respectiv instanța de recurs

nu se va expune la aceste capitole, verificând hotărârea instanței de apel doar sub

aspectul individualizării pedepsei stabilite inculpatului Cojocaru A. Astfel, din

conținutul recursului declarat se reține că, partea apărării critică concluziile

instanțelor de fond în partea ce ține stabilirea termenului pedepsei cu închisoare în

cuantum de 9 ani, considerând că sunt temeiuri de a aplica în privința lui Cojocaru

Anatolie termenul minim de închisoare de 8 ani aplicabil la caz, ținând cont de

faptul că a fost judecată cauza în procedura simplificată, în conformitate cu

prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

În urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea în prezenta speță temeiul pentru recurs, invocat de către recurent și

prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deoarece instanța de

apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor

art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea

pedepsei inculpatului Cojocaru Anatolie, stabilită conform sancțiunii articolului

imputat acestuia, ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

10

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Așadar, la caz, inculpatul Cojocaru Anatolie de rând cu Dintiu Maxim au fost

învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal,

sancțiunea căreia prevede pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.

Astfel, în prezenta speță, Colegiul penal evidențiază acel fapt, că în privința

inculpaților poate fi aplicată pedeapsa, doar cu închisoare și executare reală, în cazul

stabilirii vinovăției acestora.

Totodată, inculpații în cauza dată, au recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni și

au solicitat de a fi judecată cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, aplicând prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către

instanță prin încheiere protocolară (f.d. 55 v. 2), beneficiază de reducere cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu

muncă neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

În continuare, luând în considerație faptul că inculpatul Cojocaru A., a acceptat

judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în baza art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, acesta beneficiază de o reducere cu 1/3 a limitelor

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, deci noile limite pentru

individualizarea pedepsei vor fi: de la 8 la 10 ani.

În cauza supusă judecării, prima instanță a stabilit inculpatului Cojocaru A.,

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 9 ani, cu executare în penitenciar de tip

închis, concluzie susținută și de către instanța de apel. Verificând lucrările dosarului,

în raport cu circumstanțele reținute de către instanțele de fond la capitolul

individualizării pedepsei la caz persoanelor vinovate, Colegiul penal nu a stabilit

careva motive de a se îndepărta de la concluziile instanțelor ierarhic inferioare.

Reieșind din materialele cauzei se atestă că, la caz în privința inculpatului

Cojocaru A., a fost reținută circumstanța atenuantă - căința sinceră, iar ca

circumstanță agravantă - săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate. Cât privește

persoanlitatea ultimului, acesta se caracterizează satisfăcător la locul de trai, la

evidența medicului narcolog nu se află, anterior a fost judecat, însă antecedentele

penale sunt stine. Astfel, în speța dată, în privința inculpatului Cojocaru Anatolie se

atestă, prezența atât a circumstanței atenuante, cât și a celei agravante, la fel și la

capitolul persoanlității acestuia se constată aspecte mai pozitive, cum ar fi

recunoașterea vinei, nu se află la evidența medicului narcolog, iar pe de altă parte

acesta se caracterizează satisfăcător, anterior a fost sancționat nu odată pentru

încălcarea legii penale.

În asemenea situație, Colegiul penal relevă prevederile art. 78 alin. (4) Cod

penal, unde este stipulat că, în caz de concurs al circumstanțelor agravante și celor

atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei pînă la maximul

11

prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este

obligatorie.

Prin urmare, Colegiul penal consideră argumentată pedeapsa stabilită de către

instanțele de fond, care este în limitele prevăzute de normele legale, menționate și

relevate mai sus. De asemenea, apreciază ca justificat stabilirea termenului pedepsei

prevăzut de lege și anume 9 ani închisoare, deoarece din materialele cauzei se atestă,

că la caz au fost stabilite, atât circumstanțe atenuante, cât și circumstanțe agravante

prevăzute de art. 77 Cod penal. Nu este de neglijat că, inculpatul a săvârșit totuși o

infracțiune cu aplicarea agresiunii, fiind comisă într-un mod destul de violent, o

faptă prejudiciabilă care face parte din categoria celor deosebit de grave și care

atentează la valorile supreme ocrotite de legea penală și anume sănătatea și viața

persoanei.

Învederând cele expuse mai sus, instanța de recurs consideră că criticile

apărătorului Lupea Georgeta invocate în prezentul recurs sunt nefondate, au

constituit obiect de discuție în instanța de apel, care a oferit răspunsuri plauzibile

asupra acestora. De menționat este că au fost reiterate argumente în procedura de

recurs, fără a fi abordate critici noi sub aspectul contestat, din care motiv Colegiul

conchide despre inadmisibilitatea recursului ordinar declarat ca fiind vădit

neîntemeiat.

7.3 Cu referire la recursul ordinar declarat de către avocatul Șcheau Igor în numele

inculpatului Dintiu Maxim

Reieșind din recursul declarat de către apărătorul inculpatului Dintiu Maxim se

atestă, că acesta îl fondează în baza temeiurilor pentru recurs prevăzute la pct. 6) și

10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, invocând că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, precum și s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

De asemenea, Colegiul penal reține că, autorul recursului nu contestă starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, criticând doar hotărârile adoptate în partea stabilirii pedepsei,

considerând că prima instanță, cât și cea de apel nu au ținut cont în deplină măsură

de prezența în speță a unui cumul de împrejurări și circumstanțe ce-i atenuează

răspunderea penală a inculpatului Dintiu Maxim, invocând în cele din urmă că

ultimului i-a fost stabilită o pedeapsă prea aspră, fiind neglijate prevederile art. 70

alin. (31) Cod penal.

Cu referire la temeiul invocat de către recurent, prin prisma art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală și anume ce ține de alegațiile, precum că instanța de apel

nu s-a expus argumentat la capitolul individualizării pedepsei stabilite inculpatului,

astfel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal constată

că, acest temei de casare nu și-a găsit confirmarea nici la examinarea acestui recurs.

În această ordine de idei, se reține că instanța de apel, a motivat cu suficientă

amplitudine în cuprinsul deciziei atacate, soluția de menținere a sentinței și respectiv

respingerii argumentelor părții apărării în vederea aplicării pedepsei mai blânde.

12

Dintr-un alt punct de vedere, Colegiul penal cu titlu de premisă relevă că,

instanțele au obligația de a-și motiva hotărârea în vederea garantării bunei

administrări a justiției, dar și a drepturilor părților la un proces echitabil, în

conformitate cu dispozițiile art. 6 din CEDO, astfel ca justițiabilul să poată observa

care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care aceste apărări

i-au fost respinse (cauza Burg și alții c. Franței, cauza Suominen c. Finlandei).

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire ce

înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din

proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și

temeinicia soluției adoptate, iar instanței de control judiciar, elementele necesare

pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Reieșind din jurisprudența CEDO, instanța de recurs reiterează că nu trebuie să

existe un răspuns la fiecare argument avansat de părți, atâta timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-

a procedat, de altfel, în cauza de față.

Instanța de recurs reține că, instanța de apel, investită cu o situație de fapt, ca

urmare a efectuării cercetării judecătorești, s-a expus suficient în partea

individualizării pedepsei, astfel încât concluziile sale să conțină raționamente asupra

pedepsei aplicate inculpatului. Prin urmare, instanța de recurs remarcă, din textul

deciziei atacate se constată că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, iar hotărârea adoptată

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea apelurilor

declarate ca nefondate, expunându-se asupra argumentelor esențiale invocate în

cererile de apel.

Sub aspectul incidenței în speță a cazului de casare prevăzut la pct. 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, apărătorul inculpatului Dintiu Maxim, invocă ca

argument de bază faptul că, atât instanța de apel, cât și cea de fond nejustificat nu au

aplicat în privința ultimului dispozițiile art. 70 alin. (31) Cod penal, deoarece vârsta

pe care o avea inculpatul la momentul comiterii infracțiunii, se încadra în aceste

prevederi legale, pentru ca acesta să beneficieze de reducerea pedepsei stipulată în

norma dată.

Asupra criticilor invocate de autor, Colegiul notează că, aceastea au fost obiect

de discuție încă la etapa judecării cauzei în prima instanță, unde această instanță s-a

expus argumentat, enunțând concluzii întemeiate legal, prin urmare atât instanța de

apel, cât și cea de recurs ordinar nu au găsit temeiuri de a devia de la concluziile

menționate în sentința adoptată la caz. Respectiv, deoarece chestiunile invocate atât

în apel, cât și recurs, au constituit obiect de analiză și în sentința adoptată de către

prima instanță, potrivit jurisprudenței CtEDO, în situația în care instanța de fond și-

a motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept

de apel/recurs eventual, o curte de apel poate în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției de primă instanță (hotărâri CEDO Garcia Ruis contra

Spaniei, Heile contra Finlandei).

13

Instanța de recurs reiterează că, potrivit alin. (31) art. 70 Cod penal, la aplicarea

pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de

ani, care au săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul

pedepsei se reduce cu o treime. În cazul în care instanța, ținând cont de

personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în

limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o

pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către

instanța de judecată.

Din norma penală expusă mai sus, rezultă că instanțele de judecată sunt în

drept de a nu aplica reducerea prevăzută de lege, fiindu-le oferită posibilitatea de a

dispune stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de sancțiunea articolului imputat,

urmând să argumenteze acest fapt în hotărârea adoptată.

În cauza deferită judecării, instanțele de fond au ajuns la concluzia că,

inculpatului Dintiu Maxim urmează a-i fi stabilită pedeapsă doar în limitele reduse

cu o treime, în conformitate cu prevederile alin. (8) art. 3641 Cod de procedură

penală, adică în limitele de la 8 la 10 ani închisoare, menționând în hotărârile

adoptate motivele de neaplicare a reducerii stipulate, în sensul art. 70 alin. (31) Cod

penal. În opinia Colegiului penal, atât prima instanță, cât și instanța de apel au

evocat în soluțiile adoptate concluzii justificate de a nu reduce maximul pedepsei cu

o treime, conform art. 70 alin. (31) Cod penal, în cazul inculpatului Dintiu Maxim,

deoarece ținându-se cont de totalitatea împrejurărilor comiterii infracțiunii imputate

și anume că, acesta a comis o crimă ce se clasifică ca una deosebit de gravă, care a

fost realizată în urma unui comportament agresiv, acționând violent față de victimă,

aplicându-i acestuia multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale

corpului, inclusiv cu o coadă de lemn pentru topor și o scândură folosită în calitate

de scaun la căruță, profitând și de starea de neputință a ultimului, care era în stare

de ebrietate avansată. De asemenea, instanțele de fond au stabilit că inculpatul

intenționa să părăsească Republica Moldova, pentru a evita răspunderea penală, însă

a fost reținut de colaboratorii de poliție, care au depistat asupra acestuia pașaportul

eliberat pe numele său. Din materialele cauzei se atestă că, inculpatul Dintiu Maxim

anterior a mai comis infracțiuni, însă nu a fost atras la răspundere penală, deoarece

într-un caz nu a atins vârsta de atragere la răspundere penală, iar în alt caz a

intervenit împăcarea cu victima (f.d. 185-189 v. 1), la fel acesta dispune și de cazier

contravențional, de unde rezultă că anterior a comis și contravenții, fiind sancționat

cu amenzi (f.d. 190 v. 1).

Ținând cont de lucrările dosarului și de personalitatea inculpatului Dintiu

Maxim, Colegiul penal apreciază ca fiind întemeiate considerentele instanțelor de

fond de a nu aplica reducerea stipulată la alin. (31) art. 70 Cod penal, în privința

ultimului, deoarece persoana ultimului prezintă pericol pentru societate și acesta

urmează să execute pedeapsă în limitele generale prevăzute de sancțiunea normei

imputate, beneficind doar de reducerile acordate în conformitate cu prevederile art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

14

În atare împrejurări, instanța de recurs consideră că, instanțele de fond au

aplicat inculpaților, în prezenta speță, pedepse echitabile și conforme prevederilor

legale, luând în considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei,

iar termenele pedepselor stabilite în sarcina acestora, au fost individualizate corect și

în așa fel, încât persoanele vinovate de comiterea crimei să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

În opinia Colegiului penal, la caz, pedepsele individualizate de către prima

instanță și cea de apel, răspund atât principiului proporționalității, cât și scopului

prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal, de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpaților, precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestora, cât și a altor persoane.

Din considerentele expuse, Colegiul penal apreciază argumentele invocate în

recursurile declarate ca nefondate, deoarece nu sunt incidente în speță cazurile de

casare la care au făcut referire autorii, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs, în sensul casării deciziei contestate și se impune, astfel, concluzia privind

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, de către avocatul Lupea

Georgeta în numele inculpatului Cojocaru Anatolie, de către avocatul Șcheau Igor în

numele inculpatului Dintiu Maxim, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 23 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui Cojocaru

Anatolie Xxxxx și Dintiu Maxim Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 11 aprilie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

15