1ra-174/19 — art. 287 alin. 3 CP

1ra-174/19 — art. 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-174/19

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Elena Cobzac

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie

2018, declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău Brigai

Sergiu și de către avocatul Cojocari Oleg în numele inculpatului

Bîrnat Petru XXX, născut la

XXX, originar din XXX,

domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Bîrnat Petru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.287 alin.(3) Cod

penal, cu aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, la 2 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

A fost dispusă încasarea din contul lui Bîrnat Petru în beneficiul statului a

cheltuielilor judiciare în mărime de 3890 lei.

procedură penală, a constatat că Bîrnat Petru, având scopul încălcării grosolane a

ordinii publice, însoțită de aplicarea violenței asupra persoanelor, acțiuni care prin

conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, dându-și seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și dorind în mod conștient survenirea

acestora, la 25 aprilie 2018, aproximativ ora 22:00, aflându-se la intrarea în

magazinul alimentar din str. Maria Drăgan 30/5, mun. Chișinău, fiind în stare de

ebrietate alcoolică, invocând un motiv lipsit de relevanță, în prezența altor persoane,

având un comportament inadecvat, manifestat prin strigăte și acțiuni ieșite din

comun, i-a aplicat părții vătămate Cravcenco Vera lovituri cu un cuțit în regiunea

antebrațului drept, cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală

nr.201802D0866 din 17.05.2018, plagă înțepat-tăiată a antebrațului drept, cauzată în

rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect înțepător-tăietor și care se califică drept

vătămare corporală ușoară.

inculpatului, a declarat apel împotriva sentinței, solicitând casarea acesteia în partea

1

stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea apelului, avocatul a invocat că instanța i-a stabilit lui Bîrnat

Petru o pedeapsă prea aspră; - nu și-a motivat suficient hotărârea în partea

respingerii aplicării față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal; - instanța nu a

dat deplină eficiență prevederilor art.61 și 75 Cod penal și nu a ținut cont că

infracțiunea comisă de către Bîrnat Petru nu face parte din categoria infracțiunilor

pentru care nu poate fi aplicată suspendarea condiționată a executării pedepsei,

precum și că nu a fost stabilită starea de recidivă, nu a luat în considerare că partea

vătămată nu are pretenții față de inculpat, că acesta are vârsta de 65 de ani, că soția

lui suferă de o maladie incurabilă și că se tratează peste hotarele Republicii

Moldova, iar detenția sus numitului îl privează de posibilitatea efectuării vizitelor și

acordării ajutorului necesar; - drept circumstanțe atenuante au fost reținute

prevederile art.76 alin.(1) lit.e) și k) Cod penal.

2018, apelul a fost admis din alte motive, inclusiv din oficiu, casată parțial sentința,

în partea încasării cheltuielilor judiciare, rejudecată cauza în această parte și

pronunță o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a

fost respinsă solicitarea procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare. În rest, dispozițiile sentinței contestate au fost menținute fără

modificări.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată de

către avocatul Cojocari Oleg în numele inculpatului doar în partea stabilirii pedepsei

penale.

Astfel, cu referire la apelul avocatului, instanța de apel a indicat că legea

penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a

principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

În speță, inculpatul a comis o infracțiune gravă, se caracterizează negativ la

locul de trai, consumă băuturi alcoolice și foarte des provoacă conflicte cu vecinii,

figurează în registrele IP ca persoană agresivă, cu comportament inadecvat,

predispus pentru comiterea violenței, de nenumărate ori a fost dus la IP Ciocana pe

motivul tulburării ordinii publice și altor contravenții.

Prin urmare, solicitarea aplicării pedepsei non-privative de libertate în

privința lui Bîrnat Petru este neîntemeiată și lipsită de suport juridic.

Consecvent, instanța de apel a reținut că, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei penale, prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod

penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria

celor grave, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață ale acestuia,

că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea

cauzei în procedură simplificată, precum și scopul pedepsei aplicate asupra

2

corectării și reeducării inculpatului, stabilindu-i o pedeapsă echitabilă și

proporțională fapte comise.

Într-o altă ordine de idei, instanța de apel a constatat că prima instanță

neîntemeiat a dispus încasarea de la inculpat în contul statului a cheltuielilor

judiciare în mărime de 3890 lei, suportate la efectuarea expertizelor din 17.05.2018

și 29.05.2018, or, reieșind din prevederile art.227-229 Cod de procedură penală,

sumele solicitate de către acuzatorul de stat nu constituie cheltuieli judiciare care

pot fi puse în sarcina inculpatului.

Instanța a precizat că, în speță, ordonatorul expertizelor este organul de

urmărire penală, care a dispus efectuarea expertizei judiciare în contextul

prevederilor art.143 alin.(1) pct.6) al Cod de procedură penală, potrivit cărora

expertiza judiciară se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, atunci când

adevărul în cauză nu poate fi stabilit prin alte probe.

Prin urmare, cheltuielile judiciare solicitate de către acuzatorul de stat,

suportate pentru efectuarea expertizelor menționate, reprezintă cheltuieli ce sunt

trecute în contul statului, având în vedere că normele procesual penale nu prevăd

încasarea din contul condamnatului a cheltuielilor judiciare care constituie cheltuieli

de expertiză obligatorie necesare organului de urmărire penală pentru acumularea

probatoriului în dosar.

5.1. La data de 02 noiembrie 2018 - procurorul care, invocând temeiul

prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia

în partea respingerii solicitării privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul

inculpatului, cu menținerea sentinței, pe motiv că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța a dat o interpretare greșită

prevederile art.227 și 229 Cod de procedură penală și incorect a soluționat

chestiunea legată de cheltuielile judiciare.

5.2. La data de 08 noiembrie 2018 - avocatul Cojocari Oleg în numele

inculpatului care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod

de procedură penală, solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

dispusă aplicarea față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal, pe motiv că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - concluziile

instanței privind refuzul aplicării față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal nu

sunt reflectate în hotărârea judecătorească; - instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.75 Cod penal și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră,

individualizată contrar prevederilor legale; - instanța nu a luat în considerare că

inculpatul și-a recunoscut vina și se căiește sincer pentru fapta comisă, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată, este pensionar, este căsătorit și are

familie, are loc de trai stabil, a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, are

deficiențe de ordin auditiv și întâmpină dificultăți majore în procesul de

comunicare, că soția lui suferă de o maladie incurabilă și că se tratează peste

hotarele Republicii Moldova, iar detenția acestuia îl privează de posibilitatea

efectuării vizitelor și acordării ajutorului necesar.

3

către procuror și avocatul Cojocari Oleg în numele inculpatului, în raport cu

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității acestora din următoarele considerente.

Cu referire la recursul declarat de către procuror.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

Potrivit materialelor dosarului, procurorul a solicitat dispunerea încasării din

contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare suportate pentru

efectuarea expertizelor judiciare nr.34/12/1/-R-2159 și nr.201802D0866 din

17.05.2018, și nr.201805O0154 din 29.05.2018, în mărime de 3890 lei (f.d.172 v.1).

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 20 iunie 2018, a fost

dispusă încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor

judiciare solicitate.

Instanța de apel, considerând că expertizele judiciare au fost ordonate de către

organul de urmărire penală, iar în temeiul art.142, 143, 227-229 Cod de procedură

penală și art.2 din Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului

judiciar nr.68 din 14.04.2016, acestea nu pot fi puse în sarcina inculpatului, având

în vedere că au fost dispuse întru asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a

casat sentința în partea cheltuielilor judiciare, a rejudecat cauza în această parte și a

pronunțat o nouă hotărâre, prin care a respins solicitarea procurorului privind

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare.

În context, Colegiul penal menționează că, deși instanța de apel transpune în

întregime un șir de norme de procedură penală care reglementează procedura vizată,

nu indică nicio normă care ar interzice încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare sau din care ar reieși acest fapt, or, o astfel de normă, nu

există, fiind la latitudinea instanței să decidă, în temeiul art.229 Cod de procedură

penală, dacă dispune recuperarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului sau

le trece în contul statului.

Colegiul penal, amintește că prin art.V pct.12. al Legii pentru modificarea

unor acte legislative nr.316 din 22.11.2017 (în vigoare la 09.02.2018), alin.(2) al

art.143 Cod de procedură penală, potrivit cărora plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul mijloacelor bugetului de

stat, a fost abrogat.

Or, efectuarea expertizelor judiciare enumerate mai sus au fost dispuse după

intrarea în vigoare a amendamentelor prevăzute la art.V al Legii pentru modificarea

unor acte legislative nr.316 din 22.11.2017.

Prin urmare, Colegiul penal precizează că potrivit art.227 alin.(1), (2) pct.5) și

(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit

legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și care cuprind, inclusiv

cheltuielile legate de efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. Cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

4

Consecvent, potrivit art.229 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare,

cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în

cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de

stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de

condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă,

precum și de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri

de nereabilitare.

În temeiul celor expuse, instanța de recurs conchide că instanța de apel

neîntemeiat a casat sentința în partea în care a fost dispusă încasarea cheltuielilor

din contul inculpatului, sentința în această parte fiind bazată pe prevederile Codului

de procedură penală, în vigoare.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit.a) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul și stabilind prezența temeiului prevăzut de art.427 Cod de

procedură penală, urmează să caseze hotărârea instanței de apel cu menținerea

hotărârii primei instanțe.

Reținând cele invocate, Colegiul conchide că eroarea comisă de instanța de

apel urmează a fi corectată prin casarea deciziei instanței de apel în partea

respingerii solicitării procurorului de a fi dispusă încasarea cheltuielilor judiciare

din contul inculpatului și menținerea sentinței primei instanțe în această parte.

Cu referire la recursul declarat de către avocatul Cojocari Oleg în numele

inculpatului.

Recurentul în recurs a invocat drept temeiuri de casare a deciziei instanței de

apel art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, precum și când instanța a aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând respectivele temeiuri în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului.

Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită

de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

și critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de recurent la acest capitol

sunt lipsite de temei legal.

Astfel, Colegiul penal relevă că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

5

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește

comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare

a acesteia trebuie individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte

similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs reține că instanțele de fond au dat deplină

eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de persoana inculpatului, care

are o vârstă înaintată – 65 de ani, că la locul de trai se caracterizează negativ,

consumă abuziv băuturi alcoolice și foarte des provoacă diferite conflicte cu vecinii,

că figurează în registrele IP ca fiind o persoană agresivă, cu comportament

inadecvat, predispus la comiterea actelor de violență și că de nenumărate ori a fost

escortat la IP Ciocana pe motivul tulburării ordinii publice și altor contravenții, că

drept circumstanțe atenuante au fost reținute – greutatea poverii pedepsei din cauza

vârstei înaintate și stării de sănătate, că are deficiențe de ordin auditiv și întâmpină

dificultăți majore în procesul de comunicare, că a reparat prejudiciul material și

moral cauzat părții vătămate, aceasta neavând pretenții față de inculpat, că

circumstanțe agravante nu au fost reținute, că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer

pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, precum

și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, și corect au

conchis că corijarea acestuia poate avea loc doar prin stabilirea unei pedepse

privative de libertate, iar aplicarea art.90 Cod penal, nu va duce la atingerea

scopului sus-menționat.

Colegiul penal reține că recurentul invocă, precum că la stabilirea pedepsei,

instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele prezente în cauză, care permit

suspendarea condiționată a executării pedepsi, enumerate la pct.5.2. al prezentei

decizii și eronat a respins solicitarea de a fi aplicate față de acesta dispozițiile art.90

Cod penal.

Instanța de recurs menționează că, reieșind din textul hotărârilor judecătorești

pronunțate anterior, contrar celor afirmate de către recurent, circumstanțele la care

acesta face referire în recurs, au fost luate în considerare de către instanțele de fond

la numirea pedepsei și astfel, argumentele invocate nu pot fi acceptate întru casarea

hotărârilor judecătorești.

Totodată, Colegiul penal relevă că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la

caz, posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a

executării ei și nicidecum nu o obligă în acest sens. În speță, rezultă că instanțele de

fond, reieșind din circumstanțele sus menționate, au considerat rațional ca

inculpatul să execute real pedeapsa stabilită, motivându-și soluția adoptată, indicând

6

din care motive au ajuns la concluzia potrivit căreia corijarea și reeducarea acestuia

este posibilă doar cu aplicarea pedepsei închisorii reale. Or, contrar celor afirmate

de către recurent în numele inculpatului, prima instanță (f.d.213-214 v.1) a reținut

că „Deși s-a insistat asupra deficiențelor de ordin auditiv ale inculpatului, instanța

de judecată notează că acestea nu sunt un impediment pentru executarea pedepsei

închisorii și mai mult ca atât, nu au servit impediment pentru inițierea unui conflict

cu partea vătămată, pentru numirea cu cuvinte necenzurate și strigăte. Însuși

inculpatul a comunicat instanței de judecată că s-a enervat din motivul că partea

vătămată a strigat la acesta, deci deficiențele de ordin auditiv nu i-a permis să evite

conflictul din cauza unor pretinse vorbe adresate lui. Abordarea precum că soția

inculpatului se află internată într-o instituție medicală de peste hotarele țării, în

nici un mod nu evidențiază necesitatea suspendării executării pedepsei. În altă

ordine de idei, instanța de judecată remarcă faptul că partea apărării într-un mod

evaziv insistă asupra faptului că partea vătămată nu are pretenții la inculpat, în

condițiile în care infracțiunea comisă de inculpat în speță are drept obiect principal

relațiile sociale cu privire la ordinea publică și nu integritatea și sănătatea

persoanei. Din caracteristica eliberată pe numele inculpatului, din declarațiile

martorilor și ale părții vătămate, în mod cert s-a constatat că dînsul și pînă la

comiterea infracțiunii în cauză era o persoană agresivă, conflictuală, predispusă la

comiterea faptelor prejudiciabile. Maniera în care a operat inculpatul la comiterea

infracțiunii în cauză și personalitatea acestuia permite a constatat pericolul social

sporit pe care el în reprezintă pentru societate și evidențiază necesitatea stringentă

de izolare a acestuia de societate.”, alegații susținute de instanța de apel (f.d.32-35

v.2).

Astfel că, atât prima instanță, cât și cea de apel, și-au motivat soluția referitor

la iraționalitatea numirii pedepsei inculpatului cu suspendarea executării ei pe o

perioadă de probațiune.

În concluzie, Colegiul penal constată că, la stabilirea pedepsei lui Bîrnat

Petru, instanța de apel a dat deplină eficiență împrejurărilor cauzei, considerând că

acestuia i-a fost stabilită o pedeapsă echitabilă, în limitele prevăzute de sancțiunea

normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, pedeapsa fiind individualizată

conform prevederilor legale.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal remarcă că recursul

repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în

apel, iar instanța de apel, examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere

corespunzătoare, conform art.414 Cod de procedură penală, pronunțându-se

argumentat și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul penal conchide că decizia instanței de apel cuprinde

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea

argumentelor privind aplicarea față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal,

precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417

Cod de procedură penală.

7

Prin urmare, argumentele recurentului nu sunt întemeiate, decizia instanței de

apel la acest capitol fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu

prevederile art.394 Cod de procedură penală.

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel în partea

atacată de către avocatul Cojocari Oleg în numele inculpatului, Colegiul penal nu

constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate în partea stabilirii pedepsei penale.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul Cojocari

Oleg în numele inculpatului Bîrnat Petru.

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău Brigai Sergiu și casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2018, în cauza penală în privința lui

Bîrnat Petru, în partea cheltuielilor judiciare, cu menținerea sentinței.

Celelalte dispoziții ale hotărârii contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată, pronunțată la 28 martie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

8

26 februarie 2019 Dosarul nr. 1ra-174/2019

O P I N I E S E P A R A T Ă

în conformitate cu prevederile art. 339 alin (7), 340 alin (3) Cod de

procedură penală (în cauza Bîrnat Petru XXX)

1.Prin decizia Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 26

februarie 2019 a fost adoptată în cadrul judecării recursului ordinar în cauza

indicată următoarea soluție:

„Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către avocatul

Cojocari Oleg în numele inculpatului Bîrnat Petru.

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău Brigai Sergiu și casează parțial decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2018, în cauza penală în privința

lui Bîrnat Petru, în partea cheltuielilor judiciare, cu menținerea sentinței”.

procurorului, urmând cauza în această parte să fie remisă la rejudecare în aceeași

instanță în alt complet de judecători, fiind de acord cu opinia colegilor de

respingere a recursului avocatului, deoarece în speță pedeapsa stabilită

inculpatului este una corect individualizată.

2.1. Recursul procurorului se referea la problemă mult discutată și anume

încasarea sau respingerea încasării cheltuielilor de judecată, în special, a

cheltuielilor pentru înfăptuirea expertizelor în cadrul dosarului penal.

Prima instanță a dispus încasarea cheltuielilor pentru înfăptuirea expertizei,

iar instanța de apel a dispus respingerea solicitării procurorului de încasare a

acestor cheltuieli.

În recurs procurorul a solicitat menținerea sentinței primei instanțe.

Consider, că soluția pronunțată de către instanța de recurs este

neîntemeiată, deoarece prin aceasta a fost susținută o sentință nemotivată a

primei instanțe.

Mai mult, instanța de recurs, reieșind din faptul, că nu dispune de

competențe de a da apreciere unor probe, fără a trimite la rejudecare cauza nu

putea să pronunțe o nouă hotărâre pe marginea chestiunii discutate, urmând să

caseze decizia în această parte și să dispună rejudecarea cauzei.

Potrivit opiniei majoritare a instanței de recurs cheltuielile judiciare pot fi

puse în sarcina condamnatului. În acest sens instanța de recurs este solidară cu

opinia primei instanțe, care în motivarea sa a indicat prevederile legale la care

face referire și anume : art. 229 și 227 Cod de procedură penală.

9

În decizia sa Colegiul penal ”menționează că, deși instanța de apel transpune

în întregime un șir de norme de procedură penală care reglementează procedura

vizată, nu indică nicio normă care ar interzice încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare sau din care ar reieși acest fapt, or, o astfel de normă, nu

există, fiind la latitudinea instanței să decidă, în temeiul art.229 Cod de procedură

penală, dacă dispune recuperarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului sau

le trece în contul statului.

Colegiul penal, amintește că prin art.V pct.12. al Legii pentru modificarea unor

acte legislative nr.316 din 22.11.2017 (în vigoare la 09.02.2018), alin.(2) al art.143

Cod de procedură penală, potrivit cărora plata expertizelor judiciare efectuate în

cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat, a fost

abrogat.

Or, efectuarea expertizelor judiciare enumerate mai sus au fost dispuse după

intrarea în vigoare a amendamentelor prevăzute la art.V al Legii pentru

modificarea unor acte legislative nr.316 din 22.11.2017.

Prin urmare, Colegiul penal precizează că potrivit art.227 alin.(1), (2) pct.5) și

(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate

potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și care cuprind,

inclusiv cheltuielile legate de efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

Consecvent, potrivit art.229 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța

de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu

excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în

cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de

stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de

condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă,

precum și de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe

temeiuri de nereabilitare”.

Astfel din textul sus-citat al deciziei în privința lui Bîrnat Petru se desprind

aceleași considerente expuse în sentința primei instanțe, instanța de recurs

considerând posibilă menținerea acesteia.

Cu referire la chestiunea examinată, consider, că deși art. 229 alin.(1) Cod de

procedură penală stabilește că cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat

sau trecute în contul statului, iar alin.(2) prevede că instanța de judecată poate

10

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, legislația nu

reglementează în mod clar care anume cheltuieli sunt suportate de condamnat și

care se trec în contul statului, la ce etapă procedurală și care este modalitatea de

încasare a acestora. De asemenea din prevederile legale nu este clar care anume

cheltuieli judiciare poate instanța de judecată să-l oblige pe condamnat să le

achite, prevederile legii în acest sens fiind interpretative.

Mai mult decât atât, legislația nu stabilește care sunt circumstanțele și

condițiile în care poate fi dispusă obligarea condamnatului la plata cheltuielilor

judiciare.

În acest sens vreau să subliniez, că circumstanțele în acest caz pot să se

refere nemijlocit la persoana inculpatului, dar și alte circumstanțe ale cauzei,

cărora instanțele trebuie să le dea apreciere în conformitate cu legea.

Cu referire la condiții mă refer la procedura de admitere a unor asemenea

cerințe: este necesară în acest sens o acțiune civilă, prezentarea probelor pentru

confirmarea mărimii cheltuielilor judiciare, prezentarea altor probe, care ar

confirma că sumele urmează a fi încasate din contul unui inculpat concret.

Tot din aceleași considerente se atestă că legislația nu oferă în acest sens

careva reglementări, inclusiv nu stabilește de către cine urmează a fi prezentate

probele, mai ales cele care ar confirma faptul că sumele urmează a fi încasate din

contul inculpatului, deoarece și în această privință nu există nici o opinie comună

a Colegiului penal.

În speța concretă, chiar dacă instanța de recurs a ajuns la concluzia că

inculpatul urmează să achite sumele respective, instanța nu și-a motivat această

concluzie, înserând în textul deciziei prevederile legale care stabilesc că

cheltuielile pot fi încasate din contul inculpatului Bîrnat P. , dar neindicând

motivele și circumstanțele care au fost puse la baza acestei soluții.

În aceste condiții consider că instanța de recurs a menținut o sentință total

nemotivată, ea însăși neoferind o motivare a soluției oferite, creând în acest fel o

confuzie accentuată în practica judiciară, admițând o interpretare defavorabilă a

legii.

Judecător Nadejda Toma

11